Tag: oficiali

  • Anunţul unui oficial britanic, care schimbă regula jocului. Când ar putea fi iniţiată procedura de Brexit

    Noul oficial britanic însărcinat cu negocierile cu UE pe tema ieşirii Marii Britanii a declarat că activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona s-ar putea face “înainte sau la începutul anului viitor”.

    Davis a mai spus că “rezultatul ideal” ar fi obţinerea “accesului fără taxe vamale” la piaţa unică europeană.

    Anunţul unui oficial britanic, care schimbă regula jocului. Când ar putea fi iniţiată procedura de Brexit 

     
  • Anunţ oficial de la ANAF. Firmele sunt chemate la raport

     Agenţii economici care intră în sistemul de raportare contabilă de la 30 iunie îşi pot modifica situaţiile financiare până la 16 august, amenzile în cazul celor ce nu se înscriu în acest termen ajungând la 4.500 lei.

    Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie a.c. a operatorilor economici se aplică companiilor care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Angela Merkel, declaraţia care face înconujurul lumii. A recunoscut oficial

    Membri ai unor organizaţii teroriste au reuşit să ajungă în ţări europene infiltrându-se printre refugiaţii fugiţi din Siria, admite cancelarul Germaniei, Angela Merkel, citată de site-ul agenţiei Reuters.

    “În parte, afluxul de refugiaţi (în Europa – n.red.) a fost folosit pentru infiltrarea teroriştilor”, a declarat Angela Merkel cu ocazia unei reuniuni a Partidului Creştin-Democrat (CDU) desfăşurată în estul Germaniei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Incendiu din Delta Văcăreşti a fost stins de pompieri

    Incendiu din Delta Văcăreşti a fost stins de pompieri după aproape două ore de la izbucnire, fiind afectată o suprafaţă de aproape 20.000 de metri pătraţi, anunţă oficiali Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă(ISU) Bucureşti-Ilfov.

    Focul izbucnit miercuri pe terenul din Delta Văcăreşti a fost stins de cei peste 30 de pompieri trimişi la faţa locului, după aproape două ore de când a fost anunţat, transmit oficiali ISU Bucureşti-Ilfov.

    Incendiul din Delta Văcăreşti s-a extins, în cursul zilei de marţi, pe o suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi, 30 de pompieri acţionând cu şase autospeciale de stingere; acesta este al doilea incendiu în Delta Văcăreşti în decursul a două zile.

  • Incendiu din Delta Văcăreşti a fost stins de pompieri

    Incendiu din Delta Văcăreşti a fost stins de pompieri după aproape două ore de la izbucnire, fiind afectată o suprafaţă de aproape 20.000 de metri pătraţi, anunţă oficiali Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă(ISU) Bucureşti-Ilfov.

    Focul izbucnit miercuri pe terenul din Delta Văcăreşti a fost stins de cei peste 30 de pompieri trimişi la faţa locului, după aproape două ore de când a fost anunţat, transmit oficiali ISU Bucureşti-Ilfov.

    Incendiul din Delta Văcăreşti s-a extins, în cursul zilei de marţi, pe o suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi, 30 de pompieri acţionând cu şase autospeciale de stingere; acesta este al doilea incendiu în Delta Văcăreşti în decursul a două zile.

  • Oficial britanic: Vom declanşa procedura de ieşire din UE ţinând cont de interesul naţional

    area Britanie va declanşa “când va fi pregătită” şi ţinând cont de “interesul naţional” procedura de ieşire din Uniunea Europeană, afirmă Chris Grayling, preşedintele Camerei Comunelor şi un aliat al viitorului premier Theresa May.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oficial britanic: Vom declanşa procedura de ieşire din UE ţinând cont de interesul naţional

    area Britanie va declanşa “când va fi pregătită” şi ţinând cont de “interesul naţional” procedura de ieşire din Uniunea Europeană, afirmă Chris Grayling, preşedintele Camerei Comunelor şi un aliat al viitorului premier Theresa May.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Călăul stabilităţii şi unităţii Europei şi-a anunţat în mod oficial demisia

    David Cameron, primul-ministru britanic in exercitiu, a anuntat in aceasta dupa amiaza ca incepand de miercuri seara va ceda functia de prim-ministru ministrului de interne Theresa May, care a devenit astazi liderul Partidului Conservator, dupa retragerea lui Andrea Leadsom, oponenta ei in cursa pentru sefia celui mai mare partid de dreapta din Marea Britanie. Theresa May va deveni a doua femeie prim-ministru a Marii Britanii dupa Margaret Thatcher.

    Infrangerea taberei pro-europene in urma referendumului din 23 iunie a adus haos in politica britanica. Cameron a anuntat ca va parasi postul de premier, ceea ce a dus la inceperea unei curse pentru sefia partidului conservator, in timp ce parlamentarii laburisti vor sa scape cu orice pret de Jeremy Corbyn, un extremist de stanga care a castigat anul trecut sefia partidului. In tabara pro-Brexit, Boris Johnson a ajuns in cateva zile din pozitia de viitor successor al fostului sau sef in postura de a fi fortat sa se retraga din lipsa de sprijin.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Zi aglomerată pentru preşedinte. De astăzi este oficial: Însemnele naţionale ale României sunt schimbate

    Până la data de 31 decembrie 2018, an în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, autorităţile publice au obligaţia să înlocuiască stemele şi sigiliile existente în prezent cu noile modele ale acestora. Până la date respectivă, cele două modele de stemă a României şi respectiv de sigiliu al statului pot fi folosite în continuare, în paralel.

    Monedele şi bancnotele emise de Banca Naţională a României, anterior datei de 31 decembrie 2018, vor continua să circule şi după această dată, în paralel cu monedele şi bancnotele cu stema nouă.

  • Oficial: Christoph Daum, propunerea administraţiei FRF pentru postul de selecţioner al României

     Campion în Germania, Austria şi de trei ori în Turcia, Christoph Daum este propunerea Administraţiei FRF pentru postul de selecţioner al României. Antrenorul german a pregătit echipe importante precum FC Koln, Stuttgart, Bayer Leverkusen, Beşiktaş, Fenerbahce, Austria Viena şi Club Bruges.

    „Christoph Daum este un antrenor care poate da echipei sale şi fiecăruia dintre jucători energii nebănuite. Între noi există o legătură deosebită, datorită faptului că adeseori am lucrat pentru aceleaşi echipe, cum au fost, de exemplu, VfB Stuttgart sau Austria Viena. Am profitat în mod deosebit de experienţa sa din Turcia şi de la Istanbul, în special la începutul carierei mele la Fenerbahce. Pentru mine, ca antrenor tânăr, pe atunci, a fost un sfătuitor binevoitor, iar sfaturile şi recomandările sale mi-au fost de mare folos. M-am bucurat să aud că poate deveni selecţionerul României. Este o decizie bună pentru Christoph Daum şi o decizie bună pentru fotbalul românesc”, a declarat selecţionerul german Joachim Low, pentru site-ul frf.ro.

    Antrenorul Ottmar Hitzfeld, dublu câştigător al Ligii Campionilor şi de şapte ori campion al Germaniei cu Borussia Dortmund şi Bayern Munchen, a salutat, de asemenea, propunerea lui Christoph Daum: “Christoph Daum este un antrenor conştiincios, cu o experienţă cuprinzătoare şi cu idei inovatoare. Posedă competenţe profesionale deosebite şi abilităţi remarcabile de lider. Va dezvolta echipa naţională a României şi o va conduce la succes în viitor”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro