Tag: dosar

  • ADRIAN NĂSTASE VA FI ELIBERAT

     Adrian Năstase a fost adus, luni dimineaţă, de la Penitenciarul Jilava la Tribunalul Bucureşti, care urmează să ia o decizie definitivă privind cererea acestuia de eliberare condiţionată după executarea unei treimi din pedeapsa de doi ani de închisoare primită în dosarul “Trofeul calităţii”. Procurorul DNA susţine că a găsit documente depuse de avocaţii lui Năstase care nu poartă ştampila “conform cu originalul” şi alte înscrisuri care au această ştampilă, dar este pusă în condiţii suspecte.

    UPDATE 14:45 – Tribunalul Bucureşti a încheiat discuţiile în dosarul lui Adrian Năstase şi urmează să decidă dacă îl eliberează condiţionată după executarea unei treimi din pedeapsa de doi ani de închisoare, la finalul dezbaterilor fostul premier fiind aplaudat de cei prezenţi în sală, care au strigat “Libertate”.

    Înainte de încheierea dezbaterilor, Adrian Năstase a arătat în faţa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti că procurorii DNA cer practic menţinerea la închisoare a unui om pentru gândurile exprimate, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a dreptului la liberă exprimare.

    “Practic, prin ceea ce vă cere DNA se cere o pedeapsă cu închisoarea pentru exprimarea unor opinii, ceea ce este uşor exagerat. Faptul că m-am considerat nevinovat şi că mi-am împărtăşit liber opiniile nu trebuie să ducă la astfel de rezultate”, a spus Năstase în faţa judecătorilor.

    După încheierea dezbaterilor, Adrian Năstase a fost scos din sala de judecată şi dus la Penitenciarul Jilava, unde va aştepta pronunţarea soluţiei definitive la cererea lui de eliberare din penitenciar la executarea unei treimi din pedeapsă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Adrian Năstase aşteaptă decizia de eliberare. DNA contestă documente din dosar

     UPDATE 12:40 – Instanţa a reluat discuţiile în dosarul în care Adrian Năstase cere eliberarea condiţionată, procurorul DNA susţinând că a găsit documente depuse de avocaţii lui Năstase care nu poartă ştampila “conform cu originalul” şi alte înscrisuri care au această ştampilă, dar este pusă în condiţii suspecte.

    Completul de la Tribunalul Bucureşti a reluat luni, în jurul orei 12.00, judecarea recursului făcut de Direcţia Naţională Anticorupţie în cazul deciziei Judecătoriei Sectorului 4 de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase, după ce şedinţa a fost suspendată mai bine de două ore, la cererea procurorului DNA, care a spus că nu a găsit la dosar documentele care detaliază activităţile pentru care Năstase a fost recompensat în penitenciar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Judecătoarele Costache şi Dinu stabileau “tarife” pentru coruperea judecătorilor: “Mie mi-a adus treizeci şi cinci. Noi cât să ne oprim?”. STENOGRAME în dosarul judecătoarelor

     Procurorii anticorupţie arată, în referatul prin care au cerut instanţei arestarea preventivă a judecătoarelor Viorica Dinu şi Antonela Costache, de la Tribunalul Bucureşti, că dintr-o convorbire purtată de cele două magistrate în mediul ambiental, la 19 decembrie 2012, rezultă “elemente probatorii insurmontabile privitoare la implicarea acestora în săvârşirea unor fapte de corupţie având caracter repetitiv şi care au dezvăluit tabloul unei conivenţe anterioare dintre sus-numitele în privinţa exercitării unor acţiuni concertate de alterare a actului de înfăptuire a justiţiei prin manopere de cumpărare şi, respectiv, traficare a influenţei asupra unor colegi de-ai lor, judecători la Curtea de Apel Bucureşti şi în schimbul unor foloase de ordinul zecilor de mii de euro”.

    Astfel, arată procurorii în documentul citat, dialogul dintre judecătoarele Antonela Costache şi Viorica Dinu denotă o evidentă obişnuinţă a acestora în desfăşurarea unor asemenea activităţi infracţionale, în cadrul căreia erau deja stabilite veritabile “tarife” pentru coruperea judecătorilor, singura lor preocupare fiind, în această privinţă, aceea ca fiecare dintre ele să îşi îndeplinească, în vederea atingerii scopului comun urmărit, sarcinile asumate în cadrul cooperării lor delictuale.

    Cititit mai multe pe www.mediafax.ro

  • Foştii proprietari de imobile naţionalizate cu dosar deja rezolvat primesc banii în 5 ani, din 2014

     Procedura este introdusă în proiectul de lege privind acordarea de despăgubiri pentru imobile naţionalizate, avizat, în primă lectură, la nivelul Guvernului, în vederea angajării răspunderii.

    “Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014”, se arată în document.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Volksbank cere executarea silită a lui Dan Diaconescu, pentru un credit de peste 2,3 mil. euro

     Dosarul a fost înregistrat în 7 martie şi a primit ca termen de judecată data de 15 martie.

    Părţile din dosar sunt Volksbank România SA, în calitate de creditor, şi Dan Diaconescu, debitor, cauza fiind legată de recuperarea unui credit acordat acestuia de către bancă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosarul de corupţie al lui Dan Voiculescu, amânat pentru 19 martie

     Amânarea a fost decisă în condiţiile în care Vlad Săvulescu nu a avut apărător la acest termen.

    Dan Voiculescu nu a vrut să facă declaraţii nici la intrarea şi nici la ieşirea din Tribunal.

    Judecarea dosarului a fost amânată şi la termenul din 20 februarie, când instanţa a constatat că trei dintre inculpaţi erau lipsiţi de apărare.

    Dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare a ajuns din nou la Tribunalul Bucureşti, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în 6 februarie, retrimiterea la această instanţă a dosarului, întrucât Voiculescu nu mai este senator.

    Cauza ajunsese la începutul lunii ianuarie 2013 la instanţa supremă, după ce Tribunalul Bucureşti îşi declinase competenţa de soluţionare în favoarea ICCJ, ca urmare a faptului că Dan Voiculescu a câştigat un mandat de senator.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Recursurile din DOSARUL TRANSFERURILOR de jucători, judecate în 14 mai la instanţa supremă

    Dosarul în care opt persoane importante din fotbalul românesc au primit pedepse cu executare sau cu suspendare a ajuns, miercuri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), după ce Curtea de Apel Bucureşti, instanţă ce a hotărât condamnarea acestora pentru corupţie, şi-a motivat această decizie.

    Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a dat publicităţii, vineri, motivarea deciziei din 12 noiembrie 2012, prin care această instanţă a desfiinţat achitările date de Tribunalul Bucureşti în dosarul transferurilor de jucători şi i-a condamnat pe George Copos, principal acţionar al FC Rapid, Jean Pădureanu, preşedintele clubului Gloria Bistriţa, Mihai Stoica, în prezent managerul general al FC Steaua, Cristian Borcea, fostul preşedinte executiv al FC Dinamo, şi alte patru persoane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosarul „Motorina“ în care Blejnar este judecat pentru fapte de corupţie, returnat la DIICOT Braşov

    Sorin Blejnar nu a fost prezent la pronun­ţarea sentinţei şi nici avocaţii inculpaţilor din dosar, sentinţa fiind citită în faţa jurnaliştilor. În 4 decembrie, Sorin Blejnar a solicitat Tribuna­lului Braşov ca dosarul în care este judecat pentru constituire sau sprijinire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani să fie returnat DIICOT “pentru ilegala sesizare a instanţelor de judecată” în cazul său. Preşedintele Tribunalului Braşov Alina Mioc declara atunci că au fost invocate mai multe excepţii ale inculpaţilor, Blejnar invocând nulitatea urmăririi penale raportat la faptul că nu sunt descrise faptele care se impută nici în rezoluţia de începere a urmăririi penale, nici în punerea în mişcare a urmăririi penale sau în rechizitoriu.

    Mai multe pe zf.ro

  • DOSAR: Statul român plăteşte peste 15.300 de lei pe lună, pentru întreţinerea suspecţilor de terorism

    Potrivit unui răspuns dat de Oficiului Român pentru Imigrări (ORI), la solicitarea agenţiei MEDIAFAX, în acest moment, în Centrele de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică se află şase persoane suspectate de legături cu celulele teroriste de origine arabă, care au fost declarate indezirabile de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, la propunerea Serviciului Român de Informaţii (SRI).

    Conform legii, un cetăţean străin este declarat indezirabil după ce “a desfăşurat, desfăşoară ori există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică”.

    La data hotărâtă de instanţă, o escortă formată din poliţişti ai Inspectoratul General pentru Imigrări se ocupă de punerea în executare a măsurii luate de magistraţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Procurorii DIICOT au început audierile în dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro

    Pentru audieri, la DIICOT – Structura Centrală a fost adus, printre alţii, omul de afaceri Marius Locic, care a declarat presei, la intrare, că este absolut nevinovat, are o relaţie foarte bună cu băncile şi creditarea şi că, în opinia sa, cel mai probabil, a deranjat anumite persoane prin deschiderea unor pieţe.

    În acest dosar, în care aproape 60 de persoane sunt suspectate de comiterea unor fraude bancare cu un prejudiciu de 85 de milioane de euro, mai sunt vizaţi Lucian Cojocaru, fost director BRD şi în prezent vicepreşedinte Volksbank, şefi ai sucursalelor BRD Unirii şi Dorobanţi, responsabili ATE Bank, precum şi fraţii Creştin, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro