Tag: ziar

  • Fără frică şi lăcomie cultivate intern, companiile capitaliste vor sfârşi în socialism

    Pe primul loc este relaţia cu colegii şi managerul cu care interacţionează. Dacă aşa este, înseamnă că firmele se îndreaptă spre socialism mai repede decât ne aşteptăm.

    De fapt, angajaţii vor un socialism corporatist, o egalizare deopotrivă din perspectivă umană cât şi a veniturilor în cadrul companiilor, o relaţie de pace şi prietenie cu managerii direcţi, cu directorii, cu şefii lor.

    În aceste condiţii, de socialism al angajaţilor, al corporatiştilor, o companie mai poate progresa?

    Dacă dispare frica de a-ţi pierde jobul, dacă dispare motivaţia salarială, dacă dispar ţintele şi obiectivele de performanţă de neatins atunci când sunt prezentate şi anunţate, dacă dispare furia de a arăta cine este cel mai bun, dacă dispare dorinţa de a înfige cuţitul în rivali, dacă dispare selecţia naturală, dacă dispar cadavrele, pot companiile să meargă înainte?

    Dacă obiectivul este de a te înţelege cu şeful şi cu colegii şi nu de a-i lua locul, cum poate progresa o companie?

    Toată generaţia mea, cea de după ’90, a trăit prin frică: de job, de a nu se întoarce comunismul, de inflaţie, de creşterea cursului, de faptul că altul ar putea să fie mai bun, de piaţă, de economie etc. Frica de eşec este permanent în faţa ochilor.
    Inclusiv la şcoală, fiecare dintre noi a învăţat în primul rând de frică.

    În mod cert, poţi să creşti şi altcumva decât prin frică sau lăcomie (gândiţi-vă la celebra frază a personajului negativ, Gordon Gekko, din filmul Wall Street: The greed is good!).

    Dar nu poţi să sari mai repede etapele, fără aceste calităţi în business: frica şi lăcomia. Într-un sens pozitiv sau negativ.
    Frica de a pierde business, frica de a eşua într-o afacere, frica de a fi înghiţit generează eficienţă pentru că stai cu securea deasupra capului şi astfel trebui să gândeşti mai repede şi mai bine decât cel de lângă tine, sau decât concurenţa.

    Angajaţii care pun pe primul loc ideea de a se înţelege bine cu colegii şi cu şeful pot falimenta profesional o companie. Din dispute, din război, din crize apar ideile şi soluţiile care pot mişca lucrurile.

    Când este linişte în companii, când este linişte într-o societate, nimeni nu mai vrea să facă nimic, toată lumea vrea să fie pensionară şi rentieră, toţi se gândesc în timpul săptămânii la weekend şi la city breakuri, toţi vor să nu greşească, toată lumea devină diplomată.

    Când rezultatele apar de la sine, când totul la vânzări este numai o reînnoire de contracte şi networking cu clienţii actuali, companiile pierd în fiecare zi din eficienţă şi nu va trece mult timp până când vor fi mâncate de lupii tineri.

    Orice idee este respinsă din start prin autosuficienţă, orice variantă de a schimba din lucruri este pasată de la o şedinţă la alta şi de la un om la altul. Angajaţii şi şefii nu vor să-şi rişte jobul şi salariul, aşa că fac tot posibilul să-şi conserve poziţiile, iar treptat compania ajunge la un moment dat în moarte clinică în business.

    Dacă nu eşti lacom, să vrei mai mult şi mai mult, ajungi să nu te mai gândeşti cum poţi să-ţi omori concurenţa. O laşi în pace, ca să trăiască şi ea.

    Google a omorât la propriu şi la figurat presa scrisă, iar Facebook ucide zi de zi televiziunea tradiţională.

    Jack Ma, 52 de ani, miliardarul chinez din spatele Alibaba, spune că următorul deceniu va fi îngrozitor pentru business pentru că nu va fi linişte deloc.

    De nicăieri vor apărea idei, afaceri, companii care vor muşca din industriile tradiţionale, încremenite în timp, unde socialismul s-a instalat, nu prin sistemul politic, ci prin cel al resursei umane, al angajaţilor.

    Drama capitalismului este că socialismul vine prin HR, prin noile generaţii cărora li se cultivă ideea de egalitarism, de pace şi prietenie, de înţelegere cu şefii şi cu colegii. Dispare ideea de a face lucruri din furie, de a gândi cu spatele la perete, de a gândi din frică.

    Bine v-am regăsit în socialism.
     
  • Cum a fost răsplătit un imigrant după ce a spălat vase timp de douăzeci de ani pentru unul dintre cele mai bune restaurante din lume

    „Îmi face o deosebită plăcere să anunţ că managerii noştri, Lau şi James, alături de Ali, cel care se ocupă cu spălatul vaselor, au devenit parteneri în NOMA”, a declarat Redzepi pe Instagram.

    Sonko, în vârstă de 62 de ani, s-a ocupat de spălatul vaselor mai bine de un deceniu în cadrul restaurantului din Copenhaga, Danemarca. Un purtator de cuvânt al restaurantului – care deţine două stele Michelin – a refuzat să dezvăluie condiţiile financiare ale parteneriatului cu Sonko.

    Pe de altă parte, când a anunţat vestea, Redzepi l-a descris pe acesta ca fiind „inima şi sufletul Noma”, potrivit ziarului danez Berlingske.  „Nu cred că oamenii ştiu ce înseamnă să ai o persoană ca Ali în casă. E tot timpul cu zâmbetul pe buze”, a spus Redzepi.

    Redzepi a deschis NOMA în 2003, după ce a lucrat alături de mulţi bucătari faimoşi. Apreciatul restaurant din  Copenhaga a deţinut titlul de „Cel mai bun restaurant din lume” timp de trei ani consecutivi, între 2010 şi 2012, şi apoi din nou în 2014. 

  • Noi dezvăluiri din scrisoarea lăsată de Adamescu înainte de moarte: Am primit rapoarte că am devenit o ţintă a lui Ponta, SRI şi DNA

    “Victor Ponta şi PSD s-au răzbunat pentru anii de critică din partea ziarului România Liberă, utilizând puterile din stat pentru a mă lua în vizor pe mine personal şi afacerile mele. Victor Ponta a fost înfuriat de articolele de presă din România Liberă, care l-au criticat dur pentru ignorarea valorilor democratice. A fost pus la zid de România Liberă pentru exercitarea influenţei asupra unor părţi din sistemul judiciar prin vărul său Robert Cazanciuc, pe care l-a numit Ministrul Justiţiei în 2013. Victor Ponta m-a acuzat public încă din 2013 în mai multe apariţii publice că aş susţine partidele de centru-dreapta şi în mod specific pe adversarul său direct Traian Băsescu. A făcut declaraţii publice defăimătoare împotriva mea, insinuând că l-aş fi finanţat în mod ilegal pe Traian Băsescu. (..)Victor Ponta nu s-a oprit la denigrarea mea publică”, se arată în scrisoarea lăsată de Dan Adamescu.

    Omul de afaceri face referire şi la alte afaceri pe care le deţinea, dând exemplul firmei Astra, despre care susţine că ASF a împins-o spre faliment, după ce Victor Ponta l-a numit la şef al autorităţii pe Dan Radu Ruşanu.

    “Victor Ponta a renunţat la putere la sfârşitul lui 2015, dar premiul controlării România Liberă a fost ridicat de alţii. Eu sunt sigur că Serviciul de Informaţii Interne din România, SRI, are un rol foarte important în acest proiect de preluare a controlului asupra ziarului. În martie 2014 Victor Ponta l-a felicitat pe Dan Radu Ruşanu de la ASF pentru decizia de a smulge controlul asupra Astra de la mine şi pentru solicitarea insolvenţei ziarului România Liberă. De asemenea, el a început să mă acuze în mod public de delapidarea a sute de milioane de euro din companie, o acuzaţie care nu a fost confirmată niciodată şi care este strigător la cer de eronată. Prin această campanie de defăimare a început să-mi distrugă consecvent reputaţia de om de afaceri onest. A vociferat cu ocazia a numeroase apariţii publice între februarie 2014 şi mai 2014 pentru ca procurorii din România să mă investighez şi să mă pună sub acuzare. În lunile februarie-mai 2014 am fost părăsit şi la nivel personal şi la nivel profesional de cunoştinţele şi prietenii mei. Din ce în ce mai puţini oameni erau dispuşi să se întâlnească cu mine. Mi s-a dat de înţeles de oamenii cu surse în cadrul SRI că mi se pregătea ceva rău, dar nu mi s-a spus ce anume exact. Am primit rapoarte că am devenit o ţintă a lui Ponta, SRI şi DNA şi că am fost pus pe un fel de listă neagră”, se arată în document.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ford România angajează circa 900 de persoane anul acesta. Ce posturi sunt disponibile

    Majoritatea posturilor ar fi pentru muncitori necalificaţi, ce vor fi pregătiţi în uzină ca operatori pe banda de producţie. De asemenea, constructorul american caută şi oameni ultracalificaţi pentru posturi de electricieni şi electronişti, potrivit aceleaşi surse citate.

    Noii angajaţi ar contribui la producţia noului model EcoSport care va începe la Craiova către finalul anului. Ecosport, SUV-ul de clasă mică, va fi comercializat la nivel european. Astfel modelul va duce uzina la peste 150.000 de unităţi anual, triplu faţă de nivelul actual.

    Potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), în 2016 s-au vândut 38.849 unităţi Ford B-Max, cu 19,0% mai puţin decât în 2015.

  • Cine este tânărul de 36 de ani care o să conducă America impreună cu Trump

    Biografia ginerelui lui Trump, Jared Kushner, se aseamănă foarte mult cu preşedintelui. Amândoi au moştenit afaceri în imobiliare de la taţii lor şi amândoi s-au mutat în Manhattan de la periferia ieftină a New York-ului – Trump din Queens, Kushner din Jew Jersey. Şi niciunul nu are experienţă în politică.

    Dar acum, de când a preluat preşedinţia SUA, Trump i-a oferit tânărului Kushner un job de consultant senior, „trăgându-l” după el în politică. Trump, în vârstă de 70 de ani, s-a înconjurat până acum de consultanţi ai Partidului Republican. Fiind singura rudă într-o mare de străini, Kushner, în vârstă de 36 de ani, se află într-o poziţie privilegiată: ar putea fi consultantul de bază al celui mai puternic om din America. 

    Chiar dacă nu este la fel de influent în Manhattan cum este socrul său, Jared Kushner este şi el magnat imobiliar, fiind la conducerea unei companii fondate de tatăl său. Influenţa lui se extinde şi în presă, fiind proprietarul publicaţiei The New York Observer. Potrivit unor surse, Kushner şi-a făcut deja simţită influenţa în echipa de tranziţie, fiind implicat în efortul de renunţare la serviicile guvernatorului statului New Jersey, Chris Christie, care, în calitatea de procuror federal, a contribuit la condamnarea tatălui său, Charles B. Kushner, acum peste zece ani.

    Nu este clar care ar putea fi statutul lui Jared Kushner. Legea Antinepotism le interzice oficialilor federali americani să angajeze rude, subliniază publicaţia New York Daily News, explicând că, în cazul în care ginerele va fi consilier voluntar, ar putea intra sub incidenţa altei legi, care interzice activităţile de voluntariat la instituţii federale. Chiar dacă Jared Kushner ar deveni membru al noii Administraţii de la Washington fără a încălca vreo lege, acest lucru ar genera polemici de ordin etic.

    “Domnul Kushner probabil va exercita influenţă majoră asupra noului preşedinte indiferent dacă va deţine sau nu o funcţie oficială. Kushner, care nu are experienţă în politică ori în funcţii publice, are frecvent ultimul cuvânt în consilierea lui Trump”, notează NYT.

  • UniCredit: Motorul economiei româneşti va încetini în 2017

    În 2017, motorul economiei româneşti va încetini pe fondul scăderii consumului şi vânzărilor din retail, dar şi al scăderii activităţii industriale, ca urmare a reducerii cererii externe, conform unei analize a UniCredit Bank preluată de Ziarul Financiar.

    Scenariul pesimist al celor de la UniCredit indică o creştere de numai 3,4% în anul care vine. Însă economiştii se aşteaptă o creştere a investiţiilor publice.

    „Creşterea economică este fundamentală pentru că bugetul a angajat în ultimii doi ani cheltuieli care nu pot fi suportate fără o creştere economică foarte înaltă, o creştere care să alimenteze bugetul consolidat care, la rândul său, să poată face faţă majorărilor salariale şi reducerilor de taxe”, arată analiza UniCredit, citată de Ziarul Financiar.

    De asemenea, Banca Mondială prognozează că, în 2017, economia românească îşi va încetini ritmul, creşterea fiind de 3,8% (după un avans de 5,1% în 2016), iar în 2018 aceasta va creşte cu doar 3,4%.