BusinessMagazin

Tag: zf

  • Cătălin Lupoaie, manager senior comunicare si afaceri publice la BCR, fost redactor la ZF şi editor-şef la Business Construct (2005-2010): „Experienţa de jurnalist este unică, nu poate fi comparată cu nicio altă meserie”

    „La Ziarul Financiar am trăit şi experimentat în cinci ani şi jumătate, cât alţii în 50 de ani. Am prins cea mai puternică creştere economică a României, dar şi criza care a întors pe dos economia locală şi toată industria media. Pentru un absolvent de jurnalism care a început să lucreze la 19 ani, Ziarul Financiar a fost în aceeaşi măsură o şcoală de business şi o lecţie de creare de conţinut media top quality.

    Experienţele pe care le-am trăit ca jurnalist de business m-au făcut să înţeleg ce înseamnă curajul de a discuta cu antreprenori şi cu oficiali influenţi, ce înseamnă să faci o documentare bună pentru a pune întrebările potrivite şi să mă bucur că pot participa la etape importante din dezvoltarea României. Pe lângă momentele serioase sau conferinţele clasice, au fost şi situaţii amuzante, desprinse din specificul mioritic. ”Chief, asta e farmecul. România e unică şi nu ai cum să te plictiseşti. De ce crezi că vin şi rămân atâţia investitori străini? Pentru că aici totul e dinamic”, îmi spunea mereu Fini (Cristian Hostiuc). Şi aşa a fost. Nu m-am plictisit niciodată (nici nu aveam timp J), pentru că foarte rar ştiam ce urma să se întâmple din momentul în care plecam de acasă. Să vă spun câteva exemple.

    Eram responsabil de domeniile infrastructură şi transport (într-o vreme când încă se construiau autostrăzi) şi am avut ocazia să particip la unele inspecţii memorabile pe şantiere. Cu unul dintre miniştrii transporturilor am mers cu trenul până la Cluj în timp ce ne cânta la chitară, altul a vrut să verifice nişte fisuri la un pasaj şi a intrat cu pantofii lui cu piele întoarsă în noroi, în timp ce era înconjurat de o turmă de porci care venise să-i inspecteze încălţămintea. Un prim-ministru ameninţa constructorii că va verifica o lucrare punând o cană de apă pe bordul maşinii, iar când a fost gata lucrarea şi a văzut cât de prost a fost executată, a renunţat la idee. O altă deplasare cu trenul pentru a vedea un şantier de autostradă era cât pe ce să fie un eşec pentru că jurnaliştii nu se mai trezeau şi trenul a fost nevoit să fie tras în triaj. La întoarcerea de pe şantier a avut loc un meci de ping-pong între angajaţii CFR şi jurnalişti, în urma căruia angajaţii CFR au pierdut mai multe borcane cu murături.

    După experienţa ZF, m-am angajat la producătorul de ciment Holcim şi am lucrat în comunicare şi marketing. Vizitele la şantiere au continuat, dar au fost lipsite de sarea şi piperul date de autorităţi.

    Am fost martorul unor momente cheie pentru economia românească, în care adrenalina ne ţinea în priză chiar şi când afară erau sub zero grade. Unul dintre ele, în 2005, când împreună cu două colege, îngheţam în faţa Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AVAS) aşteptând să fie depuse ofertele pentru preluarea Băncii Comerciale Române. O zi întreagă am alergat după maşinile cu oferte încercând să prindem o declaraţie. Din păcate, fără succes. Chiar şi aşa, reportajul a fost plin de suspans pentru că ofertele au venit chiar şi în ultimul minut. A fost o lungă controversă legată de ora la care a fost înscrisă ultima ofertă, care s-a lămurit după ce reprezentanţii AVAS au anunţat că ceasul din holul instituţiei era cu câteva minute înainte. N-am să uit niciodată ceaiul cald şi bomboanele oferite de angajaţii AVAS, care ne vedeau cum tremuram afară. Şi nu am să uit nici faptul că banii din privatizările din 2005-2007 urmau să fie investiţi în infrastructură şi, ca prin miracol, au dispărut fără să mai ştie nimeni urma lor.

    Şi cum nimic nu este întâmplător, iată că 13 ani mai târziu de la cea mai importantă privatizare, am ajuns să ocup funcţia de Public Affairs Manager la BCR şi să sprijin eforturile de a crea o Românie în care oamenii să aibă mai multă încredere în forţele proprii.”

  • Adrian Cojocar, director general adjunct la Patria Asset Management, fost jurnalist pe pieţele de capital la ZF (2006-2014): „Ziarul Financiar mi-a arătat cum se poate împăca matematica cu scrisul, două cuvinte care nu prea au nimic în comun la prima vedere”

    „Pe mine, care sunt un pasionat al matematicii încă de pe băncile şcolii, Ziarul Financiar m-a învăţat cum se transmite uşor şi eficient un mesaj sau o idee către o audienţă, chiar dacă în spate se găsesc anumite calcule «plicitisitoare» sau «greu digerabile» şi care au un impact important în viaţa noastră de zi cu zi.
    La Ziarul Financiar am avut ocazia să cunosc şi să învăţ de la specialişti cu zeci de ani de experienţă şi cu poziţii de top din diverse domenii de activitate şi să urmăresc «pulsul» zilnic al pieţelor, două lucruri foarte importante în dezvoltarea mea ulterioară.”

  • Oana Nuţă,director de marketing şi imagine corporativă la EximBank, fost editor la ZF bănci (1998–2004)


    „Eram două echipe, una cu experienţă şi una de tineri. Ţin minte că făceam un master la ASE în statistică şi economie şi am văzut un anunţ pe holurile facultăţii. Era ceva de genul că dacă ştiu engleză şi sunt curioasă, să vin la un interviu. Şi m-am dus. A fost primul meu job. Am lucrat cam 7-8 luni la perete, adică umpleam paginile, scriam tot, dar ce făceam era de test. Era ceva extraordinar. Apoi a ieşit prima ediţie a ZF pe piaţă, iar eu am rămas mai departe încă şase ani. Aici s-a format o parte din mine. Cred că am învăţat atunci nişte valori de care mă ţin şi acum şi anume respectul faţă de oameni, loialitatea, spiritul de echipă. Şi acum suntem o echipă.

    ZF de la început şi-a dorit să fie altceva, iar în această dorinţă resursa umană a fost cea mai importantă. Ne doream să fim primii, ne-am dezvoltat ca nişte pantere. Totdeauna voiam să avem informaţiile corecte. Şi acum când vorbesc cu unii oameni mă ştiu drept redactorul de la ZF, nu ca pe omul de comunicare.

    ZF se va dezvolta pe termen lung, dar cred că dacă nu ar mai exista printul, atunci nu am mai vorbi de ZF. Sunt convinsă că indiferent de cum citesc oamenii de afaceri ziarul, hârtia este acolo, pe un colţ al biroului lor.

    ZF a scris pentru prima dată de privatizarea Petromidia, de exemplu. Ţin minte că am sunat pe un fix al casei de avocatură care se ocupa de această tranzacţie, dar că nu am dat de nimeni, decât de o voce care mă anunţa că lumea era ocupată. La cinci minute am fost sunată de un avocat care mi-a explicat multe. Oamenii ştiau că ZF păstrează confidenţialitatea, dar pe de altă parte era foarte multă deschidere din partea mediului de business de a ne învăţa pe noi, de a face acest transfer de know how. Mereu am avut deschiderea interlocutorilor venind din partea ZF pentru că şi ei ştiu că dacă vrei să exişti în mediul de business trebuie să fii în paginile ZF.
    Cred că profesional am învăţat de la ZF că este foarte important să nu arzi etape, să faci şi să înţelegi tot ce fac oamenii din echipa ta. Mâine, dacă aş putea, m-aş întoarce să scriu din nou.”

  • Andrei Frunză, CEO al Clever Taxi, fost redactor la ZF în 2004: “Îmi amintesc perfect prima interacţiune cu lumea ZF şi emoţia din momentul în care am primit propunerea de a deveni redactor”

    „Un coleg de facultate m-a încurajat să particip la o primă discuţie în redacţie. Îmi amintesc perfect prima interacţiune cu lumea ZF, prima discuţie cu Fini (Cristian Hostiuc) şi întrebarea sa despre randamentul anualizat al unui portofoliu, dar mai ales emoţia din momentul în care am primit propunerea de a deveni redactor. Am crescut profesional cu fascinaţia pentru Ziarul Financiar, iar şansa de a fi fost o mică parte din energia acestui brand reprezintă în continuare un motiv personal de bucurie.

    Am parcurs mai multe capitole editoriale în ZF, fiind cel mai apropiat de zonele de companii, respectiv asigurări. Privind retrospectiv, cred că experienţa ZF în primul rând mi-a hrănit curiozitatea pentru lumea businessului, pofta de a construi şi a face parte din proiecte relevante. Pe scurt, a fost un antrenament excelent, o adevărată şcoală, iar pentru asta mulţumesc ZF-ului, colegilor de atunci, majoritatea prieteni acum.

    Sunt multe momente de care îmi amintesc cu drag, însă aş alege doar două. Mai întâi, a fost primul colţ de primă pagină, moment de care am fost şi rămân exagerat de mândru. Iar un al doilea este cel în care, cu ocazia unui material legat de piaţa mobilităţii urbane şi producătorii locali de biciclete, reprezentantul unui mare producător local, un business frumos şi care a crescut spectaculos în ultimii ani, m-a bănuit de spionaj industrial, fiind la momentul respectiv nevoit să îl conduc în redacţie pentru o validare a faptului că fac parte din echipa ZF. Am trăit atunci foarte intens iluzia de a fi relevant. :)”

  • Alex Ciutacu,redactor la ZF

    „Cristian Hostiuc (director editorial) m-a atras vânzându-mi ideea că voi cunoaşte cei mai bogaţi şi mai influenţi oameni din ţară, că voi cunoaşte premieri, preşedinţi şi directori de companii.
    Ziarul Financiar era, bineînţeles, încă şi atunci un nume în urechile mele şi un exemplu la îndemână pentru profesorii din facultate, fiind considerat de mult timp reperul cercurilor financiare din România, pentru că a fost construit ca un produs premium, singurul produs media de business din România.
    Îi întrebasem pe unii colegi mai mari de facultate, stabiliţi deja prin mai multe redacţii din peisajul mediatic românesc, cum este viaţa în presă, departe de teoriile din cărţile de comunicare. Am înţeles că oamenii nu se ajută atât de mult în redacţii şi am înţeles că presa este privită drept «paria» de o parte din oamenii pe care îi contactează.
    Însă ZF-ul s-a dovedit să aibă şi o redacţie «premium». Fiecare editor sau redactor a pierdut zeci de minute sau chiar ore explicându-mi noţiuni şi tehnici, învăţându-mă să devin jurnalist. Fiecare antreprenor, manager, director, profesor şi politician mi-a răspuns la telefon şi mi-a comentat subiectul.
    După primele luni la ZF mi s-a dat încrederea de a pleca în Estonia pentru a lua interviu unui comisar european. Contextul a fost copleşitor, iar încrederea oamenilor din redacţie, surprinzătoare. Prin urmare, am cunoscut o parte dintre cei mai bogaţi şi mai influenţi oameni din ţară. «Cel mai bun început de carieră pe care îl puteai avea, şi nu numai» – asta mi-au spus toţi profesorii facultăţii de jurnalism atunci când le spuneam că sunt la Ziarul Financiar.
    După un an şi jumătate de când ZF-ul «m-a luat de mână», după zeci de discuţii despre mediul fiscal, finanţe personale, pieţe de capital, piaţa bancară, companii, antreprenoriat, ultimele tehnologii şi analiza a zeci de businessuri, ştiu că domnul Hostiuc a avut dreptate la interviul de angajare: «Jurnalismul este cea mai frumoasă profesie din lume».”

  • Oana Marinescu, consultant comunicare strategică, fost editor politic la ZF (1998–2000)

    „Companii din toate domeniile economiei puteau găsi informaţii relevante în paginile ziarului. Eu cred că piaţa din România are nevoie de Ziarul Financiar şi de dezvoltarea sa. Suntem într-o epocă în care informaţia corectă şi de actualitate, cunoaşterea, expertiza, capacitatea de analiză a tendinţelor contează enorm în succesul unei afaceri şi în dezvoltarea economiei. Deci Ziarul Financiar poate juca un rol cheie în succesul României de mâine.

    Pentru mine, experienţa la Ziarul Financiar a reprezentat o perioadă de maturizare profesională. Lucrasem anterior în presă, timp de doi ani, tot pe politică internă. La Ziarul Financiar am dus experienţa jurnalistică la alt nivel, prin felul în care am început să scriu, sintetizând informaţiile într-un mod mai complex, am abordat stiluri jurnalistice noi, precum comentariul şi articolul de opinie; am început să-mi dezvolt capacităţile manageriale, preluând coordonarea echipei de la departamentul de politică internă şi lansând un supliment turistic al ziarului, Promenade.

    Mie mi-a plăcut toată experienţa de la Ziarul Financiar, pentru că scriam altfel pe teme de politică internă decât toată presa. Unii ne criticau pentru stilul nostru, dar eu îl apreciam pentru că era echilibrat şi în stilul presei occidentale de calitate, pe care o aveam ca model. Altfel, ţin minte şi acum că am fost trimisă corespondent la un Consiliu European de iarnă şi atunci a fost primul meu contact cu universul european. Am fost impresionată şi emoţionată. De atunci mi-am dorit să fiu o ziaristă europeană şi un cetăţean european mai mult ca niciodată. Am fost mândră şi de articolul pe care l-am publicat în ziar, desigur. Şi acum îmi doresc acelaşi lucru: să fim cetăţeni europeni şi să citim în Ziarul Financiar un ziar european!”

  • Laurenţu Ispir, partener la Oresa Ventures, fost senior editor la ZF (2000 – 2004) şi redactor-şef al Business Magazin (2004-2005)

    „ În anii ’90, noi ne purtam ca şi cum economia era ruptă de celelalte domenii. De asta a fost important ZF-ul, pentru că a înţeles subtilitatea conexiunilor şi a expus-o printr-o prelucrare rafinată a datelor. Mereu ştirile cele mai interesante sunt cele care îţi explică un lucru, nu cele care îţi spun că o companie oarecare a ajuns la un anumit nivel de business. ZF a mai avut un merit şi anume că a arătat că mediul de business este catalizatorul unei societăţi sănătoase. Două lucruri a făcut Ziarul Financiar. A făcut legăturile dintre economie şi celelalte domenii şi a devenit un campion al mediului de business făcând un campion din mediul de business.”

     

  • Adrian Sârbu, fondator Ziarul Financiar: „Cât va exista o Românie care are o viaţă şi în business, va exista şi Ziarul Financiar.“

    Cum se construieşte însă un ziar de la zero într-o economie care-şi ura antreprenorii, de ce a reuşit Ziarul Financiar să devină standardul într-un peisaj cu alte sute de publicaţii, unele chiar economice, şi cum ar putea arăta ZF în următorii 20 de ani? Adrian Sârbu, fondatorul Ziarului Financiar, spune că atâta timp cât se va face business în România, ZF va fi aici, cu jurnalişti care se vor transforma în branduri, cu comunităţi care vor gravita în jurul lor, dar care vor fi ocrotite tot de umbrela ZF. Şi nu, deocamdată nu există vreun plan de exit.

    Ideea

    „Cinstit vorbind, mi-am dorit Ziarul Financiar şi mi-l doresc pentru totdeauna. Este, să-i spunem, creaţia cea mai prestigioasă la care am aspirat şi pe care cu ajutorul colegilor am şi reuşit să o materializez.

    De ce mi-am dorit asta? Produse de succes de genul acesta în lume sunt două: Financial Times şi Wall Street Journal. În Europa Centrală şi de Est nu mai există un produs cu acest tip de autoritate, or mie mi s-a părut că un astfel de produs media, care la început a fost ziar, consacra trecerea României de la comunism la capitalism. Aşa a fost gândit şi comunicat ZF. În anii ‘90 erau o mie de ziare şi de publicaţii, dar nu era niciunul ca acesta. Şi nu a fost multă vreme, până în ‘98, când l-am lansat noi.”

    Ce a adus ZF diferit?

    „Să nu facem confuzie între economic şi business. Ziarul Financiar este un ziar despre business, despre afaceri, cum se spune în româneşte, şi nu despre politici economice, care sunt mai mult sau mai puţin confluente cu businessul. Ziarul Financiar era practic un ghid de comportament de management şi de etică pentru o clasă nouă de antreprenori în devenire.

    De ce m-am gândit la el? Încă din anii ’70, când eram student, citeam Financial Times sau Wall Street Journal, pe care le cumpăram de la ambasada americană printr-un prieten, după care le citeam cu rândul, pentru că nu exista internet pe vremea aia. Citeam cu rândul cu taxă, plăteam 10 lei ca să avem o zi un Financial Times, un Wall Street Journal, deci aceste produse erau în mine de mult. În momentul în care m-am întâlnit cu capitalismul după ’90, proiectul a venit natural, aşa cum îţi vine în minte o memorie a unui miros din copilărie sau a unei amintiri frumoase. Ca să răspund pe scurt, Ziarul Financiar a rezonat cu mine ani de zile, încă dinainte de ’89. Am avut posibilitatea după ’95 să mă gândesc mai concret la ea, deja MediaPRO dăduse drumul la o divizie de publishing, apăruse cu mare succes ziarul ProSport, aveam reviste, exista Mediafaxul (agenţia de ştiri), unde era un departament economic destul de serios, economic şi de business, dar în principal pe informaţie economică. A fost un proiect înainte de timpul lui, iar ZF este un produs care s-a limpezit cum se limpezeşte şi vinul bun după ani de zile.”

    Prima echipă

    „Am vrut să pornesc, evident, cu un român, din păcate nu l-am găsit. M-am dus la Londra, am luat legătura cu nişte ziarişti, am mai întrebat încolo-încoace şi mi-au recomandat doi cetăţeni. Pe unul îl cunoşteam din ’96, era un foarte bun jurnalist la The Economist, Joe Cook, iar pe celălalt l-am cunoscut la Londra, David Short (Financial Times).

    Jurnaliştii de la The Economist erau cei care dădeau, pe vremea aia, tonul în tot ce înseamnă o ideologie de business şi economic în lume, la fel şi cei din Financial Times. Acestea nu sunt produse ale clasei de business, sunt produse ale elitei media din business. Oamenii aceştia au făcut tot ce au putut împreună cu o echipă pe care am pus-o la muncă, unii veniţi din Mediafax, alţii veniţi din altă parte. Asta a fost prima fază.

    Ideologia clară pe care i-am dat-o de la început, asumarea acestei ideologii de către echipa editorială şi capacitatea de marketing pe care am avut-o în grup ca să îl pot promova i-au creat produsului atât atractivitate, cât şi autoritate, ceea ce este esenţial pentru un brand media. Apoi, România după 2000 a decolat din punct de vedere business, a aspirat la NATO, a aspirat la Europa, a plutit pe valul creşterii economice în 2000-2007.

    Apoi s-a întâmplat ceea ce îmi doream şi anume ZF a fost perceput ca produsul reprezentativ cu care se valida fiecare om de business din România şi când spun om de business mă refer preponderent la antreprenori, dar şi la manageri. A fost şi un produs, să îi spunem, de trend. Eşti în business, trebuie să citeşti Ziarul Financiar, citeşti Ziarul Financiar, înseamnă că eşti în business, nu eşti undeva în afara businessului. Aici erau informaţiile, topicele şi dezbaterile cele mai hot din lumea businessului din România.

    Erau dificultăţi ca să îl impunem pe piaţă. Cu tot efortul, nu a fost acceptat de piaţă, nici de comunitatea de advertising, nici de clienţi, abia după patru-cinci ani l-au acceptat. Nu a fost acceptat nici de cititori. Am început cu 50.000 de copii şi până la urmă s-a dovedit că nu era un produs de tiraj, era un produs de comunitate.”

    Cum ajung oamenii la ZF?

    „Politica mea este cunoscută, oameni noi. Oameni noi, motivaţi, credincioşi, religioşi în profesie şi valorile etice ale profesiei, nu sunt lucruri noi astăzi faţă de cum erau acum 25 de ani, când am făcut ProTV-ul, Mediafaxul, Ziarul Financiar, altele. Asta e reţeta, lideri editoriali şi de business care să îşi înţeleagă menirea şi meseria, şi care să aducă oameni capabili care să înveţe şi să livreze.

    Ziarul Financiar a generat un segment nou în mass-media românească. Aveam de toate, aveam şi tabloide, şi politice, şi caricaturi, şi porno, dar noi practic am construit de la zero un segment nou de media în România, media de business.

    Sigur, sunt foarte multe lucruri pe care aş vrea să le mai facem în produsul acesta, nu am un dubiu că o să le facem, ţine de resurse, timpul nostru, oameni, pentru că între timp brandul nu mai este un ziar, brandul este o instituţie.

    Ziarul Financiar trage după el comunitatea de business, de aceea este respectat. Oamenii se regăsesc în aşteptări, nu numai în realizări şi sigur se regăsesc şi în întrebările personale, în problematică, în nelinişti, în opinii comune.

    ZF este o excepţie, am reuşit prin excepţie. Excepţionalismul proiectelor care mă atrag pe mine şi al echipei care în fiecare zi trudeşte aici. Produsul ăsta e o galeră.”

    Este ZF de vânzare?

    „Nu am avut niciodată planul ăsta, de a vinde, tot felul de cetăţeni au dat târcoale pe aici şi când am avut dificultăţi, dar realitatea pe care unii o înţeleg sau nu este că produsul nu poate exista decât în configuraţia asta. Deocamdată nu are sens un exit şi nu mă interesează asta şi practic şi cuvântul exit este puţin nepotrivit aici. Exitul în general este pentru băieţii pleşcari sau investitorii pleşcari sau de chilipir, să spunem aşa, sau investitori care sunt parte a unui proces şi nu neapărat sunt creatorii acelui proces.”

    Ce va fi ZF în 20 de ani?

    „O comunitate sub o umbrelă de brand, o comunitate de jurnalişti care ei înşişi sunt branduri şi care nu va mai putea supravieţui exprimându-se doar în română. Ziarul Financiar este un produs al unei elite economice şi ideologice şi al unei alte mulţimi de oameni care aspiră la statutul acestei elite de ideologie de business. Cât va exista o Românie care are o viaţă şi în business, va exista şi acest produs. Dar vor creşte mai mult brandurile jurnaliştilor care scriu împingând la rândul lor brandul ziarului.”

  • Cristian Hostiuc, directorul editorial al Ziarului Financiar: “Despre redacţie şi ZF la viitor, cu actuali şi foşti jurnalişti”

    „În 1998, când am pornit cu ziarul, redacţia cred că avea în jur de 100 de oameni, acum mai are 25-30 de oameni. Deşi începutul a fost oarecum incert, în 2002 ZF şi-a găsit linia şi de la un ziar politic a schimbat direcţia spre un ziar de business. Noi am creat piaţa de ştiri economice. Nu eram primii care abordau economia, dar noi am venit cu o retorică pozitivă, am creat piaţa de companii, am devenit un reper. În această călătorie, ne-au ajutat mult companiile străine, pentru că noi ca mesaj am asociat venirea acestora cu un lucru pozitiv.

    La acel moment, antreprenorul era asociat cu patronul, dar noi am reuşit să aducem o semnificaţie pozitivă antreprenoriatului. Deschideam pieţe, veneam cu analiza datelor statistice. Meritul nostru a fost că am intuit schimbarea de trend din anii 2000, am simţit că se creează o nouă clasă, cea de corporatişti şi cea de antreprenori. Oricum, primii ani, până în 2003, au fost foarte dificili. Mereu eram la un milimetru de muchia de cuţit, pentru că în esenţă eram o curiozitate pentru acel moment.

    Dincolo de asta însă, munca de redacţie este ceva absolut fabulos. Este o profesie extraordinară, dacă ajungi să o înţelegi.

    Mai departe, relaţia pe care publicul nostru o are cu brandul este extrem de importantă. Oamenii au avut aceeaşi încredere în noi, iar această încredere va rămâne dincolo de noi, de echipa de acum, pentru că este legată de brand.”

  • Roxana Petrescu, senior editor ZF: „Când peste tot eşti învăţat să taci, aici, Chief, trebuie să ai cea mai bună întrebare“

    Aveam 21 de ani, eram la Finanţe-Bănci la ASE şi habar nu aveam de nimic, dar ştiam din generală că eu vreau să scriu. Asta îmi plăcea mie. Am văzut anunţul, am sunat în redacţie, era pe atunci în spatele Teatrului Naţional, şi am venit la interviu, fără CV. Nu era necesar. Niciodată nu a fost necesar la ZF în redacţie.

    Am dat de Cristian Hostiuc (Fini), care m-a întrebat o formulă cu rata inflaţiei (ulterior am aflat că nici el nu o ştia, dar testa el ceva). Nu am minţit. Am zis că nu o ştiu. Slab, Chief, a decretat Fini, mijindu-şi ochii pe sub ochelari. (Toţi în redacţie suntem Chief, indiferent de ce scrie pe cartea de vizită.) Am făcut nişte traduceri şi după câteva săptămâni de probă m-am angajat la ZF. Primul job. Nu aveam nici 400 de lei pe lună, dar pentru mine erau o comoară. Adio bani de la părinţi. Îmi luam în fiecare zi o sută de grame de Fornetti cu telemea de la Universitate şi jur că pateurile alea aveau gust de libertate. Nu exista mândrie mai mare (nici masă mai bună).
    Mă uitam cu jind la cei care scriau despre afaceri de la zero la ZF în timp ce eu făceam traduceri, alergând după un calculator liber. Asta îmi doream şi eu, dar nu a fost să fie.
    Într-o zi, Adrian Mîrşanu, pe atunci editor al secţiunii de companii, poate cel mai bun jurnalist pe piaţa de fuziuni şi achiziţii, specializat în zona de energie, m-a întrebat dacă nu vreau să încep să scriu pe acest domeniu. Adi e un tip foarte isteţ (acum are platforma mirsanu.ro), aşa că mi-a vândut frumos companiile energetice. Chief, sunt cele mai mari, cei mai mulţi bani, putere. Sigur, am acceptat provocarea.
    Fără să ştiu, m-am trezit într-un microbuz în drum spre Oltchim la un eveniment prezentat de Mihaela Rădulescu. Eu eram şocată de faptul că Mihaela Rădulescu era mai mică de înălţime decât mă aşteptam, nu de Oltchim în sine. Am pus o întrebare la conferinţă (ne făceam liste întregi, ne făceam background, tot), am scris un material oribil pe care l-am transmis din autocar şi pe care Adi mi l-a refăcut cap-coadă, dar care a doua zi a mişcat acţiunile combinatului.
    După bucuria de moment generată de importanţa mea subită, a urmat calvarul. Nu pricepeam nimic din energie. Nu ştiam diferenţa dintre distribuţie şi furnizare, tarife, reglementări, privatizări, interese. Băi, Chief, dar tu chiar nu pricepi nimic! Verdictele sunt foarte clare la ZF, la fel şi lipsa mănuşilor în transmiterea lor. Unde naiba erau afacerile de la zero la care visam eu când toate erau făcute deja în energie? 
    Am început să fac teren. Am început cu conferinţele. În 2006, ţin minte că l-am văzut pentru prima dată pe Dinu Patriciu, proprietarul Rompetrol. Era o conferinţă, într-o sală mică din sediul grupului, plină cu ziarişti. Patriciu era un munte de om. Conferinţa a fost făcută imediat după ce s-a pus un sechestru pe 26% din acţiunile Rompetrol.
    «Noaptea vaca rumegă. Câinele, deranjat de vacă, latră. Ciobanul nu poate să doarmă din cauza lătratului câinelui. Ce face ciobanul? Împuşca vaca», a spus Patriciu.Ciobanul era Băsescu, iar vaca era rafinăria lui. Abia începusem să fac primii paşi în presă şi mă izbeam de un om care nu se încurca în declaraţii corporatiste, expresive ca nişte bucăţi de cherestea. Nici nu aveţi idee cât ne lipsesc aceşti oameni.
    Nu mai ţin minte dacă atunci i-am pus vreo întrebare, dar mi-am format treptat curajul, pentru că veneam în redacţie şi automat eram luată în vizor: Chief, ce ai întrebat? Dar cine a pus întrebarea aia? A, păi vezi? Aia era o întrebare bună, nu a ta. Tu de ce nu ai întrebat? Degeaba te duci, Chief, la conferinţe dacă nu întrebi!
    Cu fiecare conferinţă la care mergeam, curajul mi se clădea şi chiar şi acum, dacă merg undeva şi nu pun o întrebare, am senzaţia că am pierdut timpul. Trebuie mereu să găseşti ceva, rotiţele trebuie să se învârtă.
    Dar erau tot mai multe întrebări.
    Am făcut tot mai mult teren. M-am dus să văd baraje hidroenegetice. Am vorbit cu oameni care se temeau de focurile de artificii pentru că le aminteau de dinamita cu care se răscoleau munţii pentru a se face astfel de lucrări. Trebuie să înţelegi duritatea domeniului despre care scrii sau măcar să te chinui. Trebuie să înţelegi nivelul de complexitate sau măcar să te chinui înainte de a-ţi da cu părerea. Mereu să te chinui.
    Am mers la termocentrale. Ştiţi ce căldură emană cărbunele când arde în acele cuptoare? Guri de iad. Alungă orice ierni. Când toţi s-au transformat peste noapte în apostolii energiei verzi, este important să-ţi aminteşti de căldura aia când se opresc eolienele. Aia este căldura care înveleşte o ţară când vântul stă.
    M-am băgat în pântecele Porţilor de Fier, lângă turbine. Nu-ţi auzi gândurile de forţa apelor. Trebuie să ştii asta ca să îţi dai seama că în astfel de companii, cum este Hidroelectrica, nu este vorba doar despre cifre, ci despre securitatea unei ţări.
    Am fost în reactoare nucleare, am coborât în mine, am inhalat praf de cărbuni, am ieşit cu faţa murdară. Eu am avut noroc bun, dar am scris despre alţii care nu au mai ieşit la suprafaţă. Am zburat cu elicopterul pe platforme marine, am simţit mirosul dintr-o rafinărie, m-am urcat pe o turbină eoliană la 100 de metri înălţime. Am intrat în dispeceratul energetic, cel mai bine păzit secret din energie, pentru a vedea cum o mână de oameni ţin becurile aprinse pentru milioane. Am fost în fabrici de combustibil nuclear. Era un câine gras în faţa sediului, când eu mă aşteptam la SF-uri.
    De fiecare dată m-am întors în redacţie şi am scris, am cărat mii de cititori cu mine ca să vadă complexitatea unui sistem pe care îl iau ca dat. Am făcut legături. Cifrele seci nu înseamnă nimic. Contextualizează mereu, Chief, dar ca să contextualizezi trebuie să ştii, să citeşti, să întrebi.
    De-a lungul anilor, am ratat ştiri, am interpretat greşit, dar niciodată cu intenţie, poate am fost manipulată, dar mereu am încercat să am opinia mea, chiar dacă uneori s-a dovedit că nu era cea corectă. Dar ce bucurie era când aveam dreptate!
    Din 2005 eu tot pun întrebări, vin în redacţie şi când mă ia Sorin (Pâslaru – redactor-şef) la întrebări, îmi dau seama că mai am de întrebat sau, mai rău, că nu am priceput nimic. În continuare, temerea cea mai mare este că nu pun cea mai bună întrebare.
    În fiecare zi, ziarul este gol. În fiecare seară ridicăm catedrala, iar a doua zi o luăm de la capăt. Ziarul trebuie mereu să plece, plin, proaspăt, la timp, de 20 de ani. Şi aşa este. Jurnalismul este antreprenoriat pursânge. Zilnic.
    Când anul trecut am decis să fac o schimbare, Fini mi-a zis: Chief, du-te, dar să ştii că niciodată cineva din afară nu va înţelege ce este aici. Avea dreptate. Niciun alt loc de muncă nu te trimite în locurile pe care le-am văzut eu, nu te conectează la oamenii pe care i-am cunoscut eu, nu te forţează zilnic să vii cu ceva nou.
    Când peste tot eşti învăţat să taci, aici, Chief, trebuie să ai cea mai bună întrebare. De aia eu nici nu zic că mă duc la muncă/job/corporaţie, nici măcar după atâţia ani.
    Eu nu merg la muncă, merg în redacţie sau unde mă poartă ea.”