Tag: wta

  • Simona Halep a învins-o pe Irina Begu şi s-a calificat în finala turneului de la Shenzhen

    Partida a durat o oră şi 28 de minute. De-a lugnul întâlnirii, Halep a reuşit 15 lovituri direct câştigătoare şi a comis 15 erori neforţate, în timp ce Begu a avut 15 lovituri direct câştigătoare şi 23 de greşeli neprovocate.

    A fost a şasea victorie obţinută de Halep în faţa Irinei Begu, în tot atâtea întâlniri directe în circuitul WTA.

    “A fost un meci greu. Irina este o jucătoare puternică, iar în setul doi ea şi-a îmbunătăţit jocul. Eu am lovit, însă, mingea mai tare şi sunt mândră de victoria mea de astăzi. Este un sentiment minunat să fiu din nou în finală. Abia aştept să joc. Anul trecut, Siniakova m-a învins aici, iar să joc împotriva Mariei Şarapova este mereu o provocare”, a afirmat Halep, care a câştigat turneul de la Shenzhen în 2015.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Simona Halep rămâne lider mondial până la Australian Open

    Halep s-a impus, în optimi, cu scorul de 3-6, 6-1, 6-2, în faţa chinezoaicei Ying-Ying Duan, numărul 91 mondial. Partida a durat o oră şi 39 de minute.

    “Am ştiut că trebuie să stau foarte bine pe picioare, să-mi găsesc ritmul, să stau aproape de linia de fund şi să deschid unghiurile. Nu a fost uşor, deşi am câştigat următoarele două seturi. A fost un meci greu. Am foame de trofee, dar deocamdată nu mă gândesc la titlu. Trebuie să dau totul la meciul următor şi să încerc să câştig”, a declarat Simona Halep, la finalul partidei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Simona Halep, nominalizată de WTA la titlul de jucătoarea lunii octombrie/ Fanii din întreaga lume vor decide

    Simona Halep (1 WTA) are două contracandidate importante în cursa pentru titlul de jucătoarea lunii, pe daneza Caroline Wozniacki (3 WTA) şi pe americanca Venus Williams (5 WTA). Cele două rivale ale Simonei au disputat finala Turneului Campioanelor, câştigată de Caroline cu 6-4, 6-4, însă şi românca a realizat lucruri importante în octombrie.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Ce surprize pregăteşte Simona Halep pentru 2018. Datele se schimbă pentru anul viitor, când este aşteptată înapoi pe scena tenisului Serena Williams

    Statistica începe în 1975, deoarece pe 3 noiembrie 1975 a fost introdus sistemul standardizat al ierarhiei WTA: Chris Evert este, aşadar, prima din această listă, iar numele care apare cel mai des este Steffi Graf – cu opt reuşite.

    Cum s-ar proiecta următorul sezon al Simonei? Datele se schimbă în 2018, faţă de 2017, când este aşteptată înapoi pe scena tenisului Serena Williams. Într-un club atât de exclusivist, statisticile ne arată cum s-au comportat în sezonul imediat următor cele 12 jucătoare care, de-a lungul anilor, au terminat un sezon pe prima poziţie WTA.

    Chris Evert, primul “year-end number one” din tenisul feminin – în 1975: anul şi premiera

    Jucătoarea din Statele Unite a terminat anul prima în perioada 1975 -1977, apoi în 1980 şi 1981. Pe de o parte, Evert a câştigat cel puţin un turneu de Mare Şlem în fiecare din aceste sezoane, iar de partea cealaltă, se observă că de fiecare dată când a început prima un sezon şi-a completat colecţia cu câte un titlu de Mare Şlem. Cum s-ar proiecta următorul sezon al Simonei? Datele se schimbă în 2018, faţă de 2017, când este aşteptată înapoi pe scena tenisului Serena Williams. Într-un club atât de exclusivist, statisticile ne arată cum s-au comportat în sezonul imediat următor cele 12 jucătoare care, de-a lungul anilor, au terminat un sezon pe prima poziţie WTA.

    1975: a câştigat Roland Garros-ul şi US Open-ul, nu a participat la Australian Open – a terminat anul prima
    1976: a câştigat ambele turnee de Mare Şlem în care a luat startul – Wimbledon şi US Open. Pentru prima dată în carieră a încheiat sezonul de Grand Slam-uri fără înfrângere – a terminat anul prima
    1977: a triumfat la US Open şi a câştigat în premieră Cupa Federaţiei pentru SUA – a terminat anul prima
    1978: a câştigat a patra oară la rând US Open-ul – prima ediţie disputată la Flushing Meadows (turneul s-a mutat de la Forest Hills)
    1980: a câştigat Roland Garros-ul şi US Open-ul, nu a participat la Australian Open, a jucat finală la Wimbledon – a terminat anul prima
    1981: titlu la Wimbledon: îşi betonează cel mai bun procentaj de victorii pe zgură al tuturor timpurilor cu o nouă serie de 64 de meciuri fără înfrângere pe suprafaţa roşie.
    1982: titlu la US Open şi primul trofeu al carierei la Australian Open

    Martina Navratilova: o singură ratare

    A fost de şapte ori “year-end number one”, în două serii: 1978 -1979 şi 1982 – 1986. A câştigat câte un turneu de Mare Şlem în fiecare din aceşti ani şi doar o dată când a început anul prima a ratat titlul de Mare Şlem – în 1980.

    1978: titlu la Wimbledon – a terminat anul prima
    1979: titlu la Wimbledon – a terminat anul prima
    1980: semifinale la Australian Open şi Wimbledon
    1982: titluri la Roland Garros şi Wimbledon – a terminat anul prima
    1983: 3 din 4 turnee de Mare Şlem câştigate – Australian Open, Roland Garros, US Open – a terminat anul prima
    1984: 3 din 4 turnee de Mare Şlem câştigate – Roland Garros, Wimbledon, US Open – a terminat anul prima
    1985: finale în toate cele patru turnee de Mare Şlem, victorii la Australian Open şi US Open – a terminat anul prima
    1986: titluri la Wimbledon şi US Open – a terminat anul prima
    1987: titluri la Wimbledon şi US Open

    Steffi Graf: încredere şi combustibil pentru unicul “Golden Slam”

    Jucătoarea din Germania a impus monopol în circuitul feminin între 1987 şi 1990, apoi între 1993 şi 1996. În 1995 a fost declarată “year-end number one” la egalitate cu Monica Seleş. Steffi Graf a strălucit mai aprins ca oricând în primul sezon început din postura de număr unu – a reuşit unicul “Golden Slam” din istoria tenisului – patru titluri de Mare Şlem din patru plus aurul olimpic în acelaşi an.

    1987: titlu la Roland Garros – a terminat anul prima
    1988: anul lui “Golden Slam” – singurul din istorie – a terminat anul prima
    1989: trei titluri de Mare Şlem plus finală la Roland Garros – a terminat anul prima
    1990: titlu la Australian Open plus finale la Paris şi US Open – a terminat anul prima
    1991: titlu la Wimbledon
    1993: 3 titluri de Mare Şlem plus finală la Australian Open – a terminat anul prima
    1994: titlu la Australian Open – a terminat anul prima
    1995: titluri la toate cele trei turnee de Mare Şlem în care a luat startul – Roland Garros, Wimbledon şi US Open – a terminat anul prima
    1996: titluri la toate cele trei turnee de Mare Şlem în care a luat startul – Roland Garros, Wimbledon şi US Open – a terminat anul prima
    1997: accidentată şi operată la genunchi, a jucat doar două turnee de Mare Şlem, iar cel mai bun rezultat a fost un sfert de finală la French Open

    Monica Seleş: cel mai emoţionant titlu din arhivele sportului alb

    Monica Seleş figurează în clasament cu trei sezoane încheiate pe prima poziţie, după ce reprezentanţii WTA au decis să îşi arate sprijinul faţă de drama prin care aceasta a trecut: în 1995, la revenirea fostei iugoslave pe teren, după mai bine de doi ani de pauză provocată de atacul cu un cuţit de 23 de centimetri, în spate, suferit în aprilie 1993, Seleş a fost pusă la egalitate cu Steffi Graf. Sprijinită formal de forul tenisului profesionist, Monica a confirmat şi a câştigat ultimul său titlu de Mare Şlem câteva luni la târziu, în Australia.


    1991: a câştigat toate cele trei titluri de Mare Şlem în care a luat startul – Australian Open, Roland Garros şi US Open – a terminat anul prima
    1992: a câştigat la Australian Open, Roland Garros şi US Open, a făcut finală la Wimbledon – a terminat anul prima
    1993: titlu la Australian Open – înainte de Roland Garros a fost înjunghiată
    1995: finală la US Open. A fost declarată co-“year-end number one”, ca o decizie a WTA de a o readuce la egalitate cu Steffi Graf, după atacul cauzat de un fan al nemţoaicei.
    1996: a câştigat titlul la Australian Open

    Martina Hingis: ‘wonder-kid’ a confirmat

    A luat tenisul pe sus în 1997 şi a încheiat sezonul pe prima poziţie la doar 17 ani, după ce câştigase titlurile la Australian Open, Wimbledon şi US Open. Jucătoarea din Elveţia a înregistrat un uşor recul în sezonul următor, început din postura de număr unu, dar chiar şi aşa a obţinut titlul la Australian Open. Deşi în 1999 a pus monopol asupra primei poziţii, nu a mai reuşit să ridice şi un trofeu de Mare Şlem deasupra capului.


    1997: a jucat toate finalele de turnee de Mare Şlem, s-a impus la Australian Open, Wimbledon şi US Open – a terminat anul prima
    1998: a câştigat Australian Open-ul şi a făcut finală la US Open
    1999: a câştigat Australian Open-ul şi a jucat finale la Roland Garros şi US Open – a terminat anul prima
    2000: finală jucată la Australian Open – a terminat anul prima
    2001: finală jucată la Australian Open

    Lindsay Davenport şi o ‘mamă de bătaie cum n-a văzut sportul alb’

    Deşi abia a treia oară a reuşit să îşi apere finişul pe prima poziţie, în 2004, după ce fusese ‘year-end number one’ în 1998 şi 2001, americanca are cu ce se lăuda, iar Maria Şarapova cu siguranţă nu uită duelul cu Davenport din 2005!


    1998: titlu la US Open – a terminat anul prima
    1999: titlu la Wimbledon
    2001: semifinale la Australian Open şi Wimbledon, nu a pierdut niciodată înainte de sferturi în cele 17 turnee disputate – a terminat anul prima
    2002: nu a putut juca primele trei turnee de Mare Şlem şi a revenit pe teren abia în luna iulie. A încheiat, până la urmă, fără trofeu la simplu
    2004: un sezon în care constanţa a făcut-o numărul unu. A avut cele mai multe victorii WTA în sezon (63), iar marea sa realizarea a fost aceea că le-a învins, în premieră, pe Serena şi Venus Williams – a terminat anul prima
    2005: a revenit într-o finală de turneu de Mare Şlem – la Australian Open. A reuşit pentru prima dată în istoria tenisului să administreze unei jucătoare de Top 3 un dublu 6-0 (Mariei Şarapova, la Indian Wells). A avut minge de meci, dar a pierdut până la urmă cea mai lungă finală feminină din istoria Wimbledonului, la Venus Williams – a terminat anul prima
    2006: ducând după ea o accidentare la spate, a încheiat prematur sezonul după Beijing, anunţând faptul că este însărcinată

    Serena Williams: impuls pentru “Serena Slam”

    Deşi este jucătoarea cu care se identifică tenisul feminin în ultimele două decade, Serena a încheiat anul pe prima poziţie doar de cinci ori: în 2002, 2009 şi în perioada 2013-2015. Când a început prima dată anul ca numărul unu, americanca şi-a trecut în CV primul dintre cele două “Serena Slams” – adică realizarea unui Mare Şlem necalendaristic, cu patru turnee de Mare Şlem câştigate la rând.


    2002: a câştigat toate cele trei turnee de Mare Şlem în care a luat startul – Roland Garros, Wimbledon şi US Open – a terminat anul prima
    2003: a completat primul “Serena Slam” al carierei, cu victorie la Australian Open, apoi s-a impus la Wimbledon şi nu a mers la US open
    2009: titluri la Australian Open şi Wimbledon – a terminat anul prima
    2010: a repetat la indigo rezultatele din 2009, dar a absentat de la New York – două titluri de GS
    2013: titluri la Roland Garros şi US Open – a terminat anul prima
    2014: titlu la US Open – a terminat anul prima
    2015: a câştigat primele trei turnee de Mare Şlem ale anului – a terminat anul prima
    2016: trei finale de Mare Şlem jucate, titlu la Australian Open – a egalat recordul de 22 titluri de Mare Şlem deţinut de Steffi Graf şi cel pentru cea mai lungă şedere în fotoliul de lider WTA (186 săptămâni)

    Justine Henin: retragere-şoc din postura de număr unu

    Justine Henin a încheiat prima dată sezonul ca numărul unu în 2003, apoi în 2006 şi 2007. A şocat retragerea sa, din 2008, din postura de număr unu în tenisul feminin.

    2003: titluri la Roland Garros şi US Open – a terminat anul prima
    2004: titlu la Australian Open
    2006: patru finale de Mare Şlem disputate, un titlu – la Roland Garros – a terminat anul prima
    2007: titluri la Roland Garros şi US Open – a terminat anul prima
    2008: a devenit a şaptea jucătoare care petrece 12 luni neîntrerupt pe prima poziţie WTA, dar s-a retras în mai, deşi era în continuare numărul unu mondial şi a cerut ca numele ei să fie scos imediat din clasament.

    Jelena Jankovic: nu a făcut faţă presiunii

    Jucătoarea din Serbia a urcat pe prima poziţie graţie celor două semifinale de la Australian Open şi Roland Garros, apoi cu finala de la US Open. Rezultatele ei din 2009 au fost din ce în ce mai slabe: mai întâi două prezenţe în optimi, apoi un tur 3 şi tur 2 la US Open.


    2008: finală la US Open – a terminat anul prima
    2009: două tururi patru la Australian Open şi Roland Garros

    Caroline Wozniacki

    Daneza intră pe lista de jucătoare care au fost numărul unu fără a câştiga un titlu de Mare Şlem şi au rămas fără titlu de Mare Şlem câştigat. Şi-a apărat însă “year end number one”-ul din prima. Totuşi, cele mai bune rezultate în turneele de Mare Şlem le-a obţinut în anii în care nu a cochetat cu numărul unu mondial (are două finale la US Open).

    2010: semifinală la US Open – a terminat anul prima
    2011: semifinală la Australian Open şi US Open – a terminat anul prima
    2012: sfert de finală în Australia şi două eliminări în primul tur – la Wimbledon şi US Open

    Victoria Azarenka: ‘fata care se detaşează’ în peisajul noii generaţii

    Azarenka a câştigat titlu de Mare Şlem, la Australian Open, şi apoi a devenit numărul unu mondial. Apoi, din postura de #1 a câştigat din nou Australian Open-ul. Nu degeaba a fost considerată una dintre puţinele fete din noua generaţie care este zămislită din acelaşi aluat ca Serena Williams şi îi poate ţine piept americancei în orice condiţii, de la egal la egal.

    2012: titlu la Australian Open, finală la US Open, semifinală la Wimbledon – a terminat anul prima
    2013: titlu la Australian Open, finală la US Open, semifinală la Roland Garros

    Angelique Kerber: an stelar, apoi s-a căscat abisul

    Angelique Kerber a tăvălit-o pe Serena Williams şi i-a luat numărul unu mondial şi două titluri de Mare Şlem în condiţii fără echivoc. 2017 a arătat însă o Kerber în derivă: a pierdut în primul tur la Roland Garros şi US Open, a fost jucătoarea de top care a fost cel mai adesea de partea greşită a “surprizelor” şi nu a trecut de optimi de finală în turneele de Mare Şlem.

    2016: titluri la Australian Open şi US Open, finală la Wimbledon – a terminat anul prima
    2017: doar două optimi

     

  • Aşa arată un lider mondial! Halep debutează cu victorie la Turneul Campioanelor: 6-4, 6-2 în faţa Carolinei Garcia

    După un prim set mai disputat, la finalul căruia sportiva din Constanţa s-a impus cu 6-4, Simona Halep a reuşit să câştige de două ori pe serviciul adversarei în manşa a doua, închizând tabela la scorul de 6-4, 6-2.

    Citiţi mai multe pe www.prosport.ro

  • Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului de la Moscova

    Begu a învins-o, în sferturi de finală, pe Vera Lapko din Belarus, locul 167 WTA, scor 6-3, 4-6, 7-5, în două ore şi 25 de minute de joc.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • WTA ia o DECIZIE NEAŞTEPTATĂ. Vestea pe care o SURPRINDE TOTAL pe Simona Halep

    Simona Halep mai primeste un Porsche, de aceasta data din partea WTA deoarece a fost prima clasata in clasamentul Road to Singapore pentru Turneul Campioanelor in acest an. Simona a primit un Porsche 911 GTS Cabriolet, care costa peste 110.000 de euro. Simona a mai primit un Porsche anul trecut, insa i l-a facut cadou fratelui ei.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Moment ISTORIC pentru tenisul românesc! Noul clasament WTA e de pus în ramă nu doar datorită Simonei Halep!

    Simona Halep este lider mondial pentru a doua săptămână la rând, dar aceasta nu este singura veste excelentă pe care o primim de la WTA! Mihaela Buzărnescu a pătruns în premieră în Top 100, după ce săptămâna trecută a făcut spectacol la Linz, calificându-se în semifinalele turneului dotat cu 250.000 de dolari. Parcursul senzaţional al bucureştencei care le-a eliminat pe Anett Kontaveit (Estonia), Ajla Tomljanovic (Croaţia) sau Belinda Bencic (Elveţia) i-a adus acesteia o urcare de 16 locuri in ierarhia mondială, până pe 89 WTA. Performanţa Mihaelei este cu atât mai spectaculoasă cu cât sportiva a început sezonul pe poziţia 540 WTA.

    Halep are 6.175 de puncte în visterie, păstrând un avans de 40 de puncte în faţa ibericei Garbine Muguruza! Practic, Top 10 WTA a rămas neschimbat faţă de săptămâna trecută: Karolina Pliskova (Cehia) completează podiumul, Elina Svitolina (Ucraina) se află pe locul 4, Venus Williams (SUA) ocupă poziţia a 5-a, Carolina Wozniacki (Danemarca) e pe 6, Jelena Ostapenko (Letonia) se poziţionează pe locul 7, Svetlana Kuzneţova (Rusia) se află pe locul 8, Caroline Garcia (Franţa) ocupă locul 9, iar Johanna Konta (Marea Britanie) este a 10-a jucătoare a lumii.

    Cittii mai multe pe www.prosport.ro

  • Moment ISTORIC pentru tenisul românesc! Noul clasament WTA e de pus în ramă nu doar datorită Simonei Halep!

    Simona Halep este lider mondial pentru a doua săptămână la rând, dar aceasta nu este singura veste excelentă pe care o primim de la WTA! Mihaela Buzărnescu a pătruns în premieră în Top 100, după ce săptămâna trecută a făcut spectacol la Linz, calificându-se în semifinalele turneului dotat cu 250.000 de dolari. Parcursul senzaţional al bucureştencei care le-a eliminat pe Anett Kontaveit (Estonia), Ajla Tomljanovic (Croaţia) sau Belinda Bencic (Elveţia) i-a adus acesteia o urcare de 16 locuri in ierarhia mondială, până pe 89 WTA. Performanţa Mihaelei este cu atât mai spectaculoasă cu cât sportiva a început sezonul pe poziţia 540 WTA.

    Halep are 6.175 de puncte în visterie, păstrând un avans de 40 de puncte în faţa ibericei Garbine Muguruza! Practic, Top 10 WTA a rămas neschimbat faţă de săptămâna trecută: Karolina Pliskova (Cehia) completează podiumul, Elina Svitolina (Ucraina) se află pe locul 4, Venus Williams (SUA) ocupă poziţia a 5-a, Carolina Wozniacki (Danemarca) e pe 6, Jelena Ostapenko (Letonia) se poziţionează pe locul 7, Svetlana Kuzneţova (Rusia) se află pe locul 8, Caroline Garcia (Franţa) ocupă locul 9, iar Johanna Konta (Marea Britanie) este a 10-a jucătoare a lumii.

    Cittii mai multe pe www.prosport.ro

     

  • Simona Halep, felicitată de preşedintele WTA: Merită acest moment fantastic al carierei sale

    “Să ajungi numărul 1 mondial arată o dedicare şi o implicare incredibile şi aş vrea să o felicit pe Simona. Ea este o sportivă exemplară, atât în teren cât şi în afara lui, reuşind un sezon foarte bun. Merită acest moment fantastic al carierei sale”, a declarat Simon, conform site-ului wtatennis.com.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro