Tag: WhatsApp

  • Grupurile de Whatsapp, interzise poliţiştilor. Protestul unui sindicat: Le cerem să prindă infractori cu mapa sub braţ

    Sindicatul Poliţiştilor Europeni (Europol) au publicat pe pagina oficială un document atribuit Inspectoratului General al Poliţiei Române prin care se interzice transmiterea informaţiilor activităţilor desfăşurate de poliţişti prin grupuri ale aplicaţiilor mobile, precim Whatsapp, Facebook Messenger sau Snapchat.

    „Pornind de la tragicul eveniment de la IPJ Timiş, unde colegul nostru, Cristian Amariei, a fost împuşcat de către o persoană care a fost <dată în urmărire> pe un grup de Whatsapp de către un ofiţer de la nivelul unităţii şi până la situaţii în care poliţiştii primesc <ordine> pe asemenea aplicaţii, au existat nenumărate polemici pe marginea legalităţii utilizării acestor mijloace de comunicare. În realitate vorbim despre o nevoie de comunicare operativă, pe care poliţiştii au suplinit-o prin diverse aplicaţii, tocmai pentru incapacitatea instituţiei de a oferi mijloace flexibile şi eficiente de schimb a informaţiilor şi a datelor operative cu care lucrăm”, scrie Europol.

    Documentul publicat, care a fost transmis unităţilor centrale subordonate IGPR, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectoratelor judeţene de poliţie, şcolilor de agenţi de poliţie, Centrului de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor „Nicolae Golescu” Slatina şi Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu, arată că „la nivelul Poliţiei Române au fost identificate mai multe vulnerabilităţi generate de nerespectarea normelor de protecţie a informaţiilor clasificate (…) care au dus la compromiterea informaţiilor clasificate sau a unor informaţii cu specific poliţienesc”, astfel că „este interzisă utilizarea echipamentelor de telecomunicaţii mobile (smartphone, tablete etc.) şi a aplicaţiilor informatice (Facebook Messenger, Whatsapp, Spanchat etc) pentru transmiterea informaţiilor conexe activităţilor de poliţie”.

    În document se arată că „încălcarea acestor norme duce la producerea unor incidente de securitate şi constituie un element de incompatibilitate pentru accesul personalului Poliţiei Române la informaţiile clasificate, având drept consecinţă retragerea autorizaţiei de acces la astfel de informaţii”.

    Sindicaliştii Europol au reacţionat şi spun că în 2019, poliţistul este pus să prindă infractori „cu mapa sub braţ”.

    „Din păcate, deşi suntem în anul 2019, instituţia poliţiei încă a rămas ancorată în trecutul ei, în timp ce infractorii sunt din ce în ce mai specializaţi şi mai bine dotaţi. În continuare îi cerem poliţistului să prindă infractori cu mapa sub braţ şi cu logistică depăşită moral”, arată Europol.

    Despre documentul intern, Europol arată că „este vorba despre încălcarea prevederilor HG 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate, ceea ce poate conduce la măsura retragerii autorizaţiei de informaţii clasificate. Iar după cum bine ştim, în lipsa acestei autorizaţii, poliţiştii sunt puşi la dispoziţia unităţii şi pot chiar să ajungă în situaţia de a li se înceta raporturile de serviciu”.

    Totodată, sindicaliştii precizează că datele cu caracter personal ale persoanelor cu care poliţiştii intră în contact sunt interzise a fi prelucrate şi distribuite prin intermediul acestor aplicaţii, „tocmai pentru că Regulamentul general pentru protecţia datelor cu caracter personal (GDPR) interzice asemenea operaţiuni”.

  • Peste un milion de utilizatori Android au fost păcăliţi să instaleze o aplicaţie WhatsApp falsă

    Aplicaţia este similară cu cea reală, dar când este deschisă apar mai multe reclame.

    Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) recomandă ştergerea aplicaţiei de pe dispozitiv dacă utilizatorul a instalat-o.

    Vineri dimineaţa au fost raportate probleme de conexiune ale aplicaţiei Whatsapp, principala problemă pe care au întâmpinat-o utilizatorii fiind legată de conectarea la aplicaţie, dar şi de trimiterea şi primirea mesajelor.

     

  • WhatsApp este folosit de 700 de milioane de utilizatori în fiecare lună

    În ultimul an, WhatsApp aproape şi-a dublat numărul de utilizatori activi, atrăgând aproximativ 300 de milioane de utilizatori noi. Această creştere a coincis cu preluarea sa de către Facebook, care nu pare să fi promovat serviciul prin intermediul popularei reţele de socializare. În ciuda faptului că Mark Zuckerberg şi a sa companie au plătit 22 de miliarde de dolari pentru WhatsApp, se pare că în viitorul apropiat investiţia nu va fi amortizată.

    Citiţi articolul integral pe www.go4it.ro

  • Facebook a încheiat preluarea WhatsApp pentru aproape 22 de miliarde de dolari

    Iniţial, în luna februarie a acestui an, Facebook urma să plătească 16 miliarde de dolari pentru serviciul de mesagerie. Ulterior, suma despre care s-a vorbit a fost de 19 miliarde de dolari, pentru ca, în cele din urmă, tranzacţia să coste gigantul american 21,6 miliarde de dolari, relatează The Wall Street Journal.

    Motivul creşterii sumei finale este avansul important, de peste 13%, pe care acţiunile Facebook l-au înregistrat de la mijlocul lunii februarie până luni, când a fost încheiată tranzacţia.

    Facebook va plăti patru miliarde de dolari în numerar şi 14,3 miliarde în acţiuni. În februarie, când a fost anunţată tranzacţia, cele 183,9 milioane de acţiuni valorau 12 miliarde de dolari.

    În plus, fondatorii şi angajaţii WhatsApp vor primi acţiuni în valoare de 3,57 de miliarde de dolari.

    Săptămâna trecută, Comisia Europeană, autoritatea antitrust din Europa, a decis că Facebook Messenger şi WhatsApp, aplicaţiile de mesagerie pentru smartphone-uri ale celor două companii, nu sunt concurenţi apropiaţi, astfel că utilizatorii vor avea în continuare “o gamă de opţiuni” din care să aleagă şi în urma tranzacţiei.

    Preluarea WhatsApp de către Facebook pentru 21,6 miliarde de dolari, anunţată în februarie, este cea mai mare achiziţie a unui start-up în ultimii ani, cu mult peste tranzacţia de un miliard de dolari prin care Facebook a preluat Instagram în 2012 sau achiziţia pentru 8,5 miliarde de dolari a Skype de către Microsoft.

    Reţeaua socială Facebook are 1,3 miliarde de utilizatori în întreaga lume, 300 de milioane dintre aceştia folosind, de asemenea, şi aplicaţia Facebook Messenger. WhatsApp, care oferă o soluţie ieftină pentru înlocuirea mesajelor trimise pe telefon, are 600 de milioane de utilizatori la nivel mondial.

    Preluarea WhatsApp reprezintă cea mai mare tranzacţie din istorie pentru Facebook, care, astfel, îşi asigură o prezenţă importantă pe piaţa serviciilor de mesagerie pentru telefonia mobilă.

  • Facebook a obţinut aprobarea UE pentru a încheia preluarea WhatsApp

    Comisia Europeană, autoritatea antitrust din Europa, a decis că Facebook Messenger şi WhatsApp, aplicaţiile de mesagerie pentru smartphone-uri ale celor două companii, nu sunt concurenţi apropiaţi, astfel că utilizatorii vor avea în continuare “o gamă de opţiuni” din care să aleagă şi în urma tranzacţiei.

    “Am analizat cu atenţie propunerea de achiziţie şi am ajuns la concluzia că tranzacţia nu va duce la împiedicarea competiţiei pe aceată piaţă dinamică şi în ascensiune”, a declarat Joaquín Almunia, comisarul antitrust.

    Operatorii din telecomunicaţii din Europa au făcut lobby împotriva acestei tranzacţii, avertizând că preluarea WhatsApp de către Facebook ar putea oferi celor două companii un control sporit asupra pieţei şi asupra datelor despre utilizatori.

    Cu toate acestea, Comisia Europeană a decis că acest control asupra datelor consumatorilor nu va afecta competiţia de pe piaţa publicităţii din mediul online, iar că pronunţarea asupa îngrijorărilor legate de confidenţialitatea respectivelor informaţii despre utilizatori nu intră în competenţa sa.

    Investigaţia condusă de UE în acest caz a fost percepută drept un test pentru modul în care legislaţia europeană din domeniul concurenţei va fi aplicată în cazul social media, decizia venind pe fondul creşterii îngrijorării legate de puterea pe care companiile americane din tehnologie au căpătat-o în Europa.

    În luna aprilie, autoritatea antitrust din SUA a aprobat tranzacţia.

    În mai, Facebook a cerut Comisiei Europene să verifice dacă preluarea de către companie a serviciului de mesagerie WhatsApp respectă reglementările antitrust.

    Preluarea WhatsApp de către Facebook pentru 19 miliarde de dolari, anunţată în februarie, este cea mai mare achiziţie a unui start-up în ultimii ani, cu mult peste tranzacţia de 1 miliard de dolari prin care Facebook a preluat Instagram în 2012 sau achiziţia pentru 8,5 miliarde de dolari a Skype de către Microsoft.

    Reţeaua socială Facebook are 1,3 miliarde de utilizatori în întreaga lume, 300 de milioane dintre aceştia folosind, de asemenea, şi aplicaţia Facebook Messenger. WhatsApp, care oferă o soluţie ieftină pentru înlocuirea mesajelor trimise pe telefon, are 600 de milioane de utilizatori la nivel mondial.

    Preluarea WhatsApp reprezintă cea mai mare tranzacţie din istorie pentru Facebook, care, astfel, îşi asigură o prezenţă importantă pe piaţa serviciilor de mesagerie pentru telefonia mobilă.

  • Zuckerberg: WhatsApp va fi cel mai popular serviciu de mesagerie, cu 3 miliarde de utilizatori

    “Cred ca WhatsApp va fi cea mai populară platformă de mesagerie de text din lume, şi mai cred că serviciul va conecta două sau trei miliarde de persoane”, a declarat Zuckerberg, citat de Bloomberg.

    Aproximativ 1,3 miliarde de utilizatori folosesc în prezent serviciile oferite de Facebook, echivalentul a aproape jumătate din populaţia conectată la internet.

    “Credem că Facebook are o responsabilitate în a oferi acces la internet tot mai multor persoane, chiar dacă va trebui să cheltuim miliarde de dolari pentru asta”, a spus Zuckerberg.

    Facebook a anunţat, in februarie, preluarea serviciului de mesagerie WhatsApp, în schimbul a 19 miliarde de dolari. Aceasta este cea mai mare achiziţie a unui start-up în ultimii ani, cu mult peste tranzacţia de 1 miliard de dolari prin care Facebook a preluat Instagram în 2012 sau achiziţia pentru 8,5 miliarde de dolari a Skype de către Microsoft.

    La aceea dată, Zuckerberg estima că serviciul va fi folosit de un miliard de utilizatori, cifră care pare tot mai uşor de atins, după ce în august numărul persoanelor care foloseau aplicaţia era de 600 milioane.

     

  • Cum va distruge fondatorul Facebook operatorii de telefonie mobilă. Mark Zuckerberg a pornit războiul

    Prezenţa lui Mark Zuckerberg pentru prima oară în istoria Mobile World Congress, a fost un punct important al târgului de mobile de la Barcelona, organizat în ultima săptămână din februarie, după ce Facebook a anunţat anterior cumpărarea WhatsApp contra sumei de 19 miliarde de dolari.

    „Va fi un business uriaş”, a spus fondatorul reţelei de socializare despre noua sa achiziţie, referindu-se la creşerea rapidă şi la modelul de subscripţie promiţător. WhatsApp a trimis o undă de şoc în întreaga industrie de telefonie mobilă anunţând lansarea unui serviciu de voce în completarea celui de mesaje, deja celebru. Jan Koum, şeful companiei care gestionează aplicaţia, a anunşat că va introduce serviciul din al doilea trimestru al anului, mai întâi pe dispozitive cu sistem Android şi iPhone, şi ulterior pe terminalele Nokia şi Windows.

    „Credem că vom avea cel mai bun produs de voce din lume”, a spus Koum. WhatsApp a zguduit puternic industria telecom cu aplicaţia sa gratuită de mesaje, folosită în prezent de jumătate de miliard de utilizatori, iar cea mai recentă mişcare este o ameninţare la adresa operatorilor care îşi generează cea mai mare parte a veniturilor din serviciile tradiţionale de voce. Un milion de noi clienţi îşi descarcă zilnic aplicaţia, gratuită în primul an de utilizare. Ulterior, utilizatorii trebuie să achite o taxă de 99 de cenţi pe an. Facebook ar putea deveni, dintr-o simplă reţea de socializare, unul dintre principalii jucători în zona de voce, susţin specialiştii.

    Hans Holger Abrecht, directorul executiv pentru pieţe emergente al operatorului Millicom, nu a încercat să-şi ascundă îngrijiorarea. „Circa 70% din veniturile noastre vin din voce. Am auzit că veniţi, dar eu zic să o luaţi încet”,  i-a spus Albrech şefului WhatsApp. Cu toate acestea, Jan Koum a explicat că WhatsApp va deveni un partener pentru operatorii telecom şi nu o forţă disruptivă, anunţând, fără să dea detalii, un acord cu nemţii de la E-Plus, pentru a genera valoare adăugată clienţilor.

    Koum a mai precizat că strategia produsului nu se va modifica după preluarea de către Facebook, iar abordarea clienţilor va fi aceeaşi şi când vine vorba de serviciile de voce: „Mark Zuckerberg a fost de acord ca WhatsApp să rămână independent. Putem să ne atingem obiectivul de a ajunge la un miliard de utilizatori, doar dacă mergem pe direcţia pe care am pornit”.

    Reţeaua de socializare Facebook a cumpărat aplicaţia WhatsApp, cu 19 miliarde de dolari în acţiuni şi lichidităţi şi speră să dubleze numărul de utilizatori ai WhatsApp.

  • După ce a interzis Viber, Arabia Saudită vrea să omoare WhatsApp şi Skype

    Comisia de Informaţie şi Tehnologie (CITC) din Arabia Saudită ia în considerare interzicerea aplicaţiei WhatsApp în următoarele săptămâni, cel mai probabil înainte de Ramadan, care începe pe 9 iulie.

    Interdicţia este luată în considerare pentru că mesajele trimise prin intermediul WhatsApp sunt mult mai greu de monitorizat şi pentru că serviciul reduce din veniturile companiilor locale de telecomunicaţii.

    “Am comunicat cu WhatsApp şi alte aplicaţii similare pentru a le convinge să coopereze şi să respecte legile din Arabia Saudită, însă nu a rezultat încă nimic din aceste discuţii. O să luam măsuri să pedepsim aceste platforme dacă nu vor respecta regulile noastre”, a declarat Abdullah Al-Darrab, guvernatorul CITC.

    CITC a cerut ca Viber, Skype şi WhatsApp să utilizeze servere locale pentru a facilita monitorizarea mesajelor, dar companiile nu au acceptat. Viber a fost interzisă la începutul lunii iunie, iar celelalte două servicii sunt la rând.

    Toate stirile sunt pe zf.ro