BusinessMagazin

Tag: urmarire

  • Cronică TV: Silicon Valley

    Silicon Valley e un serial care spune povestea (nefericită, de cele mai multe ori) lui Richard Hendricks, un tânăr programator care visează să schimbe lumea. Alături de alţi patru prieteni, Richard încearcă să revoluţioneze tot felul de tehnologii şi să pună pe picioare o companie de succes. Lucrurile nu ies însă niciodată aşa cum îşi imaginează echipa, ducându-i pe tinerii programatori în situaţii cel puţin penibile. Numele companiei e Pied Piper, iar ceilalţi membri ai echipei sunt Jared, Bertram, Dinesh şi Erlich.

    Mike Judge, creatorul serialului, are la activ producţii memorabile ca Idiocracy sau Office Space; el semnează şi regia mai multor episoade.

    Poate să nu vi se pară mare lucru ce urmează să spun, dar Silicon Valley e un serial de comedie care te face să râzi. E important, pentru că găsesc tot mai greu poante bune în producţiile de azi. Silicon Valley prezintă cu umor toate problemele pe care le întâlnesc antreprenorii la început de drum. Şi nu e vorba doar de cei din domeniul tehnologiei, pentru că situaţiile pot fi întâlnite cu siguranţă şi în alte zone.

    Unul dintre personajele principale a fost eliminat din poveste la finalul sezonului 4 şi recunosc că am avut îndoieli vizavi de succesul următoarelor episoade. Nu e cazul, pentru că echipa de scenarişti e într-o formă de zile mari. Primul episod continuă seria glumelor bune, iar asta mă face să sper că HBO va mai prelungi cu câteva sezoane producţia.

    Serialul aduce în discuţie şi modul în care micile start-up-uri trebuie să îşi croiască loc printre giganţi ca Facebook, Google sau Microsoft. Compania care ”face legea“ în serial e Hooli, un soi de combinaţie între Google şi Apple şi care încearcă să fure fiecare idee bună a lui Richard. Se intră repede într-un joc de-a şoarecele şi pisica, iar lupta pentru supravieţuire îi aduce pe cei de la Pied Piper în cele mai neaşteptate situaţii.

    Un alt element de apreciat este că producătorii nu se feresc de tema stereotipurilor, ci o tratează pe larg, ironizând modul în care programatorii asiatici sunt apreciaţi mai mult decât cei europeni sau modul în care antreprenorii veniţi din Orientul Mijlociu trebuie să explice, de nenumărate ori, că nu toţi pakistanezii sunt terorişti.

    Dacă mai aveţi nevoie şi de alte argumente, ajută poate să amintesc că Silicon Valley a fost nominalizat în 2015 şi 2016 la Globul de Aur pentru cel mai bun serial de televiziune, comedie sau muzical.

    Subliniez faptul că Silicon Valley nu e un serial pentru cei pasionaţi de tehnologie, ci unul pentru oamenii care caută umor de calitate. Nu trebuie să fii expert ca să înţelegi glumele, pentru că ele sunt explicate pe înţelesul tuturor. Vorbim, fără doar şi poate, de unul dintre cele bune seriale de comedie produse de HBO.


    NOTA: 9/10

  • Cronică: Stranger Things, un serial de referinţă

    Povestea puştilor din Hawkins, o mică localitate din Indiana, Statele Unite, continuă la un an după evenimentele din 1983, prezentate în primul sezon. Pentru cei care nu au urmărit prima parte, o foarte scurtă recapitulare: Will Byers, un puşti de 12 ani, dispare în timp ce se întorcea spre casă. Prietenii săi încep să îl caute, convinşi că e încă în viaţă, în timp ce şeriful Hopper încearcă să o împace pe mama băiatului cu ideea că acesta a murit. Apariţia unei creaturi ciudate ridică însă mai multe semne de întrebare, iar personajele amintite mai sus încep să descopere lucruri incredibile despre oraşul Hawkins.

    Stranger Things a fost unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am urmărit în ultimii ani – referindu-mă aici la primul sezon – iar partea a doua mi-a confirmat acest lucru dincolo de orice bănuială. Totul s-a aşezat aşa cum trebuie pentru cei de la Netflix, care par să le fi dat mână liberă celor doi fraţi Duffer. Aceştia sunt responsabili pentru serial: ei au creat întreaga poveste, semnând scenariul, şi au şi regizat majoritatea episoadelor.

    Un lucru evident încă de la primele episoade e respectul pe care ei îl poartă filmelor fantasy din anii ’80, în special celor semnate de Steven Spielberg. Veţi regăsi postere din filme precum E.T. sau întâlnire de gradul III pe pereţi, dar şi scene care evocă o temă aproape omniprezentă în acel deceniu cinematografic: cea a adolescenţei. Spre exemplu, mulţi vor recunoaşte scena în care puştii se plimbă de-a lungul şinelor de tren, scenă inspirată din filmul Stand by Me. Exemplele sunt multe şi nu se rezumă doar la imagini, ci şi la muzică sau chiar modul în care sunt concepute creaturile.

    Stranger Things nu ar trebui privit însă ca un elogiu adus acelor vremuri, ci ca o reuşită de sine stătătoare. Serialul atinge culmi înalte atât în ceea ce priveşte suspansul, cât şi în dezvoltarea personajelor şi a legăturilor din cadrul grupului. Mi-e greu să cred că cineva ar putea să urmărească mai multe episoade fără să aibă sentimente contradictorii faţă de personaje. Şi pentru că am ajuns la interpretări, sunt sincer impresionat de modul în care actori atât de tineri – 13, 14 ani – reuşesc să iasă din umbra unor nume precum Winona Ryder sau David Harbour. Sunt actori tineri care nu prea au credite pe pagina de IMDB, dar reuşesc să susţină perfect scenariul gândit de Matt şi Ross Duffer. Acum câteva luni, Netflix a dat o veste bună fanilor, comandând alte două sezoane ale serialului, pentru 2018 şi 2019.

    În concluzie, Stranger Things e un serial care are toate premisele să devină un element de referinţă în industria filmului. Spun, ”film“ şi nu ”serial“ pentru că secvenţele de credite de la începutul fiecărui episod reprezintă singurul element care îţi aminteşte că a mai trecut o oră de când te uiţi la ecran şi că e poate timpul să iei o pauză.
    NOTĂ: 9,5/10

     

  • Cronică: Stranger Things, un serial de referinţă

    Povestea puştilor din Hawkins, o mică localitate din Indiana, Statele Unite, continuă la un an după evenimentele din 1983, prezentate în primul sezon. Pentru cei care nu au urmărit prima parte, o foarte scurtă recapitulare: Will Byers, un puşti de 12 ani, dispare în timp ce se întorcea spre casă. Prietenii săi încep să îl caute, convinşi că e încă în viaţă, în timp ce şeriful Hopper încearcă să o împace pe mama băiatului cu ideea că acesta a murit. Apariţia unei creaturi ciudate ridică însă mai multe semne de întrebare, iar personajele amintite mai sus încep să descopere lucruri incredibile despre oraşul Hawkins.

    Stranger Things a fost unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am urmărit în ultimii ani – referindu-mă aici la primul sezon – iar partea a doua mi-a confirmat acest lucru dincolo de orice bănuială. Totul s-a aşezat aşa cum trebuie pentru cei de la Netflix, care par să le fi dat mână liberă celor doi fraţi Duffer. Aceştia sunt responsabili pentru serial: ei au creat întreaga poveste, semnând scenariul, şi au şi regizat majoritatea episoadelor.

    Un lucru evident încă de la primele episoade e respectul pe care ei îl poartă filmelor fantasy din anii ’80, în special celor semnate de Steven Spielberg. Veţi regăsi postere din filme precum E.T. sau întâlnire de gradul III pe pereţi, dar şi scene care evocă o temă aproape omniprezentă în acel deceniu cinematografic: cea a adolescenţei. Spre exemplu, mulţi vor recunoaşte scena în care puştii se plimbă de-a lungul şinelor de tren, scenă inspirată din filmul Stand by Me. Exemplele sunt multe şi nu se rezumă doar la imagini, ci şi la muzică sau chiar modul în care sunt concepute creaturile.

    Stranger Things nu ar trebui privit însă ca un elogiu adus acelor vremuri, ci ca o reuşită de sine stătătoare. Serialul atinge culmi înalte atât în ceea ce priveşte suspansul, cât şi în dezvoltarea personajelor şi a legăturilor din cadrul grupului. Mi-e greu să cred că cineva ar putea să urmărească mai multe episoade fără să aibă sentimente contradictorii faţă de personaje. Şi pentru că am ajuns la interpretări, sunt sincer impresionat de modul în care actori atât de tineri – 13, 14 ani – reuşesc să iasă din umbra unor nume precum Winona Ryder sau David Harbour. Sunt actori tineri care nu prea au credite pe pagina de IMDB, dar reuşesc să susţină perfect scenariul gândit de Matt şi Ross Duffer. Acum câteva luni, Netflix a dat o veste bună fanilor, comandând alte două sezoane ale serialului, pentru 2018 şi 2019.

    În concluzie, Stranger Things e un serial care are toate premisele să devină un element de referinţă în industria filmului. Spun, ”film“ şi nu ”serial“ pentru că secvenţele de credite de la începutul fiecărui episod reprezintă singurul element care îţi aminteşte că a mai trecut o oră de când te uiţi la ecran şi că e poate timpul să iei o pauză.
    NOTĂ: 9,5/10

     

  • Fostul preşedinte sud-african Jacob Zuma este urmărit penal pentru fapte de corupţie

    Printre cele 16 capete de acuzare formulate se regăsesc infracţiuni de fraudă, spălare de bani, înşelătorie şi luare de mită. Contractul vizat, pentru achiziţie de armament, a fost semnat la finele anilor ’90, înainte ca Zuma să devină preşedinte.

    Jacob Zuma a respins acuzaţiile şi a caracterizat acţiunea procurorilor drept un “comportament iraţional”, bazat pe mai multe materiale de presă.

    “După analizarea acestui caz, am stabilit că sunt circumstanţe rezonabile pentru urmărirea penală a domnului Zuma, în baza acuzaţiilor menţionate în cerere”, a spus Shaun Abrahams.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cronică TV: Mai există şi umor de calitate

    Last Week Tonight a lansat recent al cincilea sezon, dar serialul pare la fel de proaspăt ca în ziua în care a ieşit pe piaţă. John Oliver este un britanic stabilit în Statele Unite care a lucrat ani buni ca scenarist la emisiunea Daily Show with Jon Stewart; HBO i-a oferit apoi şansa de a avea propria emisiune, iar el a profitat la maximum de ea.

    Episoadele sunt împărţite de obicei în 3-4 segmente, legate mai mult sau mai puţin de evenimente recente, iar Oliver nu face altceva decât să ia la mişto, simplu spus, personajele sau faptele aflate în prim-plan.

    Pare o reţetă simplă, dar e una cu care e destul de greu să ieşi în evidenţă, mai ales dacă vrei ca în spatele umorului să existe şi informaţii folositoare publicului. John Oliver are însă ajutorul unei echipe numeroase – scenarişti, reporteri şi alţii care transformă câteva minute de umor într-o lecţie de cultură generală. Ce impresionează la Last Week Tonight e lista subiectelor abordate: de la locurile de stocare a arsenalului nuclear şi starea deplorabilă în care acestea au ajuns până la scandalurile de corupţie din interiorul FIFA, falşii predicatori din Statele Unite care au adunat averi de zeci de milioane sau celebrele studii derulate de cercetători britanici.

    Cele mai multe scheciuri din sezonul trecut l-au avut în centru pe Donald Trump; mi s-a părut memorabil episodul în care Oliver descoperă că adevăratul nume de familie al lui Trump fusese cândva Drumpf (atunci când străbunicii acestuia imigraseră în Statele Unite) şi oferă o extensie pentru browserul Chrome care să înlocuiască numele pe fiecare pagină pe care acesta apare. A fost, de altfel, şi cel mai de succes episod al serialului, generând zeci de milioane de vizualizări pe canalele online.

    Trebuie spus că imparţialitatea, cel puţin în ceea ce priveşte politicul, lipseşte cu desăvârşire din Last Week Tonight; Oliver e un democrat convins şi nu ratează nicio ocazie de a mai arunca nişte săgeţi în direcţia republicanilor. O face însă cu umor, iar asta l-a adus în situaţia de a fi urmărit de oameni care votează cu ambele partide.

    Insist asupra ideii că Last Week Tonight atrage prin diversitatea subiectelor şi prin corectitudinea informaţiilor prezentate, pentru că acesta e de fapt punctul forte al emisiunii. Majoritatea emisiunilor de satiră tratează superficial evenimentele, iar asta nu mi se pare corect; atunci când vrei să ironizezi o persoană, asigură-te măcar că o faci bazându-te pe lucruri reale.

    E unul dintre puţinele seriale pe care le urmăresc, în mod constant, de mai mulţi ani. Mai mult, e printre singurele la care mă uit şi în reluare atunci când am ocazia; inutil să mai precizez că vă recomand acelaşi lucru şi vouă.

    Nota: 9/10

  • Cronică TV: Mai există şi umor de calitate

    Last Week Tonight a lansat recent al cincilea sezon, dar serialul pare la fel de proaspăt ca în ziua în care a ieşit pe piaţă. John Oliver este un britanic stabilit în Statele Unite care a lucrat ani buni ca scenarist la emisiunea Daily Show with Jon Stewart; HBO i-a oferit apoi şansa de a avea propria emisiune, iar el a profitat la maximum de ea.

    Episoadele sunt împărţite de obicei în 3-4 segmente, legate mai mult sau mai puţin de evenimente recente, iar Oliver nu face altceva decât să ia la mişto, simplu spus, personajele sau faptele aflate în prim-plan.

    Pare o reţetă simplă, dar e una cu care e destul de greu să ieşi în evidenţă, mai ales dacă vrei ca în spatele umorului să existe şi informaţii folositoare publicului. John Oliver are însă ajutorul unei echipe numeroase – scenarişti, reporteri şi alţii care transformă câteva minute de umor într-o lecţie de cultură generală. Ce impresionează la Last Week Tonight e lista subiectelor abordate: de la locurile de stocare a arsenalului nuclear şi starea deplorabilă în care acestea au ajuns până la scandalurile de corupţie din interiorul FIFA, falşii predicatori din Statele Unite care au adunat averi de zeci de milioane sau celebrele studii derulate de cercetători britanici.

    Cele mai multe scheciuri din sezonul trecut l-au avut în centru pe Donald Trump; mi s-a părut memorabil episodul în care Oliver descoperă că adevăratul nume de familie al lui Trump fusese cândva Drumpf (atunci când străbunicii acestuia imigraseră în Statele Unite) şi oferă o extensie pentru browserul Chrome care să înlocuiască numele pe fiecare pagină pe care acesta apare. A fost, de altfel, şi cel mai de succes episod al serialului, generând zeci de milioane de vizualizări pe canalele online.

    Trebuie spus că imparţialitatea, cel puţin în ceea ce priveşte politicul, lipseşte cu desăvârşire din Last Week Tonight; Oliver e un democrat convins şi nu ratează nicio ocazie de a mai arunca nişte săgeţi în direcţia republicanilor. O face însă cu umor, iar asta l-a adus în situaţia de a fi urmărit de oameni care votează cu ambele partide.

    Insist asupra ideii că Last Week Tonight atrage prin diversitatea subiectelor şi prin corectitudinea informaţiilor prezentate, pentru că acesta e de fapt punctul forte al emisiunii. Majoritatea emisiunilor de satiră tratează superficial evenimentele, iar asta nu mi se pare corect; atunci când vrei să ironizezi o persoană, asigură-te măcar că o faci bazându-te pe lucruri reale.

    E unul dintre puţinele seriale pe care le urmăresc, în mod constant, de mai mulţi ani. Mai mult, e printre singurele la care mă uit şi în reluare atunci când am ocazia; inutil să mai precizez că vă recomand acelaşi lucru şi vouă.

    Nota: 9/10

  • FIFA 2018 şi Bitcoin se numără printre cele mai populare subiecte de spam şi phishing

    Autorii de mesaje spam s-au dovedit a fi actori pricepuţi, monitorizând în permanenţă subiecte globale şi evenimente importante din întreaga lume, cu scopul de a atrage atenţia victimelor şi de a profita de acestea. Cercetările derulate de Kaspersky Lab asupra activităţilor de spam şi phishing au confirmat că metodele folosite de infractori sunt eficiente din cauza atenţiei diminuate şi a încrederii necondiţionate ale utilizatorilor. Atunci când aceşti factori de risc se întâlnesc este mai probabil ca utilizatorii să urmeze instrucţiuni false.

    În timp ce în 2017 lumea s-a pregătit intens pentru FIFA 2018, spammer-ii au trimis şi ei mesaje frauduloase pe această temă către victime. Au folosit logo-urile oficiale ale evenimentului sau informaţii despre organizatori şi sponsori şi au anunţat utilizatorii despre presupuse premii în bani sau bilete gratuite pe care le-ar fi câştigat.

    O altă temă populară pentru spam şi phishing în 2017 au fost cripto-monedele, pe măsură ce preţul Bitcoin a crescut considerabil. Cercetătorii Kaspersky Lab au înregistrat în al treilea trimestru din 2017 o creştere a numărului de „trucuri” pe bază de blockchain, iar până la finalul anului au consemnat un arsenal extins de instrumente pentru spam.

    Conform cercetărilor Kaspersky Lab, infractorii au folosit trucuri precum site-uri web deghizate în case de schimb pentru cripto-monede şi servicii false care ofereau mining în cloud, adică folosirea centrelor specializate de date care pot fi închiriate. Dar, în toate aceste cazuri, în loc să câştige, utilizatorii au devenit victime şi au pierdut bani. În cadrul schemelor de fraudă tradiţionale, cum ar fi falsele câştiguri la loterie, infractorii au început să folosească Bitcoin drept momeală şi, pe lângă bazele de date cu adrese care au fost promovate prin spam, au fost oferite spre vânzare şi baze de date cu email-uri pentru utilizatorii de cripto-monede, promiţând câştiguri fabuloase.

    Mai mult, infractorii au distribuit diferite tipuri de malware în email-uri de tip spam, sub pretextul distribuirii unor instrumente pentru a câştiga monede Bitcoin sau a unor instrucţiuni pentru schimbul de cripto-monede. Cu toate acestea, cea mai importantă parte o reprezintă faptul că programele ransomware Cryptolocker (ai căror creatori au cerut răscumpărări în Bitcoin), au apărut în număr mai mic în mesajele spam, faţă de anul trecut.

    Per total, volumul mediu de spam în 2017 a scăzut la 56,63%, ceea ce reprezintă o scădere de 1,68 procente faţă de 2016. În acelaşi timp, numărul de atacuri de phishing a crescut – sistemul Kaspersky Lab Anti-Phishing a fost declanşat de 246.231.645 de ori pe computerele utilizatorilor Kaspersky Lab, o creştere de aproape 59% faţă de 2016.

    • Cea mai populară sursă de spam a fost SUA (13,21%), urmată de China (11,25%) şi Vietnam (9,85%). Următoarele surse din top zece sunt India, Germania, Rusia, Brazilia, Franţa şi Italia.

    • Ţara cea mai vizată de mesaje spam a fost Germania (16,25%), care a înregistrat o uşoară creştere cu 2,12 puncte procentuale faţă de 2016. Celelalte state din top zece sunt China, Rusia, Japonia, Marea Britanie, Italia, Brazilia, Vietnam, Franţa şi Emiratele Arabe Unite. 

    • Cel mai mare procent de utilizatori afectaţi de phishing au fost în Brazilia (29,02%). Per total, 15,9% dintre utilizatorii unici ai produselor Kaspersky Lab la nivel mondial au fost atacaţi prin phishing.

  • Decizia care poate provoca PRIMA DEMISIE din Guvernul Dăncilă

    “În 2010, Curtea de Conturi a făcut verificări de fond, a spus că totul e în regula. După aceea, un cetăţean a cărui identitate, spune DNA, nu a fost găsită, a făcut o sesuzare in dos cu finantarea echipei de fotbal Alro Slatina şi au început cercetările. DNA Craiova a avut un expert, au verificat dacă există prejudiciu, DNA Craiova a zis că nu exista prejudiciu şi în baza constatărilor au dat neînceperea urmăririi penale. Pe 17 ianuarie 2018 DNA cere redeschiderea din nou a acestui dosar. Nu ştiu care e cauza. Mai sunt de la Curtea de Conturi trei auditori citaţi în acest dosar şi s-a amânat. În momentul în care voi deveni inculpat în acest dosar, eu, Paul Stănescu, îmi voi pune imediat demisia pe masa primului ministru. (..) Eu cred ca totul a fost legal”, a declarat, pe 25 ianuarie, Paul Stănescu la instanţa supremă.

    Instanţa supremă a amânat, joi, cererea DNA de redeschidere a unui dosar pe numele vicepremierului Paul Stănescu, care vizează fapte din 2010, cauza fiind anchetată anterior de DNA Craiova şi închisă în 2013.

    Cauza a fost înregistrată la instanţa supremă în 17 ianuarie 2018.

    În dosar mai sunt vizate şi alte trei persoane: Marian Belu Briceag, Florin Cotoşman (fost şef în cadrul Gărzii de Mediu ) şi Remulus Manolache.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • Cronică: Designated Survivor (sezonul 2) – VIDEO

    Avându-i ca protagonişti pe Kiefer Sutherland şi Natasha McElhone, plus mulţi alţi actori extrem de talentaţi, Designated Survivor avea toate premisele să devină un serial de referinţă pentru reţeaua de televiziune. Bănuiesc că scenariştii au rămas, la un anumit moment dat, fără idei; nu-mi explic altfel telenovelizarea serialului.

    Povestea începe în seara în care preşedintele Statelor Unite adresează discursul anual despre starea naţiunii la Capitoliu, adunând marea majoritate a oficialilor de stat. Singurul ”pus la adăpost“ este Thomas Kirkman, secretarul de stat pentru dezvoltare urbană, fiind cel ales să preia conducerea statului în cazul în care toţi demnitarii cu poziţii mai înalte sunt ucişi într-un atac sau în timpul unei catastrofe. Evident, asta şi urmează; un grup de terorişti aruncă în aer Capitoliul, iar Kirkman devine preşedinte.

    De aici începe o cursă nebunească pentru a prinde teroriştii, dar şi una de reconstruire a guvernului; ni se prezintă culisele negocierilor politice, iar scenele sunt extrem de bine construite, amintind de cele din The West Wing (probabil cel mai bun serial de politică realizat vreodată).
    Personajele principale sunt bine conturate, iar regizorii au avut grijă să dea şi o anumită profunzime relaţiilor dintre acestea, prezentând aspecte secundare ale poveştii. Primul sezon e genul pe care îl poţi urmări ore în şir, curios de ce nenorociri va mai aduce noul episod.

    Lucrurile se complică destul de mult când se dovedeşte că vicepreşedintele ales de Kirkman, singurul supravieţuitor al atacului terorist, are de fapt altă agendă decât cea a preşedintelui. Suntem aruncaţi într-o conspiraţie ce aduce laolaltă terorişti, servicii secrete, guverne străine şi foşti preşedinţi americani. E o poveste pe care am găsit-o, mărturisesc, extrem de captivantă.

    Povestea se rupe în momentul în care ultimul terorist e prins, iar atenţia lui Kirkman se îndreaptă exclusiv către problemele domestice. Ritmul alert dispare, iar relaţiile dintre personaje încep să fie tratate superficial; firea blândă a preşedintelui american devine, spus simplu, enervantă. Am senzaţia că scenariştii s-au plictisit de jobul lor zilnic şi au început să mai arunce câte un episod doar de dragul salariului.

    Revin la ideea iniţială: în al doilea sezon, Designated Survivor s-a transformat într-o telenovelă. Mi se întâmplă rar să urmăresc mai mult de 10-15 episoade dintr-un serial şi să îl abandonez, dar în această situaţie mi-am pierdut complet interesul.

    NOTĂ: 6/10

  • Cinci acţiuni de la bursa românească de urmărit în 2018. Ce zic analiştii

    Cinci analişti din cinci chestionaţi de ZF au pe liste ac­ţiunea OMV Petrom de urmărit în anul 2018 în con­textul deciziei de investiţii în perimetrele din Marea Neagră, pe fon­dul unui posibil exit al Fondului Proprietatea din acţio­nariat, dar şi în contextul unor rezultate la nouă luni duble faţă de ianuarie-septembrie 2016, ceea ce ar putea aduce cote mari din profit spre investitori.

    Citeşte mai multe pe www.zf.ro