Tag: united

  • Nike, dispusă să plătească 600 de milioane de dolari pentru prelungirea contractului cu Manchester United

     Sponsor al formaţiei engleze din 2002, Nike speră să-şi păstreze parteneriatul cu una dintre cele mai populare echipe din lume, în ciuda unui sezon dezamăgitor avut de formaţia din Manchester.

    United a terminat ediţia de campionat 2013/2014 pe locul 7 şi a ratat pentru priuma dată din 1990 participarea în cupele europene.

    Actualul contract dintre Nike şi Manchester United a fost încheiat pe 13 ani, cu o valoare de 510 milioane de dolari şi expiră la finalul sezonului 2014/2015.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Manchester United vrea o sumă record de la viitorul sponsor tehnic

     În cazul în care va obţine 70 de milioane de lire sterline pe an, United ar încheia astfel cel mai mare contract de sponsorizare din istoria fotbalului.

    Actuala înţelegere dintre United şi Nike, care furnizează echipamentul din 2002, se ridică la 23,5 milioane de lire sterline pe an şi expiră în 2015. Producătorul american a avut exclusivitate la negocieri timp de şase luni, între februarie şi august 2013, însă nu s-a ajuns la nicio înţelegere.

    Surse apropiate familiei Glazer, proprietara clubului, susţin că gruparea engleză este capabilă să încheie un contract în valoare de un miliard de dolari (600 de milioane de lire sterline), în acest sens având loc negocieri cu Adidas, Warrior şi Puma pentru realizarea celei mai mari înţelegeri din istoria fotbalului.

    În 2013, directorul executiv al “diavolilor roşii”, Ed Woodward, a semnat un contract cu producătorul de automobile Chevrolet, prin care compania americană va avea din vară numele inscripţionat pe tricourile de joc în schimbul a 53 de milioane de lire anual.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Alex Ferguson pleacă de la Manchester United după 27 de ani

    “Este momentul potrivit să plec. A fost important pentru mine să las gruparea în cea mai puternică formă şi cred că am reuşit”, a declarat Alex Ferguson, într-un comunicat pe site-ul oficial al clubului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce se întâmplă când companiile aeriene fac economii

    Opririle, care au cauzat întârzieri pentru mii de pasageri în ultimele săptămâni, sunt consecinţa unei decizii a operatorului american United, deţinut în prezent de Continental Airlines, cea mai mare companie aeriană din lume, de a folosi aeronave de dimensiuni mai mici pentru rutele transatlantice. Aeronavele Boeing 757 ale companiei United pot zbura în deplină siguranţă cel mult 4.000 de mile (circa 6.500 km), iar în faţa vânturilor puternice, care determină creşterea consumului de combustibil, rămâne foarte puţin loc de manevră, dat fiind că distanţele dintre rute sunt de 3.850-3.950 de mile.

    Numai luna trecută, aeronavele 757, cu 169 de locuri la bord, au fost nevoite să realimenteze de 43 de ori, din totalul 1.100 de zboruri câte operează anual United-Continental. Prin comparaţie, doar 12 aterizări neprogramate au avut loc în întreg anul precedent. Astfel de aterizări sunt însă mai sigure decât trecerea aeronavei pe rezerva de combustibil. Piloţii sunt obligaţi să nu mai zboare în momentul în care combustibilul nu mai e suficient pentru ca avionul să poată să mai zboare cel puţin 45 de minute.

    Potrivit specialiştilor în aviaţie, citaţi de Wall Street Journal în ediţia electronică, un avion 757 ocupat aproape în totalitate, care operează cu mai puţini însoţitori de zbor, este mai profitabil decât unul de capacitate mai mare, Boeing 767, cu acelaşi număr de pasageri la bord şi personal suplimentar.

    Compania aeriană United-Continental Airlines operează zboruri transatlantice în Europa către aeroporturi precum Stockholm, Copenhaga, Amsterdam, Paris, Stuttgart şi Barcelona. Destinaţiile din SUA care au fost afectate de întreruperea forţată a curselor sunt aeroportul Washington Dulles, dar şi cel din Newark, New Jersey, unde se află şi hubul companiei.