BusinessMagazin

Tag: turism

  • Unde-i criza? Românii cumpără pachete cu zbor charter pentru Turcia, Grecia şi Spania pentru 2023. Rezervările early-booking dispăruseră odată cu izbucnirea pandemiei

    Românii încep deja să îşi cumpere vacanţele pentru sezonul de vară de anul viitor, ceea ce înseamnă că se poate observa o revenire  a rezervă­rilor de tip early-booking, efectuate cu câteva luni înainte de începerea sejurului.

    Reprezentanţii agenţiei de tu­rism Eximtur spun că deja observă solicitări din partea turiştilor pentru pachetele pentru Turcia, Grecia şi Spania, destinaţii de vară. „Au în­ceput solicitările pentru pachetele cu zbor charter inclus care au reduceri de tip early-booking pentru Turcia, Grecia şi Spania. Avem, de ase­menea, solicitări pentru revelion în Egipt, destinaţii exotice precum Kenya, Maldive, Oman, Thailanda, vacanţe la schi şi alte sporturi de iarnă în Austria, Bulgaria, Italia şi Serbia şi pentru vacanţe de tip city-break în capitale europene“, spun re­prezentanţii agenţiei. Cele mai multe vacanţe vândute de Eximtur în acest sezon de vară au fost cele în Turcia, ţară care a reprezetat 33% din vo­lu­mul total de vânzări a agenţiei, ur­ma­tă de Grecia (20%) şi Egipt (11%).

    Una dintre suprizele acestui sezon în preferinţele turiştilor a fost Cipru, care a avut o creştere a cererii.

    Mare parte din activitatea Eximtur se concentrează pe călătoriile în scopuri de business. Cele mai cerute destinaţii de către companii au fost anul acesta Portugalia, Spania, Irlanda, Marea Britanie, USA, Olanda, Danemarca, Germania, Italia şi Austria.

    „Ne confruntăm cu un număr crescut de cereri din partea clienţilor firme, atât pentru bilete de avion, cât şi pentru organizare de evenimente în ţară şi în străinătate. De remarcat ar fi faptul că multe dintre aceste evenimente erau programate încă din 2020 şi au fost amânate din cauza pandemiei. De asemenea, pe fondul extinderii activităţilor în regim de telemuncă şi hibrid, apare nevoia angajaţilor de a se întâlni şi a socializa în cadrul întâlnirilor organizate de firmă, nevoia organizării de sesiuni de training, formare profesională continuă şi dezbateri pe proiecte, nevoi care potenţează călătoriile cu scop de afaceri”, mai spun reprezentanţii agenţiei de turism.

    Până la sfârşitul acestui an, Eximtur estimează un număr total de 150.000 de turişti care au călătorit prin intermediul agenţiei, iar volumul de vânzări este aşteptat la 39 mil. euro, în creştere cu 30% faţă de anul anterior.

  • Vacanţă în copac

    Căsuţa din copac nu e doar un loc de joacă pentru copii sau unul în care părinţii se duc în căutarea unui pic de linişte sau să lucreze, ci a devenit chiar un loc de primit turişti care nu vor să se cazeze într-un hotel obişnuit.

    Printre cele mai spectaculoase astfel de structuri de cazare, în viziunea Financial Times, se numără Casa Barthel, din apropiere de Florenţa, situată pe proprietatea unui designer cunoscut al ţării, Ricardo Barthel, şi proiectată de acesta şi fiica sa. Căsuţa are un aspect rustic şi oferă doar dormitor şi baie, având geamuri de sus până jos pe trei părţi şi un balcon din care se poate admira peisajul rural.

    Un alt exemplu sunt căsuţele cu aspect modern din cadrul Post Ranch Inn din zona muntoasă Big Sur din California, SUA, cocoţate pe platforme speciale între arbori şi suficient de izolate unele de altele, încât să le dea turiştilor senzaţia de solitudine pe care o caută. De cealaltă parte a lumii, în Bali, se găseşte o căsuţă care seamănă cu cele din poveşti, construită între trei copaci şi care face parte din complexul turistic Bambu Indah.

    Căsuţa la care se ajunge printr-o scară în spirală este dotată cu luminator în tavan, dormitor cu pat cu baldachin şi zonă separată de zi. În Baja, California există Acre, un hotel format din căsuţe din bambus şi stuf suspendate într-o pădurice de palmieri pe coasta Pacificului. Hotelul are şi un adăpost pentru animale, în special câini, cărora le caută stăpâni, la care turiştii pot face o donaţie sau pot apela dacă vor să adopte un animăluţ.

     

  • Mohammad Murad, proprietarul Phoenicia Hotels: Interesul pentru Centrul Vechi al Capitalei este în creştere, la hotelul Lido estimăm afaceri de 5 milioane de euro

    ♦ Se vede o revenire în forţă a cererii pentru cazare în Capitală, am  avut grad mediu de ocupare de 75% în ultimele trei luni la hotelurile din Capitală. La hotelul Lido 60% din clienţi sunt turişti, iar restul oameni de afaceri.

    Omul de afaceri Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din ţară, care controlează unităţi hoteliere în Capitală dar şi pe litoralul românesc, spune că vede o revenire în forţă a cererii pentru cazare în Bucureşti, mai ales în ultimele trei luni, când gradul mediu de ocupare a fost de 75%.

    „În ultimele trei luni am avut un grad mediu de ocupare de 75% la hotelurile din Bucureşti, se vede o revenire în forţă a cererii pentru cazare. La hotelul Phoenicia Grand Hotel 85% din cerere este de pe business, de la oameni de afaceri, dar la hotelul Lido 60% din cerere este pe leisure iar 40% pe business. Interesul pentru centrul vechi al oraşului şi Calea Victoriei este în creştere“, a spus pentru ZF Mohammad Murad, unul din cei mai mari investitori în turism de pe piaţa locală. El a venit în România în 1982 să studieze medicina şi a ajuns să fie după 30 de ani unul dintre cei mai  mari hotelieri din ţară.

    Hotelul de patru stele Lido de pe bulevardul Gheorghe Magheru, o clădire emblemă a Capitalei a fost redeschis în 2019, după o investiţie de 5 milioane de euro. 

    Mohammad Murad a luat în concesiune pe 15 ani hotelul Lido din Capitală de  la familia Angelescu (urmaşii doctorului şi fostului ministru al învăţământului Constantin Angelescu) şi l-a trecut printr-un proces amplu de modernizare. Clădirea a intrat în proprietatea statului în 1950 şi ulterior a ajuns la fraţii Păunescu. În 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca hotelul să reintre în proprietatea moştenitorilor doctorului Constantin Angelescu. Omul de afaceri Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din ţară, mai controlează în Capitală hotelurile Phoenicia Grand Hotel, Phoenicia Express şi Phoenicia Comfort dar şi un apart-hotel.

    „Cel mai mare hotel pe care îl avem în Bucureşti este Phoenicia Grand Hotel, cu peste 300 de camere. În pandemie am început renovarea la hotelul Phoenicia Express, pe care îl vom deschide anul viitor dar şi la Phoenicia Comfort“, a mai spus el.

    Bucureştiul are 11.000 de camere în hoteluri, din care jumătate sunt clasificate la patru stele, concurenţa pe acest segment fiind mare.

    „Turiştii care vizitează Bucureştiul petrec în medie două zile, avem nevoie de mai multă promovare dar şi de mai multe legături aeriene. Transportul aerian rămâne principala componentă a oricărui produs turistic. Să dezvoltăm mai multe legături şi pe oraşele mai mici din ţară şi să începem să ne aşezăm şI pe partea turistică“, a mai spus el.

    Murad mai controlează şi hotelurile Perla Majestic, Majestic Olimp, Majestic Jupiter pe litoral, alături de complexul hotelier Phoenicia Holiday Resort în Mamaia-Năvodari dar şi Phoenicia Luxury, deschis în 2013. Tot aici el a ridicat un nou hotel, de cinci stele Phoenicia Royal.

    „Anul acesta am avut creştere cuprinsă între 15 şi 25% pe litoralul românesc la hoteluri, în total venituri de 30 de milioane de euro  la toate hotelurile şi restaurantele de la mare. Pe tot grupul estimez că vom ajunge la afaceri de 50 de mil de euro până la final de an“.

    În 2016, Murad a cumpărat  complexul hotelier Belvedere, Amfiteatru, Panoramic în Neptun Olimp, „fosta perlă a litoralului românesc“, de la Josef Goschy, proprietarul lanţului Unita Turism, într-o tranzacţie estimată la 10 milioane de euro. Murad şi familia lui mai deţin afaceri în domeniul imobiliar dar şi în alimentaţie, producătorul de conserve Mandy Foods şi lanţul de restaurante Springtime.

    Omul de afaceri mai anunţa investiţii într-un centru  de conferinţe de 700 de locuri lângă Sinaia, dar aşteaptă aprobările şi autorizaţiile pentru a demara proiectul.

     

     

  • Cum se simte în ţara noastră unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri străini şi ce părere are el despre angajaţii români şi despre România

    Pentru Javier Garcia del Valle, CEO şi, de un an, şi proprietar al agenţiei de turism Happy Tour, România a devenit, în 2008, al doilea loc căruia îi spune „acasă”. Deşi îi lipsesc tapasurile spaniole savurate alături de prietenii din ţara natală pe malul mării, nici experienţele din România nu se lasă mai prejos, oferindu-i doze memorabile de adrenalină când străbate Transfăgărăşanul şi Transalpina pe motocicletă. Cât de provocatoare a fost plecarea în „cealaltă parte a continentului” şi cum se vede, prin ochii săi, evoluţia pieţei locale în ultimul deceniu şi jumătate?

    „Primul meu contact cu România a fost în 2007, când GED mi-a propus să intru în boardul Happy Tour. Da, auzisem de România, dar nu fusesem niciodată, iar poveştile pe care le auzisem nu erau cele mai frumoase. Însă odată ajuns aici, mi-am schimbat opinia total”, spune Javier Garcia del Valle, CEO şi proprietar al agenţiei de turism Happy Tour, un business prezent în România, Bulgaria şi Turcia, ţări în care operează cu echipă de circa 80 de angajaţi şi vânzări de aproximativ 18 milioane de euro, estimările pentru acest an vizând o dublare, ba chiar şi mai mult. Executivul a preluat anul trecut compania de la GED Capital.

    Aici a ajuns să se simtă ca acasă – termenul cu care şi descrie România într-un cuvânt, spunând, de asemenea, că este o ţară extraodinară, care are atât de multe lucruri de oferit, de la natură şi locurile unice de pe aceste meleaguri, la oamenii „frumoşi”. „Îmi plac foarte mult românii, sunt nişte oameni ospitalieri, vorbesc engleza, sunt similari nouă, spaniolilor, sunt deschişi şi nu te fac să te simţi ca un străin. Din punct de vedere profesional, sunt muncitori, excelează în anumite domenii şi sunt profesionişti.” Când i-a fost propus rolul actual, povesteşte că primul său gând a fost că este o provocare să meargă în Europa de Est. „Pentru mine, ca spaniol, România este poziţionată la capătul celălalt al continentului şi reprezenta o mutare în partea cealaltă a Europei. Dar cum nu am refuzat niciodată o provocare, nu mi-a trebuit mult să o accept. Am primit propunerea la finalul lui decembrie (2007 – n. red.) şi pe 1 februarie, anul care urma, m-am relocat în România.”

    „Un business, oricare ar fi acela, va avea momente de răscruce şi, dacă la primul impediment renunţi, dacă te împotmoleşti la primul hop, nu ai cum să mergi mai departe, să creşti, să te dezvolţi. Şi hopuri vor fi multiple. Dacă ne raportăm la industria noastră, turismul, doar în ultimul an am avut pandemie, război, Blue Air, zboruri anulate, overbooking. Dacă nu perseverăm, nu reuşim să le depăşim şi să mergem mai departe, businessul nu va fi pe drumul cel bun.”

     Javier Garcia del Valle, CEO şi proprietar, Happy Tour

    Cu bune şi cu rele. În opinia lui, în ultimii 15 ani România s-a dezvoltat foarte mult din toate punctele de vedere, inclusiv pe partea de infrastructură rutieră, „de care ne plângem cu toţii şi care încă are nevoie de dezvoltare”. Bucureştiul, spune executivul, este foarte cosmopolit comparativ cu 2007 şi poate fi comparat cu orice altă capitală europeană. „Spre deosebire de ce era în 2007, acum a devenit un hub regional de business. Mai toate multinaţionalele sunt prezente în România. Iar engleza nu a fost niciodată o problemă, lucru care a ajutat comunitatea de expaţi.” Este însă de părere că sunt în continuare multe lucruri de îmbunătăţit în România, ca, de altfel, în orice altă ţară. Aici consideră că e nevoie, cu certitudine, de un mai bun trafic management şi mai multe drumuri. „Infrastructura rutieră este o problemă vizibilă şi care, cumva, ţine în loc şi dezvoltarea ţării. De asemenea, stabilitatea şi credibilitatea în mediul politic şi de business este ceva la care orice ţară trebuie să fie atentă. Aş mai adăuga şi o supraveghere mai atentă a companiilor care nu respectă legea.”

    Între Spania şi România spune că sunt multe diferenţe, „de la felul în care acţionăm în business, până la felul în care manageriem businessul”. Cea mai mare provocare pe care o vede în România sunt taxele pe angajaţi, mari comparativ cu Spania, şi faptul că există companii care sunt „inventive” pentru a scăpa de ele. Despre beneficiile pe care le ai ca expat, el subliniază că fiecare contract pentru fiecare expat e diferit, dar lucrurile de bază spune că sunt similare pentru toţi, însă „fiecare îşi negociază contractele. Unele oferă chiria, altele plătesc pentru educaţia copiilor, altele oferă un buget de călătorie şi tot aşa. Beneficiile sunt diferite”.

    Carte de vizită Javier Garcia del Valle, CEO şi proprietar, Happy Tour

    1. Are o experienţă internaţională de peste trei decenii în industria turismului, în poziţii de top management, formată pe pieţe din SUA, Europa şi China;

    2. Din 2008 face parte din echipa Happy Tour, companie al cărei proprietar a devenit în urmă cu un an;

    3. Primul său vis a fost să îşi construiască o carieră în aviaţia militară;

    4. A studiat economia, dar pentru că nu i-a plăcut suficient, a renunţat la cursuri şi s-a înscris la o altă facultate, specializându-se pe managementul ospitalităţii;

    5. Este pasionat de sport, în special golf şi motociclism.

    Printre lucrurile din ţara natală cărora le duce dorul spune că iarna îi lipsesc familia şi prietenii, aperitivele de la unu după-amiaza – bere cu tapas, servite alături de prieteni, privind marea, dar şi clima din Spania. „M-am obişnuit, dar uneori când este foarte frig, aşa tare aş vrea să fug la căldură!” Un alt lucru care îi lipseşte este să trăiască şi să petreacă mult timp afară. Acum însă reuşeşte să ajungă acasă mai des decât în pandemie. „În trecut mergeam de cel puţin 4-5 ori pe an, în pandemie am mers de vreo două ori, dar anul acesta pare că lucrurile se aşează şi pot ajunge acasă mai des.” Aici, mâncarea sa preferată este ciolanul de porc şi zacusca, iar ca destinaţie de vacanţă îi place foarte mult Transilvania şi Delta Dunării şi, când prinde ocazia, străbate ţara pe două roţi. „Am motocicletă şi ador să merg pe Transfăgărăşan sau Transalpina.” Despre personalităţile româneşti pe care le admiră cel mai mult, spune că îi este foarte greu să nominalizeze doar o singură persoană. „Sunt sportivi care excelează şi sunt de admirat, precum Nadia Comăneci, Năstase, Halep, Virgil Stănescu, Hagi, mari compozitori precum Enescu, scriitori mari, Eminescu, Cioran şi alte personalităţi precum Henri Coandă, aproape de domeniul meu de activitate, şi mulţi alţii. În zona de business, i-am urmărit şi îi admir pe fraţii Pavăl.”

     

    Tot răul spre bine. Deşi a reuşit să îşi construiască un parcurs de succes în turism, primul vis al lui del Valle, încă din copilărie, a fost să aibă o carieră aviatică. S-a înscris ca voluntar în Forţele Aeriene Spaniole, „pentru că, dacă veneai din interior, aveai nişte avantaje în momentul în care te înscriai la Academia Militară”, însă când a venit vremea înscrierilor, câteva puncte în minus l-au trecut pe lista de respinşi. A aplicat apoi către Academia de Forţe Aeriene, dar din cauza unei probleme de sănătate, nu a fost admis nici acolo. A urmat apoi un program susţinut de operatorul aerian naţional al Spaniei, Iberia, pentru a deveni pilot însă, cu toate că fusese selectat, momentul a coincis cu o grevă în urma căreia s-au oferit mai puţine posturi, aşa că nu a mai avut ocazia să obţină un job. „Pentru acest motiv, m-am gândit că Dumnezeu nu vrea ca eu să fiu la manşa avionului, aşa că am decis să mă reorientez. Cum tatăl meu avea o agenţie de turism, m-am orientat către turism, şi astfel am ajuns aici. Am studiat economia, dar nu mi-am terminat studiile, pentru că nu mi-a plăcut. Am renunţat la această facultate şi m-am orientat către managementul ospitalităţii, facultate pe care am terminat-o şi iată-mă aici.” La capitolul work-life balance, executivul spune că ţine tare mult să păstreze balanţa viaţă personală – viaţă profesională, deşi recunoaşte că au  fost momente în care a fost greu şi balanţa s-a înclinat către viaţa profesională, dar în acelaşi timp, pandemia, în felul ei, „ne-a făcut pe toţi să privim către viaţa personală.” În timpul liber petrece mult timp cu familia, prietenii, îi place să joace golf şi alocă timp acestei pasiuni. Ziua sa începe dimineaţa devreme, şi de cele mai multe ori alege să facă sport înainte de a pleca spre birou, unde, în majoritatea cazurilor, are agenda plină, fie cu call-uri, fie cu meetinguri în afara biroului.  „Rar se întâmplă să plec de la birou mai devreme de 18:30-19:00, şi atunci când o fac, merg către un eveniment.”

    „Pentru mine, ca spaniol, România este poziţionată la capătul celălalt al continentului şi reprezenta o mutare în partea cealaltă a Europei. Dar cum nu am refuzat niciodată o provocare, nu mi-a trebuit mult să o accept.”

     Javier Garcia del Valle, CEO şi proprietar, Happy Tour

    Perseverenţa, esenţa leadershipului? În opinia lui Javier Garcia del Valle, o trăsătură esenţială pentru un lider este perseverenţa. „Un business, oricare ar fi acela, va avea momente de răscruce şi dacă la primul impediment renunţi, dacă te împotmoleşti la primul hop, nu ai cum să mergi mai departe, să creşti, să te dezvolţi. Şi hopuri vor fi multiple. Dacă ne raportăm la industria noastră, turismul, doar în ultimul an am avut pandemie, război, Blue Air, zboruri anulate, overbooking. Dacă nu perseverăm, nu reuşim să le depăşim şi să mergem mai departe, businessul nu va fi pe drumul cel bun. Şi acesta este doar un exemplu. În istoria unei companii, momentele tensionate vor fi multe. Nu există altfel.” Deşi nu pretinde că a avut o carieră fără cusur, Garcia e de părere că a greşi e omeneşte şi că problema nu e să faci o greşeală, ci să o faci şi să nu o corectezi, să nu înveţi din ea. „Eu continui să învăţ din greşelile mele.” La angajaţii din echipă caută, în primul rând, onestitatea, „crucială” în ceea ce-l priveşte. „Apoi, în funcţie de poziţia pe care au, sunt calităţi relaţionate postului – munca în echipă, angajament, etică etc. Nu voi tolera miniciunile şi tot ce ţine de asta.” Tinerilor aflaţi la începutul carierei le recomandă două lucruri. „Primul lucru este să fii cu ochii în patru, să te trezeşti dacă vrei să-ţi vezi visul cu ochii (M.J. Powell). Şi al doilea este ca atunci când vrei să faci un lucru, să-l priveşti din toate unghiurile.” În încheiere recomandă şi o carte, pe care a citit-o recent: The Ride of Lifetime, de Robert Iger (fost CEO al Walt Disney).   

  • Iordania, o filă de istorie. „Apa se dă o dată pe săptămână, şi pentru bogaţi, şi pentru săraci”

    Iordania este o ţară a extremelor, pornind de la diferenţa dintre nordul ţării, cu păduri, la sud unde domneşte deşertul. În unele zone vezi sărăcie, în altele pare că eşti într-o carte poştală din New York. În mod sigur, nu este o destinaţie pentru turiştii obişnuiţi doar cu luxul, însă pentru cei care se pot adapta, Iordania are multe surprize. Top trei personal? Oraşele Petra, Jerash şi misteriosul deşert. Şi o notă specială pentru cei care vor să ajungă în Iordania: să aveţi în bagaj un adaptor de priză, majoritatea sunt triple, pe modelul englezesc.

    Welcome to Jordan” – Bun venit în Iordania! este propoziţia pe care am auzit-o cel mai des în această ţară. Iar fiecare iordanian, de la vânzătorii de suveniruri, la oamenii care te ajută să găseşti un loc, dau impresia că sunt nişte registre care notează în minte cine le-a vizitat ţara. Spun asta pentru că în Iordania am fost întrebată cel mai des de unde sunt. Îl întreb curioasă pe un vânzător de ce toată lumea se bucură când spunem că suntem din România. „Ei bine, uitaţi-vă la voi! Voi sunteţi motivul” vine replica lui şi cred că nu a fost citită într-o carte de marketing, ci învăţată natural, din interacţiunea cu sute de oameni zilnic. Posibil că şi turiştii de alte naţionalităţi au parte de acelaşi răspuns, dar pentru câteva secunde, te simţi un pic mai special. „Iordania şi România au o relaţie veche de prietenie”, explică ghidul nostru, Husam, vorbitor de limba română, după ce anii de studenţie i-a petrecut la Cluj. El adaugă şi că România este una dintre ţările de unde vin mulţi turişti, pe primele locuri fiind însă Spania, Italia, Tunisia, India, Germania. Mai subliniază ideea prieteniei iordaniano-română şi la unul dintre controalele poliţiei asupra maşinilor care treceau prin anumite puncte. Când şoferul autobuzului a spus că suntem turişti români, am primit imediat unda verde să ne continuăm drumul.

    „Apa se dă o dată pe săptămână, şi pentru bogaţi, şi pentru săraci”

    Încă din prima zi în care am ajuns, am aflat de la ghid că 90% din suprafaţa Iordaniei este deşert. Cu câteva zeci de minute înainte de această informaţie, îmi notam pe telefon prima impresie de turist: „totul este arid”. Aveam să înţeleg în zilele următoare că turismul în Iordania chiar se naşte din piatră seacă, aşa cum spune proverbul. Circa 10% din PIB-ul Iordaniei, de peste 44 miliarde de dolari, este realizat din turism, mai spune ghidul. Dar ca ramuri de activitate, în Iordania se produce de la petrol, la conserve şi ulei de măsline, având o activitate semnificativă în domeniul agriculturii. Chiar şi în mijlocul deşertului. În nordul ţării sunt păduri, în sud şi est deşertul este rege. În Iordania, apa ajunge o dată pe săptămână la populaţie şi când aflu informaţia, mâ gândesc la sute de kilometri distanţă, la Bucureşti. Iarna, mulţi locuitori ai Capitalei României pot experimenta o bucăţică din Iordania. Nu cea dorită însă. Iordanienii îşi fac pe acoperişurile caselor adevărate rezerve de apă, cât să dureze o săptămână, iar pentru băut şi gătit cumpără de la magazin. Îmi rămâne în minte o frază a ghidului: „apa se dă o dată pe săptămână, şi pentru bogaţi, şi pentru săraci”. Ghidul continuă să ne explice cum putem lua cea mai ieftină bere, aceasta fiind punctul de reper în ceea ce priveşte băuturile alcoolice. Ne spune că la Petra sigur va fi dublu faţă de oraşe ca Amman sau Akaba. Cât costă? Ei bine, o bere costă chiar şi 7 sau 10 dolari, în funcţie de cum negociezi cu vânzătorul, acolo unde se poate. La nivel de preţuri, Iordania este o ţară destul de scumpă, având în vedere paritatea dinar iordanian / leu, unde cu mai bine de şapte lei poţi cumpăra un dinar. În obiectivele turistice, cu un dinar poţi cumpăra o sticlă de apă, însă în zone ca Amman, Akaba, preţurile sunt mai prietenoase cu turiştii. Tot ghidul ne povesteşte că salariul minim lunar este de 350 de dolari.

    Ambasadorii României peste hotare şi o capitală plină

    Iordania reuşit şi continuă să se menţină departe de conflictele care au măcinat vecini precum Siria sau Irak. „În jur sunt multe conflicte, dar regele a menţinut pacea, Iordania are linişte”, spune din nou ghidul, ca şi cum mi-ar fi citit gândurile. Aminteşte şi de refugiaţii pe care Iordania i-a primit, arătând din loc în loc zone unde aceştia şi-au găsit un nou „acasă”. Ce poate observa orice turist la iordanieni este dorinţa lor de a-i ajuta pe turişti. Fără agresivitate, ci cu prietenie, oamenii încearcă să îşi vândă produsele, însă dacă nu cumperi, nu te simţi pus la colţ. Deşi nu toată lumea cumpără ceva, iordanienii „vând”, poate fără să ştie, o imagine bună despre ţara pe care o reprezintă. Într-una dintre opririle noastre, după ce au auzit de unde suntem, doi iordanieni au spus ca la un semn tot ce ştiau despre România: „Hagi, Comăneci, Steaua”. Am răspuns afirmativ şi am mers mai departe în drumul nostru prin Iordania, având sportul ca ambasador, la sute de kilometri distanţă. Am ajuns şi în capitala Amman, cel mai important centru comercial şi industrial. Forfota din centru, lipsa sau ignorarea semafoarelor de către şoferi, dar şi zecile de magazine sunt pentru turiştii care vin prima dată în Iordania ca un carusel. În zilele de lucru, populaţia Ammanului se dublează cât durează programul, iar seara se înjumătăţeşte, când muncitorii pleacă acasă. Astfel, numărul de oameni fluctuează între 4 milioane şi şapte, opt milioane de oameni care calcă zilnic străzile din Amman. Şi, cu toate că centrul oraşului este aglomerat, iar amprenta milioanelor de oameni se vede, dând o impresie mai degrabă de sărăcie, la periferia capitalei Iordaniei turiştii descoperă străzi care duc cu gândul mai degrabă la New York şi hoteluri cu patru, cinci stele, restaurante cu terase, o adevărată oază a luxului.

    Petra, a şaptea minune a lumii moderne

    Despre Petra, perla coroanei turismului iordanian, s-au scris multe pagini şi misterul încă nu este pe deplin elucidat. Nabateenii, poporul despre care se spune că a construit acest oraş în stâncă nu au lăsat prea multe indicii pentru curioşii de peste ani. Ghidul ne povesteşte despre sistemul de colectare a apei care a dus la dezvoltarea spectaculoasă a oraşului în urmă cu mii de ani, ne arată unde făceau nunţile, cum stabileau sensul de mers al caravanelor, sculptând în piatră siluete de cămile. Mintea noastră zburdă însă prin canionul înalt, săpat în stâncă, însă îngust de doar câţiva metri pe alocuri, încât e greu să nu te gândeşti ce se poate întâmpla mai rău. Drumul de circa 1,2 kilometri prin stâncă te face să te simţi mic, mic, însă este şi o dovadă a măreţiei vechiului oraş. După ce am intrat printre cotloanele canionului, aproape fără veste se arată, după o stâncă, Trezoreria, poate cel mai fotografiat loc din Iordania. Monumentul săpat integral în stâncă, înalt de circa 40 de metri, este de fapt mormântul unui rege nabateean şi nu se poate vizita în interior. Turiştilor le rămâne de admirat din afară templul şi de pus la lucru imaginaţia pentru a găsi răspuns la întrebarea: „cum a fost posibilă acum mii de ani o asemenea construcţie?”. Pentru cinci dolari, beduinii pot duce turiştii pe un drum de cinci-zece minute, pe stânca din faţa Trezoreriei, pentru o poză de sus a clădirii. Misterul care înconjoară vechiul oraş însă nu se lasă descoperit nici de la înălţime.

    Jerash, o bijuterie romană

    Surpriza călătoriei în Iordania a fost oraşul Jerash, despre care nu ştiam nimic la sosire, dar care impresionează şi rămâne în amintirea oricărui turist. Este cel mai bine păstrat oraş roman din afara Italiei. De istoria acestui oraş sunt legate nume precum Alexandru cel Mare sau împăratul Hadrian, iar pentru câteva ore în care poţi vizita oraşul, cartea de istorie pare că se deschide în faţa ochilor. În Jerash au fost 1.000 de coloane imense de piatră, din care au rămas mai puţine, în urma cutremurelor. Astăzi, coloanele care au rezistat sunt de fapt goale în interior, pentru a rezista mai bine mişcărilor pământului şi a rămâne totuşi dovadă a măreţiei poporului iordanian.

    În casa beduinilor

    Deşertul Wadi Rum, care a fost scena mai multor filme celebre, de la Marţianul, la Star Wars, se dezvoltă încet, dar sigur, ca un adevărat campus al corturilor în care turiştii pot petrece o noapte în deşert. Mai multe construcţii, mai luxoase sau mai rudimentare, găzduiesc turiştii, iar altele urmează să fie construite. Juma, un beduin din Wadi Rum, care a învăţat engleză de la turişti, spune că va dezvolta alături de cei patru băieţi ai săi, câteva corturi în deşert, pentru a le da turiştilor o mostră de viaţă aşa cum o trăiau beduinii. „Familia mea locuieşte aici de peste 300 de ani. Voi face un mic campus privat în mijlocul deşertului, doar cinci corturi. Nu va fi cu muzică, electricitate, turiştii vor trăi ca vechii beduini”, spune Juma. În deşert, turiştii pot merge fie la apus, fie la răsărit, alături de beduini cu maşini de teren pentru a explora puţin din ceea ce deşertul are să le ofere.

    O alternativă pentru Egipt

    Pe fondul cererii crescute pentru Egipt, unde Christian Tour, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa agenţiilor de turism, după cifra de afaceri şi volumul de vânzări, chiar a suplimentat zborurile, agenţia de turism a pus un nou punct pe hartă pentru turiştii care vor vreme caldă ‒ Iordania. Din octombrie 2022, Christian Tour organizează zboruri charter prin compania Animawings, din acelaşi grup, către Iordania, pentru lunile octombrie şi noiembrie. În total, sunt opt zboruri în Iordania, dintre care locurile pentru primele patru sunt deja vândute. Din martie 2023, compania va relua programul. „Noi nu am avut charter în Iordania până acum. Ne-am gândit ca acest charter şi Iordania să fie o alternativă la Egipt, unde vom merge în continuare, dar am căutat încă o destinaţie caldă. Este o destinaţie care va prinde la public, este aproape de Bucureşti, zborul este direct în Amman. Sunt opt zboruri în aceste două luni, sunt 174 de locuri în avion“, a mai spus Marius Berca. Din calculele ZF, în Iordania ar urma să ajungă aproape 1.400 de turişti români până la final de noiembrie, prin intermediul Christian Tour. Două pachete sunt religoase, incluzând Iordania şi Israel. Preţurile pentru turişti pornesc de la 750 de euro de persoane şi pot ajunge la 1.300 de euro de persoană, în funcţie de clasificarea hotelurilor alese de turişti.

    Foto: hisham zayadnh, hisham zayadnh, jorick roels, simon goetz /unsplash

  • Aplicaţii inovative ale tinerilor la Cluj: transport verde, consiliere psihologică, turism

    Un network de dockless e-bike sharing, o aplicaţie care îi oferă utilizatorului diferite tipuri de consiliere psihologică, un sistem eficient de smart lockers cu o gamă variată de funcţionalităţi, o aplicaţie care eficientizează şi simplifică procesul de programare pentru doctori şi pacienţi sau o aplicaţie care îşi propune mai multă siguranţă pentru alpiniştii utilitari sunt câteva din proiectele premiate la Gala Academiei DpIT 2022. Autorii lor sunt elevi şi studenţi din toată ţara, iar produsele inovative au fost realizate în cele şase luni de educaţie practică pe care le-au urmat în cadrul Academiei DpIT.

    Asociaţia „Descoperă-ţi pasiunea în IT” (DpIT) a organizat ieri festivitatea de încheiere a celei de-a VIII-a ediţii a programului „Academia DpIT”, în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune produse tech dezvoltate de tinerii inovatori în timpul programului de educaţie practică şi mentorat pe care l-au urmat timp de şase luni (prezentate, la finalul ciclului de instruire, publicului ca proiecte de absolvire şi evaluate de o comisie de specialitate).

    Comisia de jurizare a fost formată din Prof.PhD. Simona Motogna, vicepreşedinte Senat Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj (preşedintele comisiei), Valentin Filip, Vice President Product Investments la Fortech, Ionuţ Muntean, Group Leader Innovation and University Cooperation la Bosch Engineering Center Cluj, Alexandru Luchiian, Software Engineer la Accenture Industry X, Florin Fleştea, Technical Lead la Nagarro România, Vlad Lazăr, Engineering Manager la Telenav, conf. Camelia Avram, Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), Adrian Pintea, inspector şcolar de specialitate Informatică la Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, precum şi Andrei Kelemen, director executiv al Cluj IT Cluster.

    „Academia DpIT rămâne un program de suflet pentru Fortech, în care am fost implicaţi de la bun început. Am urmărit cu mândrie cum acest program local a crescut şi s-a maturizat, ajungând deja la a 8-a ediţie. Şi în acest an am fost plăcut impresionat de curiozitatea, perseverenţa, pasiunea şi creativitatea de care au dat dovadă participanţii. Am văzut idei curajoase şi ingenioase, concentrate pe rezolvarea unor nevoi reale din diferite domenii ale societăţii. Sunt convins că, folosind abilităţile dobândite şi dezvoltate în cadrul programului, tânăra generaţie va avea o contribuţie remarcabilă în comunitate. Educaţia e cea mai puternică forţă de schimbare. Prin investiţii constante în educaţie putem contribui la progres şi putem face faţă provocărilor viitorului”, precizează Călin Văduva, CEO Fortech.

    „Îmi face plăcere să particip anual ca şi membru al juriului la Academia „Descoperă-ţi pasiunea în IT”, pentru că astfel am ocazia să întâlnesc elevi extrem de talentaţi şi pasionaţi. Antreprenoriatul nu este o un domeniu uşor, dar aceşti tineri curajoşi şi ambiţioşi, au ocazia participând la astfel de programe de calitate, să îşi dezvolte cu ajutorul mentorilor nişte abilităţi cheie. Anul acesta 120 de elevi şi-au prezentat proiectele şi m-a impresionat în special maturitatea echipelor şi modul lor de prezentare profesionist şi relaxat. De asemenea, m-a surprins că numărul echipelor care dezvoltă produse atât partea de software, cât şi cea de hardware, creşte în fiecare an. Felicit toate echipele şi mentorii lor pentru rezultatele extraordinare, şi le doresc mult succes pentru ediţia următoare”, a remarcat Ionuţ Muntean, coordonatorul Departamentului de inovaţie şi relaţii cu Universităţile la Centrul de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca, membru în comisia de jurizare.

    Premiul I, în valoare de 4.100 lei, a fost câştigat de echipa clujeană 6pak (alcătuită din Andrada Ioana Bărbos, Andrei Petru Cherecheş, Mihai Bogdan Deaconu, Luca Emil Olteanu, Darius Mihai Timar şi Marc Aurelius Vana), mentorată de Elena Bunciu de la Bosh România, pentru produsul Dash. Aplicaţia se doreşte un partener de business în lupta cu timpul, banii şi poluarea. Astfel, Dash ar fi primul network de dockless e-bike sharing din ţară, contribuind la transportul verde şi fluidizarea traficului.

    Premiul II, în valoare de 3.500 lei, a fost obţinut de echipa Runtime Terror, de la Sibiu (formată din Tudor Băiaşu, Victor Călbureanu, Andrei Roman, Maria Alexandra Sofonea, Andra Uleşan şi Ştefan Vasile), mentorată de Constantin Constantinescu de la ScanStart, pentru produsul AYU. AYU este o aplicaţie care îi oferă utilizatorului diferite tipuri de consiliere psihologică pe baza unor întrebări de tip multiple-choice. De asemenea, aplicaţia permite şi setarea unui aşa numit „goal” zilnic.

    Premiul III, în valoare de 2.900 lei, a revenit echipei clujene Maacros Tech (formată din Andrei Chesăuan, Cristian Constantin, Maria Daria Dejeu, Sorana Gligor, David Rafael Rotar şi Petru Săveanu), mentorată de Flaviu Rareş Lemnariu, de la Bosh România, pentru produsul Charlock. De câte ori ţi s-a întâmplat să cari bagaje după tine prin tot oraşul sau să vrei să îţi încarci telefonul şi să nu ai unde? Charlock e soluţia pentru toate aceste probleme! Este un sistem eficient de smart lockers cu o gamă variată de funcţionalităţi. Aplicaţia permite gestionarea permanentă a bunurilor personale şi extinde confortul de acasă, prin staţiile de încărcare şi stocare plasate în puncte cheie, detectabile prin aplicaţia

  • Cât a costat cazarea într-unul dintre cele mai frumoase şi exotice locuri de pe planetă

    După un concediu mult râvnit, anulat de pandemie, alţi doi ani de aşteptare pentru a primi undă verde pentru un bilet spre Indonezia şi un zbor obositor, cu popasuri toride în sufocantul Dubai şi efervescentul Kuala Lumpur, am aterizat în Insula Zeilor plină de curiozitate, întrebându-mă dacă celebra destinaţie e, în realitate, un paradis sau o destinaţie supraevaluată, îmbătată de turism. Dar Bali, cu tărâmurile sale roditoare, plajele ca-n cărţi poştale, o fascinantă lume subacvatică, oameni autentici şi tradiţii fascinante nu m-a dezamăgit nicicum, ba din contră. Niciodată despărţirea nu a fost mai grea.

    Am petrecut în Bali ultimele două săptămâni de vară, două săptămâni presărate cu aventură, contraste, deconectare şi reconectare, cu un amalgam de emoţii şi trăiri, de fascinaţie şi bucurie pură. Ca după fiecare călătorie de neuitat, încerc să rememorez cu toate simţurile experienţa indoneziană: mirosul apetisant al peştelui fript şi aroma greoaie a regelui fructelor, durianul, sunetul molcom al valurilor şi ţipetele ascuţite, din miez de noapte, ale şopârlelor gecko strecurate în acoperişul de paie al bungalow-ului, carapacea alunecoasă a ţestoaselor gigant şi stropii de gheaţă ai cascadelor din vârf de munte, priveliştea firelor plăpânde de orez pictate în verde crud şi a lianelor încâlcite din jungla sălbatică, aroma puternică a cafelei Luwak şi gustul dulceag al clătitelor de banane savurate la răsărit, pe malul Oceanului Indian.

     

    Dolce far niente în Insula Zeilor

    Mi-am luat mai multe perechi de încălţăminte în bagajul pentru Bali. Dar am stat mai mult în şlapi şi în picioarele goale, căci în multe locuri, fie ele magazine, cafenele sau centre medicale, intrai desculţ. Când ajungi în paradis îţi dai seama că nu mai ai nevoie de make-up, de ondulatorul de păr, de bijuteriile cărate mii de kilometri. Vrei să te simţi liber. Şi cum ai putea altfel, când te afli pe o insulă înconjurat(ă) de plaje, palmieri şi simplitate, pe care nu există maşini şi în care mijloacele de transport sunt per pedes, cu bicicleta, cu căruţa ori, în foarte puţine cazuri, cu scuterul electric, iar tot ce ai de făcut e să trăieşti clipa? E cazul arhipelagului Gili, cu ale sale insule Air, Meno şi Trawangan, vecine cu Bali, şi pe care le străbaţi, la pas, în doar câteva zeci de minute.

     

    Mănâncă, roagă-te, iubeşte

    Bali e locul în care celebrul titlu al la fel de celebrei producţii în urma căreia a şi devenit mai mult cunoscută mica insulă de la capătul lumii capătă un înţeles deplin. Indonezienii fac mâncare simplă, sănătoasă şi apetisantă, servită pe frunze proaspete de bambus, la preţuri mici, dar aranjată ca la restaurantele de lux. Când te plictiseşti de tradiţionalele Nasi Goreng şi Mie Goreng (preparate cu orez sau tăiţei, carne de pui şi sos de alune) ai la dispoziţie o paletă largă de opţiuni europene. Cel mai bine am mâncat însă într-o piaţă de noapte plină de forfot, pierdută într-un amalgam de localnici flămânzi şi turişti curioşi, îmbătaţi de aromele peştelui proaspăt, al creveţilor mânjiţi generos cu usturoi şi al frigăruilor de legume colorate, coapte pe foc.

    În viaţa balinezilor religia e foarte importantă. Majoritar hinduşi, aşează conştiincioşi mici ofrande pe treptele magazinelor, pe balcoanele caselor, pe bordul maşinilor şi pe altarele multitudinii de temple aflate la tot pasul. Am avut şansa să asistăm şi la una dintre cele mai importante ceremonii, Ngaben, dedicată celor decedaţi, în care o procesiune spectacu­loasă, însoţită de cântece acompaniate de tobe şi alte instrumente, e urmată de o incinerare menită să elibereze sufletele morţilor pentru a se putea reîncarna. O experienţă memorabilă.

    Balinezii, cei mai modeşti şi prietenoşi oameni pe care i-am întâlnit, te învaţă să iubeşti viaţa şi să fii mulţumitor pentru ce ai. Să iubeşti simplitatea şi liniştea, să te deconectezi de tehnologie şi să te conectezi cu oceanul, cu natura, cu oamenii. Iubirea prinde noi nuanţe în Insula Zeilor.

    Veni, vidi, mansi (Am venit, am văzut, am rămas)

    În cele două săptămâni petrecute în Bali am întâlnit nomazi digitali pe toate drumurile, de la grădina hotelului în care eram cazaţi, la pub-ul irlandez înţesat de glasuri în care ne-am oprit să urmărim, cu multe întreruperi, cursa de F1 din Belgia. Ba chiar şi la piscina de tip infinity cu vedere spre junglă. Stăteau cuminţi cu laptopul în braţe şi, când, în final, terminau lucrul, se recompensau cu o baie revigorantă şi un cocktail apetisant. Dar mulţi vin şi nici nu mai părăsesc insula. Investesc în case, în afaceri. Aşa cum e cazul lui Lost LeBlanc, un travel vlogger cu peste 2 milioane de urmăritori pe YouTube, care s-a îndrăgostit de Bali şi acum îşi construieşte acolo o casă din care va conduce şcoala de creatori de conţinut Lost Creator Academy.

     

    „From zero to hero”

    E deviza lui Rudi, proprietarul unui mic şir de bungalow-uri din Gili Trawangan. Ne-a povestit cu ochi trişti dar cumva încrezători cum, odată cu cutremurul de aproape 7 grade din vara anului 2018, care a avut loc în insula vulcanică Lombok, din vecinătatea celei pe care ne aflam, proprietatea sa a fost devastată, iar la întoarcere, după evacuarea grăbită, nu a mai găsit nimic. „Aveam rezervări toată vara, dar a trebuit să sun agenţiile şi să anulez tot. Nu mai aveam unde să primesc turiştii.” A luat-o de la capăt, dar apoi a venit pandemia, care a adâncit criza în care se aflau el şi toţi ceilalţi locuitori care depindeau de turism. Pentru a supravieţui, a început să pescuiască, iar acum, odată cu ridicarea restricţiilor, e din nou plin de speranţă, a reînceput să investească banii în renovarea căsuţelor şi aşteaptă să ajungă iar la nivelul precriză.

    Tot cu pescuitul s-a ocupat, în anii pandemici, şi Marissa. Am întâlnit-o într-un magazin de suveniuri, ascunsă de un voal, alb ca şi dreamcatch-urile de toate mărimile agăţate de tavanul buticului în care aştepta clienţi alături de soţul şi fiica sa de vreo patru ani. Şi ea avea ochi mari şi trişti. Mi-a povesit într-o engleză stâlcită că pentru un dream catcher de dimensiuni mari munceşte o zi şi că tot ce văd în magazin e făcut de mâinile sale, cu puţin ajutor din partea soţului şi a unui muncitor. Dar, cât a durat criza COVID a stat cu lacătul pe uşă şi a depins de peştele vândut altor localnici.

    Impresionantă e şi povestea lui Yan Kacret, pe care l-am avut şofer-ghid timp de o zi şi pe care, în timpul excursiei, l-am invitat să ni se alăture pentru masa de prânz. Ruşinos şi modest, ca aproape toţi balinezii, a acceptat cu greu, dar a fost o companie plăcută şi ne-a împărtăşit multe din experienţele de zi cu zi. Ne-a spus şi că a supravieţuit, în anii de criză, cu nici trei dolari pe zi, el, cei doi copii şi soţia. Pentru a avea un venit, a lucrat ca sculptor, mode-lând cranii de bivol pe care le transforma, cu mâini iscusite, dar şi cu riscuri importante (aduse de lipsa echipamentelor de protecţie şi inhalarea particulelor de os), în decoraţiuni artizanale trimise la export.

    „We foght for survive” (am luptat pentru a supravieţui – n. red.), ne-a povestit şi şoferul care ne-a condus, la plecare, la aeroport – un tip versat, care lucrase pe vase de croazieră şi vizitase numeroase ţări de pe mai multe continente, spre deosebire de alţi localnici care ne spuseseră că pentru a-şi permite un concediu ca noi ar trebui să lucreze zece ani şi care ne povestiseră că cel mai îndepărat loc de Bali în care au ajuns a fost insula Lombok, aflată la circa 3 ore de mers cu feribotul.

    Am citit, chiar nespuse, poveşti asemănătoare în ochii multor altor localnici întâlniţi. Copii care se alergau vioi prin lanul de orez necopt, fără jucării sofisticate, adolescenţi care îşi ajutau deja familia, vânzând clătite în zilele toride, femei purtând pe cap ligheane mari pline cu dulciuri pe care le vindeau în port ori pe marginea drumului, încălţate în papuci rupţi, bărbaţi asudaţi, îngenunchiaţi pe şantierul unui nou resort de lux.

    Sunt poveşti mai presus de speakerii motivaţionali îmbrăcaţi la costum, care umplu săli. Poveştile unor supravieţuitori care nu ies cu nimic în evidenţă, dar totuşi sunt eroi. Nu pentru mulţimi, ci pentru familiile lor. Şi asta e de-ajuns.  ■

    Foto: Andra Stroe

    Cât costă?

    1. Cazarea: O vilă cu piscină privată şi curte cu vegetaţie luxuriantă, două dormitoare, fiecare cu baie proprie, bucătărie şi spaţiu comun de dining costă în jur de 250 de lei/noapte în Ubud, una dintre cele mai frumoase şi turistice zone din Bali. Pe insulele Gili, un bungalow fără pretenţii, cu mic dejun inclus (omletă sau clătită cu banane, fresh din fructe exotice/platou de fructe şi cafea), în jur de 100 de lei/noapte/cuplu.

    2. Atracţiile turistice: Intrările la obiective costă, în medie, 15 lei.

    3. Mâncare: Un preparat tradiţional cu aspect de fine dining, cam 25 de lei. Un fel de mâncare (de pildă burger cu cartofi prăjiţi) la un restaurant fără pretenţii, numit adesea warung, cam 9 lei.

    4. Băutură: Cappuccino la o terasă cu vedere panoramică, 12 lei, un fresh, 5-10 lei. O bere, 7,5-10 lei la magazin şi 12-16 lei la restaurant. Cocktailurile sunt ceva mai scumpe, cu excepţii, şi nu sunt foarte gustoase. Nu le-aş recomanda, în special pentru că e indicat să nu consumi gheaţă în Bali.

    5. Transport: Biletul de avion, 700-1.400 de euro, închiriatul unui scuter, cam 20 de lei/zi, închiriatul unei maşini cu şofer şi benzină inclusă, circa 230 de lei/zi (12 ore)/patru persoane, închirierea bicicletei, aprox. 10-15 lei/zi.

    6. Activităţi:
    O sesiune de rafting, cca. 75 lei/persoană, negociată la faţa locului, iar o cursă prin junglă cu ATV-ul, 110 lei.

    7. Extra: Un masaj balinez full body, pe plajă, în sunetul valurilor, aprox. 30 de lei; Serviciile de curăţătorie şi călcat pentru un pachet de 5 kg. de haine, în jur de 35 de lei. O cartelă cu trafic de date, luată din aeroport, circa 75 de lei.

    Ce să pui pe listă?

    1. Dedică măcar şapte zile Ubudului, un sat tradiţional în care vei descoperi Bali-ul autentic şi de unde ai acces facil în orice parte a insulei;

    2. Arhipelagul Gili, cu cele trei insule: Trawangan pentru party şi sporturi acvatice, inclusiv înotul cu ţestoase/paddeling etc.; Meno pentru linişte şi o sesiune spectaculoasă de snorkeling deasupra unui cunoscut şirag subacvatic de statui înlănţuite, iar Air, pentru apusuri spectaculoase, focuri de tabără pe plajă şi cine cu muzică live – definiţia perfectă a lui „dolce far niente”.

    3. Templele Tirta Empul, Tirta Gangga, Pura Ulun Danu Beratan şi Tanah Lot;

    4. Cascadele Tukad Cepung şi Banyu Wana Amertha;

    5. Terasa de orez Tegalalang pentru mic dejun şi plantaţia de cafea Bali Pulina, pentru a degusta celebra cafea Luwak;

    6. O zi de relaxare la infinity pool-ul de la Jungle Fish – fără taxă de acces şi consumaţie minimă;

    7. O plimbare prin Pădurea maimuţelor (dar lasă acasă orice obiect atractiv – vei fi furat ca-n codru – de maimuţe, bineînţeles);

    8. Câteva ore de adrenalină cu o sesiune de rafting pe apele calde ale râului Ayung, străbătând canioanele „decorate” cu zeităţi săpate în stâncă şi udate de apele reci ale cascadelor, într-o şerpuire verde de floră tropicală, cu palmieri şi liane sălbatice,  şi o cursă cu ATV-urile prin jungle;

    9. Dacă ai timp, poţi să faci şi o drumeţie matinală pe muntele Batur;

    10. În sud se recomandă zona Uluwatu, iar dacă practici surf, dedică câteva zile staţiunilor de pe coasta vestică;

    11. Spectaculoase sunt şi insulele Nusa (Penida, Ceningan, Lembongan), dar şi vulcanica insulă Lombok;

    12. Fă-ţi timp, de asemenea, să vizitezi şi instagramabilele cafenele, să stai de vorbă cu localnicii, să negociezi (cu bun simţ) un superb sarong sau alte suveniruri, să îţi afunzi tălpile în solul umed al plantaţiilor de orez şi să admiri verdele crud al bananierilor semeţi.

    Când să mergi?
    Vara. Deşi în multe ţări din Asia sezonul de uscat este iarna, în Indonezia (şi Malaezia) lucrurile stau invers, aşa că cel mai indicat e să îţi fixezi vizita în intervalul iunie-septembrie.

    Ce acte sunt necesare?
    Sunt de ajuns două doze de vaccin anti-COVID-19, iar aplicaţia Penduli Lindungi, implementată de guvernul indonezian, nu mai este verificată. Asigură-te, de asemenea, că ai paşaportul valabil minim şase luni la data călătoriei.

    Ce să nu-ţi lipsească din bagaj?
    Echipamentul de snorkeling, bateria externă, o cameră subacvatică, articole de igienă intimă, medicamente uzuale, protecţie anti-ţânţari.

    Ce vaccinuri sunt obligatorii?
    Nu sunt. Cel mai mare pericol e febra dengue, care se transmite prin ţânţari, dar pentru asta nu există vaccin, aşa că nu uita să închei asigurare medicală şi de călătorie. Îţi va salva bugetul în caz că ai ghinion. Recomandate sunt şi vaccinurile pentru hepatita A, poliomielită, febră galbenă şi antitetanos.

    Terasele de orez Tegalalang, un paradis verde

    Plajele pustii din Gili Meno

    Marissa are în STAŢIUNEA SEMINYAK DIN Bali un butic cu suveniruri pe care le fabrică singură, trimiţându-le, în mare parte, la export, cumpărate de Grecia, Spania, Italia şi vândute cu adaos mare. Pe timpul pandemiei, pentru a supravieţui în perioada în care turismul a fost pus „pe hold”, s-a ocupat cu pescuitul.

  • Noul tip de croazieră: sub mare

    Chiar dacă submarinele au ajuns acum accesibile şi celor care doresc să deţină propriul lor submersibil, nu toţi sunt dispuşi să-şi bată capul cu întreţinerea unuia, preferând doar experienţa în sine. Ca atare, firmele care organizează croaziere pe mări şi oceane s-au adaptat dotându-şi navele cu mici submarine pentru clienţi. Un exemplu îl reprezintă Seabourn Cruise Line, specializată în croaziere de lux cu număr mic de participanţi, care a lansat anul acesta nava „Venture” dotată cu două submarine care să-i plimbe pe clienţi prin adâncul mării dacă doresc, putând coborî cam până la 300 de metri.


     

     

  • Care este noul tip de turism ce cucereşte tot mai mulţi oameni în România

    Oenoturismul sau turismul viticol, care include vizite la crame, degustare de vinuri, plimbări în podgorii ori chiar participarea activă la recoltarea strugurilor câştigă teren în România, astfel că este un sector în care investiţiile cresc. Cum se schimbă peisajul din industrie?

     

    Jucătorii din industria vinului estimează că adăugarea componentei de turism în business le-ar putea aduce milioane de euro în următorii 5-10 ani, iar primul pas făcut de mediul privat în dezvoltarea acestui segment este promovarea sa. Astfel a apărut Evadare în Dealu Mare, un eveniment care promovează vinurile din regiunea Dealu Mare, numelui regiunii şi turismul legat de vin.

    Pentru regiuni din Italia, Franţa sau Spania ori mult mai îndepărtate, California sau Australia, turismul viticol este o ramură profitabilă a economiei, care prosperă şi a devenit sau este în curs de a deveni o tradiţie. La o scară mai mică, o astfel de poveste poate fi scrisă şi în România, consideră specialiştii din industria vinului şi, mai ales, tot mai mulţi dintre fondatorii de crame româneşti. „Este o cerere mare acum. Nu mai avem weekenduri libere pentru turişti până pe 10 decembrie, deşi avem o capacitate de 22 de locuri în camere duble şi 30 de locuri pentru teambuildinguri. Primăvara şi toamna, în această perioadă, vin grupuri în teambuilding”, răspunde David Sandu, proprietarul Cramei de Piatră, referindu-se la cererea pentru spaţiile de cazare în mijlocul podgoriilor româneşti.

    El dezvoltă crama din Vadu Săpat din judeţul Prahova din 2017, timp în care investiţiile direcţionate în aceasta au ajuns la 2,5 milioane de euro până în prezent, reprezentând atât surse proprii, cât şi credite. Produce în prezent în crama boutique 25.000 sticle de vin pe an. „Luăm în calcul extinderea, la începutul anului viitor vom face un salon de evenimente, iar în viitorul apropiat, vom adăuga noi spaţii de cazare”, completează el. „Un mic procent al clienţilor îl reprezintă turiştii români care sunt experimentaţi. În schimb, ne bucură că vin mulţi turişti din străinătate, care cunosc acest tip de turism. Noi de anul trecut am început să ne promovăm mai mult pe Google şi au venit mai mulţi turişti străini. În unele săptămâni, 70-80% dintre turişti erau străini: englezi, spanioli, italieni, francezi, japonezi sau chinezi. Am avut turişti din peste 30 de ţări, iar cele mai îndepărtate sunt Vietnam, Austrailia şi Noua Zeelandă”, a afirmat David Sandu.

    El spune că aleg mulţi turişti Crama de Piatră şi datorită poziţiei, pentru că se află la baza viilor, iar în apropiere este o livadă de migdali. Mai mult, autorităţile locale au asfaltat şi au făcut piste de biciclete. „Ar putea să devină vinul brand de ţară dacă s-ar face o promovare masivă, dar autorităţile nu ne ajută. De exemplu, dacă nu ai producţie de peste 100.000 de sticle, nu câştigi din vânzarea vinului, iar componenta de turism este importantă. Banii din subvenţii sunt prea puţini şi abia acoperă 10% din cheltuieli. Mai mult, pierdem mulţi bani, pentru că Dealu Mare nu e considerată zonă cu potenţial turistic”, a mai spus David Sandu. Dezvoltarea turismului viticol este cartea pe care pariază şi proprietarul producătorului român de vinuri Tohani România. El are un proiect de 50 de căsuţe de tip bungalow, amplasate direct în vie, un plan de investiţie pentru următorii ani, după cum a spus recent pentru ZF Virgil Mândru, proprietar şi CEO al producătorului de vin Tohani România.

    Cu o investiţie de 150.000 de euro pentru fiecare astfel de spaţiu, proiectul pe care antreprenorul vrea să îl demareze ar ajunge la 7,5 milioane de euro. De altfel, şi familia Timiş, care a dezvoltat businessul CrisTim, a cumpărat în 2018 un conac în Chiţorani (jud. Prahova) şi 4 hectare de teren şi s-a extins semnificativ şi anul acesta, deschizând în luna iunie 16 bungalowuri de lux. În prezent, Casa Timiş înseamnă un domeniu de 140 de hectare, care cuprinde un complex turistic ce se întinde pe16 hectare, 70 hectare de viţă-de-vie, 12 hectare de livadă, trasee de biciclete, locuri de joacă pentru copii, trei lacuri şi teren de minigolf. „A avut o evoluţie deosebită businessul. A devenit o zonă cu interes turistic ridicat şi, de când am deschis noua facilitate, avem cu 30% mai mult public din străinătate”, a spus recent Cristina Timiş, fondatoare a CrisTim, în cadrul unui eveniment dedicat gastronomiei şi vinului românesc.

    Casa Timiş are un grad de ocupare de 80% la nivel de zi pentru toate facilităţile de cazare ale Casei Timiş, a precizat Radu Timiş Jr, CEO al CrisTim. El a menţionat că vin mai mulţi turişti străini, dar preponderent clienţii lor sunt tot români. Ţinta sa este promovarea în străinătate prin agenţii de turism străine, de unde pot veni clienţi cu venituri peste medie, care cunosc acest gen de turism. „Este o nişă aflată în faza incipientă la noi”, a precizat Radu Timiş Jr. Casa Timiş are un preţ mediu de cazare de 150 euro/cameră, iar la un grad de ocupare de 80% în ultimele 3 luni a realizat încasări de 300.000 euro doar din cazare, potrivit calculelor Business Magazin. România a realizat 4,5 milioane de hectolitri (450 mil. litri) de vin, fiind unul dintre cei mai mari producători de vin din Europa şi chiar din lume (situându-se în top 15 la nivel mondial). Cu toate acestea, mulţi consumatori europeni, şi nu numai, nu au auzit de vinurile româneşti, iar exportul a reprezentat nici 4% din totalul vinului realizat local anul trecut, conform calculelor ZF pe baza datelor Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri şi Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului. „Oenoturismul poate aduce la zeci de milioane de euro pentru România în viitor, în următorii 5-10 ani”, a subliniat Cezar Ioan – fondatorul Vinul.ro.

     

    Inspiraţie italiană pentru vinuri româneşti

    „Montalcino (regiunea în care se produce unul dintre cele mai renumite vinuri italiene, Brunello di Montalcino – n. red.), o regiune cu 5.000 de locuitori, atrage 200.000 de oenoturişti anual. Bolgheri, un sătuc toscan cu mai puţin de 150 de locuitori, atrage zilnic sute de vizitatori interesaţi de vinuri high-end din toată lumea şi generează vânzări mai mari pentru cramele din zonă decât toată piaţa Japoniei. Nu există niciun motiv să nu poată fi replicată, la o scară mai mică, o astfel de poveste în Dealu Mare, regiune aflată la mai puţin de o oră de aeroport şi la aproximativ o oră de Capitală”, spune Cezar Ioan, fondator al Vinul.ro.

    El a fost iniţiatorul proiectului Evadare în Dealu Mare, în urma unei discuţii pe care a avut-o cu oenologul Gabi Lăcureanu. Ea îşi aminteşte că în primăvara lui 2019 i-a propus preşedintelui Asociaţiei Profesionale Vitivinicole Dealu Mare (APV DM), Dumitru Vârgă, să organizeze un eveniment prin care să aducă turişti în vizită la crame, dar la momentul respectiv, propunerea nu a fost agreată. În decembrie, au reluat discuţiile, iar  un an mai târziu a apărut evenimentul denumit iniţial „Weekend al sticlelor deschise în Dealu Mare ”, redenumit apoi în „Evadare în Dealu Mare”.  „La începutul lui 2020, ideea Evadării în Dealu Mare s-a cristalizat, fiind programată pentru iunie, de Rusalii, dar a apărut pandemia. În acest context, am pus cu toţii pauză promovării evenimentului. (…) Am decis să organizăm totuşi Evadarea în Dealu Mare, discutată anterior, în luna august, incluzând o componentă de donaţii din partea APV DM, iar un procent de aproximativ 15% din preţul biletelor a fost donat Spitalului din Mizil”, spune Cezar Ioan.

    La prima ediţie au participat aproximativ 250 persoane, care au bătut drumul până la podgoriile din Dealu Mare în autocare pe jumătate goale şi au avut acces în grupuri foarte mici în crame, cu distanţare fizică şi măşti. În 2021, numărul vizitatorilor aproape s-a dublat, trecând de 450 de persoane, precizează iniţiatorul proiectului. Ediţia a III-a, cea de anul acesta, a fost programată iniţial pentru final de iunie şi ar fi urmat să aibă şi o dimensiune artistică – un concert important la finalul zilei de vizitare a cramelor – dar, pe lângă perturbările pieţei provenite din cei doi ani de pandemie şi din criza containerelor au venit scumpirile la energie, războiul din Ucraina şi un nou val de nesiguranţă pentru piaţa din România. Astfel, Cramele din Dealu Mare s-au ocupat cu prioritate de propria supravieţuire economică, iar evenimentul a fost amânat până în octombrie. Astfel, în 22-23 octombrie, sunt aşteptate circa 1.000 de persoane în vizită la cramele din aproprierea Capitalei. „Obiectivele evenimentului sunt promovarea generică a vinurilor din regiune, a numelui regiunii şi a turismului legat de vin, cu scopul creşterii vânzărilor de vin şi de stimulare a afacerilor locale de gastronomie şi ospitalitate”, descrie Cezar Ioan raţiunea acestui eveniment. La ediţia de anul acesta pot fi vizitate cinci trasee şi 15 crame. Printre cramele ce-şi vor deschide uşile pentru turişti se numără Domeniul Aristiţei, Gramofon Wine, Crama Serve, Licorna Winehouse sau The Iconic Estate, parte a grupului Alexandrion. Companiile de faţă au suprafeţe cultivate cu viţă-de-vie între 4-6 hectare şi 250 de hectare.

     

    Top 10 producători de struguri din UE în 2021

    Cel mai mare producător de struguri din UE este Italia, care atrage şi cei mai mulţi turişti în podgorii, mai ales în Toscana, cu o producţie de 8,15 milioane de tone de struguri în 2021, urmată de Spania (6 mil. tone) şi Franţa (4,5 mil. tone), conform Eurostat, biroul european de statistică. La polul opus, printre cei mai mici producători se numără Olanda şi Suedia. Producţia totală a UE se ridică la 23,78 milioane de tone. România a avut o producţie totală de struguri de 990.000 de tone în 2021, situându-se astfel pe locul al patrulea în topul celor mai mari producători din Uniunea Europeană, arată datele Eurostat. Producţia naţională de struguri a crescut cu 6% anul trecut faţă de 2020, însă, în acest an, producătorii estimează o scădere de circa 30% din cauza secetei ce a afectat puternic toate culturile. În ceea ce priveşte comerţul strugurilor, România a importat struguri de 61 de milioane de euro în 2021 şi a exportat de 0,4 milioane de euro, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică. În 2021, în România erau 317 companii care cultivă struguri şi au avut o cifră de afaceri de 900 de milioane de lei, în creştere cu 13% faţă de anul precedent, arată datele de la Registrul Comerţului. Cei mai mari producători de struguri şi de vin sunt Cramele Recaş, Jidvei şi Cotnari. Liderul pieţei, Cramele Recaş, a avut o cifră de afaceri de 251,5 milioane de lei, mai mare cu 25% decât în anul precedent.

     

  • Dacă tot plătesc o avere ca să călătorească în spaţiu, pasagerilor le-ar prinde bine şi ceva cu care să sărbătorească reuşita, motiv pentru care a fost creată o sticlă de şampanie care să poată fi băută la bordul navelor

    Dacă tot plătesc o avere ca să călătorească în spaţiu, pasagerilor le-ar prinde bine şi ceva cu care să sărbătorească reuşita,  motiv pentru care a fost creată o sticlă de şampanie care să poată fi băută la bordul navelor. Şampania va fi servită în timpul zborurilor companiei private de explorare a spaţiului Axiom Space şi a fost creată de către Maison Mumm, sub denumirea de Mumm Cordon Rouge Stellar, scrie Dezeen.

    Recipientul şampaniei a fost proiectat de către Octave de Gaulle, fondatorul unei firme care se ocupă cu proiectarea obiectelor care vor fi folosite în spaţiu, şi constă dintr-o sticlă de 375 de mililitri, protejată de o carcasă de aluminiu pentru aplicaţii aeronautice şi prevăzută cu un mecanism de deschidere şi închidere din oţel. Cum în imponderabilitate lichidele nu curg, sticla este prevăzută la partea inferioară cu un buton care împinge şampania afară când este apăsat.