BusinessMagazin

Tag: Turcia

  • Cum şi-a tăiat Erdogan singur craca de sub picioare distrugând agricultura

    La cafeneaua din Yeniceabat, liniştea este sâcâitoare. Tăcut este şi Hasan Gormez, care îşi soarbe încet ceaiul negru tradiţional turcesc. Yeniceabat este un cătun aflat la aproximativ două ore de mers cu maşina la sud de Istanbul. „Pe vremuri, cafeneaua satului era plină de fermieri veseli. Se glumea, era forfotă“, povesteşte Gormez, în vârstă de 48 de ani. El lucrează 30 de acri de teren pe care i-a moştenit de la familia sa. „Toţi cei de aici sunt supăraţi din cauza economiei, iar copiii noştri sunt plecaţi.“

    Preşedintele „Noii Turcii“, Recep Tayyip Erdogan, lăuda în gura mare înaintea alegerilor locale din 31 martie o naţiune mândră de forţa sa economică, deşi o recesiune a oprit expansiunea care a ţinut aproape neîntrerupt de la sfârşitul anului 2009. Cu toate acestea, prin reorientarea dezvoltării spre cheltuielile de consum şi spre proiectele de infrastructură urbană, Erdogan a accelerat unul dintre cele mai mari transferuri de populaţie din istoria turcă modernă, dezrădăcinând 2 milioane de oameni din lumea agrară pentru a-i arunca pe piaţa muncii din oraşele mari.

    Ponderea forţei de muncă angajate în agricultură a scăzut aproape la jumătate, la 15%, în timpul celor 16 ani de la venirea la putere a lui Erdogan, în timp ce o suprafaţă de teren arabil de dimensiunea Olandei a fost scoasă din folosinţa agricolă. Pe măsură ce satele se golesc, auto-suficienţa alimentară a Turciei dispare: cea mai recentă citire a indicelui de securitate alimentară al The Economist Intelligence Unit plasează această ţară pe locul 48 din 113, sub Arabia Saudită, Qatar şi alte state unde relieful dominant este deşertul.

    Erdogan şi-a început cariera de politician în anii 1990 ca primar al celui mai mare centru comercial al Turciei, Istanbul, şi şi-a construit baza de electorat din clasa muncitoare a uriaşului oraş prin dezvoltarea infrastructurii şi extinderea sprijinului social. Cu toate acestea, chiar şi centrele urbane ale Turciei au devenit terenuri de luptă pentru alegerile locale de pe 31 martie, primul test la urne pentru preşedinte de când şi-a acordat anul trecut puteri executive mult mai extinse. În Istanbul, Ankara şi alte oraşe mari, Erdogan a piedut lupta. Scăderea economică, dispariţia locurilor de muncă şi scumpirea alimentelor au fost fatale partidului celui mai puternic lider din istoria modernă a Turciei.

    Abandonarea agriculturii îl bântuie acum pe Erdogan. Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), formaţiunea politică a preşedintelui, a pierdut capitala Ankara, un bastion de un sfert de secol al AKP.

    Erdogan continuă să aibă o influenţă imensă în mediul rural, unde oamenii i-au îmbrăţişat încercările de desprindere de istoria recentă mai seculară a Turciei şi de a readuce ţara la o formă de guvernare centrată pe islam. Însă vânturile politice încep să bată şi împotriva preşedintelui. Cândva o putere agricolă, Turcia a devenit de-a lungul anilor dependentă de importuri de produse alimentare mai ieftine, făcând agricultura o afacere mai puţin rentabilă şi aducând-o în situaţia de a îngroşa rândurile exilaţilor de la sate. Acest lucru nu părea să conteze prea mult, până când prăbuşirea lirei din vara anului trecut a făcut preţurile alimentelor importate să explodeze, împingând inflaţia alimentară la cel mai rapid ritm din ultimul sfert de secol. „Guvernul a lăsat sectorul agricol în voia sorţii“, spune Nuri Karaca, un fermier de 71 de ani din Bursa. Bătrânul este şi şeful unei asociaţii locale de producători de carne. „Le pasă mai mult de baza de alegători din cartierele marilor oraşe decât turcii din regiunile agricole.“

    Fermier şi până acum alegător loial al AKP, Erdinc Sari, în vârstă de 46 de ani, spune că a venit timpul pentru o schimbare. Anul acesta a susţinut un candidat al principalului partid de opoziţie din Bursa, o fostă capitală otomană şi al patrulea oraş al Turciei ca mărime. În parte datorită importurilor, preţul furajelor pentru animale s-a dublat în ultimii trei ani. Guvernul acordă un sprijin anual de 1.500 de lire (274 dolari), care nu acoperă nici 10% din suma pe care Sari o cheltuieşte numai pe îngrăşăminte. „Am doi copii – o fată şi un băiat“, spune el. „Nu vreau ca ei să devină fermieri, ca tatăl lor.“ AKP a câştigat totuşi alegerile în Bursa, dar la limită.

    Răspunsul lui Erdogan legat de creşterea preţurilor a fost descurajarea pieţei libere şi orientarea către statul intervenţionist. Poliţia municipală a efectuat raiduri de percheziţie la depozitele şi la comercianţii cu amănuntul, învinuindu-i pe speculanţi de explozia preţurilor, în timp ce municipalităţile au creat standuri de vânzare a unor alimente sub preţul pieţei, subvenţionate de stat – o concurenţă directă pentru comercianţii cu amănuntul care au nevoie de profit pentru a supravieţui. Aprozarele cu preţ redus au devenit o linie a frontului în lupta electorală deschisă de AKP.

    Acţiunile poliţiei au fost suficiente pentru a încetini ritmul ascendent al preţurilor în luna februarie. Dar chiar şi după decelerarea la o rată anuală de 29,3% în februarie, de la 31% în ianuarie, inflaţia alimentelor se menţine la mai mult de două ori faţă de prognoza băncii centrale pentru sfârşitul anului. Intervenţiile guvernamentale directe, cum ar fi ameninţarea şi urmărirea penală a băncilor sau a comercianţilor cu amănuntul care majorează preţurile, „intră în conflict cu însăşi noţiunea de economie de piaţă“, spune Cristian Maggio, şeful departamentului de cercetare a pieţei emergente al TD Securities din Londra.

    Efectele prăbuşirii rapide a lirei din luna august a anului trecut continuă să ricoşeze între bănci şi producători. Întreprinderile care s-au încărcat de datorii în monedă străină, mai ales dolari, au dificultăţi în a-şi onora obligaţiile de plată de când forţa lirei slăbeşte. Susţinute prin împrumuturi, unele companii vor fi forţate să se restructureze sau să dea faliment. Producţia industrială scade precipitat din septembrie, diminuându-se în medie cu aproape 7% în fiecare lună.

    Guvernul a încercat, de asemenea, să sprijine lira prin presiuni asupra băncilor în sensul ca acestea să nu permită administratorilor de fonduri străine să vândă moneda turcească. Cu numai câteva zile înainte de alegeri, Erdogan a avertizat băncile că vor fi pedepsite pentru că alimentează creşterea cererii de valută.

    Cererea de credite din partea consumatorilor seacă, iar oamenii îşi dau lirele pe siguranţa dolarilor, pe care-i adună şi îi păstrează sub saltea pe măsură ce norii se adună în economie. Între timp, locurile de muncă din servicii şi construcţii care au transformat milioane de săteni în locuitori ai oraşelor dispar rapid. Şomajul creşte de opt luni; este acum 13,5%, cel mai înalt nivel din 2009 încoace.

    De când şi-a pierdut locul de muncă acum şase luni, Muharrem Cinar, de 51 de ani, merge în fiecare săptămână la agenţia locală de ocupare a forţei de muncă din Ankara. Dezamăgit de fiecare dată, a fost forţat să se împrumute foarte mult de la prieteni şi familie pentru a plăti pentru educaţia copiilor săi. „Nu am fost niciodată şomer atât de mult timp“, spune el. „Azi nici măcar nu mai am bani să cumpăr pâine.“ Însă cei mai tineri dintre turci simt cel mai greu dificultăţile de pe piaţa muncii. Un sfert dintre persoanele cu vârste între 15 şi 24 de ani au nevoie de locuri de muncă. Rabia Akman, de 24 de ani, asistentă medicală cu o experienţă de patru ani, este, de asemenea, şomeră de şase luni. „Nu vreau să zic că nu am speranţe pentru viitor“, spune ea. „Dar sunt speriată.“

    La Istanbul, cel mai populat oraş al Turciei, cu peste 14 milioane de locuitori, în fiecare dimineaţă femei şi bărbaţi se aşază la cozi în faţa corturilor albe – instalate de guvernul local – cu mult înainte să vină camioanele cu marfă, scrie The Atlantic. Unul este montat chiar în Piaţa Taksim din centrul oraşului, un reper al mişcărilor sociale din Turcia, al protestelor şi manifestărilor de bucurie deopotrivă. Oamenii pot cumpăra de acolo roşii, ardei şi alte legume în cantităţi limitate. Erdogan a acuzat lanţurile de supermarketuri de speculă „trădătoare“. Acestea au răspuns vânzând unele produse în pierdere sau chiar scoţând de pe rafturi unele legume prea scumpe, cum ar fi vinetele şi ardeii, pentru a nu stârni furia publicului sau a partidului. Unele magazine au introdus limite în ceea ce priveşte cantitatea de alimente pe care o persoană o poate cumpăra.

    Pe lângă prăbuşirea lirei, o cauză a scumpirii alimentelor este distrugerea recoltei de o serie de furtuni care au lovit regiunile agricole în ianuarie.

    „Suntem striviţi de preţurile mâncării. Însă preşedintele nostru ne ia apărarea”, spune mândră Bahariye Bulut, încovoiată de povara cartofilor cumpăraţi de la cortul alb din Taksim, pe care scrie „Luptă totală contra inflaţiei”. Bătrâna de 63 de ani se bazează pe pensia soţului ei pentru întreţinerea gospodăriei. Spune că aceste corturi sunt răspunsul la rugăciunile ei. Pentru Lutfu Guler, funcţionar public ieşit la pensie în vârstă de 75 de ani, cozile pentru mâncare sunt o încercare de a-i cumpăra pe oameni. Mai exact voturile lor. „Priviţi în jur. Toată lumea este nefericită. Aceste cozi sunt o ruşine. Am distrus totul, dar nimeni nu-şi asumă responsabilitatea. Cine a mai auzit înainte de terorism alimentar?”

    La doar două străzi distanţă, Faruk se plânge că afacerile aprozarului său s-au înjumătăţit de când guvernul vinde mâncare sub preţul pieţei. „Guvernul îi atacă pe comercianţi şi pe fermieri, dar dacă eu dau faliment, încă o familie va face foamea”, spune Faruk.

    Sunt zeci de aprozare cu preţuri scăzute artificial în Istanbul. Însă a îndestula în timpul unei crize populaţia unei întregi ţări este greu pentru orice partid. AKP a pierdut la limită Istanbulul, însă rezultatele alegerilor sunt umbrite de controverse. 

  • Cum şi-a tăiat Erdogan singur craca de sub picioare distrugând agricultura

    La cafeneaua din Yeniceabat, liniştea este sâcâitoare. Tăcut este şi Hasan Gormez, care îşi soarbe încet ceaiul negru tradiţional turcesc. Yeniceabat este un cătun aflat la aproximativ două ore de mers cu maşina la sud de Istanbul. „Pe vremuri, cafeneaua satului era plină de fermieri veseli. Se glumea, era forfotă“, povesteşte Gormez, în vârstă de 48 de ani. El lucrează 30 de acri de teren pe care i-a moştenit de la familia sa. „Toţi cei de aici sunt supăraţi din cauza economiei, iar copiii noştri sunt plecaţi.“

    Preşedintele „Noii Turcii“, Recep Tayyip Erdogan, lăuda în gura mare înaintea alegerilor locale din 31 martie o naţiune mândră de forţa sa economică, deşi o recesiune a oprit expansiunea care a ţinut aproape neîntrerupt de la sfârşitul anului 2009. Cu toate acestea, prin reorientarea dezvoltării spre cheltuielile de consum şi spre proiectele de infrastructură urbană, Erdogan a accelerat unul dintre cele mai mari transferuri de populaţie din istoria turcă modernă, dezrădăcinând 2 milioane de oameni din lumea agrară pentru a-i arunca pe piaţa muncii din oraşele mari.

    Ponderea forţei de muncă angajate în agricultură a scăzut aproape la jumătate, la 15%, în timpul celor 16 ani de la venirea la putere a lui Erdogan, în timp ce o suprafaţă de teren arabil de dimensiunea Olandei a fost scoasă din folosinţa agricolă. Pe măsură ce satele se golesc, auto-suficienţa alimentară a Turciei dispare: cea mai recentă citire a indicelui de securitate alimentară al The Economist Intelligence Unit plasează această ţară pe locul 48 din 113, sub Arabia Saudită, Qatar şi alte state unde relieful dominant este deşertul.

    Erdogan şi-a început cariera de politician în anii 1990 ca primar al celui mai mare centru comercial al Turciei, Istanbul, şi şi-a construit baza de electorat din clasa muncitoare a uriaşului oraş prin dezvoltarea infrastructurii şi extinderea sprijinului social. Cu toate acestea, chiar şi centrele urbane ale Turciei au devenit terenuri de luptă pentru alegerile locale de pe 31 martie, primul test la urne pentru preşedinte de când şi-a acordat anul trecut puteri executive mult mai extinse. În Istanbul, Ankara şi alte oraşe mari, Erdogan a piedut lupta. Scăderea economică, dispariţia locurilor de muncă şi scumpirea alimentelor au fost fatale partidului celui mai puternic lider din istoria modernă a Turciei.

    Abandonarea agriculturii îl bântuie acum pe Erdogan. Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), formaţiunea politică a preşedintelui, a pierdut capitala Ankara, un bastion de un sfert de secol al AKP.

    Erdogan continuă să aibă o influenţă imensă în mediul rural, unde oamenii i-au îmbrăţişat încercările de desprindere de istoria recentă mai seculară a Turciei şi de a readuce ţara la o formă de guvernare centrată pe islam. Însă vânturile politice încep să bată şi împotriva preşedintelui. Cândva o putere agricolă, Turcia a devenit de-a lungul anilor dependentă de importuri de produse alimentare mai ieftine, făcând agricultura o afacere mai puţin rentabilă şi aducând-o în situaţia de a îngroşa rândurile exilaţilor de la sate. Acest lucru nu părea să conteze prea mult, până când prăbuşirea lirei din vara anului trecut a făcut preţurile alimentelor importate să explodeze, împingând inflaţia alimentară la cel mai rapid ritm din ultimul sfert de secol. „Guvernul a lăsat sectorul agricol în voia sorţii“, spune Nuri Karaca, un fermier de 71 de ani din Bursa. Bătrânul este şi şeful unei asociaţii locale de producători de carne. „Le pasă mai mult de baza de alegători din cartierele marilor oraşe decât turcii din regiunile agricole.“

    Fermier şi până acum alegător loial al AKP, Erdinc Sari, în vârstă de 46 de ani, spune că a venit timpul pentru o schimbare. Anul acesta a susţinut un candidat al principalului partid de opoziţie din Bursa, o fostă capitală otomană şi al patrulea oraş al Turciei ca mărime. În parte datorită importurilor, preţul furajelor pentru animale s-a dublat în ultimii trei ani. Guvernul acordă un sprijin anual de 1.500 de lire (274 dolari), care nu acoperă nici 10% din suma pe care Sari o cheltuieşte numai pe îngrăşăminte. „Am doi copii – o fată şi un băiat“, spune el. „Nu vreau ca ei să devină fermieri, ca tatăl lor.“ AKP a câştigat totuşi alegerile în Bursa, dar la limită.

    Răspunsul lui Erdogan legat de creşterea preţurilor a fost descurajarea pieţei libere şi orientarea către statul intervenţionist. Poliţia municipală a efectuat raiduri de percheziţie la depozitele şi la comercianţii cu amănuntul, învinuindu-i pe speculanţi de explozia preţurilor, în timp ce municipalităţile au creat standuri de vânzare a unor alimente sub preţul pieţei, subvenţionate de stat – o concurenţă directă pentru comercianţii cu amănuntul care au nevoie de profit pentru a supravieţui. Aprozarele cu preţ redus au devenit o linie a frontului în lupta electorală deschisă de AKP.

    Acţiunile poliţiei au fost suficiente pentru a încetini ritmul ascendent al preţurilor în luna februarie. Dar chiar şi după decelerarea la o rată anuală de 29,3% în februarie, de la 31% în ianuarie, inflaţia alimentelor se menţine la mai mult de două ori faţă de prognoza băncii centrale pentru sfârşitul anului. Intervenţiile guvernamentale directe, cum ar fi ameninţarea şi urmărirea penală a băncilor sau a comercianţilor cu amănuntul care majorează preţurile, „intră în conflict cu însăşi noţiunea de economie de piaţă“, spune Cristian Maggio, şeful departamentului de cercetare a pieţei emergente al TD Securities din Londra.

    Efectele prăbuşirii rapide a lirei din luna august a anului trecut continuă să ricoşeze între bănci şi producători. Întreprinderile care s-au încărcat de datorii în monedă străină, mai ales dolari, au dificultăţi în a-şi onora obligaţiile de plată de când forţa lirei slăbeşte. Susţinute prin împrumuturi, unele companii vor fi forţate să se restructureze sau să dea faliment. Producţia industrială scade precipitat din septembrie, diminuându-se în medie cu aproape 7% în fiecare lună.

    Guvernul a încercat, de asemenea, să sprijine lira prin presiuni asupra băncilor în sensul ca acestea să nu permită administratorilor de fonduri străine să vândă moneda turcească. Cu numai câteva zile înainte de alegeri, Erdogan a avertizat băncile că vor fi pedepsite pentru că alimentează creşterea cererii de valută.

    Cererea de credite din partea consumatorilor seacă, iar oamenii îşi dau lirele pe siguranţa dolarilor, pe care-i adună şi îi păstrează sub saltea pe măsură ce norii se adună în economie. Între timp, locurile de muncă din servicii şi construcţii care au transformat milioane de săteni în locuitori ai oraşelor dispar rapid. Şomajul creşte de opt luni; este acum 13,5%, cel mai înalt nivel din 2009 încoace.

    De când şi-a pierdut locul de muncă acum şase luni, Muharrem Cinar, de 51 de ani, merge în fiecare săptămână la agenţia locală de ocupare a forţei de muncă din Ankara. Dezamăgit de fiecare dată, a fost forţat să se împrumute foarte mult de la prieteni şi familie pentru a plăti pentru educaţia copiilor săi. „Nu am fost niciodată şomer atât de mult timp“, spune el. „Azi nici măcar nu mai am bani să cumpăr pâine.“ Însă cei mai tineri dintre turci simt cel mai greu dificultăţile de pe piaţa muncii. Un sfert dintre persoanele cu vârste între 15 şi 24 de ani au nevoie de locuri de muncă. Rabia Akman, de 24 de ani, asistentă medicală cu o experienţă de patru ani, este, de asemenea, şomeră de şase luni. „Nu vreau să zic că nu am speranţe pentru viitor“, spune ea. „Dar sunt speriată.“

    La Istanbul, cel mai populat oraş al Turciei, cu peste 14 milioane de locuitori, în fiecare dimineaţă femei şi bărbaţi se aşază la cozi în faţa corturilor albe – instalate de guvernul local – cu mult înainte să vină camioanele cu marfă, scrie The Atlantic. Unul este montat chiar în Piaţa Taksim din centrul oraşului, un reper al mişcărilor sociale din Turcia, al protestelor şi manifestărilor de bucurie deopotrivă. Oamenii pot cumpăra de acolo roşii, ardei şi alte legume în cantităţi limitate. Erdogan a acuzat lanţurile de supermarketuri de speculă „trădătoare“. Acestea au răspuns vânzând unele produse în pierdere sau chiar scoţând de pe rafturi unele legume prea scumpe, cum ar fi vinetele şi ardeii, pentru a nu stârni furia publicului sau a partidului. Unele magazine au introdus limite în ceea ce priveşte cantitatea de alimente pe care o persoană o poate cumpăra.

    Pe lângă prăbuşirea lirei, o cauză a scumpirii alimentelor este distrugerea recoltei de o serie de furtuni care au lovit regiunile agricole în ianuarie.

    „Suntem striviţi de preţurile mâncării. Însă preşedintele nostru ne ia apărarea”, spune mândră Bahariye Bulut, încovoiată de povara cartofilor cumpăraţi de la cortul alb din Taksim, pe care scrie „Luptă totală contra inflaţiei”. Bătrâna de 63 de ani se bazează pe pensia soţului ei pentru întreţinerea gospodăriei. Spune că aceste corturi sunt răspunsul la rugăciunile ei. Pentru Lutfu Guler, funcţionar public ieşit la pensie în vârstă de 75 de ani, cozile pentru mâncare sunt o încercare de a-i cumpăra pe oameni. Mai exact voturile lor. „Priviţi în jur. Toată lumea este nefericită. Aceste cozi sunt o ruşine. Am distrus totul, dar nimeni nu-şi asumă responsabilitatea. Cine a mai auzit înainte de terorism alimentar?”

    La doar două străzi distanţă, Faruk se plânge că afacerile aprozarului său s-au înjumătăţit de când guvernul vinde mâncare sub preţul pieţei. „Guvernul îi atacă pe comercianţi şi pe fermieri, dar dacă eu dau faliment, încă o familie va face foamea”, spune Faruk.

    Sunt zeci de aprozare cu preţuri scăzute artificial în Istanbul. Însă a îndestula în timpul unei crize populaţia unei întregi ţări este greu pentru orice partid. AKP a pierdut la limită Istanbulul, însă rezultatele alegerilor sunt umbrite de controverse. 

  • De ce se golesc buncărele americanilor de aurul lumii

    Situat în inima districtului financiar din Manhattan, sediul Federal Reserve Bank of New York oferă tururi gratuite vizitatorilor. Astfel, un muritor de rând are şansa de a vizita celebrul Gold Vault, un uriaş buncăr-seif aflat la cinci etaje sub nivelul străzii în care instituţia păstrează lingouri de metale preţioase pentru băncile centrale ale lumii şi alte instituţii. New York Fed obişnuia până nu demult să fie unul dintre cei mai importanţi gardieni ai aurului naţiunilor.

    Începând cu anii 1970, cantitatea de lingouri de aur deţinută la New York Fed în numele băncilor centrale şi guvernelor străine scade încontinuu. Se observă, de asemenea, şi o reducere a numărului de clienţi-bănci centrale/guverne, se arată într-o analiză a Bullionstar, cel mai mare dealer de lingouri de metal preţios din Singapore. În 1963, în seiful principal de aur erau depozitate 13.000 de tone de metal preţios sub forma a 960.000 de lingouri în numele a 70 de clienţi. În 1978, lista de clienţi a crescut la 85 de ţări.

    Până la sfârşitul anilor 1990, Fed a mai rămas cu 60 de clienţi. În 2008, cifra era de 36 – bănci centrale, guverne şi instituţii internaţionale. Astfel, între 1978 şi 2008, a existat o reducere uluitoare a bazei de clienţi. În 2008 erau cu 50 de clienţi mai puţin faţă de 1978. Cea mai mare parte a aurului stocat în seifurile de sub Manhattan are o formă standard, dreptunghiulară, de „cărămidă“, ce permite lingourilor să fie aşezate cu precizie unul peste celălalt. Motivul pentru care buncărele-seif din New York erau cândva pline cu astfel de „cărămizi” strălucitoare este că majoritatea aurului deţinut de băncile centrale străine a fost achiziţionat de la Trezoreria SUA, iar acesta este aurul pe care Trezoreria americană l-a furnizat când băncile centrale şi-au convertit dolarii americani în bare de aur în timpul acestor tranzacţii. În timpul erei Bretton Woods, care a durat din anii 1940 până în anii 1960, Fed şi Trezoreria aveau şi o politică de retopire a aurului străin primit în New York în lingouri standard înainte de a-l depozita.

    În 1991, în seifuri erau stocate aproximativ 315 milioane de uncii de aur. În 1997, cantitatea a scăzut la 269 milioane uncii. Până în 2004, aurul depozitat s-a redus la 226 milioane uncii. La începutul anului 2008, Fed spunea că are în custodie 216 milioane uncii de metal preţios. Începând cu anul 2012, seifurile protejau 212 milioane de uncii – aproximativ 6.700 de tone –, sub forma a 530.000 de bare de aur. În 2016, rapoartele Fed arată că instituţia păstrează în custodie mai puţin de 6.000 de tone de aur. La sfârşitul lunii ianuarie, la Fed mai rămăseseră doar aproximativ 5.750 de tone din aurul naţiunilor.

    Fed New York nu dezvăluie identitatea clienţilor săi, indiferent că sunt state străine sau instituţii internaţionale, şi nici cât de mult aur deţin aceste tipuri de clienţi. Însă unele dintre aceste bănci centrale şi instituţii individuale fac comentarii sau oferă cifre generale privind tezaurul lor de aur. Singura informaţie pe care New York Fed o dezvăluie este că în 2008 au existat 36 de clienţi străini.
    Spre deosebire de alte bănci centrale importante, cum ar fi Banca Angliei, Banca Franţei şi Banca d’Italia, New York Fed păstrează foarte puţin din aurul deţinătorului de aur suveran, adică Trezoreria Statelor Unite. New York Fed pretinde că păstrează 13,45 milioane uncii de aur în numele Trezoreriei SUA, dar cantitatea nu este nici cât 4% din cele 261,5 milioane de uncii de aur pe care Trezoreria Statelor Unite susţine că le are.

    O listă detaliată a cantităţilor de metal preţios al Trezoreriei SUA păstrat în custodie sub Manhattan poate fi găsită într-un document al Congresului SUA din 2011. Conform acestei declaraţii de inventar, 31.204 bare de aur sunt stocate în 11 compartimente (enumerate de la A la K) în seifurile special ale New York Fed.

    Probabil cel mai mare client extern al New York Fed este Fondul Monetar Internaţional, cu o cantitate depozitată estimată la peste 2.000 de tone. FMI este o instituţie financiară internaţională cu sediul în Washington. Următorul mare titular de aur a fost până în 2015 Deutsche Bundesbank, banca centrală a Germaniei, care la sfârşitul acelui an a raportat că deţine 1.347,4 de tone în seifurile din New York. După o campanie de aducere acasă a 674 de tone din aurul păstrat în străinătate (nu numai în SUA) anunţată în 2012 şi încheiată în 2017, cu trei ani mai devreme decât s-a vrut iniţial, Bundesbank mai păstrează la New York 1.236 de tone de aur. Depozitele de la Banca Franţei au fost golite complet – este vorba de 374 de tone.

    Anterior, în 2000, Germania a adus acasă 931 de tone din metalul preţios depozitat la Banca Angliei, unde mai are 432 de tone, notează Reuters. Ultima campanie de relocare, în urma căreia Bundesbank a intrat în posesia a jumătate din rezervele sale totale, a costat aproape 7 milioane de euro. Pentru a-şi convinge cetăţenii că aurul ţării există şi este în siguranţă, banca centrală a Germaniei a deschis în primăvara anului trecut o expoziţie cu lingouri de metal preţios din rezerva ţării. Numele cărţii care a însoţit evenimentul, “Aurul germanilor”, evocă devotamentul de secole al nemţilor faţă de metalul galben şi strălucitor la infinit, notează Handelsblatt. Expoziţia reprezintă, de asemenea, încununarea cu succes a operaţiuni de repatriere a aurului din New York, Londra şi Paris. Campania este urmarea unei decizii din 2012 a unei instanţe de judecată germane care a cerut verificarea rezervelor valutare ale ţării.

    Au apărut între timp şi veşti că există neconcordanţe în registrele pentru aur, astfel că Bundesbank s-a simţit obligată să acţioneze. Apoi, economia germană se zvârcolea lovită de criza datoriilor din zona euro, care ameninţa chiar existenţa monedei unice. Orice putea oferi încredere în banca centrală, în economie şi în euro era binevenit.

    Banca d’Italia susţine că deţine o cantitate substanţială de aur la New York, estimată la peste 1.000 de tone, echivalentul a aproape jumătate din rezervele sale. Spre deosebire de majoritatea ţărilor lumii, statul italian nu deţine aurul din rezervă, ci banca naţională. Roma spune că banca centrală este al treilea deţinător suveran de aur din lume ca mărime, după SUA şi Germania, cu rezerve de 2.452 de tone.

    De asemenea, Banca d’Italia ar avea 1.199,4 tone de aur, adică jumătate din rezerve, stocate în seifurile sale de sub Palazzo Koch. Cantităţi mai mici sunt păstrate la Londra, la Banca Reglementelor Internaţionale şi la banca naţională a Elveţiei. Însă documentele de inventar al aurului nu sunt publice, astfel că cifrele sunt imposibil de verificat. Prin presa italiană circulă zvonuri că guvernul de la Roma vrea să vândă o parte din aurul băncii centrale pentru a-şi finanţa cheltuielile populiste. Odată cu aceste zvonuri au apărut şi atacuri verbale ale guvernului asupra şefilor băncii centrale şi autorităţilor de reglementare de pe piaţa financiară.

    Banca centrală olandeză, De Nederlandsche Bank, păstrează 190 de tone de aur la New York Fed. În total, FMI, Bundesbank, Banca d’Italia şi De Nederlandsche Bank ar putea deţine oficial cam 80% din totalul aurului de sub Manhattan. Dacă aurul chiar este acolo, aşa cum s-au întrebat şi unii politicieni germani, realitatea poate lăsa un loc larg fanteziei. Unii spun că rezervele de aur ale Bundesbank nu mai există din anii 1960 în formă fizică în buncărele newyorkeze, ci doar în registrele de contabilitate. Campania Bundesbank arată că cel puţin o parte din el există, sau că Fed poate găsi rapid înlocuitori.

    Aurul reprezintă 70% din rezervele valutare ale Germaniei, ţară care deţine 1,8% din aurul lumii.
    În noiembrie 2014, banca centrală olandeză a anunţat că a repatriat aproximativ 122 de tone din aurul său depozitat la New York Fed. Banca mai are acolo aproximativ 190 de tone de aur.
    Printre alte bănci centrale care sunt cliente ale New York Fed se numără Riksbank din Suedia (13,2 tone de aur sau 11% din rezervele sale totale), banca centrală a Finlandei (8,8 tone, 18% din rezerve), Banca Greciei, Banca Reglementelor Internaţionale, Banca Centrală Europeană şi băncile centrale din Afganistan şi Ghana.

    Anul trecut, presa turcă, în mare parte controlată de guvern, sugera că Turcia şi-a adus acasă toată rezerva de aur păstrată la banca centrală americană. Astfel, guvernul turc ar fi repatriat din SUA 220 de tone de metal preţios începând cu 2017. Analiştii spun că manevra a avut o cauză mai degrabă politică decât economică, Ankara încercând astfel să trimită Washingtonului un avertisment că moneda turcă are prioritate. Cele două părţi s-au aflat într-un conflict comercial şi diplomatic în urma căruia lira turcească s-a prăbuşit, producând o criză financiară vizibilă şi astăzi.

    Economia turcă este în recesiune. Conflictul cu SUA încă nu s-a stins. Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a cerut anul trecut ca împrumuturile de la FMI să fie date în aur şi nu în dolari, aceasta pentru binele statelor şi naţiunilor presate de dolar, potrivit Kitco News, divizia de ştiri a unuia dintre cei mai mari retaileri de monede şi bare din aur din lume.

    Şi Ungaria a anunţat anul trecut cu mândrie repatrierea rezervelor de aur. Este vorba de 3 tone, păstrate la Londra. Cantitatea este foarte mică în comparaţie cu cele ale altor state, însă până în toamnă banca centrală şi-a înzecit rezervele, de la 3,1 tone la 31,5 tone de aur, nivel similar celui din urmă cu 70 de ani. Budapesta a justificat repatrierea prin boostul de încredere pe care îl dă pe pieţe.  

    De ce naţiunile şi băncile centrale şi-au lăsat comorile în paza Fed New York? În primul rând America a fost în cele două războaie mondiale şi în timpul Războiului Rece un teritoriu sigur, departe de raza de acţiune a Armatei Roşii. Apoi, Fed New York este unul dintre cei patru depozitari de aur desemnaţi ai FMI, ceilalţi trei fiind Banca Angliei, Banca Franţei şi banca centrală a Indiei din Nagpur.

    În 1976, ultima dată când FMI a raportat oficial defalcat depozitele sale de aur, instituţia deţinea 107 milioane de uncii de aur, dintre care aproximativ 3.300 de tone (70%) în New York, 29 milioane uncii (19%) în Londra, 12,5 milioane de uncii (8%) la Paris şi 4,6 milioane uncii (3%) în India. În perioada 1976-1979, FMI a vândut 50 de milioane de uncii din rezervele sale de aur, 25 de milioane de uncii prin licitaţii şi 25 de milioane de uncii prin distribuiri către membrii săi. Cel puţin 1.000 de tone din aurul care a făcut obiectul acestor licitaţii / distribuiri au provenit din New York, ceea ce ar însemna că peste 2.000 de tone de aur sunt încă în seifurile din New York, presupunând că vânzările de aur efectuate de FMI în 2010-2011 s-au făcut din stocuri din afara Fed.

  • Cum arată oraşul-fantomă de 174 de milioane de euro cu CASTELE de lux ABANDONATE unde nu locuieşte nimeni

    Burj al Babas, proiectat ca un complex de locuinţe de lux lângă Mudurnu, un sat situat la jumătatea distanţei dintre Istanbul şi Ankara, a rămas neterminat anul trecut, după ce dezvoltatorul, Sarot Property Group, a dat faliment. Viitorul celor 300 de căsuţe, a căror construcţie a costat aproximativ 151 milioane de lire sterline (174 mil. euro), este acum incert si proiectul a devenit un exemplu de avertizare pentru alţi dezvoltatori din sectorul construcţiilor, adânc îndatorat, din Turcia.

    Proiectul a început în 2014, cu construcţia de vacanţă pentru turiştii bogaţi din Golf. Locuinţele includ, de asemenea, băi turceşti şi un centru de divertisment. Până în prezent, doar câteva case de 379 000 de lire sterline, construite în stil Disney au fost vândute, dar de atunci câţiva investitori s-au retras, a declarat pentru agenţia franceză de presă Mezher Yerdelen, vicepreşedinte al Sarot Property Group. Din cele 732 de clădiri planificate, 587 au fost finalizate, iar compania are acum o valoare de 20 milioane de euro.

    Complexul a fost mult timp dezaprobat de localnicii din Mudurnu, care declară că nu este în conformitate cu arhitectura tradiţională, caracterizată de clădiri bizantine, case tradiţionale otomane din lemn şi o moschee veche de 600 de ani.

    Între timp, guvernul turc a introdus noi reglementări în domeniul construcţiilor menite să păstreze caracterul şi patrimoniul local al aşezărilor. În mai multe locuri, dezvoltările de locuinţe trebuie să se încadreze în arhitectura cartierelor existente.

    Dar poate fi prea târziu pentru a anula unele pagube, spun unii specialişti. „Îmi fac griji că proiectele precum Burj al Babaş au deschis cutia Pandorei în anumite privinţe. Dezvoltările fără o planificare adecvată, care nu respectă geografia şi istoria împrejurimilor au explodat în Turcia de atunci”, a declarat Yaşar Adnan Adanalı, cercetător în domeniul dezvoltării urbane din Istanbul.

    Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, a încurajat noile construcţii în timpul mandatului său, sprijinind proiectele de infrastructură mari, ca motor al economiei turceşti. Cu toate acestea, slăbirea lirei turceşti a determinat multe companii să se lupte pentru a plăti datoria în valută împrumutată pentru a finanţa proiecte sau pentru a  preveni falimentul.

    În ciuda unor indicii sigure că problemele economice ale ţării se vor schimba în viitorul apropiat, grupul Sarot încă mai speră că Burj al Babas va fi terminat. „Trebuie doar să vindem 100 de vile pentru a ne plăti datoriile. Cred că putem depăşi această criză în 4-5 luni şi să inauguram parţial proiectul în 2019”, a spus Yerdelen.


     

  • Înfrângeri usturătoare pentru AKP: Partidul lui Erdogan, prins într-o cursă de „supravieţuire”, pierde controlul asupra unor oraşe majore din Turcia în urma alegerilor locale

    Mansur Yavas, candidatul Partidul Republican al Poporului (centru-stânga, secular, CHP), principala formaţiune de opoziţie, a câştigat detaşat cursa pentru Primăria Ankarei, fiind pentru prima dată când AKP pierde controlul asupra capitalei Turciei, potrivit rezultatelor după numărarea a peste 99% din voturi, informează agenţia de ştiri Anadolu.
     
    Mai mult, CHP s-a impus şi la Izmir şi Adana, doar Bursa rămânând sub controlul AKP dintre primele cinci cele mai mari oraşe din Turcia.
     
    Însă cea mai grea înfrângere pentru partidul lui Erdogan se prefigurează la Istanbul, cel mai mare oraş din Turcia, unde Ekrem Imamoglu (CHP), candidatul opoziţiei, are cu aproximativ 28.000 de voturi mai multe decât candidatul AKP, fostul premier Binali Yildirim. Recep Erodgan a fost primar al oraşului Istanbul timp de mai mulţi ani, înainte de a ajunge premier şi apoi preşedinte.
     
    Alianţa Poporului, condusă de AKP, a obţinut aproape 52% din voturi, în timp ce Alinaţa Naţiunii, condusă de CHP, a primit peste 37% din voturi, în urma alegerilor locale din Turcia.
     
    Peste 57 de milioane de turci au ales 1.389 de primari şi zeci de mii de membri ai consiliilor municipale şi locale, prezenţa la vot fiind de peste 83%.
     
    Erdogan, care a fost foarte activ în campania electorală, a afirmat că votul de duminică este despre „supravieţuirea” partidului său şi a Turciei, ţară pe care o conduce de 16 ani.
     
    În încercarea de a câştiga voturi, Erdogan nu s-a sfiit să folosească de controversa privind Catedrala Sfânta Sofia (Hagia Sophia) din Istanbul, transformată în moschee după cucerirea otomană, iar în prezent muzeu. Liderul de la Ankara a afirmat că lăcaşul ar putea fi transformat din nou moschee.
     

  • Inca o ţară din Europa intră în oficial recesiune cu mai puţin de o lună până la alegerile locale

    PIB-ul ţării s-a contractat cu 2,4% în ultimul trimestru, faţă de trimestrul anterior când a înregistrat o scădere de 1,6%, potrivit Bloomberg.
     
    Turcia se află într-o situaţie incertă din punct de vedere economic, încât politica lui Erdogan care vizează obţinerea unei creşteri economice cu orice preţ a dus la un conflict cu SUA.
     
    Conduita economică a preşedintelui Recep Erdogan s-a rezumat la exercitarea presiunii asupra băncii centrale pentru a menţine rata dobânzilor la un nivel scăzut.
     
    Cu toate acestea, creşterea economică înregistrată de Turcia dar şi majorarea taxelor vamale pentru produsele americane, au determinat ruptura dintre cele două naţiuni.
     
    „Aceasta este un rechizitoriu al politicii economice a lui Erdogan şi o consecinţă directă a unei politicii monetare din 2018, care a evoluat în favoarea interesului politic pe termen scurt, în pofida pragmatismului economic”, a declarat Julian Rimmer, un trader la Investec Bank Plc din Londra.
     
    Pentru investitori, cea mai mare problemă este reprezentată de faptul că Turcia va avea nevoie de mult timp pentru a-şi reveni din criză.
     

  • Războiul lui Erdogan împotriva ”terorii preţurilor alimentare” începe să dea primele rezultate. Ce se întâmplă în Turcia

    Preşedintele Turciei Recep Tayyip Er­dogan a lansat un război împotriva a ceea ce el numeşte „teroarea“ preţurilor ali­mentelor, venită după o prăbuşire dezas­truoasă a lirei, cauzată de ameninţarea unui război economic cu SUA, şi politici monetare care au nemulţumit investitorii. Cu câteva săptămâni înainte de alegerile locale, tacticile guvernului par să dea roade: inflaţia a încetinit, dar la 19,7%, un nivel foarte ridicat în raport cu orice standard. Unii analişti sfidează opinia generală şi prezic o nouă criză a monedei turce.

    Între timp, medicamentele s-au scumpit apreciabil, deşi guvernul controlează preţurile. Preşedintele Erdogan a descris recentele creşteri ale preţurilor legumelor şi fructelor ca fiind „terorism alimentar“ şi a promis că tarabele speciale instalate pe 11 februarie în mai multe oraşe pentru vânzarea de produse ieftine vor aduce preţurile sub control, scrie Hurriyet Daily News.
     
    „În ultimele zile am început un nou joc în Turcia. Preţurile vinetelor, ale roşiilor, cartofilor şi castraveţilor au început să crească. A fost un atac terorist“, a spus Erdogan. El a comparat lupta guvernului contra scumpirilor cu lupta sa contra terorismului. Scumpirile sunt „un joc lansat împotriva Turciei“. De-a lungul vremii, el a dat vina pentru orice nu merge bine în economia ţării pe atacuri ale unor forţe malefice, cele mai multe venite din exteriorul ţării.
     

  • Turcia: Erdogan ascunde problemele ţării sub covor, care nu este unul fermecat. Economia a intrat probabil în recesiune

    Datele statistice oficiale cu privire la PIB-ul Turciei nu vor fi publicate înainte de 11 martie, însă trei indicatori economici sugerează că economia a intrat în recesiune la sfârşitul anului trecut, potrivit Bloomberg Economics.

    Indicatorii privitori la producţia industrială, creditul bancar şi PMI-ul din sectorul manufacturier sugerează o contracţie în trimestrul al patrulea, care ar urma după un declin de 1,1% în trimestrul trei. În plus, încrederea consumatorilor turci a scăzut pentru a treia lună consecutiv în februarie în pofida unei aprecieri cu 30% a lirei de la minimul atins anul trecut şi unui declin al inflaţiei de la maximele anterioare.

    Încrederea pe februarie a atins 57,8, în scădere cu aproape o cincime faţă de februarie anul trecut şi cu 0,7% faţă de ianuarie, indicele revenind aproape de minimele din 2018, notează Financial Times.

    Cererea internă s-a prăbuşit în Turcia, creditarea aflându-se în cădere liberă de anul trecut.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Mircea Lucescu a fost demis de la naţionala Turciei – presă

    Mircea Lucescu, 73 ani, a fost instalat la conducerea primei reprezentative a Turciei în vara lui 2017 şi mai avea contract până în iunie 2019, dar bilanţul său (4 victorii, 6 remize şi 7 eşecuri) i-a determinat pe şefii federaţiei să-l demită. Antrenorul român a fost declarat principalul vinovat, inclusiv de către presa turcă, de eşecul din Liga Naţiunilor, competiţie în care naţionala “ienicerilor” a retrogradat în Seria C.

    Înlocuitorul său e turcul Senol Gunes, de la Beşiktaş, el revenind la prima reprezentativă după 15 ani, primul mandat fiind în 2004. Gunes e cel care a dus Turcia până pe locul trei la Campionatul Mondial din 2002, iar acum va debuta în meciul cu Albania din martie, din preliminariile EURO 2020. Presa turcă susţine că va continua în paralel şi pe banca lui Beşiktaş, acordul alături de echipa căruia i-a adus titlul de campioană fiind valabil până la finalul acestui sezon.
     

  • Turcia susţine că are capacitatea de a crea singură ”o zonă de securitate” în Siria

    În urma deciziei preşedinmtelui american Donald Trumo de a retrage toţi cei 2.000 de militari SUA din Siria, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că el şi Trump au discutat despre posibilitatea ca Turcia să înfiinţeze în Siria o zonă de securitate de 32 de km pătraţi de-a lungul graniţei.

    Cavusoglu a declarat pentru postul te televiziune A Haber că nu este nimic sigur în legătură cu planificarea acestei zone de securitate, dar că punctele de vedere dintre Ankara şi Washington corespund, în afară de câteva aspecte.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro