BusinessMagazin

Tag: titluri

  • România a atras 1 miliard euro de pe pieţele externe printr-o emisiune suprasubscrisă de două ori

    România a emis obligaţiuni pe pieţele externe de capital în valoare de 1 miliard de euro, consolidându-şi astfel curba randamentelor titlurilor de stat cu o nouă maturitate de 12 ani, cupon 2,875%.

    Emisiunea a fost lansată la un randament competitiv de 2,992% şi suprasubscrisă de aproape 2 ori, printr-un număr de 200 de ordine. Baza investiţională a tranzacţiei a fost diversificată atât din punct de vedere geografic, cât şi a tipurilor de investitori, cu o granularitate mai mare şi prezenţa unor investitori noi raportat la emisiunilor precedente.

    “Tranzacţia aceasta confirmă percepţia foarte bună şi încrederea mediilor investiţionale în fundamentele economiei românesti într-un context volatil de piaţă. Faptul că a fost suprasubscrisă arată că România este pe o traiectorie economică ascendentă, cu o creştere economică în topul Uniunii Europene şi cu stabilitate fiscal-bugetară” a declarat ministrul finantelor publice Anca Dragu.

    Distribuţia geografică a fost următoarea: Germania si Austria (20%), România (19%), Marea Britanie (13%), Centrul şi Estul Europei (11%), Scandinavia (9%), SUA (7%), Franta si Benelux (7%), Italia si alte tari din sudul Europei (7%), Elvetia (6%), alte ţări (1%). În privinţa tipurilor de investitori, au predominat managerii de fonduri (52%), fiind urmaţi de bănci şi bănci private (26%), fonduri de pensii şi societăti de asigurare (21%), şi alţii (1%).

    Emisiunea face parte din planul de finanţare externă aferent anului 2016. Aceasta se încadrează în obiectivele strategiei de administrare a datoriei publice, prin extinderea maturităţii medii a portofoliului de datorie guvernamentală şi distribuirea cât mai uniformă a serviciului datoriei în vederea reducerii riscului de refinanţare.

    Emisiunea a fost intermediată de către Citigroup Inc, JP Morgan, Raiffeisen Bank International AG, Societe Generale şi UniCredit SpA.

  • Drumul Mătăsii începe cu Rompetrol

    „CEFC va plăti 680 de milioane de dolari pentru achiziţia a 51% din acţiunile KMGI şi reprezentanţii companiei din China spun că minimum 3 miliarde de dolari vor fi investite în următorii cinci ani“, a fost informaţia principală din comunicatul de presă transmis în cursul săptămânii trecute de KazMunayGas şi China Energy Company Limited, ce avea să confirme zvonurile legate de achiziţia chinezilor, ce au început să fie vehiculate în presa internaţională încă de la finalul lui 2015. Companiile anunţau faptul că vor face investiţii strategice în sectorul energetic prin intermediul KMGI (acţionarul principal al Rompetrol) şi vor pune bazele unui fond de investiţii şi dezvoltare în energie, vor achiziţiona mai multe benzinării la nivel global, iar în următorii cinci ani cel puţin 3 miliarde de dolari vor fi investite în proiecte în linie cu ţintele strategice ale companiei.

    Anunţul vine în contextul în care, la finalul anului trecut, cele două companii au semnat un memorandum de înţelegere, parte din acorduri comerciale mai ample semnate de liderii politici din Kazahstan şi China în energie şi telecomunicaţii în valoare de peste patru miliarde de dolari. Sub denumirea Silk Way (Drumul Mătăsii), proiectul comun al companiei naţionale din Kazahstan şi al companiei din China – CEFC – in cadrul KMGI se va dezvolta având ca bază KMGI şi subsidiarele sale, iar, potrivit înţelegerii, compania din China îşi asumă o serie de obligaţii, precum realizarea de investiţii pentru dezvoltarea de noi proiecte în Uniunea Europeană şi în ţările aflate pe traseul Drumului Mătăsii, o iniţiativă care presupune dezvoltarea unui lanţ valoric integrat din China până în centrul şi vestul Europei. Proiectele ce urmează a fi dezvoltate se vor baza pe activele şi operaţiunile coordonate în Europa de KMG International (KMGI), fostul Rompetrol Group.

    Profesorul universitar doctor Mircea Coşea este de părere că, în acest context, Rompetrol devine un cap de pod pentru mult vehiculatul Drum al Mătăsii, în contextul unor politici europene ce se opun unor schimburi comerciale cu chinezii. „Politica chineză după anul 2007 a trecut la pătrunderea în Europa pe căi ocolite. Relaţiile economice dintre România şi China nu au trecut până acum peste stadiul de declaraţii, au fost foarte multe intenţii de legături, dar ele nu s-au concretizat decât parţial şi foarte târziu – Cernavodă, căile ferate, toate investiţiile chineze în România au fost făcute de România cu o foarte mare teamă fiindcă ţara noastră este una dintre ţările cele mai temătoare referitoare la politicile Uniunii Europene – Ungaria şi celelalte ţări baltice au mult mai multe investiţii chineze“, explică profesorul referindu‑se la numeroasele discuţii legate de potenţiala intrare a chinezilor pe piaţa locală, mai ales în perioada guvernării Ponta.

    Mircea Coşea observă cum în România există o politică chinezească încă de acum 25 de ani – axată pe echilibrarea balanţei energetice. „China este o ţară cu resurse energetice puţine şi mai ales bazate pe cărbune. A făcut progrese din acest punct de vedere cu Rusia – prin conductele ruseşti ce aprovizinează China, cu rezultate mediocre însă, iar acum intrarea ei în Europa se realizează ocolit prin intermediari.“ Exemplul României este unul foarte clar în acest sens, potrivit profesorului. El observă că acum trebuie să apreciem cu destul de multă modestie intrarea Chinei cu 51% în compania kazahă, aceasta nefiind o chestiune foarte importantă din punct de vedere economic şi, din punct de vedere al relaţiilor cu România nu reprezintă un mare pas înainte. „Este totuşi un început care ar putea să ne atragă atenţia – următorul pas după părerea mea ar fi Cernavodă – China ar pune astfel un picior important în industria petrochimică şi energetică a Europei – în condiţiile în care Europa este sub teroarea presiunilor Rusiei.“

    Analistul subliniază importanţa afluxului de capital din China, în condiţiile războiului energetic dintre Rusia şi Europa, ce arată că strategia chineză este globală. „Este vorba despre o luptă globală, un război energetic care după părerea mea se va declanşa prin anul 2025 – pentru că mai există un lucru pe care ar trebui să îl luăm în calcul  – anume că Rusia lucrează foarte intens pentru fixarea preţului petrolului pe piaţa rusească“. Mircea Coşea nu vede deocamdată o implicare sau alte consecinţe în legătură cu economia României, însă observă că realist vorbind, capitalul din China este binevenit. „Banii care vin din afară sunt interesanţi, indiferent de canalul pe care vin, deocamdată suntem într-un moment extrem de dificil al economiei, nu am reuşit să atragem fonduri europene, nu am reuşit să facem investiţii, nu putem face investiţii din propriul buget şi avem neapărat nevoie de aceşti bani.“

    Profesorul Micea Coşea consideră că „dacă lucrurile vor merge bine probabil vom asista şi la alte investiţii indirecte – însă chinezii vor întâmpina întotdeauna o barieră din partea Uniunii Europene, pentru că, dacă pentru alte ţări aceste investiţii au mers mult mai uşor, investiţiile chineze în Polonia, în Ungaria, în ţările baltice sunt mult mai importante, dar noi mereu ne cramponăm de ce ni s-a spus de la Bruxelles cu un catolicism mai mare decât al Papei“. Profesorul exemplifică poziţionarea UE referitoare la investiţiile chineze în cadrul comunităţii europene prin valul de reacţii stârnit la vizita premierului Ponta în China, reacţii ce sugerau că astfel de colaborări comerciale încalcă anumite reguli. Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei, vede mai ales avantaje în această tranzacţie. „Din punct de vedere avantaje, vorbim despre un jucător financiar foarte mare, mult peste potenţialul financiar al lui KMG şi vorbim iarăşi despre o companie care din punct de vedere strategic provine dintr-o ţară foarte mare – care de-a lungul istoriei nu a fost o ţară ostilă României, ci dimpotrivă.“ Totuşi, el consideră că statul român ar putea fi un negociator mai bun în discuţiile referitoare la aceste tranzacţii. „Regret faptul că statul român a ales să fie un spectator mai mult decât un jucător în aceste discuţii“, explică Nicolescu.

  • Averea lui Zuckerberg creşte cu 5,5 miliarde de dolari, după rezultatele bune ale Facebook

    Averea miliardarului american Mark Zuckerberg a crescut joi cu 5,5 miliarde de dolari după ce titlurile Facebook, al cărei cofondator este, au avansat puternic, cu aproximativ 13%, încă din deschiderea şedinţei pieţei de capital din SUA, susţinute de rezultatele foarte bune raportate de companie.

    Zuckerberg a urcat astfel într-un top global al miliardarilor pe locul al şaselea, potrivit Bloomberg.

    Creşterea acţiunilor Facebook a urcat averea lui Zuckerberg la aproximativ 47 miliarde de dolari, suficient pentru a-i depăşi pe fraţii Charles şi David Koch, care au puţin peste 45 de miliarde de dolari fiecare.

    Cei cinci miliardari care se menţin deasupra lui Zuckerberg sunt Bill Gates, Amancio Ortega, Warren Buffett, Jeff Bezos şi Carlos Slim.

  • Opinie Viorel Panaite, Human Invest: Despre seducţie şi dorinţa de putere

    Seducţia este un mijloc de a deţine controlul, e un mijloc de coerciţie, iar controlul distruge autonomia, relaţiile de calitate şi responsabilitatea individuală. Nu vă lăsaţi seduşi de eficacitatea falsă a strategiilor de seducţie. Mulţi dintre cei care le folosesc trăiesc sentimentul de izolare, teamă, lipsă de autenticitate, de singurătate, în ciuda succesului lor aparent. Organizaţiile şi liderii care urmăresc să-şi seducă angajaţii, clienţii şi partenerii prin diverse forme cu scopul de a-i ţine sub controlul lor construiesc fără să îşi dea seama o cultură pasiv-agresivă, cu implicare mimată, o cultură fără creativitate, fără asumare, o „clădire cu vicii ascunse din construcţie“. Cercetătorii E. Deci şi R. Ryan confirmă asta în studiile lor.

    ANTREPRENORII LA ÎNCEPUT DE DRUM.

    În nerăbdarea de a obţine puterea şi de a creşte repede – în număr de clienţi, angajaţi, teritorial, cifră de afaceri etc. – antreprenorilor la început de drum li se activează natural strategiile de seducţie pentru că aduc rezultate imediate. Pentru perspectiva de a câştiga putere promit cariere de succes, libertăţi iluzorii, locuri de muncă cool angajaţilor, urmărind de cele mai multe ori să-i convingă cât mai repede pe aceştia să muncească tot mai mult pentru compania lor. Antreprenorii motivaţi în exces de dorinţa de putere fac promisiuni nerealiste potenţialilor clienţi şi partenerilor lor, creând aşteptări pe care rar sau cu costuri foarte mari le vor putea satisface: o întreagă organizaţie trebuie să îşi schimbe priorităţile, să facă schimbări de 180 de grade de la o săptamână la alta, pentru a susţine faima căutată de aceştia. Oare câţi dintre ei ştiu cât de reală e susţinerea pe care o au de la propria lor organizaţie, de la oamenii lor cheie sau care este calitatea relaţiilor cu oamenii pe care se bazează? Oare care sunt emoţiile pe care le simt cu adevărat aceşti antreprenori?

    ONG-URILE ŞI PARTIDELE.

    Liderii iniţiativelor sociale şi ai organizaţiilor politice sunt uşor predispuşi să cadă în aceeaşi capcană a folosirii strategiilor de seducţie pentru a-şi atinge agenda personală, pentru a-şi construi o trambulină proprie, prin controlul energiilor şi al resurselor celor care îi susţin. „Binele comun“, „salvarea anumitor victime“, „propria victimizare“ sunt cele mai la îndemână mijloace de seducţie pentru astfel de lideri. Multe mişcări încep cu onestitate şi rămân oneste în misiunea lor; în cazul multor altora, liderii lor trec de „cealaltă parte a forţei“ şi supun prin seducţie o întreagă organizaţie sau mişcare pentru a se înfrupta din sentimentul de invincibilitate şi putere absolută.

    CUM SĂ-ŢI LIMITEZI UTILIZAREA STRATEGIILOR DE SEDUCŢIE?

    Explorează-ţi natura valorilor: indiferent că te uiţi la propria persoană, la echipa sau la compania pe care o conduci, procesul e acelaşi. Care este natura valorilor care guvernează sistemul? În ce măsură îţi reflectă acestea nevoia de a deţine controlul şi puterea? Care este nivelul adevărat al calităţii vieţii personale sau a organizaţiei atunci când acestea sunt guvernate de nevoia de a fi în control, de nevoia de putere, de nevoia de imagine? Fă-ţi un bilanţ onest şi matur. Menţine-ţi valorile aşa cum le-ai descoperit sau alege un alt standard al valorilor personale dacă nu te mulţumeşte bilanţul pe care l-ai facut. Cel mai important lucru este să înţelegi şi să fii conştient de costurile şi de viciile care sunt aduse odată cu nevoia de putere şi utilizarea strategiilor de seducţie pentru a o satisface şi cultiva. Defineşte-ţi intenţii oneste cu impact pozitiv.

    Defineşte-ţi cu onestitate pentru tine mai întâi şi apoi comunică celorlalţi impactul pozitiv pe care doreşti să îl ai în mediul din jur, în viaţa celor care te susţin sau în rândul clienţilor tăi: studiul din 2014 „Culture of Purpose“ al Deloitte arată că organizaţiile care declară şi urmăresc cu adevarat un impact pozitiv în societate sunt mult mai atractive şi primesc mai multă susţinere din partea clienţilor, din partea investitorilor şi sunt mai predispuse să genereze profit în mod sustenabil. La nivel personal E. Deci şi R. Ryan arată că managerii care construiesc un scop comun cu semnificaţie împreună cu echipa lor au un nivel mai ridicat de vitalitate individuală şi se pot baza pe susţinerea acesteia.

    Strategiile de seducţie reflectă falsitate individuală şi organizaţională, intenţia de a profita de cei din jur – echipă, clienţi, propria organizaţie, de partenerii de business, iar valorile care stau la baza lor cresc dependenţa de a fi mereu în control, dependenţa de putere. Iar dorinţa de putere oboseşte constant, mutilează, până la a distruge tot ce are viaţă, tot ce e viu – şi în afara ta, şi înăuntrul tău.

  • Terapia prin lectură. Ne poate face cititul mai fericiţi?

    Avem zeci de mii de formule farmaceutice, de tonice, de siropuri şi mai ştiu eu ce – dar nu s-a gândit nimeni să folosească tehnic această colosală energie sufletească, latentă în cărţi. Literatura poate însemna un stimulent uriaş. Cunosc cel puţin o duzină de tineri care şi-au întărit sufletele zdrenţuite de adolescenţă prin lectura Un om sfârşit al lui Papini“, scria Mircea Eliade în 1939 în cartea sa Fragmentarium.

    Cititul este unul dintre cele mai vechi obiceiuri de pe pământ, obicei solitar pe care-l practicăm şi în prezent. Prin intermediul lecturii ne îmbogăţim cunoştinţele, ne lărgim orizonturile şi putem experimenta situaţii la care nu am fi avut acces altfel. „Literatura este cel mai grozav simulator al realităţii, este o maşinărie care te pune în mai multe situaţii decât ai putea trăi vreodată“, spune Alain de Botton, filosof şi fondator al companiei School of Life. Însă, pe lângă acest fapt, cărţile mai au şi o valoare de vindecare, valoare pe care mai mulţi dintre noi o bănuiam, dar de care nu eram siguri. „Biblioterapia este, în sensul strict, terapie prin lectură. Dar ea nu se rezumă doar la asta“, spune Cristina Drăgulin, jurnalist şi psiholog clinician specialist, care practică şi promovează biblioterapia pe site-ul său stroke.ro.

    Cristina Drăgulin este una dintre persoanele din România care ghidează cititorii printre numeroasele titluri de pe piaţă. O navigare nu foarte uşoară având în vedere faptul că o carte este publicată la fiecare 30 de secunde, potrivit School of Life, o companie care oferă şi un serviciu de biblioterapie. De cele mai multe ori, oamenii se folosesc de criterii personale în alegerea cărţilor pentru lectură (recomandările prietenilor sau preferinţa pentru anumite genuri literare). „Biblioterapeutul, care este preocupat de psihologia cititorului, poate fi un ghid în clarificarea şi prioritizarea acestor criterii personale în selecţia cărţilor“, explică Drăgulin. Alain de Botton, într-o înregistrare prin care îşi motivează demersul de a face din lectură o cale spre vindecare, spunea că „tindem să tratăm lectura, literatura ca pe o distracţie, ca pe ceva cu care ne pierdem timpul la plajă, însă este mult mai mult decât atât. Este o formă de terapie, în sensul lărgit, ar trebui să învăţăm să tratăm lectura la fel cum medicii folosesc medicamentele, ca pe ceva pe care să-l prescriem pentru anumite probleme sau suferinţe. Este o unealtă care ne ajută să trăim şi să murim cu ceva mai multă înţelepciune, bunătate şi pace interioară“. Psihoterapeutul Bogdan Lucaciu spune că “chiar dacă nu e terapie propriu zisă, are o parte din caracteristicile ei: ”pacientului” i se dau ”remedii”, există un îndrumător (terapeut) şi se aşteaptă o modificare în bine a individului.”

    Fiecare dintre noi avem nevoi şi dorinţe diferite, personalităţi unice şi gusturi diferite. Topurile de cărţi şi listele de lecturi sunt prezente peste tot, dar asta nu înseamnă că acele cărţi sunt potrivite pentru toată lumea: „Biblioterapia cuprinde un ansamblu de tehnici care să-i ajute pe oameni să descopere cărţile potrivite lor şi să înveţe să le selecteze eficient pentru ei înşişi. Scopul biblioterapiei nu este doar să recomande cărţi, ci mai degrabă de a-i învăţa pe cititori să se cunoască îndeajuns de bine pentru a şti să găsească titlurile necesare lor“, afirmă Drăgulin. Vă  veţi întreba de ce aţi avea nevoie de un biblioterapeut care să vă spună ce să citiţi. Răspunsul este legat de profilul psihologic al fiecărei persoane, pe care biblioterapeutul îl analizează şi îl foloseşte ca suport în strategia pe care o va aborda. „Au venit la mine oameni care mi-au spus că sunt prinşi într-o rutină la muncă, că sunt deprimaţi de relaţia actuală sau că au suferit o pierdere ireparabilă şi caută o alinare“, a declarat Ella Berthoud, biblioterapeut în cadrul School of Life. “biblioterapia se pare că a fost considerată eficace în depresii, cu precădere a celor în urma unor pierderi existenţiale (doliu, post accident, etc.). Dar această potrivire între situaţie, persoană şi carte e adesea dificil de obţinut deliberat, ţintit.”, este de părere Lucaciu.

    Termenul biblioterapie a apărut pentru prima dată în 1916 într-un articol al publicaţiei „A literary clinic“ în care autorul descria un institut „bibliopatic“ ce era condus de un prieten de-al său numit Bagster. Acesta îi recomanda unui bărbat de vârstă mijlocie cu „opinii parţial osificate“ să citească mai multe romane, însă nu poveşti plăcute care să-l facă să uite de cotidian, ci poveşti dramatice, pătrunzătoare, usturătoare, se arată într-un articol din The New Yorker. De asemenea, după Primul Război Mondial, soldaţilor traumatizaţi li se prescria o listă de lecturi pentru a-i ajuta să se confrunte cu realitatea. „Trebuie ţinut cont de faptul că, indiferent de situaţie, cărţile nu ne vor oferi soluţii pe tavă, însă ele ne pot inspira să căutăm propriile soluţii la probleme cu care ne confruntăm“, punctează Drăgulin.

    „Am avut un client care era îngrijorat că nu poate avea grijă de bebeluşul lui. I-am recomandat cartea Room Temperature de Nicholson Baker, al cărei subiect vizează un bărbat care-şi hrăneşte bebeluşul cu biberonul şi contemplă noţiunea de tată. I-am recomandat, desigur, şi Să ucizi o pasăre cântătoare, deoarece Atticus Finch este figura ideală a tatălui în literatură“, a spus Berthoud. 

  • Temeri în creştere, cerere în scădere. Urmează o nouă criză?

    Fraza lansată săptămâna trecută de Bloomberg: „Declinul din ultimele 15 luni al preţurilor materiilor prime începe să semene cu o criză, investitorii reacţionând la cererea scăzută din China şi la sfârşitul erei banilor ieftini puşi la dispoziţie de Rezerva Federală a Statelor Unite“ a făcut înconjurul lumii şi a generat noi anxietăţi care se adaugă problemelor deja existente şi care cauzează panici investitorilor şi nu numai.

    Un indice Bloomberg pentru contractele futures de mărfuri a scăzut cu 50% de la un maxim atins în 2011, iar opt din 10 cele mai slabe performanţe din indicele Standard & Poor’s 500 au fost înregistrate în acest an de titluri ale unor companii din sectorul resurselor naturale. Alcoa, cel mai mare producător de aluminiu din Statele Unite, a anunţat luni că se va diviza în două companii, pe fondul supraproducţiei din piaţă, urmând modelul unui număr tot mai mare de companii care urmăresc accelerarea creşterii prin divizare. Royal Dutch Shell a anunţat tot luni că renunţă la operaţiunile de forare din largul Alaskăi, din cauza costurilor prea ridicate, în timp ce titlurile Glencore au scăzut cu până la 31% la bursa din Londra, până la un minim record. Acţiunile Glencore, a căror creştere a devenit unul dintre simbolurile boomului bursier, au avut cea mai mare scădere din toate timpurile după ce o serie de analişti au spus că valoarea Glencore va fi ştearsă cu buretele dacă preţurile materiilor prime rămân la acelaşi nivel. Glencore este marele pierdant din FTSE 100 în acest an, titlurile sale pierzând peste 77% din valoare. Deja, marile pieţe de capital i-au trecut pe elveţienii de la Glencore PLC în categoria junk, în timp ce compania se luptă cu o datorie de 30 de miliarde. Săptămâna trecută, după căderile drastice de la începutul lunii, Glencore a avut o uşoară creştere, după ce compania a asigurat investitorii că nu are probleme de solvabilitate, declaraţia companiei fiind ajutată şi de o uşoară revenire a preţului unor materii prime.

    „Pe fondul încetinirii activităţilor economice în China şi al incertitudinilor, temerile din piaţă s-au intensificat, iar cererea de mărfuri a scăzut“, a declarat Ed Hirs, profesor de economie a energiei la Universitatea din Houston, citat de Mediafax. Analiştii de la Ned Davis Research Group din Venice, Florida, consideră că mărfurile ar putea fi în al patrulea an dintr-un ciclu „super-bear“ de 20 de ani. Cei doi au analizat ciclurile pieţei mărfurilor începând din secolul XVIII şi au conchis că acestea sunt influenţate mai mult de nivelul de încredere a investitorilor decât de factorii fundamentali. În timp ce China aduce în prim-plan consumul în creştere, în defavoarea investiţiilor, este posibil să urmeze o „perioadă prelungită de preţuri scăzute pentru materiile prime“, a spus şi Christine Lagarde, directorul FMI. Lagarde a explicat că, în vreme ce China este într-o tranziţie către un nou model economic, care pune accent pe creşterea consumului şi mai puţin pe marile proiecte, consideră că schimbările acestea sunt normale şi sănătoase pentru China, dar sunt defavorabile pentru producătorii mondiali de cupru, oţel sau cărbune, deoarece cererea Chinei, care a alimentat ani la rând nevoia producţiilor tot mai mari, este în scădere.

    În paralel cu problematica preţului materiilor prime, FMI atrage atenţia unei noi crize care poate veni din creditarea ţărilor în curs de dezvoltare. Raportul Global Financial Stability Report arată că datoriile firmelor nonfinanciare din economiile în curs de dezvoltare sunt de patru ori mai mari, de la 4 trilioane de dolari în 2004 la 18 trilioane în 2014. Firmele din China au condus cererea de creditare, dar datoriile au crescut şi dinspre pieţe precum Turcia, Chile sau Brazilia. Cum există discuţii despre creşterea dobânzilor în următoarele luni, FMI a avertizat că există riscul ca mai multe corporaţii din aceste pieţe să falimenteze, deoarece nu vor putea face faţă costurilor financiare crescute. Asta poate crea stres suplimentar şi pentru băncile din respectivele pieţe, care au participat la construcţia acestei datorii în cercul vicios al crizei care a debutat în 2008-2009.

    2015 pare un nou an greu de trecut cu vederea. Cercul vicios cuprinde nu numai sectoarele financiare, dar pune sub semnul întrebării creşterea economică a lumii din următorii cinci ani, care urma a se baza pe creşterea cu multe cifre a Africii sau a Asiei, în baza exploatării materiilor prime şi a proiectelor industriale masive.

  • La 33 de ani, acest tânăr este co-fondator şi CEO al unuia dintre cele mai importante businessuri online de carte din România

    După finalizarea licenţei în studii culturale în Statele Unite şi pierderea „la mustaţă“ a unei burse de cercetare în Balcani, Tudor Benga se reîntoarce în ţară, la 24 de ani, cu obiectivul clar de a intra pe calea antreprenoriatului.

    Îşi începe cariera în businessul de carte cu un job în cadrul companiei tatălui său, proprietarul unei afaceri de distribuţie de carte străină şi unic reprezentant al Logman în România. Timp de doi ani a călătorit cu standuri şi prezentări de carte în şcolile şi universităţile din România, învăţând pe teren ce înseamnă industria de carte, iar în 2007, cu 15.000 de dolari puşi la bătaie de fratele său stabilit în SUA, pune bazele Okian.ro, librărie de carte în limba engleză din toate domeniile.

    În 2010, librăria online fondată de fraţii Benga şi businessul de distribuţie de carte al tatălui lor fuzionează într-o singură companie, Okian. După o pauză de doi ani dedicată unui master la Universitatea Columbia în SUA, Tudor revine în ţară şi preia conducerea businessului.

    Okian numără peste un milion de cărţi în engleză, din toate domeniile, de la titluri din beletristica internaţională la cărţi de business sau medicină, alături de jocuri şi accesorii pentru iubitorii de carte, sute de titluri din portofoliu fiind mai ieftine decât pe amazon.co.uk, uneori cu până la 25%.

    Okian colaborează cu peste 12.000 de edituri, vinde 100 de volume pe zi, are peste 100.000 de titluri în format digital şi 32 de angajaţi. 

  • Mic ghid de investiţii în titluri de stat

    Trezoreria statului a spart în sfârşit gheaţa şi a reluat, după o pauză de un deceniu, vânzarea de titluri de stat pentru populaţie. De luni, 8 iunie, şi până pe 19 iunie, persoanele care au cel puţin 1.000 de lei puşi deoparte, pentru că atât costă un titlu de stat, au şansa să economisească prin creditarea statului român.

    Mai exact, Finanţele vând către populaţie 100.000 de titluri de stat, cu o dobândă de sub 2% pe an şi cu o maturitate de doi ani. Plata dobânzii se va face anual, iar rambursarea principalului (adică a sumei investite) se va face la scadenţă, în iunie 2017. Achiziţiile de titluri de stat se vor putea face prin intermediul oricărui ghişeu bancar. Achiziţiile prin intermediul băncilor din consorţiu – BCR, BRD şi Raiffeisen – sunt scutite de comisioane.

    Oferta de titluri de stat va fi structurată pe două tranşe: cea a subscrierilor de până la 50 titluri (inclusiv) şi cea a subscrierilor de peste 50 de titluri. Prioritari vor fi cei care vor cumpăra până la 50 de titluri. Dacă cele 100.000 de titluri sunt subscrise de mici investitori, atunci marii investitori, cei cu subscrieri mai mari de 50 de titluri, nu vor mai fi onoraţi.

    Dobânda oferită de stat nu este ridicată, însă achiziţia unui titlu de stat prezintă avantajul că este scutit de la impozit şi că dacă este vândut înainte de maturitate investitorul nu îşi pierde dobânda. În cazul depozitelor bancare, dobânda este impozitată cu 16%, iar dacă depozitul este „spart” înainte de scadenţă, deponentul pierde dobânda.
    Un alt detaliu important al titlurilor de stat pentru populaţie este faptul că se vor lista la bursa de la Bucureşti pe 26 iunie.

    Astfel, persoanele care vor dori să vândă titlul de stat înainte de scadenţă (2017) vor putea face acest lucru pe bursă. Atenţie însă, pentru că există riscul ca preţul titlului să scadă sub 1.000 de lei, cât a dat pe el investitorul când le-a cumpărat de la bancă. Scăderea preţului la titlurile de stat are loc atunci când dobânzile cresc. Astfel dacă un investitor a cumpărat titlul la 1.000 de lei şi peste un an preţul pe bursă este de 990 de lei, din vânzarea titlului respectivul investitor va raporta o pierdere de 1%. Însă dacă vânzarea titlului se realizează după ce a încasat dobânda, de circa 1,7%, atunci câştigul real ajunge la 0,7%. În ultimii ani însă preţul titlurilor de stat a urcat pentru că dobânzile au scăzut până la minime istorice.

    De exemplu, în luna martie a acestui an, un investitor a vândut pe bursă un pachet de o mie de titluri de stat pentru suma de 12 milioane de lei la un preţ de 11.525 lei/unitate, cu 15% mai mare decât preţul la care aceste titluri au fost emise în martie 2013. La randamentul de 15% din variaţia de preţ se adaugă şi cele două dobânzi de 5,75% pe an încasate în 2013 şi în 2014, deci un plus de 11,5%. Astfel, randamentul total al investitorului se ridică la 26,5% în perioada cuprinsă între martie 2013, când Ministerul Finanţelor a emis respectivele titluri, şi 10 martie 2015, când titlurile au fost vândute. Un randament de aproape 27% în doi ani cu risc zero asumat este extrem de bun, însă pe bursă câştigurile trecute nu garantează niciodată că performanţele se pot repeta în viitor.

    Pentru a le vinde pe bursă, persoanele care deţin titluri de stat va trebui să îşi deschidă un cont de brokeraj fie la banca de la care le-au cumpărat, fie de la o societate de brokeraj. Doar anumite unităţi bancare din ţară pot opera deschiderea de cont de brokeraj.

    Un lucru ce trebuie reţinut de persoanele care vor să cumpere titluri de stat în perioada cuprinsă între 8 iunie şi 19 iunie este modul în care vor alege dobânda la care vor împrumuta statul. Persoanelor care vor merge începând din 8 iunie la un ghişeu bancar pentru a cumpăra titluri de stat, angajatul băncii va trebui să le spună şi să le explice cât este în acea zi dobânda la titlurile de stat cu maturitate de doi ani, iar el să aleagă dintr-un interval de plus/minus 0,05%. De exemplu, în prezent dobânda este de circa 1,8% pe an, iar intervalul din care cumpărătorul va putea alege este de 1,75% – 1,85% pe an. Dacă majoritatea celor care vor subscrie în cadrul ofertei de titluri de stat vor opta pentru o dobândă de 1,76%, de exemplu, atunci aceasta ar putea fi dobânda finală.

  • Românul care la 28 de ani a făcut afaceri cu Bill Gates. Microsoft i-a cumpărat compania pentru zeci de milioane de dolari

    Un tânăr prezentat în prima ediţie a catalogului 100 Tineri manageri de Top, în 2006, este Cătălin Olteanu. La acea vreme, Olteanu avea 28 de ani şi ţinuse titlurile de primă pagină ale ziarelor pentru că făcuse deja afaceri cu Bill Gates.

    Cătălin Olteanu a pus pe picioare o firmă de software „de nişă“, UMT România, filială a UMT New York, care a produs o aplicaţie complexă de management al portofoliilor de proiecte (un pas înainte, pe scara complexităţii, faţă de managementul de proiect), soft care a fost cumpărat în februarie 2006 de Microsoft. Gates a „înghiţit“ cu totul firma UMT New York, deci şi filiala din România; suma tranzacţiei nu a fost dezvăluită, dar conform unor estimări se ridică la zeci de milioane de dolari.

    După achiziţie, Olteanu a plecat cu familia în Seattle, la sediul central al Microsoft din Redmond, iar acum conduce UMT360, companie care digitalizează tot ce înseamnă planificarea şi controlul investiţiilor. UMT360 a fost numită de două ori Gartner Cool Vendor in Project Portfolio Management (PPM), a fost poziţionată tot de Gartner în categoria companiilor vizionare şi a fost numită inclusiv în 2014 Microsoft PPM Partner of the Year.

    La ce foloseşte softul dezvoltat de UMT, care a trezit interesul lui Bill Gates, povestea anterior Cătălin Olteanu: „Dacă ai trei idei de afaceri pe an, nu ai nevoie de soft. Dacă în schimb ai o listă cu 100 de idei, să zicem ca e uşor să vezi care sunt cele mai bune 10 şi cele mai proaste 10. Dar la mijloc îţi rămân 80 – poate ele costă 50 de milioane, iar tu ai doar 20-25 de milioane la dispoziţie. Pe care le alegi?“.

    După negocieri care au durat aproape un an, Microsoft cumpăra, la jumătatea lunii ianuarie 2006, firma UMT New York –  juridic vorbind, pentru că, practic, o cumpărase numai pentru filiala din România, UMT România SRL.
     
    Valoarea tranzacţiei dintre UMT şi Microsoft nu a fost facută publică. Având în vedere însă că valoarea portofoliilor de proiecte administrate la acea vreme cu software-ul UMT depăşea 20 de miliarde de dolari, este foarte probabil ca şi tranzacţia să se fi ridicat la o suma apreciabilă – zeci de milioane de dolari, cel mai probabil.

    Software-ul produs la Bucureşti de echipa de 40 de programatori ai lui Olteanu era “ambalat” la sediul central al firmei din New York cu servicii de consultanţă şi vândut clienţilor care îndeplineau o primă condiţie de bază: cifră de afaceri de minimum 1 miliard de dolari pe an. În portofoliul de clienţi cu care fondatorii UMT, doi americani şi un israelian, s-au prezentat la primele negocieri cu Microsoft intrau nume  precum Bank of America, JP Morgan, Citigroup, Qwest Communications sau Star Alliance.

  • Stanislas Wawrinka a câştigat turneul de la Roland Garros

    Elveţianul câştigă astfel al doilea titlu de Grand Slam, după cel câştigat anul trecut la Australian Open. Novak Djokovic deţine opt titluri, iar aceasta a fost a treia sa finală la turneul de pe zgura pariziană. În celelalte două finale, disputate în 2012 şi 2014, el a fost învins de spaniolul Rafael Nadal.