Tag: tableta

  • Sony va lansa în o nouă tabletă Xperia, pentru a concura cu Apple şi Samsung

    Grupul nipon Sony va introduce în acest an o nouă tabletă, Xperia Tablet Z, în încercarea de a atrage o parte din clienţii rivalilor Apple şi Samsung Electronics, informează Mediafax, citând Bloomberg. Xperia Tablet Z va avea o grosime de 6,9 milimetri, o diagonală de 10,1 inci (26 centimetri) şi va cântări aproape 500 de grame, a anunţat Sony luni. Preţul nu a fost încă stabilit. Tableta va fi lansată cel mai devreme în martie în Japonia, iar ulterior pe alte pieţe, a declarat un purtător de cuvânt al grupului. Directorul general, Kazuo Hirai, se concentrează pe dispozitive mobile pentru a revigora Sony după patru ani de pierderi. Divizia de televizoare a Sony a fost neprofitabilă în ultimii opt ani.

  • Braşovenii de la Allview lansează tableta TX1 Quasar

    Noul model are display capacitiv multitouch IPS LCD cu diaginala de 8 inci, un procesor Dual Core Cortex-A9 de 1 GHz şi foloseşte sistemul de operare Android Ice Cream Sandwich 4.0.4. Are o greutate de 435,7 de grame şi o grosime de 9,9 mm, dispune de porturi mini-USB, ieşire audio jack de 3.5 mm, 2 camere (frontală şi spate), iar memoria internă de 4 GB poate fi extinsă cu ajutorul cardului microSD de 32 GB. Tableta vine cu aplicaţii preinstalate precum Office Suite Viewer, ES File Explorer şi Bitdefender, iar timpul de autonomie este de 5,5 ore pentru o utilizare constantă Compania a vândut anul trecut 48.000 de tablete PC, în creştere faţă de nivelul de 6.500 de unităţi înregistrat în 2012, şi 18.000 de smartphone-uri.

  • Apple va lansa un nou model de iPad anul acesta. Când va intra pe piaţă tableta

    “Cred că vom vedea o nouă versiune undeva la mijlocul lunii martie. Cred că iPad 5 va fi mai subţire, va fi un model mai uşor şi probabil că vor optimiza tehnologia utilizată pentru ecran”, comentează White, citat de CNBC.

    Analistul consideră că Apple va adopta probabil noua tehnologie IGZO dezvoltată de grupul japonez Sharp, care permite o densitate mai ridicată de pixeli (rezoluţie mai ridicată pe aceeaşi suprafaţă).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Idee ingenioasă de marketing: hoteluri cu program de “dezintoxicare digitală”

    Raportul World Travel Market Global Trends, citat de CNN, menţionează “dezintoxicarea digitală” drept una dintre cele mai importante tendinţe în industria turistică pentru 2013, având în vedere importanţa dependenţei de internet şi de gadgeturi pentru majoritatea turiştilor. 80% dintre americanii posesori de smartphone-uri nu pleacă niciodată din casă fără acestea, arată un studiu Google, iar un studiu TripAdvisor arată că aproape 50% dintre posesorii de telefoane mobile le folosesc în vacanţă ca să facă poze şi să le posteze pe reţelele sociale, să găsească pe net trasee, restaurante, puncte de interes turistic.

    În martie, hotelul Westin din Dublin a iniţiat un program de ” dezintoxicare digitală”, prin care turiştii proaspăt sosiţi îşi depozitează gadgeturile într-un seif, iar în schimb primesc un “kit de supravieţuire” incluzând o hartă cu trasee pentru plimbări pe jos, un joc “offline” cum ar fi monopoly, scrabble sau şah, toate cele necesare pentru plantat copaci şi alte astfel de metode de a le reaminti că există viaţă şi în afara unui ecran de iPad.

    Via Yoga, companie care vinde pachete turistice în Mexic şi Costa Rica, oferă o reducere de preţ de 15% pentru toţi turiştii dispuşi să renunţe la smartphone sau la tabletă pe durata sejurului. “Am văzut că mulţi clienţi folosesc gadgeturile inclusiv la masă ori la piscină. Aşa ajuns ca pur şi simplu să ignore tocmai experienţele şi activităţile pentru care au plătit venind aici”, declară pentru CNN fondatoarea companiei, Suzie Cavassa.

  • Apple iPad Mini – mai portabil şi aproape la fel de bun

    Îl folosesc deja de câteva zile şi trebuie să recunosc că îmi place şi mă dezamăgeşte în acelaşi timp. Per total, iPad-ul Mini este o tabletă foarte bună, uşoară, compactă şi capabilă să ofere în prezent deplina experienţă a ecosistemului iOS. Pe de altă parte, cei de la Apple au făcut compromisuri cu noua tabletă, unele dintre ele destul de greu de acceptat.

    Totuşi, mă declar fericit că am reuşit să scap de vreo 300 de grame din geantă, acum că Mini-ul înlocuieşte iPad-ul cel mare în periplurile zilnice. Nu sunt multe, dar contează, şi câteva sute de ici, câteva de colo, se adună. Sunt la fel de fericit că pot acum utiliza tableta cu o singură mână fără a obosi uşor. Sunt mulţumit şi că marginile tabletei sunt acum rotunjite şi nu mă mai incomodează atunci când apuc tableta. Dar acestea sunt doar mulţumirile mele, voi poate veţi aprecia mai mult silueta subţire a Mini-ului, ce măsoară doar 7 mm, construcţia solidă şi aspectul plăcut.

    Trecând peste înfăţişare, îmi place faptul că iPad-ul compact are totuşi un ecran suficient de lat pentru a fi utilizabil şi mai ales unul în format 4:3, ce îmi permite să îl folosesc în mod Portrait, pentru citit, editat texte şi navigat pe internet. E drept, pentru filme un ecran 16:9 e de apreciat, dar eu cred că nu am văzut 3 filme pe iPad în ultimii 2 ani. Pe de altă parte, ochiul meu obişnuit deja cu Retina Display-ul a dibuit imediat pixelii pe la colţurile literelor, dar poate voi nu veţi fi la fel de chiţibuşari. Cert este că ecranul iPad-ului Mini este bun, luminos, capabil să redea culori vii, însă rezoluţia de doar 1.024 x 768 px este depăşită şi limitele sale sunt vizibile mai ales atunci când vreţi să citiţi texte.

    Experienţa utilizării zilnice este cea care face o tabletă un succes sau un eşec lamentabil, iar din acest punct de vedere nu mă pot plânge de iPad-ul Mini. Rulează iOS 6 pe un hardware puţin învechit, însă în utilizarea zilnică mai niciodată nu veţi simţi acest lucru. Cel puţin nu în prezent. E drept, noul iPad Retina Display este mai rapid cam din orice punct de vedere, însă diferenţele de fracţiuni de secundă ce merg spre câteva secunde în realizarea task-urilor de bază nu sunt pentru mine o problemă reală.

    Altfel, ipad-ul se achită cu brio de toate îndatoririle, rulează conţinut multimedia, cele mai moderne jocuri şi este compatibil cu toate aplicaţiile din App Store, unde oferta impresionează prin varietate şi calitate. În plus, autonomia depăşeşte 10 ore în utilizarea uzuală medie şi poate urca vertiginos în cazul utilizării sporadice. Aşadar, iPad-ul Mini face ceea ce trebuie să facă o tabletă în acest moment, este solid construit, uşor şi nu face rabat atunci când vine vorba de durata de viaţă a bateriei. În plus, oferă camere foto, una pe faţă şi una pe spate, sistem audio peste media clasei şi este disponibil şi în versiune 4G.

    Aşadar, există multe lucruri pe care nu aveţi cum să nu le apreciaţi la tableta aceasta. Există totuşi un aspect la care s-ar putea să strâmbaţi din nas: preţul. Versiunea de bază a iPad-ului Mini porneşte de la 1.650 de lei, iar modelul cel mai ieftin cu 4G costă circa 2.300 de lei. Astfel, în ciuda tuturor părţilor pozitive enumerate mai sus, iPad-ul Mini rămâne un produs scump pentru piaţa românească. Însă în condiţiile în care tabletele cele mai populare in magazinele online nu depăşesc 1.000 de lei, iar slate-uri precum Nexus-ul 7 reprezintă o soluţie cu caracteristici în mare parte asemănătoare, dar un preţ semnificativ mai mic, rămâne de văzut cât de bine se va vinde iPad-ul Mini în România.

    Una peste alta, eu sunt în general mulţumit de iPad-ul Mini, chiar dacă mi-ar fi plăcut un ecran cu rezoluţie superioară şi poate hardware ceva mai performant, pentru a fi sigur că tableta va rula impecabil aplicaţiile şi update-urile de software ce vor fi lansate în viitor. Însă sunt conştient că acestea ar fi adus după sine diverse consecinţe negative: fie creşterea preţului, fie diminuarea autonomiei, fie creşterea dimensiunilor tabletei, fie toate acestea la un loc.

    Mai mult, nu văd iPad-ul Mini ca un competitor pentru tabletele ieftine, îl consider însă o bună alternativă portabilă la iPad-urile Retina Display, o tabletă excelentă pentru călătorii şi nu numai, care funcţionează în majoritatea cazurilor ireproşabil şi oferă acces la o colecţie impresionantă de aplicaţii şi conţinut ce poate fi accesat legal. Desigur, dacă doriţi o tabletă pentru utilizare sporadică sau pentru a o transforma într-un dispozitiv multimedia, există pe piaţă modele cu un mai bun raport preţ-performanţe, precum Nexus-ul 7 de care vă vorbeam mai sus, unele tablete Samsung şi poate şi modelele construite sub brand autohton de cei de la Evolio sau Allview. Însă dacă doriţi un iPad mai mic sau un iPad mai ieftin, noul Mini este cu siguranţă soluţia demnă de luat în seamă.


    Citiţi mai multe articole ale lui Andrei Mihai Gîrbea pe http://www.andreigirbea.com/

  • Smartphone-ul Windows, la orizont

    Telefonul Microsoft se diferenţiază de celelalte modele cu sistem de operare Windows prezente pe piaţă, fiind un produs unic, a afirmat o sursă din companie, care nu a furnizat şi informaţii despre dotările smartphone-ului, preţuri sau data preconizată pentru lansare. Persoana citată a precizat însă că prototipul este deja în curs de testare.

    Steve Ballmer, şeful Microsoft, a prezentat în iunie tableta Surface, demonstrând că firma are resursele necesare pentru a crea un produs hardware propriu complet nou în spatele uşilor închise. Compania a evitat scurgerea de informaţii în presă până la scurt timp înainte de dezvăluirea tabletei. Surface va fi disponibilă după lansarea Windows 8, programată pentru 26 octombrie.

    Windows Phone 8 a fost adoptat de Nokia, principalul partener hardware al Microsoft, dar şi de Samsung şi HTC, care au prezentat propriile modele concurente. Telefoanele Windows Phone 8 vor fi disponibile undeva în luna noiembrie, după lansarea sistemului de operare.

  • Ce oferă noua aplicaţie de mobile banking de la UniCredit

    O inovaţie aplicată pentru serviciile bancare pe telefonul mobil, comparativ cu utilizarea unui desktop/laptop, este înlocuirea token-ului cu un program de securitate în aplicaţie. Astfel, codul de securitate poate fi acum introdus direct de pe terminal/telefonul mobil. Accesul la aplicaţie este, astfel, protejat de codul de activare, codul PIN definit de client şi de codul de securitate încorporat în aplicaţie.

    Costurile de utilizare se ridică la 2 lei pe lună, iar serviciul este oferit gratuit în cadrul anumitor pachete. Pentru tranzacţiile efectuate prin mobile banking, clienţilor le sunt percepute aceleaşi comisioane aferente plăţilor efectuate prin online banking. Operaţiunile efectuate prin ambele canale sunt gratuite în cazul tranzacţiilor între conturi deschise la UniCredit Ţiriac Bank sau cu 50% mai ieftine în raport cu cele efectuate la ghişeele băncii în cazul tranzacţiilor către conturi deschise la alte bănci.

    “Mobile B@nking şi Online B@nking reprezintă unele dintre cele mai dinamice servicii oferite de banca noastră, deoarece suntem conştienţi că este foarte important să ţinem pasul cu inovaţiile tehnologice”, a declarat Bogdan Spuză, director de marketing & segmente în cadrul diviziei Retail a UniCredit Ţiriac Bank.

    Numărul utilizatorilor de servicii bancare prin internet de la UniCredit Ţiriac Bank a ajuns, la jumătatea acestui an, la peste 116.000 de clienţi, dintre care peste 79.000 sunt persoane fizice şi 37.000 persoane juridice.

  • Apple a început producţia în serie a iPad Mini. Când ar putea fi lansată tableta şi care sunt diferenţele faţă de iPad

    Evenimentul de lansare este pregătit, cel mai probabil, pentru data de 17 octombrie. Compania a dezvoltat astfel un iPad mai mic, la un preţ mai accesibil, cu un ecran cu diagonala de 7,85 inci, faţă de 9,7 inci pentru modelul actual, potrivit informaţiilor din presă preluate de Huffington Post. Surse apropiate situaţiei au declarat pentru Wall Street Journal că producătorii asiatici de hardware au început fabricarea în masă a produsului. Speculaţiile din presă indică lansarea iPad Mini undeva în luna octombrie, iar majoritatea analiştilor consideră că cea mai probabilă dată va fi 17 octombrie.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Prima tabletă rusească realizată de Universitatea pentru cercetare nucleară

    “Cursa spaţială s-a încheiat, însă Rusia este gata pentru confruntarea cu restul lumii pe un nou front tehnologic, pe piaţa foarte disputată a tabletelor”, scrie cotidianul Wall Street Journal.

    Tableta, care ar trebui să fie disponibilă publicului până la sfârşitul anului, foloseşte un sistem de operare construit după modelul programului Android al Google, potrivit agenţiei Interfax.

    Principalul client al tabletei va fi, însă, Ministerul Apărării, scrie publicaţia americană.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Apple pregăteşte pentru sfârşitul anului un iPad mai ieftin, în concurenţă cu tableta Google

    Noul iPad va avea ecran de 7-8 inci, faţă de 9,7 inci la versiunea actuală, au afirmat sursele citate. Produsul ar putea fi anunţat în luna octombrie şi nu va avea acelaşi tip de ecran de înaltă rezoluţie regăsit pe iPad 3, cea mai recentă variantă a tabletei, lansată în luna martie, a spus una dintre surse. Un iPad mai mic, mai ieftin, ar putea descuraja ambiţiile Google, Microsoft şi Amazon.com pe piaţa tabletelor, comentează Shaw Wu, analist la Sterne Agee & Leach. Noul produs va avea probabil un preţ apropiat de cele ale Google Nexus 7 şi Amazon Kindle Fire, care au ecrane de 7 inci şi preţuri de referinţă de 199 dolari.

    Mai multe pe mediafax.ro