BusinessMagazin

Tag: Scotia

  • Profesorul român de la Stanford care a colaborat cu doi laureaţi ai premiului Nobel pentru economie

    „Mulţi dintre colegii mei actuali şi-au dorit într‑adevăr dintotdeauna o carieră academică, într-o formă sau alta. Eu nu am fost atât de hotărât, poate şi pentru că ar fi fost dificil să îmi doresc ceva ce nu ştiam că există“, spune Alex Nichifor, care a absolvit în 2005 Cibernetica la ASE.

    El mărturiseşte că a descoperit cercetarea, aşa cum este ea înţeleasă în universităţile de top din occident, destul de târziu. În primul an de master a obţinut o bursă în Franţa, pe vremea când era încă oarecum dificil să studiezi în străinătate. „Am avut şansa să ajung la Universitatea din Toulouse, unde Jean-Charles Rochet şi Jean Tirole (laureatul premiului Nobel pentru economie în 2014) puseseră bazele unui departament extraordinar.“ Concurenţa cu ceilalţi studenţi era acerbă, însă era foarte motivat să reuşească şi, în contrast cu viaţa sa de student din România, unde în paralel cu şcoala a fost fie angajat, fie a încercat antreprenoriatul, singura preocupare a fost studiul; în 2007 a obţinut diploma de master.

    „La început a fost mai dificil şi am avut momente în care nu am fost convins că am făcut alegerea potrivită: noua mea ocupaţie nu doar că era neplătită, ci în plus se dovedea a fi şi surprinzător de dificilă. Ulterior însă, rezultatele s-au îmbunătăţit.“ A ajuns să îi cunoască mai bine pe unii profesori şi în paralel a început să aibă acces la proiectele lor de cercetare şi să predea seminarii studenţilor din anii mai mici. Mediul academic părea să i se potrivească, aşa că a decis să continue cu un doctorat, la Universitatea din Maastricht, în Olanda. „În timpul doctoratului am vizitat pentru trei luni Harvard Business School (HBS), unde am fost găzduit de Alvin Roth, colaureat al premiului Nobel pentru economie în 2012, împreună cu Lloyd Shapley.“ Specifice mediului academic sunt deopotrivă călătoriile, descoperirea de locuri noi şi oamenii extraordinar de inteligenţi, proiectele ambiţioase, discuţiile bazate pe argumente tehnice, dar şi programul de lucru flexibil. Aşa că după terminarea doctoratului a devenit profesor asistent la Universitatea din St. Andrews, Scoţia, în septembrie 2011.

    După vizita la Harvard, în timpul doctoratului, Alex Nichifor a păstrat legătura cu Alvin E. Roth, care s-a mutat la Stanford şi l-a invitat să petreacă un an (2014-2015) în cadrul grupului de Market Design de acolo. „Academia la vârf este un mediu colaborativ şi inclusiv, însă de multe ori proiectele nu sunt predefinite. Deseori e pur şi simplu important ca un grup de oameni cu interese comune şi abilităţi complementare să fie în acelaşi loc, să aibă timpul necesar să schimbe idei, iar proiectele noi se nasc abia ulterior: să găseşti întrebări interesante şi relevante face parte din provocare.“

    În timpul vizitei la Stanford, românul a reuşit să finalizeze primele versiuni ale unor proiecte începute cu mai bine de trei ani înainte. În ultima carte publicată de Alvin E. Roth, „Cine, ce primeşte şi de ce?“, acesta îi mulţumeşte românului. Despre această lucrare, Alex Nichifor spune că este prima adresată publicului larg, un proiect care prezintă cu umor şi la un nivel foarte accesibil un sumar al ultimilor aproximativ 40 de ani de cercetare în „matching theory“ prin prisma aplicaţiilor de succes din acest domeniu, bazele multora dintre aceste aplicaţii (cum ar fi piaţa admiterilor la şcoală, piaţa obţinerii primului loc de muncă după absolvire pentru unele specializări, ori pieţe neobişnuite, în care nu există preţuri, cum ar fi piaţa care facilitează schimbul de organe) fiind puse chiar de american împreună cu colaboratorii săi. „Lucrând în acelaşi domeniu şi fiind la Stanford, am avut şansa de a citi o primă versiune a manuscrisului acestei cărţi şi am avut o serie de discuţii pe marginea acestuia cu Al, în principal axate pe îmbunătăţirea clarităţii expunerii“, povesteşte românul. Tot el adaugă că, în postura de profesor asistent invitat la Stanford, a avut şansa să colaboreze cu cercetători remarcabili. „Pe de o parte, a fi profesor oriunde în occident presupune aceleaşi categorii de îndatoriri: trebuie să cercetezi, să predai şi să te achiţi de o serie de sarcini administrative. În sensul acesta, nu e o diferenţă foarte mare între a fi profesor la Stanford sau oriunde altundeva. Pe de altă parte, deşi categoriile de îndatoriri sunt aceleaşi, există o diferenţă calitativă substanţială între universităţile de top şi restul universităţilor, iar această diferenţă e vizibilă în pregătirea studenţilor, în calitatea intelectuală a colegilor, cât şi în eficienţa suportului administrativ disponibil.“

    Alex Nichifor spune că nu are o carte favorită, deşi citeşte cu plăcere, în principal articole şi cărţi tehnice care îl ajută profesional; „este genul de lectură prin care rămân la curent cu ceea ce este nou şi relevant în domeniul meu de cercetare şi prin care continuu să învăţ zi de zi“. Ceea ce citeşte în timpul liber este destul de variat, însă în linii mari poate fi încadrat în două categorii, spune el. În domenii care i se par interesante şi despre care este curios să afle mai multe, citeşte cărţi scrise de cercetători de top pentru publicul larg, care oferă o prezentare accesibilă, lipsită de prea mulţi termeni tehnici. „Un alt tip de lectură este însă cea care nu are un scop în sine, altul decât plăcerea de a descoperi o poveste, un personaj, o emoţie, de a-ţi lăsa imaginaţia liberă.“ Alex Nichifor adaugă că, asemeni oricărei experienţe, cărţile au cu siguranţă rolul lor în formare şi în viaţa fiecăruia dintre noi. „Ştiu o persoană care a învăţat cum să se dea cu snowboardul învăţând dintr‑un manual şi care a devenit renumită pentru tehnică şi coborârile sale. Pe de altă parte, ştiu alte câteva persoane care au citit un număr impresionant de cărţi despre cum să devii milionar de ceva vreme şi care încă aşteaptă ca aceste cărţi să le definească viitorul.“

    Acum, tânărul profesor român lucrează, spune el, la două tipuri de probleme. Pe de o parte, sunt cele tehnice care presupun foarte multă matematică. „Pentru cele mai multe proiecte de acest gen, pur teoretice, nu există o finalitate imediată, clară. Este un fel de ştiinţă fundamentală, în care încerci să împingi frontierele cunoaşterii fără a şti dinainte unde vei ajunge, ce va fi posibil, ori cum vei folosi răspunsul la care vei ajunge. În timp, multe descoperiri sunt uitate, altele devin însă relevante, uneori în domenii care nu au avut nicio legătură cu contextul iniţial.“ O altă categorie de probleme sunt proiectele mai aplicate, care folosesc unelte matematice pentru a informa decizii practice. „În aceste proiecte, contribuţia esenţială nu este dezvoltarea de noi modele ori metode matematice, ci capacitatea de a utiliza şi de a adapta modele şi metode existente pentru a studia probleme relevante pentru societate ori pentru companii. De exemplu, într-un proiect recent împreună cu Alexey Kushnir, profesor asistent la Carnergie Mellon University, am introdus un model relativ simplu cu ajutorul căruia studiem decizia optimă a proprietarilor de reţele sociale ca Facebook ori Google+ în ceea ce priveşte modul în care aceste reţele le permit utilizatorilor lor să partajeze informaţia în reţea.“

    Drumul până la statutul de profesor la universităţi de peste hotare a fost lung; ca student la ASE, a testat şi postura antreprenoriatului, dar şi pe cea de angajat, lucrând pentru o vreme în cadrul Ensight Management Consulting, perioadă de care îşi aminteşte cu plăcere. Spune că în prima zi a primit responsabilităţi şi o anumită independenţă, „am înţeles imediat că munca mea avea valoare şi era apreciată, ceea ce m-a motivat şi mai mult“. Pe atunci, românul, care este acum profesor universitar în instutuţii de top la nivel mondial era „tânăr şi puteam fi uşor catalogat drept nonconformist. De exemplu, purtam un pierce între buza inferioară şi bărbie şi au fost perioade în care aveam părul lung, o combinaţie care era probabil în afara normelor social acceptabile. Ei bine, la Ensight tot ce a contat a fost abilitatea mea de a livra o muncă de calitate. Aş fi curios să aflu cât de tolerant este Ensight-ul de azi, însă… combinaţia actuală de ochelari şi chelie este probabil mult mai puţin controversată.“

  • A fost lansată prima bere care se poate întinde pe pâine

    Un producător de bere din Scoţia a lansat prima bere tartinabilă din lume. Innis & Gunn, o marcă de beer kitchen, restaurante specializate în versiuni culinare ale berii, a profitat de deschiderea unei noi unităţi pentru a lansa ceea ce producătorul prezintă ca o premieră mondială, o pastă tartinabilă de bere, scrie directmatin.fr, citat de Agerpres.

    Ca aspect, ea seamănă mult cu un jeleu, iar Innis & Gunn asigură că cei care vor călca pragul restaurantului său din Dundee (Scoţia) sunt invitaţi să ia acasă câte un borcan al cărui conţinut îl pot întinde pe pâine sau biscuiţi dimineaţa sau pune alături de mâncărurile lor favorite.

    Cititi mai multe pe www.tvr.ro

    Ca aspect, ea seamănă mult cu un jeleu, iar Innis & Gunn asigură că cei care vor călca pragul restaurantului său din Dundee (Scoţia) sunt invitaţi să ia acasă câte un borcan al cărui conţinut îl pot întinde pe pâine sau biscuiţi dimineaţa sau pune alături de mâncărurile lor favorite. – See more at: http://stiri.tvr.ro/in-sco-ia-a-fost-lansata-prima-bere-care-se-poate-intinde-pe-paine_72981.html#sthash.pUTMbNKt.dpuf
    Ca aspect, ea seamănă mult cu un jeleu, iar Innis & Gunn asigură că cei care vor călca pragul restaurantului său din Dundee (Scoţia) sunt invitaţi să ia acasă câte un borcan al cărui conţinut îl pot întinde pe pâine sau biscuiţi dimineaţa sau pune alături de mâncărurile lor favorite. – See more at: http://stiri.tvr.ro/in-sco-ia-a-fost-lansata-prima-bere-care-se-poate-intinde-pe-paine_72981.html#sthash.pUTMbNKt.dpuf

     

  • Profesorul român de la Stanford care a colaborat cu doi laureaţi ai premiului Nobel pentru economie

    „Mulţi dintre colegii mei actuali şi-au dorit într‑adevăr dintotdeauna o carieră academică, într-o formă sau alta. Eu nu am fost atât de hotărât, poate şi pentru că ar fi fost dificil să îmi doresc ceva ce nu ştiam că există“, spune Alex Nichifor, care a absolvit în 2005 Cibernetica la ASE.

    El mărturiseşte că a descoperit cercetarea, aşa cum este ea înţeleasă în universităţile de top din occident, destul de târziu. În primul an de master a obţinut o bursă în Franţa, pe vremea când era încă oarecum dificil să studiezi în străinătate. „Am avut şansa să ajung la Universitatea din Toulouse, unde Jean-Charles Rochet şi Jean Tirole (laureatul premiului Nobel pentru economie în 2014) puseseră bazele unui departament extraordinar.“ Concurenţa cu ceilalţi studenţi era acerbă, însă era foarte motivat să reuşească şi, în contrast cu viaţa sa de student din România, unde în paralel cu şcoala a fost fie angajat, fie a încercat antreprenoriatul, singura preocupare a fost studiul; în 2007 a obţinut diploma de master.

    „La început a fost mai dificil şi am avut momente în care nu am fost convins că am făcut alegerea potrivită: noua mea ocupaţie nu doar că era neplătită, ci în plus se dovedea a fi şi surprinzător de dificilă. Ulterior însă, rezultatele s-au îmbunătăţit.“ A ajuns să îi cunoască mai bine pe unii profesori şi în paralel a început să aibă acces la proiectele lor de cercetare şi să predea seminarii studenţilor din anii mai mici. Mediul academic părea să i se potrivească, aşa că a decis să continue cu un doctorat, la Universitatea din Maastricht, în Olanda. „În timpul doctoratului am vizitat pentru trei luni Harvard Business School (HBS), unde am fost găzduit de Alvin Roth, colaureat al premiului Nobel pentru economie în 2012, împreună cu Lloyd Shapley.“ Specifice mediului academic sunt deopotrivă călătoriile, descoperirea de locuri noi şi oamenii extraordinar de inteligenţi, proiectele ambiţioase, discuţiile bazate pe argumente tehnice, dar şi programul de lucru flexibil. Aşa că după terminarea doctoratului a devenit profesor asistent la Universitatea din St. Andrews, Scoţia, în septembrie 2011.

    După vizita la Harvard, în timpul doctoratului, Alex Nichifor a păstrat legătura cu Alvin E. Roth, care s-a mutat la Stanford şi l-a invitat să petreacă un an (2014-2015) în cadrul grupului de Market Design de acolo. „Academia la vârf este un mediu colaborativ şi inclusiv, însă de multe ori proiectele nu sunt predefinite. Deseori e pur şi simplu important ca un grup de oameni cu interese comune şi abilităţi complementare să fie în acelaşi loc, să aibă timpul necesar să schimbe idei, iar proiectele noi se nasc abia ulterior: să găseşti întrebări interesante şi relevante face parte din provocare.“

    În timpul vizitei la Stanford, românul a reuşit să finalizeze primele versiuni ale unor proiecte începute cu mai bine de trei ani înainte. În ultima carte publicată de Alvin E. Roth, „Cine, ce primeşte şi de ce?“, acesta îi mulţumeşte românului. Despre această lucrare, Alex Nichifor spune că este prima adresată publicului larg, un proiect care prezintă cu umor şi la un nivel foarte accesibil un sumar al ultimilor aproximativ 40 de ani de cercetare în „matching theory“ prin prisma aplicaţiilor de succes din acest domeniu, bazele multora dintre aceste aplicaţii (cum ar fi piaţa admiterilor la şcoală, piaţa obţinerii primului loc de muncă după absolvire pentru unele specializări, ori pieţe neobişnuite, în care nu există preţuri, cum ar fi piaţa care facilitează schimbul de organe) fiind puse chiar de american împreună cu colaboratorii săi. „Lucrând în acelaşi domeniu şi fiind la Stanford, am avut şansa de a citi o primă versiune a manuscrisului acestei cărţi şi am avut o serie de discuţii pe marginea acestuia cu Al, în principal axate pe îmbunătăţirea clarităţii expunerii“, povesteşte românul. Tot el adaugă că, în postura de profesor asistent invitat la Stanford, a avut şansa să colaboreze cu cercetători remarcabili. „Pe de o parte, a fi profesor oriunde în occident presupune aceleaşi categorii de îndatoriri: trebuie să cercetezi, să predai şi să te achiţi de o serie de sarcini administrative. În sensul acesta, nu e o diferenţă foarte mare între a fi profesor la Stanford sau oriunde altundeva. Pe de altă parte, deşi categoriile de îndatoriri sunt aceleaşi, există o diferenţă calitativă substanţială între universităţile de top şi restul universităţilor, iar această diferenţă e vizibilă în pregătirea studenţilor, în calitatea intelectuală a colegilor, cât şi în eficienţa suportului administrativ disponibil.“

    Alex Nichifor spune că nu are o carte favorită, deşi citeşte cu plăcere, în principal articole şi cărţi tehnice care îl ajută profesional; „este genul de lectură prin care rămân la curent cu ceea ce este nou şi relevant în domeniul meu de cercetare şi prin care continuu să învăţ zi de zi“. Ceea ce citeşte în timpul liber este destul de variat, însă în linii mari poate fi încadrat în două categorii, spune el. În domenii care i se par interesante şi despre care este curios să afle mai multe, citeşte cărţi scrise de cercetători de top pentru publicul larg, care oferă o prezentare accesibilă, lipsită de prea mulţi termeni tehnici. „Un alt tip de lectură este însă cea care nu are un scop în sine, altul decât plăcerea de a descoperi o poveste, un personaj, o emoţie, de a-ţi lăsa imaginaţia liberă.“ Alex Nichifor adaugă că, asemeni oricărei experienţe, cărţile au cu siguranţă rolul lor în formare şi în viaţa fiecăruia dintre noi. „Ştiu o persoană care a învăţat cum să se dea cu snowboardul învăţând dintr‑un manual şi care a devenit renumită pentru tehnică şi coborârile sale. Pe de altă parte, ştiu alte câteva persoane care au citit un număr impresionant de cărţi despre cum să devii milionar de ceva vreme şi care încă aşteaptă ca aceste cărţi să le definească viitorul.“

    Acum, tânărul profesor român lucrează, spune el, la două tipuri de probleme. Pe de o parte, sunt cele tehnice care presupun foarte multă matematică. „Pentru cele mai multe proiecte de acest gen, pur teoretice, nu există o finalitate imediată, clară. Este un fel de ştiinţă fundamentală, în care încerci să împingi frontierele cunoaşterii fără a şti dinainte unde vei ajunge, ce va fi posibil, ori cum vei folosi răspunsul la care vei ajunge. În timp, multe descoperiri sunt uitate, altele devin însă relevante, uneori în domenii care nu au avut nicio legătură cu contextul iniţial.“ O altă categorie de probleme sunt proiectele mai aplicate, care folosesc unelte matematice pentru a informa decizii practice. „În aceste proiecte, contribuţia esenţială nu este dezvoltarea de noi modele ori metode matematice, ci capacitatea de a utiliza şi de a adapta modele şi metode existente pentru a studia probleme relevante pentru societate ori pentru companii. De exemplu, într-un proiect recent împreună cu Alexey Kushnir, profesor asistent la Carnergie Mellon University, am introdus un model relativ simplu cu ajutorul căruia studiem decizia optimă a proprietarilor de reţele sociale ca Facebook ori Google+ în ceea ce priveşte modul în care aceste reţele le permit utilizatorilor lor să partajeze informaţia în reţea.“

    Drumul până la statutul de profesor la universităţi de peste hotare a fost lung; ca student la ASE, a testat şi postura antreprenoriatului, dar şi pe cea de angajat, lucrând pentru o vreme în cadrul Ensight Management Consulting, perioadă de care îşi aminteşte cu plăcere. Spune că în prima zi a primit responsabilităţi şi o anumită independenţă, „am înţeles imediat că munca mea avea valoare şi era apreciată, ceea ce m-a motivat şi mai mult“. Pe atunci, românul, care este acum profesor universitar în instutuţii de top la nivel mondial era „tânăr şi puteam fi uşor catalogat drept nonconformist. De exemplu, purtam un pierce între buza inferioară şi bărbie şi au fost perioade în care aveam părul lung, o combinaţie care era probabil în afara normelor social acceptabile. Ei bine, la Ensight tot ce a contat a fost abilitatea mea de a livra o muncă de calitate. Aş fi curios să aflu cât de tolerant este Ensight-ul de azi, însă… combinaţia actuală de ochelari şi chelie este probabil mult mai puţin controversată.“

  • Lecţia de business: Bogăţie, caritate şi o universitate

    Carnegie considera că este un act de „neglijenţă criminală“ pentru cei asemeni lui să îşi irosească talentul acumulând milioane de dolari pe care nu aveau să îi cheltuiască pentru binele unei comunităţi mai extinse. Astfel, acum mai bine de un secol, acesta făcea un anunţ care avea să şocheze pe toată lumea: urma să îşi doneze întreaga avere unor acţiuni caritabile.

    Carnegie s-a născut în noiembrie 1835 în Dunfermline, Scoţia, şi a emigrat în Stalele Unite în 1848. El a început să lucreze ca operator de telegraf şi, până la jumătatea anilor ’60, investise bani în căile ferate şi în companiile ce construiau poduri. A acumulat şi mai mulţi bani din postura de vânzător de poliţe de asigurare, fonduri cu care a construit Compania de Oţel Carnegie din Pittsburgh. Andrew Carnegie a fost întotdeauna convins de faptul că trebuie să îi ajute şi pe alţii, notând chiar următoarele lucruri: „Îmi propun să nu câştig mai mult de 50.000 de dolari pe an! Voi folosi orice câştig suplimentar în scopuri caritabile! Omul nu trebuie să aibă idoli, iar dorinţa de a strânge bani este cea mai rea formă de idolatrizare. Voi renunţa la afaceri de tânăr, concentrându-mă apoi pe alte activităţi“.

    Carnegie s-a ţinut de cuvând şi în 1901 a vândut Compania de Oţel unui alt om de afaceri, J.P. Morgan, pentru suma de 480 milioane de dolari.

    După această tranzacţie, Carnegie s-a concentrat pe activitatea sa filantropică, sponsorizând zeci de librării şi instituţii de învăţământ sau cercetare. El a construit Carnegie Hall din Manhattan, New York, o sală dedicată concertelor de muzică clasică, şi a fondat mai multe instituţii, printre care Carnegie Corporation of New York, Carnegie Endowment for International Peace, Carnegie Institution for Science, Carnegie Trust for the Universities of Scotland, Carnegie Hero Fund sau Carnegie Museum of Pittsburgh. În total, Carnegie a donat o mare parte din averea sa estimată la peste 350 de milioane de dolari. Ajustată la inflaţie, donaţia omului de afaceri ar însemna astăzi peste 78 de miliarde de dolari.

    El este, de asemenea, fondatorul Universităţii Carnegie-Mellon, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din Statele Unite. Având sediul în Pittsburgh, Universitatea Carnegie-Mellon încorporează mai multe specializări: inginerie, artă, ştiinţe sociale, ştiinţe exacte, afaceri sau informatică. În anul 2015, instituţia s-a clasat pe locul 22 în topul Times al celor mai bune unităţi de învăţământ din lume. În 2010, Wall Street Journal a scris că Universitatea Carnegie-Mellon are cele mai bune cursuri de informatică din Statele Unite. Andrew Carnegie a avut o singură fiică, Margaret Carnegie Miller. Omul de afaceri a murit în 1919 în Massachusetts, Statele Unite, la vârsta de 83 de ani.

    „Oamenii care au reuşit în viaţă sunt cei care şi-au ales o direcţie şi nu s-au abătut de la ea.“ – Andrew Carnegie

  • Anunţul Wizz Air pentru România: Compania a lansat o nouă cursă. Bilete la 99 de lei! Vedeţi pe ce rută

    Compania aeriană low-cost Wizz Air a lansat, săptămâna trecută, primul zbor pe ruta Bucureşti – Glasgow. Zborul inaugural a avut loc vineri seară, iar noua rută va fi operată de două ori pe săptămână în timpul sezonului de iarnă, în zilele de luni şi vineri, urmând ca în cel de vară, care va începe la sfârşit de martie, cursa să fie operată în zilele de marţi şi duminică.      

    Glasgow este cel mai mare oraş al Scoţiei, al treilea din Marea Britanie şi cel mai mare port din Regat, dar şi locul unde se află faimoasa Universitate din Glasgow. Cu un patrimoniu istoric şi cultural vast, oraşul atrage în fiecare an o mulţime de turişti din întreaga lume, în timp ce dezvoltarea mediului de afaceri, dar şi statutul său de cea mai mare piaţă din Scoţia, generează multe călătorii în scop de afaceri.

    Wizz Air oferă 39 de rute spre 14 ţări din Bucureşti, care devine primul oraş din România conectat la a treia cea mai mare metropolă din Marea Britanie. Biletele pentru noua rută încep de la 99 de lei (pe un singur segment, cu toate taxele obligatorii incluse).

  • Povestea lui Angus Deaton, câştigătorul din 2015 al premiului Nobel pentru Economie

    Angus Deaton (69 de ani) este câştigătorul din 2015 al premiului nobel pentru economie, pentru studiile în domeniul consumului, sărăciei şi asistenţei sociale.

    Profesorul Angus Deaton, de la Universitatea Princeton, este un renumit microeconomist şi este cunoscut pentru studiile efectuate în domeniul alegerilor făcute de consumatori. El a primit titlul pentru lucrările sale privitoare la consum, sărăcie şi bunăstare în vremuri în care experimentele de politică monetară ale marilor bănci centrale stârnesc dezbateri încinse despre clasa de mijloc şi distribuirea tot mai inegală a avuţiei într-o naţiune. „Prin legătura făcută între alegerile individuale şi rezultatul agregat, cercetarea sa a contribuit la transformarea microeconomiei, macroeconomiei şi economiei în domeniul dezvoltării“, a explicat alegerea lui Deaton Royal Swedish Academy of Sciences.

    Angus Deaton s-a născut în Edinburgh şi a fost şcolit la aceeaşi şcoală privată la care a mers şi Tony Blair, Fettes College. Apoi şi-a obţinut doctoratul la Cambridge, unde şi a predat o perioadă, iar din 1976 a ocupat un post de profesor la Universitatea Bristol. În această perioadă, Deaton a creat o mare parte din operele sale. A fost primul care a primit medalia Frisch (1978), premiu acordat de Econometric Society o dată la doi ani pentru lucrările publicate în Econometrica. În 1980, lucrarea sa despre cum cererea pentru anumite bunuri de consum depinde de preţuri şi venituri a fost publicată în jurnalul economic American Economic Review. Această lucrare este văzută ca fiind una dintre cele mai influente opere publicate în jurnal.

    În 1983 a plecat de la Universitatea Bristol la Princeton, unde se află şi în prezent. Deaton este profesor de Economie şi Afaceri Internaţionale la Şcoala de Afaceri Publice şi Internaţionale Woodrow Wilson şi la Departamentul Economic din Princeton University. În 2007 a fost ales preşedintele Asociaţiei Economice Americane, iar în 2014 a fost ales în comitetul Societăţii Filosofice Americane, organizaţie ştiinţifică. A câştigat în 2011 premiul BBVA pentru contribuţiile aduse teoriei de consum şi economii şi pentru măsurarea bunăstării. De asemenea, Deaton a dezvoltat metodologia de referinţă pentru măsurarea sărăciei.

    Angus Deaton deţine diplome de onoare de la Universitatea din Roma, University College din Londra şi de la Universitatea St. Andrew din Scoţia. Ultima carte a lui Angus Deaton este „Marea Evadare: Sănătate, Creştere şi Originile Inegalităţii“, o analiză ce arată că, deşi majoritatea populaţiei globale a  avut de câştigat din punctul de vedere al bunăstării şi al sănătaţii datorită creşterii economice, există multe categorii de oameni care nu beneficiază de avansul PIB-ului.

    În ultimul an, comitetul Nobel a onorat un număr de profesori pentru lucrări care au arătat fie ineficienţa pieţelor, fie modul cum trebuie tratată această realitate. Premiul Nobel pentru economie este unul dintre cele mai noi, înfiinţat în 1968, în memoria lui Alfred Nobel, la a 300-a aniversare a băncii centrale a Suediei, prima din lume, şi este în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 976.000 dolari). Peste 80% dintre economiştii laureaţi sunt cetăţeni americani. O singură femeie a primit premiul Nobel pentru economie, Elinor Ostrom, în 2009.

    Angus Deaton are doi copii în vârstă de 45 şi 46 de ani şi este căsătorit cu Anne Case, cercetător asociat al Biroului Naţional de Cercetare Economică, organizaţie americană nonprofit.

  • O peşteră cu copii decapitaţi, descoperită de arheologi în Scoţia

    Capete aparţinând unor copii preistorici au fost găsite pe domeniile deţinute de şcoala Gordonstoun, unde au învăţat atât Prinţul Charles al Marii Britanii, cât şi alţi 5 copii şi nepoţi ai Reginei Elizabeth a II-a.

    Potrivit arheologilor, peştera ar fi fost folosită în Epoca Bronzului de către clanurile scoţiene pentru a depozita corpurile celor morţi. Arheologii au mai menţionat că, ulterior, aceeşi peşteră a început să fie folosită pentru execuţii.

    Ian Armit, profesor la catedra de Arheologie a Universităţii Bradford, a declarat că peştera a fost, de asemenea, folosită pentru ritualuri funerare complexe, printre care şi unele care presupun dezmembrări şi decapitări.

    “Peşterile sunt un loc de tranzit, fac trecerea de la lumină la întuneric, toate aceste lucruri simbolizând tranziţa viaţă – moarte. De-a lungul istoriei, erau adesea folosite în ritualuri funerare. Expunerea capetelor tăiate era, de asemenea, un ritual comun în preistorie”, a spus Armit, citat de Daily Mail. 

  • Românii din Scoţia contestă controversatul documentar difuzat de Channel 4

    Al doilea episod al documentarului “The Romanians Are Coming”, care urmează să fie difuzat marţi seara, la ora 21.00 (23.00 ora României), susţine că prezintă “clasa de mijloc” a imigranţilor, inclusiv o infirmieră. Comunitatea de români din Scoţia consideră însă că acesta nu merge suficient de departe pentru a prezenta diversitatea forţei de muncă din Marea Britanie venită din această ţară est-europeană.

    Românii stabiliţi în Scoţia au semnat petiţii naţionale şi susţin că intenţionează să protesteze dacă următorul episod al documentaruui nu prezintă ceea ce ei descriu ca fiind o viziune “mai echilibrată” a persoanelor care vin în Marea Britanie din România.

    Documentarul, al cărui prim episod a fost difuzat săptămâna trecută, a generat resentimente în România. Majoritatea persoanelor care apar în documentar sunt romi care trăiesc într-o sărăcie extremă în România, deseori în ghetouri, precizează cotidianul scoţian, adăugând că 3,3 la sută din populaţia României este formată din romi.

    “Aceasta este o altă încercare, ca multe altele înainte, de a prezenta o realitate distorsionată. Românii decenţi care studiază şi lucrează în Marea Britanie, plătindu-şi taxele şi contribuind la economie, sunt vizibil ofensaţi de ceea ce a prezentat Channel 4”, susţine o asistentă socială româncă, Ioana di Mambro, din Glasgow, care conduce un grup social al românilor ce locuiesc în Scoţia.

    Criticii au argumentat că în timp ce documentarul expune sărăcia cu care se confruntă familiile de romi in comunitatea lor de acasă, mare parte din românii care locuiesc în Scoţia lucrează ca dentişti, ingineri sau medici.

    Peste 100 de români au protestat în faţa sediului Channel 4 din Londra la sfârşitul săptămânii trecute. Ambasadorul român în Marea Britanie, Ion Jinga, a cerut săptămâna trecută postului de televiziune să îşi editeze programele astfel încât să prezinte o imagine “mai puţin distorsionată”.

  • Scoţia şi separatismul, ca simptom de epidemie geopolitică

    ANDREAS UTERMANN, DIRECTOR DE INVESTIŢII LA ALLIANZ GLOBAL INVESTORS, consideră că mişcările de independenţă s-ar putea extinde ca focul în Europa, unde vocile care susţin autonomia sau independenţa se fac auzite peste tot, din Spania, Franţa, Belgia sau Italia şi până în Bosnia şi Herţegovina, Cipru, România, Republica Moldova sau Georgia, fără să mai vorbim de estul Ucrainei, actuala zonă fierbinte a continentului.

    Marea Britanie a fost centrul gravitaţional al sistemului internaţional de la sfârşitul războaielor napoleoniene şi până la Al Doilea Război Mondial. Structura imperială construită de britanici a configurat nu doar sistemul internaţional, dar şi ordinea politică a unor state diverse, din Statele Unite şi până în India. Regatul Unit a creat şi a condus revoluţia industrială şi în multe privinţe a reprezentat un pivot al istoriei mondiale. Faptul că această uniune ar putea fi dizolvată este şocant şi dezvăluie informaţii importante despre direcţia către care se îndreaptă lumea, explică analistul politic George Friedman.

    Jeremy Warner, editor la publicaţia The Daily Telegraph, spune că ceea ce se întâmplă în Scoţia aparent este de mică amploare, având în vedere că economia regiunii are o contribuţie de sub 10% la PIB-ul britanic. Istoria este însă plină de evenimente aparent neimportante care au declanşat evenimente de un impact mult mai mare, unele cu consecinţe geopolitice şi economice catastrofale. Un astfel de exemplu este Primul Război Mondial, de la a cărui izbucnire s-au împlinit 100 de ani, declanşat de asasinarea la Sarajevo, la 28 iunie 1914, a arhiducelui Franz Ferdinand şi a soţiei sale Sophie.

    Alte evenimente iniţial minore au avut efecte pozitive majore, prin intermediul perestroikăi şi glasnostului, un exemplu fiind greva de la şantierul naval Gdansk din Polonia, care a culminat cu căderea zidului Berlinului şi reconfigurarea geopolitică a celei mai mari părţi a estului Europei.

    Pentru britanici, divizarea naţiunii ar fi în mod evident un eveniment de mare amploare. Indiferent de rezultatul referendumului, acesta pare destinat să modifice pentru totdeauna natura uniunii, iar rămânerea Scoţiei în Marea Britanie va fi aproape la fel de dificilă, din punctul de vedere al implicaţiilor constituţionale, ca şi separarea completă.
    Pentru a convinge scoţienii să rămână în uniune, liderii principalelor partide din Marea Britanie, conservator, laburist şi liber-democrat, David Cameron, Ed Miliband şi Nick Clegg, au promis alocarea mai echitabilă a resurselor şi menţinerea sistemului de finanţare Barnett prin care sunt distribuite fondurile publice la nivelul Regatului Unit. În opinia lor, formula Better Together (Mai Bine Împreună) este o viziune care poate fi îmbrăţişată de Scoţia.

    Pe de altă parte, Lordul Barnett, care a creat sistemul de finanţare în 1978, pe vremea când era şeful trezoreriei britanice, a afirmat într-un interviu pentru BBC Radio că acest sistem este ”incorect„ şi a reiterat apelul să fie eliminat.

    Angajamentul celor trei lideri politici a apărut pe prima pagină a publicaţiei Daily Record. Susţinătorii independenţei, în frunte cu prim-ministrul Scoţiei, Alex Salmond, consideră că planul, anunţat abia sfârşitul campaniei, este o insultă la adresa inteligenţei alegătorilor.

    Planul promite prerogative extinse pentru Parlamentul din Scoţia şi recunoaşte că uniunea există pentru a asigura oportunităţi şi securitate pentru toţi, prin distribuţia echitabilă a resurselor. O altă prevedere este faptul că ultimul cuvânt în finanţarea sistemului naţional de sănătate va reveni guvernului scoţian.

    ERSPECTIVELE ECONOMICE ALE UNEI SCOŢII INDEPENDENTE
    Să ne imaginăm o ţară cu populaţia statului american Colorado, cu suprafaţa Cehiei şi cu o industrie financiară de 10 ori mai mare decât restul economiei, care este dominată de petrol, alcool şi turism, avertizează preşedintele companiei de consultanţă Stratfor, George Friedman. Aşa ar porni Scoţia ca stat independent.

    Discuţiile despre împărţirea activelor şi a datoriilor şi asigurarea stabilităţii sectorului bancar ar putea schimba toate aceste lucruri. În acelaşi timp, companii ca Royal Bank of Scotland au avertizat deja că îşi vor transfera operaţiunile centrale din regiune.

    Analiştii, companiile şi politicienii iau în serios posibilitatea separării Scoţiei şi există dezacorduri privind performanţele economice ale noii naţiuni, unii prezicând austeritate bugetară şi preţuri mai mari, în timp ce alţii consideră că un plan de a reduce taxele pentru companii ar ajuta la atragerea unor noi afaceri.

    ”Pe termen scurt, standardul de viaţă ar scădea, existând un impact economic uriaş din cauza incertitudinilor. Pe termen lung, în lume există numeroase ţări de dimensiunea Scoţiei care sunt bogate şi prospere, dar depinde de cât de buni vor fi oficialii aleşi„, a arătat Rob Wood, economist la Berenberg Bank în Londra şi fost oficial al Băncii Angliei.

    Economia Scoţiei este de circa 130 de miliarde de lire sterline (211 miliarde de dolari), sau de 150 de miliarde de lire dacă este inclusă şi contribuţia activităţilor din Marea Nordului. PIB-ul este echivalent cu cel al Qatarului sau al Greciei.

    Între principalele probleme cu care s-ar confrunta premierul Alex Salmond va fi finanţarea statului şi anume să atragă creditorii fără să beneficieze de reputaţia Marii Britanii, care nu a intrat vreodată în default, de-a lungul secolelor.
    Oficialii de ambele părţi ale graniţei nou formate îşi vor disputa dreptul de proprietate asupra petrolului şi gazelor din Marea Nordului, dar Scoţia mai are şi whisky, cu exporturi anuale de circa 4,3 miliarde de lire, şi turism, vizitatorii cheltuind anul trecut în regiune 4,6 miliarde de lire.

  • David Cameron: “Marea Britanie trebuie să se reunească şi să meargă înainte”. Premierul britanic promite puteri sporite celor patru naţiuni constitutive ale Regatului Unit

    “Este momentul ca Regatul nostru Unit să se reunească şi să meargă înainte”, a declarat Cameron în cadrul unei intervenţii de la sediul Guvernului din Londra, apreciind că problema independenţei Scoţiei este de acum rezolvată pentru “o generaţie”.

    David Cameron promite puteri sporite celor patru naţiuni constitutive ale Regatului Unit

    Premierul britanic David Cameron a promis, vineri, noi puteri celor patru naţiuni constitutive ale Regatului Unit, după respingerea independenţei Scoţiei în cadrul referendumului organizat joi, relatează AFP.

    “Într-un moment în care scoţienii vor să aibă mai multe puteri în gestionarea afacerilor lor, acest lucru se va extinde şi asupra locuitorilor din Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, care trebuie să aibă, de asemenea, un cuvânt mai greu de spus în ceea ce îi priveşte“, a declarat David Cameron de la sediul Guvernului din Londra.

    Scoţienii au votat împotriva independenţei de Marea Britanie la referendumul organizat joi, potrivit cifrelor oficiale anunţate vineri.

    După numărarea voturilor din 31 dintre cele 32 de circumscripţii, 1.914.187 de persoane au votat împotriva independenţei, ceea ce reprezintă mai mult decât cele 1.852.828 de voturi necesare pentru a obţine o victorie în acest referendum, potrivit datelor oficiale anunţate de BBC.

    În procente, 55,42 la sută din populaţia Scoţiei a votat împotriva independenţei, iar 44,58 la sută în favoarea ei.