Tag: scor

  • Cât de bine cunoşti lumea de azi? Bill Gates te provoacă la acest scurt test

    Bill Gates îşi provoacă cititorii la un test de cunoştiinţe despre starea lumii din ziua de azi. 

    “Încerc să ţină pasul cu ce se întâmplă în lume şi pentru a-mi testa cunoştinţele i-am cerut echipa mele să creeze un test scurt.  După ce răspunzi la toate întrebările, veţi afla scorul, dar şi dacă aţi depăşit scorul meu”, a scris Bill Gates pe site-ul său.

    Testul il găsiţi aici

  • Stanislas Wawrinka a câştigat turneul de la Roland Garros

    Elveţianul câştigă astfel al doilea titlu de Grand Slam, după cel câştigat anul trecut la Australian Open. Novak Djokovic deţine opt titluri, iar aceasta a fost a treia sa finală la turneul de pe zgura pariziană. În celelalte două finale, disputate în 2012 şi 2014, el a fost învins de spaniolul Rafael Nadal.

     

  • Ce scor cred parlamentarii că va fi în turul doi al prezidenţialelor

    Prezentăm integral estimările făcute, vineri, pentru MEDIAFAX de parlamentari:

    Cezar Preda (PDL): Cred că va câştiga Klaus Iohannis la o diferenţă de 100.000 de voturi. Va fi ca la alegerile trecute, când seara era un candidat şi dimineaţa altul.

    Florin Iordache (PSD): Va fi 54% cu 46% pentru Victor Ponta, pentru că la mine în judeţ (Olt – n.r.) toată lumea s-a convins de prestaţia lui Iohannis, care a demonstrat că nu poate fi mai mult decât primar.

    Vasile Blaga (PDL): Sunt optimist, vom câştiga, nu am făcut niciodată pronosticuri, dar mă bazez pe mobilizarea extraordinară a oamenilor.

    Mate Andras (UDMR): Eu cred că votul va fi destul de strâns, cu patru-cinci procente în plus va câştiga Victor Ponta.

    Florin Geantă (PMP): Doi candidaţi slabi, probabil va fi la limită 51% cu 49% pentru Iohannis.

    Niculae Mircovici (Minorităţi naţionale): Undeva la 52 la 48, cu o diferenţă de patru-cinci procente, pentru Victor Ponta.

    Cristian Preda (europarlamentar): 52 la 48 pentru Iohannis, cred că se va trezi lumea şi vor veni în turul doi şi cei care nu au venit în primul tur.

    Vasile Nistor (PC): 55 la 45 pentru Ponta, structurile PSD sunt foarte bine organizate.

    Cristina Pocora (PNL): Va fi foarte strâns, cu o difernţă de până la trei procente va câştiga Klaus Iohannis.

     

  • Novak Djokovic a câştigat turneul de tenis de la Wimbledon

    Sârbul Novak Djokovic, numărul doi mondial şi favorit 1 al competiţiei, a câştigat duminică turneul de grand slam de la Wimbledon, învingându-l cu scorul de 6-7, 6-4, 7-6, 5-7, 6-4 pe Roger Federer, cap de serie numărul 4.

    Prin succesul de astăzi, Djokovic va ocupa de săptămâna viitoare prima poziţie a clasamentului mondial, depăşindu-l ca număr de puncte pe Rafael Nadal.

    Federer va urca şi el de pe locul patru pe locul trei în clasamentul ATP.

  • Simona Halep pierde în semifinală la Wimbledon

    Simona Halep a pierdut meciul disputat astăzi în cadrul semifinalei de la Wimbledon, scor 6-7, 2-6 în faţa canadiencei Eugenie Buchard, locul 13 WTA. Perfomanţa Simonei Halep rămâne însă cea mai bună performanţă a unei jucătoare din România pe iarba londoneză.

    În cealaltă semifinală, Petra Kvitova a învins-o cu 7-6, 6-1 pe Lucie Safarova.

    Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a devenit, miercuri, prima jucătoare din România care se califică în semifinalele turneului de Grand Slam de la Wimbledon, după ce a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-0, pe sportiva germană Sabine Lisicki, locul 19 WTA şi cap de serie numărul 19. Halep a depăşit astfel performanţa Virginiei Ruzici, calificată în sferturile de finală, în 1978 şi 1981. Cel mai bun rezultat al unui român la Wimbledon este accederea în finală. Ilie Năstase a reuşit acest lucru de două ori, în 1972 şi 1976.

    Miercuri, pe terenul central, Simona Halep şi-a dominat clar adversara, cu excepţia începutului de meci. Cu un serviciu puternic şi cu retururi precise, Lisicki s-a distanţat la 3-0, după un break în ghemul al doilea. Ea a încercat să scurteze punctele, lovind cu forţă mingea, pentru a nu-i permite româncei să-şi facă jocul variat. Odată cu scăderea intensităţii evoluţiei germancei şi înmulţirea greşelilor neforţate, Halep a reuşit să facă break la a doua ocazia ivită, la 2-4, apoi a repetat performanţa la 4-4. Românca şi-a adjudecat setul după cinci ghemuri câştigate la rând, în 34 de minute.

  • România ridică primul trofeu al zilei la Roland Garros! Ioana Loredana Roşca şi Ioana Ducu au câştigat finala de dublu junioare

    Ioana Loredana Roşca şi Ioana Ducu au câştigat, astăzi, finala de dublu junioare de la Roland Garros. Ele au trecut, în ultimul act, de favoritele numărul şapte, Bellis şi Vondruosova în trei seturi, scor 6-1, 5-7, 11-9.

    România poate deveni astăzi singura ţară din competiţie care câştigă două trofee, dacă Simona Halep o va învinge pe Maria Sharapova în finala de simplu feminin, programată să înceapă la ora 16.

    Ioana Ducu, în vârstă de 18 ani, ocupă locul 1011 în clasamentul WTA. Ioana Loredana Roşca are 17 ani şi ocupă locul 662. Cele două nu erau pe lista favoritelor înainte de începerea turneului.

  • Simona Halep s-a calificat în turul doi la Roland Garros. Na Li, principala favorită de pe jumătatea de tablou a Simonei, eliminată

    Simona Halep s-a calificat în turul doi al turneului de grand slam Roland Garros, învingând-o pe Alisa Kleybanova, din Rusia, cu scorul de 6-0, 6-2 în doar 56 de minute.

    Na Li, cap de serie numărul doi, a fost eliminată în mod surprinzător de Kristina Mladenovic, jucătoare venită din calificări, cu scorul de 7-5, 3-6, 6-1. Astfel, Simona Halep rămâne cea mai bine cotată jucătoare din jumătatea de jos a tabloului principal.

    Simona Halep ocupă în prezent locul 4 mondial. Anul trecut, la Roland Garros, ea a fost eliminată din primul tur.

  • Frontul Naţional triumfă în Franţa şi provoacă un nou cutremur politic

     Frontul Naţional a obţinut un scor de patru ori mai mare ca în 2009, devansând în mod clar UMP (20-21%), potrivit estimărilor concordonate prezentate de cinci institute de sondare. Pe poziţia a treia, PS ar obţine doar 14-15% din voturi.

    Vicepreşedintele FN Florian Philippot şi-a exprimat satisfacţia faţă de “scorul istoric” obţinut de partidul său, pe care l-a catalogat “primul partid din Franţa”.

    Frontul lui Marine Le Pen a beneficiat de nivelul record al lipsei de popularitate al puterii socialiste şi de divizarea opoziţiei de dreapta, într-un tip de scrutin catalogat drept “scrutin de defulare” de către politologi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Victorie dublă pentru Simona Halep: calificare în semifinale la Indian Wells şi locul 6 WTA

    Halep s-a impus uşor, în două seturi, cu scorul de 6-2, 6-2 şi o va întâlni în turul următor pe câştigătoarea meciului dintre Jelena Jankovic şi Agnieszka Radwanska.

    Datorită parcursului excelent, Simona Halep va ocupa de luni locul 6 în clasamentul WTA, indiferent de rezultatul meciurilor următoare.

    Simona Halep devine astfel jucătoarea din România cu cea mai bună clasare din istorie, depăşindu-le pe Irina Spârlea şi Virginia Ruzici, care au ocupat locul 7 în lume.

  • Antonescu: Dacă PNL nu va lua 20% la europarlamentare eu îmi dau demisia

     Antonescu a declarat, la Adevărul Live, că obiectivul PNL la alegerile europarlamentare este să obţină un scor electoral de 25%, însă se poate considera că partidul şi-a atins obiectivul dacă ar obţine un scor între 23 şi 24 la sută din opţiuni.

    El a fost întrebat ce se va întâmpla dacă PNL obţine sub 20% din voturi.

    “Dacă luăm sub 20 … nici nu vreau să analizez aşa ceva. (…) Sub 20 ar fi foarte rău şi ar genera schimbări foarte serioase”, a declarat liderul PNL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro