BusinessMagazin

Tag: saracie

  • Care sunt cele mai corupte ţări din lume

    Ancheta în curs de desfăşurare asupra Isabelei dos Santos, cea mai bogată femeie din Africa şi fiica fostului preşedinte al Angolei, a pus accentul pe scara corupţiei şi nepotismului din unele dintre cele mai sărace ţări ale lumii, unde bogaţii beneficiază de pe urma săracilor.

    Transparency International, o organizaţie neguvernamentală cu sediul în Germania, care urmăreşte corupţia guvernamentală la nivel mondial, a publicat recent indicele anual de corupţie. Mai jos se alfă o listă cu statele care ocupă primele cinci locuri din clasamentul gradului de corupţie, în care sunt incluse 180 de ţări.

    Somalia
    Fără un guvern central efectiv şi cu o sărăcie endemică, Somalia s-a clasat în partea de jos a listei Transparency International, la fel ca în fiecare an din 2006 încoace. Corupţia este una dintre cauzele principale ale instabilităţii politice din această naţiune africană.
    Instituţiile ţării continuă să fie extrem de disfuncţionale şi nu există aproape niciun mecanism care să elimine corupţia. Clanurile şi practicile religioase au mai multă influenţă asupra somalienilor decât politicienii.

    Sudanul de sud
    Sudanul de Sud a apărut în 2011, ca naţiune independentă, după decenii de război civil din Sudan, care au ucis sute de mii de oameni. Corupţia se găseşte în mai multe forme – patronaj, delapidare şi birocraţie. Funcţionarii publici solicită mită pentru activităţi banale, precum prelucrarea rapidă a documentelor pentru a începe afacerile, în timp ce armata este puternic fragmentată pe linii etnice şi tribale.
    De asemenea, oficialii profită de supravegherea laxă, ceea ce duce la delapidarea fondurilor publice.

    Siria
    Siria nu are instituţii puternice şi înregistrează un grad ridicat în ceea ce priveşte conflictele interne, determinate de războiul civil continuu. Preşedintele Bashar al-Assad a condus ţara din 2000, preluând puterea de la tatăl său, care a condus timp de aproape trei decenii.

    Yemen
    Un război civil între guvernul saudit din Yemen şi rebelii Houthi susţinuţi de Iran a aruncat statul din Golf în haos. Corupţia continuă să fie o problemă şi a afectat diverse aspecte ale vieţii.

    Venezuela, Sudan, Afganistan şi Guineea Ecuatorială
    Toate patru statele ocupă acelaşi loc. Venezuela este cuprinsă de tulburări politice, deoarece protestele împotriva preşedintelui socialist Nicolas Maduro s-au intensificat în ultimele luni în urma inflaţiei şi a emigrării multor venezueleni. Preşedintele Guineei Ecuatoriale, Teodoro Obiang Nguema Mbasogo, este unul dintre cei mai longevivi lideri din lume. Guvernul său a fost acuzat de diverse forme de corupţie şi administrare defectuoasă. Eforturile anticorupţie din Sudan au fost lente. Preşedintele împuternicit, Omar al-Bashir, a fost înlăturat în aprilie 2019 în urma unei lovituri de stat militare. Peste 113 milioane de dolari în numerar au fost găsiţi în casa acestuia după îndepărtarea sa de la putere.

    Corupţia din Afganistan este sistemică sub formă de nepotism şi un sistem de remunerare pentru numirile politice. De asemenea, criminalitatea organizată şi traficul de droguri joacă un rol important în ineficienţa guvernului.

    Unde se află Statele Unite pe listă?
    Statele Unite au primit un scor de 69, cel mai scăzut loc în opt ani.

  • Prinţ şi cerşetor, varianta modernă: cum a reacţionat o familie de milionari când s-a mutat în casa unor oameni săraci

    Terry Bentley a luat decizia care avea să schimbe viaţa familiei sale pentru totdeauna atunci când a cumpărat o companie pentru 5.000 de lire sterline, iar în urmă cu şase ani, când a vândut-o, aceasta înregistra venituri de peste 42,5 milioane de lire sterline.

    Familia Bentley (Terry, soţia sa, Sharon – ambii în vârstă de 54 de ani şi fiica lor Kaylee, 26 de ani), milionară acum, a făcut schimb în cadrul unui show televizat cu Angela Carter-Begbie, mama divorţată a patru copii, potrivit DailyMail.

    În cadrul acestui program de televiziune, cele mai bogate familii din rândul celor 10% cele mai bogate din Marea Britanie sunt aduse în lumina reflectoarelor, alături de cele 10% cele mai sărace. Formatul emisiunii prespune nu doar schimbarea locuinţelor între cei bogaţi şi săraci, dar şi încadrarea în bugetul săptămânal pe care îl are în mod obişnuit familia respectivă la dispoziţie.

    Dacă Terry are trei maşini parcate pe alee (un Porsche, un Range Rover şi, evident, un Bentley), Angela conduce o Skoda veche, în zilele în care îşi permite să o alimenteze. ”Am crezut că am murit şi am ajuns în Rai” – descrie femeia în vârstă de 42 de ani proprietatea exclusivistă cu patru dormitoare în care a petrecut o săptămână.

    ”Casa lor arată ca un showroom. Bucătăria este mare, au trei băi; eu trebuie să impart baia cu cei patru copii ai mei”, descrie Angela casa milionarilor.

    Milionarii din familia Bentley au fost îngroziţi să descopere că vor avea 138,83 de lire sterline ca să supravieţuiască –  suma de bani pe care Angela o are la dispoziţie după ce îşi plăteşte chiria şi facturile. Pe de altă parte, Kaylee cheltuieşte 300 de lire sterline doar pe haine, iar viaţa ei include numeroase ieşiri în oraş (în care nici măcar nu se gândeşte la valoare notei, cartea ei de credit nu o dezamăgeşte niciodată, după cum scrie Dailymail). 

    Cititi continuarea articolului aici 

  • Eurostat: România, ţara din UE cu cel mai mare risc de sărăcie al angajaţilor, în 2018

    În 2018, România a fost ţara din Uniunea Europeană cu cel mai mare risc de sărăcie pentru angajaţi, 15,3% din populaţia ocupată. La nivel european, această pondere a crescut, în 2018, la 9,5% de la 8,6% în 2008, potrivit datelor Eurostat publicate vineri.

    În clasamentul statelor membre UE cu cel mai mare risc de sărăcie pentru persoanele ocupate urmează Luxemburg (13,5%), Spania (12,9%), Italia (12,2%) şi Marea Britanie (11,3%).

    În schimb, cel mai mic risc de sărăcie în rândul persoanelor ocupate se regăsea în Finlanda (3,1%), Cehia (3,4%), Irlanda (4,9%), Belgia şi Croaţia (ambele cu 5,2%).

    În 2018, 9,9% dintre bărbaţii angajaţi prezentau risc de sărăcie, comparativ cu 9,1% valoarea înregistrată la femei.
    Totodată, angajaţii part-time (16,2%) prezentau un risc mai avansat de sărăcie decât cei care lucrează cu normă întreagă (7,8%).

     

  • OPINIE Kurt Weber, director general al Horváth & Partners România: „Soluţiile de automatizare şi viitorul locurilor de muncă”

    Această bunăstare este şi generatorul unei nevoi crescute pentru depozitare, gestionare, îndosariere, stivuire, scanare, plicuire etc. De fapt, prin revoluţia digitală din ultimii ani, omenirea a creat o lume foarte complexă şi ambiguă, în care volatilitatea şi incertitudinea ne înconjoară. Pentru a face faţă acestei lumi noi, oamenii au nevoie de o capacitate incredibilă de a gândi şi a lua decizii într-un mediu abstract. Capacitatea de abstractizare nu se învaţă de azi pe mâine, ci este rezultatul unui lung şir de exerciţii: multe, mărunte şi dese, care se desfăşoară pe o perioadă lungă. Dilema este cum să îţi aloci timp pentru a-ţi dezvolta această capacitate. În prezent, o mare parte din activitatea unui angajat constă în sarcini menite doar să ajute companiile să gestioneze complexitatea pe care au creat-o şi de care beneficiază. Astfel, studii internaţionale arată că aproape 60% din volumul de muncă dintr-o companie este generat de sarcini care nu aduc valoare efectivă, ci există strict pentru a menţine întreprinderea în stare de funcţionare. Activităţi ca emiterea de facturi, contabilitatea de gestiune, colectarea de creanţe au nevoie de mult timp, spaţiu şi oameni.
    Potrivit unui studiu al Horváth & Partners, până la 30% dintre locurile de muncă existente vor fi înlocuite de soluţii de automatizare până în 2030. Funcţiile unde există cea mai ridicată probabilitate de automatizare sunt în activităţi ce ţin de contabilitate, logistică, depozitare, marketing, casierie, secretariat, relaţii cu publicul, dactilografiere. Există o serie întreagă de soluţii de automatizare aplicabile pentru aceste funcţii, iar printre cele intrate mai recent în vocabularul comun este şi RPA, Robotic Process Automation.
    RPA-ul este un instrument, să-i zicem un limbaj de codare, cu ajutorul căruia se construiesc nişte miniprograme informatice, ce replică fidel operaţiunile pe care le face un om, pe calculator. Astfel, miniprogramul are aceleaşi rezultate şi poate face aceleaşi lucruri ca omul. De fapt, poate avea rezultate chiar mai bune, având în vedere eroarea umană prezentă în orice proces. Desigur, acest tip de automatizare este aplicabil doar proceselor de rutină, care se desfăşoară în baza unor reguli clare şi în derularea cărora nu este nevoie de raţiune, cu alte cuvinte, în procese robotice. Aceste miniprograme sunt aşa-zişii roboţi, din perspectiva RPA.
    Iar economia de timp este uşor de calculat. Un exemplu simplu: să zicem că un contabil trebuie să emită manual 200 de facturi, o dată la 10 zile, în cursul unui an. Toate datele de facturare, pe care contabilul trebuie să le treacă în factură, există într-un sistem informatic care nu permite emiterea automată. În scenariul nostru, optimist, întocmirea unei singure facturi durează aproximativ 3 minute. Contabilul face aceleaşi mişcări pe laptop şi intră în aceleaşi ecrane din sistemul informatic. Practic, este un proces robotic. Astfel, doar activitatea de emitere a acelor facturi îi va lua contabilului aproximativ 50 de zile anual. Deci acesta va petrece peste 2 luni într-un an pentru a emite facturi.
    Un robot RPA ar putea face această treabă în locul contabilului, lăsându-i cele 2 luni pentru a pregăti, de exemplu, rapoarte interesante pentru managementul companiei despre, să zicem, profitabilitatea activităţii operaţionale. În baza acestora, managementul ar putea lua decizii care ar face ca acea companie să fie mai competitivă în piaţă, ceea ce ar genera un profit mai mare. Aşadar, contabilul din exemplul nostru ar avea timp să se ocupe de îmbunătăţirea rapoartelor de management, a procedurilor interne, de gestiunea riscurilor sau de alte sarcini care îi necesită gândirea abstractă şi creativă. Din acest unghi, eu văd RPA-ul ca pe o prelungire a angajaţilor, care îşi alocă timp pentru a se instrui în utilizarea roboţilor.
    Mai mult, toate platformele RPA, cum este şi cea dezvoltată de UiPath, au ca ţintă democratizarea posibilităţii de codare a roboţilor. Acest lucru înseamnă că dacă un contabil ar avea un minimum de aptitudini tehnice şi ar aloca timp pentru a învăţa cum să codeze roboţii RPA, ar putea să îşi facă singur robotul care să îi emită facturile.
    E lesne de imaginat un viitor în care sarcinile de rutină nu mai sunt făcute de oameni, ci de roboţi. Un astfel de viitor arată, din perspectiva mea, foarte interesant. În scenariul în care educaţia s-ar adapta suficient de repede, am putea ajunge, peste o generaţie, să avem de-a face cu oameni care nu au lucrat niciodată rutinat, pe un proces robotic. Oameni care au avut timp să gândească abstract şi critic, ceea ce ar putea conduce, de ce nu, la o explozie globală de creativitate. Desigur, sunt mulţi paşi de făcut până la acel punct, dar scenariul este unul posibil, poate chiar probabil. Automatizarea va promova noi modele de afaceri şi le va securiza pe cele existente, de exemplu, în industria serviciilor financiare. Reversul medaliei constă în schimbarea pe termen lung pe care o va aduce modului de lucru: multe dintre slujbele de astăzi nu vor mai exista în viitor. Noile locuri de muncă vor necesita abilităţi diferite şi nu vor compensa pierderea celor mai vechi. În consecinţă, o parte a provocării transformatoare pe care o reprezintă automatizarea include responsabilitatea corporativă.
    Soluţiile sunt, deocamdată, puţine, pentru că această democratizare a automatizării a devenit o problemă socială reală relativ recent. Evident, oamenii ameninţaţi cu pierderea locului de muncă vor trebui să se recalifice în funcţii care nu pot fi automatizate. Important este ca măsurile necesare să fie luate eficient de către guverne şi companii, pentru a evita evenimente nefaste. Pentru a beneficia pe termen lung de potenţialul său creator, omenirea trebuie să îmbrăţişeze, precaut dar călduros, automatizarea. Şi, aşa cum a făcut-o de nenumărate ori pe parcursul istoriei, să găsească răspunsuri pentru problemele pe termen scurt care vor apărea.

  • Raport îngrijorător: România, în topul sărăciei şi mortalităţii în rândul copiilor din UE

    Peste o treime dintre copiii din România trăiesc sub pragul sărăciei şi 150.000 adorm flămânzi, arată datele unui raport al Organizaţiei Salvaţi Copiii, împreună cu Avocatul Poporului. România înregistrează şi cea mai mare rată a mortalităţii în rândul copiilor din UE.

    Aproximativ 21,5% dintre copiii români trăiesc în condiţii materiale extrem de precare, acest procente reprezentând cea mai ridicată rată din UE, unde media este de 5,9%. De asemenea, peste 32% trăiesc sub pragul de sărăcie, arată datele unui raport realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii, împreună cu Avocatul Poporului.

    Potrivit aceloraşi date, România are cea mai mare rată a sărăciei relative persistente din Uniunea Europeană. În anul 2017, 19,1% din populaţie avea venituri sub pragul de sărăcie şi se aflase în aceeaşi situaţie în cel puţin doi din cei trei ani anteriori. În cazul copiilor, rata sărăciei persistente era de 28,8% în 2017. Deşi în scădere, conform celor mai recente date estimate Eurostat, România rămâne statul european cu cea mai mare diferenţă la indicatorul sărăciei sau excluziunii sociale între copii şi totalul populaţiei.

    O altă cifră îngrijorătoare este legată de faptul că 150.000 de copii merg seara la culcare flămânzi, iar statistica include doar copiii care trăiesc în mediul rural şi a fost calculată pe baza unui studiu din 2018, în care 3% dintre copii au răspuns că se culcă flămânzi în fiecare seară, şi încă 5% uneori, se arată în raport. Cei mai expuşi riscului sunt, de departe, copiii care au doi sau mai mulţi fraţi.

    Totodată, datele raportului indică şi faptul că România înregistrează şi cea mai mare rată a mortalităţii în rândul copiilor din Uniunea Europenă, cu un capitol separat al mortalităţii sub un an.

    Mortalitatea în rândul copiilor situează România pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii de două ori mai mare decât media Uniunii pentru populaţia între 0-19 ani. Astfel, în România, rata mortalităţii în 2017 a fost de 61,69 la 100.000 copii şi adolescenţi, în timp ce media Uniunii Europene a fost de două ori mai mică, 31,60 la 100.000.

    În ceea ce priveşte mortalitatea infantilă, în 2018, în România s-au înregistrat 1.214 de decese ale copiilor sub un an, cu o rată a mortalităţii infantile (numărul deceselor raportat la 1.000 de naşteri) de 6,5‰. Mai mult de jumătate dintre decesele sub un an se produc în prima lună de viaţă (mortalitate neonatală), arată datele raportului.

    Potrivit aceleiaşi surse, analiza factorilor favorizanţi realizată de Institutul Naţional de Sănătate Publică arată că o parte din aceste decese ar fi putut fi evitate printr-o mai bună monitorizare ante-natală, care ar fi permis atât intervenţii în sarcină, cât şi direcţionarea sarcinilor cu complexitate mare către unităţi echipate corespunzător.

    Ratele mortalităţii infantile variază puternic la nivelul judeţelor, judeţele cu cele mai scăzute rate ale mortalităţii infantile în 2018 fiind Dâmboviţa (2,9‰), Ilfov (4,1‰), Arad şi Timiş (4,5‰), Iaşi şi Alba (4,8‰) şi mun. Bucureşti (3,6‰). La polul opus, cu rate ale mortalităţii de trei şi de două ori mai mari, se află Tulcea (15,5‰), Botoşani (12,9‰), Sălaj (11,5‰), Călăraşi (11,2‰) şi Caraş-Severin (10‰), se menţionează în raport.

    Educaţia şi vârsta mamei sunt două dintre elementele principale care influenţează în mod direct procentul deceselor pentru copiii sub un an. Procentul cel mai mare de decese ale copiilor sub un an se înregistrează pentru mamele fără educaţie şi cele care au terminat doar şcoala primară, acesta scăzând ca funcţie a nivelului de educaţie al mamei. Vârsta mamei este de asemenea un factor important, cu rate mari ale mortalităţii atât la mamele adolescente, cât şi la cele peste 40 de ani, arată datele raportului realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii şi Avocatul Poporului.

    În 2018, în România trăiau 3.680.850 de copii, iar la 1 ianuarie 2018, procentul copiilor rezidenţi în mediul rural era cu foarte puţin mai mare decât al copiilor din mediul urban, diferenţa reală fiind de doar 0,32% (13.228) mai mulţi copii în mediul rural, indică datele raportului realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii şi Avocatul Poporului.

  • Raport îngrijorător: România, în topul sărăciei şi mortalităţii în rândul copiilor din UE

    Peste o treime dintre copiii din România trăiesc sub pragul sărăciei şi 150.000 adorm flămânzi, arată datele unui raport al Organizaţiei Salvaţi Copiii, împreună cu Avocatul Poporului. România înregistrează şi cea mai mare rată a mortalităţii în rândul copiilor din UE.

    Aproximativ 21,5% dintre copiii români trăiesc în condiţii materiale extrem de precare, acest procente reprezentând cea mai ridicată rată din UE, unde media este de 5,9%. De asemenea, peste 32% trăiesc sub pragul de sărăcie, arată datele unui raport realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii, împreună cu Avocatul Poporului.

    Potrivit aceloraşi date, România are cea mai mare rată a sărăciei relative persistente din Uniunea Europeană. În anul 2017, 19,1% din populaţie avea venituri sub pragul de sărăcie şi se aflase în aceeaşi situaţie în cel puţin doi din cei trei ani anteriori. În cazul copiilor, rata sărăciei persistente era de 28,8% în 2017. Deşi în scădere, conform celor mai recente date estimate Eurostat, România rămâne statul european cu cea mai mare diferenţă la indicatorul sărăciei sau excluziunii sociale între copii şi totalul populaţiei.

    O altă cifră îngrijorătoare este legată de faptul că 150.000 de copii merg seara la culcare flămânzi, iar statistica include doar copiii care trăiesc în mediul rural şi a fost calculată pe baza unui studiu din 2018, în care 3% dintre copii au răspuns că se culcă flămânzi în fiecare seară, şi încă 5% uneori, se arată în raport. Cei mai expuşi riscului sunt, de departe, copiii care au doi sau mai mulţi fraţi.

    Totodată, datele raportului indică şi faptul că România înregistrează şi cea mai mare rată a mortalităţii în rândul copiilor din Uniunea Europenă, cu un capitol separat al mortalităţii sub un an.

    Mortalitatea în rândul copiilor situează România pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii de două ori mai mare decât media Uniunii pentru populaţia între 0-19 ani. Astfel, în România, rata mortalităţii în 2017 a fost de 61,69 la 100.000 copii şi adolescenţi, în timp ce media Uniunii Europene a fost de două ori mai mică, 31,60 la 100.000.

    În ceea ce priveşte mortalitatea infantilă, în 2018, în România s-au înregistrat 1.214 de decese ale copiilor sub un an, cu o rată a mortalităţii infantile (numărul deceselor raportat la 1.000 de naşteri) de 6,5‰. Mai mult de jumătate dintre decesele sub un an se produc în prima lună de viaţă (mortalitate neonatală), arată datele raportului.

    Potrivit aceleiaşi surse, analiza factorilor favorizanţi realizată de Institutul Naţional de Sănătate Publică arată că o parte din aceste decese ar fi putut fi evitate printr-o mai bună monitorizare ante-natală, care ar fi permis atât intervenţii în sarcină, cât şi direcţionarea sarcinilor cu complexitate mare către unităţi echipate corespunzător.

    Ratele mortalităţii infantile variază puternic la nivelul judeţelor, judeţele cu cele mai scăzute rate ale mortalităţii infantile în 2018 fiind Dâmboviţa (2,9‰), Ilfov (4,1‰), Arad şi Timiş (4,5‰), Iaşi şi Alba (4,8‰) şi mun. Bucureşti (3,6‰). La polul opus, cu rate ale mortalităţii de trei şi de două ori mai mari, se află Tulcea (15,5‰), Botoşani (12,9‰), Sălaj (11,5‰), Călăraşi (11,2‰) şi Caraş-Severin (10‰), se menţionează în raport.

    Educaţia şi vârsta mamei sunt două dintre elementele principale care influenţează în mod direct procentul deceselor pentru copiii sub un an. Procentul cel mai mare de decese ale copiilor sub un an se înregistrează pentru mamele fără educaţie şi cele care au terminat doar şcoala primară, acesta scăzând ca funcţie a nivelului de educaţie al mamei. Vârsta mamei este de asemenea un factor important, cu rate mari ale mortalităţii atât la mamele adolescente, cât şi la cele peste 40 de ani, arată datele raportului realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii şi Avocatul Poporului.

    În 2018, în România trăiau 3.680.850 de copii, iar la 1 ianuarie 2018, procentul copiilor rezidenţi în mediul rural era cu foarte puţin mai mare decât al copiilor din mediul urban, diferenţa reală fiind de doar 0,32% (13.228) mai mulţi copii în mediul rural, indică datele raportului realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii şi Avocatul Poporului.

  • Cei trei muschetari care luptă împotriva sărăciei

    Abhijit Banerjee, Esther Duflo şi Michael Kremer sunt laureaţii premiului Nobel pentru economie pentru studiile lor de combatere a sărăciei globale, potrivit unui anunţ făcut săptămâna trecută.
    Banerjee şi Duflo – care sunt un cuplu atât în muncă, cât şi în viaţa privată – sunt profesori la Massachusetts Institute of Technology, iar Kremer este profesor la Universitatea Harvard.
    La 46 de ani, Duflo este a doua femeie care primeşte un premiu Nobel pentru economie, după economista americană Elinor Ostrom, care a câştigat premiul în 2009, pentru munca ei în direcţia cooperării între oameni, potrivit Financial Times. Ea este de asemenea cel mai tânăr laureat din toate timpurile din domeniul economiei: recordul anterior a fost deţinut de Kenneth Arrow, care avea 51 de ani în 1972, atunci când a primit premiul.
    Cei trei au primit premiul, cunoscut în mod oficial drept premiul Sveriges Riksbank, în memoria lui Alfred Nobel, pentru dezvoltarea unor metode experimentale legate de identificarea celor mai eficiente politici de intervenţie pentru a lupta împotriva sărăciei prin studii pe teren. Un exemplu citat de comitetul care a acordat premiul a fost  munca lor legată de „criza învăţării”, care a relevat faptul că furnizarea de manuale în sine nu îi va ajuta pe copii să înveţe mai mult în şcoală fără o educaţie mai bună, construită strict pe nevoile lor. 

  • Cât de săraci sunt săracii României. Ţara noastră înregistrează cele mai mari decalaje din Uniunea Europeană între veniturile mari şi cele mici

    Românii înregistrează cele mai mari decalaje din Uniunea Europeană între veniturile mari şi cele mici, potrivit unui infografic Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România.
     
    Astfel, potrivit sursei citate, veniturile celor mai bogaţi 10% dintre români sunt de aproape şase ori mai mari decât ale celor mai săraci 10% dintre ei.

    În întreaga Uniune Europeană acest raport este de 3,76.

    În Cehia şi Slovacia, raportul este 2,83%, în Slovenia – 2,96%, în Finlanda – 3%, în Bulgaria – 5,22%, în Letonia – 5,29% şi în Lituania – 5,5%.
    România are un raport de 5,83% între cei mai bogaţi şi cei mai săraci 10% dintre cetăţeni.

    Potrivit infograficului, cei 10% români cu cele mai mari venituri câştigă anual peste 6.928 euro, în timp ce acei 10% cu cele mai mici venituri au un venit anual de maxim 1.189 euro, respectiv 3,25 euro pe zi.

    “Între 2010 şi 2015, tendinţa a fost ca decalajele să se accentueze. După o scurtă perioadă de reducere (2016-2017), raportul dintre cele mai mari şi cele mai mici venituri a crescut din nou, în 2018. Aceasta înseamnă că veniturile mari au crescut mai accentuat decât cele mici”, precizează sursa citată.

  • Gina Rinehart, una dintre cele mai bogate femei din lume: “Oamenii săraci sunt săraci pentru că sunt leneşi şi beţivi”

    Gina Rinehart, una dintre cele mai bogate femei din lume, are o poziţie radicală atunci când vine vorba de oamenii ce trăiesc la limita sărăciei. Ea spune că oamenii ajung săraci pentru că sunt leneşi şi beţivi: “Dacă eşti gelos pe cei care au mai mulţi bani, nu trebuie să stai şi să te plângi. Găseşte o soluţie ca să câştigi şi tu mai mulţi bani – nu mai pierde timp cu băutura sau ieşirile în oraş; mai bine foloseşte timpul muncind.”

    Declaraţia făcută în urmă cu patru ani nu a fost foarte bine primită de ministrul de finanţe australian la acea vreme, Wayne Swan. “Astfel de comentarii reprezintă o insultă la adresa milioanelor de australieni care trag de ei zi de zi, încercând să câştige bani pentru mâncarea celor mici”, a răspuns acesta.

    Gina Rinehart, din Australia, a moştenit o avere de peste 30 de miliarde de dolari, devenind peste noapte una dintre cele mai bogate femei din lume.

  • ONU avertizează: Oamenii bogaţi se vor proteja de criza climatică prin care trecem, dar săracii vor suferi cel mai mult. Urmează un „apartheid climatic”

    Comunităţile bogate vor avea capabilităţile de a se proteja mai bine de criza climatică prin care trece planeta, însă oamenii săraci vor avea cel mai mult de suferit, se arată într-un raport al Naţiunilor Unite, citat de The Independent.

    Chiar şi în cazul nerealist, considerat cel mai bun scenariu, în care temperatura globală va creşte în medie cu 1,5 grade Celsius până în 2100, milioane de oameni vor avea de ales între foamete sau migraţie, avertizează Philip Alston, numitul special al ONU pe sărăcie extremă şi drepturile omului.

    El prezice o ruptură între oamenii care vor putea atenua efectele încălzirii globale, şi cei care nu vor dispune de mijloacele materiale pentru asta, ceea ce va duce la un „apartheid climatic”.

    Acesta mai atrage atenţia că urmările încălzirii globale vor avea implicaţii majore pentru drepturile omului şi pentru instituţia democraţiei la nivel global.

    „Ceea ce era considerat la un moment dat catastrofic, ar putea fi acum cel mai bun scenariu. (…) În timp ce oamenii aflaţi în sărăcie extremă sunt responsabili doar pentru o mică parte din emisiile globale, ei vor resimţi cel mai puternic urmările schimbărilor climatice, cu cele mai slabe posibilităţi de a se apăra”, adaugă Alston.

    El a amintit de momentul în care o bună parte a locuitorilor oraşului New York s-au regăsit într-o situaţie relativ imposibilă în momentul în care Uraganul Sandy a lovit în 2012, în timp ce „sediul central al băncii Goldman Sachs era protejat de zeci de mii de saci de nisip şi electricitate de la propriul generator”.

    „Riscăm un scenariu de apartheid climatic unde bogaţii plătesc pentru a scăpa de supraîncălzire, foamete şi conflict, în timp ce restul lumii rămâne să sufere”, notează Alston.

    Partea mai săracă a populaţiei globale – 3,5 miliarde de persoane – este responsabilă pentru doar 10% din emisiile de carbon globale, în timp ce primii 10% cei mai bogaţi oameni din lume sunt responsabili pentru jumătate din totalul emisiilor globale.

    O persoană care se încadrează în cei mai bogaţi 1% oameni din lume utilizează de 175 de ori mai mult carbon decât o persoană aflată în top 10% cei mai săraci oameni din lume, potrivit unui raport realizat de Oxfam în 2015.