Tag: salarizare

  • Guvernul şi-a propus ca până în noiembrie să fie aprobată legea salarizării unitare pentru 2012

    Aceste termene au fost incluse pe Lista priorităţilor legislative ale Guvernului pentru cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2011. Printre proiectele care urmează să fie aprobate şi transmise spre dezbatere Parlamentului în sesiunea de toamnă, Guvernul a inclus şi proiectul de Lege privind salarizarea personalului bugetar în anul 2012 în contextul Legii-cadru, propunând ca termen de finalizare a procedurii legislative luna noiembrie. Executivul îşi propune totodată ca până la sfârşitul anului, condiţionat de adoptarea de către Parlament a proiectului Legii asistenţei, să modifice şi completeze prevederile privind alocaţia de stat pentru copii, privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor şi să adopte un proiect de lege pentru instituirea venitului minim de inserţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Motiunea de cenzura privind legea salarizarii in 2011 a fost respinsa

    La votul secret, cu bile, au participat doar reprezentantii
    opozitiei. Parlamentarii apartinand coalitiei au fost prezenti la
    dezbaterea motiunii de cenzura, dar nu au votat in niciun fel.
    Chestorii Senatului si Camerei Deputatilor au anuntat, de la
    tribuna Parlamentului, ca la Senat au ramas neutilizate 76 de bile,
    iar la Camera Deputatilor 201 bile. Dupa efectuarea numaratorii,
    s-a anuntat ca 190 de parlamentari au votat “pentru” motiune, iar
    unul “impotriva”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Taierea nodului gordian. Roberta Anastase: “Nu mi-e teama de demisie”

    Insa vraja s-a rupt cateva ore mai tarziu, cand liderii PDL
    intorsi de la o intalnire cu presedintele Basescu au anuntat ca de
    fapt solicitarea unui armistitiu a fost ipocrita, pentru ca nici
    presedintele nu ar fi crezut ca acesta ar fi putut fi respectat de
    opozitie.

    PDL pare decis sa continue jocul de mana forte si sa nu cedeze
    solicitarilor PSD si PNL privitoare la demisia Robertei Anastase,
    care a anuntat, in stilul oracolului din Delfi, ca blocajul din
    Parlament se poate rezolva intr-o saptamana si ca ei nu ii este
    frica de demisie. Optimistii din opozitie au vazut in asta o
    avanpremiera la demisia ce va fi anuntata zilele acestea, insa tot
    mai multe voci rationale au atras atentia ca exista si o alta
    posibila rezolvare: profitand de majoritatea de care dispune in
    teorie, puterea ar putea sa-si mobilizeze toti alesii pentru a vota
    schimbarea regulamentelor parlamentare, iar atributiile Birourilor
    Permanente (unde puterea pierde frecvent in favoarea opozitiei) sa
    fie inlocuite de voturile in plen pe baza majoritatii simple.

    Scenariul ar fi o rezolvare eleganta a blocajului, posibil chiar
    din aceasta saptamana, insa realizarea sa este pusa sub semnul
    intrebarii din cauza absenteismului, o boala veche si deocamdata
    fara leac a parlamentarilor, fie ei de la putere sau din opozitie.
    Nu de alta, dar Camera Deputatilor urmeaza – dupa esecul
    inregistrat de putere la Senat – sa decida asupra cererii
    presedintelui de revizuire a legii pensiilor, iar majoritatea
    guvernamentala are nevoie sa demonstreze macar acum ca poate
    functiona.

    Pana la rezolvarea acestei situatii, presedintele Basescu a mai
    deschis un front impotriva Curtii Constitutionale, pe care a
    acuzat-o ca ar fi “penibila” atunci cand isi contrazice propriile
    decizii, referindu-se la decizia CC privind exceptarea
    judecatorilor de la prevederile legii pensiilor. Opozitia nu a
    pierdut prilejul sa taxeze declaratiile presedintelui, desi a
    acuzat la randul ei “politizarea” Curtii de catre actualii
    guvernanti.

  • Salariile romanilor in iulie: in industrie, cresteri de 11%, la bugetari, taieri de 20%

    Cauza pentru scaderea salariului “statistic” este taierea cu 25%
    a lefurilor bugetarilor incepand cu 1 iulie.

    De departe, metalurgia conduce topul cresterilor salariale din
    iulie, cu un plus de 11,4% fata de luna precedenta. Vasile Parpala,
    directorul executiv al Federatiei Patronale Metalurgia, membru al
    Confederatiei Patronale din Industrie, Agricultura, Constructii si
    Servicii din Romania, spune ca salariile mai mari ale angajatilor
    sunt consecinta unei productii industriale mai mari. In iunie,
    datele statistice arata ca intreaga industrie a mers mai bine.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Legea salarizarii: majoritatea bugetarilor primesc in plus 1% in 2011

    Salariile intre 600 si 800 de lei pot fi majorate (repetam,
    conditionat) cu maximum 20%, salariile intre 801 si 1.000 de lei cu
    16%, intre 1.001 si 1.500 cu 12%, intre 1.501 si 2.000 cu 8%, intre
    2.001 si 2.500 cu 4%, iar salariile de la 2.501 lei in sus ar putea
    creste cu un procent.

    Conditia aplicarii acestor procente este ca, in urma majorarii,
    salariile rezultate sa nu le depaseasca pe cele “ideale”, din
    grilele de salarizare.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Franks: Legea salarizarii trebuie modificata, astfel incat sa isi produca efectele din 2011

    Franks a precizat, cu privire la legea salarizarii unitare, ca
    trebuie luate in considerare schimbarile din structura salariala
    pentru a fi asigurata sustenabilitatea fiscala.

    Referindu-se la legea pensiilor, reprezentantul FMI a subliniat
    ca intelege amanarea termenului privind aprobarea acesteia,
    deoarece in Parlament au existat presiuni legate de alte chestiuni,
    insa a apreciat ca este bine daca va fi aprobata in luna
    septembrie, astfel incat sa intre in vigoare de la 1 ianuarie
    2011.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Revista presei economice din Romania

    Gandul titreaza pe prima pagina: ” Marea pacaleala a
    legii salarizarii unitare. Cum scad veniturile “conservate” ale
    bugetarilor “. Marea pacaleala a Legii salarizarii unitare in
    sectorul bugetar este ca stabileste conservarea veniturilor din
    luna decembrie 2009 si nu a celor din cursul anului 2009. Asa se
    face ca guvernantii pot pretinde, acum, fara sa minta, ca nu scad
    veniturile, desi media acestora, in 2010, va fi mai mica fata de
    anul trecut. Un alt subiect abordat in paginile de economie este
    cel al pretului tutunului. Astfel, cele mai scumpe tigari din
    Europa, raportate la salariu, sunt in Romania, unde dintr-un
    salariu mediu brut pot fi cumparate 183 de pachete, la polul opus
    aflandu-se Luxemburgul, cu 1.127 de pachete.

    Evenimentul Zilei se concentreaza asupra programului
    “Prima casa 2”, care, potrivit jurnalistilor, finanteaza locuinta
    noua in rate. Cei care aleg sa-si construiasca o casa prin
    programul guvernamental vor primi bani de la banca in transe, in
    functie de stadiul lucrarilor, nu la final, ca pana acum. EVZ scrie
    si ca una din zece firme a fost controlata de Fisc anul trecut.
    Oamenii de afaceri sunt pregatiti sa infrunte si in acest an un val
    de controale din partea Fiscului. Principala cauza a inaspririi
    verificarilor este scaderea veniturilor la bugetul de stat.

    “Statul, cel mai mare camatar: dobanda, 36,5%”. Romania
    Libera
    detaliaza acest subiect: Cand spune ca ia, ia. Cand
    spune ca da, doar spune ca da. Asa ar putea fi sintetizata politica
    fiscala a statului, care a trimis in incapacitate de plata sute de
    companii ce au de recuperat de la Fisc sume mai mari decat
    impozitele datorate. Mai mult, statul nu plateste dobanzi, dar
    percepe penalitati ramase neschimbate din vremuri de hiperinflatie.
    O companie a ajuns chiar pana la Inalta Curte de Casatie si
    Justitie dupa ce Fiscul a executat-o silit pentru datorii de 5
    milioane de lei. Firma avea de recuperat de la stat zece milioane
    de lei, rambursari de TVA. Nu i-a vazut nici pana azi.

    Adevarul scrie ca fondul de investitii Advent a cumparat
    80% din actiunile retelei de servici medicale Centrul Medical
    Unirea detinute de compania 3i si fondatorul ei, medicul cardiolog
    Wargha Enayati. Actiunile CMU au fost vandute pentru 40 de milioane
    de euro.

    “Licitatia anului: 10 constructori se bat pentru renovarea
    Teatrului National cu 50 de milioane de euro”, titreaza pe prima
    pagina Ziarul Financiar. Initiata in vremuri de crestere
    economica, modernizarea TNB, un proiect gigant de 50 de milioane de
    euro, este un magnet pentru constructori. Cu aceasta suma se poate
    face o cladire de birouri de 30 de etaje. Zece companii si
    consortii se lupta pentru contractul de reabilitare si extindere a
    Teatrului National Bucuresti, cu o valoare de peste 51 mil. euro
    fara TVA, aceasta fiind cea mai mare investitie demarata de stat in
    sectorul constructiilor civile anul acesta.

  • Efectul legilor anticriza: bugetarii intra in greva

    Mai multe federatii ale bugetarilor afiliate la confederatii
    diferite au semnat, joi, o alianta, cerand Guvernului sa nu-si
    asume raspunderea in fata Parlamentului pe actualul proiect al
    legii unice de salarizare si sa renegocieze actul normativ astfel
    incat toti bugetarii sa aiba salarii decentesi sa se tina cont de
    principiile asumate in urma cu trei luni, cand a inceput negocierea
    pe aceasta lege, scrie Mediafax.
    De asemenea, membrii aliantei bugetarilor cer stoparea
    disponibilizarilor in sistemul bugetar si spun ca nu accepta
    concediul fara plata propus de Guvern.

    Cititi mai multe pe
    www.mediafax.ro

  • Peste 320.000 de disponibilizari in sectorul public pana in 2015

    El a aratat ca reducerea diferentei dintre salariile mici si cele mari din sectorul bugetar, prin majorarea remuneratiilor aflate in prezent la un nivel scazut, impune "o reforma" a numarului de personal din sectorul bugetar.

    Reprezentantii Guvernului, cei ai sindicatelor si cei ai patronatelor discuta, marti, la Guvern, asupra formei finale a proiectului de lege privind salarizarea unitara in sistemul bugetar.
     

  • Cat mai costa un angajat in Romania

    Cat de mult au invatat romanii sa se puna in valoare la locul de munca? Destul de mult, s-ar putea spune, daca ar fi sa ne uitam la pretentiile salariale pe care le au si, mai mult decat atat, la beneficiile pe care le cer si le si primesc de la companiile pentru care lucreaza. De la beneficii mai degraba greu de cuantificat, precum un spatiu de lucru confortabil si oportunitati de promovare, companiile promit si sunt nevoite sa ofere pachete extrasalariale din cele mai variate.

    Masina de serviciu si telefonul nu mai sunt de mult beneficii speciale, au devenit instrumente esentiale de lucru, asa incat pe langa acestea, angajatii cer bonuri de masa, asigurari de viata, pensii private sau abonamente la clinici private. In aceste conditii, specialistii in resurse umane spun ca s-a ajuns chiar la situatia in care beneficiile pe care le ofera un loc de munca sa fie mai importante decat salariul in sine. Acest lucru a fost alimentat in principal de intrarea companiilor multinationale pe piata, care au venit cu politici care pentru companiile autohtone nu insemnau foarte mult, precum fidelizarea sau retentia angajatilor.

    Acum, in conditiile in care mai toata lumea reclama o acuta lipsa de forta de munca in general si de specialisti, in particular, beneficiile extrasalariale s-au transformat intr-o solutie la care putini nu recurg. Odata cu intrarea pe piata a pensiilor private si mai ales dupa introducerea legii aferente, multe companii au ales sa introduca de la inceputul acestui an pensiile private facultative, incurajate de interesul pe care angajatii l-au aratat pentru campania de inscriere la pensiile private obligatorii.

    Producatorul de vin si distilate din vin Vincon Vrancea, controlat de fostul fotbalist Gica Popescu, este printre primele companii din Romania care au oferit angajatilor proprii o pensie privata facultativa, ca parte a pachetului de beneficii salariale. Astfel, 138 de angajati ai societatii au primit o pensie privata facultativa, in contul careia angajatorul cotizeaza cu 200 de euro pe an. Conform legii, orice angajator poate oferi salariatilor sai o pensie facultativa, cotizand in beneficiul acestora.

    Optiunea semnarii unei pensii facultative apartine insa salariatului, care poate accepta sau refuza oferta angajatorului. Iuliana Tudose, manager de resurse umane la Vincon, sustine ca aceste beneficii sunt, in acelasi timp, si parte a unei politici de retentie pe care marile companii o practica pentru a elimina pe cat posibil riscul de a ramane fara oameni in posturi cheie: “Ne-am decis sa fidelizam angajatii care au peste 15 ani in companie, care sunt oameni valorosi, adevarati specialisti. A fost aleasa compania Allianz-Tiriac, cu care s-au incheiat polite pentru pensii private pentru 138 de persoane”.

    In plus, celor care au aceasta vechime si au peste 35 de ani li s-a incheiat o polita suplimentara de sanatate, platita de asemenea integral de companie, iar cei care au si peste 15 ani vechime primesc si o suma suplimentara la salariu. Din cele 138 de persoane eligibile din punctul de vedere al varstei, 7% sunt din managementul superior si din middle management, iar restul sunt persoane din posturi de executie. “Daca vor, ei pot contribui suplimentar si vom discuta cum vom putea dezvolta aceasta metoda de fidelizare, poate sa o extindem la familiile acestora”, spune Iuliana Tudose.

    In aceeasi situatie se afla si producatorul ceh de medicamente Zentiva, la care, din ianuarie 2008, acest beneficiu este facultativ, urmand ca fiecare angajat sa decida daca i se potriveste sau nu, in functie de interesul personal si de varsta. Optiunea privind pensiile facultative a fost introdusa in ambele divizii ale companiei, cea comerciala si cea operationala. Cele doua directoare de resurse umane, Anca Covaciu (divizia comerciala) si Alice Varlan (divizia operationala) spun ca angajatul are posibilitatea sa isi schimbe optiunea o data pe an si sa aleaga orice alta varianta din pachetul de benefi cii, care include si servicii medicale suplimentare, cheltuieli de transport, bilete de concediu/tratament, abonament de sport – acestea din urma fiind beneficii din ce in ce mai solicitate de angajati.