Tag: Romgaz

  • Transgaz şi Romgaz vor fi conduse de actualii directori ai Ţiriac Holdings şi E.ON Gaz Distribuţie

     Niţă a precizat că luni vor avea loc adunările generale ale acţionarilor la cele două companii, unde, cel mai probabil, vor fi numiţi cei doi manageri.

    El a adăugat că la conducerea Nuclearelectrica va fi numit unul dintre membrii CA care a fost selectat săptămâna trecută.

    La începutul lunii aprilie, CEO-ul Ţiriac Holdings, Petru Văduva, avocatul Radu Cernov şi un director din OPSPI, Mihaela Preda au fost aleşi în Consiliul de Administraţie a; companiei, de către Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI).

    Virgil MEtea este director general al E.ON Gay Distribuţie din anul 2009, iar din 2007 până în 2009 a fost director general E.ON România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât câştigă lunar directorii companiilor din energie. Documentul Guvernului cu lista salariilor nete la nivel maxim

     Pe listă sunt prezentaţi mai mulţi directori din companiile Oil Terminal, Conpet, Romgaz, complexul energetic Hunedoara, complexul energetic Oltenia, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transelectrica şi Electrica, inclusiv filiale.

    Documentul avansat de Guvern relevă că un director general primeşte un salariu net cuprins între 4.693 lei (la Conpet) şi 18.000 lei (Electrica Distribuţie Muntenia Nord), în timp ce alţi directori sunt remuneraţi lunar cu sume care ajung până la 14.306 lei (Romgaz).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis: Premierul Ponta a promis că va reevalua situaţia în privinţa Romgaz

     Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre situaţia creată la Mediaş, referitoare la sediile celor două companii din industria de gaz.

    “Eu nu sunt de acord cu înfiinţarea de centre secundare, comerciale sau oricum s-ar numi, ale Romgaz şi Transgaz în Bucureşti. După părerea mea, cele două societăţi care sunt în Mediaş trebuie să rămână în Mediaş. Înfiinţarea de sedii secundare, comerciale sau oricum s-ar numi, în Bucureşti reprezintă, în realitate, doar începutul mutării acestor două companii în Bucureşti, lucru pe care nu îl agreez. Această poziţie este împărtăşită de conducerea PNL. Pot să vă spun că nu suntem de acord cu înfiinţarea de sedii şi mutarea celor două companii la Bucureşti. Am discutat această chestiune în şedinţa de conducere USL, am prezentat argumentele şi am rămas în stand-by. Primul-ministru a promis că va reevalua situaţia până săptămâna viitoare”, a răspuns Iohannis.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Întâlnire între Niţă şi prefectul de Sibiu privind înfiinţarea unui sediu Romgaz la Bucureşti

     Prefectul de Sibiu, Ovidiu Sitterli, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că se deplasează la Bucureşti, unde va avea o întâlnire cu ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, privind înfiinţarea în Capitală a unui sediu secundar al Romgaz Mediaş.

    “În urma şedinţei Comisiei de Dialog Social (care a avut loc, vineri, la sediul Prefecturii Sibiu – n.r.), am înmânat încă de atunci ministrului nota de protest a sidicaliştilor, dar şi punctele de vedere ale membrilor Comisiei. La întâlnirea de astăzi (marţi – n.r), în calitate de prefect, voi prezenta, din nou, punctul de vedere al Comisiei de Dialog Social. Cred că domnul ministru trebuie să cunoască toate datele, să stea de vorbă cu toate persoanele implicate, în mod nemediat, pentru a putea lua o decizie”, a spus Oviciu Sitterli.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avalanşe de CV-uri la companiile de stat. Pe măsura patimilor lor

    Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie a primit 79 de candidaturi pentru ocuparea postului de administrator la Romgaz, 67 pentru Transgaz şi 62 pentru Nuclearelectrica. Consiliul de administraţie al fiecăreia dintre cele trei companii este format din cinci membri.

    La Hidrolectrica entuziasmul pare să fie mai mare: în prima zi de la anunţul pentru recrutarea managerilor, compania a primit aproape 500 de CV-uri, din care aproape 50 au fost depuse doar pentru funcţia de şef al departamentului de achiziţii. “Poziţia de manager al Departamentului Achiziţii şi Logistică a generat, până acum, cel mai mare interes, fi ind vizată de 46 de persoane, alte patru roluri din conducerea la nivel central a companiei având peste 20 de aplicaţii înregistrate”, informa compania.

    Perioada de recrutare a 67 de directori a început pe 20 martie şi se va încheia în 10 aprilie. Administratorul judiciar al Hidroelectrica, firma Euro Insol, a desfiinţat în luna ianuarie 22 posturi de director din Hidroelectrica, iar cei 57 de şefi din noua organigramă au fost numiţi cu delegaţie.

    PLAN DE MANAGEMENT LA TAROM
    La Tarom, companie care are deja conducere privată, a apărut şi un plan de management, care prevede înregistrarea unor pierderi de 143 mil. lei în acest an, mai mici faţă de cele din bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei, propus de Ministerul Transporturilor, care indică un rezultat negativ de 186 milioane lei. Compania a încheiat anul trecut cu o pierdere preliminară neauditată de 236 milioane lei. Tarom estimează pentru acest an venituri de 1,28 miliarde lei şi cheltuieli de 1,46 miliarde lei.

    Tarom va iniţia în martie un program de retragere voluntară a personalului, care prevede reducerea cu 10% a personalului companiei de transport aerian până la finele anului. Acest program se va desfăşura pe toată durata anului 2013 şi va fi revizuit la sfârşitul anului pentru a vedea dacă este nevoie să fi e prelungit şi în anul 2014. Potrivit proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli propus pentru acest an, Tarom ar putea încheia 2013 cu 2.030 de angajaţi.

    Directorul general executiv Christian Heinzmann apreciază că Tarom ar trebui să aibă în jur de 1.500 de
    angajaţi la nivelul anului 2015, când îşi propune să revină pe profit. Compania îşi propune să crească cu câte 100.000 pe an numărul pasagerilor transportaţi, de la 2,3 milioane în acest an la 2,6 milioane în 2016. În acelaşi timp, gradul de încărcare al aeronavelor ar urma să urce de la 68% în acest an la 75% în 2016. De asemenea, vor fi negociate noi poliţe de asigurare, îmbunătăţite, pentru aeronave, pentru a reduce costurile.

    O altă direcţie pentru eficientizarea activităţii este renegocierea contractelor cu furnizorii majori ai companiei. Conducerea companiei a obţinut deja discounturi de 5% până la 10% în cazul a 12 contracte, generând reduceri de costuri de aproximativ 1 milion de dolari anual.

    CFR MARFĂ, TOT CU PIERDERI
    CFR Marfă estimează că va încheia acest an cu pierderi de 211 milioane lei, de 2,2 ori mai mari faţă de rezultatul negativ bugetat pentru 2012, de 95 milioane lei. Potrivit proiectului de buget pentru acest an, compania de stat estimează venituri de 1,135 lei miliarde lei şi cheltuieli de 1,346 miliarde lei. Potrivit datelor raportate la Ministerul de Finanţe, ultimul an în care compania a fost pe profit a fost 2007, cu un câştig net de 4,7 milioane lei.

    |n intervalul 2008-2011, pierderile totale ale CFR Marfă s-au ridicat la 1,1 miliarde lei. CFR Marfă estimează că va încheia acest an cu 9.053 de salariaţi, bugetul pentru anul trecut indicând un număr de 9.162 angajaţi pentru finele lui 2012. Compania a programat suma de 77 milioane lei pentru investiţii în 2013, cu 20 de milioane lei mai puţin faţă de anul trecut.

    VENITURI SUPLIMENTARE DIN FIER VECHI
    CFR SA vrea să obţină venituri suplimentare de peste 50 de milioane de lei în urma eficientizării activităţii de patrimoniu şi valorificării deşeurilor feroase.

    “Principalele măsuri operaţionale care vor fi implementate la nivel naţional în perioada imediat următoare vizează eficientizarea activităţii comerciale, prin reanalizarea actualelor tarife percepute pentru închirierea spaţiilor şi a terenurilor din patrimoniul privat al companiei, precum şi prin utilizarea unui mecanism mai eficient de stabilire a preţurilor pentru locaţiile încă neînchiriate. De asemenea, compania va demara şi procedurile de valorifi care a fi erului vechi şi a materialelor mărunte de cale, procedură care se va desfăşura etapizat prin Bursa Română de Mărfuri în următoarele 4-5 luni”, informează compania.

    Măsurile vor duce la încasarea unor venituri estimate pentru anul în curs la peste 50 de milioane de lei. Directorul general al CFR SA, Dimitrios Sophocleous, va analiza în paralel, împreună cu reprezentanţii sucursalelor feroviare, mai multe oportunităţi de utilizare a activelor companiei şi de valorificare a forţei de muncă.

  • Ministerul Economiei caută administratori pentru Nuclearelectrica, Romgaz şi Transgaz

    Selecţia va fi derulată de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), asistat de asocierea dintre firmele Quest Advisors şi Transearch International, potrivit unui anunţ al ministerului.

    “Dosarele cuprinzând documentele cerute pentru candidatură vor fi depuse/trimise (…) până cel târziu în 13 martie 2013, ora 16.00”, se arată în anunţ.

    Consiliul de Administraţie al fiecăreia dintre cele trei companii este format din cinci membri.

    Quest Advisors a fost înfiinţată de Vasile Luţai Hariton şi este condusă de acesta alături de Loredana Serfezi şi de Andreea Acalovschi, iar Transearch International este o companie internaţională de recrutare, cu sibsidiare în mai multe ţări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fostul şef al Romgaz a demisionat în urma acuzaţiilor ANI de conflict de interese

    Fostul director general al Romgaz Marcel Adrian Piteiu a demisionat din funcţia actuală, de director al direcţiei de explorare, după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că s-a aflat în conflict de interese. “În 6 februarie 2013 domnul Marcel Adrian Piteiu a fost eliberat din funcţia de director direcţia explorare în urma de­misiei depuse de acesta, fiind la dispoziţia societăţii”, au pre­cizat reprezentanţii Romgaz. ANI a anunţat ieri că a con­statat că Piteiu a fost în conflict de inte­rese, existând şi indicii pri­vind comiterea unor infrac­ţiuni asi­milate celor de corup­ţie, după ce ar fi încheiat con­tracte cu o firmă la care a fost ad­minis­tra­tor şi care a ob­ţinut beneficii de peste 66 milioane de lei. Potrivit Codului Penal, con­flictul de interese constă în înde­pli­nirea, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a unui act ori parti­ci­parea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau in­direct, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclu­siv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.

    Mai multe pe zf.ro

  • Şeful Romgaz Mediaş, suspectat de fapte de corupţie. ANI a constatat că s-a aflat şi în conflict de interese

    Agenţia Naţională de Integritate a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, că în urma evaluărilor a constatat existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie de către Marcel Adrian Piteiu, director general al Societăţii Naţionale de Gaze Naturale Romgaz SA Mediaş.

    Potrivit ANI, Marcel Adrian Piteiu, în exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de reprezentant legal al SNGN Romgaz SA Mediaş, “a participat la luarea deciziilor şi a îndeplinit acte în procesul de atribuire a contractelor de achiziţii publice, prin aprobarea de referate de necesitate, documentaţii de atribuire, rapoarte şi hotărâri privind desemnarea ofertelor câştigătoare şi prin încheierea de contracte comerciale cu SC APROV SA Mediaş”, societate la care a deţinut, în perioada 2001 – 2005, calitatea de administrator, beneficiul patrimonial obţinut de firmă fiind de 66.454.374,17 lei (aproximativ 15.218.442 de euro).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Romgaz preia oficial termocentrala Iernut după patru ani de intenţii

    Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, a preluat oficial termocentrala Iernut de la Electrocentrale Bucureşti după aproape patru ani de când compania şi-a anunţat această intenţie. “Împreună cu Iernut, Romgaz va prelua şi elementele aflate în strânsă interdependenţă cu aceasta: salariaţi, contracte, active circulante. Transferul dreptului de proprietate asupra Iernut se realizează în scopul stingerii datoriei pe care Electrocentrale Bucureşti o are faţă de Romgaz”, au precizat reprezentanţii Consiliului Concurenţei care şi-au dat avizul pentru această preluare. Potrivit acestora, cota de piaţă a centralei de la Iernut în producţia de energie electrică la nivel naţional nu este mai mare de 5%. Practic, în acest moment Romgaz a devenit şi producător de energie electrică după modelul deja implementat anul trecut de Petrom.

    Stiri non-stop pe zf.ro

  • Romgaz devine companie energetică integrată, prin preluarea termocentralei Iernut

    Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea termocentralei Iernut de către Romgaz Mediaş, de la Electrocentrale Bucureşti, operaţiune prin care producătorul de gaze devine companie energetică integrată, informează Mediafax.

    “Ca urmare a realizării concentrării economice, Romgaz va intra pe toate cele trei pieţe pe care activează Iernut, realizându-se astfel o creştere a numărului de concurenţi pe aceste pieţe. Concentrarea conduce la integrarea pe verticală a celor două părţi, având în vedere că Iernut produce energie electrică pe bază de gaze naturale”, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei.

    Termocentrala Iernut are o cotă de până la 5% din piaţa producerii de electricitate din ţară.

    Scopul operaţiunii este stingerea datoriei pe care ELCEN o are către producătorul de gaze naturale. Romgaz va prelua şi salariaţii, contractele şi activele termocentralei, potrivit comunicatului.

    Datoria către producătorul de gaze naturale Romgaz reprezintă preţul gazelor livrate, la care se adaugă TVA, dobânzi de eşalonare şi penalităţile de neplată.

    Centrala Iernut, care face parte din sucursala Electrocentrale Mureş a ELCEN, a fost evaluată în 2010 la 230 milioane de euro.

    Prin această tranzacţie Romgaz va deveni a doua companie din România, după OMV Petrom, care va beneficia de prevederea unei hotărâri de guvern ce permite producătorilor de gaze şi electricitate să utilizeze gazele proprii pentru generarea electricităţii.

    Atât Romgaz, cât şi ELCEN, sunt controlate de stat, prin Ministerul Economiei. ELCEN face parte din Termoeletrica.