Tag: remaniere

  • Capital Economics: Cresterea economica revine in Romania “cel mai devreme in 2013”

    “Remanierea guvernamentala subliniaza situatia politica
    tensionata si divergentele adanci din Parlament asupra masurilor de
    austeritate”, a declarat Oxley, citat de AP.

    Analistii considera ca evenimentele care au dus la remaniere au
    tinut mai mult de politica decat de reforma, intrucat decizia de a
    schimba sase ministri ar fi o incercare de a creste sprijinul
    popular pentru un guvern ale carui rate de popularitate au scazut
    pana la 13% in sondajele de opinie. Premierul Emil Boc nu a
    remaniat niciun ministru de etnie ungara, adauga AP, de presupus
    pentru ca se intemeiaza pe sprijinul lor in Parlament. Opozitia
    social-democrata are intentia de a ataca Guvernul cu o motiune de
    cenzura, insa sansele ei sunt neclare atata vreme cat UDMR sprijina
    Executivul.

    Capital Economics a formulat de-a lungul ultimului an o serie de
    previziuni mai pesimiste in privinta economiei decat prognozele
    oficiale. FMI, ale carui prognoze sunt insusite de Guvern,
    estimeaza ca Romania va incheia anul acesta o scadere a PIB de 2%,
    urmata de o crestere intre 1,5% si 2% in 2011 si de o evolutie si
    mai buna in 2012.

    Pentru moment, impresia de instabilitate politica a fost
    inlaturata prin numirea imediata a unor noi ministri in locul celor
    remaniati, insa mediul investitorilor a retinut ca titularii de la
    Economie si Finante, Ion Ariton si Gheorghe Ialomitianu, nu sunt
    nume cunoscute in Romania si ca au fost adusi pe criterii strict
    politice, dupa ce presa straina a reluat afirmatia ex-ministrului
    Sebastian Vladescu potrivit careia scoaterea sa din functie “a fost
    o decizie politica si cred ca a fost o greseala”.

    Ar trebui sa fie ingrijorati investitorii? Aceasta depinde de
    cat de corecta e afirmatia lui Vladescu, crede Chris
    Bryant
    , unul dintre autorii blogului specializat pe piete
    emergente al Financial Times. Intrebarea e insa daca remanierea va
    fi suficienta pentru a pune capat luptelor politice si a-i castiga
    prim-ministrului suficient timp si sustinere pentru a continua
    programul de reforme. Emil Boc dispune doar de o majoritate slaba
    in Parlament, iar daca Guvernul ar cadea in urma motiunii de
    cenzura a opozitiei, aceasta ar putea amana finantarea de la FMI,
    asa cum s-a intamplat anul trecut dupa criza precedentului cabinet
    Boc.

    “Ingrijorarea mea privind Romania este ca fostii ministri, care
    erau destul de eficienti, au fost inlocuiti din ratiuni pur
    politice, in timp ce noua ni se transmite ca noii ministri nu vor
    schimba politicile predecesorilor”, afirma Peter Attard Montalto,
    economist pentru pietele emergente la Nomura International Plc din
    Londra, citat de
    Bloomberg
    .

    “Posibilitatea unor alegeri anticipate daca actualul guvern cade
    este foarte semnficativa”, adauga Montalto.

    Remanierea “este cu siguranta o veste negativa, dar depinde de
    cine pui in loc, asa incat s-ar putea transforma intr-o stire
    buna”, comenteaza insa Christian Tegllund Blaajberg, director de
    strategie al Saxo Bank. “In general, instabilitatea politica
    afecteaza pe termen scurt moneda si titlurile de stat; probabil vom
    vedea ceva volatilitate in tranzactii.”

    Intr-un scurt comentariu difuzat vineri, Nicolae Covrig, analist
    al Raiffeisen Bank Romania, a evaluat la randul sau efectele
    remanierii, afirmand ca “ne asteptam ca incertitudinea legata de
    planul de consolidare fiscala si de conditiile din acordul cu FMI
    sa persiste in perioada urmatoare, cu probabilitatea sa apara noi
    tensiuni politice. De aceea, estimarea noastra are in vedere un leu
    mai slab si rate ale dobanzii mai inalte”.

  • Vladescu: Fara stimulente, MFP nu putea functiona. Divergentele cu Basescu sunt foarte vechi

    “E o divergenta de opinie intre mine si presedinte de foarte
    multa vreme. Eu mi-am asumat aceasta motivatie de a acorda
    stimulente in Ministerul Finantelor”, a spus Vladescu. El a adaugat
    ca in cazul in care aceste stimulente nu ar mai fi fost acordate
    angajatii din MFP ar fi pierdut circa 60% din salariu, ceea ce ar
    fi facut institutia nefunctionabila.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Financial Times: Timpul va arata daca remanierea este suficienta pentru salvarea Cabinetului Boc

    “Doar timpul va putea spune daca nava premierului roman se va
    scufunda sau daca demiterea a sase ministri este suficienta pentru
    corectarea directiei acesteia”, noteaza blogul FT referindu-se la
    remanierea Cabinetului Emil Boc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Basescu lui Botis si Ialomitianu: Nu repetati gestul de sfidare facut de predecesori

    Presedintele a spus ca i-a fost greu sa accepte plata
    stimulentelor, luna trecuta, in cele doua ministere, ca si cand ar
    fi adus bani la buget sau ar fi eradicat munca la negru.

    “Mi se pare inadmisibil ca anumite sectoare sa-si prezerve
    favoruri care nu se justifica”, a adaugat Traian Basescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Videanu: Cel mai mare regret – ca nu au fost create cele doua societati energetice nationale

    “Sunt convins ca am facut si erori, pe care o sa mi le spuneti
    dumneavostra si eu o sa le recunosc. Regretul cel mai mare este ca
    nu am reusit sa infiintam la termenul propus cele doua societati
    energetice, dar nimeni nu poate lua nimanui dreptul constitutional
    de a apela la justitie. (…) Cea mai mare realizare a fost
    constructia a 2.000 MW in energii regenerabile, cu contracte de
    racordare”, a declarat, vineri, Videanu, intr-o conferinta de
    presa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Presa straina evoca posibilele consecinte ale remanierii asupra acordului Romaniei cu FMI

    Guvernul nepopular al Romaniei era agitat joi, dupa ce premierul
    a demis cinci ministri, iar cel al Economiei a afirmat ca vrea de
    asemenea sa renunte la functie, relateaza agentia Associated Press.
    Ministrul de Finante, Sebastian Vladescu, cel care a avut un
    rol-cheie in negocierile cu FMI, a criticat demiterea sa ca fiind
    motivata politic.

    Instabilitatea politica a afectat Romania in ultimul an inaintea
    alegerilor prezidentiale, castigate de Traian Basescu, noteaza AP,
    amintind ca Guvernul anterior al lui Emil Boc a cazut anul trecut,
    ceea ce a dus la suspendarea temporara a acordului cu Fondul
    Monetar International.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Basescu a semnat decretele de numire in functie a noilor ministri

    Seful statului a semnat decretele de schimbare din functie a
    ministrilor Economiei, Adriean Videanu, Finantelor, Sebastian
    Vladescu, Comunicatiilor, Gabriel Sandu, Muncii, Mihai Seitan,
    Transporturilor, Radu Berceanu, si Agriculturii, Mihail Dumitru, si
    de numire in locul acestora a ministrilor desemnati: Ion Ariton,
    Gheorghe Ialomitianu, Valerian Vreme, Ioan-Nelu Botis, Anca Boagiu,
    Valeriu Tabara.

    Noii ministri vor depune juramantul in fata sefului statului la
    ora 12.00, la Palatul Cotroceni, a anuntat purtatorul de cuvant al
    Guvernului, Ioana Muntean.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum l-a lucrat Basescu pe Boc. Elena Udrea avea pregatita demisia din guvern

    Imbarbatat de votul zdrobitor-majoritar in favoarea schimbarilor
    in Cabinet, fata de varianta demisiei intregului guvern, Boc s-a
    dus dimineata in fata lui Basescu cu o lista de remaniati din care
    lipseau numele grele, dar pe care aparea protejatul presedintelui,
    ministrul Finantelor Sebastian Vladescu. Premierul s-a tinut tare
    pana pe la pranz, cand a aflat ce-i pregatea Basescu, prin
    apropiatii lui: cererea de demisie a intregului Cabinet si, in caz
    contrar, cateva demisii din guvern, in frunte cu Elena Udrea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sase noi ministri propusi. Vezi aici cum arata Guvernul Boc 5

    Astfel, la Ministerul Finantelor va veni Gheorghe Ialomitianu,
    la Ministerul Agriculturii Valeriu Tabara, la Ministerul Muncii –
    Ioan Botis, la Ministerul Transporturilor – Anca Boagiu, la
    Ministerul Comunicatiilor – Valerian Vreme, iar la Ministerul
    Economiei – Ion Ariton.

    Premierul a adaugat ca remaniatii Adriean Videanu, Radu Berceanu
    si Gabriel Sandu, numele cele mai controversate din cabinetul Boc
    4, si-au depus de buna-voie mandatele la dispozitia partidului
    pentru a le fi utilizata experienta politica. In privinta
    obiectivelor noului Guvern, Emil Boc a precizat ca exista doua
    prioritati: “in primul rand continuarea proceselor de reforma si,
    in al doilea rand, in 2011 Romania sa treaca pe crestere
    economica”.


    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info

  • Revista presei economice din Romania

    Pauza de masa a zilei de luni e punctul de varf al cumparaturilor pe internet, afirma
    Gandul, citand un studiu al unui Gecad ePayment, de unde
    reiese si portretul robot al celui care isi face cumparaturile pe
    internet, platind cu cardul: barbat, cu varsta cuprinsa intre 30 si
    40 de ani, din Capitala. Noile liste cu medicamente compensate vor
    intra in vigoare la 1 octombrie, si nu pe 1 septembrie, cum s-a
    anuntat initial, in acest interval urmand sa aiba loc o dezbatere
    publica pe aceasta tema.

    “Incepe marea rascoala: clientii se razvratesc fata de banci”,
    titreaza Evenimentul Zilei, referindu-se la cei peste 100 de
    clienti ai Volksbank si tot atatia ai BCR care s-au reunit in
    aceste zile pentru a stabili o strategie de lupta contra bancilor, despre care spun ca
    le-au marit ilegal dobanzile la credite. Timis, Cluj si Constanta
    tin capul de afis in clasamentul celor mai cheltuitoare judete ale
    tarii intr-un an de criza.

    Scrisoarea catre FMI, obligatorie pentru a primi cea de-a sasea
    transa trebuie trimisa in aceste zile la Washington si nu are cine sa o semneze, dupa remanierea lui
    Sebastian Vladescu, care va face si ca Romania sa se imprumute de
    pe pietele externe mult mai scump, sustine Adevarul.
    Autoritatea de Reglementare in Energie vrea sa introduca un sistem
    liniar de facturare a gazelor, prin care vom plati aceeasi suma in
    fiecare luna, chiar daca iarna consumam mai mult, iar vara mai
    putin.

    Romania Libera ofera sase idei despre ce se poate face pe litoral
    cand vremea e urata, de la vizite la una dintre cherhanalele
    dobrogene si pana la zboruri de agrement de pe aerodromul din Tuzla
    sau scuba-diving. Ziarul readuce in atentie chestiunea rromilor,
    scriind ca Banca Mondiala estimeaza costurile esecului politicilor
    de integrare a acestora in Bulgaria, Romania, Serbia si Cehia la un
    total de 5,7 miliarde de euro anual.

    Mai este moneda proprie un avantaj clar pentru economia
    romaneasca? se intreaba Ziarul Financiar, citand bancheri
    care afirma ca avantajul de a avea o moneda proprie nu mai
    este la fel de evident, in ciuda perspectivelor mai indepartate de
    aderare la euro. Ovidiu Nicolescu, seful Consiliului National al
    IMM, critica dur strategia guvernamentala pentru dezvoltarea
    sectorului IMM in perioada 2009-2013, elaborata de firmele de
    consultanta KPMG Romania si Finas Consulting.