Tag: regie

  • Fostul director al RATB Viorel Popescu, în arest la domiciliu

     Decizia Curţii de Apel este definitivă, Viorel Popescu fiind de vineri în arest la domiciliu.

    Instanţa a stabilit ca, în perioada măsurii preventive, Viorel Popescu să nu ia legătura cu martorii din dosar sau cu alte persoane angajate la Regia Autonomă de Transport Bucureşti sau la SC Urb Connet SRL, firma pe care fostul şef al RATB ar fi avantajat-o.

    Fostul director al RATB Viorel Popescu a fost arestat în 7 iunie, în dosarul în care este acuzat de procurorii anticorupţie de abuz în serviciu, pentru că a împuternicit o firmă, care nu avea drept de asistenţă juridică şi reprezentare în instanţă, să ofere regiei astfel de servicii, prejudiciul fiind estimat la 820.000 de euro.

    Hotărârea instanţei a fost contestată de Viorel Popescu la Curtea de Apel Bucureşti, care a dispus ca măsură preventivă arestul la domiciliu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nicolescu a trimis Corpul de Control la Regia Autonomă de Activităţi Nucleare. Administratorul special al regiei, demis din cauza salariului prea mare

     “Raportul Corpului de Control vrem să fie gata până la sfârşitul acestei săptămâni. (…) Astăzi l-am demis pe administratorul special Dănuţ Andruşcă, pentru că mi se pare imoral să aibă un venit lunar net de 20.000 lei, în condiţiile în care RAAN este în insolvenţă. În locul lui Andruşca va fi numit Viorel Marian, specialist în energie care a lucrat în mai multe companii energetice, inclusiv Termoelectrica”, a declarat marţi Nicolescu, într-o conferinţă de presă.

    RAAN produce apă grea pentru Centrala Nuclearelectrica din Cernavodă şi energie termică şi electrică pentru uzul propriu şi pentru consumatorii din oraşul Drobeta Turnu-Severin.

    Regia a intrat în insolvenţă în 2013, având datorii de 680 milioane lei. În perioada insolvenţei, compania a mai acumulat datorii de 70 milioane lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Metrorex a retras cardurile comune cu RATB, din cauza datoriilor regiei de aproximativ 15 milioane de lei

     Metrorex nu mai acceptă, din 14 martie, la plata călătoriei cu metroul cardurile Activ emise şi reîncarcate de RATB şi nici biletele unice RATB – Metrorex. Decizia a fost anunţată în urma încetării contractului încheiat între Regia Autonomă de Transport Bucureşti şi SC Metrorex SA.

    Reprezentanţii RATB au precizat, marţi, că Metrorex a renunţat la cardurile Activ din cauza datoriilor regiei către compania de transport. Potrivit acestora, la sfârşitul anului trecut, debitul către Metrorex era de 17,3 milioane de lei, din care s-au achitat, de la începutul anului, 2.123.193 de lei, iar marţi urmează să fie plătită suma de 1.993.523 de lei.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • OSCAR 2014: “12 Years a Slave”, CEL MAI BUN FILM al anului. Matthew McConaughey, cel mai bun actor în rol principal. LISTA COMPLETĂ a câştigătorilor

    Desfăşurarea live text a ceremoniei:

    06:55: “12 Years a Slave”, premiul OSCAR pentru CEL MAI BUN FILM. Marele trofeu este primit de întreaga echipă, în frunte cu regizorul Steve McQueen şi producătorul şi actorul Brad Pitt. “Dedic premiul tuturor celor care au îndurat sclavia şi celor care încă se mai luptă cu sclavia şi astăzi”, a spus regizorul Steve Mc Queen.

    06:53: Matthew McConaughey, Oscarul pentru CEL MAI BUN ACTOR în rol principal, pentru rolul din “Dallas Buyers Club”.

    GALERIE FOTO

     

    06:44 Cate Blanchett a câştigat premiul pentru CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎN ROL PRINCIPAL, pentru prestaţia din “Blue Jasmine”.

    06:41 Daniel Day Lewis anunţă premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal.

    06:35 Premiul pentru CEA MAI BUNĂ REGIE, câştigat de Alfonso Cuaron, pentru “Gravity”.

    06:31 Angelina Jolie şi Sydney Poitier intră pe scenă pentru a prezenta premiul pentru cea mai bună regie.

    06:27 Premiul pentru CEL MAI BUN SCENARIU ORIGINAL este câştigat de Spike Jonze, pentru filmul “Her”.

    06:25: “12 Years a Slave”, premiul pentru CEL MAI BUN SCENARIU ADAPTAT.

    06:23 Robert de Niro şi Penelope Cruz prezintă premiul pentru cel mai bun scenariu adaptat.

    06:17 Premiul pentru CEL MAI BUN CÂNTEC merge la Kristen Anderson-Lopez şi Robert Lopez, pentru “Let it Go” din filmul de animaţie “Frozen”.

    06:14 “Gravity” câştigă premiul pentru CEA MAI BUNĂ COLOANĂ SONORĂ. Trofeul este primit de Steven Price.

    06:12 Jamie Foxx şi Jessica Biel prezintă premiul pentru cea mai bună coloană sonoră.

    05:44 Apariţie uluitoare a lui Ellen DeGeneres: După un moment de pauză, prezentatoarea avenit îmbrăcată într-o rochie pastelată de zână. ”Gata? S-a terminat?”, a glumit ea.

    05:53 Glenn Close prezintă un moment in memoriam, dedicat actorilor, scenariştilor, regizorilor, compozitorilor şi realizatorilor de efecte vizuale care au murit în 2014: James GAndolfini, Carmen Zapata, Hal Needham, Richard Shepherd, Paul Walker, Deanna Durbin, Eduardo Coutinho, Riz Ortoilani, Peter O’Toole, Richard Griffiths, Roger Ebert, Shirley Temple, Juanita Moore, Harold Ramis, Maximilian Schell, Gilbert Taylor, Philip Seymour Hoffman.

    05:45 “The Great Gatsby“, premiul pentru CEA MAI BUNĂ REGIE ARTISTICĂ. Trofeul merge la Catherine Martin şi Beverley Dunn.

    05:43 Jennifer Garner şi Benedict Cumberbatch prezintă premiul pentru cea mai bună regie artistică.

    05:35 Pink interpretează “Somewhere Over the Rainbow”, un cântec celebru din coloana sonoară a fimului “Vrăjitorul din Oz” (1939).

    05:32 Whoopi Goldberg o invită pe scenă pe Pink, care urmează să interpreteze un moment special de aniversare a 75 de ani de la lansarea filmului “Vrăjitorul din Oz”. 

    05:30 Premiul pentru CEL MAI BUN MONTAJ merge la Alfonso Cuarón şi Mark Sanger, pentru filmul “Gravity”.

    05:27 Încă un premiu pentru “Gravity”: CEA MAI BUNĂ IMAGINE.

    05:25 Bill Murray şi Amy Adams prezintă premiul Oscar pentru cea mai bună imagine.

    05:24 Ellen DeGeneres le aduce pizza actorilor şi regizorilor, pentru că, motivează ea, se plâng an de an că li se face foame în timpul ceremoniei, . Printre cei care nu se sfiesc să ia câte o felie se numără Meryl Streep. 

    05:14 Lupita Nyong’o câştigă premiul Oscar pentru CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎN ROL SECUNDAR. Actriţa a făcut un rol excepţional în filmul “12 Years a Slave”, regizor Steve McQueen. Lupita a acceptat premiul în lacrimi, spunând că “a fost rolul vieţii sale” şi mulţumindu-i regizorului pentru oportunitatea acordată. “Când mă uit la statuis aceasta, îmi amintesc că indiferent de unde eşti, visurile tale sunt valide”, a încheiat actriţa.

    05:11 Actorul Christoph Waltz prezintă premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar.

    05:09 “Gravity” câştigă şi premiul pentru cel mai bun montaj de sunet, realizat de Glenn Freemantle.

    05:07 “Gravity”, premiul Oscar pentru cel mai bun mixaj de sunet. Trofeul este primit de Skip Lievsay, Niv Adiri, Christopher Benstead şi Chris Munro.

    05:06 Chris Hemsworth şi Charlize Theron prezintă premiul Oscar pentru cel mai bun mixaj de sunet.

    05:02 Ellen DeGeneres încearcă să spargă un record alături de Meryl Streep. Prezentatoarea vrea să obţină cele mai multe “retweet”-uri la o fotografie pe Twitter. În câteva secunde li se alătură Jennifer Lawrence, Jared Leto şi alte vedete aflate în sală.

     

     

    04:55 U2 interpretează “Ordinary Love” din “Mandela: Long Walk to Freedom”, una dintre melodiile nominalizate la categoria cel mai bun cântec.

    04:54 Brad Pitt intră pe scenă pentru a prezenta formaţia U2.

    04:49: “La Grande Bellezza”, premiul pentru cel mai bun film străin. Regizorul Paolo Sorrentino le-a mulţumit tuturor celor care l-au inspirat, printre care şi marele regizor Federico Fellini.

    04:48 Ewan McGregor şi Viola Davis, cu două nominalizări la activ la premiile Oscar prezintă premiul pentru cel mai bun film străin

    04:38 Premiul pentru cel mai bun lungmetraj documentar merge la “20 Feet from Stardom”.

    04:33 Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj documentar este câştigat de “The Lady in Number 6: Music Saved My Life” (Malcolm Clarke şi Nicholas Reed).

    04: 30 Oscarul pentru cel mai bun scurtmetraj de ficţiune merge la “Helium”, realizat de Anders Walter şi Kim Magnusson.

    4:23  ”Gravity” a fost desemnat câştigător la Oscar la categoria “cele mai bune efecte speciale”.

    4:15  Premiul pentru cel mai bun lungmetraj de animaţie a fost câştigat de “Frozen”, realizat de de Chris Buck, Jennifer Lee şi Peter Del Vecho.

    4:13 “Mr. Hublot”, realizat de Laurent Witz şi Alexandre Espigares, a câştigat premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de animaţie.

    4:12 Matthew McConaughey şi Kim Novak acordă premiile pentru ”Cel mai bunscurtmetraj de animaţie” şi pentru ”Cel mai bun film de animaţie”.

    4:04 Harrison Ford prezintă o parte dintre peliculele nominalizate la categoria ”Cel mai bun film”

    4:01 Premiul pentru cele mai bune costume a mers la Catherine Martin, pentru costumele din filmul “The Great Gatsby”.

    3:52 Pharrell Williams este invitat pe scenă să cânte piesa ”Happy”, de pe coloana sonoră a filmului ”Despicable Me 2”.

    3:42 PRIMUL CÂŞTIGĂTOR LA OSCAR: JARED LETO, premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru prestaţia din “Dallas Buyers Club”.

    Prezentăm în continuare lista completă a nominalizărilor la cea de-a 86-a ediţie a premiilor Oscar, respectiv câştigătorii, pe măsură ce sunt anunţaţi:

    GALERIE FOTO

    Cel mai bun film:

    • “American Hustle”, de David O. Russell,

    • “Captain Phillips”, de Paul Greengrass, 

    • “Dallas Buyers Club”, de Jean-Marc Vallée,

    • “Gravity”, de Alfonso Cuarón,

    • “Her”, de Spike Jonze, 

    • “Nebraska”, de Alexander Payne, 

    • “Philomena”, de Stephen Frears,

    • “12 Years a Slave”, de Steve McQueen

    • “The Wolf of Wall Street”, de Martin Scorsese.

    Cea mai bună regie:

    • David O. Russell, “American Hustle”

    • Alfonso Cuaron pentru “Gravity”

    • Alexander Payne pentru “Nebraska”

    • Steve McQueen pentru “12 Years a Slave”  

    • Martin Scorsese pentru “The Wolf of Wall Street”.

    Cea mai bună actriţă în rol principal:

    • Amy Adams (“American Hustle”)

    • Cate Blanchett (“Blue Jasmine”)

    • Sandra Bullock (“Gravity”)

    • Judi Dench (“Philomena”)

    • Meryl Streep (“August: Osage County”).

    Cel mai bun actor în rol principal:

    • Leonardo DiCaprio (“The Wolf of Wall Street”)

    • Christian Bale (“American Hustle”)

    • Matthew McConaughey (“Dallas Buyers Club”)

    • Bruce Dern (“Nebraska”)

    • Chiwetel Ejiofor (“12 years a Slave”)

    Cea mai bună actriţă în rol secundar:

    • Sally Hawkins (“Blue Jasmine”)

    • Jennifer Lawrence (“American Hustle”)

    • Lupita Nyong’o (“12 Years a Slave”)

    • Julia Roberts (“August: Osage County”)

    • June Squibb (“Nebraska”)

    Cel mai bun actor în rol secundar:

    • Barkhad Abdi (“Captain Phillips”),

    • Bradley Cooper (“American Hustle”),

    • Michael Fassbender (“12 Years a Slave”),

    • Jonah Hill (“The Wolf of Wall Street”),

    • Jared Leto (“Dallas Buyers Club”)

    Cel mai bun film străin:

    • “The Broken Circle Breakdown”, de Felix Van Groeningen (Belgia),

    • “The Great Beauty/ La grande bellezza”, de Paolo Sorrentino (Italia)

    • “The Hunt/ Jagten”, de Thomas Vinterberg (Danemarca)

    • “The Missing Picture/ L’image manquante”, de Rithy Panh (Cambodgia)

    • “Omar”, de Hany Abu-Assad (Palestina)

    Cel mai bun lungmetraj de animaţie:

    • “The Croods”, de Chris Sanders, Kirk DeMicco şi Kristine Belson

    • “Despicable Me 2”, de Chris Renaud, Pierre Coffin şi Chris Meledandri

    • “Ernest & Celestine”, de Benjamin Renner şi Didier Brunner

    • “Frozen”, de Chris Buck, Jennifer Lee şi Peter Del Vecho

    • “The Wind Rises”, de Hayao Miyazaki şi Toshio Suzuki

    Cea mai bună regie artistică:

    • “American Hustle”

    • “Gravity”,

    • “The Great Gatsby”

    • “Her”

    • “12 Years a Slave”

    Cel mai bun scenariu adaptat:

    • “Before Midnight” (Richard Linklater, Julie Delpy, Ethan Hawke)

    • “Captain Phillips” (Billy Ray)

    • “Philomena” (Steve Coogan, Jeff Pope)

    • “12 Years a Slave” (John Ridley)

    • “The Wolf of Wall Street” (Terence Winter)

    Cel mai bun scenariu original:

    • “American Hustle” (Eric Warren Singer, David O. Russell)

    • “Blue Jasmine” (Woody Allen)

    • “Dallas Buyers Club” (Craig Borten, Melisa Wallack)

    • “Her” (Spike Jonze)

    • “Nebraska” (Bob Nelson)

    Cea mai bună imagine:

    • “The Grandmaster” (Philippe Le Sourd)

    • Gravity” (Emmanuel Lubezki)

    • “Inside Llewyn Davis” (Bruno Delbonnel)

    • “Nebraska” (Phedon Papamichael)

    • “Prisoners” (Roger A. Deakins)

    Cel mai bun montaj:

    • “American Hustle”

    • “Captain Phillips”

    • “Dallas Buyers Club”

    • “Gravity”

    • “12 Years a Slave”

    Cea mai bună coloană sonoră:

    • “The Book Thief” (John Williams)

    • “Gravity” (Steven Price)

    • “Her” (William Butler şi Owen Pallett)

    • “Philomena” (Alexandre Desplat)

    • “Saving Mr. Banks” (Thomas Newman)

    Cel mai bun cântec:

    • “Alone Yet Not Alone” din “Alone Yet Not Alone” – muzica Bruce Broughton, versuri Dennis Spiegel

    • “Happy” din “Despicable Me 2” – muzica şi versurile Pharrell Williams

    • “Let It Go” din “Frozen” – muzica şi versurile de Kristen Anderson-Lopez şi Robert Lopez

    • “The Moon Song” din “Her” – muzica Karen O, versuri Karen O şi Spike Jonze

    • “Ordinary Love” din “Mandela: Long Walk to Freedom” – muzica Paul Hewson, Dave Evans, Adam Clayton şi Larry Mullen, versuri Paul Hewson

    Cel mai bun montaj de sunet:

    • “All Is Lost”

    • “Captain Phillips”

    • “Gravity”

    • “The Hobbit: The Desolation of Smaug”

    • “Lone Survivor”

    Cel mai bun mixaj de sunet:

    • “Captain Phillips”

    • “Gravity”

    • “The Hobbit: The Desolation of Smaug”

    • “Inside Llewyn Davis”

    • “Lone Survivor”

    Cele mai bune efecte vizuale:

    • “Gravity”

    • “The Hobbit: The Desolation of Smaug”

    • “Iron Man 3”

    • “The Lone Ranger”

    • “Star Trek Into Darkness”

    Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură:

    • “Dallas Buyers Club”

    • “Jackass Presents: Bad Grandpa”

    • “The Lone Ranger”

    Cele mai bune costume

    • “American Hustle”

    • “The Grandmaster”

    • “The Great Gatsby”

    • “The Invisible Woman”

    • “12 Years a Slave”

    Cel mai bun scurtmetraj animat:

    • “Feral” (Daniel Sousa şi Dan Golden)

    • “Get a Horse!” (Lauren MacMullan şi Dorothy McKim)

    • “Mr. Hublot” (Laurent Witz şi Alexandre Espigares)

    • “Possessions” (Shuhei Morita)

    • “Room on the Broom” (Max Lang şi Jan Lachauer)

    Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune:

    • “Aquel No Era Yo / That Wasn’t Me” (Esteban Crespo)

    • “Avant Que De Tout Perdre/ Just Before Losing Everything” (Xavier Legrand şi Alexandre Gavras)

    • “Helium” (Anders Walter şi Kim Magnusson)

    • “Pitääkö Mun Kaikki Hoitaa? / Do I Have to Take Care of Everything?” (Selma Vilhunen şi Kirsikka Saari)

    • “The Voorman Problem” (Mark Gill şi Baldwin Li)

    Cel mai bun lungmetraj documentar:

    • “The Act of Killing”

    • “Cutie and the Boxer”

    • “Dirty Wars”

    • “The Square”

    • “20 Feet from Stardom”

    Cel mai bun scurtmetraj documentar:

    • “CaveDigger” (Jeffrey Karoff)

    • “Facing Fear” (Jason Cohen)

    • “Karama Has No Walls” (Sara Ishaq)

    • “The Lady in Number 6: Music Saved My Life” (Malcolm Clarke şi Nicholas Reed)

    • “Prison Terminal: The Last Days of Private Jack Hall” (Edgar Barens)

    Actori, regizori, producători nominaizaţi, invitaţi şi alte personalităţi din lumea filmului şi a divertismentului sosesc pe covorul roşu la gala de decernare a premiilor Oscar 2014.

    Cea de-a 86-a gală a premiilor Oscar a avut loc pe 2 martie, la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles. Gala a fost prezentată de actriţa şi prezentatoarea TV Ellen DeGeneres.

     

  • RATB are un nou director general, Daniel Florentin Doman

     Consiliul de Administraţie al RATB a hotărât, săptămâna trecută, validarea directorilor nominalizaţi de Comisia de evaluare şi selecţie, în baza rezultatelor finale obţinute de candidaţii la funcţiile de director general şi directori executivi.

    Astfel, Daniel Florentin Doman ocupă funcţia de director general, Valeriu Bunea, fostul director interimar, va ocupa postul de director Programare şi Siguranţa Circulaţiei, Mariana Duţă – director Financiar – Contabilitate, Adrian Dragnea – director Mentenanţă şi Administrare Sisteme, Constantin Alecsandrescu – director Achiziţii şi Marketing, Ileana Savu – director Administrativ şi Asistenţă Socială, Gheorghe Cazan – director Uzina de Reparaţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Filmul “Câinele Japonez”, de Tudor Cristian Jurgiu, lăudat de Hollywood Reporter: “Un film neaşteptat de promiţător, cu un joc actoricesc superb”

     Potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, lungmetrajul “Câinele Japonez”, în regia lui Tudor Cristian Jurgiu, a fost prezentat duminică seară, în premieră mondială, la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian, eveniment care a început pe 20 septembrie şi se va încheia sâmbătă.

    Debutul în lungmetraj al lui Jurgiu a fost primit cu entuziasm atât de public, care a aplaudat furtunos echipa filmului la sfârşitul proiecţiei, cât şi de presa internaţională. Cel mai emoţionant şi ovaţionat moment al serii a fost prilejuit de apariţia pe scenă a actorului Victor Rebengiuc, interpretul rolului principal, un tată care încearcă să reînveţe să comunice cu fiul său, plecat de mulţi ani din ţară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coşmarul angajaţilor RATB: Vara suportăm o căldură de 50 de grade. Lucrăm în ture de câte nouă ore zece zile la rând. Multi şoferi sunt la a doua sau a treia căsătorie

    “Ultima mărire salarială a avut loc în anul 2008 , în urma negocierilor colective din 2010 şi 2011 s-au pierdut unele drepturi şi facilităţi ,de natură salarială, dar şi de altă natură”, susţine A.M., angajat al RATB.

    Un şofer al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) poate câştiga un salariu de aproape trei ori mai mare faţă de salariul mediu din România, potrivit datelor publicate pe siteul regiei.

    “Vara suportăm o caldură de peste 50 de grade, lipsa grupurilor sanitare, lipsa pauzelor de masă. Facem ture de 8-9 ore zilnic, cu muncă neîntreruptă de 7-10 zile. Conducătorii de vehicule nu au viaţă de familie, fiind obligaţi să muncească sâmbăta, duminica şi de sărbătorile legale. Din aceste motive, mulţi conducători de vehicule sunt la a doua sau chiar a treia căsătorie”, mai spune A.M.

    Cel mai bine plătit şofer al RATB primeşte lunar un salariu net de 3.507 lei şi bonuri de masă în valoare de 93 de lei. Cele mai multe salarii au valori cuprinse între 2.200 şi 2.800 de lei, la care se adaugă tichete de masă de 200 de lei, conform celor mai recente date disponibile.

    RATB a cheltuit pe salarii 366 de milioane de lei (peste 80 mil. euro) în 2012. În plus, 110 milioane de lei (25 mil. euro) s-au îndreptat către alte cheltuieli de personal, iar 19,5 milioane de lei (4 mil. euro) pe tichetele de masă.

    RATB are un total de 10.910 angajaţi, dintre care 6.000 sunt şoferi în depouri şi autobaze, 1.000 lucrează în reparaţii, iar 1.800 în structuri subordonate directorului general.

  • RA-APPS începe procedura de vânzare de imobile prin negociere directă, la preţ sub cel de licitaţie

     După ce anul trecut licitaţiile au eşuat în lipsă de oferte, RA-APPS a decis să reia aceeaşi procedură şi pe parcursul acestui an, deşi consultanţi imobiliari au atenţionat în repetate rânduri că vânzarea activelor RA-APPS în condiţiile actua­le ale pieţei nu este cea mai bună soluţie şi că înfiinţarea unui fond imobiliar listat la bursă pentru administrarea activelor sau transferul acestor servicii către fir­me private sunt alternative la vânzarea in­di­viduală a proprietăţilor, care ar asigura o trans­parenţă sporită şi un câştig mai bun pen­tru stat.

    În luna martie, Guvernul a introdus un nou cadru legal care prevede că, în cazul în care cea de-a treia licitaţie a avut loc fără ca vreun ofertant să fi oferit cel puţin preţul de pornire al licitaţiei, imobilul va putea fi vândut prin negociere, pe baza unei oferte de cumpărare care va putea fi mai mică cu 30% decât preţul de pornire, nu mai mică decât “valoarea de inventar” a imobilului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poşta va livra permisele de conducere în următorii patru ani. Suma pe care o va încasa

     Contractul este de 32,1 milioane lei. Valoarea contractului include TVA.

    Contractul a fost atribuit prin licitaţie în prima parte a lunii iunie, iar Poşta Română a fost singurul ofertant în cadrul procedurii de atibuire, conform datelor publicate de www.e-licitatie.ro.

    Conform caietului de sarcini, operatorul poştal naţional va livra minim cinci milioane de plicuri pe perioada contractului.

    Poşta a mai câştigat un contract pentru transportul permiselor şi certificatelor în 2009, pentru 50 de milioane de lei.

    Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a fost înfiinţată în 2005 şi are ca obiect de activitate, printre altele, şi prestarea unor servicii, direct sau în calitate de intermediar, la cererea şi in contul beneficiarilor străini, privind înmatricularea şi radierea din circulaţie a autovehiculelor, precum şi instruirea în vederea susţinerii examenelor de conducător auto.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cluj: Şapte pădurari daţi afară, alţi nouă cercetaţi, după controale privind tăieri ilegale de lemn

     Directorul Direcţiei Silvice Cluj, Dorel Oros, a declarat, joi, într-o întâlnire cu primarii din judeţ, organizată la Prefectura Cluj, că notele de constatare ale controalelor privind tăierile ilegale de lemn din judeţul Cluj se găsesc la Regia Naţională a Pădurilor şi urmează să fie vizate de directorul general al instituţiei.

    “Notele de constatare ale controalelor privind tăierile ilegale de lemn din judeţul Cluj se găsesc la Regia Naţională a Pădurilor şi urmează să fie vizate de directorul general, după care măsurile dispuse vor fi aplicate asupra vinovaţilor, respectând procedurile legale. Acei salariaţi care sunt şi vor fi găsiţi vinovaţi vor intra în comisiile de disciplină. Până acum s-au luat mai multe măsuri disciplinare. Astfel, la ora actuală au trecut de comisiile de disciplină şapte pădurari, cărora li s-au desfăcut contractele de muncă – doi de la Ocolul Silvic Turda, doi la Someşul Rece şi trei la Beliş. Mai sunt nouă pădurari în diferite faze la comisiile de disciplină cu propunerea mea pentru desfacerea contractelor de muncă”, a spus Oros.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro