Tag: Regele Mihai

  • Carol al II-lea: “Mihaita autentifica actul de nastere a Republicii, forma de stat care nu poate permite Romaniei de a trai”

    Carol al II-lea descrie astfel evenimentul: “Marti, 30 decembrie
    1947. O zi ingrozitoare, ce zi sfasietoare: la 5 d.a.
    sdupa-amiazat, bietul si credinciosul Ribeiro telefoneaza ca
    Reuters a comunicat ca Mihaita a abdicat, azi, la 3. Vestea a cazut
    ca o maciuca pe capul nostru, am ramas, literalmente, traznit.
    Reprezentantul lui Reuters a si venit aci aducandu-mi telegramele,
    cari dau oaresicari detalii. La 3, a iscalit abdicarea si a dat o
    Proclamatie catre popor, iar unele vesti zic ca la 4 va parasi
    Bucurestiul. A si fost proclamata Republica Democratica Populara,
    alias Sovietica. M-a apucat o furie auzind aceasta stire; cine
    dracul l-a pus pe Mihaita sa se intoarca, ca, dupa o saptamana, sa
    plece in conditiile cele mai urate si dand catre popor o
    proclamatie rusinoasa. Nu numai ca abdica pentru el si urmasii sai,
    dar spune, in proclamatie, ca lasa poporului grija de a-si alege
    felul cum doreste sa fie guvernat, considerand ca monarhia este un
    obstacol serios in calea dezvoltarii democratice a tarii. Ma sufoca
    ideea ca fiul meu, ca suveran, sa poata sa-si puie iscalitura sub
    un document astfel redactat. Toti luptam pentru a arata lumei ca
    forma democratica nu numai ca este compatibila cu Monarhia, dar ca
    si asta este, de fapt, mai garantata sub un suveran, decat sub un
    presedinte, care-i, totdeauna, un om de partid si iata ca, acuma,
    Mihaita declara, sub iscalitura, contrariul si, in acelasi timp,
    autentifica actul de nastere a Republicii, forma de stat care nu
    poate permite Romaniei de a trai.”

    Fragmentul face parte din volumul al cincilea de insemnari zilnice
    ale lui Carol al II-lea, “Intre datorie si pasiune”, aparut la Editura
    Curtea Veche in 2001, ingrijit de Marcel-Dumitru Ciuca si Narcis
    Dorin Ion. Volumul contine insemnarile zilnice ale lui Carol al
    II-lea dintre 1 ianuarie 1946 si 31 decembrie 1948. La momentul 30
    decembrie 1947, Carol al II-lea se afla Portugalia, la Estoril,
    impreuna cu proaspata sa sotie, Elena Lupescu (Duduia). Dupa
    stabilirea la Estoril, cuplul si-a cumparat o casa acolo, in care
    au locuit pana la moarte (Carol al II-lea a murit in 1953, Elena
    Lupescu in 1977).

  • Balet politic la varf: de la desfiintarea judetelor la regele Mihai si mai departe la deconcentrate

    Pe de o parte, presedintele isi regleaza astfel in mod public
    conturile cu Casa Regala, cu care avea o relatie tensionata de
    culise de mai multa vreme; pe de alta parte, a reusit sa trimita in
    plan secundar, cel putin pentru cateva zile, subiectul
    reorganizarii administrative, tocmai cand acesta ameninta sa devina
    mai periculos pentru actuala putere.

    Potrivit propunerilor prezidentiale, reorganizarea cu opt
    mega-judete ar fi urmat sa se completeze cu alte doua judete mici –
    actualele Harghita si Covasna. De raspunsul – negativ – al UDMR,
    deja exprimat in cursul zilei de sambata, nu mai depinde insa
    stabilitatea coalitiei guvernamentale, ci insasi reorganizarea,
    dupa ce Basescu s-a declarat adeptul renuntarii la ideea pe care el
    insusi a lansat-o public, daca UDMR nu va fi de acord cu varianta
    de compromis.

    In schimb, ar urma sa ne delectam acum cu o noua tema, cea a
    reformarii institutiilor deconcentrate, pe care presedintele ar
    putea-o anunta chiar in discursul programat pentru luni, 27 iunie,
    in fata Parlamentului.

    E de asteptat ca disputa din coalitie sa continue, inclusiv prin
    atragerea de noi personaje, pentru ca algoritmul dupa care au fost
    impartite functiile la nivel local risca sa nu poata fi respectat
    odata cu reducerea de posturi si chiar institutii.

    Este sigur insa ca guvernul Emil Boc are sustinerea presedintelui
    pentru acest tip de discutii, dupa ce propunerea opozitiei de a
    numi un premier tehnocrat care sa pregateasca alegeri anticipate a
    fost respinsa de Traian Basescu la consultarile de saptamana
    trecuta de la Cotroceni.

  • Cristian Tudor Popescu: Declaratiile lui Basescu legate de Regele Mihai tin de psihopatologie

    Am fost un copil crescut in comunism. Despre regele Mihai auzeam
    mereu ca a plecat din tara cu 16 vagoane pline cu averea lui, de
    fapt, a poporului. Ca era exponentul cel mai de seama al vechii
    oranduiri burghezo- mosieresti si ca a abdicat sub presiunea
    maselor populare. Din actul de la 23 august 1944, regele era
    aproape exclus, ca si partidele istorice, ni se spunea ca Partidul
    Comunist a facut totul. Dar nu am auzit niciodata, nici macar in
    perioada de maxim national-comunism antisovietic sub Dej si
    Ceausescu, ca Mihai I ar fi fost tradator de tara, ca ar fi vandut
    Romania rusilor. Acum stiu ca acest gen de acuza apartinea
    Germaniei naziste si legionarilor fugiti in strainatate sub
    protectia hitleristilor, dupa infrangerea rebeliunii Garzii de Fier
    din ianuarie 1941.

    Si este o minciuna propagandistica sfruntata, publicabila astazi
    doar in foaia “Romania mare”. Nu are rost sa fac acum un rezumat al
    evenimentelor care au dus la abdicarea din 30 decembrie 1947. Orice
    roman care a dorit sa cunoasca istoria nefalsificata a Romaniei a
    putut sa se informeze dupa 1989. Amintesc doar ca regele Mihai nu
    avea ce sa vanda rusilor in ’47, caci Romania era vanduta deja lui
    Stalin, din 1944, de marile puteri vestice, la bucata si procent
    scris pe servetel de Winston Churchill. In momentul abdicarii,
    regele era deposedat de orice putere, tara fiind de facto stapanita
    de Dej, Pauker, Bodnaras si consilierii sovietici. Ce sa-i
    reprosezi, ca n-a impartasit soarta lui Nicolae al II-ea, omorat de
    bolsevici impreuna cu familia?

    Nu sunt monarhist, sunt republican. Nu l-am considerat niciodata
    pe fostul rege o solutie pentru Romania post comunista, nu sunt un
    fan al Casei Regale. Dar dupa aceste declaratii ale presedintelui
    Basescu, ma simt ca stropit cu rahat. Pentru ca seful statului al
    carui cetatean sunt a insultat nici mai mult, nici mai putin decat
    Istoria Romaniei. A facut-o in acelasi fel in care se porcaieste cu
    alde Ponta, Antonescu, Voiculescu, Vantu. S-a napustit, din senin,
    din iarba verde, asupra unui brand international al Romaniei, ca
    tot aveam prea multe, fostul rege Mihai, ultimul supravietuitor
    dintre sefii de stat in functie in perioada celui de-al Doilea
    Razboi Mondial, recunoscut ca atare si invitat la evenimente
    internationale de nivelul cel mai inalt. De ce? Ca sa mai faca un
    bine Romaniei, si asa cu o imagine in lume ca vai de capul ei.

    Cititi mai multe comentarii de Cristian Tudor
    Popescu
    pe www.gandul.info

  • Presedintele Basescu: Regele Mihai a fost “sluga la rusi” si a comis un act de tradare abdicand

    La 22 iunie se implinesc 70 de ani de la momentul 22 iunie 1941,
    cand maresalul Ion Antonescu a ordonat trecerea Prutului de catre
    armata romana pentru eliberarea Basarabiei. Cu aceasta ocazie,
    realizatorii Ion Cristoiu si Robert Turcescu l-au intrebat pe
    presedinte ce decizie ar fi luat daca s-ar fi aflat in situatia lui
    Antonescu.

    Traian Basescu a raspuns ca da, intrucat stia ca avea datoria de
    a-i elibera pe romanii de dincolo de Prut. El a comentat apoi
    faptul ca Ion Antonescu ramane singurul considerat responsabil de
    Holocaust contra evreilor si tiganilor ori de deportarile din
    Transnistria, uitandu-se ca, daca Antonescu era la acea vreme
    prim-ministrul tarii, “Romania avea si un sef de stat”. Aluzia lui
    Traian Basescu a fost la faptul ca regele Mihai nu a fost blamat
    niciodata pentru violentele rasiste si deportarile din acei ani, ci
    dimpotriva, considerat un erou national.

    Acesta a fost contextul in care Basescu a apreciat ca abdicarea
    regelui din 1947 “nu a fost un mare act patriotic, ci unul de
    tradare a interesului national al Romaniei”.

    “Noi nu ne asezam corect valorile. Unora le dam averile, iar pe
    altii ii declaram criminali de razboi. Seful de stat si
    primul-ministru. Doar pentru ca unul era sluga la rusi si a lasat
    tara prin abdicare, il iertam de toate pacatele?” a spus
    presedintele.

  • Regele Mihai anunta ruperea legaturilor istorice si dinastice cu Casa de Hohenzollern

    “Noi, Mihai I, in virtutea autoritatii noastre nedisputate ca
    sef al Casei Regale a Romaniei, luand in considerare decizia
    iubitului nostru bunic, Regele Ferdinand I, de a conferi un
    caracter national si independent dinastiei si Casei Noastre Regale,
    si urmand datoria mea fata de istorie si fata de urmasii si
    succesorii mei, tinand cont de articolele 1(10), 15 si Anexa 1 ale
    Normelor Fundamentale ale Familiei Regale a Romaniei, adoptate de
    noi la 30 decembrie 2007, actionand in conformitate cu vointa mea
    libera, fac cunoscut: Art. 1 Ruperea tuturor legaturilor istorice
    si dinastice cu Casa de Hohenzollern”, se arata intr-un document
    semnat de Regele Mihai I si transmis, marti, prin biroul sau de
    presa.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Principele Radu: Familia regala e foarte afectata de criza

    Principele Radu a discutat cu jurnalistii din Arad intr-un mall
    din oras, unde a fost in vizita cu principesa Margareta. Solicitat
    de ziaristi sa comenteze pe marginea crizei economice, principele
    Radu a spus că inclusiv Casa Regala a fost foarte afectata.

    “Familia regala, si ca entitate institutionala, si ca familie,
    trăieste aici, unde are toate legaturile economice, culturale,
    spirituale cu tara. Din momentul inceperii crizei, a fost afectata
    economic propriu-zis, pentru ca exista surse de venit ale familiei
    pe teritoriul Romaniei, cum ar fi padurile de la Savarsin sau de la
    Sinaia, legaturi cu anumite companii comerciale de diverse feluri.
    Afectarea este enorma, am redus la un sfert numarul
    colaboratorilor, angajamentele noastre se fac cu mai multa masura”,
    a spus el.

    Citiţi cum a afectat criza casa regala din Romania pe
    www.mediafax.ro

  • Viitoarea regina fara tron

    Actul promulgat de Regele Mihai are o valoare preponderent simbolica, intrucat, pentru a ajunge suverana a Romaniei, principesa Margareta trebuie sa astepte modificarea Constitutiei si renuntarea la forma de guvernamant republicana, dar si invalidarea de catre Parlament a legii salice, care impiedica accederea persoanelor de sex feminin pe tronul Romaniei. Totusi, potrivit statutului promulgat de Regele Mihai, dupa decesul lui principesa Margareta va primi automat titlul si apelativul de „regina“, indiferent daca se afla sau nu pe tronul Romaniei.