Tag: rebeli

  • Coloana oficială a preşedintelui somalez, atacată de către islamişti shebab

    Luptele cu escorta prezidenţială continuă, a precizat un purtător de cuvânt al islamiştilor zomalezi shebab, Abdulaziz Abu Musab, care a anunţat că două vehicule au fost distruse de lansatoare de grenade. El nu a precizat dacă s-au înregistrat victime.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Siria: Bashar Al-Assad afirmă că este “sigur de victoria” împotriva rebelilor

     “Dacă nu eram siguri de victorie, nu am fi avut capacitatea să rezistăm şi nu am fi putut să continuăm (lupta) după peste doi ani de agresiune”, a declarat şeful statului în acest mesaj preluat de agenţia oficială Sana.

    “Credinţa mea în voi este mare şi am încredere în capacitatea voastră de a (…) duce la bun sfârşit misiunea naţională care vă este încredinţată”, a adăugat el, adresându-se militarilor, cu ocazia marcării a 68 de ani de la crearea armatei siriene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Afganistan: ATAC împotriva palatului prezidenţial din Kabul

     UPDATE Atacul de la Kabul s-a încheiat cu moartea tuturor insurgenţilor

    Atacul lansat marţi dimineaţa la Kabul de către rebelii talibani afgani împotriva birourilor CIA şi palatului prezidenţial s-a încheiat şi toţi atacatorii sunt morţi, a declarat şeful poliţiei din oraş.

    Cel puţin trei atacatori au fost ucişi, a adăugat şeful poliţiei din Kabul, Mohammad Ayub Salangi, care a precizat că nu au fost înregistrate victime în rândul forţelor de securitate afgane.

    “Atacul s-a produs la una dintre intrările (în palat), în apropiere de Ministerul Apărării”, a declarat oficialul citat. Fumul se ridica deasupra acestei zone, unde se află numeroase clădiri oficiale şi ambasade, a constatat un jurnalist al AFP.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Siria: Armata deţine controlul “total” asupra fiefului rebel de la Qousseir. Rebelii confirmă pierderea oraşului

     În urma unei ofensive de aproximativ trei săptămâni, “armata a restabilit securitatea în întregul oraş Qousseir”, a anunţat agenţia oficială Sana.

    “Armata arabă siriană deţine controlul total asupra regiunii Qousseir, în provincia Homs, după ce a ucis un mare număr de terorişti (rebeli, potrivit terminologiei regimului) şi a capturat alţii”, a anunţat şi postul oficial Al-Ikhbariya.

    “Oraşul Qousseir a fost golit integral de persoane înarmate (rebeli) în urma avansării armatei”, a anunţat, de asemenea, Al Manar, postul de televiziune al Hezbollah, care are un corespondent la faţa locului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Doi jurnalişti ai Le Monde susţin că au asistat la atacuri cu arme chimice în Siria

     Trimişii speciali ai Le Monde “au fost martori timp de mai multe zile” ai utilizării unor explozibili chimici şi ai efectelor lor asupra combatanţilor pe frontul din Jobar, un “cartier /(situat) la ieşirea din Damasc, unde rebelii au pătruns în ianuarie”, afirmă reporterul Jean-Philippe Rémy.

    La 13 aprilie, fotograful Laurent Van der Stockt a văzut cum combatanţii “au început să tuşească, apoi să îşi pună măştile de gaz, fără grabă aparent, dar în realitate deja expuşi. Oamenii se prăbuşesc, se sufocă, vomită”.

    Jurnaliştii au strâns mărturii despre utilizarea acestor produse pe o zonă mai extinsă, în jurul capitalei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Regimul sirian acuză rebelii că au folosit arma chimică

     “Teroriştii au lansat o rachetă care conţinea produse chimice, în regiunea Khan al-Assal, în provincia Alep, omorând 15 persoane, majoritatea civili”, a precizat agenţia Sana.

    Este pentru prima dată când regimul preşedintelui Bashar al-Assad formulează o asemenea acuzaţie împotriva “teroriştilor”, termen pe care îl utuilizează pentru a îi desemna pe rebelii ce luptă împotriva puterii de la Damasc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Parisul şi Londra vor livra arme rebelilor sirieni, inclusiv în lipsa unui acord UE

     Franţa şi Marea Britanie reclamă “europenilor, acum, să anuleze embargoul, pentru ca rezistenţa să aibă posibilitatea să se apere”, a declarat el pentru postul France Info.

    În lipsa unanimităţii necesare la nivelul UE în vederea anulării acestei măsuri, Parisul şi Londra vor adopta decizia de a livra armament, deoarece Franţa “este o naţiune suverană”, a subliniat ministrul.

    Premierul britanic David Cameron a anunţat încă de marţi că ţara sa ar putea să se desolidarizeze de embargoul UE în curs şi să furnizeze armament opoziţiei siriene, cu scopul ca aceasta să poată lupta împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

    Cititi  mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rebeli kurzi: Parisul va fi considerat “vinovat” dacă nu elucidează cazul celor trei activiste kurde

    “Statul francez are responsabilitatea să facă imediat lumină asupra acestui masacru care s-a petrecut pe teritoriul său, în plină zi şi pe o stradă destul de animată, într-un oraş ca Parisul”, a anunţat aripa armată a PKK, Forţa de Apărare a Poporului (HPG), într-un comunicat.

    “În caz contrar, acesta va fi considerat vinovat de masacrarea tovarăşelor noastre”, a adăugat HPG în acest text postat pe site-ul său.

    HPG a mai afirmat că triplul asasinat a fost executat în mod “foarte premeditat, planificat şi organizat”. “Indiferent cine sunt cei care au comis acest atac, nu vom abandona căutarea lor şi le vom cere socoteală”, a ameninţat organizaţia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Victimele colaterale ale rebeliunii din Siria

    După incidentul din iunie, când apărarea antiaeriană siriană a doborât din greşeală un avion de recunoaştere turcesc la Marea Mediterană, conflictul turci-sirian s-a reaprins în această săptămână, după ce obuze lansate din Siria au lovit, miercuri, localitatea turcă de graniţă Akçakale, omorând cinci civili şi rănind încă zece.

    Parlamentul turc a autorizat o acţiune militară în Siria, însă premierul Recep Tayyip Erdogan a declarat că ţara lui nu vrea să înceapă un război, mai ales că Siria a prezentat oficial scuze. Vineri, Erdogan a avertizat, totuşi, Damascul “să nu pună la încercare răbdarea şi hotărârea Turciei”. Preţul petrolului deja a făcut însă cel mai mare salt din ultimele două luni, urcând la 91,71 dolari/baril pe fondul noului conflict.

    Ankara a deplasat trupe suplimentare la frontiera cu Siria şi, începând de miercuri, a ripostat cu focuri de artilerie la fiecare obuz sirian pătruns în teritoriul turcesc. Sâmbătă, două obuze siriene au aterizat lângă satul turcesc Guvecci, determinând reacţia turcilor. Contextul acestor atacuri bizare, transmite AP, este rebeliunea din Siria contra regimului lui Bashar Assad, în cursul căreia au loc lupte grele între forţele militare ale rebelilor şi cele ale Damascului, extinse inclusiv la graniţa cu Turcia.

    Relaţiile turco-sirine s-au deteriorat după începutul rebeliunii, în primăvara anului trecut, când Ankara a devenit unul dintre principalii critici ai cruzimii regimului lui Assad, în timp ce acesta i-a acuzat pe turci că le oferă sprijin rebelilor.

  • E corect ca România să-l expulzeze pe ambasadorul Siriei?

    Francois Hollande, preşedintele Franţei, a început să vorbească despre o posibilă intervenţie militară sub egida ONU contra regimului condus de Bashar al-Assad şi până şi Rusia a ridicat tonul la adresa aliatului său Assad. Nici Rusia, nici China nu s-au arătat însă dispuse să aprobe o intervenţie militară ori înăsprirea sancţiunilor faţă de Siria, nici măcar după ce o serie de ţări, între care SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania i-au expulzat pe reprezentanţii diplomatici ai Siriei în semn de protest faţă de incidentul de la Hula şi faţă de continuarea violenţelor faţă de civili.

    Joi, întrebat de ziarişti ce părere are de ideea ministrului Andrei Marga de a-l expulza pe ambasadorul Siriei din România, urmând exemplul altor state, premierul Victor Ponta a spus că “e corectă propunerea domniei sale, ambasadorul trebuie să fie expulzat şi retras şi al nostru de acolo, dar în acelaşi timp trebuie s-avem grijă să păstrăm la Damasc personal tehnic în zona consulară, pentru că acolo avem câteva mii de români, foarte multe femei căsătorite în Siria, copii”.

    “La nivel politic, decizia e perfect corectă şi trebuie să o luăm, dar la nivelul protecţiei pe care noi trebuie să o oferim cetăţenilor români şi de origine română care trăiesc în Siria – şi nu-i vorba de 50, 100 de oameni, e vorba de mii de oameni şi, în special, repet, femei şi copii – neapărat, trebuie să păstrăm la Damasc, să avem grijă de acei români care sunt pe acolo”, a spus Ponta. “Noi trebuie să le asigurăm protecţie într-o ţară în care, după cum vedeţi, nu mai vorbim aici de simple ameninţări, vorbim, pur şi simplu, de oameni ucişi, de război civil şi lucrul ăsta e foarte grav. Aşa încât, politic, e perfect, e corectă decizia ministrului de externe. La nivelul protecţiei pentru cetăţenii români trebuie să avem grijă să lăsăm, totuşi, la Damasc personalul necesar.”