Tag: Real

  • Cum arată sora mai mare a lui Cristiano Ronaldo – FOTO

    Dacă acesta apare destul de des în fotografii alături de mama sa, nu acelaşi lucru se întâmplă şi când vine vorba despre alte rude. Puţini sunt cei care ştiu că starul lui Real Madrid are o soră, Katia, în vârstă de 40 de ani.
     
    Dacă Ronaldo este apreciat ca fiind unul dintre cei mai sexy bărbaţi din lume, nici sora lui, Katia Aveiro nu se lasă mai prejos. Deşi are 40 de ani, aceasta adoptă ţinute moderne, fiind cântăreaţă şi având la activ colaborări cu unii dintre cei mai cunoscuţi artişti ai lumii. 
     
  • Cei mai bogaţi fotbalişti ai planetei şi averile lor

    Dacă vă gândeaţi că brazilianul Neymar, care a fost vândut pe o sumă record la Paris Saint-Germain, se află pe primul loc, ei bine, nu este chiar aşa, scrie Business Insider.

    Cel mai bogat jucător de fotbal din lume este atacantul de la Real Madrid, Cristiano Ronaldo, care are o avere de 321 de milioane de dolari. Deşi câştigă mai puţin decât Lionel Messi, locul 2, cu 5 milioane, Ronaldo are mai mulţi sponsori, dar şi propriul brand de haine şi aftershave CR7.

    Pe locul 2 se află Lionel Messi care a strâns o avere de 295 de milioane de dolari. În fiecare săptămână Messi căştigă o jumătate de million de dolari. Într-un an, în buzunarul lui ajung 33,4 milioane de dolari. Atacantul câştigă şi din contractele de sponsorizare cu Adidas, Pepsi şi Gillette aproximativ 27 de milioane de dolari.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Colegiul Medicilor AVERTIZEAZĂ: Internetul, inamicul real al românilor

    „Eu nu am mai operat în ultimii cinci, şase ani, nu am mai operat niciun cancer într-o fază incipientă. Toate au fost în faze de complicaţii, cu stenoză, cu perforaţii pentru că oamenii au ajuns târziu la doctor şi printre motive se află şi acesta legat de informarea din diferite surse de pe internet”, a explicat preşedintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean.

    Colegiul Medicilor din România a lansat, joi, campania „Stop diagnostic pe net! Mergi la cabinet”, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la înmulţirea cazurilor în care pacienţii caută sfaturi medicale pe reţelele de socializare sau pe forum-uri, motiv pentru care ajung foarte târziu să consulte un doctor.

    „Chiar dacă nu avem astăzi o cercetare statistică (profesionistă sau nu) asupra acestui subiect, ştim cu toţii din practica de zi cu zi că avem tot mai mulţi şi tot mai adesea pacienţi care doresc să îşi ia infomaţii, diagnostice şi terapeutice din medii neconvenţionale, în speţă internetul şi reţelele de socializare, dar nu exclusiv. Recunoaştem dezvoltarea societăţii în spiritul autonomiei persoanei, recunoaştem şi apreciem dorinţa multora, oameni instruiţi cu acces la mijloacele moderne, de a-şi lua în mâna proprie sănătatea. Recunoaştem că internetul şi instrumentele sale constituie un progres în ştiinţele comunicării şi informaţionale. Această evoluţie nu poate şi nu trebuie oprită”, a adăugat Gheorghe Borcean.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Palatul copiilor din Arad este scos la vȃnzare pentru 2,5 milioane de euro

    „Ne aşteptăm ca potenţialii cumpărători să vină din zona investitorilor privaţi, de anvergură, care să ȋşi dorească randamente medii la ȋnchiriere de 7-8% pe an. De asemenea, mai avem ȋn vedere utilizatorii privaţi cu activitate ȋn educaţie, sănătate, ȋn domeniul financiar-bancar sau hotelier. O altă variantă – mai puţin probabilă, totuşi – este aceea a instituţiilor publice”, a spus Beatrice Cioflică, broker şi proprietar al RE/MAX Gold din Arad.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Real Madrid distruge toate recordurile pentru transferul verii! Mbappe devine cel mai scump jucător din lume

    Conform sursei citate, Real şi Monaco au ajuns la un “acord de principiu” pentru atacantul de 18 ani, iar suma de transfer va “pulveriza toate recordurile” şi va ajunge până la 180 de milioane de euro.

    Spaniolii notează că în acest moment în discuţie sunt două variante: fie ca Real să plătească direct 160 de milioane de euro, plus alte 20 de milioane în funcţie de obiective, fie ca preţul iniţial să fie de 150 de milioane de euro, iar restul de 30 de milioane să fie plătite sub formă de bonusuri.

    Citeşte mai multe pe www.zf.ro

  • A fost încheiată fuziunea dintre New Europe Property Investments şi Rockcastle Global Real Estate Company

    Tranzacţia a fost aprobată de acţionarii NEPI şi Rockcastle, care recunosc valoarea adăugată rezultată din fuziunea celor doua companii, precum şi oportunitatea de accelerare a obiectivelor strategice de creştere şi diversificare a portofoliului.

    Ca urmare a fuziunii, cele două companii au încetat tranzacţionarea acţiunilor pe JSE şi Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în cazul NEPI, şi pe JSE şi Bursa din Mauritius, în cazul Rockcastle. Începând cu 12 iulie 2017, NEPI Rockcastle se tranzacţionează pe JSE şi Euronext Amsterdam, sub noul cod buriser NRP, cu o capitalizare bursieră la listare de 6,1 miliarde de euro.

    Compania se axează în continuare pe deţinerea, adminstrarea şi dezvoltarea de proprietăţi comerciale dominante în pieţe competitive din Europa Centrală şi de Est, deţinând poziţii de top în Romania (cel mai mare investitor imobiliar pe segmentul de retail), Polonia (al patrulea cel mai mare investitor pe segmentul de retail) şi Slovacia (a doua cea mai mare companie de pe acest segment) şi având o prezenţă puternică în Croaţia, Cehia şi Serbia. În prezent, NEPI Rockcastle deţine şi administrează 51 de proprietăţi operaţionale localizate în principal în şase ţări din Europa Centrală şi de Est, cu o valoare totală de aproximativ 4 miliarde de euro, precum şi şase dezvoltări în curs de construcţie.

    NEPI Rockcastle deţine, de asemenea, un portofoliu semnificativ de acţiuni listate şi lichide, ale unor mari companii imobiliare globale care domină prin performanţă pieţele pe care activează, având operaţiuni în S.U.A., Marea Britanie şi în Europa continentală, cu o valoare de peste 1 miliard de euro.

    Integrarea managementului şi a infrastructurii NEPI şi Rockcastle va îmbunătăţi platforma operaţională a noii companii, NEPI Rockcastle, creând sinergii strategice şi oportunităţi de vânzare şi marketing la o scară mai largă, precum şi administrarea eficientă a activelor, beneficiind de avantajul unei baze mai mari de clienţi şi furnizori de servicii.

    Managementul NEPI Rockcastle se va alinia în mod natural liniilor geografice ale noului grup, reflectând astfel poziţia complementară a portofoliului celor doua companii şi oferind o gamă completă de servicii internalizate, executate de o echipă de peste 350 de profesionişti cu experienţă în managementul activelor şi al proprietăţii, dezvoltare şi management de proiect, finanţe, investiţii, leasing şi marketing.

    În calitate de directori generali, Alex Morar şi Spiro Noussis vor colabora pentru a optimiza integrarea echipelor de management ale celor două companii, cu scopul de a pune în aplicare strategia grupului. Alex Morar se va concentra cu precădere pe dezvoltarea operaţiunilor din ţările acoperite anterior de NEPI (România, Slovacia, Croaţia şi Serbia), iar Spiro Noussis pe pieţele unde Rockcastle a fost prezentă (Polonia şi Republica Cehă).

    În urma implementării fuziunii, S&P a atribuit un rating BBB, cu perspectivă stabilă, pentru NEPI Rockcastle (cu un notch mai mare mare decât cel deţinut de NEPI), în conformitate cu ratingul preliminar atribuit la data de 2 iunie 2017. Totodată, S&P a majorat ratingul obligaţiunilor emise de NE Property Cooperatief U.A. şi garantate în prezent de NEPI Rockcastle de la “BBB-” la “BBB”.

  • Povestea tinerei care a construit două companii până la vârsta de 24 de ani, chiar dacă a locuit într-un sat unde nu avea nici măcar apă curentă

    Primii 5 ani din viaţă i-a petrecut în China, într-un sat unde nu avea nici măcar apă curentă. Pentru a-i asigura un nivel minim de trai, părinţii lucrau ture de noapte ca ospătari la restaurante.

    “Una dintre amintirile din copilărie este legată de momentul în care ne-am mutat în Colorado, lângă aeroport”, povesteşte tânăra. “Când auzeam avioanele fugeam afară şi visam că într-o zi voi putea să zbor, să călătoresc.”

    Liu a absolvit Universitatea din Berkeley în 2012, reuşind între timp să construiască unul dintre cele mai apreciate start-up-uri din domeniu. Tânăra a debutat în antreprenoriat încă din timpul facultăţii, construind diverse gadget-uri alături de colegii săi. În loc să le lase în dulapurile din Berkeley, ea s-a gândit că ar putea scoate ceva bani de pe urma obiectelor construite; după ce mai multe proiecte au eşuat, Liu a pornit o companie în domeniul biomedical, Nanoly Bioscience.

    Un an mai târziu, alături de alţi cinci, ea a pus bazele Enplug. Pentru a convinge companiile să îi cumpere software-ul, Liu mergea din uşă în uşă şi explica avantajele produsului.

    Compania a ajuns astăzi la peste 300 de clienţi din numeroase ţări, inclusiv Nigeria, Japonia, Australia sau Slovacia. În majoritatea cazurilor, Enplug vinde licenţe la preţul de 99 de dolari pe lună.

    “Nu cred că e bine să te gândeşti tot timpul la afacerea ta”, a declarat Liu Nanxi, care a studiat în copilărie vioara şi pianul. Şi a urmat această idee, arătându-se deschisă în faţa unor oportunităţi care nu aveau nicio legătură cu antreprenoriatul. Recent, ea l-a cunoscut în cadrul unui eveniment pe Pascal Guyon, câştigător al unui premiu Grammy, şi i-a propus să compună împreună o melodie. Week-end-ul următor, ei s-au întâlnit la studioul de înregistrare şi au compus, în doar patru ore, un cântec.

  • Jose Mourinho, fost antrenor al Real Madrid, acuzat în Spania de fraudă fiscală, la fel ca Cristiano Ronaldo

    Tehnicianul portughez ar fi fraudat statul spaniol cu 3,3 milioane de euro, între 2011 şi 2012, în urma unor taxe neplătite, susţin procurorii. Jose Mourinho nu a oferit încă un răspuns la aceste acuzaţii.

    În vârstă de 54 de ani, Mourinho a antrenat Real Madrid în perioada 2010-2013. Mourinho şi-a început cariera de antrenor principal la Benfica şi le-a mai pregătit pe Uniao de Leiria, FC Porto, Chelsea Londra şi Internazionale Milano. Se află la Manchester United din 2016.

    Acesta anunţ vine la doar o săptămână după ce procurorii spanioli l-au acuzat pe atacantul portughez Cristiano Ronaldo că a profitat de o structură corporativă creată în anul 2010 pentru a ascunde de fiscul spaniol veniturile generate în Spania din drepturile de imagine, între 2011 şi 2014. Procuratura spaniolă pretinde că Ronaldo a fraudat fiscul cu 14,7 milioane de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro