Tag: protestatari

  • Ce este Anonymous, ce vrea şi care este istoria grupării care a declarat război Statului Islamic

    Numele acesta a intrat în conştiinţa oamenilor de câtiva ani încoace şi a fost vehiculat peste tot în presă în ultima perioadă după ce gruparea internaţională de hackeri, Anonymous, a declarat război Statului Islamic în urma atentatelor de la Paris. Dar ce este Anonymous, ce vrea şi care este istoria grupării?

    Cuvântul Anonymous este asociat cu gruparea internaţională formată din hackeri şi activişti, iar numele lor a devenit sinonim cu atacuri cibernetice şi proteste. N-au nicio organizare juridică, nu sunt partid sau ONG şi nici măcar nu se întâlnesc periodic. Problema este că oricine se poate declara un Anonymous, poate participa la o acţiune anume şi poate vorbi în numele organismului, fără ca asta să angajeze în vreun fel restul membrilor.

    Gruparea ar fi apărut în 2003 pe site-ul 4chan, reprezentând o grupare online descentralizată care acţionează anonim într-o manieră coordonată spre un obiectiv nu foarte bine stabilit. La început, membrii Anonymous s-au folosit de abilităţiile lor pentru divertisment. În 2006 au atacat reţeaua socială finlandeză, Hobbo Hotel, şi au blocat accesul membrilor reţelei şi au afişat mesajul „closed due to fail and AIDS”.

    Ce vrea Anonymous?

    Pe scurt, ei susţin că apără dreptul la liberă exprimare şi transparenţa statelor şi a corporaţiilor. Se opun oricărei forme de reglementare a Internetului, menit să fie un spaţiu liber.

    Însă grupul şi-a câştigat notorietatea internaţională în 2008 prin intermediul  „Project Chanology”, un proiect îndreptată împotriva Bisericii Scientologice. Tot de atunci numele Anonymous a fost legat de termenul „hacktivism”. Hackerii au atacat site-urile Bisericii şi au creat faxuri negre care consumau toată cerneala din imprimante. Una dintre metodele de atac s-a numit „Google bombing” şi presupunea legarea cuvântului „scientologie” de termeni precum „pericol” sau „cult”, astfel încât căutările pe Google ale cuvântului duceau la rezultate distorsionate. Imediat după atac, un utilizator a încărcat un clip pe YouTube în care o voce robotică ameninţa Biserica Scientologică. Mişcare care a declanşat proteste în mai multe locuri de pe glob, iar mulţi dintre protestatari au adoptat măştile Guy Fawkes, mască popularizată de nuvela grafică şi filmul „V for Vendetta”.

    Au urmat alte atacuri asupra Sony, Biserica Baptistă sau asupra unei firme care atacase site-ul de piraterie Pirate Bay.
    În februarie 2011, Aaron Barr, preşedintele executiv al companiei de securitate cibernetică HBGary Federal, a anunţat că firma sa s-a infiltrat în cadrul grupării Anonymous şi va dezvălui informaţii despre membrii acesteia. Anonymous a ripostat. Hackerii au atacat site-ul companiei şi au înlocuit imaginea de homepage cu logo-ul lor şi cu un mesaj de avertisment. Au doborât sistemul intern de telefonie al companiei, au extras zeci de mii de mesaje din sistemul de e-mail şi au creat o bază publică de date cu adresele de mail ale angajaţilor. E-mail-urile au scos la iveală o serie întreagă de informaţii incriminatoare legate de companie. Acesta plănuia să discrediteze site-ul WikiLeaks prin scurgerea de informaţii false. Înainte de sfărşitul lunii, Barr şi-a dat demisia.

    În acelaşi an, Anonymous a atacat mai multe site-uri ce conţineau pornografie infantilă. Membrii grupului au dezvăluit adresele a sute utilizatori ai acelor site-uri.

    De asemenea, Anonymous a orchestrat o serie de atacuri la adresa site-urilor guvernamentale în Egipt, Tunisia şi Iran în timpul „Primăverii Arabe”. Hackerii au atacat site-ul ministerului Apărării din Siria, unde au postat un simbol al mişcării democratice şi un mesaj prin care soldaţilor sirieni li se cerea să-i apere pe protestatari.

    Recent, gruparea a reacţionat după uciderea lui Michael Brown în Ferguson, unde au atacat sistemele autorităţilor datorită violenţei împotriva protestatarilor demonstrate de poliţie.  A urmat atacul de la sediul publicaţie „Charlie Hebdo”, când gruparea s-a mişcat şi a făcut publică o listă de suspecţi şi au doborât un site afiliat ISIS, iar acum au anunţat o operaţiune împotriva Statului Islamic.
    Hackerii de la Anonymous au început “Operaţiunea ISIS” prin publicarea mai multor date personale ale unor supecţii care ar face parte din organizaţia teroristă. Informaţii despre mii de atacuri cibernetice şi detalii care îi vizează pe jihadişti au fost dezvăluite online cu hashtag-urile #opISIS şi #opParis.

    Mai mult, Anonymous susţin că atacat cu succes mii de conturi de pe reţele de socializare, iar mai multe site-urile pe care le-au identificat a fi asociate cu ISIS au fost distruse.  De la debutul “Operaţiunii ISIS”, Anonymous ar fi responsabil pentru eliminarea a peste 5.500 de conturi suspecte.

     

  • Cele mai excentrice revendicări ale protestatarilor: de la abolirea sistemului monetar la schimbarea numelui ţării

    • O nouă Constituţie (crearea unui site în care se pot vota, pe puncte, ca în acest sondaj, paragrafele Constituţiei – şi comenta în dreptul lor)
    • Reducerea la 100-150 primării ghisee gen ING în locul fostelor primării
    • Revenirea la monarhie constituţională
    • Schimbarea numelui ţării din România în Dacia
    • Interzicerea vânzării pământului românesc către străini
    • Vot uninominal direct decalat (fiecare judeţ votează o dată la 4 ani, fiecare judeţ votează în altă zi iar datele de vot ale fiecărui judeţ sunt distribuite uniform de-a lungul celor 4 ani)
    • Declararea ţării ca fiind neutră într-un eventual război
    • Candidaţii pentru o funcţie în stat trebuie să îndeplinească obligatoriu 3 cerinţe:

    – să nu fi făcut niciodată parte dintr-un partid politic sau să aibă rude de gradul întâi care au aparţinut vreunui partid politic;
    – să aibă minim studii universitare;
    – să nu aibă fapte penale înscrise în cazier.

    • Autonomia economică a regiunilor României
    • Alegerea şefilor DNA şi al Parchetului General prin scrutin universal
    • Abolirea sistemului monetar şi adoptarea unei economii bazate pe resurse
    • Eliminarea băncilor private ale străinilor care jefuiesc cetăţenii
    • Introducerea unui act care să interzică circulaţia autovehicolelor, cel puţin două zile pe săptămânăt. Obligatoriu două zile se va merge ori pe jos, ori cu bicicleta
    • Unirea cu Moldova
    • Un nou imn naţional
  • Revolte la Frankfurt! Protestatarii au atacat sediul Băncii Centrale Europene. Peste 350 de arestări

    Mai multe maşini de poliţie au fost incendiate şi pietre au fost aruncate cştre sediul Băncii Centrale Europene, conform BBC.
     
    Mişcarea de protest intitulată “Blockupy” a atras protestatari din Germania şi alte state europene care au scandat împotriva măsurilor de austeritate impuse de blocul comunitar.

    Poliţia a înconjurat noul sediul al băncii, care are două turnuri şi măsoară aproximativ 185 de metri înălţime, cu un gard de sârmă ghimpată astfel încât să împiedice protestatarii să între în sediu. De asemenea, angajaţii băncii au fost instruiţi să se îmbrace astfel încât să nu atraga atenţia asupra lor, scrie Bloomberg.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ministrul ucrainean de Externe: Putin este un “nenorocit” (VIDEO)

    Declaraţia lui Deşciţa a fost făcută în faţa sutelor de manifestanţi care au atacat ambasada Rusiei din Kiev după ce insurgenţii proruşi au doborât un avion militar ucrainean, provocând moartea a 49 de persoane.

    “Petro Poroşenko ar trebui să îşi schimbe ministrul de Externe. Nu ştie să se controleze”, a reacţionat Aleksei Pucikov, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Duma de Stat, conform Mediafax.

    Termenul argotic folosit de Deşciţa despre Putin (rădăcina cuvântului vine de la termenul rusesc vulgar pentru organul sexual masculin) este preluat din refrenul unui cântec lansat de ultraşii echipei Şahtior Doneţk şi adaptat ca imn al Euromaidanului. Imediat după ce ministrul l-a înjurat pe Putin, protestatarii din jurul lui au început să cânte imnul respectiv.

    Imnul neoficial al Euromaidanului:

  • ArcelorMittal a demolat statuia lui Lenin de la combinatul Krivoi Rog

     Compania a anunţat că a demontat monumentul de la Crivoi Rog “pentru a asigura siguranţa angajaţilor şi a proteja clădirile companiei”.

    “Soarta monumentului va fi decisă conform cu legile în vigoare”, se arată într-un comunicat al companiei, citat de Bloomberg.

    Operaţiunile de la combinatele siderurgice şi minele de fier ale ArcelorMittal din Ucraina nu au fost afectate de protestele din ultimele luni şi de violenţele de săptămâna trecută, a precizat ArcelorMittal în comunicat.

    Compania, unul dintre cei mai importanţi investitori străini din Ucraina, a adăugat că a transferat din ţară o parte dintre angajaţii străini şi pe familiile acestora.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Investitorii continuă să se retragă în masă din Ucraina. Ajutorul din partea Rusiei are efecte minime

     Tranşa de 2 miliarde de dolari plătită marţi de Rusia guvernului ucrainean, parte a împrumutului de 15 miliarde de dolari convenit în decembrie, a avut efecte minime pe pieţele financiare, transmite Bloomberg.

    Astfel, costurile de finanţare ale Ucrainei au scăzut uşor, timp de numai o oră, după încasarea tranşei de la Rusia. Obligaţiunile guvernamentale cu maturitatea în luna iunie a acestui an s-au apreciat cu 1,4% la începutul şedinţei de tranzacţionare de marţi, însă au pierdut întreg câştigul pe parcursul zilei şi au închis în scădere cu 0,2%, după ce autorităţile au lansat un ultimatum pentru protestatarii din Piaţa Independenţei din Kiev.

    Forţele de ordine au luat cu asalt Piaţa Independenţei marţi seară, după lăsarea întunericului, bilanţul primei nopţi de ciocniri violente soldându-se cu cel puţin 21 de morţi şi sute de răniţi, potrivit presei internaţionale. Agenţia Reuters transmite, citând autorităţile şi reprezentanţii opoziţiei, că au avut loc cel puţin 14 decese în rândul protestatrilor şi 7 în rândul forţelor de ordine, iar sute de persoane au fost rănite.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nou protest la Pungeşti: Chevron suspendă activităţile. Protestatarii, controlaţi corporal şi evacuaţi

    Protestatarii au reuşit să dărâme aproape în totalitate gardurile împrejmuitoare de pe terenul de 20.000 de metri pătraţi deţinut de Chevron, fără ca forţele de ordine să poată interveni şi opri acţiunile lor. Ulterior, în zonă au sosit mai mulţi jandarmi, iar protestaterii au fost controlaţi corporal şi evacuaţi. Au fost aplicate 7 amenzi între 500 şi 5.000 de lei pentru participare la o adunare publică nedeclarată şi deschise 15 dosare pentru ultraj şi port de armă albă.

    Jandarmii au evacuat, sâmbătă după-amiază, zona unde sunt montate corturile şi barăcile improvizate, la Pungeşti, protestatarii fiind scoşi şi îndemnaţi să părăsească perimetrul respectiv, dincolo de barajul creat de Jandarmerie de-a latul şoselei, la ieşirea din localitatea Siliştea.

    Toţi protestatarii care rămăseseră în zona unde au avut loc manifestaţiile sâmbătă la prânz au fost evacuaţi de către jandarmi, după ce participanţii la protest fuseseră anunţaţi că li se vor face percheziţii corporale pe motiv că ar fi folosit obiecte pirotehnice pe timpul protestelor.

    Compania Chevron a anunţat oficial suspendarea activităţilor pe terenul deţinut la Siliştea-Pungeşti, din judeţul Vaslui, în urma manifestaţiilor de protest din zonă. “Chevron confirmă astăzi suspendarea activităţilor în Siliştea-Pungeşti ca urmare a activităţilor protestatarilor. Prioritatea noastră este să desfăşurăm aceste activităţi într-un mod responsabil faţă de mediul înconjurător, în conformitate cu aprobările pe baza cărora operăm şi în siguranţă, însă acest lucru nu poate fi posibil astăzi. Respectăm dreptul lor de a-şi exprima opiniile, însăcredem că acesta trebuie exercitat în limitele legii”, se arată în comunicatul de presă al companiei Chevron.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Nou protest la Pungeşti: Chevron suspendă activităţile. Protestatarii, controlaţi corporal şi evacuaţi

    Protestatarii au reuşit să dărâme aproape în totalitate gardurile împrejmuitoare de pe terenul de 20.000 de metri pătraţi deţinut de Chevron, fără ca forţele de ordine să poată interveni şi opri acţiunile lor. Ulterior, în zonă au sosit mai mulţi jandarmi, iar protestaterii au fost controlaţi corporal şi evacuaţi. Au fost aplicate 7 amenzi între 500 şi 5.000 de lei pentru participare la o adunare publică nedeclarată şi deschise 15 dosare pentru ultraj şi port de armă albă.

    Jandarmii au evacuat, sâmbătă după-amiază, zona unde sunt montate corturile şi barăcile improvizate, la Pungeşti, protestatarii fiind scoşi şi îndemnaţi să părăsească perimetrul respectiv, dincolo de barajul creat de Jandarmerie de-a latul şoselei, la ieşirea din localitatea Siliştea.

    Toţi protestatarii care rămăseseră în zona unde au avut loc manifestaţiile sâmbătă la prânz au fost evacuaţi de către jandarmi, după ce participanţii la protest fuseseră anunţaţi că li se vor face percheziţii corporale pe motiv că ar fi folosit obiecte pirotehnice pe timpul protestelor.

    Compania Chevron a anunţat oficial suspendarea activităţilor pe terenul deţinut la Siliştea-Pungeşti, din judeţul Vaslui, în urma manifestaţiilor de protest din zonă. “Chevron confirmă astăzi suspendarea activităţilor în Siliştea-Pungeşti ca urmare a activităţilor protestatarilor. Prioritatea noastră este să desfăşurăm aceste activităţi într-un mod responsabil faţă de mediul înconjurător, în conformitate cu aprobările pe baza cărora operăm şi în siguranţă, însă acest lucru nu poate fi posibil astăzi. Respectăm dreptul lor de a-şi exprima opiniile, însăcredem că acesta trebuie exercitat în limitele legii”, se arată în comunicatul de presă al companiei Chevron.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • GREVĂ DE AVERTISMENT în Sănătate. Protestatarii cer demisia ministrului Sănătăţii. Preşedintele Sanitas: Dacă greva va fi declarată ilegală, angajaţii vor cere să primească liberele restante

     “Din păcate, ministrul Sănătăţii nu a jucat corect, a cerut managerilor să verifice câţi doctori sunt în grevă. Protestul nostru este susţinut până acum de aproape 100.000 de oameni din toate unităţile sanitare, cu excepţia Spitalului Judeţean Braşov, unde managerul i-a ameninţat pe protestatari”, a spus liderul Federaţiei Sanitas.

    Marius Sepi a precizat că greva de avertisment nu a afectat internările de urgenţă şi că a cerut liderilor din unităţile sanitare să transmită managerilor lista nominală a persoanelor care sunt în grevă.

    Spitalul de Urgenţă Floresca din Capitală asigură toate urgenţele medicale, în schimb a temporizat internările programate, a declarat pentru MEDIAFAX profesorul Mircea Beuran, şeful Clinicii de chirurgie II.

    “Avem foarte multe activităţi, nu ne putem plânge, avem programe cu studenţii, internări de urgenţă şi operaţii. Singurele temporizate, adică reprogramate, sunt internările pentru suferinţele cronice. Acestea se internează fie după ora 10.00, când se încheie greva, fie au fost reprogramate din timp”, a precizat profesorul Beuran.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro