Tag: protest

  • Laurenţiu Cazan, maiorul care a coordonat intervenţia jandarmilor din 10 august, DELEGAT în funcţia de director general al Jandarmeriei Bucureşti

    „Având în vedere faptul că la nivelul conducerii Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a încetat împuternicirea pe funcţia de director general a domnului locotenent-colonel MASTAN Alin, pentru asigurarea continuităţii la comandă şi a bunei desfăşurări a activităţilor, la nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române s-a dispus împuternicirea pe o perioadă de şase luni în funcţia de director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a domnului maior CAZAN Laurenţiu”, informează Jandarmeria Bucureşti, printr-un comunicat de presă.

    Maiorul Laurenţiu Cazan este cel care a coordonat intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august, din Piaţa Victoriei.

    Laurenţiu Cazan primul care a spus că îşi cere scuze faţă de persoanele care au suferit „în mod gratuit” în urma intervenţiei forţelor de ordine, acesta subliniind că nu a luat o decizie în privinţa unei demisii şi că nici nu are ce să-şi reproşeze.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Miting pentru susţinerea Jandarmeriei, la PÎCCJ: Dacă nu te îndepărtezi de huligani, îţi asumi bătăiţa

    „Azi sunt diverse cunoştinţe de pe Facebook. Democratic este să protestezi, dar s-o faci în mod civilizat. Nu am fost (la protestul din 10 august) De ce au aruncat jandarmii cu spray? Eu zic că o bordură e ceva violent. Acum sunt în jur de 30 de persoane, autorizaţia este pentru 100. (…) Trebuie să plătească cei care au greşit şi de o parte şi de cealaltă. Dacă avem numai victime, aş vrea să văd şi plângeri de la jandarmi pe ultraj. Nu Jandarmeria singură a reacţionat violent, în timp ce cetăţenii aruncau cu borduri şi cu altele. (…) Le mulţumesc pentru încredere (jandarmilor, n.r.) şi mi se pare normal să lăsăm parchetul să stabilească cine a greşit. Nu putem judeca o întreaga instituţie care reprezintă o instituţşie a statului raportat la cazuri individuale”, a declarat organizatoarea manifestării, Mihaela Marinescu.

    O altă tânără, prezentă şi ea la acţiune, consideră că jandarmii trebuie să continue acţiunile similare celor de la protest şi că în România sunt „misogini” care au criticat-o pe femeia jandarm că „este vie”, după ce a fost lovită la miting.

    „Spiritul de turmă funcţionează foarte bine şi mişcarea Rezist mizează pe treaba asta. O parte din ele, cu siguranţă da (plângerile sunt întemeiate, n.r.), dar în niciun caz toate. Din păcate, se arată doar secvenţe, nu se arată tot filmulleţul. Dacă li s-a cerut să evacueze piaţa, erau obligaţi. Nu pot să îmi dau cu părerea, pentru că am văzut doar secvenţe. Îi susţin până la capăt. Un mesaj este să continue ceea ce fac, pentru că au făcut foarte bine. Am observat că suntem în continuare o ţară de misogini şi mi se pare inuman faptul că i-au reproşat Ştefaniei (femeia jandarm lovită de protestatari, n.r.) că este vie”, a spus tânăra.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, la ieşirea din Parchetul General: Nu am văzut ce se întâmplă la protest pentru că nu eram acolo

    „Aş vrea să fac câteva lămuriri. Eu vreau să vă asigur că am respectat legea cu stricteţe, contrar a ceea ce s-a încercat sau vehiculat în spaţiul public, nu înţeleg de ce au vrut să denigreze instituţia prefectului, noi nu facem politică, noi respectăm legea prefectului. Să aveţi încredere că noi respectăm legea. Nu pot detalia sau explica modul în care alte instituţii au acţionat. Eu vorbesc doar despre mine. Am respectat legea şi acel ordin de intervenţie a respectat legea. V-am răspuns că a fost legea respectată”, a declarat prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, la ieşirea din sediul Parchetului General.
     
    Aceasta a mai spus că nu a văzut evenimentele din Piaţa Victoriei, pentru că nu a fost prezentă la manifestare.
     
    „Nu m-am întâlnit (cu ministrul de Interne. n.r.). Nu pot să comentez, v-am spus doar că legea a fost respectată. (…) Nu am dat ordin să fie rănit cineva. (…) S-a respectat legea. Nu am văzut cu ochii mei (violenţele de la prostest, n.r.), pentru că nu eram în Piaţă”, a spus Speranţa Cliseru, refuzând să dea mai multe detalii privind această chestiune.
     
    Pe de altă parte, Laurenţiu Cazan, cel care a comandat intervenţia jandarmilor la protest, a spus în urmă cu o săptămână că prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, s-a aflat în Piaţa Victoriei, care a observat desfăşurarea mitingului, iar ordinul de evacuare a zonei a fost semnat în jurul orei 20:00, atunci când situaţia a „degenerat”.
     
  • Ministrul Carmen Dan face topul manipulărilor de după protestul din 10 august: Femeia prezentată ieşind din spital e o colegă a jandarmeriţei rănite

    „Jandarmeria trimisă în punctul de frontieră să prevină oamenii să vină la protest, fapt ce a dus la aglomerarea foarte mare. În realitate, punctul de trecere al frontierei Borş a fost tranzitat de 8.359 cetăţeni români şi străini, unii turişti, nu care aveau scopul de a veni la protest”, a fost prima informaţie pe care Carmen Dan a catalogat-o drept manipulare.

    De asemenea, ministrul a precizat că informaţiile vehiculate în spaţiul public potrivit cărora forţele de ordine ar fi bătut o femeie în scaun cu rotile sunt false.

    „Au fost prezentate informaţii potrivit cărora jandarmii au bătut o persoană în scaun cu rotile. Este regretabil şi josnic faptul că sunt folosite persoane în scaunul cu rotile. Imaginile arată că aceasta s-a aruncat pur şi simplu din cărucior”, a completat Dan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Răzvan Popa, europarlamentar PSD: Opoziţia încearcă discreditarea imaginii României în plan extern

    “Consider că tentativele de manipulare şi informaţiile false aruncate pe piaţă cu privire la evenimentele de la proteste, dar şi încurajarea mişcărilor de stradă de către liderii opoziţiei au drept obiectiv blocarea şi îndepărtarea unei guvernări performante. Realitatea este că rezultatele economice obţinute şi măsurile luate în timpul acestei guvernări construiesc premizele clare pentru o menţinere a PSD la guvernare şi după 2020. Stimularea violenţelor, lansarea de informaţii false menite a discredita instituţiile, tentativele clare de manipulare a realităţii sunt, de fapt, eforturi îndreptate doar către acest obiectiv”, a afirmat europarlamentarul Răzvan Popa, într-o postare sâmbătă pe Facebook.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lazăr, mesaj privind dosarul violenţelor de la protest: S-au luat măsuri ca ancheta să fie imparţială

    „Văzând dezbaterile publice privind evenimentele violente ce au avut loc în noaptea de 10/11 august 2018 cu ocazia manifestaţiei din Bucureşti, domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doreşte să asigure opinia publică cu privire la luarea tuturor măsurilor legale pentru realizarea unor anchete imparţiale şi efective în cauzele penale aflate pe rolul parchetelor şi care vizează vătămarea unor persoane din rândul participanţilor sau al forţelor de ordine, în scopul clarificării modului în care s-au derulat evenimentele, al aflării adevărului despre faptele şi persoanele implicate, precum şi al stabilirii responsabilităţilor legale”, se arată în mesajul procurorului general, transmis printr-un comunicat de presă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lazăr, mesaj privind dosarul violenţelor de la protest: S-au luat măsuri ca ancheta să fie imparţială

    „Văzând dezbaterile publice privind evenimentele violente ce au avut loc în noaptea de 10/11 august 2018 cu ocazia manifestaţiei din Bucureşti, domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doreşte să asigure opinia publică cu privire la luarea tuturor măsurilor legale pentru realizarea unor anchete imparţiale şi efective în cauzele penale aflate pe rolul parchetelor şi care vizează vătămarea unor persoane din rândul participanţilor sau al forţelor de ordine, în scopul clarificării modului în care s-au derulat evenimentele, al aflării adevărului despre faptele şi persoanele implicate, precum şi al stabilirii responsabilităţilor legale”, se arată în mesajul procurorului general, transmis printr-un comunicat de presă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Jandarmeria spune cine este procurorul militar care a fost prezent la protestul din 10 august

    „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public, Jandarmeria Bucureşti face următoarea precizare: În data de 10 august a.c., în Piaţa Victoriei, pe timpul asigurării şi restabilirii ordinii publice a fost prezent domnul locotenent colonel magistrat Pîrlog Bogdan din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti. Acesta s-a autosesizat cu privire la evenimentele din Piaţa Victoriei fiind prezent în intervalul orar 17.00-04.00 atât în punctul de comandă înaintat cât şi în zona dispozitivelor alături de reprezentanţii Jandarmeriei, Poliţiei şi autorităţilor publice centrale şi locale”, a precizar Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.

    Precizările vin după ce Ionel Corbu, procurorul care se ocupă de dosarul privind violenţele de la protestul din 10 august, a declarat că niciun procuror militar nu s-a aflat, în acea zi, alături de jandarmi pentru a supraveghea intervenţia, aşa cum a spus Carmen Dan, şi că Jandarmeria a cerut asistenţă abia pe 11 august.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reacţie oficială a PSD, după evenimentele de la protestul diasporei: Iohannis a devenit Dezbinatorul. Preşedintele a incitat la anarhie socială

    „România culege roadele politicii de ură, dezbinare şi propagandă mincinoasă promovate de preşedintele Klaus Werner Iohannis şi adepţii săi. Acum, în anul Centenarului Unirii, ţara este mai dezbinată decât oricând, intoleranţa este la cote maxime iar violenţele de limbaj, de atitudine şi comportament ajung la forme violente, în stradă, împotriva instituţiilor statului român. Legea este siluită şi răstălmăcită după bunul plac al provocatorilor şi contestatarilor de profesie. Dezinformarea, manipularea, minciuna publică sunt practici cotidiene menite să întreţină un climat de profundă ostilitate la adresa puterii democratice alese şi a guvernului său legitim. Preşedintele României Klaus Werner Iohannis este principalul responsabil pentru actuala stare a societăţii româneşti. Acum, după ultimele sale manifestări de incitare la anarhie socială şi de timorare a autorităţii publice, este cu atât mai evident că Iohannis n-a vrut, n-a ştiut ori n-a putut să fie preşedintele tututor românilor, moderatorul instituţional arbitrul neutru consacrat de Constituţie. Dimpotrivă. În loc să fie alesul care (ne) uneşte Iohannis a ales să devină Dezbinatorul. Iohannis şi-a permis ca preşedinte să încurajeze protestele de stradă anarhice, antiPSD şi antiguvernamentale. Astfel s-a ajuns ca persoane violente, pornite pe distrugere, să se simtă îndreptăţite la excese, atât în mesajele publice cât şi în comportament şi atitudine şi să deturneze şi să confişte, pentru interesele lor obscure, manifestaţiile de stradă”, se arată în comunicatul de presă al PSD.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Jandarmeria, despre ancheta Parchetului: Punem la dispoziţia procurorilor toate documentele cerute

    „Parchetul Militar este autoritatea competentă să verifice întreg ansamblul acţiunilor Jandarmeriei şi noi punem la dispoziţia organelor de cercetare toate informaţiile, documentele şi informaţiile de care aceştia au nevoie pentru clarificarea fiecărei situaţii”, a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.

    Întrebat cum vede faptul că procurorii militari vor extinde ancheta, pentru a afla dacă jandarmii se fac vinovaţi de neglijenţă în serviciu după ce doi militari au fost izolaţi de grup şi loviţi de mai mulţi protestatari, Enache a refuzat să comenteze.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro