Tag: probe

  • Cum a reuşit o profesoară de religie să câştige titlul de Miss Germania – GALERIE FOTO

    Lena Broder, o profesoară de religie de 26 de ani din Germania, a câştigat ediţia din acest an a Miss Germania. Este prima câştigătoare de profesie profesor în istorie de 89 de ani a competiţiei.

    Premiul este un vis devenit realitate pentru tânără, care le-a depăşit pe celelalte 23 de concurente prin răspunsurile inteligente şi evoluţia din cadrul probelor. “Cred că sunt un model pentru fetele tinere”, a declarat Broder. “Am dovedit că sunt o luptătoare şi că ambiţia dă, în cele din urmă, roade.”

     

    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO


    Călătorie spectaculoasă pe cel mai mare râu subteran aflat într-o peşteră – GALERIE FOTO

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO

    Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO

    Imagini din epoca de aur: cum se distrau oamenii din URSS în anii ’70 şi ’80 – GALERIE FOTO

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs – GALERIE FOTO

    Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

    Restaurantul discret unde preşedinţii îşi duc amantele – GALERIE FOTO

     

  • Godmother lansează proiectul Evaluare Digitală, prima platformă de testare online dedicată elevilor din clasele I-VIII şi pregătitoare

    Având ca bază curriculum-ul în vigoare, programele şcolare şi Legea Educaţiei Naţionale, Evaluare Digitală reinterpretează, într-o manieră modernă şi creativă, subiectele şcolare, pornind de la preocupările şi curiozităţile copilului.

    Principalul scop al testelor propuse prin intermediul acestei platforme educaţionale este evaluarea cunoştinţelor şi monitorizarea progresului elevilor din clasele I-VIII şi pregătitoare. Copiii sunt provocaţi să descopere şi să rezolve subiecte dintre cele mai inventive, iar părinţii, pe baza monitorizării activităţii – rezultatele testului şi sugestiile din partea evaluatorilor – pot afla răspunsul la două întrebări esenţiale pentru dezvoltarea copiilor: care este nivelul lor actual de pregătire şi cum pot evolua, astfel încât să atingă un nivel superior de performanţă şcolară.

    În acelaşi timp, Evaluare Digitală urmăreşte digitalizarea concursurilor şi testelor şcolare, prin crearea unui mediul extern de evaluare a cunoştintelor elevilor, distinct de cel al şcolii în care învaţă, precum şi dezvoltarea personală a copiilor.

    Subiectele propuse în platforma Evaluare Digitală sunt redactate de profesori autorizaţi, respectă programa şcolară şi urmăresc îndeaproape etapele cronologice de predare din şcoli.

    Participarea la testele propuse de Evaluare Digitală este opţională, contra cost şi se face pe bază de înscriere.

  • Clubul Equestria organizează în perioada 14-16 august Cupa României la Dresaj

    Clubul de Echitaţie Equestria, alături de Clubul Sportiv al Armatei Steaua şi Federaţia Ecvestră Română, organizează concursul Cupa României la Dresaj, ȋn perioada 14-16 august 2015. Ȋn cadrul evenimentului va avea loc şi Cupa Steaua Bucureşti la Dresaj Seniori, cele două competiţii totalizând 17 probe sportive de dresaj, dedicate copiilor, amatorilor, debutanţilor, dar şi sportivilor avansaţi, grupate pe nivelurile diferite de dificultate.

    Concursul va reuni în manejul acoperit al Clubului Equestria 20 de sportivi din toată ţara, care ȋşi vor demonstra talentul şi ȋndemânarea alături de cei aproape 50 de cai ȋnscrişi ȋn probele de dresaj. Datorită programului bogat şi al numeroaselor probe, competiţiile încep la ora 9:00 atât vineri, cât şi în zilele de weekend. 

    Probele sportive grupate sub cele două competiţii, Cupa României la Dresaj şi Cupa Steaua Bucureşti la Dresaj Seniori, se desfăşoară conform prevederilor FEI – Dressage Challenge. Cupa României la Dresaj se acordă pentru probele Sf. Gheorghe, Intermediar I şi Freestyle Intermediar I, probe ce vor avea loc vineri, sâmbătă şi respectiv, duminică.

    Cupa României la Dresaj este o avanpermieră pentru Clubul Equestria, care va organiza şi va găzdui ȋn această toamnă, ȋn perioada 22 – 23 septembrie, Cupa Challenge la Dresaj, cel mai important concurs de dresaj din ţară, desfăşurat sub egida Federaţiei Ecvestre Internaţionale (FEI), prin care se realizează de către arbitri străini, o evaluare oficială a cailor prezenţi ȋn competitiţie.

    Clubul Equestria a fost înfiinţat în anul 2010 de către Dr. Ozana şi Cristian Moraru, cei care au fondat în urmă cu mai bine de două decenii businessul Oculus, ce cuprinde în prezent mai multe centre oftalmologice din Bucureşti. Clubul Equestria este situat în zona Snagov, sat Tâncăbeşti pe o suprafaţă de 2,5 hectare din care 1 hectar îl reprezintă construcţia clubului la sol. Equestria dispune de terenuri de concurs şi manej, padocuri, 86 de boxe pentru cai, manejuri acoperite, tribune pentru 500 de spectatori şi deţine 65 cai (28 proprii şi 37 în pensiune) din cele mai frumoase rase. Clubul permite plimbări în aer liber în împrejurimi şi organizează permanent lecţii de echitaţie pentru copii şi amatori. Dotările sunt completate de un hotel şi un restaurant cu o capacitate de 50-60 de persoane, precum şi o terasă exterioară. Equestria organizează competiţii regulate de echitaţie pentru profesionişti, dar şi pentru copii şi amatori. Manifestările deja tradiţionale includ Cupa Equestria, Marele Premiu al Municipiului Bucureşti, Salonul Calului, concursurile de casă Equestria sau, începând cu 2013, Concursul internaţional de sărituri peste obstacole FEI – Longines Grand Prix.

     

  • Bareme BACALAUREAT 2015. Cum se rezolvau şi cum se punctau subiectele de la matematică

    Baremul de la matematică-informatică

    Baremul de la profilul tehnologic

    Baremul de la ştiinţele naturii

    Baremul de la profilul pedagogic

    Subiectele date astăzi la matematică. Cum se rezolvau

    La sesiunea iunie-iulie a Bacalaureat 2015 s-au înscris 168.945 de absolvenţi, cu peste 7.000 mai mulţi decât în aceeaşi sesiune a anului trecut. Cei mai mulţi dintre candidaţii înscrişi, respectiv 163.462, au absolvit liceul la forma de învăţământ zi, 2.943 au urmat cursurile liceale la seral şi 2.540 la frecvenţă redusă, potrivit Ministerului Educaţiei.

    Dintre candidaţii înscrişi la Bacalaureat 2015, 143.949 (76,89%) provin din promoţia curentă. Numărul absolvenţilor de liceu fără bacalaureat din promoţiile anterioare este de aproximativ 340.000, însă doar 24.996 s-au înscris pentru susţinerea examenului din sesiunea iunie-iulie 2015, reprezentând 23,11% din totalul înscrişilor.

    Bacalaureat 2015 a început pe 8 iunie, cu probele orale şi de competenţe, care s-au încheiat în 26 iunie. La aceste probe, candidaţii au primit calificative, care nu le vor afecta media la bacalaureat. Candidaţii care la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale au refuzat să răspundă sau să rezolve subiectele propuse, nu pot participa la probele scrise, întrucât se consideră că nu au susţinut probele orale.

    Examenul de bacalaureat se va desfăşura doar în sălile în care sunt camere video de supraveghere. Comisiile de bacalaureat judeţene, respectiv cea a municipiului Bucureşti trebuie să se asigure că sunt camere de supraveghere video funcţionale în toate sălile de examen, în sălile în care se descarcă şi se multiplică subiectele, precum şi în sălile în care se preiau, se evaluează şi se depozitează lucrările scrise.

    Comisiile de examen vor verifica, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen, după încheierea probei scrise. În cazul în care, la verificarea prin sondaj, se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă, ori în cazul în care există sesizări, verificarea se va face pentru înregistrările din toate sălile de examen din unitatea de învăţământ respectivă.

    Dacă se constată existenţa unor nereguli, fraude sau tentative de fraudă, comisia de bacalaureat din centrul de examen va luat măsurile necesare, care pot merge până la eliminarea candidaţilor din examen.

    Calendar Bacalaureat 2015

    29 iunie 2015    Limba şi literatura română – proba E)a) – probă scrisă
    30 iunie 2015    Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
    1 iulie 2015        Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
    3 iulie 2015        Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă
    6 iulie 2015        Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00)
    6 iulie 2015        Depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)
    7 – 9 iulie 2015   Rezolvarea contestaţiilor
    10 iulie 2015      Afişarea rezultatelor finale

  • Au început probele scrise la bac 2015. Iată ce s-a dat azi la proba de limba şi literatura română

    Elevii de clasa a XII-a încep luni examenul de Bacalaureat cu proba la limba română. Vă prezentăm mai jos subiectele pe care le-au primit în sala de examen.

    Bacalaureatul a început luni cu mari emoţii pentru absolvenţii de liceu. Prima probă de care trebuie să treacă elevii este cea de limba română, pentru care mulţi s-au pregătit din vreme. Unii au făcut meditaţii, dar alţii au decis să înveţe în alt fel. Câţiva tineri inteligenţi i-au ajutat pe liceeni să înveţe literatura română în cel mai frumos fel posibil: la o plimbare pe străzile Bucureştiului. Cei care au avut ideea de a „preda” o adevărată lecţie de cultură într-un mod atât de atractiv sunt foşti elevi ai Şcolii Centrale din Bucureşti. Pentru ei literatura şi istoria nu sunt doar subiecte de examen, ci o parte integrantă a vieţii noastre.

    IATĂ SUBIECTELE DATE AZI LA PROBA SCRISĂ DE LIMBA ROMÂNĂ la BAC 2015

     

  • Rezultate Evaluare Naţională 2015. Ce au făcut candidaţii la probele de la examen în Bucureşti şi în toate judeţele din ţară

    Contestaţiile depuse după aflarea rezultatelor de la Evaluare Naţională 2015 se rezolvă în perioada 27-29 iunie, iar rezultatele finale de la Evaluare Naţională se afişează marţi, 20 iunie.

    Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că 79,3 la sută dintre candidaţii la Evaluarea Naţională au obţinut medii peste 5, cu aproape 10 puncte procentuale mai mulţi decât anul trecut, când ponderea celor cu medii peste 5 a fost puţin peste 70 la sută.

    Dintre absolvenţii clasei a VIII-a care au fost prezenţi la Evaluarea Naţională, 158.568 au obţinut medii peste 5, număr aproximativ egal cu cel de anul trecut, a precizat ministrul Educaţiei.

    Medii peste 5 au obţinut la proba de limba şi litearatura română 85,4 la sută dintre candidaţi şi la matematică – 73,5 la sută.

    Ministrul Educaţiei a mai spus că 409 elevi au obţinut medii de 10, faţă de 225 anul trecut.

    În toate judeţele, mai puţin în Teleorman, a crescut ponderea candidaţilor cu medii peste 5. În Teleorman, ponderea acestora a scăzut de la aproximativ 70 la sută la 67 la sută.

    În Bucureşti, ponderea elevilor cu medii peste 5 a fost de 89 la sută, faţă de 82,8 la sută anul trecut.

    SITUAŢIA PE JUDEŢE

    Cluj: Număr dublu de medii de 10 la Evaluarea Naţională, faţă de anul trecut

    Un număr de 43 de elevi care au absolvit clasa a VIII-a din judeţul Cluj au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională, dublu faţă de anul trecut, când au fost înregistrate 20 de astfel de medii, proporţia celor care au obţinut media peste 5 fiind, la nivel judeţean, de 91,50 la sută.

    Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că au fost trei unităţi de învăţământ în municipiu cu câte şapte elevi care au obţinut media 10, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Ceea ce ne-am aşteptat s-a întâmplat, ne aşteptam la rezultate bune, se vede efectul simulărilor, pentru că în acest an rezultatele la simulări au fost mai mari decât anul trecut. Astfel, la nivel de judeţ, procentul elevilor de clasa a VIII-a din judeţul Cluj care au obţinut media peste 5 este în acest an de 91,50%, faţă de 82,82 cât a fost anul trecut. De asemenea, avem un număr de 43 de elevi care au avut media 10, faţă de 20 câţi au fost anul trecut. Avem trei unităţi şcolare cu câte 7 elevi care au avut media 10 – Colegiul Racoviţă, Liceul Bălcescu şi Şcoala Bob, toate din Cluj-Napoca. Celelalte medii de 10 s-au înregistrat în alte şcoli. Ne aşteptăm la medii mari de intrare în liceu”, a spus Cuibus.

    Potrivit acestuia, au fost obţinute 313 note de 10 la Matematică, 88 la Limba română şi 7 la Limba maternă.

    Evaluarea Naţională în judeţul Cluj s-a desfăşurat în 119 centre de examen, probele fiind susţinute de un număr de 4.393 de elevi.

    Contestaţii se pot depune în cursul zilei de vineri, iar rezultatele după contestaţii vor fi afişate marţi.

    Anul trecut, la Evaluarea Naţională s-au înregistrat în Cluj 20 de medii de 10.

    Constanţa: Peste trei sferturi dintre elevii care au susţinut Evaluarea Naţională au note peste 5

    Peste trei sferturi dintre elevii care au susţinut Evaluarea Naţională la Constanţa au obţinut note peste 5, indică rezultatele iniţiale prezentate, vineri, de Inspectoratul Şcolar Judeţean, ponderea fiind cu aproape 10 la sută mai mare decât anul trecut.

    Astfel, potrivit datelor făcute publice, vineri, de ISJ Constanţa, 77,29 la sută dintre absolvenţii de clasa a VIII-a au obţinut note peste 5 la Evaluarea Naţională – 85,00 la sută la Limba şi literatura română şi 70,78 la sută la Matematică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Dintre absolvenţii care au luat note peste 5, un număr de 259 au obţinut nota 10 la Matematică şi 18 au fost evaluaţi cu nota maximă la Limba şi literatura română, înregistrându-se astfel, în total, 12 medii de 10.

    Contestaţiile vor putea fi depuse vineri, în intervalul 16.00 – 20.00, la unitatea de învăţământ unde au fost susţinute probele, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe 30 iunie.

    Comparativ cu rezultatele Evaluării Naţionale din 2014, în acest an s-a înregistrat o creştere cu 8,88 la sută, mai precizează reprezentanţii ISJ Constanţa.

    Anul trecut, în judeţul Constanţa, 68,41 la sută dintre absolvenţi au obţinut note peste 5 la Evaluarea Naţională.

    La Evaluarea Naţională din acest an s-au înscris 6.562 de absolvenţi de clasa a VIII-a, care au susţinut probele în 152 de centre de examen.

    Trei medii de 10 la Evaluarea Naţională din Timiş, faţă de patru anul trecut

    Doar trei elevi care au absolvit clasa a VIII-a din judeţul Timiş au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională, faţă de patru, câţi au fost anul trecut, în timp ce 1.163 de elevi au luat medii sub cinci, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, 4.533 de elevi, absolvenţi de clasa a VIII-a din judeţ, au participat la examenul de Evaluare Naţională, în urma căruia doar trei elevi au luat medii generale de 10.

    În total, 1.163 de elevi au obţinut medii sub 5.00, din care 51 de elevi au obţinut medii între 1 şi 1,99, alţi 201 elevi au obţinut medii între 2 – 2,99, iar alţi 360 de elevi – medii între 3- 3,99. Totodată, 551 de elevi au obţinut medii între 4 – 4,99.

    De asemenea, 3.370 de absolvenţi de clasa a VIII-a care au susţinut examenul de Evaluare Naţională au obţinut medii peste 5.

    În total, au fost 12 note de 10 la Limba si literatura română şi 144 de note de 10 la Matematică. Nu a fost obţinută nicio notă de 10 la Limba maternă.

    La Evaluarea Naţională din Timiş au participat în total, 4.533 elevi.

    Anul acesta, 74,35 la sută dintre absolvenţii de clasa a VIII-a care au susţinut examenul de Evaluare Naţională au obţinut medii peste cinci la acest examen. Comparativ, anul trecut, în judeţul Timiş, 61,20 la sută dintre elevii care au susţinut acest examen au obţinut medii peste 5.

    De asemenea, anul trecut au fost patru medii generale de 10.

    Admiterea în liceu, prin repartizare computerizată, în trei etape

    Portalul Ministerului Educaţiei, edu.ro, va publica ierarhia la nivelul ţării a elevilor care au susţinut examenul de Capacitate, după afişarea rezultatelor finale, după contestaţii.

    Admiterea în liceu se face prin repartizare computerizată. Media de admitere în liceu se calculează ca medie ponderată între media de la Evaluarea Naţională 2015 (75 la sută) şi media notelor din gimnaziu (25 la sută). Pentru admiterea în liceu nu este necesară o medie minimă.

    Repartizarea computerizată în liceu va avea loc în trei etape. În prima etapă de admitere, din 3 până în 7 iulie vor fi completate opţiunile în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora, iar în 14 iulie va avea loc repartizarea computerizată.

    A doua etapă de admitere va avea loc în perioada 15-30 iulie, repartizarea computerizată fiind programată în 23 iulie.

    În etapa a treia de admitere în licee, repartizarea computerizată va avea loc în 3-4 septembrie.

    Subiectele date la Evaluare Naţională 2015

    Subiectele date la limba şi literatura română

    Baremul de la limba şi literatura română

    Subiectele şi baremele de la limba şi literatura maternă

    Subiectele de la matematică

    Baremul de la matematică

    Ce trebuiau să facă elevii la subiectele de la limba şi literatura română, de la Evaluare Naţională 2015

    La primul subiect, notat în total cu 42 de puncte, elevii au primit un fragment din “Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos”, text cules de Petre Ispirescu, legat de care au avut de îndeplinit cinci cerinţe: să noteze câte un antonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor “frumoasă”, “bucurie”, “venea” (6 puncte); să explice rolul cratimei în secvenţa “încât p-aci era” (6 puncte); să transcrie două cuvinte sau grupuri de cuvinte din text care se referă la timpul acţiunii (6 puncte); să formuleze două idei principale/secundare din textul dat (6 puncte); să prezinte în 30-50 de cuvinte semnificaţia secvenţei “Atunci îi mai veni nima la loc şi se mulţumi a aştepta până a doua zi. În ziua următoare, ia merele de unde nu-s. S-a supărat împăratul, nevoie mare, şi porunci ca paznici să se puie să prinză pe hoţi. Dară aşi! unde e pomana aia! (6 puncte).

    Tot la primul subiect, elevii au avut de redactat o compunere de 150-250 de cuvinte în care să motiveze apartenenţa la specie a basmului popular “Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos”. Pentru rezolvarea corectă a acestei cerinţe au fost acordate 12 puncte.

    La subiectul al doilea, notat cu 36 de puncte, elevii au primit un text dintr-un articol publicat în presă, cu titul “Este ziua iei româneşti: piesa vestimentară care nu se demodează niciodată”, scris de Oana Antonescu, şi au avut de rezolvat două subpuncte.

    La subpunctul A, elevii au avut de rezolvat mai multe cerinţe, dintre care într-una se cerea formularea câte unui enunţ în care să fie precizate data la care se sărbătoreşte Ziua Universală a Iei şi numele tabloului pictat de Constantin Daniel Rosenthal. De asemenea, elevii trebuiau: să scrie numele autoarei şi titlul articolului din care a fost extras fragmentul dat; să menţioneze ce parte de vorbire sunt cuvintele din text “românească”, “în”, “garderoba”; să precizează funcţia sintactică a cuvintelor “patru” şi “ia”;  să transcrie propoziţia principală şi cea subordonată din fragmentul “Ia poate fi purtată în orice sezon, pentru că niciodată nu va fi demodată”, precizând felul subordonatei; să construiască o frază alcătuită din două propoziţii în care să existe o propoziţie subordonată completivă indirectă, introdusă prin pronumele relativ “care”. Fiecare cerinţă a fost notată cu 4 puncte.

    La subpunctul B, elevii au avut de redactat, în 80-150 de cuvinte, o naraţiune în care să prezinte o întâmplare reală sau imaginară petrecută într-o zi de sărbătoare. Pentru rezolvarea corectă a acestei cerinţe, elevii pot primi 12 puncte.

    Cum se rezolvau subiectele de la matematică, de la Evaluare Naţională 2015

    La sfârşitul lunii februarie, elevii de clasa a VIII-a au susţinut simularea Evaluării Naţionale 2015, la limba şi literatura română, matematică şi limba şi literatura maternă. Atunci au fost prezenţi 180.442 de elevi de clasa a VIII-a, cu 1,46 la sută mai mulţi decât în 2014. Dintre aceştia, 91.445 de elevi, respectiv 50,68 la sută, au obţinut medii de promovare, fiind cu 1,85 la sută mai mulţi faţă de 2014.

    La examenele de la Evaluarea Naţională din iunie 2014, 71,12% la sută dintre participanţi au obţinut medii peste 5, faţă de 75,91% în 2013. Dintre cei 165.188 de candidaţi înscrişi atunci, la Evaluarea Naţională au participat 159.953 (96,8%).

  • Postările pe Facebook pot fi utilizate ca probe în procese

    Marius Pantea, avocat partener la societatea de avocatură de business Cunescu, Balaciu & Asociaţii, atrage atenţia asupra câtorva dintre problemele legale cu care se pot confrunta utilizatorii Facebook. “Utilizatorii nu conştientizează că prin acceptarea termenilor şi condiţiilor la crearea contului, ei semnează de fapt un contract cu Facebook, în care au drepturi, dar mai ales obligaţii. Şi mai ales, nu se gândesc la consecinţele legale pe care le pot avea acţiunile lor din spaţiul public virtual,” spune Marius Pantea, partener la Cunescu, Balaciu & Asociaţii.

    Facebook instituie prin condiţiile şi termenii săi de utilizare şi un cod de conduită al utilizatorilor. Cel mai adesea sunt încălcate obligaţii din acest cod de conduită, care presupune (printre altele): oferirea de informaţii reale privitoare la utilizator, folosirea unui limbaj care să nu incite la discriminare rasială/sex, violenţă, folosirea Facebook numai de către utilizatori înregistraţi, respectarea drepturilor de autor, drepturile la viaţă privată şi intimitate etc.

    Utilizatorii care încalcă termenii şi condiţiile impuse de Facebook riscă să le fie şters sau dezactivat contul. Dar, dincolo de riscul de a le fi şters contul, acestia riscă să răspundă legal pentru aceste acţiuni.

    Facebook-ul este considerat un spaţiu de exprimare public, motiv pentru care utilizatorii trebuie să se supună legislaţiei în vigoare privind comportamentul în public.

    Cei care exprimă cu vehemenţă păreri negative faţă de alte persoane sau faţă de companii, cu intenţia de a prejudicia imaginea acestora, pot fi traşi la răspundere pentru aceste acţiuni, dacă se constată că depăşesc limitele legale.

    “Dreptul la opinie nu este lipsit de consecinţe în ceea ce priveşte platforma Facebook. Dacă opinia aduce prejudicii unor alte persoane, dacă este discriminatorie, dacă încalcă drepturile fundamentale reglementate de Constituţia României, atunci orice utilizator este pasibil de proces,” spune Marius Pantea.

    Politica utilizării Facebook, dezbaterile privitoare la dreptul la libera exprimare şi efectele pe care le pot avea aceste din urmă postări a atras de altfel şi atenţia unor companii importante.

    Spre exemplu, CISCO a reglementat activitatea angajaţilor în acest domeniu http://blogs.cisco.com/news/ciscos_internet_postings_policy/ şi a impus, ca atunci când se fac anumite comentarii pe platforma Facebook, să existe un ”disclaimer” în care angajatul să afirme că opinia sa nu reprezintă opinia CISCO.

    Folosirea frauduloasă a contului unui alt utilizator este interzisă şi poate deveni un caz de încălcare a dreptului la viaţă privată.

    “Poate părea o joacă, dar accesarea, chiar neintenţionată, a contului unui alt utilizator poate fi un motiv de proces. Dacă, de exemplu, la birou se foloseşte un computer în comun, iar la un moment dat găsim autentificat contul de Facebook al unui alt coleg, trebuie să învingem curiozitatea, si să facem log out imediat. Nu este uşor de demonstrat, dar se poate să avem probleme legale dacă aruncăm o privire prin mesajele private ale utilizatorului logat,” spune partenerul Cunescu, Balaciu & Asociaţii.

    Odată cu înregistrarea unui cont de Facebook, utilizatorii declară că sunt de acord ca Facebook-ul să stocheze, pe termen nedeterminat, conţinutul postărilor lor şi informaţiile completate în profil. În felul acesta, se creează practic o bază de date complexă ce poate deveni, în anumite situaţii, mijloc probator în instanţă.

    Ce de făcut când drepturile tale sunt încălcate de un alt utilizator? Utilizatorii care constată că le-au fost încălcate drepturile de către alţi utilizatori de Facebook (drepturi precum dreptul de proprietate, dreptul la viaţă privată, sau care se simt hărţuiţi etc.) pot lua măsuri împotriva celor care le încalcă drepturile.

    “Recomandarea este ca în primul rând utilizatorul să se adreseze Facebook prin formele specifice aflate la dispoziţia sa, cu indicaţia faptului că solicită stocarea informaţiilor ce i-au  încălcat drepturile. În felul acesta se asigură de existenţa mijloacelor suport în pledoarie. Următorul pas este reprezentat de contactarea unui avocat care va analiza încălcarea drepturilor fundamentale ale unei persoane sau incidenţa instituţiei răspunderii civile delictuale. Pe baza acestei analize se pot indentifica faptele ilicite şi se poate construi un caz în instanţă. Teoretic, se pot obţine despăgubiri şi pot fi puse în discuţie şi diverse obligaţii de ”a face” însă analiza trebuie circumscrisă speţei în discuţie” mai spune av. Marius Pantea.

    Cunescu, Balaciu şi Asociaţii reprezintă în România zona de legal a reţelei internaţionale de consultanţă NEXIA International, făcând parte şi din reţeaua specializata a firmelor de avocati ADVOC International. În prezent, CBA a ajuns la un număr de 17 avocaţi, dintre care 8 sunt avocati seniori iar şapte sunt

    Cunescu, Balaciu şi Asociaţii a fost înfiinţată în anul 1996 de Constantin Cunescu şi Alina Anca Balaciu, fiind una dintre primele case de avocatură de business din Bucureşti.

  • RADET a reluat furnizarea apei calde în majoritatea zonelor unde s-au făcut probe de presiune

    Astfel, mai rămân de executat probe la imobilele de pe Şoseaua Mihai Bravu, străzile Judeţ Vulcanul, Unităţii, Caloian Judeţul, Ion Şulea, Miniş, Pătulului, Ghiţă Şerban, Petre Ionescu, Plt. Radu Gheorghe şi Soldat Stelian Mihale, unde alimentarea se va face începând cu ora 22.00.

    Pentru imobilele din zonele Calea Vitan, străzile Baia Mare, Lugojana, Râmnicu Vâlcea, Râmnicu Sărat, Dristor intersecţie cu Calea Vitan, străzile Adrian Cârstea, Căluşari, Alunelului, Jieneasca, Mureşana, Alunului, Spiridon Matei, Înnotătorilor Şoseaua Mihai Bravu, Tomis, alimentarea cu apă caldă se va face de joi ora 23.00.

    Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) a anunţat marţi că miercuri, începând cu ora 9.00, se vor executa probe de presiune la nivelul reţelei termice primare de alimentare cu energie termică din sectoarelor 2, 3 şi 4, alimentarea cu apă caldă fiind întreruptă temporar.

    RADET a efectuat, în ultima zi a lunii septembrie, probe de presiune pentru sectoarele 1, 5, 6 şi, parţial, pentru sectorul 4.

    Bucureştenii din sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6 nu au avut apă caldă, câteva zile la rând, începând din 2 octombrie. ELCEN, furnizorul Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET), a explicat că apa caldă nu a mai fost livrată la temperaturile obişnuite în urma reducerii cantităţii de gaze primite de la Distrigaz.

    Reprezentanţii municipalităţii au anunţat că bucureştenii din sectoarele 2,3 şi 4 care au fost afectaţi de lipsa apei calde vor avea facturile diminuate, preşedinţii asociaţiilor de locatari fiind rugaţi să ceară în scris acest lucru la RADET.

  • RADET: Alimentarea cu apă caldă, întreruptă temporar în sectoarele 2, 3 şi 4 pentru probe de presiune

    După finalizarea probelor, RADET Bucureşti va relua furnizarea apei calde de consum în cel mai scurt timp“, informează reprezentanţii regiei, într-un comunicat de presă.

    Astfel, în Sectorul 2 se vor executa probe pe bulevardele Ştefan cel Mare, Lacul Tei, Şoseaua Colentina, Basarabia, strada Teiul Doamnei, Şoselele Fundeni, Pantelimon, Mihai Bravu, Iancului, Calea Moşilor, bulevardele Barbu Văcărescu, Chişinău şi Şoseaua Morarilor.

    În Sectorul 3 se va întrerupe temporar apa caldă pe bulevardele Camil Ressu, 1 Decembrie 1918, Theodor Pallady, Liviu Rebreanu, strada Câmpia Libertăţii, Calea Vitan, Şoseaua Mihai Bravu, Bulevardele Mărăşeşti, Unirii, Calea Călăraşi, strada Labirint.

    În Sectorul 4 se vor executa probe pe bulevardul Constantin Brâncoveanu, Şoselele Berceni, Olteniţei, Giurgiului, bulevardele Gheorghe Şincai, Tineretului, Alexandru Obregia, străzile Luică, Niţu Vasile şi Calea Văcăreşti.

    “În situaţia în care vor fi identificate probleme, personalul specializat din cadrul Regiei va interveni operativ pentru izolarea şi remedierea acestora“, mai precizează sursa citată.

    Potrivit reprezentanţilor regiei, executarea probelor de presiune în reţeaua primară se impune prin normele tehnice de exploatare a acestora, pentru limitarea riscurilor apariţiei unor disfuncţionalităţi sau întreruperi în furnizarea serviciilor, în anotimpul rece.

    RADET a efectuat, în ultima zi a lunii septembrie, probe de presiune pentru sectoarele 1, 5, 6 şi, parţial, pentru sectorul 4.

    Bucureştenii din sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6 nu au avut apă caldă, câteva zile la rând, începând din 2 octombrie. ELCEN, furnizorul Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET), a explicat că apa caldă nu a mai fost livrată la temperaturile obişnuite în urma reducerii cantităţii de gaze primite de la Distrigaz.

    RADET a anunţat pe site, sâmbătă, că a fost nevoită să reducă temperatura apei calde, în sectoarele 2, 3, 4 şi 5, din cauza reducerii presiunii şi cantităţii de gaze livrate către ELCEN.

    Începând din 30 septembrie, Distrigaz a limitat cantitatea de gaze livrată către ELCEN, din cauza unei datorii de 88,86 de milioane de lei. Sâmbătă, Distrigaz a anunţat că a reluat furnizarea la parametri normali.

    ELCEN a precizat că a acumulat datorii în valoare de peste 88 de milioane de lei către Distrigaz, în timp ce are de recuperat de la RADET aproximativ 2,5 miliarde de lei, fără a mai calcula şi penalităţile, pentru energia termică livrată şi neplatită în perioada noiembrie 2012 – septembrie 2014.

    Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat luni, despre problema apei calde din Bucureşti, că acţiunea Distrigaz de reducere a presiunii la gaze este “forţată de diverse interese”, şi că, în opinia lui, “se simte un vânt liberal” inclusiv în decizii ale celor de la GDF Suez.

    Oprescu a mai afirmat că municipalitatea a fost informată cu privirea la reducerea presiunii gazelor furnizate ELCEN în după-amiaza zilei de vineri, 3 octombrie.

    Ulterior, Distrigaz Sud Reţele a precizat că măsura limitării serviciului de distribuţie a gazelor naturale a fost comunicată încă din 2 septembrie tuturor instituţiilor responsabile şi că, după instituirea măsurii, presiunea permitea asigurarea apei calde.

  • BACALAUREAT 2014: Candidaţii susţin astăzi PROBA SCRISĂ la limba română. Tot ce trebuie să ştii despre examenul din acest an

     Luni are loc prima probă scrisă din cadrul sesiunii iunie 2014 a Bacalaureatului, la disciplina de Limba şi literatura română. Sunt aşteptaţi să participe la această probă 143.968 de absolvenţi, dintre care 129.827 din promoţia curentă, iar alţi 14.141 din promoţiile anterioare, potrivit informaţiilor transmise de Ministerul Educaţiei.

    Mediafax.ro va publuca SUBIECTELE LA PROBA DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ.

    Absolvenţii BAC 2014 vor avea, în funcţie de profilul şi filiera pe care le-au urmat în învăţământul liceal, două tipuri de subiecte. Astfel, absolvenţii filierei teoretice – profilul umanist şi cei ai filierei vocaţionale – profilul pedagogic, vor avea acelaşi tip de subiecte, iar absolvenţii filierei teoretice – profil real, ai filierei tehnologice şi ai filierei vocaţionale – toate profilurile cu excepţia celui pedagogic, vor primi alte tipuri de subiecte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro