Tag: privat

  • Ai mers la medicul de familie şi ai primit bilet de trimitere la specialist. Unde te duci ca să nu plăteşti consultaţia de 200 de lei la privat? Ministrul sănătăţii: Pacienţii sunt chemaţi dimineaţa în spitalele publice şi ajung să aştepte la coadă patru-cinci ore. Nu este normal

    Pacienţii sunt nevoiţi să meargă la clinicile private pentru că la ambulatoriile integrate din spitalele publice sunt disponibili doar câţiva  medici, ce oferă consultaţii în program limitat.

    Între timp, la privat, tariful unei consultaţii a ajuns la 180-200 de lei, în creştere cu peste 20%, actualizarea preţurilor a venit la puţin timp după aplicarea noii legi a salarizării, prin care salariile medicilor de la stat au crescut.

    „Îi îndrumăm pe pacienţii care au nevoie de o consultaţie de specialitate spre cabinetele medicale individuale care au contract cu Casa sau ambulatoriul integrat de stat, doar dacă este o urgenţă îi trimitem la Camera de gardă. Este adevărat că am avut pacienţi cărora le-a expirat biletul de trimitere (valabil 30 de zile) pentru că nu au reuşit să găsească o programare la un anumit medic, dar am refăcut biletul de trimitere. Dacă nu este o urgenţă, pacientul poate să aştepte şi o săptămână, două, avem puţini medici, în Anglia se aşteaptă o lună – două pentru o consultaţie de specialitate în ambulatoriu. Este loc de îmbunătăţire prin buna practică a medicilor, dar şi a paci­en­ţilor”, spune medicul de familie Rodica Tănăsescu, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei.
     

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Un preot le cere enoriaşilor să se roage pentru ca el să-şi cumpere al patrulea avion privat

    Astfel, un pastor American le-a pretins enoriaşilor săi să îl ajute să strângă fonduri pentru achiziţionarea unui avion privat de 54 de milioane de dolari, necesar în lucrarea sa misionară. 

    Cu toate că şi-a achiziţionat deja cu bani gheaţă încă trei avioane, Jesse Duplantis, în vârstă de 68 de ani, spune că Dumnezeu i-a vorbit, spunându-i că trebuie să creadă în El pentru a primi un al patrulea, model Falcon 7X.

    Într-un video publicat pe conturile sale de socializare, Duplantis spune că avionul cu trei motoare ar permite personalului de la biserică să zboare „oriunde în lume, cu o singură oprire”, reducând costurile de combustibil, menţinând în acelaşi timp o acoperire globală, screi CBS News. El a adăugat că Iisus Hristos „nu ar mai călări un măgar, ar folosi un avion care zboară peste tot în lume ”.

    Duplantis nu a putut fi contactat pentru un comentariu, însă opinia sa a fost clar exprimată în online. El a spus că va continua să se folosească de avioanele sale, “chiar dacă unii nu sunt de acord ca preoţii să deţină avioane private”.

     

  • Oraşul din România care a investit 50 de milioane de euro în turism. A devenit una dintre cele mai căutate destinaţii de vacanţă

    Cu 194 de milioane de euro finanţări nerambursabile, Oradea se plasează în fruntea listei în topul oraşelor care au atras fonduri europene anul trecut.

    Investiţiile în turism au ieşit în evidenţă în ultimii ani, iar transformarea oraşului de pe Criş este vizibilă deopotrivă în Piaţa Unirii, centrul oraşului, care şi-a schimbat înfăţişarea, dar şi în zona Băilor Felix, unde s-au investit milioanele de euro.

    Oradea a atras, anul trecut, peste 160.000 de turişti, iar Băile Felix au fost destinaţia aleasă de peste 130.000 de oameni. În 2016, numărul lor ar urma să fie şi mai mare: peste 180.000 de turişti în Oradea, dintre care 70% români, urmaţi de maghiari şi austrieci. Doar investiţiile în turism se ridică, pentru Oradea, la 50 de milioane de euro, din care 2 milioane de euro au fost investite doar pentru reabilitarea Pieţei Centrale. Cu titlul de exemplu, în alte oraşe, din Moldova, de pildă, investiţiile pe un interval de zece ani, în toate domeniile, nu se ridică la acest nivel.

    La Oradea, bugetele de investiţiile au vizat şi trasee pietonale, restaurarea în întregime a Palatului Vulturul Negru sau amenajarea punctului de belvedere Ciuperca, după cum explică Traian Bădulescu, consultant în turism şi partener în cadrul Innovation Travel. „Oradea este oricum un oraş cu un mare potenţial turistic, iar în apropierea sa se află staţiunile balneare Băile Felix (numărul unu în România ca dimensiune) şi Băile 1 Mai. Faţă de alte regiuni, în Oradea a fost o colaborare excelentă între autorităţile locale şi mediul privat.“ În urmă cu doi ani, pe baza unui parteneriat public-privat, a luat fiinţă Asociaţia pentru promovarea turismului în Oradea.

    Autorităţile locale au comunicat şi au reuşit să acceseze fondurile europene, iar companiile private au investit bani. Recent, cu bani europeni (77,6 milioane de lei) a fost modernizată şi lungită pista aeroportului din Oradea. „Succesul Oradei a constat, în mare parte, în coerenţa investiţiilor şi gradul mare de absorbţie al fondurilor europene. După constatarea potenţialului turistic propriu, recomand oricărei alte regiuni să înfiinţeze o asociaţie de promovare turistică, pe baza unui parteneriat public-privat, şi să încerce să absoarbă fonduri europene şi să atragă investiţii în infrastructură; fără a neglija promovarea turistică, evident“, adaugă Bădulescu.

    Printre cele mai importante proiecte finalizate se numără restaurarea Cetăţii Oradea, cel mai important obiectiv turistic din oraş, un proiect în valoare de peste 19 milioane de euro. În cifre, poate fi sumarizat astfel: o suprafaţă de peste 25.000 mp de clădiri reabilitate, 306 încăperi amenajate şi peste 9.000 de vizitatori în 2015.

    Cea mai nouă vedetă a oraşului este Aquaparc Nymphea, cel mai complex şi modern proiect de acest fel, amenajat pe o suprafaţă de 6,7 ha. Este cea mai mare investiţie publică de acest fel din România, cu o valoare de peste 20 de milioane de euro, jumătate din fonduri europene.

    Parteneriatul public-privat este reţeta care a funcţionat şi în cazul restaurării, în cele mai mici detalii şi cu un buget de 1,5 milioane de euro, a Sinagogii Zion. Aflată pe malul Crişului, aceasta a fost construită în secolul XIX, când Oradea avea peste 25% din populaţie în rit mozaic. Pe lista de obiective turistice figurează şi Grădina Zoologică Oradea, care a fost şi ea subiectului unui proces de renovare, cu un buget de peste 4,5 milioane de euro.

    Când vine vorba despre asemănarea dintre Cluj şi Oradea, întâlnită destul de des în ultimii ani, Traian Bădulescu spune că ambele sunt caracterizate de un apetit crescut al investitorilor străini. „Oradea reuşeşte, ca şi Clujul, să atragă investiţii în general, precum şi evenimente. Oradea este ajutată, evident, şi de poziţionarea ei, la graniţa de vest a ţării, care atrage investiţiile străine şi poate fi considerată şi «poartă turistică a României». Subliniez că Oradea este singura localitate din România care face parte din reţeaua Art Nouveau, alături de Barcelona, Nancy, Viena sau Budapesta. Însă, pe de altă parte, atât reprezentanţii sectorului public, cât şi ai celui privat, au fost şi sunt buni manageri şi au reuşit să atragă fonduri europene şi investiţii.“

  • Pensii, Plonul II: Nerespectarea cotei de 6% a contribuţiilor a tăiat 12,9% din banii românilor

    „Legea nr. 411/2004 prevedea un calendar de creştere a contribuţiei virate către Pilonul II de la 2% (din venitul brut) în 2008 la 6% în 2016 (0,5pp / an). După mai multe întârzieri, contribuţia a ajuns la 5,1% în 2016 şi în 2017 şi a scăzut la 3,75% în 2018. Din cauza nerespectării legii, românii au acum, după 10 ani de Pilon II, sume cu 12,9% mai mici în contul personal decât ar fi avut dacă legea ar fi fost respectată”, arată studiul, prezentat de Radu Crăciun, noul preşedinte APAPR, în cadrul Forumului Internaţional de Asigurări şi Reasigurări, organizat de Xprimm.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pensii, Plonul II: Nerespectarea cotei de 6% a contribuţiilor a tăiat 12,9% din banii românilor

    „Legea nr. 411/2004 prevedea un calendar de creştere a contribuţiei virate către Pilonul II de la 2% (din venitul brut) în 2008 la 6% în 2016 (0,5pp / an). După mai multe întârzieri, contribuţia a ajuns la 5,1% în 2016 şi în 2017 şi a scăzut la 3,75% în 2018. Din cauza nerespectării legii, românii au acum, după 10 ani de Pilon II, sume cu 12,9% mai mici în contul personal decât ar fi avut dacă legea ar fi fost respectată”, arată studiul, prezentat de Radu Crăciun, noul preşedinte APAPR, în cadrul Forumului Internaţional de Asigurări şi Reasigurări, organizat de Xprimm.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă privind parteneriatul public privat

    ”Ordonanţa de urgenţă privind parteneriatul public privat a fost aprobată în şedinţa de guvern. Textul legii privind parteneriatul public privat conţinea anumite paralelisme legislative, erori de definire, anumite dispoziţii neclare, aşadar a fost necesară această ordonanţă de urgenţă care rezolvă foarte multe dintre problemele din acest domeniu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

    El a mai spus că OUG prevede că că parteneriatul public privat are ca obiect realizarea sau, după caz, reabilitarea şi/sau extinderea unui bun care va aparţine patrimoniului partenerului public.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hotelul de 5 stele dintre nori – GALERIE FOTO – VIDEO

    El a proiectat designe-ul unei aeronave Boening 787-8 Dreamliner, reuşind să transforme interiorul acesteia într-un spaţiu de vis pentru călătorii bogaţi.  Aeronava, operată începând cu anul 2016 de Deer Jet, cu sediul în Hong Kong, oferă un zbor privat  în condiţii de lux de până la 17 ore, pe o distanţă de aproape 15.800 de kilometri. În interior este suficient spaţiu pentru 40 de persoane, iar condiţiile oferite se pot compara cu cele ale unui hotel de cinci stele. Mai lipseşte doar piscina.

  • UE vrea să investească 24 de mld dolari în inteligenţa artificială până la sfârşitul lui 2020

    Vicepreşedinte Comisiei Europene pentru piaţa unică digitală, Andrus Ansip, a declarat că Executivul UE îşi va majora investiţiile în cercetare şi dezvoltare cu 1,8 miliarde de dolari, sperând să obţină şi 3 miliarde de dolari din fondurile publice şi private.

    Ansip consideră că UE trebuie să recupereze, citând un studiu conform căruia UE a investit 4 miliarde de dolari în inteligenţă artificială, în anul 2016, comparativ cu Asia, care a investit 12 de miliarde de dolari şi SUA care a investit 23 de miliarde de dolari.

    Inteligenţa artificială este deja utilizată în domeniul roboticii, al sănătăţii şi fabricaţiei.

  • Cine este cel mai mare angajator privat din România: are aproape 20.000 de angajaţi

    Mai mult, grupul a ajuns deja la aproape 20.000 de angajaţi, dintre care 5.700 sunt ingineri şi specialişti IT&C, adică salariaţi foarte bine plătiţi care aduc o valoare adău­gată foarte mare, spre deosebire de producătorii de cablaje care promovează investiţii mari, dar care îşi plătesc angajaţii cu minimul pe economie, sau salarii apropiate de acesta.

    „În 2017, am angajat 1.500 de colegi noi. În 2018 inten­ţio­năm să creştem echipa cu peste 1.000 de persoane, în lo­curi de muncă precum software şi IT & C, inginerie elec­trică şi mecanică, inginerie de proces, operatori în aria de producţie. Vizăm viitori colegi cu un nivel de expe­rien­ţă ce por­neşte de la tineri profesionişti la persoane cu un nivel me­diu de experienţă şi până la experţi“, a declarat Anica Stoica, directorul de resurse umane al Continental în România. Continental produce la Timişoara senzori şi unităţi de control pentru BMW Seria 7, cea mai avansată din punct de vedere tehnologic limuzină din lume, dar şi pentru Porsche Panamera sau chiar celebrul SUV Bentley Bentayga, care ajunge la peste 300.000 de euro.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Maternitatea de la SANCONFIND, una dintre cele mai performante din Prahova

    Echipamentul medical achiziţionat de SANCONFIND este la cele mai ridicate standarde medicale , fapt ce a generat un aflux de medici şi un număr mare de paciente.

    Personalul medical al secţiei este format din 3 medici obstetrică-ginecologie, un neonatolog, doi medici ATI şi asistente. Graţie condiţiilor din spital, o serie de paciente au venit să nască la SANCONFIND cu medicul care le-a urmărit pe perioada sarcinii, chiar dacă acesta lucrează în alt spital.

    Secţia are trei săli de naşteri (două pentru naşteri naturale şi una pentru operaţii cezariene), săli post-partum, opt saloane pentru spitalizare gravide în regim de rooming-in, toate dotate cu aparatură de ultimă generaţie. Secţia obstetrică-ginecologie SANCONFIND are şi o rezervă dedidicată şi utilată corespunzător pentru pacientele cu dizabilităţi.

    În prezent, SANCONFIND este cel mai mare spital privat din zona Prahova – Braşov, cu secţii de recuperare şi balneoterapie, imagistică, laborator de analize, maternitate, dermato-venerologie, gastroenterologie, obstetrică-ginecologie, endocrinologie şi pediatrie.

    Din ianuarie 2018, încă doi medici se vor alătura echipei de la maternitatea SANCONFIND. Este vorba despre Dr. Mihalache Dan, medic primar obstetrică ginecologie, cu competenţe în ultrasonografie obstetricală şi ginecologică, colposcopie, histeroscopie ginecologică şi chirurgie laparoscopică şi despre Dr. Fusu Plăiaşu Elena, medic primar obstetrică ginecologie, cu competenţe în ultrasonografie obstetricală şi ginecologică, colposcopie, histroscopie ginecologică.