Tag: primarie

  • Primăria Bucureşti a semnat un contract de 28 de milioane de euro pentru proiectului care va schimba traficul din Bucureşti

    Primarul general, Gabriela Firea, a semnat, joi, contractul pentru proiectarea şi execuţia Pasajului Doamna Ghica-Colentina cu Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti. Lucrările presupun construirea unui pasaj suprateran peste Şoseaua Colentina, care va costa 28 de milioane de euro.

    „Contractul presupune proiectarea, care va dura 3 luni de zile şi execuţia lucrărilor, estimată la 12 luni. Conform studiului de fezabilitate realizat de Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti S.A., pasajul va avea câte 2 benzi pe sens”, susţine Gabriela Firea, printr-un comunicat de presă.

    Costul estimat al lucrărilor se ridică la aproximativ 28 de milioane de euro, şi, potrivit Primăriei Capitalei, proiectul va începe din zona intersecţiei străzii Doamna Ghica cu Bulevardul Lacul Tei. Accesul spre pasaj va fi reconfigurat, iar partea carosabilă va fi extinsă de la 4 benzi la 6 benzi.

    „Toate intersecţiile cu drumurile laterale vor fi reamenajate ţinând cont de noua configuraţie stradală, pentru asigurarea unei circulaţii fluente. De asemenea, în conformitate cu discuţiile avute cu membrii Comisiei Tehnice de Circulaţie, s-au păstrat numărul şi poziţia celor trei staţii de autobuz. Trotuarele se vor proiecta pe ambele părţi ale arterei şi vor avea o lăţime de minimum 1.5 metri. Astfel, se va ţine cont de caracteristicile funcţionale şi de intensitatea circulaţiei pietonilor”, se arată în comunicatul PMB.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Primăria Capitalei vrea să înfiinţeze alte 11 Companii care să le „înghită” pe cele 20 declarate ilegale. Când se va lua decizia

    Conducerea Primăriei Capitalei, prin Sorin Chiriţă, adminstratorul public al Municipiului Bucureşti, a trimis recent, către toţi consilierii generali, un document prin care se propune înfiinţarea a 11 Companii Municipale care să le „înghită” pe cele 20 declarate ca fiind ilegale de către Curtea de Apel Bucureşti.

    Pentru că instanţa a motivat decizia din noiembrie 2018 prin faptul că societăţile municipale au fost înfiinţate în 2017 cu majoritate simplă, şi nu cu una de două treimi, cele 11 companii care se propun acum au nevoie de o majoritate de două treimi.

    Astfel, pentru înfiinţarea celor 11 companii este nevoie de votul tuturor consilierilor PMP şi de votul a 5 consilieri PNL. Cei de la USR nu vor vota înfiinţarea noilor societăţi, a declarat, pentru MEDIAFAX, consilierul Ana Ciceală.

    În ceea ce priveşte votul celor de la PNL şi de la PMP, în prezent au loc negocieri strânse între conducerea Primăriei şi reprezentanţii celor două partide.

    Potrivit surselor MEDIAFAX, cele 11 proiecte de înfiinţare ar putea fi dezbătute pe data de 30 mai, atunci când va avea loc şedinţa ordinară a Consiliulii General pentru luna mai.

    Mai jos, textul documentului trimis consilierilor generali, intrat în posesia MEDIAFAX:

    1. Se va înfiinţa Compania Municipală Servicii Iluminat Public Bucureşti S.A., care va absorbi prin fuziune Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti S.A., potrivit art. 238 alin (1) lit. a) din Legea nr. 131/1990 privind societăţile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bucureştiul va fi împânzit de piste de biciclete: Primăria Capitalei anunţă că va construi în următoarele 6 luni piste cu o lungime totală de 48 km

    “Proiectul Primăriei Capitalei, care vizează construirea a 4 piste ciclabile în Bucureşti, va primi finanţare în valoare de 44,5 milioane lei de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului (din sumele obţinute de către Minister din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru finanţarea proiectelor de investiţii şi de la bugetul local al U.A.T Municipiul Bucuresti). În acest sens, a fost aprobată miercuri Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii “Implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a Municipiului Bucureşti”, următorul pas fiind semnarea contractului de finanţare”, anunţă Primăria Capitalei, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Astfel, este vorba despre 4 trasee, dispuse pe 21 de artere, şi care însumează 48 de km.

    Reprezentanţii Primăriei precizează că Guvernul a mai alocat bani pentru construirea de piste de biciclişti în Capitală şi în trecut, dar fondurile au rămas necheltuite, pentru că, la acea dată, administraţiile anterioare nu au pregătit şi nu au depus proiecte, condiţie obligatorie pentru ca sumele să poată fi accesate.
     

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Un candidat independent a filmat scene controversate pentru un clip electoral, în incinta primăriei din Iaşi. Reacţia primarului Chirica

    Întrebat, joi, de corespondentul MEDIAFAX, despre clipul electoral filmat de candidatul independent la europarlamentare George Simion, primarul Mihai Chirica a răspuns: „Din imaginile pe care le-am văzut şi eu, era filmat în primărie, într-adevăr, dar nu sunt folosite însemnele primăriei, sunt nişte uşi şi nişte camere”.

    Potrivit edilului, clipul este un fel de parodie care vrea să scoată în evidenţă faptul că „s-a cam degradat clasa politică şi e nevoie să facem o distincţie clară între partide şi persoane”.

    „Din punctul meu de vedere, nefiind un artist, nu pare cea mai inspirată modalitate de abordare, e puţin cam radicală, cam dură, dar din păcate exprimă de foarte multe ori realitatea a ce se întâmplă post-electoral. (…) M-am uitat şi eu pe videoclip. Începe cu Parlamentul României şi cu George Simion, care vrea să spună că <aveţi grijă cum votaţi partide, votaţi oameni, nu partide, uite ce se întâmplă după patru ani>, iar acolo sunt nişte uşi, nişte holuri, nu are niciun înscris cu primăria sau cu altceva. E bine, ca promovare e foarte bine, asta îi spuneam şi lui George Simion, iar mesajul este foarte pozitiv”, a spus Chirica.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Furnizorii de internet RECLAMĂ că Primăria sector 4 demontează reţelele aeriene de pe unele străzi

    Un comunicat al Asociaţiei Naţionale a Internet Service Providerilor din România precizează că primele întreruperi ale serviciilor de comunicaţii (inclusiv voce, Internet, TV) au fost cauzate în noaptea de 19/20 aprilie 2019, iar procesul s-a repetat în noaptea 22-23.04.
     
    ANISP spune că susţine dezvoltarea reţelelor subterane (în zonele urbane), dar atrage atenţia asupra consecinţelor intervenţiilor nechibzuite asupra reţelelor aeriene.
     
    „Subliniem încă o dată faptul că autorităţile locale trebuie să acorde un interval de timp suficient de mare pentru realizarea efectivă a migrării reţelelor aeriene în subteran, întrucât: tăierile haotice de cabluri pot duce la întreruperi în serviciile Internet către utilizatorii rezidenţiali dar şi la întreruperi în legăturile care deservesc staţiile de bază de telefonie mobilă (inclusiv accesul la serviciul de urgenţă 112), întreruperi ale altor servicii importante ale societăţii informaţionale (ex: bancomate, POS-uri, monitorizare echipamente, fluidizare trafic etc) sau la izolarea unor instituţii (şcoli, spitale etc); operatorii telecom sunt adesea nevoiţi să lucreze pe mai multe fronturi; de regulă, resursele umane nu sunt suficiente pentru a efectua lucrări masive în timpi scurţi; este necesar un interval de timp şi pentru aprovizionarea cu materia primă (cablurile de fibră optică în sine); impactul negativ al tăierilor pripite nu se traduce doar în întreruperi de servicii pentru anumiţi utilizatori, ci şi în periclitarea unor locuri de muncă şi a unor venituri bugetare.
     
  • Gabriela Firea, NEMULŢUMIRI faţă de banii alocaţi în acest an Primăriei Generale/ Declaraţii despre „himera” miliardului de euro

    Primarul Gabriela Firea a declarat că în acest an Primăriei Municipiului Bucureşti i-au fost alocate 180-200 de milioane de lei, comparativ cu 380-450 în anii trecuţi. „Dacă în anii trecuţi, în lunile aferente începerii de an Primăria Municipiului Bucureşti primea de la Ministerul Finanţelor Publice 380 – 450 milioane lei, anul acesta ni s-a alocat un buget la jumătate, am primit 180 – 200 de milioane, deci nici macar la jumatate din necesar”, a precizat Gabriela Firea
     
    În acelaşi context, al bugetului, primarul Capitalei a declarat şi că miliardul de euro de care urma să beneficieze Primăria Capitalei este o „himeră”, acestei instituţii nefiindu-i vreodată alocată în ultimii ani această sumă.
     
    „Suntem din nefericire, într-un an mai dificil din punct de vedere financiar. Acel miliard de euro de care se vorbea în presă că ar fi bugetul Primăriei Municipiului Bucureşti se dovedeşte a fi o himeră. Niciodată în ultimii ani PMB nu a primit de la Ministerul Finanţelor Publice un miliard de euro”, a mai spus Gabriela Firea.
     
     
  • Primăria Capitalei va investi peste un miliard de lei în reabilitarea sistemului de termoficare

    Proiectul de hotarâre privind aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico- economici pentru realizarea obiectivului de investiţii „Reabilitarea Sistemului de Termoficare al Municipiului Bucureşti” a fost aprobat marţi, în cadrul şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), cu 48 de voturi pentru, o abţinere şi niciun vot împotrivă.

    Primăria Capitalei va investi peste un miliard de lei în reabilitarea sistemului de termoficare, potrivit proiectului de hotărâre, durata lucrărilor fiind de patru ani.

    „În ultima perioadă, în cadrul reţelelor de transport a agentului termic s-au produs avarii repetate ce au condus la întreruperi în alimentarea cu căldură a consumatorilor şi la reducerea parametrilor de funcţionare a sistemului. Problemele apărute în funcţionarea şi explotarea sistemului de termoficare al Municipiului Bucureşti s-au produs din mai multe cauze”, se arată în proiectul de hotărâre al CGMB pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici necesari investiţiei de reabilitare a sistemului de termoficare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bugetul Capitalei, de peste 1,4 miliarde de euro, va fi supus votului în şedinţa de marţi

    Bugetul Primăriei Capitalei în 2019 este de aproape 6,8 miliarde de lei, adică peste 1,4 miliarde de euro, potrivit proiectului publicat pe site-ul instituţiei.

    PMB a transmis, recent, ce planuri are cu aceşti bani şi unde vor fi alocate cele mai mari sume. Proiectul trebuie aprobat în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

    „Bugetul Primăriei Capitalei pentru anul 2019: peste 370 de milioane de euro pentru infrastructură, modernizarea transportului în comun şi reabilitarea arterelor, 85 de milioane de euro pentru domeniul sănătăţii, 38 de milioane de euro pentru consolidări, 128 de milioane de euro pentru asistenţă socială, destinaţi atât proiectelor în derulare, cât şi stimulentelor financiare pentru tineri şi categoriille sociale vulnerabile”, se arată într-un comicat transmis, recent, de Primăria Capitalei.

    Potrivit Gabrielei Firea, bugetul ar fi cu 20% mai mic faţă de anul trecut, însă suficient de bogat pentru investiţii importante.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum explică Primăria Capitalei astuparea rosturilor de pe Podul Grant, care a stârnit reacţii negative pe internet

    „Având în vedere că circulaţia rutieră nu a fost întreruptă pe breteaua care apare în fotografii şi pentru că rosturile de dilataţie erau rupte în totalitate în acea zona, pentru prevenirea accidentelor, echipa de muncitori care lucrează la consolidarea podului a astupat gropile provizoriu, cu mixtură stocabilă.
     
    Subliniem faptul că este vorba de lucrări provizorii, care au fost executate în regim de urgenţă, pentru siguranţă în trafic a şoferilor care tranzitau zona”, se arată într-un răspuns al reprezentanşilor Primăriai Capitalei, la solicitarea MEDIAFAX.
     
  • Primăria Capitalei transmite că Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, intrarea în faliment a RADET

    „Având în vedere faptul că Tribunalul Bucureşti a decis astăzi intrarea în faliment a RADET, Primăria Municipiului Bucureşti îi asigură pe bucureşteni că nu vor avea de suferit de pe urma acestei decizii, pentru că întreaga activitate a RADET va fi preluată, în cel mai scurt timp, de Compania Municipală Termoenergetică”, se arată într-un comunicat, transmis, miercuri, de Primăria Capitalei.
     
    Potrivit primarului general, Gabriela Firea, decizia Tribunalului nu ar avea consecinţe asupra furnizării agentului termic
     
    „Decizia de astăzi a instanţei nu are consecinţe asupra continuităţii furnizării agentului termic către populaţie pentru că am luat din timp măsurile necesare astfel încât bucureştenii să nu fie afectaţi. Concret, am propus, iar Consiliul General a aprobat recent, înfiinţarea Companiei Municipale Termoenergetică Bucureşti, care are că obiect exclusiv de activitate producerea, distribuţia, transportul şi furnizarea energiei termice.
     
    Mai mult decât atât, doresc să îi anunţ pe salariaţii RADET că nu vor resimţi nici ei această schimbare, nu se vor face disponibilizări, ci întregul personal angajat va fi preluat de noul operator”, transmite Gabriela Firea.
     
    Potrivit PMB, Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, falimentul RADET.