„În minivacanţa prilejuită de Sărbătorile de Paşte şi 1 Mai, CFR Călători operează cu întreg parcul activ de material rulant şi programează suplimentar, operativ, în funcţie de disponibilităţi, capacităţi de transport pe rutele la care se înregistrează cele mai mari solicitări”, au subliniat reprezentanţii CFR Călători.
Tag: pret
-
CFR suplimentează de Paşti trenurile şi reduce preţul biletelor spre Marea Neagră
Astfel, în plus, faţă de trenurile existente în graficele de circulaţie, vor fi asigurate legături cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi / Suceava, Timişoara Nord, Arad, Baia Mare, Cluj Napoca, Braşov spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia.Reprezentanţii CFR Călători au reamintit că pasagerii pot beneficia de reduceri prin alegerea ofertei tarifare potrivite, beneficiind de diverse discounturi, iar studenţii pot călători gratuit. De exemplu, pentru călătoria dus-întors se acordă o reducere de 10%, preţul pentru ruta Bucureşti – Constanţa şi retur la tren IR, clasa a 2-a, fiind de 108,10 lei. -
Cum poţi să cumperi un sat întreg în Spania cu preţul unui apartament în Bucureşti
În zonele rurale din Spania se găsesc numeroase astfel de sate-fantomă care se vând cu sume derizorii. Spre exemplu, cătunul Acorrada, din nordul Spaniei, este scos la vânzare pentru doar 96.000 de dolari. Pentru această sumă, cei interesaţi pot cumpăra şase case din piatră şi două hambare.Aldeas Abandonadas, o agenţie imobiliară specializată în astfel de tranzacţii, a vândut anul trecut în jur de 40 de sate; 90% dintre acestea au fost cumpărate de investitori din afara Spaniei.“Oamenii vin din toată lumea să le cumpere”, a declarat celor de la Bloomberg Pepe Rodil, manager în cadrul agenţiei Aldeas Abandonadas. Elvira Fafian, fondatoarea agenţiei, spune că sunt în jur de 1.500 de astfel de cătune pe tot teritoriul Spaniei. Mai mult, remarcă ea, e foarte probabil că acest fenomen de părăsire a satelor se va accentua în anii următori.Urbanizarea este un trend evident în toată Europa, dar în Spania lucrurile au luat o turnură dramatică, mai scriu cei de la Bloomberg. Aproximativ 53% din teritoriul spaniol are o densitate a populaţiei de sub 12,5 locuitori pe kilometru pătrat. -
Povestea de succes a unui tânăr farmacist român. La 28 de ani, are propria linie de produse dermato-cosmetice şi concurează cu brandurile consacrate
Tânărul şi-a descoperit marea pasiune încă din clasa a VIII-a, iar datorită părinţilor lui care deţineau o farmacie în Alba Iulia, a reuşit să-şi împlinească visul şi să-l transforme într-o carieră înfloritoare.
Prima cremă preparată în laboratorul propriu din Alba Iulia a ieşit pe piaţă în 2014. Produsul a avut mare succes, iar de atunci Emanuel Lazăr şi-a propus să creeze produse dermato-cosmetice de calitate, fabricate 100% în România, accesibile ca preţ, ca o alternativă la cremele străine mult prea scumpe. „Este foarte greu să te lupţi de la egal la egal cu marile branduri internaţionale care investesc sute de milioane de euro anual în marketing. Cu toate acestea, nu m-am lăsat descurajat şi mi-am propus să analizez unde greşesc acestea, astfel încât să nu repet aceeaşi greşeală şi să vin cu ceva nou. Scopul meu a fost să produc creme cu un conţinut natural aproape de 100%, iar preţul să fie mult mai mic decât concurenţa străină”, declară Emanuel Lazăr.
La începutul lunii martie, farmacistul român a lansat un nou produs – o loţiune micelară, fabricată în totalitate în laboratorul său din Alba Iulia, produs pe care doreşte să îl impună şi în pieţele din Europa.
-
Preţul scump al revoltei faţă de UE: Brexitul costă 1 miliard de dolari pe săptămână
Economia este acum cu 2% mai mică decât ar fi fost dacă Marea Britanie ar fi ales să rămână în blocul comunitar, potrivit Băncii Angliei. Producţia economică pierdută de la referendum este de aproximativ 800 de milioane de lire sterline (1 miliarde de dolari) pe săptămână sau de 4,7 milioane de lire sterline (6 milioane de dolari) pe oră.
Consecinţele economice s-au acumulat, în ciuda faptului că nu au existat încă schimbări structurale în relaţiile comerciale cu naţiunile din UE sau cu restul lumii.
Marea Britanie a continuat să vândă bunuri şi servicii în Uniunea Europeană, cel mai mare partener comercial al său, în timp ce politicienii au lucrat la negocierea despărţiriii. Pentru companiile din Regatul Unit a fost uşor să angajeze lucrători din UE şi să păstreze lanţuri de aprovizionare transfrontaliere.
Cu toate acestea, nu a existat nu a fost clar care vor fi termenii schimburilor comerciale timp de aproape trei ani, ceea ce a făcut dificil pentru companii să facă planuri pentru viitor. Investiţii au fost întârziate sau anulate, iar multe companii au fost obligate să cheltuie milioane pentru a se pregăti pentru un Brexit fără acord.
Există încă riscul ca ţara să părăsească Uniunea Europeană fără o înţelegere tranzitorie asupra comerţului. Banca Angliei a declarat că scaderea din acest scenariu ar fi mai gravă decât criza financiară din 2008.
Regatul Unit a reprezentat economia G7 cu cea mai rapidă creştere în momentul în care alegătorii au votat, în 2016. Acţiunile Băncii Angliei au ajutat economia Marii Britanii să evite recesiunea pe care au prezis-o unii în urma decizie, iar şomajul rămâne scăzut .
Dar ţara a căzut încă în partea de jos a clasamentului G7. Creşterea economică a scăzut de la un ritm anual de aproximativ 2% la mai puţin de 1% acum.
-
Afiş de preţ
Gândite să atragă oameni în sală mai degrabă decât să reflecte intriga piesei, scrie Financial Times, acestea ajung să se vândă în prezent cu mii, zeci de mii sau chiar sute de mii de dolari.
Printre acestea se numără afişele create de artistul ceh Alphonse Mucha pentru spectacolele actriţei Sarah Bernhardt, dintre care unul s-a vândut cu peste 23.000 de dolari la o licitaţie de acum doi ani, cele create de Marc Chagall pentru Metropolitan Opera din New York ori cele create de Henri de Toulouse-Lautrec, dintre care unul realizat în 1891 pentru Moulin Rouge are o valoare estimată la 300.000 – 350.000 de dolari.
-
Un producător american de medicamente lansează insulină la jumătate de preţ pentru a răspunde criticilor la adresa industriei
Producătorul farmaceutic Eli Lilly introduce o nouă versiune de insulină la jumătate de preţ în contextul în care producătorii de medicamente se confruntă cu un val de critici din ce în ce mai aspre din partea politicienilor americani, cu privire la costul ridicat pentru tratamentul necesar în tratarea diabeticilor, potrivit Bloomberg.
Compania a anunţat la începutul lunii martie că va începe să vândă o versiune mai ieftină a produsului Humalog, pentru 137,35 dolari.
„În timp ce această schimbare reprezintă un pas în direcţia potrivită, noi toţi cei care facem parte din comunitatea de sănătate trebuie să facem mai multe să rezolvăm problema tratamentelor costisitoare pentru americanii care suferă de condiţii cronice”, spune David Ricks, CEO-ul companiei.
Luni la ora 14, acţiunile Novo Nordisk, cel mai mare producător de insulină din lume, erau în scădere cu 1,2%, ca urmare a anunţului lansat de Eli Lilly.
-
Preţurile alimentelor au crescut în ianuarie 2019 la nivel mondial cu 1,8% faţă de decembrie 2018. Cel mai mult a crescut preţul la lactate
„Indicele preţurilor alimentelor (FFPI) al FAO a fost în medie de 164,8 puncte în ianuarie 2019, în creştere cu aproape 3 puncte (1,8%) faţă de decembrie 2018. Dar cu 3,7 puncte (2,2%) mai mic faţă de ianurie 2018. După trei luni succesive cu preţuri relativ stabile, creşterea din luna ianuarie a fost determinată, în mare parte, de o revenire bruscă a cotaţiilor preţurilor lactatelor, precum şi ale uleiurilor vegetale şi zahărului”, conform rezultatelor publicate pe site-ul FAO.
-
Preţul ţiţeiului Brent a atins maximul acestui an, de 65 de dolari barilul
Preţul a urcat până la 65,10 dolari/baril, dar a coborât la 64,75 la 08:59 GMT, cu 0,28% peste închiderea precedentă.
Ţiţeiul Brent se află aproape de un maxim al ultimelor trei luni şi a câştigat mai mult de un procent în această săptămână.
Preţul petrolului american US West Texas Intermediate a atins 54,50 dolari/baril, cu 9 cenţi peste cea mai recentă închidere.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Povestea tinerilor din România care şi-au deschis o afacere după ce au vazut un filmuleţ pe Facebook
“Proiectul nostru a plecat de la un material video pe care l-am văzut pe Facebook, în care o fată făcea cutii colorate pentru evenimente şi atunci m-am întrebat: «ce pot eu să fac, astfel încât să aducă şi profit?»”, povesteşte Dana Dănescu (25 ani) despre cum a ajuns să fie antreprenor.
Împreună cu prietenul ei, Alex Surdu, conduce o firmă de accesorii pentru evenimente de familie,Mr & Ms Craft, prin care cei doi vând produse realizate chiar de ei.
Cei doi au înfiinţat mica afacere cu mărturii în 2015, iar de atunci, de la cutiile pentru evenimente, au extins gama de produse realizate manual, cum ar fi pahare pentru evenimentele de familie.
Investiţia în înfiinţarea businessului a fost minimă, cei mai mulţi bani fiind direcţionaţi înspre cumpărarea materiei prime, care în mare parte este achiziţionată de la producători locali. Iniţial materialele erau cumpărate de pe site-uri precum Alibaba, Amazon, AliExpres, însă, în pofida faptului că preţurile sunt mai mici, marfa nu ajunge la timp şi furnizorii nu oferă factură.
„Amândoi lucram şi toţi banii pe care îi câştigam îi investeam în business. Ştiam că avem la dispoziţie 1.000 de lei pe care putem să îi investim în materiale şi alte lucruri de care avem nevoie. Începând cu 2018 am început să facem calcule serioase să vedem dacă merită să continuăm sau nu”, spune Dana Dănescu.Ea a terminat Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice la Iaşi, iar Alex Surdu a făcut marketing şi managementul afacerilor în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (ASE).
„Eu am renunţat la fostul job, iar din luna martie a anului 2018 până în iulie 2018 m-am ocupat doar de businessul nostru. Însă este dificil, pentru că încă nu ne putem baza doar pe comenzile primite şi pe ce putem produce, mai ales că acum este şi iarnă, iar costurile cu întreţinerea au crescut.” În prezent, Dana Dănescu lucrează în paralel în domeniul comunicării, iar Alex Surdu face şi înregistrări video pentru evenimente.
Tinerii antreprenori spun că nu investesc în marketing, însă îşi promovează businessul pe site-uri de socializare precum Facebook, Instagram sau OLX, care le aduc şi cea mai mare parte din comenzi. „2018 a fost un an productiv. Cele mai multe comenzi ne vin primăvara, vara şi toamna”, a spus Alex Surdu, completat de partenera sa, care a adăugat că în luna august a anului 2018 au avut în jur de 22 de comenzi. „Am avut şi comenzi cu total de plată de 500 de lei, dar şi comenzi de 30 de lei. Nu refuzăm comenzi chiar dacă sumele sunt mici, până la urmă clientul este client şi dacă serviciul oferit este bun, atunci de ce să refuzi, poate se întoarce cu o comandă mai mare.”
Una dintre cele mai mari comenzi pe care le-a onorat Dana Dănescu a venit din America, prin intermediul unui site, unde sunt mai multe branduri ce desfăşoară această activitate.În relaţia de business dintre cei doi, Dana Dănescu este cea care vine cu ideile pentru noile produse, iar Alex pune în practică ideile Danei, ajutându-se uneori de clipurile de pe YouTube. Firma care înregistrează profiturile Mr & Ms Craft se numeşte Best Time Story şi a încheiat anul 2018 cu afaceri de peste 11.000 de euro. „Suntem încă la început şi nu am descoperit tot potenţialul businessului”, adăugă Alex Surdu.
Planurile antreprenorilor pentru dezvoltarea businessului vizează deschiderea unui magazin fizic, pentru a diversifica metodele prin care primesc comenzi, dar şi pentru a atrage mai mulţi clienţi, „pentru că este mult mai simplu atunci când clientul vede direct ce îi poţi oferi şi are mai multă încredere”, a completat Dana Dănescu.În ceea ce priveşte piaţa pe care activează, cei doi spun că aceasta este împărţită între oameni care preferă să cheltuie cât mai puţin şi oameni care caută ceva unic şi care înţeleg că preţul reflectă calitatea şi nu li se pare mult
3 lei pentru o mărturie. „Noi încercăm să simplificăm munca pe care o depunem pentru a putea să vindem produsele la un preţ cât mai mic, însă nici aşa nu putem să batem companiile mari.”