Acţiunea reprezintă o premieră în reţeaua Kaufland la nivel internaţional, potrivit datelor furnizate retailer.
Tag: premiera
-
PREMIERĂ: China va depăşi Statele Unite şi va deveni, anul acesta, cea mai mare piaţă de retail din lume
Rapida dezvoltare a comerţului electronic, dar şi averea în creştere a populaţiei au condus la majorarea retailului. Cele mai mari companii de comerţ electronic, Alibaba şi JD.com au avut un rol-cheie în dezvoltarea sectorului, peste 35%, sau circa 2.000 de miliarde de dolari din cheltuielile de retail urmând a fi făcute online, conform estimărilor eMarketer. Ponderea comerţului electronic este 11% în SUA.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Premieră în lume: Un cunoscut festival de film introduce un premiu de gen neutru
Premiul pentru interpretare „Dragon” va fi acordat la Festivalul de la Göteborg pentru cea mai bună prestaţie a unui actor sau a unei actriţe din competiţia dedicată filmelor nordice.Prin acest premiu, organizatorii manifestării cinematografice din Suedia au declarat că încearcă să facă paşii necesari pentru un mediu profesional în care nu există diferenţe între genuri.Organizatorii festivalului vor acorda şi premiul „Audentia”, ajuns la cea de-a patra ediţie, distincţie care se acordă regizoarelor şi care a fost introdusă în 2016 cu acelaşi scop.Premiul „Audentia honor” a mai fost acordat la Festivalul de Film de la Istanbul, în 2016, la Festivalul de Film de la Locarno, în 2017, şi la Festivalul de Film de la Toronto, în 2018. Trofeul este însoţit de un cec în valoare de 30.000 de euro. -
Un nou tip de “oraş” apare in România – FOTO
Elementul de noutate:
Vox Vertical Village va presupune dezvoltarea unei „păduri verticale” compuse dintr-o multitudine de arbori şi alte tipuri de plante care vor fi amplasate atât în interior, cât şi pe terasele proiectului. Potrivit reprezentanţilor companiei, proiectul reprezintă un concept în premieră pe piaţa rezidenţială din România, urmând să fie primul „oraş pe verticală” dezvoltat pe plan local.Descrierea inovaţiei:
Vox Vertical Village va reuni 120 de locuinţe într-o clădire cu 10 niveluri şi va presupune dezvoltarea unei „păduri pe verticală”, realizată prin plantarea a peste 1.000 de arbuşti şi diferite plante atât în interiorul proiectului, cât şi pe terasele locuinţelor. Potrivit reprezentanţilor companiei, Vox Vertical Village va reprezenta un concept în premieră pe piaţa din România şi datorită facilităţilor care vor fi puse la dispoziţia viitorilor locatari: un atrium generos cu un grad ridicat de iluminare naturală, care va creşte interacţiunea din cadrul comunităţii, o piscină exterioară, o zonă de recepţie, cinema şi o sală de fitness complet echipată.
Termenul de livrare prevăzut este sfârşitul anului 2019. Proiectul se va construi în imediata apropiere a Vox Technology Park, dezvoltat de asemenea de către Werk Property Group în Timişoara, în urma unei investiţii de 30 mil. euro. Proiectul de birouri dispune de o suprafaţă închiriabilă de 26.600 de metri pătraţi; facilităţile incluse în acest proiect includ identificarea biometrică printr-o aplicaţie care generează o cheie de acces de tip QR code în urma recunoaşterii faciale sau a amprentei, dar şi spaţii şi duşuri pentru biciclişti, food court şi sală de fitness, spaţii comerciale şi de servicii. Omul de afaceri Virgil Tornoreanu, managing partner al dezvoltatorului Vox Vertical Village, deţine şi compania producătoare de software Vox FileMaker Solutions, care realizează programe şi aplicaţii pentru companii internaţionale şi diferite instituţii publice şi bancare din vestul Europei, fiind şi resellerul şi service-ul autorizat al Apple Vox Store în România.Efectele inovaţiei:
Prin Vox Technology Park şi Vox Vertical Village, dezvoltatorul îşi propune să creeze o nouă zonă de dezvoltare în Timişoara, atrăgând atât companii, cât şi locuitori. Implementarea conceptului care a stat la baza Vox Vertical Village va duce la crearea unui proiect rezidenţial de case pe verticală, îmbinându-se astfel armonios avantajele locuirii la casă, de la spaţiile disponibile la procentul de zone verzi. Astfel, s-a izolat o zonă de 12 case dintr-un proiect clasic cu case, curţile transformându-se în terase generoase cu o multitudine de plante şi arbuşti, în timp ce străzile s-au transformat în piaţetele din atrium şi pasarelele din interiorul proiectului. Zonele verzi vor ocupa astfel aproximativ o treime din suprafaţa total construită a proiectului. -
Dăncilă aruncă BOMBA care aruncă veniturile românilor în AER. Este o PREMIERĂ
”Rezultatul aplicării reducerii impozitului pe dividende de la 16% la 5% a dus la creşterea veniturilor din impozitul pe profit cu 7% şi de aceea vom continua în aceeaşi direcţie şi vom elimina impozitul pe dividende”, este menţionat în actualul program de guvernare.
Programul de guvernare prevede ca această măsură să fie aplicată în 2019, dar aceasta se poate prelungi până în 2020 conform actualului program de guvernare a Guvernului Dăncilă.
-
Mastercard şi Carrefour lansează un serviciu de plată în rate în premieră pentru piaţa de food retail
Compania de tehnologie Mastercard lansează împreună cu Carrefour România, unul dintre cei mai mari retaileri de pe piaţă, un serviciu denumit „Plata în Rate”, care le permite clienţilor să plătească produsele într-un sistem de rate, potrivit unui anunţ al celor două companii.
Serviciul Mastercard, lansat în premieră mondială în România la finalul anului 2016, le oferă clienţilor care deţin carduri Mastercard, emise de băncile partenere în program, posibilitatea de a plăti în rate direct la POS în mai multe locaţii din ţară, indiferent de banca cu care lucrează magazinul respectiv.
„Încă de la început, serviciul ‘Mastercard – Plata în Rate’ a fost adoptat rapid de consumatorii români: 1 din 3 posesori de carduri Mastercard eligibile pentru acest serviciu a optat pentru această metodă de plată. Nu poate decât să ne bucure o astfel de rată de adopţie care demonstrează utilitatea serviciului oferit de Mastercard şi relevanţa lui pentru consumatorii români, unii dintre cei mai interesaţi consumatori la nivel european de noile tehnologii şi de modul în care acestea le pot face viaţa mai uşoară.”, a declarat Mihaela Ciupală, director product management, Mastercard România.
Clienţii Carrefour vor putea opta începând cu luna octombrie pentru plata în rate a produselor achiziţionate cu cardurile Mastercard înrolate în serviciul Plata în Rate. Potrivit explicaţiilor companiei, la casă, după inserarea codului PIN, terminalul de plată va afişa opţiunile disponibile pentru plata în rate, în funcţie de configuraţia cardului. Sistemul le permite clienţilor să programeze ciclul de plăţi şi să obţină beneficii.
„Impactul în rândul clienţilor este semnificativ, mai ales prin proiecte care au stimulat plata cu cardul sau contactless şi ne bucurăm că vom putea scala acest efect pozitiv lansând programul Mastercard – Plata în Rate. Ne concentrăm eforturile pe calitatea serviciilor pe care le oferim clienţilor noştri şi pe inovaţie, oferind multiple instrumente de plată, pentru o experinţă cât mai bună la cumpărături, punându-le la dispoziţie tehnologii de ultimă generaţie în retail. De exemplu, am introdus deja case de marcat Self Check-out în peste 15 unităţi, hipermarketuri şi supermarketuri, clienţii având posibilitatea de a scana şi plăti singuri produsele. Toate aceste facilităţi le permit clienţilor noştri conectaţi la noile tehnologii să-şi plătească cumpărăturile extrem de rapid şi sigur.”, a explicat Alexandra Pescaru, Manager Sector Servicii, Carrefour România.
-
Primul oraş din Romnia care ia o măsura specială pe drumul cu cele mai multe accidente mortale
Măsura suplimentară a fost aplicată pe drumul cu cele mai multe accidente mortale din oraş, strada General Dăscălescu, transmite Ziar Piatra Neamţ.
„Pentru a avea o imagine clară asupra deciziei de a monta aceste semafoare, vă prezint statistica accidentelor cu victimă din 2008 până în prezent, pe acest sector de drum: 59 persoane rănite uşor, 36 rănite grav şi 9 persoane decedate.
Era mai mult decât necesar să intervenim cu această măsură care să ducă la reducerea vitezei şi mărirea siguranţei în trafic. Semafoarele sunt montate în două locaţii în care pietonii întâmpinau probleme în traversare, în dreptul Şcolii Dimitrie Leonida”, a precizat consilierul local Romel Bîrjoveanu pentru sursa citată.
-
PREMIERĂ în România: Motivul ŞOC pentru care Protecţia Consumatorului închide un mare lanţ de magazine
Potrivit şefului OPC Constanţa, Horia Constantinescu, mai multe controale care au vizat magazinele de tip băcănie, atât mici comercianţi, cât şi mari retaileri, au avut loc în ultima perioadă în Eforie, Nord şi Sud, şi în Techirghiol.
Mai multe magazine au fost oprite temporar de la prestarea de servicii.Printre acestea, pentru abateri repetate, a fost sancţionat şi magazinul unui mare retailer din Eforie Nord. Între abaterile constatate au fost unele cu privire condiţiile de depozitare, cu produse ţinute la temperaturi neconforme, cu potenţial periculos pentru consumul uman, şi abateri la practici comerciale incorecte, produse precum „3+1 gratuit” fiind mai scumpe decât dacă ar fi fost achiziţionate la bucată. -
Premieră în Forţele Aeriene Române: Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu, prima femeie pilot instructor pe avion cu motor cu reacţie
Anunţul a fost făcut de Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene, pe Facebook.
Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu are 30 de ani şi este pilot în cadrul Escadrilei 2 Instrucţie din anul 2011. De-a lungul carierei sale a absolvit cursuri de pregătire profesională atât în ţară cât şi în străinătate şi a parcurs integral programul de pregătire pentru a deveni instructor pe aeronava cu reacţie IAR 99.
Avionul subsonic de antrenament avansat şi atac la sol IAR-99, proiectat integral în România, a executat primul zbor la data de 21 decembrie 1985, de pe aeroportul Craiova şi se află în dotarea Bazei Aeriene de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic şi a Bazei 95 Aeriană.





