Tag: personalitate

  • Cum arată avionul lui Donald Trump, de 100 milioane de dolari – GALERIE FOTO

    Donald Trump, om de afaceri, vedetă TV şi, mai nou, cu şanse să devină următorul preşedinte al SUA, este renumit pentru personalitatea sa controversată. Un singur zbor cu avionul său costă în jur de 10.000 de dolari, iar dotările aeronavei sunt de un lux izbitor, scrie The One.

    Aparatul său de zbor, un Boeing 757, este pe locul 8 în topul celor mai scumpe avioane din lume. Valoarea sa se ridică la aproape 100 de milioane de dolari, relatează One.ro.

    Avionul are 43 de locuri, un dormitor, un loc de luat masa şi o cameră pentru oaspeţi. În baie, finisajele sunt de aur de 24 de carate!!! De asemenea, luxosul aparat de lux este dotat cu un minicinematograf.

    Cu toate acestea, avionul privat al lui Trump nu este la fel de lung sau înalt ca Air Force One Boeing, care îl depăşeşte şi când vine vorba de valoare: cel din urmă e evaluat la 325 milioane de dolari.

    Vezi galeria foto aici

  • De ce sunt atât de multe femei singure

    Singurătatea reprezintă pentru mulţi dintre noi un mod de viaţă, dar nu unul benefic, după cum spun specialiştii. Psihoterapeutul Constantin Cornea explică motivele pentru care tot mai multe femei nu reuşesc să găsească un partener potrivit. „Singurătatea poate avea cauze interne sau externe individului, poate reprezenta o situaţie de moment sau una apărută în urma unei traume: decesul partenerului sau despărţirea de acesta”, spune psihoterapeutul care face o analiză a cauzelor pentru care sunt atât de multe femei singure.

    Află aici de ce sunt atât de multe femei singure

  • Motivul neaşteptat pentru care un CEO plăteşte chelnerii pentru ca ei să încurce comanda celor cu care ia micul dejun

    Walt Bettinger, CEO-ul companiei americane din domeniul finanţelor Charles Schwab, are o metodă mai puţin obişnuită prin care îşi testează potenţialii angajaţi. El a declarat într-un interviu acordat publicaţiei The New York Times că atunci când face angajări, se concentrează mai ales pe personalitatea candidatului. ”Pun întrebări precum <Povesteşte-mi despre cele mai mari reuşite din viaţa ta>. Încerc să aflu dacă viziunea lor despre lume se rezumă la ei sau la cei din jurul lor. Îi voi întreba despre cele mai mari eşecuri din viaţă şi voi observa astfel dacă au o identitate asumată sau dacă sunt rezultatul influenţei altor persoane.”

    Cel mai interesant aspect al modului în care Bettinger îşi intervievează potenţialii angajaţi este că îi invite la micul dejun, dar soseşte mai devreme la restaurant şi îl roagă pe manager să încurce comanda persoanei care i se va alătura, în schimbul unui bacşiş consistent.

    ”Fac acest lucru pentru că vreau să văd cum va reacţiona candidatul în această situaţie. Acest lucru mă va ajuta să înţeleg cum rezolvă situaţia. Sunt supăraţi, frustraţi sau înţelegători? Viaţa e aşa, la fel şi afacerile. Este doar o altă modalitate de a arunca o privire în inimile, şi nu în mintea lor.”

    În cazul în care potenţialul candidat alege să nu spună nimic în cazul unei comenzi greşite, acest lucru ar putea însemna că este timid, că nu este atent la detalii sau că nu îşi doreşte să îndrepte o greşeală – mesaje pe care nimeni nu îşi doreşte să le transmită unui potenţial angajator, scrie Business Insider.

     

  • Misterul morţii lui Vlad Ţepeş. O descoperire contrazice ce scrie în toate cărţile de istorie

    Printre altele, nu se cunoaşte locul în care a fost înmormântat, deşi au fost emise diverse ipoteze în acest sens.

    Istoricii credeau, în marea lor majoritate, că Vlad Ţepeş, supranumit Drăculea (sau Dracula, după cum a devenit apoi cunoscut în Occident) ar fi pierit în luptă, în cursul unei bătălii cu turcii, în timpul celei de-a treia şi ultimei sale domnii (1476), care a durat mai puţin de două luni.

    Vezi aici descoperirea care contrazice ce scrie în toate cărţile de istorie

  • Hobby de CEO: „Personalitatea noastră şi modul în care investigăm lumea şi învăţăm se formează de foarte mici“

    Anul trecut, companiile au înregistrat plusuri de doi digiţi, iar pentru 2016 planurile sunt la fel de ambiţioase şi vizează deopotrivă extinderea reţelei Ana Pan, intrarea cu două spaţii în malluri, dar şi investiţii în domeniul hotelăriei. Ana Hotels este cea mai mare companie hotelieră cu capital autohton din România, deţine şapte hoteluri, cel mai important activ al grupului fiind Athénée Palace Hilton. Introducerea sistemului japonez de lucru kaizen în producţie pentru reducerea pierderilor, extindere, investiţii, noul brand Ana Baking Co, intrarea cu spaţii în malluri sunt doar o parte dintre lucrurile care s-au întâmplat de când a preluat conducerea firmelor. Înainte de a prelua conducerea firmelor, ea a petrecut zece ani peste hotare, mai întâi la studii în SUA, iar apoi ca angajată a firmei de consultanţă McKinsey.


    Ce hobby aveţi şi cât timp dedicaţi? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?

    Sportul de toate felurile. De mică am fost foarte competitivă, făcând parte din echipa naţională de călărie, am făcut deopotrivă tenis şi tir la nivel competiţional, iar apoi schi cu echipa de la facultate. Acum, eu şi soţul meu ne antrenăm pentru triatloane, deci alergăm, înotăm şi mergem mult pe bicicletă. Încerc să petrec cel puţin o oră pe zi făcând sport, indiferent dacă ne trezim la ore foarte matinale sau alergăm la ore târzii.

    Cărţile, mai ales cele de business şi biografii ale unor oameni care mă inspiră. Citesc momentan în paralel mai multe cărţi interesante: Straight from the Gut de Jack Welch, fostul CEO al General Electric, cartea autobiografică a lui Richard Branson, The Hard Thing about Hard Things a lui Ben Horowitz şi How Will You Measure Your Life a lui Clayton Christensen de la Harvard Business School. Caut în principal să mă inspir din viaţa acestor oameni excepţionali, să învăţ tehnici de management din cele încercate şi rafinate de ei, cât şi să investighez cum pot defini mai bine ce înseamnă succesul profesional şi personal pentru mine.

    Aspire. Weekendul este în mare parte dedicat proiectelor Aspire Academy, programul educaţional pe care l-am început alături de patru prieteni buni acum cinci ani. Prin cele patru programe pe care le susţinem, Aspire High School, Aspire Academy, Aspire Young Professionals şi Aspire Teacher Training, mai nou, dorim să inspirăm viitoarea generaţie de lideri tineri din România pentru a visa şi reuşi să facă mai mult decât ne impune mediul în care trăim. Aducem profesori de la Harvard, Stanford şi Wharton în fiecare vară, alături de oameni de success din România, şi predăm leadership, dezvoltare personală şi antreprenoriat. Programul Aspire Teacher Training va fi lansat în toamnă şi are ca obiectiv să oferim educatorilor din şcolile publice modele practice de pedagogie pentru a inspira şi motiva copiii de mici. Personalitatea noastră şi modul în care investigăm lumea şi învăţăm se formează de foarte mici, aşa că Aspire îşi propune să abordeze formarea personală cât mai devreme.

    Ce corespondenţe există între sport şi afaceri?

    Competitivitatea, anduranţa, răbdarea şi strategia, spiritul de echipă şi învăţarea modului de a câştiga cât şi de a pierde, dar a reveni mai puternic.

    Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?

    Cu siguranţă. De multe ori, în Herăstrău sau la bazin mă întâlnesc cu parteneri de afaceri, aşa că o alergare se poate transforma într-o discuţie inspiraţională de business şi despre noile trenduri din piaţă.

    Care sunt regulile din sport folositoare în afaceri?

    Etica – joc mereu după regulile definite, pentru că în sport, ca şi în afaceri, renumele merge mai departe de linia terenului de tenis.
    Susţinerea echipei în momentele grele – cu echipele de la Ana Hotels şi Ana Pan alergăm la maratoanele din Bucureşti, iar spiritul de echipă şi susţinerea celor care rămân în urmă pentru a-i face mai competitivi se reflectă perfect în stilul meu de leadership.
    Consecvenţa – devii mai bun dacă persişti în antrenamente.

    Care sunt regulile obligatorii deopotrivă în sport şi în afaceri?

    Etica, fairplay-ul.

    Ce tip de sport / hobby nu aţi practica niciodată?

    Scufundările cu rechini. Aventurile extreme nu mă pasionează în mod special.

    CUVÂNT:
    „Bravo!“ Îmi place să-mi încurajez echipa des pentru toate lucrurile excelente pe care le fac.

    CARTE:
    Am început să citesc destul de târziu din păcate, aşa că mai am mult de acumulat până pot defini o preferinţă care să merite. În acest moment m-a marcat pozitiv cartea lui Barack Obama, Dreams from my Father.

    PERSONALITATE:
    Barack Obama – am locuit în America timp de şase ani, perioadă în care Obama era la conducerea ţării, iar valorile sale şi stilul său inspiraţional în comunicare sunt foarte rare la personalităţile publice.

    SPORTIV:
    Novak Djokovic – este un sportiv complet şi cu un simţ al umorului apetisant.

  • Un român a inventat un aparat care îţi spune ce personalitate ai şi pentru ce job eşti cel mai potrivit

    Tata ar fi vrut să urmez o carieră în armată, mama m-a văzut IT-ist. Între timp eu m-am făcut jurnalist, iar MindMi se pare că nu mi-ar contrazice alegerea. MindMi este un sistem inventat de Dumitru Grigore, inginer fizician, care după mai mulţi ani de cercetare şi teste a  găsit o metodă mai rapidă de a determina profilul psihologic şi înclinaţia unei persoane către o anumită carieră, către un anumit job.

    MindMi este un sistem care furnizează informaţii despre profilul psihologic al examinatului (ce fel de personalitate este – coleric, sangvin, flegmatic sau melancolic – şi poate da informaţii şi la nivelul compabilităţii între profilul respectiv şi profilul jobului pentru care aplică, potrivit lui Alexandru Galoş, CEO al Psychometric Systems, compania ce produce şi comercializează MindMi.

    Cine ar putea utiliza un asemenea produs şi de ce ar avea nevoie cineva de aşa ceva?  „În bănci, de exemplu, pentru anumite poziţii se cere un profil psihologic. Nu poţi să ignori o analiză foarte pertinentă la momentul angajării, pentru că este foarte greu de dat afară un om apoi. Un alt element adus de produsul nostru este optimizarea în cadrul unei companii, în cazul în care un angajat nu se potriveşte pe domeniul unde lucrează în prezent“, afirmă Galoş, privindu‑mă din spatele lentilelor heliomate ale ochelarilor. „Toată lumea dă vina pe chimie când lucrurile nu merg bine între angajaţii dintr-un departament, dar nimeni nu ştie ce este acea chimie. În raportul de compatibilitate de grup generat de MindMi poţi vedea dacă profilul psihologic al unui angajat este valid cu al altuia. Care este cel mai compatibil într-un grup şi cel mai puţin compatibil. Dar asta nu înseamnă că acel angajat trebuie dat afară, ci poate nu se află la locul potrivit“, adaugă el.

    CUM FUNCŢIONEAZĂ? Produsul este format din două componente: una hardware (un scanner de mâini) şi una software (aplicaţia web). Pe site-ul companiei se susţine că „Dumitru Grigore a demonstrat experimental că trăsăturile şi dimensiunile psihologice pot fi măsurate prin intermediul unui dispozitiv noninvaziv de scanare a mâinilor, utilizând principiul activ al activităţii glandelor sudoripare drept manifestare periferică a activării neuronale“, adică în traducere liberă creierul primeşte impulsuri de la maşinărie şi trimite înapoi un răspuns, iar „Dumitru Grigore a descoperit cum să interpreteze răspunsul dat de creier în rapoarte psihologice“, spune Alexandru Galoş.

    Subiectul îşi plasează mâinile timp de cinci minute pe scannerul dotat cu mai mulţi senzori, apoi se analizează şi se transpun datele într-o varietate de tipare şi profiluri psihologice. Datele scanării sunt salvate în cloud  şi pe baza lor compania poate genera diferite rapoarte, ce se bazează pe 62 de indicatori psihologici, în funcţie de ce este de interes pentru angajator. În prezent, pe platformă există 7 rapoarte şi 3 se află în lucru. La livrare, produsul (hardware şi software) vine cu 600 de puncte valorice, iar generarea unui anumit raport costă un anumit număr de puncte. De exempul, raportul de personalitate generat după scanarea mea costă 80 de puncte, iar raportul potenţialului inteligenţei emoţionale costă 30 de puncte ş.a.m.d. După consumarea celor 600 de puncte, clientul va trebui să cumpere altele.

    În urma experimentului mi-a fost dezvăluit tipul de caracter dominant în personalitatea mea, ce înseamnă acest lucru şi care ar fi atitudinile, meseriile recomandate pentru o asemenea personalitate. Aşadar am aflat că jurnalismul s-ar potrivi firii mele curioase, exploratoare. „Înainte de a veni la un interviu de angajare fiecare îşi pune un scut, vrea să pară cel mai deştept, cel mai frumos, dar angajatorul spune: «Bun, dar câte prune ai în buzunar? Vreau să lucrez 10 ani de zile cu tine şi să te cunoscut mai bine»“, spune Galoş. De asemenea, el mai punctează faptul că o persoană nu poate păcăli aparatul. „Omul nu reuşeşte să filtreze răspunsul dat de creier, noi nu am găsit pe nimeni care la o scanare să fie într-un fel şi la o a doua scanare să fie într-un alt fel.“

     

  • Motivul neaşteptat pentru care un CEO plăteşte chelnerii pentru ca ei să încurce comanda celor cu care ia micul dejun

    Walt Bettinger, CEO-ul companiei americane din domeniul finanţelor Charles Schwab, are o metodă mai puţin obişnuită prin care îşi testează potenţialii angajaţi. El a declarat într-un interviu acordat publicaţiei The New York Times că atunci când face angajări, se concentrează mai ales pe personalitatea candidatului. ”Pun întrebări precum <Povesteşte-mi despre cele mai mari reuşite din viaţa ta>. Încerc să aflu dacă viziunea lor despre lume se rezumă la ei sau la cei din jurul lor. Îi voi întreba despre cele mai mari eşecuri din viaţă şi voi observa astfel dacă au o identitate asumată sau dacă sunt rezultatul influenţei altor persoane.”

    Cel mai interesant aspect al modului în care Bettinger îşi intervievează potenţialii angajaţi este că îi invite la micul dejun, dar soseşte mai devreme la restaurant şi îl roagă pe manager să încurce comanda persoanei care i se va alătura, în schimbul unui bacşiş consistent.

    ”Fac acest lucru pentru că vreau să văd cum va reacţiona candidatul în această situaţie. Acest lucru mă va ajuta să înţeleg cum rezolvă situaţia. Sunt supăraţi, frustraţi sau înţelegători? Viaţa e aşa, la fel şi afacerile. Este doar o altă modalitate de a arunca o privire în inimile, şi nu în mintea lor.”

    În cazul în care potenţialul candidat alege să nu spună nimic în cazul unei comenzi greşite, acest lucru ar putea însemna că este timid, că nu este atent la detalii sau că nu îşi doreşte să îndrepte o greşeală – mesaje pe care nimeni nu îşi doreşte să le transmită unui potenţial angajator, scrie Business Insider.

     

  • A venit în România pentru două zile şi a ajuns să conducă una dintre cele mai mari companii locale de leasing operaţional

    Au fost două momente în copilăria mea care m-au format. Primul a avut loc când aveam şase ani, era între clasele întâia şi a doua; atunci am văzut moartea cu ochii“, povesteşte Hezi Shayb, CEO New Kopel Group, care de-ţine pe piaţa locală dealerul Opel Union Motors şi firma de rent a car şi leasing operaţional Sixt New Kopel, dar şi divizia de maşini second-hand Sixt New Kopel SH. „Obişnuiam să petrec timp alături de rude la malul mării, în Israel, şi ţin minte că erau foarte multe stânci în apă care duceau la apariţia unor vârtejuri. Ţin minte că într-o bună zi tatăl meu mi-a spus: «Dacă se întâmplă să fii prins într-un vârtej, nu încerca să ieşi din el. Lasă‑te dus de curent şi, atunci când simţi pământul cu picioarele, împinge cât poţi de tare şi ieşi din apă.» Bineînţeles, acest lucru s-a şi întâmplat, m-am trezit prins în vârtej şi am făcut exact ceea ce mă învăţase tatăl meu. Apa nu era foarte adâncă, să fi avut vreo patru metri, dar pentru mine, un copil de şase ani, era ca şi cum ar trebui să cobor de pe Empire State Building. Am reuşit totuşi, cumva, să ies la suprafaţă. Ţin minte că tatăl meu îmi spusese că există doar o şansă: dacă o ratezi, gata! A fost o lecţie foarte importantă pentru mine, am înţeles că înainte de a acţiona trebuie să ştiu lucruri. Cunoaşterea este extrem de importantă; sunt aici pentru că tatăl meu şi-a făcut timp să mă înveţe acele lucruri. Al doilea moment s-a petrecut ceva mai târziu, eram în clasa a XI-a la un liceu de electronică şi veneam în fiecare zi din provincie pentru cursuri. În cadrul unui program, fiecare liceu trebuia să trimită doi elevi la un examen, iar cei mai buni urma să ajungă pentru câteva luni în Olanda. Nu am vrut iniţial să particip, pentru că nu-mi prea stătea mintea atunci la examene, dar la insistenţele profesorilor m-am dus.“

    A ajuns în cele din urmă în Olanda, iar ceea ce l-a impresionat cel mai mult a fost expresia de pe chipul oamenilor. „La acea vreme, era diferenţă mare între nivelul de viaţă din Israel şi cel din Olanda. Am văzut oameni fericiţi, şi mi-am spus: «vreau să fiu cineva şi am să fac tot ceea ce ţine de mine pentru a fi cineva». Am decis să iau totul în serios şi să-mi trăiesc viaţa în aşa fel încât să nu fie risipită. Spre norocul meu, în Israel există o anumită scurtătură pentru asta. Nu e uşoară, dar este totuşi o scurtătură. La 18 ani trebuie să intri în armată şi, dacă ai anumite abilităţi, poţi să ajungi la trupele speciale. Şi exact asta am făcut: m-am înscris la Academia Navală din Israel, care ţine şase ani şi jumătate. Am terminat cursurile în 1983, dar nu a fost o experienţă uşoară.“

    CEL MAI TÂNĂR VICEPREŞEDINTE

    La primul job a ajuns dintr-o întâmplare, la scurt timp după terminarea armatei. „Am terminat armata la 26 de ani, fără a avea studii superioare şi am găsit un anunţ din partea unei companii de asigurări care oferea un curs de specializare. După absolvirea acestuia, aveai asigurat un loc de muncă şi primeai şi o maşină; la vremea respectivă, cei care aveau maşină erau priviţi ca având un statut special. Problema era că trebuia să ai studii superioare şi să ai 28 de ani. Eu nu respectam niciuna dintre condiţii, dar m-am dus totuşi la interviu. Cel cu care m-am întâlnit mi-a spus: «Am acceptat interviul ăsta doar din curiozitate, cum ai îndrăznit să te prezinţi?». L-am întrebat de câţi oameni are nevoie şi mi-a spus că va angaja zece; aşa că i-am propus să mă angajeze în plus, pe lângă posturile disponibile, ca pe un tânăr lipsit de experienţă. I-am spus: «cunoaşterea nu e totul; promit că ceea ce nu înţeleg în timpul zilei voi studia noaptea, iar a doua zi voi cunoaşte problema.» Şi m-au angajat, era în primăvara lui ’88, iar după opt luni am terminat al doilea curs de specializare. Bineînţeles, a trebuit ulterior să obţin diploma de studii superioare, aşa că am urmat cursuri de administrarea afacerilor la sucursala din Israel a unei facultăţi americane. În 1995 aveam 32 de ani şi eram cel mai tânăr vicepreşedinte la cea mai mare companie de asigurări din Israel; obţinusem, între timp, şi masterul în administrarea afacerilor.“

    A ocupat apoi mai multe poziţii în cadrul unor firme de asigurări, iar în 1999 unul dintre cei mai bogaţi oameni din Israel, pentru care mai lucrase în trecut, i-a propus să pună bazele unei companii de asigurări în sănătate. În 2004, după ce investitorul vânduse grupul din care făcea parte, a decis să facă şi el exit.

    A urmat apoi funcţia de CEO al IVECO Israel, pe care a ocupat-o între 2005 şi 2012. A venit ca o provocare, pentru că nu ştia nimic despre camioane. I s-a explicat că situaţia companiei este una extrem de dificilă şi că nu se aşteaptă minuni de la el, aşa că a decis să accepte. „Au fost două elemente care au adus compania de la stadiul de faliment la cel de succes; în primul rând, ştiam că maşinile IVECO au o imagine foarte proastă, pentru că se stricau destul de des. Am ales cea mai stabilă maşină şi am decis să o vindem cu o garanţie completă de trei ani. Astfel, le-am explicat clienţilor că nu vor mai avea cheltuieli suplimentare, pentru că noi vom acoperi în respectiva perioadă toate costurile de service. Pe piaţa din România putem oferi garanţie de până la 57 de luni în care acoperim toate costurile, fiind vorba de maşini, dar în cazul tractoarelor lucrurile sunt puţin diferite. În fiecare zi în care tractorul stă în service, proprietarul trebuie să anuleze comenzile pe care le-a primit, iar asta complică destul de mult situaţia. La acel moment cota de piaţă era de 8%, dar a crescut în scurt timp la 23%. Am câştigat şi destul de mulţi bani într-o perioadă scurtă de timp, iar asta mi-a oferit practic o fereastră de un an de zile. Problema de fond era însă neschimbată: foarte multe maşini se stricau, şi am înţeles că trebuie să rezolv asta cât mai repede. Am primit mai multe propuneri, dar era vorba de lucruri minore, iar eu căutam ceva care să schimbe datele problemei. Atunci când te afli într-o situaţie de criză, rezolvarea problemelor mici nu reprezintă o soluţie. Trebuie să gândeşti la scară mai mare. Şi s-a întâmplat ca acea soluţie pe care o căutam să ajungă la mine pe birou: un tip oarecare a venit la mine şi mi-a spus că are un sistem care adună informaţiile tehnice ale maşinilor, în timp real, şi le trimite prin satelit, dar că nu ştie ce să facă cu el. Reţineţi, era anul 2006. Am luat 100 de maşini şi le-am echipat cu sistemul, iar la scurt timp am descoperit că doar 20-25 de probleme cauzau toate stricăciunile. Şase luni mai târziu, costurile cu garanţiile scăzuseră cu 30%, iar cererile de reparaţii scăzuseră cu 50%. A fost un pas imens către salvarea companiei. Iar compania care producea softul a ajuns să valoreze, astăzi, în jur de 150 de milioane de euro.“

    Să nu renunţi niciodată este unul din motto-urile sale, dar trebuie să fie pus în practică într-un mod inteligent. „E în regulă să greşim pentru că nimeni nu e perfect. Eu am făcut mai multe greşeli decât alţi 3-4 oameni la un loc. O să vă povestesc despre o greşeală din cauză căreia am avut, multe nopţi la rând, coşmaruri. Atunci când eram în clasa a VIII-a jucam baschet, eram foarte înalt pentru vârsta mea. Am avut un meci cu echipa altei şcoli şi, la pauza mare, a trebuit să merg până la baie. Când am revenit pe teren coşurile se schimbaseră, dar eu nu mi-am dat seama aşa că am plecat cu mingea şi am înscris pentru echipa adversă. După asta, toată lumea din şcoală m-a cunoscut; norocul meu a fost că era ultimul an din şcoala generală. Cât despre carieră, una din greşelile pe care le-am făcut a fost atunci când am refuzat un angajat de-al meu care mi-a propus să lucrăm împreună la un proiect. Eu i-am spus că vreau să mă concentrez pe carieră, iar ulterior produsul său s-a bucurat de un succes fantastic, chiar anul trecut în august a vândut compania pentru 25 de milioane de euro. O altă greşeală am făcut-o în timpul armatei: un coleg a venit şi mi-a propus să construim o maşinărie care combina esenţe pentru parfumuri. Eu i-am spus că nu mă interesează, mai aveam puţin şi terminam armata şi voiam să stau liniştit o perioadă. El a pus pe picioare start-up-ul, era prin 1986, iar la scurt timp după s-a descoperit că în tratamentul împotriva virusului HIV e nevoie de un astfel de aparat care să amestece substanţele. A vândut şi el compania ulterior, iar acum are o avere de vreo 150 de milioane de dolari. Suntem în continuare în relaţii foarte bune, pentru că el spune că prietenii pe care ţi i-ai făcut înainte să te îmbogăţeşti sunt prietenii adevăraţi.“

  • Cum să devii Steve Jobs

    O curiozitate m-a facut să caut „Steve Jobs“ pe Amazon, doar la capitolul cărţi, iar rezultatul a fost uluitor: 17.364 de volume care erau conectate cu Steve Jobs într-o manieră sau alta (sigur că nu toate, dar cele mai multe da); de exemplu există reviste de benzi desenate despre omul de afaceri, printre care şi unele japoneze, manga.

    Întorcându-ne la volumul „Becoming Steve Jobs. Din aventurier în vizionar“, de Brent Schlender şi Rick Tetzeli, trebuie spus că volumul se vrea o biografie menită să contrazică stereotipurile legate de viaţa lui Jobs, de exemplu faptul că a fost şi vizionar, dar şi ticălos în egală măsură. Veţi regăsi în carte unele din aspectele ce au apărut deja în cunoscuta carte despre viaţa antreprenorului semnată de Walter Isaacson şi apărută în 2011. Schlender şi Tetzeli sunt jurnalişti, primul semnând pentru Fortune şi The New York Times, iar al doilea pentru revista Fast Company; cartea lor oferă suficiente elemente care să o diferenţieze de cea a lui Isaacson, mai ales în privinţa portretizării personalităţii lui Jobs.

    Tim Cook, actualul şef de la Apple, declara, de altfel, că Isaacson nu a prins esenţa lui Jobs, descriind o persoană cu care el nu ar fi lucrat nici în ruptul capului. În schimb „Becoming Steve Jobs“ a fost mai bine primită de ştabii companiei de tehnologie; Eddy Cue, şeful diviziei de software şi servicii internet din Apple, aprecia, pe Twitter, că este cel mai bun portret al lui Jobs.

    În plus, cartea oferă şi elemente care lipsesc din volumul lui Isaacson, de exemplu modul în care omul de afaceri s-a ocupat de colegii săi de muncă şi de vieţile lor. Apar interviuri cu foşti colaboratori ai lui Jobs de la studioul de animaţie Pixar sau de la Disney. Bob Iger, CEO Disney, povesteşte, de exemplu, că a fost prima persoană care a aflat, în 2006, că boala lui Jobs, cancerul, a recidivat. Iar Tim Cook povesteşte de faptul că în aceeaşi perioadă s-a oferit să-i doneze lui Jobs o bucată din propriul ficat, ofertă pe care Jobs a refuzat-o categoric. Relatările din carte sunt, cele mai multe, ale lui Brent Schlender, care s-a ocupat de Jobs, ca jurnalist, şi la bine şi la rău. „Ce mi-a plăcut mereu la jurnalismul din lumea afacerilor – şi ce-am învăţat de la cei mai buni dintre colegii cu care am lucrat – e că întotdeauna există o latură umană pentru aparent calculata lume din această industrie“, spune el în prologul cărţii, şi citind, am avut într-adevăr, impresia că ştiu mai multe despre omul Jobs. Citiţi cu încredere!