Tag: pensii speciale

  • PNL – soluţia pentru eliminarea pensiilor speciale, abrogarea capitolului din Statut

    „Din punct de vedere al Partidului Naţional Liberal, singura soluţie pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor o reprezintă abrogarea articolului 11 din statutul senatorilor şi deputaţilor şi nu există o altă soluţie care să rezolve pe deplin întreaga problemă. În altă ordine de idei, astăzi, am depus, la primele ore ale dimineţii, o solicitare ce convocare a birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului în care solicităm, în procedură de urgentă, convocarea BPR pentru ora 10.00. Aşteptăm ca BPR-ul să trimită la Comisia de statut proiectul de lege al Partidului Naţional Liberal, care este blocat din luna iunie de către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, pentru a fi dezbătut şi votat astăzi în Plen”, spune Florin Roman.

    El afirmă că Partidul Naţional Liberal a depus această iniţiativă legislativă, la începutul acestui an, dar iniţiativa ”este blocată de către domnul Ciolacu şi PSD, la nivelul Biroului Permanent”.

    „Rugăm şi solicităm tuturor partidelor parlamentare, să susţină solicitarea PNL şi să dăm un vot în Comisia de statut şi în plen, pentru proiectul de lege care abrogă capitolul 11, cel care în articolele 49 şi 50 face referire la acordarea indemnizaţiilor pentru limită de vârstă pentru parlamentari”, adaugă liderul deputaţilor liberali.

    El precizează că legea prevede clar în ce fel se poate renunţa la pensiile speciale ale parlamentarilor.

    „Sunt doar trei situaţii. Prima situaţie este cea de condamnare penală, moment în care parlamentarul respectiv nu mai are dreptul la pensie specială. A doua situaţie, explicită, este renunţarea prin cerere scrisă, venită din partea parlamentarului. Şi trei, abrogarea”, mai spune Roman.

    El menţionează că liberalii susţin abrogarea în integralitate a acestui capitol.

    „Am văzut în aceste zile o atitudine a vechii clase politice reprezentată de domnul Ciolacu şi de domnul Dragnea, practic, asistăm la o reacţie la indigo a ceea ce s-a întâmplat în 2016, când domnul Ciolacu şi domnul Dragnea au jucat o mare cacialma. Şi-au depus în data de 19 demisiile însă, acestea nu au fost finalizate, conform statutului, cu vot în plen ci doar cu un memorandum la nivelul Biroului Permanent. Acest memorandum este insuficient pentru a finaliza procedura parlamentară prin demisie”, conchide Florin Roman.

     

  • Reacţia liderului PMP vine după ce Dan Barna a anunţat că deputaţii şi senatorii USR îşi vor da demisia din Parlament marţi dimineaţă, pentru a nu face parte dintre cei care vor primi pensie specială

    Reacţia liderului PMP vine după ce Dan Barna a anunţat că deputaţii şi senatorii USR îşi vor da demisia din Parlament marţi dimineaţă, pentru a nu face parte dintre cei care vor primi pensie specială. Un anunţ similar a făcut şi liderul PSD Marcel Ciolacu, care a spus că demisionează din Parlament în ultima zi de mandat pentru a nu beneficia de pensie specială.

    „Eu mi-am dat demisia din Parlament anul trecut, nu anul acesta cu 10 zile înainte de alegeri, dar nu le pot spune oamenilor că odată ce mi-am dat demisia nu voi avea pensie specială. Teoretic, nu am un mandat întreg 2016-2020, pentru că în iunie 2019 am plecat din Camera Deputaţilor. Eu în schimb am un mandat întreg 2012-2016 şi, conform prevederilor din lege, beneficiez de pensie specială. Pentru un mandat întreg şi cei doi ani şi jumătate de mandat din 2016-2019. Prin urmare, ceea ce am făcut totuşi pentru a nu beneficia de pensie, am declarat în plenul Camerei Deputaţilor, cerând sa se consemneze în stenogramă, care se publică în Monitorul Oficial că renunţ la acest drept. Am fost singurul parlamentar care a făcut asta!!! Mai mult decât atât, dacă astăzi toţi parlamentarii noştri şi-ar da demisia, dar ei mai au mandate întregi demisia lor nu are niciun efect. Aşa este şi în cazul celor de la USR, ei azi îşi dau demisia, dar peste zece zile toţi sunt realeşi, dacă nu eliminăm pensiile speciale totul rămâne praf in ochi”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.

    Acesta a anunţat că PMP va depune din nou marţi o solicitare prin care cere convocarea Birourilor Permanente Reunite şi aducerea în plen a legii prin care se cere eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari şi primari.

    „Aceasta este soluţia, eliminarea, pentru că demisia şi-a dat-o şi Dragnea şi mulţi alţii, dar pensiile au rămas”, a precizat Eugen Tomac.

  • Cât devin pensiile speciale după taxare şi care va fi pensia maximă a parlamentarilor?

    Marea impozitare a pensiilor de lux este startul campaniei electorale. Doina Pârcălabu, fost şef la Casa de Pensii, demostrează cu cifre cât de mici sunt economiile făcute din impozitarea pensiilor speciale

    La o pensie de 8.000 de lei, economia este de aproape 1.500 de lei. Klaus Iohannis evită să spună dacă promulgă această lege

    Ai auzit atât de des în ultimele luni despre ce mare gaură avem în bugetul statului din cauza pensiilor speciale, încât te-ai fi aşteptat ca ele să fie reduse măcar la jumătate prin noul proiect adoptat în Parlament. Greşit. Doina Pârcălabu, fost şef al Casei naţionale de Pensii, a tradus în cifre pentru tine ce înseamnă impozitarea progresivă a pensiilor speciale.

    Spre exemplu, un pensionar care avea o pensie specială de 8.000 de lei, va încasa, pe viitor, 6.650 de lei, faţă de 7.400 de lei cât încasează acum. Cine are acum o pensie de 9.000 de lei, rămâne cu 6.800 de lei.

    Cele mai mari reduceri sunt la categoria pensionarilor de lux. De exemplu, o pensie de 10.100 de lei devine 7.100 de lei, una de 19.100 de lei va deveni de 8.600 de lei. Cea mai mare pensie de parlamentar, de 12.000 de lei, se reduce la 7.250 de lei.

    Dacă te gândeşti că de aici va avea statul mai mulţi bani pentru a  construi o autostradă sau un spital, te înşeli. Doina Pârcălabu recunoaşte că parlamentarii ar fi  trebuit să bage mai adânc mâna în buzunarul pensionarilor de lux pentru asta. 

    „Cei mai afectaţi sunt cei cu pensile cele mai mari. Economia la buget nu este foarte consistentă pentru că nu discutăm de un număr foarte mare de persoane. Cred că principiile avute în vedere se referă la restructurarea cheltuielilor bugetare”, a spus Doina Pârcălabu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Impozitarea pensiilor speciale, votatî de Camera Deputaţilor

    Deputaţii vor lua o decizie privind impozitarea pensiilor speciale, după ce plenul Camerei Deputaţilor a decis retrimiterea mai multor proiecte privind acest subiect la Comisia de buget pentru raport şi votarea acestuia în cursul şedinţei de miercuri.

    „PSD a propus şi vom vota astăzi în Parlament impozitarea drastică a pensiilor speciale! Cu 85%! Toate pensiile din România trebuie aduse la un nivel decent, comparabil cu cele din sistemul public. Aceşti bani trebuie să se ducă obligatoriu către alocaţii şi pensii şi nu în buzunarele clientelei politice a PNL”, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu.

    Comisia de buget a Camerei Deputaţilor discută rapoartele privind proiectele de lege care se referă la impozitarea pensiilor speciale lucrează în paralel cu plenul pentru a adopta raport.

    „Apreciez acest gest, apreciez că discuţiile au ajuns în acest punct. Eu sper să nu fie o chestie de PR, ci o chestie serioasă, pentru că aceste pensii speciale trebuie impozitate. Nu putem merge pe anulare pentru că am intra în morişca CCR. Dacă există voinţă politică vom vota orice proiect de impozitare a pensiilor speciale, astfel încât să terminăm cu această şaradă”, a declarat liderul deputaţilor PNL, Florin Roman.

     

  • Senatul a respins impozitarea cu 90% a pensiilor speciale. Presadă (USR): Români nu pot fi prostiţi

    Senatorul USR Florina Presadă a declarat, după ce Senatul a respins propunerea de impozitare cu 90% a pensiilor speciale, că USR a încercat încă din 2016 să elimine cu totul pensiile speciale, însă din cauza ipocriziei partidelor parlamentare, eforturile parlamentarilor Uniunii au rămas fără rezultat.

    ”Senatul tocmai a respins propunerea USR de impozitare cu 90% a pensiilor speciale.
    USR a încercat încă din 2016 să elimine cu totul pensiile speciale, însă din cauza ipocriziei partidelor parlamentare, eforturile noastre au rămas fără rezultat. Au spus aceste partide, mai ales PSD, să impozităm aceste pensii speciale.

    Am venit cu o propunere de impozitare iar PSD votează împotriva ei. Şi asta pentru că ei au fost dintotdeauna artizanii şi promotorii acestor pensii speciale, pentru că la PSD politica înseamnă să câştigi voturi cu favoruri făcute unor categorii socio-profesionale. Cum le explică PSD românilor diferenţa dintre pensia minimă de 704 lei şi cea mai mare pensie specială de 70.000 lei?

    De ce nu vrea PSD să aducem la buget miliarde de lei care să intre în investiţii în sănătate, în această perioadă de criză? Cât să mai îndure românii această nedreptate numită pensii speciale? Să ştiţi că cetăţenii români nu pot fi prostiţi. Ei ştiu cine votează împotriva intereselor lor”, a scris pe Facebook Florina Presadă.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Florin Roman: „Judecătorii speciali ai CCR nu-şi taie privilegiile. Întrebarea legitimă a PNL este cum pot nişte judecători ai CCR, beneficiari de pensii speciale, să judece cu bună-credinţă, desfiinţarea pensiilor speciale?

    Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, i-a atacat, miercuri, pe judecătorii CCR, după ce aceştia au declarat neconstituţională abrogarea pensiilor speciale.

    Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, întreabă cum pot nişte beneficiari ai pensiilor speciale să judece desfiinţarea acestora.

    „Judecătorii speciali ai CCR nu-şi taie privilegiile. Întrebarea legitimă a PNL este cum pot nişte judecători ai CCR, beneficiari de pensii speciale, să judece cu bună-credinţă, desfiinţarea pensiilor speciale? O altă întrebare este dacă vreodată, în România, cât timp judecătorii CCR beneficiază de privilegii şi de cumul pensie-salariu, vom putea avea o decizie favorabilă desfiinţării pensiilor speciale?”, spune Florin Roman.

    Potrivit acestuia, PNL a fost singurul partid care a dus la vot final o asemenea lege, care prevede anularea pensiilor speciale, inclusiv cele ale judecătorilor CCR.

    „A fost atacată de aşa-zisul Avocat al Poporului, care a luat o decizie împotriva poporului român, ce respinge pensiile speciale! Vom aştepta punctul de vedere al CCR şi vom reveni cu un nou act normativ care sa ţină cont de motivarea CCR! Ruşinoasă şi dezonorantă decizie!”, a mai spus liderul deputaţilor liberali.

    Judecătorii CCR au decis miercuri că abrogarea pensiilor speciale, inclusiv ale magistraţilor, dar cu excepţia militarilor şi poliţiştilor, este neconstituţională.

  • PNL propune impozitarea cu până la 95% a pensiilor speciale, cu excepţia militarilor şi poliţiştilor. Florin Roman: cei care beneficiază de pensii speciale pot contribui la efortul financiar de care are nevoie România acum

    Parlamentarii PNL au depus miercuri un amendament prin care propun impozitarea progresivă a pensiilor speciale de la 10 până la 95%, cu excepţia pensiilor militarilor şi poliţiştilor.

    Liderul grupului PNL de la Camera Deputaţilor, Florin Roman, spune că este vremea solidarităţii şi a constrângerilor pentru toată lumea, inclusiv a celor care, beneficiind de pensii speciale, pot contribui la efortul financiar de care are nevoie România acum.

    Potrivit acestuia, economiile rezultate din impozitarea pensiilor speciale vor merge pentru achiziţionarea de aparatură medicală, echipamente şi materiale sanitare, dar şi pentru stimularea financiară a personalului aflat în prima linie a războiului cu epidemia de coronavirus.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Parlamentar USR: Cu banii pe pensii speciale în doar ultimii 4 ani puteam construi 243 de spitale

    Deputatul USR Claudiu Năsui spune că statul român a cheltuit în ultimii patru ani 34,3 miliarde de lei pentru pensiile speciale. El a calculat că ar fi putut fi construite cu aceşti bani 243 de spitale noi.

    Parlamentarul USR Claudiu Năsui spune că noile spitale ar fi putut fi dotate cu aceşti bani la standarde înalte.

    „Tot despre pensii speciale şi priorităţi. Ştiţi cât a cheltuit statul român în ultimii 4 ani cu pensii speciale? 34.3 miliarde de lei. Cu banii pe pensii speciale în doar ultimii 4 ani de zile, puteam construi în România 243 de spitale noi nouţe, la standarde înalte”, a spus deputatul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pe lângă creşterea pensiilor şi alegerile anticipate, poate guvenul PNL şi preşedintele Iohannis îşi fac timp pentru a găsi soluţii la principala problemă a României – căderea demografică, şi ce rezolvări sunt pentru creşterea natalitatăţii, aşa cum face premierul Orban al Ungariei. O soluţie care nu costă bugetul există, poate vin şi altele

    De mai bine de un an, Financial Times, cel mai important ziar economic al Europei, scrie şi pune în discuţie tot mai mult problema demografică a Europei care, în ritmul actual de scădere ca număr a populaţiei pe de o parte şi pe de altă parte de îmbătrânire, cu o speranţă de viaţă tot mai ridicată, în lipsa unor măsuri care să ducă la creşterea natalităţii şi la creşterea populaţiei prin deschiderea graniţelor, va afecta întreaga economie a Europei şi, în final, businessurile tuturor companiilor.

    Cu o problemă a forţei de muncă şi în lipsa talentelor, firmele europene vor deveni tot mai puţin competitive, nu vor face faţă concurenţei asiaticilor şi a americanilor, ceea ce va duce la creşterea taxelor şi a impozitelor, măsuri necesare pentru asigurarea surselor financiare pentru plata pensiilor şi a celorlalte măsuri legate de sistemul de sănătate care, prin creşterea speranţei de viaţă, va deveni tot mai costisitor.

    Dacă până acum 2-3 ani Viktor Orban, premierul Ungariei, era văzut ca oaia neagră a Europei, acum discursul lui naţionalist, populist, împotriva birocraţiei de la Bruxelles şi a multinaţionalelor, a fost înlocuit cu măsuri concrete, reale pentru creşterea natalităţii, care ţin chiar prima pagină a Financial Times.

    Dacă Germania are ca politică deschiderea porţilor pentru emigranţii din Siria sau de oriunde din lume pentru a-şi acoperi necesarul de forţă de muncă, Ungaria are o politică pentru susţinerea financiară a celor care fac copii în ţară: cuplurile căsătorite cu trei copii primesc 30.000 de euro, femeile care fac patru copii nu vor plăti impozit toată viaţa, familiile cu minim doi copii primesc credite preferenţiale pentru achiziţia de case, la fel ca şi femeile care se căsătoresc. Bunicii care îngrijesc copii primesc indemnizaţie, iar statul se angajează să facă 21.000 de creşe. Guvernul Orban al Ungariei a luat o măsură ca clinicile de fertilizare să devină un sector strategic.

    Polonia are măsuri pentru încurajarea revenirii în ţară şi pentru creşterea natalităţii, iar în 3 ani salariul minim va creşte cu 80%, până la 800 de euro.

    Ca şi cum nu a fost de ajuns că am pierdut patru sau cinci milioane de români, la care se adaugă 200.000 de români care pleacă anual din ţară şi se întorc prea puţini, plus că 500.000 de români îşi caută în mod constant un job în afară pe site-urile de recrutare, agenda guvernului PNL este ocupată mai mult de creşterea pensiilor cu 40% şi de tema pensiilor speciale, decât de posibile măsuri pentru creşterea natalităţii sau pentru a încuraja familiile să facă copii sau mai mulţi copii.

    Bani pentru creşterea alocaţiilor copiilor nu sunt, o măsură cu care PSD a venit peste noapte şi pentru care guvernul PNL nu are alocaţi bani.

    Nu se ştie nici dacă la jumătatea anului vor fi bani pentru această dublare a alocaţiilor.

    Guvernul PNL şi preşedintele Iohannis, ocupaţi cu alegerea primarilor în două tururi şi cum să facă alegeri anticipate pentru a profita de degringolada de la PSD, nu au pe agendă măsuri pentru problema demografică a României, ca şi cum nu ar exista.

    De ce să discutăm despre ce va fi peste 10-15 ani, când vor fi alţii la putere, când subiectul nostru este menţinerea la putere acum?

    România are printre cele mai generoase scheme din lume de concediu pentru îngrijirea copilului, 887 de zile de concediu maternal plătit, pe locul 5 în lume, indemnizaţia reprezentând 85% din media veniturilor realizate de mamă în ultimele 12 luni.

    Finlanda are cea mai generoasă schemă, cu 4 ani concediu de maternitate plătit.

    Dacă guvernul PNL ar fi curios să afle care a fost cea mai bună măsură pentru mame, ar afla că decizia guvernului Cioloş de a plăti mamelor timp de 2 ani 85% din veniturile pe ultimele 12 luni a fost cea care le-a dat o mai mare încredere şi un mai mare curaj, cel puţin din punct de vedere economic, să facă copii. Dacă guverul PNL cu premierul Orban, al nostru, ar fi curioşi să afle care ar fi una dintre măsurile pe care mamele şi le-ar dori în cei doi ani de concediu pentru creşterea copilului, ar afla că eliminarea pragului de maxim 3.750 de lei pe an în cazul în care ar munci în această perioadă într-o formă de colaborare, ar fi în top.

    Dacă un pensionar poate încasa simultan şi pensia (chiar şi o pensie specială), şi un salariu integral dacă munceşte, de ce mamele nu ar putea lua şi indemnizaţia, şi venitul întreg, nu maxim 3.750 de lei pe an, dacă vor să muncească şi să câştige un ban în perioada de doi ani în care îşi cresc copilul?

    Dacă bunicii au grijă de prunci, iar mamele ar vrea să câştige nişte bani prin colaborări cu timp parţial sau o altă formă de muncă, guvernul PNL ar putea să elimine acest prag. Nu are niciun impact bugetar, guvernul nu trebuie să scoată niciun ban din buzunar, ci dimpotrivă, ar veni bani la buget. Sunt foarte multe mame care ar vrea să lucreze, într-o formă sau alta, în această perioadă, pentru a se elibera de stresul post-natal şi pentru a sta din punct de vedere financiar mai bine.

    O oră-două-trei pe zi ar putea să lucreze fără probleme şi ar mai elibera din presiunea pe care o au, de a avea grijă non-stop de copii.

    Dacă guvernul PNL şi preşedintele Iohannis au alte idei pentru a încuraja cuplurile să facă copii, pentru a creşte natalitatea, pentru a-i încuraja pe cei care sunt afară şi vor să facă copii, să-i facă în ţară pentru a mai atenua din groapa demografică, ele sunt binevenite.

  • Dublarea alocaţiilor a fost aprobată în Parlament. Reducerea TVA şi abrogarea pensiilor speciale, amânate

    Deputaţii au retrimis la comisii proiectul privind abilitarea Guvernului de a da ordonanţe 

    Camera Deputaţilor a votat, în şedinţa plenului de miercuri, retrimiterea la Comisiile de Buget şi Juridică a proiectului care abilitează Guvernul să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice în perioada vacanţei parlamentare. Comisiile au dat marţi un raport de respingere. Citeşte continuarea…

    Camera Deputaţilor a retrimis la comisia de specialitate proiectul de reducere a TVA

    Deputaţii au decis cu 137 de voturi “pentru” şi 136 de voturi “contra” retrimiterea la comisie, pentru două săptămâni, a propunerii pentru modificarea şi completarea articolului 291 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, care reduce TVA de la 19% la 16% iar TVA pentru alimente de la 9% la 5% de la 1 ianuarie 2020.

    Deputatul PNL Florin Roman a declarat la dezbaterile din plen că reducerea cotei unice va îmbunătăţii rata colectării de către stat.

    ”Vreţi să vă răzbunaţi pe PNL. Greşit. Vă răzbunaţi pe România şi veţi plăti şi pentru această aroganţă. Spuneţi că vreţi dialog, dar de fapt nu vreţi decât să arătaţi pesediştilor că azi voi încă sunteţi tari în Parlament, că nu vor fi alegeri a primarilor în două tururi şi dinamitaţi România doar pentru a vă poziţiona în interiorul PSD. (…) Eu sunt iniţiatorul acestui proiect de lege şi mi-l asum, pentru că ceea ce nu înţelegeţi dumneavoastră este că liberalii au altă gândire economică ca şi dumneavoastră. Principiul liberal este foarte simplu, taxe mai mici. Sunt mai mulţi plătitori de taxe şi impozite. Atunci când am venit cu cota unică, tot dumneavoastră, înfieraţi, cu mânia proletară, cota unică. V-am demonstrat că având o cotă maim mică colectăm mai mult decât o cotă mai mare”, a spus Florin Roman, care ceruse retrimiterea la comisie pentru raport suplimentar a proiectului care prevede reducerea TVA.

    Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa a catalogat discursul lui Roman ca un “delir” şi “mârlănie”.

    “Am fost ameninţat de data aceasta, după ce colegul meu a profanat injurii şi ca de obicei a ameninţat. Vreau să spun că data trecută când nu a vrut să plece 10 minute de la microfon, mirosea violent a alcool. Acum nu l-am mirosit, nu ştiu, dar, ca medic, apropo de discursul dumnealui pot să spun cu toată responsabilitatea că aceasta se numeste din punct de vedere psihiatric delir, iar din punct de vedere al lumii din care provin se numeşte mârlănie”, a spus Bacalbaşa.

    În replică, deputatul PNL l-a numit pe Nicolae Bacalbaşa “bufon”.

    “Regele a murit, trăiască regele. Bufonul a rămas acelasi. Anul trecut, la legea bugetului, la o oră târzie ân noapte, îmi amintesc că bufonul se auzea: «Haideti să încheiem, nu mi-am luat pastilele». V-am adus pastilele! Poate vă liniştiţi”, a afirmat Florin Roman.

    Proiectul de lege a primit raport favorabil, marţi, de la Comisia pentru buget a forului legislativ.

    Camera Deputaţilor este forul legislativ decizional în acest caz.

    PNL a cerut retrimiterea dublării alocaţiilor la comisie. Propunerea a fost respinsă

    Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a cerut retrimiterea proiectului de lege care prevede dublarea alocaţiilor pentru copii la comisie, susţinând că nu există punctul de vedere al guvernului şi fişă fiscală. Propunerea a fost respinsă, urmând să fie vot final pe acest proiect.

    Liderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, Florin Roman, a cerut retrimiterea proiectului de lege care prevede dublarea alocaţiilor pentru copii la comisie, susţinând că nu există punctul de vedere al noului guvern şi nici fişă fiscală.

    ”Acest proiect face referire la dublarea alocaţiilor pentru copii. Este o iniţiativă s grupului parlamentar al PSD. Colegii de la PNL doresc ca aceste alocaţii să nu fie mărite. Orice vot în favoarea retrimiterii la comisie arată că PNL este, în opoziţie, un partid populist. Guvernul are obligaţia să găsească resursele financiare”, a spus liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis.

    La rândul său, deputatul UDMR Szabo Odon a spus că parlamentarii Uniunii vor vota în favoarea retrimiterii la comisie, dar că ulterior vor vota dublarea alocaţiei.

    Supusă la vot, propunerea de retrimitere la comisie a iniţiativei a fost respinsă cu 125 de voturi ”împotrivă”, 124 ”penstru” şi opt abţineri, urmând să fie dezbatută şi supusă votului final.

    Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a a votat,marţi, un raport de adoptare pentru proiectul de lege ce prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani la 300 de lei şi la 600 de lei pentru copiii cu handicap.

    Proiectul a fost adoptat de Senat pe 11 martie. Camera Deputaţilor este for legislativ decizional în acest caz.
     

    Camera Deputaţilor ar putea vota, miercuri, proiectul PNL pentru eliminarea pensiilor speciale
     

    Camera Deputaţilor are pe ordinea de zi a plenului de miercuri proiectul de lege al PNL care abrogă pensiile speciale pentru mai multe categorii, inclusiv parlamentari, magistraţi şi funcţionari publici cu statut special, excepţie făcând militarii şi poliţiştii.

    Camera Deputaţilor este for decizional pe proiectul de lege. Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a votat, marţi, un raport favorabil de adoptare a acestei propuneri legislative, cu amendamente.

    Proiectul PNL are în vedere eliminarea pensiilor de serviciu pentru mai multe categorii, printre care: deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitare al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, funcţionari publici cu statul special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membrilor Curţii Constituţionale şi a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România.

    Indemnizaţiile speciale nu au fost eliminate în cazul militarilor şi poliţiştilor.

    Dezbaterile au avut loc pentru ambele iniţiative privind eliminarea pensiilor, atât a PNL, cât şi a USR, însă raportul favorabil a fost dat pentru propunerea PNL.

    Preşedintele Comisiei pentru Muncă, deputatul PSD Adrian Solomon a depus un amendament prin care indemnizaţiile de merit pentru sportivi şi artişti sunt eliminate. Acesta a criticat iniţiativele legislative ale PNL şi USR şi a declarat în timpul dezbaterilor că “ori toţi suntem speciali, ori niciunul nu este special”.

    Pe de altă parte, PSD se opune “categoric” eliminării indemnizaţiilor de merit pentru artişti şi sportivi şi a anunţat că va vota împotrivă acestui amendament la şedinţa de plen, potrivit unui comunicat semnat de Marcel Ciolacu. PSD mai transmite că Solomon nu a avut mandat să depună un astfel de amendament.

    Ulterior, Adrian Solomon a explicat că decizia eliminării tuturor indemnizaţiilor speciale a fost luată în partid. Despre faptul că Marcel Ciolacu susţine că nu a avut mandat să elimine indemnizaţiile pentru sportivi şi artişti, deputatul PSD a precizat că e posibil ca cei din conducere să nu ştie legislaţia.

    Deşi a depus amendamentul care a fost admis, preşedintele comisiei pentru muncă a afirmat că nu-şi doreşte eliminarea indemizaţiilor respective. Întrebat de ce a propus eliminarea celor două categorii de pensii speciale, deputatul a spus: “Ca să-i văd reacţia USR şi a PNL”.

    Deputatul PNL Florin Roman a declarat că liberalii vor încerca să rezolve, în plenul de miercuri, problema indemnizaţiilor pentru cele două categorii. În caz contrar, liberalul a spus că Guvernul va emite ordonanţă de urgenţă.

    Deputatul USR Cristian Seidler a afirmat că pensiile speciale aflate acum în plată trebuie eliminate, nu impozitate, deoarece impozitarea este o capcană.

    Proiectul reducerii TVA la 16%. Camera Deputaţilor votează azi iniţiativa

    Camera Deputaţilor are înscrisă pe ordinea de zi a plenului de miercuri iniţiativa legislativă care reduce TVA de la 19% la 16%, iar TVA pentru alimente de la 9% la 5% de la 1 ianuarie 2020. Proiectul de lege a primit raport favorabil, marţi, de la Comisia pentru buget a forului legislativ. Citeşte aici continuarea…