Obiectele de arta nu par sa aiba foarte mare valoare pentru
romani. Cel mai scump tablou vandut in Romania, “Carciuma la Rucar”
semnat de Nicolae Grigorescu, a fost dat la licitatie cu numai
230.000 de euro, pe cand in alte tari pasionatii de arta ajung sa
plateasca chiar si zeci de milioane de euro pentru o singura opera.
Dincolo de obiect de colectie cu valoare sentimentala, o astfel de
achizitie ajunge sa fie pentru multi o investitie cu randamente
mari, asemenea altora precum imobiliarele sau bursa in vremurile
bune. La noi insa, colectionarii sunt putini, investitori in arta
sunt doar cateva sute, iar cei dispusi sa scoata din buzunar peste
50.000 de euro pentru un tablou pot fi numarati pe degetele de la
maini.
“Arta este considerabil subestimata in Romania”, spune Eugen
Voicu, presedintele companiei de administrare a investitiilor
Certinvest, despre o piata care de-abia anul acesta va depasi 10
milioane de euro, fiind estimata la cel mult 15 milioane de euro,
valoare infima fata de nivelul de 43 de miliarde de euro la nivel
mondial, potrivit calculelor European Fine Art Foundation. Pentru
cei mai multi, obiectele de arta au mai degraba potential estetic
si mai putin de castig, dar privita ca o investitie, arta ar avea
toate sansele sa inceapa sa ia amploare in urmatorii ani si sa
ajunga chiar la 30 de milioane de euro in Romania in 2013, dupa cum
apreciaza Manuela Plapcianu, directorul executiv al casei de
licitatii Artmark.
In ultimii 15 ani, randamentul mediu anual al investitiilor in
arta a fost de peste 27%, pondere care pare cu atat mai interesanta
in contextul economic actual, cand putine sunt investitiile care
pot asigura un astfel de castig. Pe asta mizeaza acum si Voicu,
care in urmatoarele saptamani, imediat ce va primi autorizarea de
la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), urmeaza sa
porneasca un fond de investitii dedicat exclusiv investitorilor in
arta, cu planuri ambitioase sa stranga cinci milioane de euro,
adica aproximativ o treime din intreaga piata din acest an. “Arta
este destul de ferita de criza, fiind considerata un activ
refugiu”, justifica Voicu decizia lansarii Certinvest Arta
Romaneasca.

In linii mari, fondul va administra banii pasionatilor,
investitorilor interesati de arta care nu detin cunostintele sau
mijloacele financiare pentru a cumpara opere pe cont propriu sau
investitorilor care cauta sa-si diversifice portofoliul
investitional, tranzactionand tablouri la sfatul unor specialisti
din Comisia Expertilor Independenti si Comitetul Independent al
Evaluatorilor.
Practic, atinge atat segmentul necunoscatorilor care ar fi vrut
sa faca astfel de investitii, cat si pe cel al oamenilor mai putin
dispusi sa plateasca zeci sau sute de mii de euro pentru un singur
tablou, avand in vedere ca sumele investite pot fi chiar si de
5.000 de euro. “Nu ma pricep la arta, dar caut de mai multa vreme
oportunitati de investitii ca sa diversific portofoliul”, spune
Dragos Novac, fondatorul Metropotam si al Krogos Software, afaceri
pe care le si conduce. A facut de-a lungul timpului mai multe
investitii, dar niciodata pe cont propriu, tocmai motivul pentru
care se gandeste sa se orienteze si catre arta, acum ca banii pot
fi administrati de oameni specializati si ca accesul la tablouri de
valoare este mult mai facil.
“Fondul este oarecum un proiect-pilot care poate dovedi
potentialul pietei de arta si poate duce la dezvoltarea ei si la
aparitia altor fonduri de investitii in arta”, considera Eugen
Voicu. Un prim impact se va putea vedea in numarul licitatiilor
desfasurate, in conditiile in care acum fiecare dintre cele sapte
case de licitatii din Romania organizeaza cate o licitatie pe luna,
numarul obiectelor vandute fiind estimat la 700, potrivit Artmark.
Pe termen mai lung vor fi tranzactionate mai multe opere si
randamentul va fi si el mai mare.
Certinvest Arta Romaneasca se asteapta in prima faza la un
randament mediu anual de 15% inca din primul an de investitie.
Castigurile pot fi insa cu mult mai mari, opere ale unor pictori
precum Ion Tuculescu, Octav Bancila sau Gheorghe Petrascu avand
randamente de aproximativ 40%. Sau pot ajunge chiar sa se dubleze.
S-a intamplat cu tablourile pictorului de avangarda Max Herman
Maxy, care s-au apreciat in ultimii zece ani cu 138%.