Tag: parlamentari

  • Banii nu au culoare politică: Revin pensiile speciale pentru aleşii locali. Parlamentarii PSD, UDMR, PNL şi PMP vor ca primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de CJ să primească pensii speciale

    “Începând cu 1 ianuarie 2019, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu legea au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie specială pentru limită de vârstă, dacă sunt realeşi pentru un nou mandat”, potrivit unui proiect care modifică Legea 393/2004 privind Statul aleşilor locali.
     
    Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene ar urma să beneficieze de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului.
     
    „Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie şi cu orice alte venituri realizate. Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se acordă în limita a 3 mandate complete şi se calculează ca produs al numărului de mandate cu 0,25 din salariul de bază minim brut garantat în plată. Indemnizaţia pentru limită de vârstă se actualizează ori de câte ori se majorează sau se indexează salariul de bază minim brut garantat în plată”, potrivit sursei citate.
     
    Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suportă din bugetele locale a unităţilor administrativ teritoriale şi se plăteşte de către acestea, se arată în proiectul de lege.
     
  • Ţara unde parlamentarii NU au nici un privilegiu. Oare la noi ar fi posibil aşa ceva?

    Probabil dacă parlamentarii români s-ar trezi peste noapte în Suedia, de exemplu, probabil ar considera că trăiesc un adevărat coşmar. Ţara nordică nu oferă bani suplimentari pentru chirie, asistenţi personali sau maşină cu şofer, iar deputaţii de acolo nu beneficiază nici de imunitate. În schimb, ei trebuie să îşi declare toate cheltuielile, iar informaţiile pot fi accesate de orice cetăţean. 

    O poveste de la mijlocul anilor ’80 exemplifică cel mai bine cum funcţionează modelul suedez. După moartea premierului ţării, văduva acestuia s-a prezentat la birouri cu o cutie plină cu pixuri marcate cu cuvintele “Proprietatea Trezoreriei”. Pentru că acestea nu mai aveau cum să fie folosite de soţul ei, femeia a considerat corect să le restituie.

    Venind spre vremurile actuale, aflăm că sistemul nu s-a schimbat deloc. Corupţia şi folosirea incorectă a fondurilor publice sunt extrem de rare, iar privilegiile politicienilor, puţine.

    Miniştrii folosesc şoferul şi secretara instituţiei pe care o reprezintă, nu au personal alocat lor în mod special. Doar premierul suedez are dreptul la o locuinţă de serviciu. Parlamentarii care locuiesc la peste 50 de kilometri pot închiria o proprietate a statului de până în 40 de metri pătraţi şi care costă până la 900 de euro. Ei nu primesc bani pentru secretare sau consilieri şi nici sume suplimentare pentru deplasări. Beneficiază doar de transport public gratuit.

    “Eu îi plătesc pe politicieni. Nu văd niciun motiv ca banii contribuabililor să fie folosiţi pentru a le asigura o viaţă de lux”, spune un plătitor de taxe suedez.

    În total, un parlamentar suedez costă contribuabilii doar o sumă de două ori mai mare decât salariul mediu pe economie. În România, sumele totale cheltuite pentru un ales al poporului se ridică la 19 salarii medii pe economie.

    Contribuabilii suedezi pot supraveghea personal activităţile şi cheltuielile aleşilor. Centrul documentelor oficiale ale guvernului pune la dispoziţia oricărui cetăţean mailuri oficiale, declaraţiile de avere şi chiar informaţii despre licitaţiile publice. Detaliile merg până acolo încât se poate găsi chitanţa de la masa de prânz a premierului cu preşedintele Băncii Centrale, document care arată ce au mâncat sau au băut cei doi, scrie realitatea.net

  • Celentano din „Las Fierbinţi”, mesaj pentu ministrul Justiţiei: “Cred ca studenţii lu’ Tudorel se distrează rău la cursuri!:)) Noapte băi băiatule”

    Celentano are un mesaj şi pentru ministrul Justiţiei.
     
    Celentano din „Las Fierbinţi” este revoltat de ceea ce se întâmplă în anul centenar şi de deciziile luate de politicieni, potrivit Libertatea.
     
    “Am intrat în anul centenar. Şi? Am intrat cu un parlament care functioneaza ilegal. În 2009 a avut loc un referendum perfect valabil care a avut un rezultat simplu: 300 de parlamentari si parlament unicameral. Buna, rea,aceasta a fost vointa poporului. Aşa trebuia să se facă. Ca la Brexit,bun,rău, dracu să-l ia şi pe ala…sa se faca daca asa a vrut poporul.
     
    Desteptii astia de politicieni o tot scaldă că poporul sa nu iasa in strada,sa se manifeste la vot,ca asa e democratia….pai s-a votat intr-un fel si voi tot nu executati bai … care sunteti deputati şi senatori! De ce?
     
    Ca vă „place” privilegiile „care le aveti,nu?” S-a votat intr-un fel si e altfel, se iese în stradă şi degeaba,tot fac ce vor. Eu nu pot sa consider acest parlament ilegal? Ca votul de la referendum are putere juridica mare. Sa mai vorbim de UDMR care nu e partid politic si e în Parlament? 100 de ani de Romania,nu-mi dau seama daca e prea mult sau prea putin!?”, a scris Adrian Văncică pe blogul personal.
     
    “Cred ca studentii lu’ Tudorel se distreaza rau la cursuri!:)) Noapte bai baiatule”, a scris Celentano din „Las Fierbinţi”, pe contul de socializare, după discursul Ministrului Justiţiei în care a cerut revocarea Laurei Codruţei Koveşi.
  • Remuz Borza: „9.000 de lei reprezintă o indemnizaţie decentă. Vreţi să venim desculţi?”

    „Şi alaltăieri, când am discutat pe moţiunea simplă pe muncă am vorbit despre ipocrizia şi populismul unor colegi. Ce ipocrizie e mai mare decât să votezi împotriva propriilor indemnizaţii şi să te calci pe picioare la casierie ca să le încasezi? Nu am văzut niciun semnatar din cei 52 pe moţiunea simplă că s-au legat cu lanţuri ca o formă de protest împotriva acestor indemnizaţii sau că au refuzat să le încaseze, după cum nici la USR nu am văzut niciun coleg care să dea o declaraţie la casierie prin Secretariatul general, că refuză încasarea indemnizaţiei”, a declarat deputatul neafiliat Remus Borza, criticand discursul opoziţiei cu privire la majorarea indemnizaţiilor pe care le primesc parlamentarii.

    Remus Borza a susţint că „un demnitar prost plătit este vulnerabil la prostie şi la corupţie” şi le-a cerut colegilor săi „să pună la adăpost demnitarii acestei ţări de astfel de tentaţii”.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • Tăriceanu, Băsescu, Florian Coldea şi George Maior vor fi audiaţi în comisia SRI

    “Pentru săptămâna viitoare, marţi pe data de 20 februarie, va fi invitat la comisie dl Călin Popescu-Tăriceanu. Domnia sa a şi confirmat. Pe data de 27 februarie, tot marţi, îl invităm la comisie pe dl George Maior, urmând ca la o săptămână după, în speţă 6 martie, să vină la comisie dl Florian Coldea. Iar in săptămâna următoare o să-i propunem d-lui preşedinte Traian Băsescu să vină la comisie când îi permite timpul domniei sale şi în contextul în care putem să avem şedinţă de comisie – ne-am dori să fie data de marţi, să vedem dacă dl Traian Băsescu poate să fie pe 13 martie la comisie, urmând ca după aceea celelalte persoane despre care s-a vorbit in spaţiul public să stabilim când le invităm”, a declarat, marţi, Claudiu Manda.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis atacă la CCR legea care permite parlamentarilor, miniştrilor, primarilor să fie comercianţi

    Sesizare de neconstituţionalitate ridicată de şeful statului vizează Legea pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, adoptată de Parlament în decembrie 2017.

    Legea dedusă controlului Curţii Constituţionale are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 161/2003 în sensul eliminării incompatibilităţii funcţiilor de deputat, senator, membru al Guvernului, prefect, subprefect, primar, viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean, cu calitatea de comerciant persoană fizică.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liviu Dragnea i-a prezentat lui Iohannis lista cu semnăturile parlamentarilor majorităţii

    “Am făcut un tabel cu parlamentarii PSD ALDE şi o susţinere semnată cu fiecare. În ultimele zile au apărut informaţii că sunt parlamentari care nu o vor susţine şi că am pierdut majoritatea. Nu le-am lăsat acolo, nici nu a dorit domnul preşedinte, dar să il informăm că nu există o problemă cu majoritatea parlamentară”, a declarat Liviu Dragnea, după consultările de la Cotroceni.

    Întrebat de ce nu a vrut să lase lista preşedintelui Iohannis, Dragnea c completat că a existat un dialog în care preşedintele a spus că “ştie care este majoritatea”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce prevede noul proiectul pentru modificarea codurilor penale, susţinut de parlamentari PSD

    Astfel, potrivit propunerii, luarea de mită (art 289 CP) ar urma să fie “fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase materiale care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri” şi “se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta”.

    Faţă de forma în vigoare, scade limita inferioară a pedepsei (de la 3 ani la 1 an) şi dispare sintagma „sau pentru altul”.

    De asemenea, în ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită (art. 290 CP), pedepsele ar urma să scadă, propunându-se limite de la 6 luni la 5 ani, în loc 2 – 7 ani

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PÂNĂ UNDE SE VA AJUNGE? Proiect PSD: Conflictul de interese şi incompatibilitatea se prescriu în termen de trei ani

    Propunerea legislativă a fost iniţiată de deputatul PSD Cătălin Rădulescu şi este susţinută de alţi 102 parlamentari de la PSD, Florea Damian (neafiliţi) şi Furic Iarco (minorităţi).

    Propunerea conţine un singur articol care are următorul cuprins: „Faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PÂNĂ UNDE SE VA AJUNGE? Proiect PSD: Conflictul de interese şi incompatibilitatea se prescriu în termen de trei ani

    Propunerea legislativă a fost iniţiată de deputatul PSD Cătălin Rădulescu şi este susţinută de alţi 102 parlamentari de la PSD, Florea Damian (neafiliţi) şi Furic Iarco (minorităţi).

    Propunerea conţine un singur articol care are următorul cuprins: „Faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro