BusinessMagazin

Tag: parinti

  • Soluţii bazate pe inteligenţă artificială care previn hărţuirea minorilor atunci când sunt pe internet

    Elementul de  noutate:

    În comparaţie cu soluţiile de securitate existente pe piaţă, noul modul de control parental permite atât detectarea prădătorilor online, cât şi a hărţuirii pe internet.
    Modulul identifică agresorii sexuali prin depistarea atacurilor transmise în scris prin servicii de mesagerie online şi a solicitărilor sau schimburilor de fotografii cu conţinut nepotrivit. Mai mult, modulul îi semnalează părintelui atât conversaţii în care copilul este forţat să aibă un comportament nepotrivit, cât şi cereri de întâlnire în afara locuinţei sau de aflare a adresei de acasă venite din partea unor străini. Orice încercare de a obţine numere de carduri, adrese, date personale sau parole va declanşa, de asemenea, o alertă către părinte. Componenta antihărţuire este capabilă să detecteze comportamentul sau limbajul ostil – iniţiat de către copil sau îndreptat înspre el – menit să rănească emoţional o persoană, când agresiunea are loc în mod repetat şi creează un dezechilibru de putere între cele două părţi.
    Modulul monitorizează constant mesajele şi fotografiile trimise pe platforme precum WhatsApp, Facebook Messenger şi Instagram, dar şi pe alte aplicaţii populare.
    Părintele primeşte prin e-mail, zilnic, săptămânal sau lunar, un raport cu activitatea online a copilului, unde i se semnalează activităţile cu un grad crescut de risc şi potenţial periculoase.

    Descrierea inovaţiei:

    Studiile Bitdefender arată că doi din trei adolescenţi au fost hărţuiţi pe internet cel puţin o dată în ultimul an, jumătate au persoane necunoscute în lista de prieteni, iar unuia din douăzeci i s-au solicitat fotografii cu conţinut sexual. Inovaţia a pornit de la o nevoie reală a persoanelor care au iniţiat proiectul, părinţi fiind, după ce au sesizat potenţialele pericole la care se expun copiii. Ca urmare a rezultatelor unor studii de piaţă pentru testarea obiceiurilor de consum şi verificarea comportamentului online, care au inclus copii şi părinţi, specialiştii de la Bitdefender au explorat apoi principalele semne ale hărţuirii, având discuţii cu echipe de psihologi. Ei au validat informaţiile cu echipele tehnice ca să vadă în ce măsură există posibilitatea tehnologică de a fi implementate într-un produs software. Întreg procesul a durat aproximativ un an şi jumătate şi a înglobat expertiza a circa 20 de angajaţi din domenii precum dezvoltare, testare, machine learning, analiză comportamentală, management şi marketing de produs. Bugetul total alocat dezvoltării acestei inovaţii până la faza de produs a fost de peste 2 milioane de euro.
    Lansat în luna octombrie 2018, modulul antihărţuire din soluţia Bitdefender pentru control parental este disponibil pentru toţi utilizatorii de Bitdefender BOX din ţările vorbitoare de limbă engleză (Statele Unite ale Americii, Canada) şi va fi inclus în viitor, ca pachet opţional, şi în soluţiile Bitdefender Internet Security şi Bitdefender Total Security.

    Efectele inovaţiei:

    Modulul antihărţuire din soluţia de control parental, dezvoltat integral de cercetători din România, răspunde unor nevoi fundamentale ale părinţilor: să ştie că ai lor copii sunt în siguranţă, că nu ajung accidental pe site-uri cu conţinut nepotrivit, că nu petrec prea mult timp pe dispozitive, că nu sunt hărţuiţi sau se regăsesc în situaţii conflictuale când navighează pe internet şi, totodată, că nu pun în pericol integritatea locuinţei şi a celorlalţi membri ai familiei.
    După prima lună de la lansare, unu din şase utilizatori de Bitdefender BOX din Statele Unite ale Americii şi Canada foloseşte soluţia de control parental care include noul modul antihărţuire, timp în care algoritmii au analizat mii de conversaţii cu potenţial de risc. Instrumentul urmăreşte să consolideze relaţia părinte-copil şi nu se vrea a fi un instrument de invadare a vieţii personale a minorului. Astfel, părintele nu are acces la conţinutul conversaţiilor, iar alertele pe care le primeşte ar trebui să îi apropie şi să îi facă să discute despre subiectul respectiv. Mesajele primite de părinte sunt însoţite şi de recomandări ale unor psihologi, specifice fiecărei situaţii semnalate.

  • Un tânăr din Caracal a transformat pasiunea părinţilor într-o afacere, iar acum produsele lui ajung în toate colţurile ţării

    Daniel Baciu, un tânăr din judeţul Olt, a dezvoltat pasiunea familiei pentru apicultură într-o afacere cu miere de al­bine. „Afa­ce­rea Beemag Mie­re de Ro­ma­naţi a apărut ca o soluţie la nevoile oamenilor de a consuma produse apicole de calitate, iar eu aveam în spate experienţa de familie acumulată în cei peste 30 de ani de apicultură“, spune Daniel Baciu, fonda­to­rul Beemag Miere de Romanaţi.

    Brandul a apărut anul trecut, după ce anterior, familia a investit constant în utilaje necesare pentru extracţia mierii, maşini pentru transportul acestora, aparatură de îmbuteliat sau etichete. În prezent, com­pania deţine 300 de familii de albine. Produsele Beemag sunt comercializate în mediul online, prin intermediul târgurilor şi expoziţiilor la care participă, dar şi prin spaţiul special amenajat, deţinut în centrul oraşului Caracal. Iar preţurile produselor pornesc de la 20 lei şi pot ajunge până la 40 lei pentru un kilogram de miere, variind în funcţie de „sortimentul de miere, de raritatea acestuia şi de cantitatea obtinută“. 

    Un tânăr din Caracal a transformat pasiunea părinţilor într-o afacere, iar acum produsele lui ajung în toate colţurile ţării 

     

  • Corigentul României: Educaţia

    Statul român a alocat, în 2017, numai 3,7% din PIB pentru finanţarea sistemului de educaţie, cu un punct procentual mai puţin decât media europeană (de 4,7% din PIB) şi cu mult sub media din state dezvoltate precum Belgia, Finlanda sau Danemarca, unde cheltuielile cu învăţământul depăşesc 6% din PIB anual.

    „Educaţia din România nu este subfinanţată de 25 – 30 de ani, de la Revoluţie, subfinanţarea învăţământului este de vreo 40 de ani, de la criza din anii ’70 şi de la plata datoriei externe. De atunci este în declin învăţământul românesc“, spune Vasile Mih, directorul Colegiului Naţional „Dragoş Vodă“ din Sighetu Marmaţiei (jud. Maramureş). În opinia lui, cel mai mare impact în rezolvarea deficienţelor din educaţia românească l-ar avea alocarea celor 6% din PIB educaţiei – prevăzuţi în lege – care ar permite sistemului să crească şi să se modernizeze.

    „Nu este o poveste a tranziţiei, este o poveste a României. Iar societatea civilă şi mediul de afaceri au început să găsească soluţii pentru asta, ca să aibă oameni pregătiţi într-un anumit fel în viitor, oameni capabili să se angajeze. Eu am găsit termenul «employability» (angajabilitate – n.red.) într-un singur document şcolar din România, în legea calităţii; în Anglia acest termen este pe fiecare perete din fiecare şcoală“,  a mai spus Vasile Mih, care conduce un liceu cu 1.000 de elevi. Mih este unul dintre cei 40 de directori de şcoală din România care au fost selectaţi pentru un program de leadership organizat de Asociaţia pentru Valori în Educaţie, un ONG din domeniul educaţional.

    Sistemul de învăţământ a fost unul dintre cele mai „reformate“ sisteme din ultimele decenii: peste 100 de modificări au fost aduse în aproape 30 de ani la legile învăţământului. În plus, noul ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, care a ocupat această funcţie şi în trecut (de numele ei se leagă desfiinţarea şcolilor profesionale), a venit săptămâna trecută cu câteva idei noi de reformă, printre care se află şi introducerea aşa-numitului bacalaureat „profesional“ sau tehnologic“, care să nu permită accesul absolvenţilor la facultate, ci doar într-o formă de educaţie duală.
    Găsirea unei căi de rezolvare a problemelor complexe din sistemul de învăţământ nu este o sarcină uşoară, mai ales în contextul în care niciodată n-a fost mai greu pentru angajatori să definească ce înseamnă forţă de muncă bine pregătită, spune Ramona Jurubiţă, country managing partner în cadrul firmei de audit şi consultanţă KPMG.

    „În secolul precedent, întrebarea «ce vrei să te faci când vei fi mare?»˃ era prima întrebare pe care o puneau părinţii, rudele, cunoştinţele unui copil. Şi majoritatea copiilor aveau răspunsuri clare sau cel puţin îşi imaginau cum ar arăta meseria pe care vor dori să o facă. Acum auzim din ce în ce mai rar astfel de întrebări. Acesta este contextul absolut bulversant în care se pune problema reformei sistemului de educaţie românesc, despre care ştim cu certitudine că este inadecvat pentru nevoile copiilor astăzi“, adaugă Jurubiţă.

    Modelul Coreei: „Talentul nu contează, dacă munceşti vei deveni bun la orice“

    Ramona Jurubiţă a dat exemplele sistemelor de educaţie finandez şi coreean, recunoscute, la nivel global, ca fiind modele de urmat, pentru că au dovedit că au adus rezultate foarte bune în dezvoltarea copiilor. Astfel, şcoala finlandeză este concentrată pe dezvoltarea unei identităţi pentru copil, de aceea peste 30% din materiile studiate sunt opţionale, iar metodele bazate pe experimentare sunt favorizate. De asemenea, şcoala coreeană este concentrată pe performanţă prin efort uriaş de învăţare.

    „Talentul nu contează, dacă munceşti vei deveni bun la orice, îţi spune şcoala coreeană, iar societatea bazată pe meritocraţie şi valoarea educaţiei o confirmă apoi din plin. La acest moment, amândouă sistemele de învăţământ – finlandez şi coreean – par să răspundă adecvat propriilor nevoi sociale, cele două ţări devenind economii puternice şi datorită valorii pregătirii şcolare“, adaugă Jurubiţă.

    În opinia ei, românii sunt deficitari astăzi la acest capitol, dar România îşi poate propune măcar să reducă în următorii ani rata analfabetismului funcţional, definită prin incapacitatea de a înţelege un text citit şi de a utiliza într-un context adecvat informaţia asimilată. Într-adevăr, circa 42% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeţi funcţional, potrivit unui studiu al Centrului de Evaluare şi Analize Educaţionale, în contextul în care media acestui indicator la nivelul statelor Uniunii Europene este de 20%.

    „Unii dintre aceşti elevi devin studenţi. Şi chiar reuşesc să obţină diplome universitare sau de master. De ce cred că acesta trebuie să fie obiectivul principal? Fiindcă toate muncile care presupun seturi de instrucţiuni repetitive sau de memorie vor fi din ce în ce mai automatizate. Nu cred că în secolul XXI un om va rămâne relevant pe piaţa muncii dacă nu poate înţelege şi pune în aplicare sarcini complexe, fiindcă este analfabet funcţional“, mai spune Jurubiţă, atrăgând atenţia asupra faptului că, potrivit unor studii, 85% din meseriile care vor fi în anul 2030 încă nu au fost inventate.
    De altfel, rezultatele testelor PISA (Programme for International Student Assessment) din 2015 (cele mai recente) arată că elevii români au performanţe care îi plasează cu mult sub media restului statelor care au participat la această evaluare realizată de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. PISA este o evaluare internaţională care măsoară competenţele de bază ale elevilor în trei domenii principale: citire/lectură, matematică şi ştiinţe. Deşi rezultatele din 2015 arată o îmbunătăţire faţă de anul 2006, prin comparaţie cu anul 2012 elevii români au înregistrat un regres. În 2018, România va participa din nou la acest program de evaluare internaţională.

    „Noi aplicăm teste elevilor după nişte metode de acum 40 de ani, de aceea avem rezultate atât de slabe la testele PISA, iar schimbarea trebuie să pornească de la noi. Atâta vreme cât te duci la clasă şi spui doar nişte formule chimice, copiii nu au cum să gândească, să experimenteze“, explică Violeta Dascălu, directoarea Şcolii Ferdinand I din Capitală, care şcolarizează în prezent 729 de copii.

    Reducerea abandonului şcolar trebuie să devină prioritate

    Violeta Dascălu a fost, de asemenea, selectată pentru un program de leadership organizat de Asociaţia pentru Valori în Educaţie. Programul, care are o durată de un an, are ca scop dezvoltarea abilităţilor de leadership ale directorilor pentru a creşte performanţele acestora şi ale şcolilor şi pentru a îmbunătăţi calitatea predării şi rezultatele elevilor.

    „Schimbarea a început, deoarece prin programe de tipul Academiei de Leadership pentru directorii de licee putem găsi soluţii şi le putem împărtăşi cu colegii noştri şi cu alţi profesori. Spre exemplu, în cadrul Şcolii Ferdinand, ea a reuşit o scădere a abandonului şcolar de la 6,5% în 2010 la 1,5% în prezent, printr-un set de măsuri simple, care nu au implicat eforturi financiare.
    „Noi ne-am dat seama că, deşi aveam şi noi rezultate academice bune – nu foarte multe, dar existau –, dacă mergem doar pe ideea aceasta de a scoate olimpici riscăm să îi pierdem pe ceilalţi copii sau să nu ne mai ocupăm de ei. Pentru că am avut copii care nu veneau la şcoală din diverse motive: aveam copii cu părinţi plecaţi în străinătate care absentau, cu părinţi şomeri sau la limita sărăciei, copii crescuţi de alte persoane decât părinţii lor etc. Sunt adevărate poveşti în spatele abandonului şcolar al copiilor şi noi ne-am străduit ca în primul rând de aceşti copii să ne ocupăm, să îi aducem la şcoală şi să încercăm să îi reţinem cât mai mult“, a mai spus Violeta Dascălu. Astfel, aceasta a apelat la ajutorul ONG-urilor din sectorul educaţiei pentru a face anchete sociale chiar acasă la familiile copiilor care absentau.

    Abandonul şcolar este una dintre marile vulnerabilităţi ale României, având în vedere că aproape unu din cinci copii abandonează în fiecare an şcoala, România fiind astfel pe penultimul loc în Uniunea Europeană la rata abandonului şcolar din 2017. Astfel, aproape 270.000 de tineri români părăsesc timpuriu şcoala în România, rata abandonului şcolar – de 18,1% –  fiind de aproape două ori mai mare decât media UE – de 10,6%.

    Dacă aş fi ministrul educaţiei…

    În contextul în care România se află pe ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte cei mai importanţi indicatori ai sistemului de învăţământ, Business MAGAZIN i-a întrebat pe liderii din business ce măsură ar adopta astăzi dacă ar fi la conducerea Ministerului Educaţiei, pentru a avea o forţă de muncă mai bine pregătită în viitor.

    „Ministerul Educaţiei are 300.000 de angajaţi prost plătiţi, demotivaţi şi, parte dintre ei, incompetenţi. În consecinţă, i-aş cere premierului să respecte legea şi să acorde educaţiei 6% din PIB. În paralel, m-aş înconjura de consilieri competenţi care să mă ajute să instaurez meritocraţia pe toate palierele. Cu o resursă umană de calitate, corect plătită, sistemul s-ar regenera din interior şi ar găsi cele mai bune soluţii“, crede Andrei Goşu, managing partner în cadrul Ascendis, cea mai mare companie de training de pe piaţa locală.

    Într-adevăr, statisticile arată că, în ciuda creşterilor de salarii din ultimii ani, angajaţii din învăţământ au rămas cenuşăresele sectorului bugetar: câştigă, în medie, 2.700 de lei net pe lună (în septembrie 2018), cu mult sub nivelul salariului mediu al funcţionarilor publici, care au salarii de peste 4.200 de lei net sau al angajaţilor din sănătate, care au ajuns la o medie de 3.500 de lei net lunar.

    În opinia Ramonei Jurubiţă de la KPMG, una dintre măsurile de urgenţă pe care le-ar lua dacă ar fi la conducerea Ministerului Educaţiei ar fi obligativitatea ca orice dascăl din România să primească pregătire specială pentru învăţarea metodelor de învăţare participativă, care combat analfabetismul funcţional (nu memorare, ci înţelegere în context şi aplicare a cunoştinţelor dobândite, gândire critică), indiferent dacă predă matematică, chimie sau limbi străine.

    „Pentru evaluarea profesorilor, aplicarea cu succes a acestor metode ar trebui să fie în topul criteriilor utilizate. Cu ce fonduri să facem aceste lucruri şi poate multe altele? Încercând să implic şi mediul privat“, mai spune ea. Un potenţial obstacol pentru această măsură ar putea fi, adaugă Jurubiţă, cele 87% dintre firmele româneşti care nu pot acorda sponsorizări şcolilor.

    În prezent, sunt plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderilor 87% din totalul companiilor active, dar acestea pot efectua sponsorizări numai pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, în timp ce unităţile de învăţământ nu se încadrează pentru a beneficia de astfel de sponsorizări.

    „Care este potenţialul impact? Şcolile pierd accesul la 20% din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. Despre ce sumă vorbim? Estimez această sumă la 700 milioane de euro, în mod prudent. Întreg bugetul educaţiei pe 2018 este de aproximativ 5,11 mld. euro, deci contribuţia ar fi semnificativă“, spune Jurubiţă.

    Teodor Blidăruş, preşedinte al ANIS – Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii – şi CEO & cofondator al companiei de dezvoltare de soluţii IT pentru industria financiară Fintech OS, spune că, dacă ar fi ministrul educaţiei, ar pune accent pe informatică în primul rând.

    „Această disciplină implementată în curricula şcolară de la cele mai mici clase, chiar din preşcolar, are rezultate deosebite. Nu numai că performanţele elevilor vor fi mai bune la matematică, citire sau scriere, dar vor dezvolta o gândire structurată şi analitică“, crede Blidăruş.

    Competenţele din zona informaticii i-ar face pe elevi să înţeleagă tehnologia şi cum le poate ajuta/schimba vieţile, pe toate segmentele ei. De asemenea, studierea informaticii şi a domeniilor conexe le va dezvolta creativitatea şi spiritul de iniţiativă, iar procesul de învăţare va fi mult mai rapid, mai ales că o parte se studiază sub forma jocurilor.

    „Impactul direct va fi că România şi-ar utiliza mai bine şi cu valoare adăugată talentele, conducând invariabil la o creştere semnificativă a numărului de absolvenţi în facultăţile tehnice, precum şi o încurajare naturală a dezvoltării tehnologiilor emergente, care vor defini viitorul, dar ne-ar oferi şi o populaţie consumatoare avizată de tehnologie, aptă a discerne beneficiile de capcane“, adaugă Blidăruş. O a două măsură-cheie este cea legată de lucrul în echipă şi dezvoltarea capacităţilor elevilor de a colabora. Focusul exclusiv pe performanţă individuală nu mai este neapărat de actualitate“, mai spune preşedintele ANIS.

    Un alt obstacol care stă în faţa schimbării de care are nevoie sistemul de educaţie este mentalitatea, spun liderii din business, pentru că există o presiune socială puternică de a fi în rândul lumii“, dar cu primul loc în UE la capitolul analfabetism funcţional nu suntem în medie. Prin urmare, profesorii ar trebui să considere normal să facă parteneriate cu firme din mediul privat, având ca obiectiv rezolvarea acestei probleme, iar atunci când evaluările profesionale vor depinde semnificativ de acest indicator, vom avea un factor motivant suplimentar, mai spune Ramona Jurubiţă.
    „Pe de altă parte, profesorii, ca de altfel părinţii şi copiii, sunt deja afectaţi negativ de lipsa de predictibilitate în ceea ce priveşte programa şcolara, aceasta schimbându-se în fiecare an, iar schimbarea nu pare a răspunde nevoilor pieţei muncii. Programa şcolară nu ar trebui să fie o decizie politică, ci ar trebui să fie pregătită şi cu consultarea profesorilor şi a reprezentanţilor mediului privat“, adaugă Jurubiţă.

    De asemenea, ar trebui introduse testări obligatorii, standardizate la nivel naţional, în fiecare clasă gimnazială şi de liceu din România, pentru evaluarea nivelului de alfabetism funcţional, pentru a identifica evoluţia acestui indicator esenţial.

  • ZF la 20 de ani: Dacă spui acum unui tânăr la primul job că în 1998 părinţii lui aveau 75 de euro pe lună, se va întreba cum puteau să trăiască cu acei bani, care în prezent înseamnă un city-break sau o pereche de pantofi

    Dacă i-ai spune cuiva care acum are primul job şi cere un pachet salarial de 1.000 de euro pe lună că atunci salariul mediu era de 75 de euro pe lună ar crede că este o glumă. Cum puteau părinţii lui să trăiască cu acei bani într-o lună, care acum înseamnă un city – break?
     
    Dobânda la BNR era de 38%, iar acum este de 2,5% sau 3,2% la Robor şi ni se pare mult după creşterea din ultimul an.
     
    PIB-ul României era de 31 mld. euro,  cu 5 milioane de salariaţi, iar acum se duce spre 200 mld. euro cu 4,9 milioane de salariaţi.
     
    Ziarul Financiar a avut şansa să fie martor al acestei perioade şi de aceea putem spune că economia şi businessul din România au crescut la un nivel la care noi, în 1998 – o perioadă când ne lovise criza din Rusia şi din ţările asiatice, iar investitorii străini puteau fi număraţi pe degete –, nu credeam că vom ajunge.
     

  • Elev de clasa întâi, STRÂNS de gât de învăţător până a rămas fără aer

    Învăţătorul este acuzat că a strâns de gât un elev din clasa I, până când copilul ar fi rămas fără aer.

    Incidentul a avut loc joi, iar părinţii elevului au făcut o plângere la Poliţie împotriva dascălului.

    “Am înregistrat o sesizare şi poliţiştii fac cercetări într-un dosar penal pentru purtare abuzivă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Botoşani, Alexandra Dascălu.

    În acest caz a fost declanşată o anchetă şi de către Inspectoratul Şcolar Botoşani, bărbatul fiind acuzat că şi în trecut ar fi agresat alţi elevi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un NOU TIP DE ŞCOALĂ. De ce îşi trimit părinţii COPIII la şcoli unde sunt PUŞI LA MUNCĂ şi unde sunt INTERZISE telefoanele

    Campusul şcolii Midland este situat în Los Olivos, SUA şi aici studenţii taie lemn şi au grijă de animale între orele de istorie şi matematică, scrie Business Insider.

    Cei 90 de elevi nu se uită niciodată la telefoanele mobile timp de şase săptămâni. Ideea pentru o astfel de şcoală a venit de la fondatorul Paul Squibb care este de părere că elevii trebuie să aprecieze astfel de lucruri. Şcoala nu are angajaţi pentru curăţenie şi mentenanţă deoarece fiecare elev are propriul job: spălă geamurile, mătură şi culeg legume din ferma de 10 acri de lângă şcoală.

    Dacă un elev nu-şi respectă sarcina atunci colegii lui se supără. “De exemplu, dacă ai sarcina să bagi lemne pe foc pentru a încălzi apa, dar nu o faci, atunci nimeni nu se poate spăla cu apă caldă”.

    Pentru că elevii să studieze aici părinţii trebuie să plătească o taxă de 55.300 de dolari pe an şi cam 40% din studenţi o achită, restul beneficiind de o bursă de 32.000 de dolari. Potrivit Business Insider, mulţi dintre elevii Midland ajung la universităţi precum Stanford şi Harvard şi mulţi consideră că experienţa rustică de la şcoală îi schimbă.

    Trecerea la o viaţă fără telefoane mobile poate părea ciudată în lumea tehnologizată din prezent. Mai mulţi studenţi au spus că este dificil la început să renunţe la telefoane, dar, într-un final, spun că se bucură că pot trăi şi fără smartphone-uri. “Credeam că toţi am devenit nişte zombii cu capul în telefoane mobile. Eu mă bucur că nu am avut telefonul mobil”, spune Jade Feldsher, o elevă de 16 ani.

  • Dacă nu înveţi, vei ajunge să speli vasele!

    Într-un interviu acordat cunoscutului ziar american de business The Wall Street Journal pentru suplimentul de lifestyle, Jean-George Vongerichten, în vârstă de 61 de ani, un chef francez care administrează 39 de resturante la nivel mondial, îşi aminteşte cum, după o masă în oraş la un restaurant celebru de lângă Strasbourg – Auberge de L’ill, trei stele Michelin, tatăl lui i-a spus chefului care venise să întrebe cum a fost mâncarea: Fiul meu nu este bun de nimic. Dacă ai nevoie de cineva ca să spele vasele, el pare că are o înclinaţie către acest lucru.

    Şi de aici a pornit totul pentru acest chef francez, pe care tatăl lui voia să-l îndrume către o şcoală de ingineri, pentru a putea să preia ulterior afacerea familiei legată de cărbune.
    Apariţia show-urilor de televiziune Master Chef cu toate declinările lui din fiecare ţară, Got Talent, cine ştie câte sunt, a scos la iveală talente imense şi a valorizat meserii/profesii extraordinare care au schimbat industrii întregi.
    Iar acest lucru este valabil şi în România.
    Până la apariţia unui show de tip Master Chef, meseria de bucătar era văzută undeva jos pe scara percepţiilor din societate. Cum să spui că eşti sau că vrei să te faci bucătar? Părinţii au muncit o viaţă întreagă ca să te ţină în şcoală ca tu să ajungi într-o bucătărie, să tai cartofi, să faci ciorbă sau friptură? În primul deceniu de după ’90, cei care aveau puţină tangenţă cu bucătăria sau care sfârşeau acolo pentru că nu le plăcea cartea au plecat la muncă în vest, unde se plătea mai bine.
    Dar şi aşa, această meserie nu a crescut în ochii noştri. Nu putea trece dincolo de bucătărie. Numai cei care aveau sau care încercau să deschidă restaurante, un business cu o marjă mare dacă ştii să-l administrezi, ştiau ce înseamnă şi cât de valoros este un bucătar, unul bun. Dar oferta de bucătari era destul de redusă pentru că în anii ’90 nimeni nu mai voia să îmbrăţişeze această meserie. Din acest motiv câştigurile au început să crească pentru cei care intrau în bucătărie. Cel mai bine plătiţi erau bucătarii de la hotelurile internaţionale, acolo unde erau responsabili şi de gestiunea stocurilor, sectorul care îţi poate dubla sau ruina businessul.
    După Master Chef, totul s-a schimbat. Dintr-o dată nu mai era o ruşine să spui că eşti bucătar, meserie transformată în chef, iar această poziţie a început să urce în clasamentul joburilor. Chefii au ajuns staruri, iar show-ul Master Chef a scos la iveală noi talente care nu îşi propuseseră neapărat să îmbrăţişeze această meserie.
    Industria de restaurante creşte susţinut în Bucureşti şi în principalele oraşe pentru că businessul creşte, salariile cresc, pentru că apar clădiri de birouri, pentru că noile generaţii de corporatişti vor să mănânce în oraş.
    În perioada comunistă şi până spre anii 2000, ieşitul la restaurant era un lux. În cel mai bun caz îţi permiteai să mergi la Mc Donald’s sau Pizza Hut.
    Dar creşterea businessului, creşterea numărului de tranzacţii, creşterea necesităţii de networking au schimbat cererea şi oferta de restaurante, care au atras după sine necesitatea mai mare de bucătari, ospătari sau chelneri.
    Cei mai buni chefi, să le spunem aşa, câştigă de la 3.000 de euro pe lună în sus net şi pot ajunge chiar la 8.000 de euro.
    Bancherii, ale căror salarii au stagnat în criză, pot să fie geloşi pentru acest lucru.
    Chefii mai buni şi care pot aduce rezultate în business – atragere de clientelă, gestiunea bucătăriei, realizarea meniului – au început să fie vânaţi, ca fotbaliştii. Au primă de instalare, casă, maşină etc.
    Bucureştiul se corporatizează, se internaţionalizează, iar acest lucru înseamnă şi mai multe restaurante, deci necesitatea de noi şi noi bucătari.
    Clienţii sunt mai sofisticaţi, încep să ceară şi altceva în afară de piept de pui la grătar cu o salată, iar meniurile trebuie concepute şi realizate conform cererii.
    Investitorii bagă sute de mii de euro – dacă nu chiar milioane – în amenajarea unor restaurante, în speranţa că vor avea succes.
    Bucătarul este un star, iar celor care îmbrăţişează acestă profesie nu le mai este ruşine de ea, ci dimpotrivă. Pentru a fi în pas cu tendinţele, şi bucătarii trebuie să înveţe, dincolo de talent. Piaţa este în acest moment la mâna lor pentru că sunt prea puţini faţă de cât este cererea.
    Ce-i lipseşte în prezent României în acest domeniu este o şcoală sau o facultate Master Chef (cred că cea de pe Viilor este depăşită), care să formeze generaţii de bucătari şi apoi de chefi, exact cum s-a întâmplat în Franţa sau în Italia sau America. Un restaurant este un business foarte bun dacă ai un bucătar bun, capabil să atragă clienţi. Iar pentru bucătari este o profesie extrem de generoasă, cu venituri chiar şi peste cele din industria IT.
    Dacă nu eşti bun de nimic, fă-te bucătar!

  • Cei mai bogaţi părinţi din lume: Părinţii lui Jeff Bezos au investit în firma fiului lor în 1995, iar randamentul investiţiei a ajuns la 12.000.000%

    Părinţii lui Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, cu o avere de peste 150 de miliarde de dolari, au făcut în 1995 una dintre cele mai de succes investiţii, în compania fondată de fiul lor, potrivit Bloomberg.

    În urmă cu 23 de ani, Jackie şi Mike Bezos au investit 245.573 de dolari în site-ul de comerţ online lansat de fiul lor.

    A fost un pariu imens, îşi aminteşte Mike Bezos, tatăl vitreg al lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon, în cadrul unei declaraţii publice pe o scenă din philadelphia în 2015.

    „Vrea să ştiţi cât de riscant este”, le-a spus fiul părinţilor, „deoarece vreau să vin acasă la cină sau pentru Ziua Recunoştinţei şi nu vreau să rămâneţi supăraţi pe mine”.

    O listare şi 23 de ani mai târziu, participaţia părinţilor ar valora astăzi aproximativ 30 de miliarde de dolari. Asta i-ar face mai bogaţi decât co-fondatorul Microsoft, Paul Allen, a treia cea mai bogată persoană din lume.

    Deţinerile părinţilor nu au fost făcute publice până la sfârşitul lui 1999. În timp ce este neclar cât de mult deţin, donaţiile constante de acţiuni Amazon către fundaţia lor caritabilă sugerează că ei încă deţin o felie sănătoasă din a doua cea mai mare valoare bursieră a lumii.

    Părinţii au donat 595.027 acţiuni către Fundaţia Familiei Bezos din 2001 până în 2016, potrivit declaraţiilor publice. Cele 25.000 de acţiuni donate în 2016 valorau aproximativ 20 de milioane de dolari la acel moment.

    Dacă nu au vândut sau donat o altă parte din acţiuni, părinţii lui Bezos ar deţine aproximativ 16,6 milioane de acţiuni, adică 3,4% din companie, ceea ce îi transformă în al doilea cel mai mare acţionar individual după Jeff Bezos.

    În acest caz, randamentul investiţiei lor ar fi de 12.000.000%, o performanţă care i-ar face şi pe cei mai mari capitalişti să roşească.

     

  • Accident morta în Turcial: Trei români au decedat/ UPDATE: Victimele provin dintr-o familie din Blaj, părinţii şi fiica lor, fostă candidată la primărie

    Şoferul unui microbuz, la bordul căruia se aflau patru turişti români, a pierdut controlul vechiului şi a ieşit de pe carosabil, intrând într-un copac de pe marginea şoselei. Poliţia nu a stabilit încă cu exactitate cauza producerii incidentului, care a avut loc duminică după-amiază, informează agenţia Demirören Haber Ajansı (DHA)

    Trei români, membri ai aceleiaşi familii, au decedat la locul accidentului, iar un ghid turistic de origine din Rusia a murit ulterior în urma rănilor suferite.

    Un alt român şi şoferul microbuzului şi un alt ghid au fost şi ei răniţi.

    O familie din Blaj, judeţul Alba, turiştii români morţi în accidentul rutier din sud-vestul Turciei

    Trei persoane, doi soţi şi fiica lor, sunt turiştii români care au murit, în urma accidentului rutier produs pe o şosea din zona localităţii Kemer, în sud-vestul Turciei. Andreea Ilieş a candidat, în 2016, la alegerile locale pentru a deveni primar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Potrivit unor surse apropiate familiei, aceştia se aflau în concediu în Antalya, iar accidentul s-a produs pe drumul de la aeroport spre un hotel din Kemer.

    Familia Ilieş, care a murit în accident, era foarte cunoscută în Blaj, fiica celor doi soţi, Andreea, candidând, în 2016, la alegerile locale pentru funcţia de primar, însă fără succes.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Back to school: Cât costă să cumperi rechizite şi să pregăteşti un copil de şcoală

    În timp ce pentru copii începerea şcolii vine cu teme şi trezit de dimineaţă, iar pentru părinţi reprezintă un stres în plus şi multe cheltuieli, producătorii de rechizite pot să se plângă doar de volumul de muncă, generat de dublarea vânzărilor din această perioadă. 

    “Aproximativ 40% din volumul total de rechizite vândute de companie pe parcursul unui an de zile este realizat în intervalul iulie-septembrie”, spune Marilena Zamfir, directorul executiv al Dacris, distribuitor la nivel naţional, în toate lanţurile mari de retaileri şi librării, al unei serii de branduri de profil precum Pilot, Casio şi Toy Color.

    Reprezentanta Dacris spune că în ultimii doi ani a remarcat o creştere de 10-15% a bonului mediu şi se aşteaptă ca trendul să îşi continue traiectoria ascendentă. „Din datele pe care le avem din online, valoarea medie a unei achiziţii de la persoane juridice a crescut cu aproximativ 25%, în cazul celor fizice creşterea fiind mai liniară.” Zamfir observă că printre factorii care au dus la o evoluţie pozitivă a pieţei şi a consumului de rechizite se numără creşterea puterii de cumpărare a consumatorilor şi accesul facil la o diversitate mare de produse atât în mediul online, cât şi în cel offline. Herlitz România, parte integrantă a grupului Pelikan, cu o prezenţă de peste 25 de ani pe piaţa locală, a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 11 milioane euro, iar trendul în 2018 este unul ascendent. În acest moment, compania are un număr de 77 de angajaţi, plus colaboratori externi.

    În ceea ce priveşte grupul Dacris, acesta a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 23 de milioane de euro, iar creşterea de 10% pe care reprezentanţii companiei o preconizau la începutul anului a fost deja atinsă în primul semestru al acestui an. 

    Valoarea pieţei locale de profil este greu de determinat, susţin reprezentanţii celor două companii, deoarece „piaţa rechizitelor se întrepătrunde în anumite zone cu cea de office şi există chiar şi firme care nu sunt de profil şi îşi adjudecă proiecte care fac parte din piaţa rechizitelor”, argumentează Horaţiu Nicolau, directorul general al Herlitz România.

    Totuşi, „dacă ar fi să luăm în calcul atât faptul că piaţa de articole pentru şcoală şi hobby în zona UE este estimată la 30 de miliarde de euro, din care Germania are un consum de 4 miliarde de euro şi Marea Britanie 3,5 miliarde de euro, cât şi faptul că în România piaţa de carte se ridică la aproximativ 80 de milioane de euro, estimăm că în total această categorie de produse tinde spre aproximativ 100 de milioane de euro în România, din care 40-50% se realizează în perioada de Back To School”, spune Marilena Zamfir.

    În opinia lui Horaţiu Nicolau, comparativ cu pieţele din vestul Europei, România stă destul de bine, deoarece „în ultimii trei ani piaţa s-a maturizat destul de mult, devenind una la fel de dinamică şi selectivă ca şi cea din vest”.

    Pe de altă parte, Marilena Zamfir observă că, momentan, românii alocă rechizitelor circa 10% din salariul mediu lunar, valoarea medie a achiziţiilor încadrându-se între 100 şi 300 de lei, „departe de consumul înregistrat în UE unde, în medie, un consumator alocă 350 de euro acestor produse”.

    Una dintre schimbările esenţiale pe care Nicolau le remarcă pe piaţă în ultimii ani este „migrarea vânzărilor din zona tradiţională înspre online. Clientul devine tot mai comod şi mai dornic de a fi informat corect”.

    Totodată, tendinţele consumatorilor sunt orientate din ce în ce mai mult spre zona de produse premium. Zamfir remarcă o rafinare a gusturilor consumatorilor români în ceea ce priveşte alegerea rechizitelor şcolare şi că aceştia sunt tot mai atenţi la calitatea materialelor din care sunt confecţionate.

    „Consumatorul român apreciază din ce în ce mai mult diversitatea şi calitatea crescută în rândul produselor pentru şcoală şi nu numai. Vedem, din ce în ce mai des, clienţi care caută produse care îmbină eficienţa cu atenţia la detalii şi finisaje şi chiar acordă o grijă mai mare asupra calităţii materialelor folosite.” Ea spune că, în prezent, accentul nu mai cade pe preţul cel mai mic, iar acesta a ajuns să conteze mult mai puţin, aceasta fiind o consecinţă normală a faptului că avem de-a face cu un consumator cu multe surse de informare la îndemână, pe care le foloseşte, ceea ce îl face avizat, educat şi cu aşteptări mai mari.

    Ideea este susţinută şi de Horaţiu Nicolau: „Clienţii doresc să aibă cele mai noi produse, fiind la zi cu toate trendurile şi inovaţiile apărute în piaţa de profil. Deci vorbim de un client selectiv. Totuşi, în continuare un factor important, alături de gusturi, rămâne aspectul financiar, fiecare având un buget destul de clar stabilit pentru achiziţiile de şcoală”.

    În ciuda trendului digitalizării şi a dezvoltării mediilor de informare şi comunicare moderne, rechizitele rămân o categorie de produse importante în viaţa fiecărui copil. „Deşi ne-am aşteptat la o restrângere a pieţei de profil, ultimii ani au fost caracterizaţi de o creştere uşoară a apetitului de consum”, spune Horaţiu Nicolau.

    În ceea ce priveşte digitalizarea, reprezentanţii celor două companii nu o văd ca pe un pericol pentru businessurile pe care le conduc. „Digitalizarea este o realitate a timpurilor noastre şi nu vedem în ea o ameninţare. Încercăm să o integrăm, înţelegând şi explicând în acelaşi timp că tradiţia nu va dispărea niciodată. Conexiunile emoţionale, trăirile, gândirea şi creativitatea sunt stimulate de scrisul de mână”, spune reprezentantul Herlitz. „Aceasta (digitalizarea – n.red.) afectează mai mult rechizitele clasice, care sunt substituite de mijloace moderne de învăţare, însă cele două pot coexista, le putem chiar combina ca să obţinem maximul din orice situaţie educaţională.

    Digitalizarea este parte a progresului şi a schimbărilor la care asistăm”, spune şi Marilena Zamfir. 

    Se poate lua în calcul situaţia în care copiii nu vor mai apela la pix şi hârtie în cadrul cursurilor? „Putem vorbi de situaţii punctuale în care anumite materii, anumiţi profesori sau anumite şcoli vor demara proiecte pilot complet digitalizate, dar să extrapolăm asta la un astfel de scenariu este deocamdată imposibil. Modernul şi tradiţionalul se vor îmbina mereu, iar arta de a le îmbina în pas cu timpul este cheia reuşitei”, crede Nicolau. La fel, Marilena Zamfir este de părere că „este necesar un echilibru care să ne ajute să ţinem pasul cu tehnologia, dar care să nu ne îndepărteze de spiritul creativ care stă la baza caracterului uman. Părinţii şi profesorii ar trebui să încurajeze copiii să scrie şi să citească cât mai mult şi să le dea ustensilele potrivite: creioane, pixuri, stilouri, hârtie colorată, iar copiii vor avea o satisfacţie mult mai mare devenind din spectatori (la televizor), creatori”.

    Educaţia este considerată astăzi un subiect destul de controversat, crede Nicolau. „Informaţiile sunt mult mai uşor accesibile copiilor în mod direct fără intermediari, rolul educatorului schimbându-se de la cel care înainte aducea informaţia, la cel de paznic sau gardian al acesteia. Astăzi părinţii îşi asumă din ce în ce mai mult responsabilitatea educării propriilor copii, pe când copiii au posibilitatea de a încerca mult mai multe modalităţi de învăţare, se simt mai implicaţi în deciziile propriului parcurs educativ. Totodată, faptul că au în permanenţă acces la tehnologie le oferă posibilitatea să fie autodidacţi”, concluzionează el.