Tag: Pakistan

  • Regin: autopsia virusului spion despre care industria securităţii IT a păstrat tăcerea

    REGIN, IDENTIFICAT DE CERCETĂTORII DE LA SYMANTEC, SE CREDE CĂ A FOST DEZVOLTAT DE UN STAT, AVÂND DREPT ŢINTĂ COMPANII DE TELECOMUNICAţII DIN RUSIA ŞI ARABIA SAUDITĂ.

    Potrivit companiei de securitate informatică Symantec Corporation, Regin este controlat de o agenţie de spionaj occidentală, virusul fiind mult mai sofisticat decât predecesorul său Stuxnet, socotit cel mai sofisticat din lume. Stuxnet a fost dezvoltat de hackeri ai guvernelor din Statele Unite şi Israel, în urmă cu patru ani, pentru a obţine informaţii legate de programul nuclear iranian.

    Şeful Kaspersky Labs, companie de securitate informatică din Rusia care a descoperit virusul Stuxnet, a explicat pentru Financial Times că Regin vizează companiile de telecomunicaţii pentru obţinerea unor câştiguri financiare şi şi-a pus amprenta asupra sistemelor de control ale unor organizaţii importante a nivel mondial, ceea ce arată că dezvoltatorii virusului, prin breşele virtuale serioase pe care le creează, au intenţii serioase.

    Cel mai important aspect al Regin este capacitatea sa de a păstrunde în centrele GSM ale reţelelor de telefonie mobile. Potrivit Kaspersky Labs, hackerii au reuşit să fure astfel userii şi parolele administratorilor de sistem ale unei companii de telecomunicaţii din Orientul Mijlociu. ”Nimic nu se poate compara cu asta„, a declarat Orla Cox, director la Symantec, care consideră că un astfel de virus sofisticat necesită ani de zile pentru a fi creat.

    Kaspersky a refuzat să menţioneze compania sau ţara unde a avut loc atacul Regin asupra staţiei GSM, dar este posibil să fie vorba despre Afganistan, Iran, Siria sau Pakistan.

    Potrivit documentelor publicate de Edward Snowden, două operaţiuni ale NSA, cu nume de cod MYSTIC şi SOMALGET, au implicat pătrunderea în reţelele mobile din mai multe ţări, pentru colectarea de date privind apelurile mobile din şi spre aceste ţări. În cazul a două dintre aceste ţări, Bahamas şi Afganistan, a avut loc şi înregistrarea integrală a convorbirilor.

    ”Uneori, Regin nu lasă nimic în urmă, niciun indiciu, iar infecţia dispare complet de îndată ce este căutată, pur şi simplu dispare. Asta arată cu ce avem de-a face„, a explicat Cox.

    Potrivit unui oficial occidental din domeniul securităţii, motivele şi originea acestor atacuri sunt dificil de identificat. În opinia sa, Regin poate fi un exemplu pentru un atac intern, cu alte cuvinte este posibil ca ţara ţintă să fie chiar ţara de origine a acestuia.

    Până acum, Symantec a descoperit că victimele sunt în mare parte companii din Rusia, Arabia Saudită, America Latină, Irlanda şi Iran. Compania a dezvăluit că Regin a fost programat să atace sistemele online ale unor companii mari precum Microsoft Corporation, fiind penetrate serverele de e-mail şi mesagerie pentru telefonia mobilă.

    Între timp, Eugene Kaspersky, directorul general al Kaspersky Labs, a avertizat că sistemele IT ale companiilor energetice cad tot mai des pradă ale unor astfel de atacuri cibernetice, el adăugând că aceste atacuri sunt bine planificate şi au loc atunci când sunt cel mai puţin aşteptate. Din acest motiv, companiile, mai ales cele din telecomunicaţii, trebuie să adopte mai multe elemente de protecţie virtuală.

    Kaspersky a arătat că aceşti hackeri au întrecut orice limită, folosindu-şi expertiza pentru activităţi pornind de la ocolirea punctelor de securitate pentru furtul de mărfuri din fabricile ucrainene şi până la modificarea cifrelor indicate de cântare.

    Recent, atacurile cibernetice au avut ca ţintă corporaţii mari precum JPMorgan şi Home Depot, de unde hackerii au furat date confidenţiale aparţinând a milioane de familii şi companii mici şi mijlocii. În urma atacurilor, au fost pierdute datele a până la 83 de milioane de clienţi.

    Niciuna dintre ţintele virusului Regin nu se află în Statele Unite sau Marea Britanie, Australia, Canada sau Noua Zeelandă, majoritatea fiind în Rusia şi Arabia Saudită, 28%, respectiv 24%. Irlanda este pe locul al treilea, cu 9% dintre atacuri produse pe teritoriul său.

    Între statele în care a fost descoperit virusul se mai află Algeria, Afganistan, Belgia, Brazilia, Fiji, Germania, Iran, India, Malaiezia, Siria, Pakistan, Rusia şi o mică insulă din Pacific, Kiribati.

    ”Credem că Regin nu provine din partea suspecţilor obişnuiţi. Nu credem că Regin a fost creat în Rusia sau în China„, a spus Mikko Hypponen, director pentru cercetări la F-Secure, publicaţiei Guardian. Compania sa a detectat pentru prima oară virusul Regin pe un server al unei companii din nordul Europei.

    Se crede că numai câteva state sunt capabile să creeze ceva atât de complex precum Regin. Dacă sunt excluse China şi Rusia, mai rămân SUA, Marea Britanie sau Israel drept cei mai probabili candidaţi. Candid Wueest, cercetător la Symantec, consideră plauzibilă sugestia că un stat occidental se află în spatele atacurilor.

  • Manifestanţi antiguvernamentali pakistanezi opresc emisia televiziunii publice

    “Manifestanţi au intrat în birourile PTV, debranşează firele, suntem în stare de asediu, sunt pe cale să ne pirateze emisia”, a declarat un prezentator la postul de televiziune PTV. După câteva momente, televiziunea nu mai emitea.

    Manifestanţii, dotaţi cu bâte, au distrus de asemenea instalaţiile televiziunii şi au smuls afişe cu premierul Nawaz Sharif, căruia îi cer demisia.

    După aproximativ 30 de minute, soldaţii pakistanezi au intervenit şi i-au evacuat pe cei câteva sute de manifestanţi, reluând controlul asupra postului public de televiziune.

    Partizanii opozanţilor Imran Khan, fost jucător de cricket devenit politician naţionalist, şi Tahir ul-Qadri, un lider religios stabilit în Canada, protestează de la 15 august în capitala pakistaneză pentru a cere demisia premierului, pe care îl acuză de fraude la alegerile legislative din mai 2013.

    Manifestaţiile au fost paşnice până sâmbătă seara, când cei doi opozanţi le-au cerut susţinătorilor lor să se deplaseze în faţa reşedinţei premierului, situată pe bulevardul Constituţiei, în apropiere de enclava diplomatică unde se află principalele ambasade.

    În faţa miilor de manifestanţi, poliţia a recurs la gaze lacrimogene şi la gloanţe de cauciuc.

    Aceste confruntări între poliţie şi manifestanţi, care continuau luni în centrul oraşului, s-au soldat cu cel puţin trei morţi şi aproape 500 de răniţi, între care aproximativ 100 de femei şi copii.

     

  • Manifestanţi antiguvernamentali pakistanezi opresc emisia televiziunii publice

    “Manifestanţi au intrat în birourile PTV, debranşează firele, suntem în stare de asediu, sunt pe cale să ne pirateze emisia”, a declarat un prezentator la postul de televiziune PTV. După câteva momente, televiziunea nu mai emitea.

    Manifestanţii, dotaţi cu bâte, au distrus de asemenea instalaţiile televiziunii şi au smuls afişe cu premierul Nawaz Sharif, căruia îi cer demisia.

    După aproximativ 30 de minute, soldaţii pakistanezi au intervenit şi i-au evacuat pe cei câteva sute de manifestanţi, reluând controlul asupra postului public de televiziune.

    Partizanii opozanţilor Imran Khan, fost jucător de cricket devenit politician naţionalist, şi Tahir ul-Qadri, un lider religios stabilit în Canada, protestează de la 15 august în capitala pakistaneză pentru a cere demisia premierului, pe care îl acuză de fraude la alegerile legislative din mai 2013.

    Manifestaţiile au fost paşnice până sâmbătă seara, când cei doi opozanţi le-au cerut susţinătorilor lor să se deplaseze în faţa reşedinţei premierului, situată pe bulevardul Constituţiei, în apropiere de enclava diplomatică unde se află principalele ambasade.

    În faţa miilor de manifestanţi, poliţia a recurs la gaze lacrimogene şi la gloanţe de cauciuc.

    Aceste confruntări între poliţie şi manifestanţi, care continuau luni în centrul oraşului, s-au soldat cu cel puţin trei morţi şi aproape 500 de răniţi, între care aproximativ 100 de femei şi copii.

     

  • TOPUL celor mai riscante ţări pentru afaceri. Ce loc ocupă România

     Cele mai riscante ţări pentru afaceri sunt Venezuela, Nigeria, Egipt, Pakistan şi Argentina.

    Dintre ţările europene, Ucraina este cea mai nesigură, pe poziţia a şasea, urmată de Rusia (pe locul 11), Turcia (pe 15), Croaţia (pe 22), România (pe 26), Bulgaria (29), Ungaria (30), Slovacia (32), Slovenia (35), Letonia (36), Cehia (38) şi Lituania (39).

    Cele mai sigure cinci ţări sunt Taiwan (locul 43), Qatar (42), Emiratele Arabe Unite (41), Chile (40) şi Lituania (39).

    În clasamentul Bloomberg, înaintea României, cu un grad mai ridicat de risc, se află Thailanda (24) şi Peru (25), în timp ce pe poziţiile imediat următoare se situează China (27) şi Arabia Saudită (28), ţări vazute ca fiind mai sigure.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel puţin zece rebeli ucişi într-un nou atac cu avioane fără pilot efectuat în Pakistan

    Este vorba despre cel de-al doilea atac cu avioane americane fără pilot efectuat în nord-vestul Pakistanului, considerat un bastion al insurgenţilor care întreţin legături cu Al-Qaida.

    Un prim atac efectuat miercuri în satul satul Dargah Mandi, în Waziristanul de Nord, la aproximativ zece kilometri vest de oraşul Miranshah, s-a soldat cu moartea a şase insurgenţi.

    Şase rachete au fost lansate de trei avioane americane fără pilot împotriva unor insurgenţi prezenţi într-un complex, a precizat joi pentru AFP un oficial local din domeniul securităţii, adăugând că două vehicule au fost de asemenea vizate.

    Potrivit unui oficial pakistanez din domeniul securităţii, patru dintre cei şase insurgenţi ucişi miercuri erau uzbeci, iar ceilalţi doi talibani din Punjab.

    Atacul a avut loc în timp ce talibanii pakistanezi şi mişcarea islamică Uzbekistan au anunţat că jihadişti uzbeci i-au sprijinit pe talibani în asaltul de peste 12 ore, soldat cu 37 de morţi duminică şi luni, de la aeroportul din Karachi, cel mai mare din Pakistan.

    Acest asalt sângeros a ridicat semne de întrebare cu privire la modul în care un astfel de comando rebel a intrat într-una dintre zonele strategice ale ţării, în principiu cele mai securizate.

    Atacul a fost revendicat de Mişcarea Talibanilor din Pakistan (TTP), principalul grup rebel islamist din ţară şi apropiat de Al-Qaida, ale cărui numeroase atacuri au provocat peste 6.000 de morţi din 2007.

  • Cum arată unul dintre cele mai bizare recorduri din ultimul timp – VIDEO

    Tânărul Mohammad Rashid  a spart cea mai mare cantitate de nuci într-un minut… cu propriul cap. El a zdrobit astfel la propriu recordul deţinut anterior la această categorie de Ashrita Furman în Statele Unite ale Americii. Dacă recordul anterior era de 44 de nuci sparte cu capul, Mohammad a ajuns la un număr de 155.

    Iată cum arată filmuleţul care a surprins recordul lui Mohammad Rashid:

     

     

  • SIPRI: Importurile de armament ale Indiei şi Pakistanului sunt în creştere puternică

     Importurile indiene au progresat cu 111 la sută între anii 2004-2008 şi perioada 2009-2013, trecând de la 7 la sută la 14 la sută din totalul importurilor mondiale, afirmă SIPRI. Importurile pakistaneze de sisteme de arme majore au progresat în acelaşi timp cu 119 la sută şi de la 2 la sută la 5 la sută din piaţa mondială.

    China (5 la sută din importuri), Emiratele Arabe Unite (4 la sută) şi Arabia Saudită (4 la sută), completează toul celor cinci ţări importatoare. Cu 14 la sută din piaţa mondială, volumul de importuri ale Indiei este astfel aproape de trei ori mai ridicat decât cel al Pakistanului şi Chinei, care urmează în clasamentul ţărilor importatoare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ultimul producător de berete din Franţa se luptă pentru supravieţuire

     Laulhere a devenit recent ultimul producător francez de berete, după ce a cumpărat, săptămâna trecută, singura companie rivală, Blancq-Olibet, înfiinţată în urmă cu aproape 200 de ani, transmite Bloomberg.

    Bereta, unul dintre simbolurile tradiţionale ale Franţei, riscă să devină un produs exclusiv de import, subliniind problemele de competitivitate ale economiei franceze, care au contribuit la stagnarea economică din ultimii ani şi la creşterea şomajului la cel mai ridicat nivel din ultimii 16 ani.

    Laulhere s-a alăturat curentului pentru promovarea produselor “Fabricat în Franţa” (Made in France), pe măsură ce beretele de import acaparează o cotă tot mai mare dintr-o piaţă în scădere. Pe site-ul Laulhere tronează sloganul “Pentru noi, «Made in France» înseamnă încă ceva”.

    “Există berete, şi apoi există berete”, subliniază Mark Saunders, director de vânzări la Laulhere şi irlandez care trăieşte în Franţa de mai bine de 20 de ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aproape 350 de oameni au murit în cutremurul din Pakistan

     Cutremurul cu o magnitudine de 7,7 s-a produs marţi în districtul izolat Awaran, situat în provincia cea mai săracă a Pakistanului.

    “Cel puţin 348 de persoane au murit şi 315 au fost rănite”, a declarat pentru AFP Abdul Latif Kakar, şeful Autorităţii responsabile cu gestionarea catastrofelor pentru provincia Balucistan, care cuprinde 44% din teritoriul pakistanez, dar numără decât 5% din populaţie.

    “Trei sute cinci persoane au murit doar în districtul Awaran şi am primit informaţii privind 43 de morţi într-un alt district puternic afectat, şi anume Kech”, a adăugat el. Un bilanţ precedent, oferit miercuri seara, anunţa 328 de morţi.

    Pakistanul a declarat stare de urgenţă în zonele din Balucistan devastate de cutremur, cel mai mortal în ţară de la cel din 2005 din Kashmir (nord-est) care s-a soldat cu cel puţin 73.000 de morţi şi a afectat milioane de persoane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bilanţul victimelor cutremurului din Pakistan a ajuns la 173 de morţi

     Cutremurul cu magnitudinea 7,7, care a avut loc în apropiere de oraşul Awaran, în provincia Balucistan (sud-vest), a distrus numeroase case şi a fost resimţit până în India şi Iranul vecine.

    Directorul Agenţiei pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă din provincie Abdul Latif Kakar a declarat pentru AFP că bilanţul a crescut în cursul nopţii de marţi spre miercuri de la 46 la 173 de morţi. Peste 300 de persoane au fost rănite.

    Un oficial de rang înalt din provincie, Abdul Rasheed Baluch, a confirmat numărul victimelor, afirmând că se aşteaptă la creşterea bilanţului, după sosirea salvatorilor în zona sinistrată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro