Se gândesc pe naiba. Iar profesoara a greşit cu doar câteva mii de kilometri, neimportant la scara planetei şi a istoriei. Omul momentului se numeşte Vladimir Putin. În octombrie anul trecut revista americană Forbes îl numea cel mai puternic din lume, detronându-l pe Barack Obama, iar Putin şi-a luat rolul în serios şi a început să depăşească etapa condusului gâştelor sălbatice către locurile de iernare cu deltaplanul, a scufundărilor în Marea Neagră în căutarea de amfore sau a călăritului şi vânătorii la bustul gol şi fără şa şi a început să lucreze la proiectul Maicii Rusia reîntregite.
Omul are un ţel, iar pasienţa cu Crimeea i-a ieşit în doar câteva zile, zile în care restul lumii n-a încercat decât să-l definească: Angela Merkel se întreba dacă este în toate minţile, Newsweek nu îl vedea ca un lider rece, de formaţie KGB-istă, ci drept un ins emoţional şi impulsiv, care a suferit un atac de panică geopolitică în momentul în care a resimţit haosul de la vecinii ucraineni, un jurnalist de la revista Politico care a participat la un dineu oficial a văzut un Putin mândru, care nu râde mai deloc, iar Mark Galeotti, profesor universitar la New York şi specialist în politica rusă, crede despre liderul de la Kremlin că este un oportunist calculat, inteligent, dar un naţionalist profund. În cele din urmă surse anonime de la Casa Albă au apărut prin presă definindu-l pe Putin un raţional pur, dar un nehotărât notoriu.
Dacă nici măcar nu-l pot defini, cum să-l combată? Văd teorii despre noul război rece sau despre posibilitatea izbucnirii unui conflict armat. Nu exclud, dar nu trebuie să uităm că în ziua de astăzi războaiele se poartă în varii moduri. Nu-i nevoie să ataci o ţară şi oamenii să se bălăcească prin tranşee pline de noroi şi nu-i nevoie să lansezi rachete nucleare. Imperiul roman s-a prăbuşit, în mod fundamental, din cauză că nu s-a dovedit deschis spre inovaţie, iar din punct de vedere militar a ignorat calul şi şaua. În ultimii cinci ani am avut o sumedenie de războaie economice, ale gazelor naturale, ale materiilor prime, ale metalelor rare sau ale valutelor; fiecare dintre acestea şi-a avut efectele, şi cineva a câştigat putere şi influenţă, iar altcineva a pierdut bani, viitorul pentru copii şi şansele la o dezvoltare economică şi socială.
Distrugi o naţie când îi cumperi fabricile şi le închizi. Când otrăveşti oameni poluând apele şi distrugând mediul. Condamni o naţie la pieire obligând-o să trăiască în sărăcie şi neştiinţă. Politicienii români fie se învârtoşează şi îşi arată muşchii, fie îşi fac ceea ce cred ei că este datoria lor şi lansează declaraţii menite a linişti vulgul. Cărui vulg, între noi fie vorba, nici nu pare a-i păsa prea tare de ceea ce s-ar putea întâmpla cu lumea – o fi o reminiscenţă a sorgintei dacice, care daci se temeau doar să nu le cadă cerul în cap.
O să mă repet un pic: nu cred că lumea va repeta greşelile din 1914, pentru că deja lumea este ocupată până peste cap cu greşelile momentului, în care, în mod paradoxal, ne adâncim, în loc să căutăm soluţii de depăşire. Europa se autodistruge acum nu cu gaze sau cu mitraliera, ci cu bani, nepăsare şi inconştienţă. Cum se repoziţionează România pe harta intereselor economice, în condiţiile în care chiar în sânul Europei fiecare stat încearcă să se descurce pe cont propriu, protejându-şi comerţul, companiile, investiţiile, iar interesul comun european nu depăşeşte amabile strângeri de mână şi zâmbete politicoase?
Cred că Putin cel adevărat este cel din februarie 2008, când, la conferinţa de presă de la finalul mandatului de preşedinte, s-a declarat cel mai bogat om din lume, nu pentru că a adunat bani, ci pentru că a adunat emoţii. Şi mi-am imaginat un clasor cu emoţii presate, alături de care sunt lipite mici etichete pe care scrie „emoţie europeană de când le-am tăiat gazul„ sau „emoţie ucraineană de când am îndreptat rachetele spre ei„.
Ilustrez cu un tablou al unui pictor ucrainean (cum altfel?); este vorba de un „Grup de orbi„ realizat în 1879 de Nikolai Iaroşenko, membru al vestitei cooperative artistice „Rătăcitorii„, creată pentru a protesta faţă de restricţiile impuse de mediul academic.
