În aproape 55 de ani de carieră în neurochirurgie, a operat pe creier zeci de mii de bolnavi. La 82 de ani, Leon Dănăilă operează şi acum la fel ca în tinereţe. În fiecare dimineaţă la ora 6 îl găseşti la Clinica de Neurochirurgie de la Spitalul Bagdasar Arseni. Are programul foarte bine stabilit pentru operaţii şi pentru consultaţii. Ştie dinainte ce anume va face pentru ca bolnavul lui să iasă cu bine din operaţie. Situaţia era cu totul alta în urmă cu aproape 55 de ani, când majoritatea bolnavilor rămâneau cu o paralizie, iar peste 50% dintre ei mureau, pentru că medicii scoteau tumorile cu degetul. A vrut să schimbe situaţia, însă s-a lovit de opoziţia profesorului Arseni, care nu credea în tehnica lui pe care o învăţase în SUA. Ulterior i-a convins pe cei de la partid că tehnica lui este cea corectă. A refuzat însă postul de ministru al Sănătăţii care i s-a oferit înainte de 1989.
Cu toate că e cunoscut în toată lumea, Leon Dănăilă e un om modest. Când ajungi în clinica de neurochirurgie observi că pe uşă există un anunţ că toate consultaţiile sunt gratuite. Dacă astăzi ar lua-o de la capăt şi ar fi pus să aleagă ce să facă ar alege tot neurochirugia. “Aş face tot ce am făcut până acum. M-aş duce în străinătate să văd cum se operează, ce tehnici utilizează”, mărturiseşte el în cadrul unui interviu acordat gândul.
La 82 de ani, Leon Dănăilă se declară cel mai sărac medic din lume, iar pentru a tipări o carte a vrut să-şi vândă casa.
Domnule profesor Leon Dănăilă, sunteţi unul dintre cei mai recunoscuţi neurochirurgi de la nivel mondial, cu 40.000 de operaţii. Cum găsiţi medicina şi neurochirugia din România?
Leon Dănăilă: Sigur că s-au schimbat multe, tehnica operatorie pe care eu am văzut-o atunci, când am venit în 1961, era foarte brutală, se scotea cu degetul tumora din creier, sângera foarte mult, majoritatea bolnavilor rămâneau cu o paralizie, iar mulţi dintre ei, peste 50 %,, mureau. Aşa era tehnica la vremea respectivă. Pe mine m-a impresionat această mortalitate crescută şi deficitele motorii pe care le lăsa operatorul după intervenţia chirurgicală, fiindcă trebuie să iei in consideraţie nu numai că actul operator este important, este important următorul lucru: calitatea vieţii bolnavului să rămână foarte bună după operaţie.
Eu citisem în nişte reviste din străinătate – atunci veneau mai mult reviste ruseşti, erau şi câteva din Apus la bibliotecă – că mortalitatea operatorie la ei este de 3-4-5% şi atunci m-a frapat acest lucru, fiindcă viaţa omului este foarte scumpă şi noi medicii avem datoria să-i salvăm, nu să-i omorâm prin actul operator.
Datorită acestui fapt am făcut rost de o bursă. Am vrut să plec şi eu în străinătate să văd cum se operează acolo. În ani 1980-1981 am obţinut o bursă Fulbright în America, la New York. Acolo am văzut că se operează printr-o altă tehnică, nu prin cea pe care o ştiam eu. Se opera cu microscopul operator, care luminează câmpul operator foarte bine, măresc formaţiunile nervoase, şi în special vasele de sânge pe care le poţi evidenţia şi coagula foarte bine fără a introduce degetul sau a utiliza acte brutale. Creierul este cea mai complexă substanţă din univers prin faptul că o celulă cerebrală, care are câţiva microni, are până la 20.000 de conexiuni. Şi fiecare celulă este legată de altele, totul este legat prin totul.
În această tehnică microchirurgicală se descoperă vasele de sânge, se pot mări ca dimensiuni, se pot evidenţia şi astfel poţi să faci o operaţie în care individul respectiv să rămână cu deficite motorii minime, iar mortalitatea să scadă de la 50-60% până la cifre de 4-5%.
Şi astăzi, cum găsiţi neorochirugia?
După ce m-am întors de la New York am introdus şi eu tehnica microchirurgicală şi am reuşit să scad această mortalitate, am reuşit ca bolnavii după operaţie să rămână cu deficite motorii cât mai mici. Calitatea vieţii bolnavului să fie foarte bună, el să poate lucra apoi. Această tehnică pe care eu am introdus-o a creat unele dificultăţi în domeniul neurochirurgiei. Eu lucram în clădirea cu 10 etaje, la profesorul Arseni.
Mulţi dintre pacienţii profesorului Arseni îl rugau să mă ia şi pe mine în operaţie, ceea ce l-a enervat foarte mult. Mai ales că el avea şi o retinopatie diabetică şi nici vederea nu era bună. Eu îl opream uneori: ”Domn profesor, aici e carotida, aici e nervul optic, îmi era frică să nu-l lezeze, să nu facă deficite foarte mari”. Uneori se enerva şi zicea ”du-te dracului, dacă tu eşti deştept, rămâni tu şi operează”. Şi atunci el pleca, rămâneam eu şi reuşeam să micşorez această mortalitate.
Faptul că eu reuşeam să-i operez pe bolnavi foarte bine nu i-a convenit şi a spus că el îmi creează o altă secţie (unde sunt acum) şi mă face şef. Pe de altă parte, spunea la personal că o să opereze el acolo când o să zboare bivolul deasupra clădirii. Când am venit în noua secţie totul era deplorabil, cu ciment crăpat, frunici, gândaci.
Am făcut dezinfecţie, masă de operaţie nu aveam. Numai că peste drum de noi era fabrica de instrumentar medical. Am vorbit acolo şi am reuşit să-mi dotez această secţie cu aparatură şi instrumentar obişnuit. Atunci am făcut un demers la Ministerul Sănătăţii şi la direcţia spitalului că nu pot să operez în această secţie fiindcă nu am grup de sânge, nu am instrumentar suficient. M-au chemat la minister şi mi-au zis: “Nu putem să te ajutăm, n-avem ce să facem fiindcă el are puteri atât de mari“. Era în legătură şi cu Ceauşescu pe care îl consultase.
Atunci eu am rămas aici, şi după 3 ani de zile toţi bolnavii, şi de prin Comitetul Central, şi de prin alte părţi, veneau la mine fiindcă aveam rezultate foarte bune şi îi operam eu. Nu se mai duceau la el. Lucrul ăsta le-a enervat şi a făcut o adresă la direcţia sanitară, la Ministerul Sănătăţii, şi a scris ce am scris eu prima dată: că nu se poate opera acolo. Voia să mă aducă înapoi şi mă desfiinţa ca şef de secţie. Atunci m-am dus la minister şi mi-au zis că nu mă mută, ştia toată lumea de acum care era situaţia.
CITIŢI MAI AICI CONTINUAREA INTERVIUL ACORDAT DE LEON DĂNĂILĂ: