Tag: obligare

  • Hidroelectrica, obligată să stopeze proiectul de pe Defileul Jiului

    O amplă dezbatere desfăşurată la Târgu-Jiu, cu participarea conducerii Hidroelectrica şi a autorităţilor locale din judeţele Gorj şi Hunedoara, a avut ca scop găsirea urgentă a unor soluţii concrete pentru punerea în siguranţă a lucrărilor la amenajarea hidroenergetică a râului Jiu, pe sectorul Bumbeşti-Livezeni (Defileul Jiului). „Urgenţa discuţiilor vine pe fondul îngrijorării autorităţilor cu privire la riscurile majore create de sistarea proiectului Hidroelectrica, urmare a deciziei Curţii de Apel pronunţate în data de 14 decembrie 2017, prin care au fost anulate autorizaţiile de construcţie”, se arată în comunicatul Hidroelectrica.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cluburile fără autorizaţie de securitate la incendiu, obligate să afişeze panouri de înştiinţare

    „Până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu conform alin.(41), beneficiarii investiţiilor care vizează construcţii publice au obligaţia să realizeze şi să amplaseze panouri de înştiinţare în dreptul intrărilor în spaţiile respective, cu următorul conţinut, tipărit cu litere de tipar cu dimensiuni de minimum 2,5 cm, de culoare roşie, pe fundal alb: <<Acest spaţiu funcţionează fără autorizaţia de securitate la incendiu>>”, potrivit proiectului de lege adoptat de Camera Deputaţilor.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Cluburile fără autorizaţie de securitate la incendiu, obligate să afişeze panouri de înştiinţare

    „Până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu conform alin.(41), beneficiarii investiţiilor care vizează construcţii publice au obligaţia să realizeze şi să amplaseze panouri de înştiinţare în dreptul intrărilor în spaţiile respective, cu următorul conţinut, tipărit cu litere de tipar cu dimensiuni de minimum 2,5 cm, de culoare roşie, pe fundal alb: <<Acest spaţiu funcţionează fără autorizaţia de securitate la incendiu>>”, potrivit proiectului de lege adoptat de Camera Deputaţilor.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Cea mai BIZARĂ scrisoare trimisă de un copil: a fost ”obligat” să îi scrie lui Moş Crăciun

    Micuţul de 6 ani a primit ca temă de la învăţătoarea să scrie, la fel ca toţi copiii, o scrisoare pentru Moş. Când mama băiatului a citit ce a scris fiul său s-a amuzat atât de copios, încât a decis că merită să fie cunoscută şi de alţii.

    Drept urmare ea a publicat scrisoarea pe reţelele de socializare, dar a ţinut să atragă atenţia că “problemele”  la care se referă copilul său sunt legate de fătiorul mai mic al acestuia care îl cam necăjeşte.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce şoferii vor fi obligaţi să aibă sticle de bere în maşină?

    Salvarea pare să vină de unde ne aşteptăm mai puţin. Chimişti de la Universitatea din Bristol au creat combustibil din bere, potrivit phys.org.

    Pentru băutorii de bere această nouă întrebuinţare poate părea o risipă, însă poate fi o salvare. Nu vă aşteptaţi să turnaţi bere direct din doză în rezervorul maşinii. Oamenii de ştiinţă spun că procesul de producere a etanolului este similar cu cel prin care se obţine berea. Etanolul se poate transforma foarte uşor în butanol, o substanţă mult mai potrivită pentru funcţionarea motoarelor şi mai puţin corozivă decât benzina.

    ”Alcoolul din băuturi este de fapt etanol, care are aceeaşi structură moleculară ca butanolul pe care noi vrem să îl producem pentru a înlocui benzina.”, a explicat Ducan Wass, chimist la Universitatea din Bristol. Berea oferă cel mai bun model în acest sens şi le dă oamenilor de ştiinţă speranţe că vor reuşi să facă producţie la scară industrială. Cercetătorii au folosit un catalizator care a mers perfect atunci când a fost folosită berea.

    Cititi mai multe pe www.gustarte.ro

  • Primăria Capitalei vrea să impună NOI REGULI pentru taximetriştii din Bucureşti

    „Vom promova în următoarea şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti un nou proiect de hotărâre ce va stabili norme şi reguli clare pentru toţi cei care practică taximetria în Capitală, astfel încât, atât bucureştenii, cât şi turiştii, să poată folosi acest serviciu cu încredere, şi în deplină siguranţă, beneficiind de aceeaşi calitate a transportului în regim de taxi ca în marile capitale europene. Concret, prin noul regulament vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează în prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, precum şi în cele ale HCGMB 78/2008 şi ale Codului Fiscal. Toţi cei care practică activitatea de taxi în Capitală vor fi obligaţi să respecte acest regulament. Îi anunţ pe toţi cei care practică taximetria că ne vom asigură, prin departamentele de resort, că acest regulament va fi respectat în integralitate”, a spus primarul general Gabriela Firea.

    Conform noulului regulament, operatorii de taxi vor fi obligaţi să aibă o ţinută civilizată, un limbaj adecvat, maşini curate şi care să garanteze siguranţă cetăţenilor.

    Iniţiativa Municipalităţii vine după ce Firea a avut o întâlnire, luni, cu reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce trebuie să ştiţi atunci când călătoriţi cu avionul: codul de patru litere de care se feresc toţi călătorii

    Este vorba despre SSSS.

    Dacă o persoană zboară în sau din Statele Unite şi este destul de ghinionistă încât să aibă codul SSSS imprimat pe biletul de îmbarcare, există şansele unei examinări suplimentare.

    SSSS înseamnă ”Secondary Security Screening Selection”/ ”Selecţia Secundară pentru Scanare de Securitate” şi obligă pasagerul la o căutare aprofundată a pungilor, la scanarea în plus a corpului şi, uneori, la un mic interogatoriu cu privire la planurile de călătorie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce trebuie să ştiţi atunci când călătoriţi cu avionul: codul de patru litere de care se feresc toţi călătorii

    Este vorba despre SSSS.

    Dacă o persoană zboară în sau din Statele Unite şi este destul de ghinionistă încât să aibă codul SSSS imprimat pe biletul de îmbarcare, există şansele unei examinări suplimentare.

    SSSS înseamnă ”Secondary Security Screening Selection”/ ”Selecţia Secundară pentru Scanare de Securitate” şi obligă pasagerul la o căutare aprofundată a pungilor, la scanarea în plus a corpului şi, uneori, la un mic interogatoriu cu privire la planurile de călătorie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Revoluţia fiscală a luat-o razna: Guvernul PSD obligă sute de mii de companii să negocieze contracte colective de muncă

    Guvernul a lăsat din nou fără re­plică mediul de afaceri după ce a adoptat neanun­ţat o ordo­nan­ţă de urgenţă care obligă toa­te companiile să nego­cie­ze/re­ne­go­cieze la nivel colectiv con­trac­tele de mun­că în vederea punerii în apli­care a ordo­nan­ţei ca­re trece sarcina fiscală de la angajator la angajat.

    Noua ordonanţă vine la doar câteva zile după ce premierul Mihai Tudose promisese mediului de afaceri că nu va mai provoca modificări în Codul fiscal. Ordonanţa în cau­ză nu modifică Codul fiscal, dar are efecte la fel de substanţiale pentru că trebuie ne­go­cia­te/re­ne­gociate într-o lună de zile (20 no­iem­brie – 20 de­cembrie), contractele de muncă la nivel colectiv chiar şi acolo unde ele există astăzi. Aşadar şi companiile care au sub 21 de angajaţi trebuie să facă astfel de negocieri – nu este foarte clar cum vor proceda – chiar dacă ele nu aveau până acum obligaţia aceasta.

    Concret, negocierea/renegocierea con­trac­telor colective ar trebui să fie un răspuns la decizia guvernului de mutare a obligaţiilor so­cia­le de la angajator la angajat. Dacă anga­ja­torul nu majorează însă salariul brut al anga­jatului în urma negocierii/rene­go­cie­rii contrac­telor nu se întâmplă nimic, iar sin­di­catele sus­ţin că, prin aceasta, guvernul se spa­lă pe mâini şi aruncă întreaga vină pe umerii an­gajaţilor când este limpede că guvernul poartă respon­sa­bilitatea întregului haos iscat.

    „Se aruncă răspunderea măririi brutului la angajat pe umerii acestuia, prin negocieri care sunt obligatorii, dar care nu se finalizează obligatoriu prin semnarea acordului. Dacă nu se finalizează, Guvernul scapă de răspunderea unei eventuale diminuări a salariului, chiar dacă <revoluţia fiscală> îi aparţine integral“, spune Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • CUTREMUR pe piaţa muncii: guvernul Tudose modifică Legea Dialogului Social şi obligă companiile să negocieze cu angajaţii

    Mai exact, în art. VII alineat 1 din actul mai sus menţionat se specifică următoarele: “Prin derogare de la prevederile art. 129 alin. 1 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în unităţile în care nu există încheiat contract/acord colectiv de muncă, iniţierea negocierii colective este obligatorie, pentru punerea în aplicare a OUG nr. 79/2017.”

    Guvernul PSD, care a făcut o revoluţie fiscală prin trecerea contribuţiilor sociale din sarcina companiei în sarcina angajatului, a găsit o soluţie prin care salariile brute să crească, astfel încât salariile nete să rămână identice: obligaţia unor negocieri colective pentru firmele care au peste 21 de salariaţi, indiferent de forma de proprietate a companiei, potrivit ZF.

    În articolul de la care se face derogare se specifica faptul că “Negocierea colectivă este obligatorie numai la nivel de unitate, cu excepţia cazului în care unitatea are mai puţin de 21 de angajaţi”.

    Noua ordonanţă, publicată pe 16 noiembrie, notează că “este obligatorie negocierea colectivă a actelor adiţionale la contractele şi acordurile colective de muncă în vigoare.”

    Guvernul se asigură astfel că angajatorii nu vor putea modifica contractele fără ca angajaţii să îşi dea acordul pe noua formă.