BusinessMagazin

Tag: oameni

  • Criza inevitabilă a pensiilor şi cele trei „cuţite” cu care nimeni nu vrea să taie

    Lumea se îndreaptă spre o criză inevitabilă a sistemelor de pensii în contextul în care populaţia îmbătrâneşte, media de viaţă creşte, iar baza oamenilor activi în câmpul muncii scade de la an la an. O astfel de criză poate fi rezolvată prin trei soluţii dure, dar rămâne întrebarea: cine va lua în mână şi pâinea, şi cuţitul?
     
    „Am subestimat impactul demografic” – crede Adolfo Laurenti, economistul-şef pentru Europa al companiei Visa – iar îmbătrânirea populaţiei la nivel global pare să fie cel mai solid bulgăre de zăpadă care are potenţialul de a deveni o adevărată avalanşă.

    Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) prezice că populaţia Europei Centrale şi de Est va scădea rapid în următorii treizeci de ani. În acelaşi timp, raportul de dependenţă tineri/bătrâni va atinge cote comparabile cu cel existent în ţările europene cu economii avansate. Diferenţa însă este PIB-ul per capita, care va continua să rămână mult mai redus

    „Oamenii îmbătrânesc, iar pe măsură ce înaintează în vârstă ei strâng bani, economisesc, dar când ajung efectiv la pensie, au mai puţini bani decât se aşteptau. Asta se întâmplă pentru că avem din ce în ce mai mulţi oameni bătrâni, iar economiile lor au crescut exponenţial în ultimii ani – ceea ce înseamnă că avem mai puţini oameni care lucrează efectiv, generând astfel o încetinire naturală a economiei, o încetinire care ţine la rândul ei dobânzile din piaţă reduse, şi chiar negative în multe cazuri”, explică Adolfo Laurenti, într-un interviu acordat publicaţiilor BUSINESS Magazin şi Ziarul Financiar.

    Aceste dobânzi negative generate în principal de „încetinirea naturală” a economiei, aşa cum o numeşte Laurenti, fac ravagii în planurile de pensii ale populaţiei europene, iar din Olanda şi Danemarca până în Marea Britanie sau Rusia oamenii care au muncit o viaţă întreagă se văd la vârsta a treia în situaţia în care nu încasează pensii la nivelul aşteptat.

    Spre exemplu, Jan-Pieter Jansen, un pensionar olandez de 77 de ani care a lucrat ca manager în metalurgie, este forţat să îşi regândească planurile după ce managerul celui mai mare fond de pensii din industria olandeză l-a anunţat că îi va reduce pensia cu circa 10%, potrivit FT.

    „Asta îmi provoacă mult stres. Tăierile de pensie înseamnă mii de euro pe care nu îi mai pot cheltui cu familia şi în vacanţe. Sunt foarte supărat că se întâmplă asta după ce am economisit atât de mulţi ani”, spune Jansen, care s-a retras din piaţa muncii în urmă cu 17 ani.
    Însă pensionarul olandez este doar un exemplu, încât milioane de pensionari şi de oameni care economisesc în toată lumea se confruntă cu acelaşi sentiment de incertitudine ca Jansen, în contextul în care mediul cu dobânzi constant în scădere de după criza financiară face ravagii. În timp ce media de viaţă creşte de la an la an, pensiile au devenit o problemă politică prioritară în ţări diverse precum Rusia, Japonia şi Brazilia.

    Din ce în ce mai multe companii renunţă la schemele de pensii de tip „salariu final” garantat, în special în SUA. Conglomeratul General Electric este doar cel mai recent nume în această situaţie, anunţând recent că încheie această practică de remunerare, afectând 20.000 de angajaţi.

    În Marea Britanie, zeci de mii de profesori universitari se pregătesc să intre în grevă din cauza creşterii neaşteptate a contribuţiei la planul de pensie.

    Istoric, obligaţiunile guvernamentale, adică titlurile de stat, s-au dovedit a fi o bună potrivire pentru cash-flow-ul unui fond de pensii, însă decenii întregi de scădere a randamentelor pe obligaţiuni au îngreunat viaţa fondurilor de pensii şi nu au mai generat câştiguri la fel de atrăgătoare.

    Economistul-şef al Visa subliniază faptul că volumul ridicat de economii care trebuie investite şi reinvestite a determinat o cursă pentru randamente care a afectat în final chiar şi pariurile sigure.

    „Sunt din ce în ce mai multe economii care trebuie investite, iar aici începe o cursă după randamente. Ce faci de obicei când cauţi randamente sigure? Cumperi titluri de stat, dar în ultimii ani cererea este atât de mare pe titluri de stat încât dobânzile au devenit negative. Dar oamenii încă mai cumpără. Acesta este al doilea impact major al evoluţiilor demografice, după ce primul impact ar fi încetinirea economică cauzată de o bază din ce în ce mai mică de oameni activi în câmpul muncii”, explică Adolfo Laurenti.

    În contextul în care fondurile de pensii au garantat istoric un anumit randament care generează un anumit nivel de remuneraţie în planul de pensie, managerii de fonduri se văd nevoiţi să caute câştiguri în clase de active mai riscante, precum acţiuni bursiere sau private equity.

    Cele trei „cuţite” cu care nimeni nu vrea să taie

    Economiştii şi guvernele cunosc deja instrumentele pe care le au la îndemână pentru a domoli sau a evita criza pensiilor care se conturează pentru următorii ani, dar nimeni nu vrea să le folosească pentru că sunt neplăcute pentru populaţie, potrivit lui Laurenti.

    „Cred că în cazul pensiilor şi al sistemelor de pensii toată lumea ştie care sunt soluţiile: poţi majora vârsta de pensionare, poţi mări contribuţia, poţi reduce beneficiile. Problema este că nimănui nu-i plac aceste trei variante”, apreciază economistul. El arată că vârsta de pensionare este deja în creştere sau programată să crească în mai multe ţări, iar oamenii se împotrivesc, „ceea ce este de înţeles”.

    „Alte ţări aleg acum să încerce să majoreze contribuţia la sistemul de pensii. Oamenilor nu le place, din nou, pentru că preferă să primească mai mulţi bani acum din veniturile lor pentru a-i consuma în prezent, în loc să economisească pentru a avea mai târziu. A treia variantă este reducerea pensiilor, ceea ce clar nu este pe placul nimănui”, spune el.

    Deşi oricare dintre aceste soluţii vine cu un cost politic imens, pe care puţini guvernanţi şi l-ar asuma într-o perioadă plină de alegeri electorale şi incertitudini în toată lumea, nu există alte pârghii. Majoritatea sistemelor de pensii sunt gândite după modelul Băncii Mondiale, pe mai mulţi piloni, cum este cazul şi în România, unde există trei piloni de pensie.

    „Mulţi oameni au bani în fonduri de pensii private, iar aici intervine problema investiţiei şi a randamentelor”, precizează Laurenti. Totuşi, el crede că oamenii pot aplica principii financiare de bază pentru a-şi gestiona mai bine economiile şi a se supune unui risc cât mai scăzut.

    „În primul rând, oamenii trebuie să aplice prima regulă a finanţelor, şi-anume să nu îţi ţii toate ouăle în acelaşi coş. Trebuie să îţi diversifici portofoliul. Dacă te educi puţin financiar, devine clar că sunt moduri de investit care îţi protejează banii. Poate în perioada următoare piaţa de acţiuni bursiere nu este atrăgătoare, dar atunci obligaţiunile sunt OK, sau invers. Deci te poţi juca cu varietatea instrumentelor de investiţii”, apreciază economistul. Totuşi, el atrage atenţia asupra stabilităţii investiţiilor şi îi sfătuieşte pe oameni să nu îşi mute banii de la o zi la alta în funcţie de modul în care merge piaţa, ci să îşi amintească faptul că este un joc pe termen lung, miza fiind pensionarea şi economiile din pensii.

    „Oamenii subestimează capacitatea pieţelor de a-şi reveni. Cei care economisesc pentru pensie trebuie să economisească pe termen lung, nu pe termen scurt, şi trebuie să îşi amintească asta. Banii de pensie nu îi muţi de la o zi la alta după cum merge piaţa. Este nevoie de disciplină pentru a introduce o strategie şi pentru a nu o schimba pe următoarele 6-9-12 luni, cel puţin. Oamenii vor mereu să facă schimbări, să mute banii şi ajung să piardă bani aproape de fiecare dată”, spune Laurenti.

    Cu accent pe ideea perspectivelor de viitor, Laurenti atrage atenţia asupra distribuiţiei economiilor pe o perioadă mai lungă de timp. „Trebuie să te ţii de strategia ta. Oamenii uită că nu au nevoie de banii de pensie decât atunci când se pensionează, şi nu chiar imediat, ci poate chiar peste 10-15 ani după ce ai ieşit la pensie. Dacă te retragi la 65, unii bani îi vei cheltui când ai 80, deci acei bani au 15 ani la dispoziţie să se înmulţească şi să genereze valoare în continuare dacă îţi menţii strategia.”

    Populism versus reforme curajoase

    Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezoltare (BERD) arată în cel mai recent raport al său că în contextul îmbătrânirii populaţiei, guvernele trebuie să aleagă între măsuri populiste care încântă actualul electorat şi reforme curajoase care vin cu un cost politic. Rata natalităţii scăzută şi emigraţia care prinde dimensiuni din ce în ce mai mari ca fenomen sugerează că ţările din Europa Centrală şi de Est au şanse mai mari de a rămâne în urmă în ceea ce priveşte sistemel de pensii, crede Beata Javorcik, economistul-şef al BERD, citat de FT.

    În urma prăbuşirii comunismului în regiune în urmă cu trei decenii, ţările din Europa Centrală şi de Est au cunoscut peste 20 de ani de dezvoltare şi creştere economică rapidă, stimulate de reforme şi de aderarea la Uniunea Europeană. După criza financiară globală din 2008-2009, oamenii şi-au pierdut încrederea în sistemele financiare, ceea ce a determinat extinderea populismului în ţări precum Ungaria.

    În continuare, emigraţia joacă un rol important, în special într-o ţară ca România, care a înregistrat în 2017 a doua cea mai mare emigraţie din lume, după Siria. Astfel, tinerii preferă să îşi ia ambiţiile profesionale sau iniţiativele antreprenoriale şi să se mute în alte ţări europene pentru a accesa un standard de viaţă mai ridicat. Pe fondul politicilor populiste şi al reducerii forţei de muncă active, odată cu creşterea duratei medii de viaţă, bugetele guvernelor ajung să se îndrepte înspre nevoi sociale, în timp ce alocările pentru educaţie sau inovaţie sunt din ce în ce mai reduse.

    BERD consideră că reformele guvernamentale sunt soluţia principală pentru ca ţările din regiune, inclusiv România, să treacă la un alt nivel de dezvoltare. Ritmul creşterii economice s-a menţinut ridicat în primele două decenii de capitalism de piaţă pe fondul forţei de muncă ieftine şi a importului de know-how şi tehnologie, însă în continuare guvernele trebuie să încurajeze creşterea prin inovaţie şi antreprenoriat.

    România, la vârsta pensionării?

    Populaţia României emigrează, scade şi îmbătrâneşte într-un ritm accelerat, ceea ce pune presiune semnificativă asupra sistemului de pensii publice. Deşi contribuţiile la fondurile de pensii Pilon II sunt obligatorii atât pentru salariaţi cât şi pentru liberii profesionişti, românii trebuie motivaţi să investească mai mult în planuri voluntare de pensie, adică Pilonul III, menţionează ediţia 2019 a studiului „Pension Savings: The Real Return”, realizat de Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), membră a Better Finance.

    „Evoluţia randamentelor reale ale planurilor de pensii din România a înregistrat o tendinţă pozitivă până la sfârşitul anului 2017, moment din care tendinţa s-a inversat, ceea ce este de natură să genereze preocupări asupra capacităţii administratorilor de a menţine performanţele pozitive ale primilor 10 ani de funcţionare ai sistemului de pensii administrat privat din România”, arată studiul.

    În România, Pilonul I asigură doar puţin peste 28% din ultimul salariu, iar specialiştii din fiananţe consideră că pentru ca ritmul de viaţă să se perturbe cât mai puţin şi pentru ca nevoile pensionării să fie acoperite, este nevoie de un venit echivalent măcar cu 50% din ultimul salariu.

    În timp ce Pilonul I nu reuşeşte să asigure necesarul pentru o viaţă decentă, românii au fost obligaţi în urmă cu un deceniu să începe să contribuie şi la aşa-numitul Pilon II, unde banii sunt gestionaţi de administratori de fonduri de pensii.

    Contribuţia la asigurări sociale (CAS) se situează în România la 25%, dintre care 3,75% se îndreaptă înspre Pilonul II – bani care sunt reinvestiţi pentru a aduce randamente. În ultimii zece ani, administratorii de pensii private Pilon II au obţinut în România un randament nominal de 7,83%, ceea ce reprezintă un câştig real de 5,14%, peste nivelul inflaţiei, potrivit situaţiei din decembrie 2018.

    Contribuţia la Pilonul II a scăzut anul trecut de la 5,1% la 3,75% din decizia guvernului PSD-ALDE, deşi aceasta era programată să ajungă la 6%. Administratorii de fonduri de pensii private Pilon II au voie în România să investească în depozite bancare, titluri de stat, obligaţiuni corporate, acţiuni şi alte clase de active cu risc scăzut.

    Între 2011 şi 2015, vârsta standard de pensionare a crescut pentru femei de la 59 ani la 60 ani, iar pentru bărbaţi de la 62 ani la 65 de ani. Potrivit legislaţiei în vigoare, în perioada 2015-2030, vârsta de pensionare ar urma să crească de la pentru femei la 63 de ani. Una dintre recomandările raportului Better Finance pentru România este stimularea economisirii în Pilonul III de pensie, unde contribuţia nu este obligatorie şi unde sunt doar 470.000 de participanţi.

    „Sfătuim autorităţile din România să nu distrugă sistemul de pensii private, luând în calcul cei peste 10 ani în care schemele de pensii din România au funcţionat bine şi au livrat câştiguri peste inflaţie”, notează reprezentanţii AURSF. Totuşi, luând în calcul faptul că pensiile private au pornit la drum în România după prăbuşirile din 2008, unii critici ai pieţei susţin că sistemul privat de pensii din România trebuie să supravieţuiască unor perioade de corecţii pentru a-şi dovedi stabilitatea.

    În acest context, cele trei „cuţite” nu ar putea fi utilizate nici în România, unde vârsta de pensionare este deja în creştere şi a mai crescut deja în acest deceniu, unde contribuţiile au fost deja schimbate în 2018, dar au fost reduse în loc să fie majorate, şi unde subiectul livrării unor pensii mai mici este unul sensibil, în contextul în pensiile au fost majorate constant în ultimii doi ani, şi ar urma să fie majorate din nou anul viitor – însă această majorare este din Pilonul I.

  • Însoţitorii de zbor dezvăluie 10 lucruri pe care le observă în avioane şi pe care oamenii obişnuiţi le ignoră de cele mai multe ori

    Însoţitorii de zbor petrec sute de ore în aer în fiecare an, astfel că observă micile detalii despre avioanele în care lucrează sau pasagerii acestora. Iată câteva dintre acestea, potrivit unui articol al Business Insider:

     1. Observă atunci când pasagerii nu au bagaje. „Observ de fiecare dată când oamenii nu au bagaje cu ei şi câteodată acest lucru mi se pare ciudat”, a spus un însoţitor de zbor care lucrează pentru United Airlines.


    2. Pasagerii care sunt prost dispuşi.„Îţi poţi da seama după limbajul unei persoane sau după expresiile sale faciale ori dacă au plâns. Pentru unii oamenii poate fi dificil să zboare”, a mai spus însoţitorul de zbor de la United.


    3. Ce înseamnă „ding-ul” pe care îl auziţi deseori în avion. „Există numeroase sunete de acest tip care înseamnă anumite lucruri pentru personalul de zbor, dar pasagerii nu ştiu ce însemnă ce sunt”, a spus un însoţitor de zbor al Delta Airlines. Există sunete de acest tip pentru telefoane, atunci când avionul a ajuns la o altitudine de 3.000 de metri şi când sistemul de centuri este deschis sau închis, de exemplu.


    4. Când au pasagerii nevoie de cel  mai mult ajutor: „Observ atunci când pasagerul este o mamă singură cu copilul că ar putea să aibă nevoie de puţin mai mult ajutor sau de răbdare.”

    5. Localizarea celei mai apropiate ieşiri.

    6. Pasagerii cărora le este cel mai teamă: „Un pahar de vin îi poate calma”, spune un însoţitor de zbor de la PSA Airlines.

    7. Când pasagerii încearcă să îşi ţină bagajele în braţe în loc să le depoziteze sub scaunul din faţa lor: „Observ de fiecare dată atunci când încearcă să îşi ţină bagajul în braţe – întotdeauna”, a mai spus un însoţitor de zbor de la Envoy Air. „Încearcă să îl ascundă de mine. Observ mereu.”


    8. Unde este toaleta: „Eu, spre exemplu, ştiu mereu unde este toaleta, în timp ce pasagerul obişnuit, nu, în contextul în care localizarea poate fi diferită la unele aeronave”, a spus un însoţitor de zbor al Envoy Air.

    9. Ce părţi ale aeronavei sunt murdare: „Pasagerii pare că nu se gândesc să există ceva murdar în aeronavă”, ceea ce este amuzant, a spus Sally Ann MacLagan, un însoţitor de zbor care lucrează pentru Mesa Airlines.

    10. Ce poartă pasagerii: „Mă îngrijorează dacă poartă o haină de iarnă şi este vară”, a spus MacLagan.

  • Acest oraş este considerat “capitala mondială a oamenilor urâţi”. Cum şi-a câştigat acest renume

    Un mic sat italian, Piobbico, este cunoscut drept “capitala mondială a oamenilor urâţi”, generând un fenomen care s-a extins pe mai multe continente.
     
    Încă din 1879, în localitatea cu 2.000 de locuitori există Club dei Brutti – Clubul Urâţeniei, o asociaţie construită în jurul ideii că “o persoană este ceea ce este şi ceea ce pare după aspectul fizic”, scriu cei de la BBC.
     
    De-a lungul anilor, ceea ce a început ca o utopie s-a transformat într-o mişcare globală. În prezent, Asociaţia Mondială a Oamenilor Urâţi numără peste 30.000 de membri şi are 25 de filiale.
     
     
    Fondat iniţial ca un serviciu matrimonial pentru femeile singure din localitate, Club dei Brutti a evoluat într-un soi de misiune de a reaminti societăţii că frumuseţea interioară e mai importantă decât prezenţa fizică. Mai mult, în 2007, în piaţa centrală din Piobbico a fost ridicată o statuie dedicată oamenilor urâţi din sat.
     
    Nu este însă uşor să devii membru al asociaţiei; seniorii jurizează şi notează candidaţii în funcţie de gradul de urâţenie cu valori între “nespecificat” şi “extraordinar de urât”.
     
    Anual, în prima sâmbătă din septembrie, oameni din jurul lumii se adună în Piobbico pentru a lua parte la “Festivalul Urâţeniei”.

  • Vulturul pleşuv din vecini

    Aşa se face că în suburbii ale unor localităţi din California au cuibărit un număr mare de vulturi pleşuvi care nu par deranjaţi de prezenţa oamenilor şi s-au instalat în apropiere de case sau în copaci din curtea unor şcoli. Motivul pentru care aceste păsări au prins curaj îl constituie, consideră ornitologii, interacţiunea cu omul pe parcursul a decenii de eforturi de conservare a speciei, precum şi varietatea surselor de hrană din vecinătatea zonelor urbane. 

  • Curăţenie cu piraţi

    Printre acestea se numără Thrash Pirates, o organizaţie ai cărei fondatori au pornit la drum ca voluntari la curăţenie pentru a putea intra gratis la concerte, scrie New York Times. Membrii săi merg pe la diverse evenimente, asigurându-se că acestea au un impact cât mai mic asupra mediului din punctul de vedere al deşeurilor care rămân în urma lor, sortând gunoaiele care se pot recicla şi pe cele care se pot transforma în compost. Pentru a educa publicul să fie atent la ce lasă în urmă, o membră a Trash Pirates s-a plimbat la un festival recent îmbrăcată într-un tricou de care prinsese diverse gunoaie cum ar fi o aripioară de pui, o cutie de bere strivită şi o furculiţă de plastic. Cu ajutorul Trash Pirates sau al altor organizaţii de acest fel, organizatorii de festivaluri au ajuns să se laude cu procentul de deşeuri care nu mai ajung la groapa de gunoi, fiind reciclate; cu cât mai mare, cu atât mai bine. Rucsacuri şi corturi, jucărioare şi periuţe de dinţi, chiar şi mucuri de ţigară, toate ajung la companii specializate care le transformă în alte produse.

  • TikTok: Noua vedetă din telefonul tău

    Creată iniţial sub numele de Musical.ly – o reţea de socializare care a devenit cunoscută pentru că le permitea utilizatorilor să realizeze videoclipuri de tip lipsync (în care utilizatorul simulează că ar cânta o anumită melodie) – TikTok a devenit una dintre cele mai puternice platforme din lume după ce a fost achiziţionată de chinezii de la ByteDance.

    La trei ani după ce a fost lansată, aplicaţia TikTok a ajuns la 500 de milioane de utilizatori activi zilnic, potrivit Datareportal, o performanţă pentru care gigantul Facebook a avut nevoie de patru ani, iar Instagram a avut nevoie de şase ani.

    În ceea ce priveşte numărul de utilizatori activi zilnic, TikTok a depăşit deja LinkedIn, Twitter, Pinterest şi Snapchat. Dintre aceştia, circa 150 de milioane reprezintă utilizatori activi în China – unde este utilizată varianta chineză a aplicaţiei, şi anume Douyin. Cu astfel de cifre, TikTok a prins viteză pe finalul anului trecut, astfel încât în primul trimestru din 2019 a devenit a treia cea mai descărcată aplicaţie din lume, cu 188 milioane de utilizatori.

    Ce este interesant de remarcat este că TikTok e singura aplicaţie din top cinci cele mai descărcate în T1 2019 care nu este deţinută de Facebook. Totuşi, asta nu înseamnă că Facebook nu ar fi vrut să deţină TikTok. Potrivit Business Insider, în 2016 Facebook a pierdut jumătate
    de an încercând să cumpere Musical.ly, într-o încercare de a intra în forţă pe piaţa din China, însă discuţiile au eşuat.

    În ianuarie 2019, TikTok a ajuns la 1 miliard de instalări la nivel global – AppStore cumulat cu Google Play. Însă cine o foloseşte? Aşa cum au evoluat trendurile, generaţiile se succed în reţelele de socializare. Dacă în urmă cu 10 ani Facebook era încă tărâmul tinerilor, care a evoluat de la text, ştiri şi imagini la conţinut preponderent foto-video, astăzi nu mai este cazul.

    Tinerii au început încă de acum câţiva ani să migreze dinspre Facebook spre Instagram, apoi spre Snapchat, iar acum spre TikTok. Practic, fiecare aplicaţie pe care au pătruns pas cu pas adulţii, părinţii şi bunicii a fost părăsită de tineri.

    Astfel, datele Globalwebindex arată că 41% dintre utilizatorii TikTok au vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani. Acest rezultat nu este întâmplător, astfel încât compania a ţintit încă de la început – de când era Musical.ly – utilizatorii cu vârste sub 18 ani. Dar la ce se uită oamenii de marketing şi advertiserii? Unul dintre cei mai importanţi indicatori în privinţa reţelelor sociale este reprezentat de timpul mediu petrecut pe platformă de utilizatori.

    Spre exemplu, Facebook scoate cel mai bun timp pe acest indicator, de 58,5 minute pe zi în medie, urmată de Instagram cu 53 minute pe zi, potrivit BusinessofApps. TikTok nu este departe de Instagram, astfel încât aplicaţia înregistrează un timp mediu pe platformă de 52 minute pe zi, urmată de Snapchat, cu 49,5 minute pe zi.

    Valabilă în 155 de ţări şi disponibilă în 75 de limbi, TikTok este o platformă pe care sunt vizionate miliarde de videoclipuri în fiecare zi. O statistică realizată de platforma Influencermarketinghub arată că în 2018 deja era depăşit nivelul de 1 miliard de videoclipuri vizualizate zilnic. În luna noiembrie, rezultatul a fost deja vizibil: ByteDance, proprietarul platformei, a anunţat că a câştigat o mare parte din piaţa de advertising din China, depăşind giganţii Tencent şi Baidu în primele şase luni din 2019, potrivit CNBC.

    Astfel, ByteDance a devenit al doilea cel mai mare jucător de pe piaţa de advertising digital din China, cu o cotă de 23% din piaţă în prima jumătate a anului, adică 7 miliarde dolari, potrivit unui raport al firmei de consultanţă R3 – care a descris performanţa drept „o creştere extraordinară”. Prin comparaţie, Alibaba a câştigat 33% din piaţa de digital media în prima jumătate a anului, adică 10,2 miliarde dolari. Baidu a câştigat 17% din piaţă, adică 5,2 miliarde dolari, în timp ce Tencent a obţinut 14% din piaţă, echivalentul a 4,2 miliarde dolari.
    Veniturile din reclame ale ByteDance au crescut cu 113% în prima jumătate a anului în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cea mai mare parte din creştre fiind generată de echivalentul chinezesc al TikTok – Douyin – şi de aplicaţia de ştiri deţinută de ByteDance, Jinri Toutiao.

  • A plecat din ţară doar cu hainele de pe el, iar acum este votat pentru a doua oară drept cel mai bun CEO din Canada

    Preşedintele şi CEO-ul Air Canada, Călin Rovinescu, a fost numit CEO-ul şi strategul anului de publicaţia The Globe şi Mail’s Report. Este a doua oară când Rovinescu a fost ales CEO-ului anului în Canada.

    „Viziunea îndrăzneaţă a lui Călin a ghidat transformarea de succes a Air Canada în ultimul deceniu. Un lider înnăscut, el a instaurat o gândire antreprenorială în organizaţie, concomitent cu luarea unor decizii strategice care au deblocat potenţialul operatorului aerian. Boardul Air Canada îl felicită pe Calin pentru onoarea de a fi numit CEO-ul anului pentru a doua oară şi ca strateg al anului de liderul publicaţiilor naţionale ale Canadei”, a spus Vagn Sørensen, preşedinte al consiliului director al Air Canada, potrivit Business Insider.

    În 2019, Raportul Globe and Mail asupra businessului a ales cinci lideri câştigători reprezentând repere ale leadershipului în corporaţii, strategie, inovaţie, viziune şi responsabilitate.

    Air Canada este cel mai mare operator domestic şi internaţional al Canadei, deservind 220 de aeroporturi pe şase continente. Operatorul aerian a avut în 2018 51 de milioane de clienţi. Veniturile din compensaţii ale CEO-ului Air Canada au ajuns anul trecut la 11,5 milioane de dolari, în creştere cu 28% faţă de anul 2017, Călin Rovinescu fiind unul dintre cel mai bine plătiţi executivi din aviaţia mondială.

    Într-un interviu acordat anterior Business MAGAZIN, Călin Rovinescu a povestit drumul până la poziţia sa actuală: a ajuns în Montréal când avea cinci ani, cu vaporul, împreună cu părinţii, sora mai mare şi bunica. După o jumătate de secol, a ajuns unul dintre cei mai bine plătiţi executivi români din lume, iar amintirile despre România, deşi puţine, îl fac în continuare să zâmbească.

    Situaţia actuală a Air Canada este cu totul diferită faţă de perioada din  2009, când Rovinescu a devenit CEO şi compania părea să fie un avion în prăbuşire din cauza crizei globale. Situaţia turbulentă de atunci a fost unul dintre motivele alegerii lui Rovinescu în poziţia de CEO, potrivit relatărilor din presa canadiană.

    Procesele de restructurare au determinat Air Canada să îl înlocuiasă în 2009 pe CEO-ul Montie Brewer cu Rovinescu. „Air Canada a fost pentru mine mai mult decât o altă companie, este ceva în care am fost implicat mai mult de 25 de ani şi este important să văd că reuşeşte şi că se află  pe un drum care îi va asigura succesul pe mulţi din anii care vor urma„, şi-a descris Rovinescu evoluţia în cadrul transportatorului canadian.

    Deşi este CEO al companiei din 2009, întreaga carieră a lui Rovinescu este legată de istoria Air Canada. La 31 de ani, când era avocat în cadrul firmei Stikenan Elliott, a fost consilierul responsabil cu privatizarea liniei aeriene, încheiată în 1988. În 1999, a împiedicat preluarea ostilă a companiei de Onex Corp, devenind până în 2000 indispensabil pentru Robert Milton, şeful din acea vreme al Air Canada.

    Milton l-a rugat pe Rovinescu, pe atunci managing partner al firmei de avocatură, să se alăture companiei, relatează presa canadiană. Procesele de restructurare a companiei din perioada 2003-2004 se numără printre provocările cărora românul le-a făcut faţă. Totuşi, eşecul intermedierii unui acord între investitorul chinez Victor Li şi sindicatele Air Canada l-au determinat să demisioneze. S-a orientat astfel către domeniul bancar, participând, în 2004, la fondarea băncii private de investiţii Genuity Capital Markets.

    Experienţa restructurării din perioada 2003-2004 l-a determinat pe Rovinescu să conducă Air Canada spre profit, cinci ani mai târziu, când s-a întors la conducerea companiei în calitate de CEO, la data de 1 aprilie 2009.

    Ascensiunea românului nu s-a oprit aici: în 2012 a fost ales preşedinte al consiliului executiv al Star Alliance, cea mai mare alianţă mondială a companiilor aeriene, urmând ca, timp de doi ani, să conducă întâlnirile boardului, să realizeze strategia alianţei şi să dea votul în n ceea ce priveşte intrarea sau nu a unei companii aeriene în cadrul Star Alliance.

    „Comunicarea şi curajul reprezintă pietrele de temelie în a fi un bun lider. Pentru a te mişca rapid într-o economie dificilă, trebuie să ai un plan de comunicare bun. Apoi, este nevoie de curaj pentru a face o schimbare, chiar şi atunci când este vorba despre renunţare, fie că vorbim despre angajaţi sau despre furnizori„, a descris Rovinescu cele mai importante calităţi ale unui bun lider”, a spus Rovinescu în interviul acordat Business MAGAZIN.

  • Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, a donat aproape 100 de milioane de dolari pentru oamenii străzii

    Jeff Bzos, cea mai bogată persoană din lume, a anunţat joi că a realizat o donaţie de 98,5 milioane de dolari, care vor ajunge la 32 de organizaţii din 23 de state, a căror misiune este ajutorarea celor fără adăpost, scrie CNBC.

    Suma de bani primită de fiecare dintre cele 32 de organizaţii variază între 1,25 şi 5 milioane de dolari.

    Donaţia a fost realizată cu ajutorul Bezos Day One Fund, o fundaţie despre care şeful Amazon a vorbit pentru prima dată în 2018. În cadrul evenimentului de lansare al acestei organizaţii, Bezos a hotărât a donat două miliarde de dolari, bani care vor fi împărţiţi în două zone. O parte din această sumă a fost acordată organizaţiilor care se ocupă de problema oamenilor străzii, iar cealaltă parte s-a dus către crearea unor şcoli pregătitoare care vor funcţiona după modelul educaţional Montessori, axat pe formarea oamenilor de ştiinţă.

    Donaţia din acest an nu este singurul act de generozitate al CEO-ului Amazon, întrucât în 2018, miliardarul mai donat 97,5 miliarde de dolari către 24 de organizaţii din 16 state, care luptă pentru cei fără adăpost. Chiar dacă donaţia din acest an nu a depăşit-o semnificativ pe cea din 2018, decât cu un milion de dolari, banii au ajuns la organizaţii din Maryland, New York, Alaska şi Hawaii, pe care banii lui Bezos le-a ocolit anul trecut.

    Deşi Bezos a postat de-a lungul acestui an de mai multe ori pe Instagram, poze în care el vizitează şcoli pregătitoare care funcţionează după modelul Motessori, până în prezent nu se mai ştie nimic despre reţeaua de şcoli pe care miliardarul a promis să o creeze prin intermediul fundaţiei sale.

    Potrivit informaţiilor expuse pe site-ul Bezos Day One Fund, fondul dedicat reţelei de şcoli pregătitoare  se află în căutare de personal.

     

  • Cine sunt „ăştia”: Românul care se distrează cu ideile

    De ce prăpastia dintre bogaţii şi săracii lumii trebuie să existe în continuare şi de ce timpul pare să treacă mai repede sunt doar câteva dileme, printre altele, la care legea constructală, lansată de fizicianul Adrian Bejan, răspunde. Profesor la Universitatea Duke din Statele Unite, a primit numeroase distincţii, inclusiv medalia Benjamin Franklin, acordată în trecut şi unor cercetători precum Stephen Hawking şi Nikola Tesla. Subliniază însă că nu aceste recunoaşteri îi aduc fericirea.

    „Sunt la fel ca şi înainte. Sunt fericit fiindcă mă distrez cu ideile”, răspunde Adrian Bejan în interviul acordat Business MAGAZIN, întrebat ce înseamnă distincţiile numeroase primite de-a lungul timpului pentru lucrările sale în domeniul fizicii. Profesor universitar de inginerie mecanică la Universitatea Duke din Carolina de Nord – specializat pe studiul termodinamicii, transferului căldurii, designului naturii, evoluţiei fizicii – Adrian Bejan s-a numărat, în 2001, în rândul primilor 100 cei mai citaţi autori în domeniul ingineriei din toată lumea. Este autorul a 30 de cărţi, a 600 de publicaţii, a primit 18 doctorate onorifice de la universităţi din 11 ţări, iar anul trecut i-a fost acordată şi medalia Benjamin Franklin pentru inginerie mecanică, pentru legea constructală, acordată anterior şi altor fizicieni celebri.

    Articolele din presa internaţională îl descriu pe profesorul Adrian Bejan drept un cercetător care „pune la îndoială convenţiile şi autoritatea şi crede în conexiunile dintre teme şi discipline diferite”.

    Popularitatea sa se leagă mai ales de invenţia unui principiu din fizică denumit „legea constructală a evoluţiei şi organizării”, despre care el spune că are o aplicabilitate vastă în viaţă şi societate şi oferă o mai bună înţelegere a funcţionării lumii. Legea constructală descrie un principiu de design din natură: sistemele de flux, de toate felurile – oameni, râuri, copaci, plăci tectonice, pieţe – toate funcţionează la fel, dintr-un anumit punct de vedere. Pentru a supravieţui, toate aceste sisteme trebuie să se adapteze liber şi să acomodeze curenţii care le traversează, iar toate evoluează urmând un tipar vascular.
    „Nu am idee, s-a întâmplat, iar pasiunea a crescut de-a lungul timpului”, răspunde Adrian Bejan la întrebarea legată de modul în care s-a născut pasiunea pentru fizică. A studiat timp de 11 ani la liceul Vasile Alecsandri din Galaţi – pe care îl descrie drept excepţional din punctul de vedere al atragerii şi producţiei de talente, profesori şi elevi. „Mă descurcam bine la ştiinţe, dar îmi plăceau şi botanica, zoologia, geografia şi istoria.” De ce? Explică, simplu: „Fiindcă îmi plăcea să desenez – copaci, animale, hărţi ale reliefului şi hărţi ale ţărilor”.

    „Cine sunt se datorează în întregime părinţilor (tatălui, de profesie veterinar, mamei, farmacistă – două minţi libere educate în anii 1920 şi 1930), brutalizaţi de regimul comunist dar care au stat neclintiţi în faţa acestuia”, îşi descrie el baza evoluţiei ulterioare. La 12 ani, mama i-a oferit drept cadou de Crăciun cartea „Istoria fizicii” de Max von Laue. „Încă am această carte, pentru că-mi aminteşte de adevărul că ideile bune sunt în continuă morfogeneză. Nu sunt fixe, ca marxismul. Dimpotrivă. Sunt atât de bune, că-l invită pe ascultător să le pună la îndoială, să le îmbunătăţească, să le schimbe.” Adrian Bejan a crescut în perioada comunismului în România şi a reuşit să scape de acest regim devenind jucător profesionist de baschet; a studiat însă şi arta.

    Despre experienţa lui anterioară, ca artist şi sportiv, spune: „Sunt cine am fost, cu excepţia faptului că acum sunt mai bun. Sunt creatorul teoriei fizicii legate de evoluţia sportivă, precum şi a evoluţiei designului (desen, arhitectură)”.

    Mai târziu, în Statele Unite a studiat la Massachusetts Institute of Technology. A început să lucreze la teoria care l-a făcut cunoscut în toată lumea după ce şi-a început cariera de profesor la Universitatea Duke, pe care o descrie drept „o oază de libertate şi, mai amplu vorbind, de talent”.

    În prezent, fizicianul Adrian Bejan lucrează în majoritatea timpului: 2/3 din timp – „muncă de toate felurile”, spune el –, 1/3 din timp doarme şi nu merge niciodată în vacanţă.

    O altă părere despre cei 1% cei mai bogaţi oameni ai lumii

    Aplicată economiei, legea constructală a fizicianului român este cuprinzătoare şi controversată în acelaşi timp. Aceasta spune că cei mai bogaţi oameni ai lumii şi diferenţele dintre ei şi săraci există nu din cauza unei erori a sistemelor economice, ci pentru că trebuie să existe.

    Potrivit celui mai recent raport al Credit Suisse, 1% cei mai bogaţi oameni deţin nu mai puţin de 47% din averea lumii, cu o avere individuală care porneşte de la 871.000 de dolari. Totodată, primii 10% dintre bogaţii lumii deţin 85% din averea globală.

    Chiar dacă mulţi ar vrea ca acest decalaj să fie redus şi să fie creată o societate bazată pe egalitate, potrivit lui Adrian Bejan, acest lucru este imposibil, din punctul de vedere al fizicii. După cum reiese dintr-un eseu al său, inegalitatea socială este inevitabilă, prin prisma legii constructale. Aceasta fiindcă mişcarea tuturor lucrurilor – atât sociale, cât şi politice şi economice – e determinată de sisteme ramificate, precum cele ale ramurilor de copaci sau ale sistemului vascular.

    Inegalitatea în funcţie de avere este una care a divizat din cele mai îndelungate timpuri specia umană. Existenţa acestei inegalităţi, explică profesorul, datează de la începuturile civilizaţiei moderne, cu origini în Egiptul Antic, Europa Renascentistă, secolul al XVIII-lea din Franţa, blocul estic sovietic şi chiar din perioada Statelor Unite moderne. „Nu există un subiect mai fierbinte în contextul politic actual, după cum ne reamintesc mişcările populiste de astăzi. Celebrăm progresul economic continuu, dar liderii de peste tot sunt preocupaţi că doar o mică parte din populaţie poate să se bucure de acesta.” Aşadar, observă Adrian Bejan, ne preocupă modul în care putem să oferim celor care nu au o oportunitate egală pentru a se alătura celor care au.

    „Totuşi, puţini realizează că evoluţia înspre inegalitate este un fenomen natural, la fel ca gravitaţia sau fluxul unidirecţional dinspre căldură înspre frig (a doua lege a termodinamicii), iar acest lucru creează o discuţie despre cum să lupţi împotriva inegalităţii sau dacă aceasta poate fi combătută.”

    Totodată, constată Adrian Bejan în eseul său, această inegalitate oferă o oportunitate. „Dacă ne gândim la inegalitate ca la un fenomen fizic, acesta poate să documenteze discuţia despre cum să ne deplasăm înspre evoluţia unei societăţi care să îi conecteze pe cei cu buzunare mici spre arhitecturile de flux mare care domină totul de la copaci la corpul omului, la livrare, înspre folosirea unor unelte precum libertatea, accesul la educaţie, regula legii, instituţii religioase şi asociaţii între colegi şi vecini.”

    Profesorul Adrian Bejan explică toate aceste lucruri astfel: legile fizicii guvernează modul în care lucrurile se mişcă şi nimic nu se mişcă dacă nu este împins. „Impulsurile vin din putere, puterea vine de la combustibil pentru maşini şi din mâncare pentru animale.”

    Odată ce un sistem natural se mişcă, trebuie să se mişte în continuare şi continuă să evolueze înspre o eficienţă energetică mai mare, înspre un set de obiective.

    Pe măsură ce sistemele evoluează şi devin mai eficiente, devin şi mai complexe. De ce? Fiindcă alăturarea şi mişcarea (fluxul) împreună necesită mai puţină putere decât mişcarea lor individuală. Aceleaşi legi ale fizicii explică motivele pentru care sistemele fluviale evoluează într-o serie de afluenţi care îşi varsă apele într-un râu principal. Organizarea se întâmplă, e naturală.

    Cu cât este mai mare curentul, cu atât animalul şi vehiculul sunt mai eficiente decât unul mai mic, chiar şi unul mai complex. Prin urmare, mişcarea de pe parcursul vieţii unei economii, de pildă, va deveni mai complexă pe parcursul timpului. Cantitatea de combustibil consumată de populaţie este direct proporţională cu averea anuală, respectiv cu PIB-ul.

    „Aşadar, fizica şi economia sunt două faţete ale aceleiaşi monede. Acelaşi flux ierarhic al sistemelor este responsabil pentru amândouă”, explică el. Astfel, îşi continuă profesorul explicaţia în eseul său, ierarhia – mai multe râuri mici tributare aceluiaşi râu  ale căror ape ajung în mări şi, în cele din urmă, în oceane – există fiindcă acesta este modul în care sistemul va prospera.

    Totuşi, pe măsură ce un sistem devine mai complex, apa nu va circula niciodată prin canale de aceeaşi mărime. La fel ca o albie sănătoasă de râu sau un copac bine nutrit, un sistem eficient de transport într-o societate populată va include câteva drumuri de pământ care conduc spre altele mai mari şi abia apoi înspre o autostradă. „Ierahia se întâmplă”, concluzionează profesorul.

    Câteodată însă, legile naturii determină sistemele să supravieţuiască în moduri pe care noi nu le dorim. O economie complexă în creştere, precum cea globală, în care trăim acum, produce inevitabil inegalităţi care cresc, pe măsură ce populaţia cere mai multă egalitate. Prin intermediul guvernelor reprezentative, putem să lansăm legi care să încline sistemul înspre egalitate. Educaţia, sistemul de sănătate şi filantropia ajută. Pe măsură însă ce timpul trece, inegalitatea va reapărea, la fel şi furia, constată profesorul.

    „Inegalitatea – după cum pare uneori – este imposibil să fie ştearsă, iar cele mai dramatice încercări de a o şterge, precum experimentele comuniste şi socialiste de atunci şi chiar şi de astăzi, conduc la cele mai tragice rezultate. Iar în câteva zile, ierarhia reapare.” Profesorul subliniază că acest lucru nu ar trebui să ne împiedice să acordăm fiecărui membru al societăţii oportunitatea să joace un rol într-un sistem economic care va deveni mai complex şi mai eficient de-a lungul timpului, doar că atunci când facem acest lucru ar trebui să ne amintim că legile fizicii guvernează mişcarea tuturor sistemelor.

    Ierarhii direct proporţionale cu complexitatea organizaţiei

    Legea constructală se aplică însă şi altor sisteme sociale şi economice. Un exemplu este organizarea socială, fenomenul organizării fiind unul care a stârnit curiozităţi ale oamenilor de secole întregi, fiind un fenomen complex cu o serie de manifestări diverse: de la oraşe, guverne, economie, business, alianţe, transport, comunicaţii şi aşa mai departe. Descrieri ale acestor manifestări sunt extinse şi utile, fiind responsabile pentru numeroase volume de literatură şi ale departamentelor academice care sunt devotate studiului organizării sociale.

    „Cu ajutorul legii constructale am arătat de ce ajung indivizii să trăiască (să se mute) împreună, să se organizeze. Organizarea este o reflecţie a realităţii fizice (bio şi nonbio) care necesită mai puţină putere (energie utilă, combustibil, mâncare) pentru a mişca o unitate dintr-o cantitate înspre o cantitate mai mare”, explică Adrian Bejan.

    El a ilustrat predictibilitatea organizării şi evoluţiei acesteia prin intermediul a două modele de mişcare într-o singură zonă, unele inanimate (albii ale râurilor, generate de numeroase reguli constructale) şi altele animate (distribuţia apelor încălzite pentru folosirea lor în aşezările umane).

    Concluzia la care a ajuns este că mişcarea devine mai ierarhică pe măsura creşterii mărimii şi complexităţii arhitecturii respective. Distribuţia poate fi făcută în mod uniform (cu mai multă egalitate) prin impunerea unor canale identice distribuite uniform într-o zonă. Fluxul arhitectural devine astfel o reţea ca o plasă, în loc de o arhitectură ramificată asemeni unui copac; totodată, chiar şi în modele de design cu o egalitate impusă ierarhia persistă. Această reţea teoretică dezvăluie de asemenea înţelesul inovaţiei din punctul de vedere al fizicii: „Este schimbarea unui tip de design local care facilitează curgerea pe parcursul unui teritoriu întreg locuit de cei care se mută în mod organizat”.

    S-ul şi noile tehnologii

    De la trenduri economice, creşterea populaţiei, răspândirea cancerului sau adoptarea de noi tehnologii, anumite configuraţii par în mod inevitabil să se răspândească.

    O nouă tehnologie, de pildă, începe cu o rată de acceptare mică, aceasta fiind urmată de o creştere explozivă, urmată de o încetinire, numai pentru a se opri înainte de a „lovi zidul”, explică profesorul Adrian Bejan. Ilustrată grafic, această curbă de creştere în timp ia forma unui „S”. Fenomenul este atât de răspândit încât a generat numeroase cercetări ce par a nu avea nimic în comun – răspândirea populaţiilor biologice, a reacţiilor chimice, a contaminanţilor, a limbilor, a informaţiilor şi activităţii economice. „Am demonstrat că acest tipar poate fi prezis în întregime ca un sistem de curgere natural.”

    Curba S – cunoscută şi drept funcţie sigmoidă – reprezintă designul natural al sistemelor de flux. În exemplul noilor tehnologii, după un ritm de acceptare încet la început, creşterea poate fi imaginată mişcându-se rapid înspre canale stabilite din piaţă.

    „Aceasta este ascensiunea abruptă a S-ului.” Pe măsură ce tehnologia se maturizează, şi ritmul de penetrare a acesteia încetineşte, orice creştere sau flux se mişcă în afara canalelor iniţiale de penetrare într-un mod mai scurt şi mai încet.

    „Mi-ar plăcea să folosesc metafora degetelor care se întind pentru a reprezenta creşterea iniţială invazivă cu plasarea unei mănuşi peste acele degete, ca reprezentare a etapelor laterale de consolidare mai lentă. E ca şi cum ar exista două vieţi – prima este lungă şi rapidă, în timp ce a doua este de distanţă scurtă şi înceată. Designul începe cu o invazie rapidă, urmată de o consolidare înceată. Apoi trendul se loveşte de un zid invizibil, dar previzibil”, explică Bejan.
    Această teorie arată că nu există o coincidenţă – ambele sunt manifestări ale tendinţei constructale naturale care caracterizează sistemele de flux pentru a genera tipuri de design aflate într-o evoluţie care le permite să curgă (să evolueze), să se răspândească şi să colecteze mai uşor.

    De ce unele zile trec mai greu decât altele?

    „De ce pare că timpul trece mai repede pe măsură ce îmbătrânim? Care sunt legile fizicii care stau la baza impresiei că unele zile trec mai greu decât altele? De ce avem tendinţa să ne concentrăm pe neobişnuit (pe surpriză) şi nu pe timpul prezent şi monoton?”, sunt alte câteva întrebări cărora legea constructală le oferă un răspuns.  Adrian Bejan spune că a descoperit elementele din fizică ce răspund la aceste întrebări, în urma unor observaţii simple: „Timpul măsurabil «pe ceas» nu reprezintă acelaşi lucru cu timpul perceput de mintea omului”.

    Astfel, spune Bejan, „timpul minţii” este alcătuit dintr-o secvenţă de imagini, reflecţii din natură, care hrănesc stimulii organelor senzitive. Rata la care sunt percepute schimbările imaginilor mentale descreşte odată cu vârsta, din cauza unor proprietăţi fizice care se schimbă odată cu vârsta: frecvenţa mişcărilor ochilor, dimensiunea corpului în acord cu acea curbă S, degradarea anumitor părţi ale corpului etc. O nealiniere între imaginile timpului mental şi timpul propriu-zis stă la baza explicaţiilor acestui fenomen din literatură care e trup şi suflet cu legea constructală şi cu fizica.

    Ce face în continuare cu timpul său omul care îl percepe atât de raţional? Planurile nu fac parte din viaţa sa: „Obiectivul meu este să continui”.

    Mai multe teorii, o singură lege

    Legea constructală este legea fizicii responsabilă de fenomenul evoluţiei (configuraţie, formă, design) în natură a sistemelor de curgere animate sau neanimate. Această lege, aparţinând profesorului Adrian Bejan, a fost formulată în anul 1996.

    Există mai multe teorii constructale – una pentru fiecare fenomen natural la care cineva se poate gândi. Spre exemplu, teoria constructală a locomoţiei animalelor, a arhitecturii albiilor râurilor, teoria constructală a creşterii fulgilor de zăpadă, a respiraţiei etc.

    „O lege, mai multe teorii, la care se adaugă faptul că manifestaţiile legii în natură (peste tot) acoperă tot spectrul, bio şi nonbio. Legea fizicii uneşte cele două teritorii ale observaţiilor umane – la fel ca legea mecanicii (dinamică, legea lui Newton)”, explică profesorul Adrian Bejan.

    Astfel, „legea constructală este legea fizicii responsabilă de fenomenul evoluţiei (configuraţie, formă, design) în natură, modul în care sisteme de curgere animate şi inanimate lucrează împreună“.

    Legea constructală a fost formulată în 1996, după cum urmează: „Pentru ca un sistem de o dimensiune finită să persiste în timp (să existe), trebuie să evolueze liber într-un astfel de mod în care să faciliteze accesul curenţilor care circulă în cadrul acestuia”.

    Legea constructală descrie astfel concepte ale vieţii, evoluţiei, designului şi performanţei în fizică, care este „cea mai amplă arenă ştiinţifică”, potrivit profesorului Adrian Bejan.

    * Mai multe detalii despre Legea Constructală oferă profesorul Adrian Bejan în cartea „Fizica vieţii”, 2016

     

  • Incredibil ce a făcut un sofer român cu toţi banii de la nuntă: “Toţi au zis că sunt nebun!” Acum e căutat de oameni din afara ţării

    Doi tineri din Beclean au investit toţi banii strânşi la nuntă într-o afacere cu şinşile şi au reuşit, de la trei familii de mamifere pe care le-au cumpărat în urmă cu 13 ani, să aibă, acum, 2.000 de exemplare iar blana o vând la bursa de blănuri din Danemarca.

    Ciprian Barbu, crescătorul de şinşile din Beclean, îşi aminteşte că nu a fost deloc uşor, şi în urmă cu câţiva ani, au murit toate animalele, însă el şi soţia lui au avut puterea să o ia de la capăt şi au reuşit să dezvolte o afacere inedită, într-un depozit de mici dimensiuni, de la marginea oraşului Beclean.

    “Cresc şinşilă din 2005 şi este destul de greu să te ocupi de aceste animăluţe. Este o zi de muncă cu normă întreagă pentru două persoane. Am început destul de greu pentru că erau foarte scumpe. Când am început era 1.500 de euro o familie formată din cinci femele şi un mascul. Am început cu trei familii în care am investit banii de la nuntă – tot ce am tot ce a rămas.

    Este, acum, afacerea familiei, suntem numai noi doi – eu şi soţia iar banii care ne rămân îi investim. Sperăm că în momentul în care vom reuşi să mai automatizăm ne va fi ceva mai uşor”, a povestit, pentru corespondentul MEDIAFAX, proprietarul ineditei afaceri din Beclean, Ciprian Barbu.

    În halele din Beclean, Ciprian are 2.000 de exemplare de şinşila, iar anul se anunţă a fi unul cât se poate de bun mai ales că valorifică blăniţele pe bursa de blănuri din Danemarca, ţările nordice fiind interesate extrem de mult de blana şinşilelor.

    “O blăniţă de şinşilă se vinde în medie cu 30-40 de euro. La ultima licitaţie din Danemarca, la blănurile de top s-au vândut şi cu 1.600 de coroane adică 300 de euro. Noi lucrăm şi cu Bursa din Danemarca şi cu un spaniol, vindem unde se dă mai bine. Nu este foarte complicat să ajungi să vinzi pe bursa din Danemarca însă se plătesc şi brokeri care iau 11 euro la fiecare blăniţă tranzacţionată. Anual vând cam 2.000 de blăniţe la 30 – 40 de euro. Cred că anul acesta va fi un an foarte bun, am trecut deja de 1.100 de pui” a mai spus Ciprian Barbu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro