Tag: noroc

  • Un fost programator a deschis primul magazin din România destinat produselor de triatlon

    “Trecerea de la statutul de angajat la cel de antreprenor este cel mai greu pas. Mie nu mi-a fost foarte greu deoarece am lucrat şi ca freelancer câţiva ani buni înainte de a fi angajat. Una dintre cele mai mari provocări la această trecere este faptul că volumul de muncă se dublează, câteodată chiar se triplează, nu mai există timp liber, iar salariul este de cele mai multe ori aproape inexistent, el acoperind doar nevoile de bază“, povesteşte Sorin Anghel. Povestea sa ca antreprenor a început în urmă cu trei ani, plecând de la ideea unui prieten de a participa la o ştafetă în cadrul unui triatlon: „Evident că în scurt timp a intervenit competivitatea şi am hotărât să participăm individual la probe. În pregătiri am avut surpriza să aflu că nu există un magazin specializat de unde să îţi poţi procura toate echipamentele de care ai nevoie, aşa a pornit ideea“, spune Sorin Anghel.

    Investiţia financiară iniţială nu a fost foarte mare, fiind vorba de un magazin online, în vreme ce magazinul fizic Trisport a fost deschis în luna iunie 2013. „M-am ocupat de tot ce înseamnă online timp de 1-2 ani până am lansat site-ul. Dacă ar trebui să fac o estimare a investiţiei pentru magazinul online şi cel fizic, suma s-ar ridica la aproximativ 50.000 euro“, spune antreprenorul. Cifra de afaceri înregistrată anul trecut a fost de 120.000 de euro, marja de profit de 5-6%, iar pentru 2016 aşteptările antreprenorului vizează vânzări mai mari cu 10-20% faţă de cele de anul trecut.

    Companiile cu activităţi în comercializarea de echipament sportiv outdoor ocupă un segment de circa 100 de milioane  de euro, fiind parte a unei pieţe totale de echipament sportiv estimate la 500 de milioane de euro. Piaţa este dominată de marii jucători precum Decathlon, Intersport şi Hervis Sports, dar sunt şi afaceri specializate, de pildă Himalaya. Dacă retailerii autohtoni se concentrează pe spaţiile stradale sau pe online, circa 90% din cele 100 de magazine de articole sportive deţinute reţelele străine se află în malluri sau parcuri comerciale. Companiile Decimas din Spania, Sportvision din Serbia şi Sportisimo din Cehia sunt cele mai recente intrări pe piaţa de retail specializat în articole sportive, făcând primii paşi pe piaţa românească de profil abia anul trecut.

    Piaţa de profil, crede Sorin Anghel, este destul de mică în România, dar există o tendinţă de creştere. Deşi costurile pot fi foarte mari pentru echipamente, pentru început cei interesaţi nu au nevoie decât de un echipament de bază: „Am făcut un calcul şi am reuşit să ne încadrăm într-un buget de 1.000 lei pentru antrenamente, echipament minim, transport şi concurs“.

    Triatlonul este un sport ce combină trei probe: înot, biciclism şi alergare. „Conceptul Ironman, cel mai mare eveniment de acest gen, a luat naştere în anul 1977 la Kona şi este un triatlon pe distanţe lungi, mai exact 3,86 km înot, 180,25 km bicicletă şi 42,4 km (maraton) alergare“, explică Sorin Anghel. În România sunt 15 competiţii organizate în două campionate, RTS (şosea) şi CTS (offroad), în vreme ce distanţele pornesc de la supersprint (500 metri înot, 10 kilometri bicicletă şi 2,5 kilometri alergare) până la distanţe Ironman. „Suntem încă foarte departe de cei din vest, unde sportul este o cultură cultivată de la cea mai mică vârstă, dar ne bucură foarte mult să vedem că participă şi din ce în ce mai mulţi copii la aceste evenimente, semn că suntem pe drumul cel bun“, spune Sorin Anghel. El se aşteaptă ca viitorul să aducă creşteri constante atât în ce priveşte apetitul pentru sport, dar şi în ce priveşte nişa pe care şi-a poziţionat afacerea. „Planurile noastre au două părţi importante: să aducem în România echipamente noi care nu există pe piaţă, dar ne bazăm şi pe dezvoltarea triatlonului în România“, spune antreprenorul, care se declară încredinţat că se va înmulţi sensibil şi numărul celor care vor practica nataţie, ciclism şi alergare şi individual, nu doar în cadrul pregătirilor pentru competiţii de triatlon. Adaugă că preferă alergarea şi bicicleta înotului, iar la capitolul hobby-uri mai enumeră „drumeţiile rapide pe munte, fotografia şi tot ce înseamnă tehnologie“.

    Tinerilor antreprenori le dă următorul sfat: „Să nu mai stea pe gânduri şi să încerce, primul pas este cel mai important. Să se înarmeze cu foarte multă răbdare, pentru că vor avea foarte multe momente în care vor fi gata să renunţe la tot, dar trebuie să persevereze. Şi încă un punct foarte important: să aibă pe cineva alături care să îi susţină“.

  • A distrus o întreagă companie cu o singură linie de cod

    Acest bărbat a reuşit să-şi distrugă compania după ce a rulat din greşeală o comandă pe serverele sale care a dus la ştergerea tuturor fişierelor. Acea comandă a şters toate fişierele de pe servere care găzduiau site-urile clienţilor, informează Business Insider.

    Marco Marsala a folosit comanda de Linux “rm -rf” în timp ce făcea operaţiuni de mentenanţă pe server. “rm” înseamnă şterge, iar ” -rf” este o opţiune care-i spune Linxu-ului să şteargă toate fişierele, indiferent dacă se află în uz sau nu. Acest gen de comandă se foloseşte de obicei în interiorul unui document, însă pentru că Marsala nu a precizat niciun document, comanda a şters toate fişierele de pe server.

    Mai mult, acea comandă a avut acces şi la backup, care a fost şi acesta şters. 

    Marco Marsala s-a dus pe un forum pentru a cere ajutorul celor de acolo, însă nu a avut noroc. “Îmi pare rău să-ţi spun dar compania ta e moartă”, a răspuns un utilizator. “Nu ai nevoie de sfaturi tehnice, ai nevoie să vorbeşti cu un avocat”, a spus un altul.

    Nu ar fi fost posibil să se întâmple aşa ceva, dacă Marsala ar fi implementat nişte măsuri de securitate. Acea comanda nu ar trebui să ruleze fără a fi specificat un folder.

    Compania găzduia aproximativ 1500 de website-uri pe serverele sale.
     

  • O româncă de 29 de ani a făcut înconjorul lumii pentru a găsi frumuseţea adevărată. Toţi străinii o dau acum exemplu

    În urmă cu doi ani, Mihaela Noroc a renunţat la jobul ei pentru a călători în jurul lumii. Tânăra de 29 de ani şi-a propus să fotografieze femei frumoase din cât mai multe ţări, pentru a realiza un atlas al frumuseţii.

    De-a lungul călătoriilor sale, ea a fotografiat sute de femei în mediul lor natural, de la localnice din pădurea amazoniană până la tinere din marile capitale europene.

    Datorită faptului că vorbeşte cinci limbi străine, Mihaela Noroc spune că i-a fost uşor să se înţeleagă cu oamenii pe care i-a întâlnit. “Uneori am doar 30 de secunde pentru a realiza un portret, deoarece se întâmplă să întâlnesc o persoană interesantă pe stradă. În alte cazuri petrec şi ore întregi pentru asta, după ce am găsit modelul pe o reţea socială”, povesteşte Mihaela Noroc.

    Ea mai spune că femeile pe care le prezintă în “Atlasul Frumuseţii” au reacţionat diferit atunci când le-a propus să facă parte din acest proiect. Unele au fost fericite, în timp ce altele au fost greu de convins să se lase fotografiate. “Faptul că sunt şi eu femeie a ajutat foarte mult. Însă, la început, am fost foarte agitată şi am luat foarte personal toate refuzurile primite”, mai spune Mihaela Noroc.

    Potrivit CNN, Mihaela Noroc şi-a cheltuit toate economiile pentru realizarea acestui proiect, care a presupus călătorii ale acesteia în 37 de ţări. De asemenea, ea speră să poată să strângă fondurile necesare pentru a continua proiectul “Atlasul Frumuseţii”. “Pot spune cu certitudine că frumuseţea există peste tot, şi nu depinde de cosmetice, bani, rasă sau statut social. Este vorba de fi cât mai natural”.

    Proiectul “Atlasul Frumuseţii” este prezentat de postul american de ştiri CNN, de publicaţia franceză Le Figaro, de site-ul american Business Insider, de site-ul de divertisment boredpanda.com şi de cotidianul britanic Daily Mail

  • Tribul care venerează spiritul unui soldat american. Speră ca acesta să se reîntoarcă cu Coca-Cola, televizoare şi medicamente – FOTO

    În fiecare an, pe 15 februarie, rezidenţii unui mic sat de la baza vulcanului activ Mount Yasur de pe insula Tanna, Vanuatu, îi aduc un omagiu spiritului soldatului american care „este mai puternic decât Iisus”, informează Daily Mail.

    Cei mai în vârstă se îmbracă în uniforme militare americane şi defilează, iar alţii îşi pictează “SUA” pe piept, cu vopsea roşie. Apoi, la final, ridică steagul american.Tribul crede că soldatul cu pricina John Frum se va întoarce într-o zi şi va aduce cu el bogăţie, noroc şi cadouri din America.

    Cel mai probabil John Frum nu este o singură persoană, ci mai degrabă un cumul de soldaţi. Numele John Frum vine de la felul în care se prezentau soldaţii americani „Hi, Im John from New York”. În timpul celui De-Al Doilea Război Mondial aproximativ 300.000 de soldaţi americani au stat pe insulă pregătiţi pentru conflictul Japonia.

    După război, soldaţii „John Frum” au părăsit insula şi odată cu ei şi bogăţiile aduse de americani.

    În 2006, un jurnalist de la publicaţia Smithsonian Magazine a vizitat insula, iar leader-ul de atunci a declarat că „dacă ne rugăm lui John, el o să se întoarcă cu multă bogăţie”. „John este un spirit. Ştie tot. Este chiar mai puternic decât Iisus. A promis că se va întoarce cu multe bogăţii (Coca-Cola, televizoare, ceasuri, medicamente etc) dacă ne vom ruga”, a adăugat el.

    „În fiecare zi de vineri membrii cultului merg la baza vulcanului şi ridică steagul american, câteodată şi pe cel francez. Iar pe 15 februarie sărbătoresc ziua lui John Frum, fac puţin teatru, dansează, este o sărbătoarea anuală”, a declarat Ben Bohane, foto-jurnalist care trăieşte în Vanuatu.

  • Românul care face manuale pentru liceul britanic unde a învăţat familia regală

    Schimbările adevărate şi norocul se trag din mari frustrări, spune Paul Balogh, confondatoul unei companii care produce material educaţional digital pentru Eton College, cel mai prestigios liceu din Marea Britanie, şcoala aristocraţilor şi a familiei regale.  El a povestit pentru Viitorul României că cum s-a născut Learn Forward şi cum a ajuns să-şi continue afacerea la Londra. 

    Cum a început povestea Read Forward?

    Paul Balogh: Cred că mai toate lucrurile bune pornesc dintr-o frustrare. Te apuci să faci ceva cu un elan uneori negativ în sensul că ai vrut să faci ceva anterior, nu a funcţionat aşa cum ai vrut din diferite condiţii şi la un moment dat îţi spui “La naiba, trebuie să fac lucrurile pe cont propriu!”. Asta depinde şi de cum sunt structurile individuale, dar funcţionează. Am văzut de multe ori că o echipă care este faţă în faţă unei adversităţi funcţionează mai bine decât o echipă care nu înfruntă o provocare.

    Adică să fie unită împotriva a ceva?

    Da. Am văzut sistemul acesta funcţionând foarte bine la Humanitas cu echipa de online. Cred că zilele trecute am văzut pe undeva zicala asta – dacă vrei să construieşti o barcă având la dispoziţie puţine resurse, nu trebuie să le spui foarte precis oamenilor ce fel de lemn să aibă sau cum să-l prelucreze, trebuie doar să le explici de ce trebuie să meargă pe mare.

    Citiţi mai multe pe www.viitorulromaniei.ro

  • Câştigul la loto, noroc sau blestem? Poveştile oamenilor care au câştigat la loto, dar cu toate astea au ajuns să trăiască mai rău ca înainte

    Să câştigi la loterie nu înseamnă rezolvarea tuturor problemelor şi o viaţă fără griji. Cel puţin, nu pentru persoanele menţionate mai jos.

    Lara şi Roger Griffiths au câştigat  2.7 milioane de dolari la loterie. Şi-au cumpărat casa visurilor lor şi un Porsche. Şase ani mai târziu mariajul lor s-a destrămat, casa a luat foc, iar întreaga avere s-a dus pe apa sămbetei.

    Bud Post a pierdut 16.2 milioane de dolari în doar un an după ce a câştigat la loto în 1988. “Mi-aş fi dorit să nu fi câştigat niciodată”, a declarat el. O fostă prietenă l-a dat în judecată pentru o parte din câştiguri şi a câştigat. În plus, fratele lui a angajat un asasin care trebuia să-l ucidă, în speranţa că o să moştenească o parte din câştig.
    În prezent, Bud trăieşte cu 450 de dolari pe lună.

    Martyn şi Kay Tott au câştigat 5 milioane de dolari, însă au pierdut biletul. Cei doi au ratat cele 5 milioane de dolari deoarce au pierdut biletul înainte de extragere şi nu au reuşit să convingă loteria că ei sunt posesorii biletului. “Să crezi că ai câştigat atâţia bani este un sentiment eliberator, însă pierderea banilor are un efect invers. Este o tortură inimaginabilă”, a spus Kay Tott.

    Merge cu autobuzul şi trăieşte cu chirie la 11 ani distanţă după ce a căştigat 10 milioane de dolari. În 2004 Sharon Tirabassi a încasat un cec de 10.569.000 de dolari de la loteria din Ontario. Şi-a cheltuit toţi banii pe “o casă mare, maşini de lux, haine, petreceri, călătorii etc”, iar acum ” merge cu autobuzul, lucrează part-time şi locuieşte cu chirie într-o casă modestă”.

    Evelyn Adams a reuşit să câştige de două ori la loterie, în 1985 şi în 1986, totalizând o sumă de 5.4 milioane. Bani pe care i-a cheltuit la cazinourile din Atlantic City. În prezent, Adams trăieşte într-un parc de rulote.

    În 1998 Gerald Muswagon a încasat 10 milioane de dolari de la loteria din Canada. În doar 7 ani a cheltuit toţi banii pe băutură şi petreceri. În 2005 Muswagon s-a spânzurat. În aceeaşi categorie intră şi Michael Carroll care a câştigat 15 milioane de dolari, însă i-a cheltuit şi mai repede, în doar cinci ani. Banii s-au dus pe cocaină, băutură şi femei, clasicul trio.

    Ibi Roncaioli a fost omorâtă de soţul ei după ce aceasta a risipit căştigul de la loterie. Roncaioli a căştigat nu mai puţin de 5 milioane de dolari, dar nu i-a spus soţului că a donat 2 milioane de dolari fiului ei pe care îl avea cu un alt bărbat. Când a aflat asta, soţul, Joseph Roncaioli, a otrăvit-o cu o doză mare de analgezice.

    Janite Lee a câştigat 18 milioane de dolari în 1993, iar în 2001 s-a declarat falimentară. Banii s-au dus către diferite organizaţii caritabile, dar şi către Partidul Democratic american.

  • LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Report de peste 6,5 milioane euro la categoria I

    La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 29,2 milioane de lei (peste 6,5 milioane euro), iar la Noroc a rămas în joc un report cumulat în valoare de peste 4,2 milioane lei (peste 936.000 de euro).

    La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 4,5 milioane lei (peste 1 milion euro), iar la Noroc Plus, reportul categoriei I este de peste 42.400 lei.

    La Loto 5/40 se înregistrează un report în valoare de peste 255.480 lei (peste 56.900 euro).

    Tragerile loto din data de 20.12.2015 vor avea loc în direct, pe TVR 1, începand cu ora 18:10.

  • Şapte obiceiuri ale antreprenorilor de succes

    Nu devi milionar din întâmplare. Oamenii de afaceri muncesc ani de zile pentru a atinge asemenea sume. Mulţi cred că au noroc, dar antreprenorii milionari muncesc mult şi au obiceiuri productive. Câteva dintre acestea sunt descrise mai jos, potrivit Entrepreneur

    1. Se trezesc dimineaţa devreme.

    Antreprenorii de succes se trezesc de dimineaţă, Peter Shankman, fondator HARO şi The Geek Factory, numărându-se printre aceştia. Shankman se trezeşte la 4.30 dimineaţa în fiecare zi pentru antremanent, înainte de networking şi mailuri, iar în acest timp competitorii lui nici măcar nu au luat prima gură de cafea.

    2. Învaţă constant

    Este important să se menţină la curent cu tot ce se întâmplă în industriile în care activează, dar la fel de important este şi îmbogăţirea cunoştiinţelor, extinderea viziuni asupra lumii înconjurătoare. Russel Sarder, şeful NetCom LEarning, îşi face timp pentru a citi în fiecare zi, în jur de două ore pe zi.

    3. Creează un buget şi îl respectă

    Pentru antreprenori este important să-şi facă un buget pe care să-l respecte. Autorii cărţii “The Millionaire Next Door”, Thomas Stanley şi William Danko, au descoperit că milionarii tind să-şi păstreze comportamentul de consum. Indiferent cât de bogaţi devin, ei nu-şi schimbă comportamentul, un element cheie pentru menţinerea averii.

    4. Lucrează mult

    Antreprenorii lucrează mult şi nu cred în scurtături. Gary Vaynerchuk nu crede în venitul pasiv şi spune că nimeni nu se îmbogăţeşte fără să muncească.

    5. Au obiective clare

    Antreprenorii milionari ştiu pentru ce lucrează, care este următorul obiectiv. Ei ştiu ce o să facă în următoarele patru săptămâni, în următoarele luni şi chiar în următorii cinci ani. Este important ca antreprenorii să-şi scrie obiectivele pe hârtie şi modalităţile prin care vor să atingă aceste obiective.

    6. Nu le este frică de eşec

    Antreprenorilor de succes nu le este frică de eşec, nu le este frică să iasă din zona de confort şi să-şi asume noi riscuri. Eşecul este doar un proces de învăţare, nu o sentinţă finală asupra acţiunilor lor.

    7. Nu uită să se relaxeze

    Este importantă o pauză din când în când. În aceste pauze de relaxare apar idei noi, creative, soluţii pentru problemele cu care se confruntă.

  • Şapte obiceiuri ale antreprenorilor de succes

    Nu devi milionar din întâmplare. Oamenii de afaceri muncesc ani de zile pentru a atinge asemenea sume. Mulţi cred că au noroc, dar antreprenorii milionari muncesc mult şi au obiceiuri productive. Câteva dintre acestea sunt descrise mai jos, potrivit Entrepreneur

    1. Se trezesc dimineaţa devreme.

    Antreprenorii de succes se trezesc de dimineaţă, Peter Shankman, fondator HARO şi The Geek Factory, numărându-se printre aceştia. Shankman se trezeşte la 4.30 dimineaţa în fiecare zi pentru antremanent, înainte de networking şi mailuri, iar în acest timp competitorii lui nici măcar nu au luat prima gură de cafea.

    2. Învaţă constant

    Este important să se menţină la curent cu tot ce se întâmplă în industriile în care activează, dar la fel de important este şi îmbogăţirea cunoştiinţelor, extinderea viziuni asupra lumii înconjurătoare. Russel Sarder, şeful NetCom LEarning, îşi face timp pentru a citi în fiecare zi, în jur de două ore pe zi.

    3. Creează un buget şi îl respectă

    Pentru antreprenori este important să-şi facă un buget pe care să-l respecte. Autorii cărţii “The Millionaire Next Door”, Thomas Stanley şi William Danko, au descoperit că milionarii tind să-şi păstreze comportamentul de consum. Indiferent cât de bogaţi devin, ei nu-şi schimbă comportamentul, un element cheie pentru menţinerea averii.

    4. Lucrează mult

    Antreprenorii lucrează mult şi nu cred în scurtături. Gary Vaynerchuk nu crede în venitul pasiv şi spune că nimeni nu se îmbogăţeşte fără să muncească.

    5. Au obiective clare

    Antreprenorii milionari ştiu pentru ce lucrează, care este următorul obiectiv. Ei ştiu ce o să facă în următoarele patru săptămâni, în următoarele luni şi chiar în următorii cinci ani. Este important ca antreprenorii să-şi scrie obiectivele pe hârtie şi modalităţile prin care vor să atingă aceste obiective.

    6. Nu le este frică de eşec

    Antreprenorilor de succes nu le este frică de eşec, nu le este frică să iasă din zona de confort şi să-şi asume noi riscuri. Eşecul este doar un proces de învăţare, nu o sentinţă finală asupra acţiunilor lor.

    7. Nu uită să se relaxeze

    Este importantă o pauză din când în când. În aceste pauze de relaxare apar idei noi, creative, soluţii pentru problemele cu care se confruntă.

  • Trei francezi s-au îndrăgostit de România, iar acum fac afaceri cu vin în valoare de 100.000 de euro

    Un oenolog francez a venit în România acum mai bine de un deceniu şi s-a îndrăgostit de vinul local, motiv pentru care şi-a convins doi conaţionali – un coach personal şi proprietarul unui chateau din zona Bordeaux – să investească într-un domeniu din judeţul Mehedinţi. Povestea domeniului de la Corcova merge însă mult înapoi în timp, când prinţul Anton Bibescu se îndrăgosteşte de această zonă binecuvântată de vreme şi de natură pentru cultura vinului şi începe aici producţia de vin. „Bibescu, prinţul multitalentat de origine româno-francofilă, a fost cel ce a hotărât să-şi extindă via (…) pe dealurile de la Corcova. Proust, admirator şi bun prieten al lui Bibescu, a dorit să i se alăture la Corcova, dar boala l-a împiedicat să călătorească. Evocarea acestui loc a rămas însă prezentă în scrierile sale, ba chiar Bibescu a inspirat unul dintre personajele principale din romanul «În căutarea timpului pierdut»“, povesteşte Laurent Pfeffer, oenologul francez care se află în spatele vinului premium Catleya produs în zilele noastre pe dealurile de la Corcova.

    Laurent Pfeffer a venit pentru prima dată în România în 2003 într‑un schimb de experienţă la Târgu Bujor. Era student la facultatea de agronomie şi oenologie din Bordeaux, Franţa, când i s-a propus, lui şi unui coleg, să vină timp de cinci luni în România pentru un studiu. A acceptat provocarea şi nu doar că s-a îndrăgostit de România, dar şi-a dat şi seama de potenţialul uriaş de business pe care îl are piaţa locală, aşa că s-a întors acasă convins să revină. „Aveam un coleg care avea experienţă în domeniu şi dorea să facă o investiţie în străinătate. I-am propus să vină în România şi a acceptat.“ În 2007 Laurent Pfeffer s-a întors aşadar în România, unde şi-a înfiinţat o firmă împreună cu fratele său şi cu prietenul lor. Alături de Laurent Pfeffer, în proiectul Catleya mai sunt implicaţi alţi doi acţionari. Frédéric Vauthier este proprietarul Château-ului Lucas din Lussac Saint-Emilion (Bordeaux), cu o suprafaţă de 20 de hectare. El reprezintă totodată generaţia de producători de vin cu numărul 18 de pe acest domeniu. „Cu o experienţă solidă de mai bine de 15 ani, atât în vie, cât şi în cramă, el este cel care a sugerat orientările tehnice ce se regăsesc în domeniul Catleya.“

    Al treilea acţionar este Dominique Pfeffer, specialist în vânzari în domeniul informatic, coach personal şi de echipă şi amator de vinuri. El a descoperit România cu ocazia unei călătorii în vederea găsirii unui teren. „El este fratele meu şi este cel care se ocupă de promovarea vinurilor atât în Franţa, cât şi în străinătate“, îl prezintă antreprenorul care a decis să mizeze pe România.

    Cei trei au căutat iniţial un teren în zona Târgu Bujor, pe care Laurent Pfeffer o cunoştea deja, însă nu au găsit, aşa că au luat ţara „la pas“. Atunci oenologul francez l-a cunoscut pe Şerban Dâmboviceanu, care deţinea 25 de hectare la Corcova. Acesta l-a angajat şi totodată l-a ajutat să găsească domeniul actual. „Am decis astfel să mă stabilesc aici pentru a înfiinţa o plantaţie viticolă şi a fonda domeniul Catleya. În paralel, din 2007, colaborez ca director tehnician vie şi cramă pentru domeniul Roy & Damboviceanu.“

    Cei trei investitori francezi au cumpărat un teren de 15 hectare şi au început investiţiile. Vinificarea se face încă în crama domeniului Roy & Damboviceanu. Cei trei au investit până acum 350.000 de euro în domeniul Catleya din Mehedinţi, atât din fonduri proprii, cât şi din subvenţii de la stat primite pentru replantare. „Am cumpărat şi o clădire, un fost atelier mecanic, pe care vrem să o transformăm în cramă. Vom încerca să accesăm şi fonduri UE pentru a face rost de cei 150.000-200.000 de euro necesari pentru utilaje şi pentru a pune crama pe picioare. Vrem ca în 2016 să îi dăm drumul.“

    Oenologul din Hexagon spune că nu vrea să crească foarte mult businessul şi consideră că 20-25 de hectare de viţă de vie sunt suficiente pentru a putea păstra esenţa businessului. În Franţa, spre exemplu, domeniile încep de la 5 hectare şi merg până la câteva sute. Media este însă tot undeva la 15-20 de hectare. „Mi-amintesc că atunci când am venit aici în 2003 erau foarte puţine crame, deşi potenţialul era uriaş. M-am gândit atunci la Franţa şi la zona Bordeaux, unde nu mai ai loc să investeşti şi unde orice depăşeşte 25 de hectare este deja un domeniu mare.“ În caz că ar vrea să se extindă, celor trei le-ar plăcea să o facă tot în împrejurimi, deşi momentan este dificil deoarece terenurile rămase sunt fărâmiţate, existând de asemenea probleme de succesiune în cazul unora.

    România are circa 180.000 de hectare cu viţă-de-vie grupate în 37 de podgorii, din care doar 28% se află în circuitul economic, diferenţa făcând loc apariţiei de noi producători de vin, noi branduri şi specialişti testând producţia şi piaţa în fiecare an.

    Cu acest nivel al suprafeţei ocupate cu viţă de vie, România se află pe locul 5 în Europa şi pe locul 11 în lume, iar potenţialul viticol şi fondurile UE, care pot acoperi până la 75% din investiţii, atrag noi investitori, în special cei străini.