BusinessMagazin

Tag: nobel

  • Economistul Joseph Stiglitz: Germania ar trebui să iasă din Uniunea Europeană. Moneda euro, cauza problemelor din UE

    Joseph Stiglitz, laurea al premiului Nobel pentru Economie, a declarat că moneda euro a fost creată înainte de a avea instituţiile prin care aceasta să poată fi controlată, afirmând în acelaşi timp şi faptul că Germania ar trebui să iasă din Uniunea Europeană.

    “Au pus căruţa înaintea boilor. Au creat moneda euro ănainte dea a avea instituţii prin care aceasta putea fi controlată. Economiile noastre stagnează, iar noi nu ne dezvoltăm. Aceasta a dat un avânt deosebit mişcărilor politice din spectrul de dreapta.”, a spus Stiglitz.

    Economistul a spus în cadrul unui interviu acordat AFP că moneda euro a fost prost concepută şi că se află sub influenţa “ideologiei neoliberale” şi că este cauza multor probleme precum stagnarea economiei, şomajul ridicat sau avansul extremei dreapta.

    „Punctul de vedere prin care austeritatea ar urma să rezolve problema şomajului şi a revenirii la prosperitate este respins de majoritatea economiştilor şi de către FMI, dar pare să fie în continuare dominant în gândirea guvernului din Germania, în special în cea a ministrului de finanţe. Cea mai uşoară cale de a trece peste acest impas o reprezintă ieşirea Germaniei din Uniunea Europeană”, a mai adăugat Joseph Stiglitz. Acţiune care ar face celelalte ţări mai competitive graţie devalorizării monedei unice.

  • Economistul Joseph Stiglitz: Germania ar trebui să iasă din Uniunea Europeană. Moneda euro, cauza problemelor din UE

    Joseph Stiglitz, laurea al premiului Nobel pentru Economie, a declarat că moneda euro a fost creată înainte de a avea instituţiile prin care aceasta să poată fi controlată, afirmând în acelaşi timp şi faptul că Germania ar trebui să iasă din Uniunea Europeană.

    “Au pus căruţa înaintea boilor. Au creat moneda euro ănainte dea a avea instituţii prin care aceasta putea fi controlată. Economiile noastre stagnează, iar noi nu ne dezvoltăm. Aceasta a dat un avânt deosebit mişcărilor politice din spectrul de dreapta.”, a spus Stiglitz.

    Economistul a spus în cadrul unui interviu acordat AFP că moneda euro a fost prost concepută şi că se află sub influenţa “ideologiei neoliberale” şi că este cauza multor probleme precum stagnarea economiei, şomajul ridicat sau avansul extremei dreapta.

    „Punctul de vedere prin care austeritatea ar urma să rezolve problema şomajului şi a revenirii la prosperitate este respins de majoritatea economiştilor şi de către FMI, dar pare să fie în continuare dominant în gândirea guvernului din Germania, în special în cea a ministrului de finanţe. Cea mai uşoară cale de a trece peste acest impas o reprezintă ieşirea Germaniei din Uniunea Europeană”, a mai adăugat Joseph Stiglitz. Acţiune care ar face celelalte ţări mai competitive graţie devalorizării monedei unice.

  • Pastila-minune a lui Hitler: cum erau ”dopaţi” soldaţii germani în cel de-al Doilea Război Mondial

    În 1972, Heinrich Böll a câştigat premiul Nobel pentru literatură. Dar înainte să devină scriitor, el a făcut parte din armata germană. Luptând pe multe fronturi în multe ţări printre care România, Franţa Ungaria şi Uniunea Sovietică, Böll trimetea frecvent scrisori familiei în Köln. 

    Una dintre aceste scrisori, mai exact cea scrisă în data de 20 mai 1940, conţinea nu numai informaţii referitoare la starea lui, ci şi o rugăminte: „ Puteţi, poate, să mai obţineţi nişte Pervitin pentru proviziile mele?”

    Vezi aici care a fost pastila-minune a lui Hitler: cum erau ”dopaţi” soldaţii germani în cel de-al Doilea Război Mondial

  • Profesorul român de la Stanford care a colaborat cu doi laureaţi ai premiului Nobel pentru economie

    „Mulţi dintre colegii mei actuali şi-au dorit într‑adevăr dintotdeauna o carieră academică, într-o formă sau alta. Eu nu am fost atât de hotărât, poate şi pentru că ar fi fost dificil să îmi doresc ceva ce nu ştiam că există“, spune Alex Nichifor, care a absolvit în 2005 Cibernetica la ASE.

    El mărturiseşte că a descoperit cercetarea, aşa cum este ea înţeleasă în universităţile de top din occident, destul de târziu. În primul an de master a obţinut o bursă în Franţa, pe vremea când era încă oarecum dificil să studiezi în străinătate. „Am avut şansa să ajung la Universitatea din Toulouse, unde Jean-Charles Rochet şi Jean Tirole (laureatul premiului Nobel pentru economie în 2014) puseseră bazele unui departament extraordinar.“ Concurenţa cu ceilalţi studenţi era acerbă, însă era foarte motivat să reuşească şi, în contrast cu viaţa sa de student din România, unde în paralel cu şcoala a fost fie angajat, fie a încercat antreprenoriatul, singura preocupare a fost studiul; în 2007 a obţinut diploma de master.

    „La început a fost mai dificil şi am avut momente în care nu am fost convins că am făcut alegerea potrivită: noua mea ocupaţie nu doar că era neplătită, ci în plus se dovedea a fi şi surprinzător de dificilă. Ulterior însă, rezultatele s-au îmbunătăţit.“ A ajuns să îi cunoască mai bine pe unii profesori şi în paralel a început să aibă acces la proiectele lor de cercetare şi să predea seminarii studenţilor din anii mai mici. Mediul academic părea să i se potrivească, aşa că a decis să continue cu un doctorat, la Universitatea din Maastricht, în Olanda. „În timpul doctoratului am vizitat pentru trei luni Harvard Business School (HBS), unde am fost găzduit de Alvin Roth, colaureat al premiului Nobel pentru economie în 2012, împreună cu Lloyd Shapley.“ Specifice mediului academic sunt deopotrivă călătoriile, descoperirea de locuri noi şi oamenii extraordinar de inteligenţi, proiectele ambiţioase, discuţiile bazate pe argumente tehnice, dar şi programul de lucru flexibil. Aşa că după terminarea doctoratului a devenit profesor asistent la Universitatea din St. Andrews, Scoţia, în septembrie 2011.

    După vizita la Harvard, în timpul doctoratului, Alex Nichifor a păstrat legătura cu Alvin E. Roth, care s-a mutat la Stanford şi l-a invitat să petreacă un an (2014-2015) în cadrul grupului de Market Design de acolo. „Academia la vârf este un mediu colaborativ şi inclusiv, însă de multe ori proiectele nu sunt predefinite. Deseori e pur şi simplu important ca un grup de oameni cu interese comune şi abilităţi complementare să fie în acelaşi loc, să aibă timpul necesar să schimbe idei, iar proiectele noi se nasc abia ulterior: să găseşti întrebări interesante şi relevante face parte din provocare.“

    În timpul vizitei la Stanford, românul a reuşit să finalizeze primele versiuni ale unor proiecte începute cu mai bine de trei ani înainte. În ultima carte publicată de Alvin E. Roth, „Cine, ce primeşte şi de ce?“, acesta îi mulţumeşte românului. Despre această lucrare, Alex Nichifor spune că este prima adresată publicului larg, un proiect care prezintă cu umor şi la un nivel foarte accesibil un sumar al ultimilor aproximativ 40 de ani de cercetare în „matching theory“ prin prisma aplicaţiilor de succes din acest domeniu, bazele multora dintre aceste aplicaţii (cum ar fi piaţa admiterilor la şcoală, piaţa obţinerii primului loc de muncă după absolvire pentru unele specializări, ori pieţe neobişnuite, în care nu există preţuri, cum ar fi piaţa care facilitează schimbul de organe) fiind puse chiar de american împreună cu colaboratorii săi. „Lucrând în acelaşi domeniu şi fiind la Stanford, am avut şansa de a citi o primă versiune a manuscrisului acestei cărţi şi am avut o serie de discuţii pe marginea acestuia cu Al, în principal axate pe îmbunătăţirea clarităţii expunerii“, povesteşte românul. Tot el adaugă că, în postura de profesor asistent invitat la Stanford, a avut şansa să colaboreze cu cercetători remarcabili. „Pe de o parte, a fi profesor oriunde în occident presupune aceleaşi categorii de îndatoriri: trebuie să cercetezi, să predai şi să te achiţi de o serie de sarcini administrative. În sensul acesta, nu e o diferenţă foarte mare între a fi profesor la Stanford sau oriunde altundeva. Pe de altă parte, deşi categoriile de îndatoriri sunt aceleaşi, există o diferenţă calitativă substanţială între universităţile de top şi restul universităţilor, iar această diferenţă e vizibilă în pregătirea studenţilor, în calitatea intelectuală a colegilor, cât şi în eficienţa suportului administrativ disponibil.“

    Alex Nichifor spune că nu are o carte favorită, deşi citeşte cu plăcere, în principal articole şi cărţi tehnice care îl ajută profesional; „este genul de lectură prin care rămân la curent cu ceea ce este nou şi relevant în domeniul meu de cercetare şi prin care continuu să învăţ zi de zi“. Ceea ce citeşte în timpul liber este destul de variat, însă în linii mari poate fi încadrat în două categorii, spune el. În domenii care i se par interesante şi despre care este curios să afle mai multe, citeşte cărţi scrise de cercetători de top pentru publicul larg, care oferă o prezentare accesibilă, lipsită de prea mulţi termeni tehnici. „Un alt tip de lectură este însă cea care nu are un scop în sine, altul decât plăcerea de a descoperi o poveste, un personaj, o emoţie, de a-ţi lăsa imaginaţia liberă.“ Alex Nichifor adaugă că, asemeni oricărei experienţe, cărţile au cu siguranţă rolul lor în formare şi în viaţa fiecăruia dintre noi. „Ştiu o persoană care a învăţat cum să se dea cu snowboardul învăţând dintr‑un manual şi care a devenit renumită pentru tehnică şi coborârile sale. Pe de altă parte, ştiu alte câteva persoane care au citit un număr impresionant de cărţi despre cum să devii milionar de ceva vreme şi care încă aşteaptă ca aceste cărţi să le definească viitorul.“

    Acum, tânărul profesor român lucrează, spune el, la două tipuri de probleme. Pe de o parte, sunt cele tehnice care presupun foarte multă matematică. „Pentru cele mai multe proiecte de acest gen, pur teoretice, nu există o finalitate imediată, clară. Este un fel de ştiinţă fundamentală, în care încerci să împingi frontierele cunoaşterii fără a şti dinainte unde vei ajunge, ce va fi posibil, ori cum vei folosi răspunsul la care vei ajunge. În timp, multe descoperiri sunt uitate, altele devin însă relevante, uneori în domenii care nu au avut nicio legătură cu contextul iniţial.“ O altă categorie de probleme sunt proiectele mai aplicate, care folosesc unelte matematice pentru a informa decizii practice. „În aceste proiecte, contribuţia esenţială nu este dezvoltarea de noi modele ori metode matematice, ci capacitatea de a utiliza şi de a adapta modele şi metode existente pentru a studia probleme relevante pentru societate ori pentru companii. De exemplu, într-un proiect recent împreună cu Alexey Kushnir, profesor asistent la Carnergie Mellon University, am introdus un model relativ simplu cu ajutorul căruia studiem decizia optimă a proprietarilor de reţele sociale ca Facebook ori Google+ în ceea ce priveşte modul în care aceste reţele le permit utilizatorilor lor să partajeze informaţia în reţea.“

    Drumul până la statutul de profesor la universităţi de peste hotare a fost lung; ca student la ASE, a testat şi postura antreprenoriatului, dar şi pe cea de angajat, lucrând pentru o vreme în cadrul Ensight Management Consulting, perioadă de care îşi aminteşte cu plăcere. Spune că în prima zi a primit responsabilităţi şi o anumită independenţă, „am înţeles imediat că munca mea avea valoare şi era apreciată, ceea ce m-a motivat şi mai mult“. Pe atunci, românul, care este acum profesor universitar în instutuţii de top la nivel mondial era „tânăr şi puteam fi uşor catalogat drept nonconformist. De exemplu, purtam un pierce între buza inferioară şi bărbie şi au fost perioade în care aveam părul lung, o combinaţie care era probabil în afara normelor social acceptabile. Ei bine, la Ensight tot ce a contat a fost abilitatea mea de a livra o muncă de calitate. Aş fi curios să aflu cât de tolerant este Ensight-ul de azi, însă… combinaţia actuală de ochelari şi chelie este probabil mult mai puţin controversată.“

  • Profesorul român de la Stanford care a colaborat cu doi laureaţi ai premiului Nobel pentru economie

    „Mulţi dintre colegii mei actuali şi-au dorit într‑adevăr dintotdeauna o carieră academică, într-o formă sau alta. Eu nu am fost atât de hotărât, poate şi pentru că ar fi fost dificil să îmi doresc ceva ce nu ştiam că există“, spune Alex Nichifor, care a absolvit în 2005 Cibernetica la ASE.

    El mărturiseşte că a descoperit cercetarea, aşa cum este ea înţeleasă în universităţile de top din occident, destul de târziu. În primul an de master a obţinut o bursă în Franţa, pe vremea când era încă oarecum dificil să studiezi în străinătate. „Am avut şansa să ajung la Universitatea din Toulouse, unde Jean-Charles Rochet şi Jean Tirole (laureatul premiului Nobel pentru economie în 2014) puseseră bazele unui departament extraordinar.“ Concurenţa cu ceilalţi studenţi era acerbă, însă era foarte motivat să reuşească şi, în contrast cu viaţa sa de student din România, unde în paralel cu şcoala a fost fie angajat, fie a încercat antreprenoriatul, singura preocupare a fost studiul; în 2007 a obţinut diploma de master.

    „La început a fost mai dificil şi am avut momente în care nu am fost convins că am făcut alegerea potrivită: noua mea ocupaţie nu doar că era neplătită, ci în plus se dovedea a fi şi surprinzător de dificilă. Ulterior însă, rezultatele s-au îmbunătăţit.“ A ajuns să îi cunoască mai bine pe unii profesori şi în paralel a început să aibă acces la proiectele lor de cercetare şi să predea seminarii studenţilor din anii mai mici. Mediul academic părea să i se potrivească, aşa că a decis să continue cu un doctorat, la Universitatea din Maastricht, în Olanda. „În timpul doctoratului am vizitat pentru trei luni Harvard Business School (HBS), unde am fost găzduit de Alvin Roth, colaureat al premiului Nobel pentru economie în 2012, împreună cu Lloyd Shapley.“ Specifice mediului academic sunt deopotrivă călătoriile, descoperirea de locuri noi şi oamenii extraordinar de inteligenţi, proiectele ambiţioase, discuţiile bazate pe argumente tehnice, dar şi programul de lucru flexibil. Aşa că după terminarea doctoratului a devenit profesor asistent la Universitatea din St. Andrews, Scoţia, în septembrie 2011.

    După vizita la Harvard, în timpul doctoratului, Alex Nichifor a păstrat legătura cu Alvin E. Roth, care s-a mutat la Stanford şi l-a invitat să petreacă un an (2014-2015) în cadrul grupului de Market Design de acolo. „Academia la vârf este un mediu colaborativ şi inclusiv, însă de multe ori proiectele nu sunt predefinite. Deseori e pur şi simplu important ca un grup de oameni cu interese comune şi abilităţi complementare să fie în acelaşi loc, să aibă timpul necesar să schimbe idei, iar proiectele noi se nasc abia ulterior: să găseşti întrebări interesante şi relevante face parte din provocare.“

    În timpul vizitei la Stanford, românul a reuşit să finalizeze primele versiuni ale unor proiecte începute cu mai bine de trei ani înainte. În ultima carte publicată de Alvin E. Roth, „Cine, ce primeşte şi de ce?“, acesta îi mulţumeşte românului. Despre această lucrare, Alex Nichifor spune că este prima adresată publicului larg, un proiect care prezintă cu umor şi la un nivel foarte accesibil un sumar al ultimilor aproximativ 40 de ani de cercetare în „matching theory“ prin prisma aplicaţiilor de succes din acest domeniu, bazele multora dintre aceste aplicaţii (cum ar fi piaţa admiterilor la şcoală, piaţa obţinerii primului loc de muncă după absolvire pentru unele specializări, ori pieţe neobişnuite, în care nu există preţuri, cum ar fi piaţa care facilitează schimbul de organe) fiind puse chiar de american împreună cu colaboratorii săi. „Lucrând în acelaşi domeniu şi fiind la Stanford, am avut şansa de a citi o primă versiune a manuscrisului acestei cărţi şi am avut o serie de discuţii pe marginea acestuia cu Al, în principal axate pe îmbunătăţirea clarităţii expunerii“, povesteşte românul. Tot el adaugă că, în postura de profesor asistent invitat la Stanford, a avut şansa să colaboreze cu cercetători remarcabili. „Pe de o parte, a fi profesor oriunde în occident presupune aceleaşi categorii de îndatoriri: trebuie să cercetezi, să predai şi să te achiţi de o serie de sarcini administrative. În sensul acesta, nu e o diferenţă foarte mare între a fi profesor la Stanford sau oriunde altundeva. Pe de altă parte, deşi categoriile de îndatoriri sunt aceleaşi, există o diferenţă calitativă substanţială între universităţile de top şi restul universităţilor, iar această diferenţă e vizibilă în pregătirea studenţilor, în calitatea intelectuală a colegilor, cât şi în eficienţa suportului administrativ disponibil.“

    Alex Nichifor spune că nu are o carte favorită, deşi citeşte cu plăcere, în principal articole şi cărţi tehnice care îl ajută profesional; „este genul de lectură prin care rămân la curent cu ceea ce este nou şi relevant în domeniul meu de cercetare şi prin care continuu să învăţ zi de zi“. Ceea ce citeşte în timpul liber este destul de variat, însă în linii mari poate fi încadrat în două categorii, spune el. În domenii care i se par interesante şi despre care este curios să afle mai multe, citeşte cărţi scrise de cercetători de top pentru publicul larg, care oferă o prezentare accesibilă, lipsită de prea mulţi termeni tehnici. „Un alt tip de lectură este însă cea care nu are un scop în sine, altul decât plăcerea de a descoperi o poveste, un personaj, o emoţie, de a-ţi lăsa imaginaţia liberă.“ Alex Nichifor adaugă că, asemeni oricărei experienţe, cărţile au cu siguranţă rolul lor în formare şi în viaţa fiecăruia dintre noi. „Ştiu o persoană care a învăţat cum să se dea cu snowboardul învăţând dintr‑un manual şi care a devenit renumită pentru tehnică şi coborârile sale. Pe de altă parte, ştiu alte câteva persoane care au citit un număr impresionant de cărţi despre cum să devii milionar de ceva vreme şi care încă aşteaptă ca aceste cărţi să le definească viitorul.“

    Acum, tânărul profesor român lucrează, spune el, la două tipuri de probleme. Pe de o parte, sunt cele tehnice care presupun foarte multă matematică. „Pentru cele mai multe proiecte de acest gen, pur teoretice, nu există o finalitate imediată, clară. Este un fel de ştiinţă fundamentală, în care încerci să împingi frontierele cunoaşterii fără a şti dinainte unde vei ajunge, ce va fi posibil, ori cum vei folosi răspunsul la care vei ajunge. În timp, multe descoperiri sunt uitate, altele devin însă relevante, uneori în domenii care nu au avut nicio legătură cu contextul iniţial.“ O altă categorie de probleme sunt proiectele mai aplicate, care folosesc unelte matematice pentru a informa decizii practice. „În aceste proiecte, contribuţia esenţială nu este dezvoltarea de noi modele ori metode matematice, ci capacitatea de a utiliza şi de a adapta modele şi metode existente pentru a studia probleme relevante pentru societate ori pentru companii. De exemplu, într-un proiect recent împreună cu Alexey Kushnir, profesor asistent la Carnergie Mellon University, am introdus un model relativ simplu cu ajutorul căruia studiem decizia optimă a proprietarilor de reţele sociale ca Facebook ori Google+ în ceea ce priveşte modul în care aceste reţele le permit utilizatorilor lor să partajeze informaţia în reţea.“

    Drumul până la statutul de profesor la universităţi de peste hotare a fost lung; ca student la ASE, a testat şi postura antreprenoriatului, dar şi pe cea de angajat, lucrând pentru o vreme în cadrul Ensight Management Consulting, perioadă de care îşi aminteşte cu plăcere. Spune că în prima zi a primit responsabilităţi şi o anumită independenţă, „am înţeles imediat că munca mea avea valoare şi era apreciată, ceea ce m-a motivat şi mai mult“. Pe atunci, românul, care este acum profesor universitar în instutuţii de top la nivel mondial era „tânăr şi puteam fi uşor catalogat drept nonconformist. De exemplu, purtam un pierce între buza inferioară şi bărbie şi au fost perioade în care aveam părul lung, o combinaţie care era probabil în afara normelor social acceptabile. Ei bine, la Ensight tot ce a contat a fost abilitatea mea de a livra o muncă de calitate. Aş fi curios să aflu cât de tolerant este Ensight-ul de azi, însă… combinaţia actuală de ochelari şi chelie este probabil mult mai puţin controversată.“

  • O româncă, printre cei mai buni profesori din lume

    O profesoară de matematică din Mehedinţi este singurul dascăl din România inclus, anul acesta, pe lista finaliştilor Global Teacher Prize, competiţie supranumită şi „Nobelul Educaţiei”, scrie Avocatnet

    Manuela Prajea, profesor de matematică şi director la Colegiul Naţional Traian din Drobeta Turnu Severin, este singurul român care se numără printre finaliştii Global Teacher Prize, competiţie cunoscută sub numele de „Premiul Nobel pentru profesori”.

    Profesoara, cu o experienţă de 25 de ani în învăţământ, spune că, în cazul în care va câştiga premiul de un milion de dolari pus în joc, va dona întreaga sumă. Banii vor fi investiţi în întregime în Colegiul Naţional Traian, pentru dotări moderne şi burse pentru elevi şi profesori.

    Global Teacher Prize a fost înfiinţat în 2014 de Fundaţia Varkey şi este o competiţie deschisă profesorilor din toată lumea care predau tinerilor între 5 şi 18 ani.

    Citiţi mai multe pe www.avocatnet.ro

  • Cum va arăta lumea în 2025

    Digitalizarea şi automatizarea rapidă a societăţii vor revoluţiona viitorul reţelelor, iar volumul recent lansat The Future X Network: A Bell Labs Perspective detaliază prespectiva Bell Labs asupra contextului în care se va produce una dintre cele mai importante şi de anvengură schimbări de paradigmă în tehnologie de până acum.

    Cartea The Future X Network este editată de Bell Labs, care în 90 de ani de existenţă a fost recompensat cu 8 premii Nobel, şi coordonată de Marcus K. Weldon, preşedintele Bell Labs şi CTO. 

    Volumul lansat surprinde tendinţele din tehnologie până în 2025. Se estimează că 47% din traficul de date va fi folosit de servicii video în IoT, faţă de 1% în prezent. Rata de utilizare a dispozitivelor per persoană va creşte de 10 ori în Statele Unite, iar plăţile mobile se vor creşte de 12 ori. Însă nu fără risc deoarce atacurile cibernetice vor creşte de 180 ori!

    De asemenea, numărul de date brute, colectate pentru a fi analizate, va exploda, de la 7 ZB, la 133 ZB, iar traficul în reţea va creşte de 13 ori.

    În plus, se aşteaptă o dezvoltare a tehnoligiei de printare 3D şi livrările cu drone vor creşte de 30 de ori la nivel internaţional. 

  • Românul s-a născut poet?

    “Nu cred ca talentul este un dar al popoarelor, ci un dar individual care, fireste, se dezvolta sau nu in cadrul unei tari sau comunitati. Nu cred ca romanii sunt mai talentati sau mai putin talentati decat ungurii, polonezii, rusii, bulgarii sau francezii. Sau, altfel spus, da, romanii sunt talentati. Ca si nemtii, francezii, americanii, rusii, bulgarii sau francezii”, crede Catrinel Plesu, directorul Centrului National al Cartii, institutie care se ocupa cu popularizarea si cu traducerile scriitorilor romani in strainatate. Acestea nu sunt atat de multe: 200 de carti au fost traduse de la infiintarea Centrului, insa urmeaza sa apara colectii de autori romani in Spania si Germania incepand cu 2011. Tendinta de recunoastere a scriitorilor romani este in crestere, apreciaza unanim scriitorii si criticii intervievati de BUSINESS Magazin, si asta din mai multe motive.

    Pro şi contra

    Unul ar fi primul Premiu Nobel pentru Literatura castigat de un scriitor roman în 2009, de Herta Müller. Un alt motiv ar fi ca romanii, ca natie de poeti, au poate o mai mare sansa acum, cand “limbajul vesticilor s-a rigidizat foarte mult, iar usurinta in exprimare a romanilor ne face mai lirici decat alte popoare”, dupa cum spune un poet roman. Pana la urma, cu greu se pot gasi instrumente de masurare a talentului unui popor, iar premiul Nobel poate fi sau nu un criteriu, dupa cum spune criticul literar Alex Goldis: “Nu stiu daca Nobelul e o garantie absoluta a valorii, de vreme ce criteriile social-politice le oculteaza adesea pe cele valorice. Pana la urma, Proust, Joyce, Kafka, V. Woolf, L-F. Cèline, Musil, Borges sau Cortázar nu au luat premiul Nobel”.

    “Nu, nu cred ca romanii sunt mai talentati, dar cred ca sunt la fel de talentati ca alte popoare care si-au creat o literatura scrisa destul de tarziu si care au avut nevoie de aparitia unui mare poet pentru a-si fixa limba literara”, crede Matei Visniec, unul dintre cei mai importanti dramaturgi contemporani. Visniec este stabilit in Franta si scrie in special in limba franceza, facand parte dintr-o elita a scriitorilor romani care traiesc si creeaza in afara tarii, de cele mai multe ori in alta limba decat romana. Din cauza faptului ca Romania “nu are o infrastructura care scoate elitele in evidenta si nu le permite sa intre intr-un circuit in care sa fie valorizate de public”, sociologul Alfred Bulai considera ca romanii nu prea exista in cultura universala. Tocmai de aceea cei mai cunoscuti si cei mai tradusi romani in strainatate sunt asa-zisii “scriitori exportati”. Unul dintre cei mai cunoscuti scriitori romani in strainatate, despre care se spune ca va fi propus si pentru premiul Nobel, este Norman Manea. Scriitorul, care traieste in SUA din 1986, este reprezentat de una din cele mai puternice agentii literare din lume, Wylie, si scrie inca in limba romana.

    Vorba ca “romanul s-a nascut poet” ii apartine lui Vasile Alecsandri si marcheaza, neoficial, aparitia unor generatii de scriitori care au construit literatura romaneasca. Generalizarile sunt insa periculoase, dupa cum spune Horia Garbea, presedintele Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, filiala a Uniunii Scriitorilor, iar Catrinel Plesu considera ca zicala s-a fixat atat de bine in mentalul colectiv din cauza altor “calitati” ale romanilor: “Poate ca din fudulie sau, mai curand, din auto-ironie, ca o consolare pentru faptul ca suntem lipsiti, in general, de seriozitate, de acribie, de mandria lucrului bine facut, sau dintr-o profunda frustrare, ca o justificare pentru lipsa de pragmatism pe seama careia romanul tinde sa-si puna esecurile”.

    Un alt scriitor roman, Alex Serbanescu, considera ca romanii au cateva dintre componentele talentului: dorinta de a comunica, imaginatie, nevoia de a sarbatori-consacra ceea ce li se intampla. Horia Garbea surprinde asadar ca “romanii sunt poate mai inclinati sa scrie ca amatori, asa cum italienii sa cante ca amatori. Dar profesionistii se aleg, dupa ce au talent, in masura in care au cultura, tenacitate, inteligenta”. 

  • Povestea lui Angus Deaton, câştigătorul din 2015 al premiului Nobel pentru Economie

    Angus Deaton (69 de ani) este câştigătorul din 2015 al premiului nobel pentru economie, pentru studiile în domeniul consumului, sărăciei şi asistenţei sociale.

    Profesorul Angus Deaton, de la Universitatea Princeton, este un renumit microeconomist şi este cunoscut pentru studiile efectuate în domeniul alegerilor făcute de consumatori. El a primit titlul pentru lucrările sale privitoare la consum, sărăcie şi bunăstare în vremuri în care experimentele de politică monetară ale marilor bănci centrale stârnesc dezbateri încinse despre clasa de mijloc şi distribuirea tot mai inegală a avuţiei într-o naţiune. „Prin legătura făcută între alegerile individuale şi rezultatul agregat, cercetarea sa a contribuit la transformarea microeconomiei, macroeconomiei şi economiei în domeniul dezvoltării“, a explicat alegerea lui Deaton Royal Swedish Academy of Sciences.

    Angus Deaton s-a născut în Edinburgh şi a fost şcolit la aceeaşi şcoală privată la care a mers şi Tony Blair, Fettes College. Apoi şi-a obţinut doctoratul la Cambridge, unde şi a predat o perioadă, iar din 1976 a ocupat un post de profesor la Universitatea Bristol. În această perioadă, Deaton a creat o mare parte din operele sale. A fost primul care a primit medalia Frisch (1978), premiu acordat de Econometric Society o dată la doi ani pentru lucrările publicate în Econometrica. În 1980, lucrarea sa despre cum cererea pentru anumite bunuri de consum depinde de preţuri şi venituri a fost publicată în jurnalul economic American Economic Review. Această lucrare este văzută ca fiind una dintre cele mai influente opere publicate în jurnal.

    În 1983 a plecat de la Universitatea Bristol la Princeton, unde se află şi în prezent. Deaton este profesor de Economie şi Afaceri Internaţionale la Şcoala de Afaceri Publice şi Internaţionale Woodrow Wilson şi la Departamentul Economic din Princeton University. În 2007 a fost ales preşedintele Asociaţiei Economice Americane, iar în 2014 a fost ales în comitetul Societăţii Filosofice Americane, organizaţie ştiinţifică. A câştigat în 2011 premiul BBVA pentru contribuţiile aduse teoriei de consum şi economii şi pentru măsurarea bunăstării. De asemenea, Deaton a dezvoltat metodologia de referinţă pentru măsurarea sărăciei.

    Angus Deaton deţine diplome de onoare de la Universitatea din Roma, University College din Londra şi de la Universitatea St. Andrew din Scoţia. Ultima carte a lui Angus Deaton este „Marea Evadare: Sănătate, Creştere şi Originile Inegalităţii“, o analiză ce arată că, deşi majoritatea populaţiei globale a  avut de câştigat din punctul de vedere al bunăstării şi al sănătaţii datorită creşterii economice, există multe categorii de oameni care nu beneficiază de avansul PIB-ului.

    În ultimul an, comitetul Nobel a onorat un număr de profesori pentru lucrări care au arătat fie ineficienţa pieţelor, fie modul cum trebuie tratată această realitate. Premiul Nobel pentru economie este unul dintre cele mai noi, înfiinţat în 1968, în memoria lui Alfred Nobel, la a 300-a aniversare a băncii centrale a Suediei, prima din lume, şi este în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 976.000 dolari). Peste 80% dintre economiştii laureaţi sunt cetăţeni americani. O singură femeie a primit premiul Nobel pentru economie, Elinor Ostrom, în 2009.

    Angus Deaton are doi copii în vârstă de 45 şi 46 de ani şi este căsătorit cu Anne Case, cercetător asociat al Biroului Naţional de Cercetare Economică, organizaţie americană nonprofit.

  • Premiul Nobel pentru Economie a fost câştigat de un profesor britanic

    Profesorul Angus Deaton, de la Universitatea Princeton, un renumit microeconomist, a câştigat premiul Nobel pentru Economie, pentru studiile în domeniul consumului, sărăciei şi asistenţei sociale, relatează New York Times.

    Deaton, în vârstă de 69 de ani, este cunoscut pentru studiile efectuate în domeniul alegerilor făcute de consumatori.

    “Prin legătura făcută între alegerile individuale şi rezultatul agregat, cercetarea sa a contribuit la transformarea microeconomiei, macroeconomiei şi economia în domeniul dezvoltării”, explică Royal Swedish Academy of Sciences.

    Premiul a fost anunţat la Stockholm de Goran K. Hansson, secretarul permanent al academiei.

    Vedeţi aici un infografic al premiului Nobel pentru Ştiinţe Economice