Tag: Nestle

  • Cine este Laurenţiu Dimitriu, cel mai puternic executiv român de la Nestlé, gigantul elveţian cu afaceri de 150 de milioane de euro în România

    Laurenţiu Dimitriu (46 de ani) a preluat în urmă cu mai puţin de un an funcţia de sales director (director naţional de vânzări) în cadrul gigantului elveţian din piaţa de bunuri de larg consum Nestlé în România, una dintre cele mai importante din companie. Aceasta este cea mai importantă poziţie deţinută de un român în cadrul Nestlé România.

    Dimitriu lucrează pentru Nestlé din 2000. El a început ca national KAM (key account manager), poziţie din care se ocupa de vânzările produselor companiei în comerţul modern, potrivit profilului său de pe reţeaua de socializare pentru mediul de business LinkedIn.

    După circa nouă ani a devenit sales manager pentru Nestlé Purina, divizia de mâncare pentru animale. În ultimul an şi jumătate înainte de a prelua funcţia actuală el a fost country manager al acestei divizii. Anterior executivul a lucrat în companii precum Cosmos (director regional de vânzări) şi DHL (provinces district manager pe vânzări şi operaţiuni). Absolvent al Universităţii Politehnice Bucureşti, el deţine şi un MBA de la The Open University din Marea Britanie, oferit pe plan local de Codecs.

    Nestlé România a terminat anul trecut cu afaceri de 663 mil. lei (150 mil. euro), în scădere cu peste 7% în lei. Gigantul elveţian, care are în România aproape 1.000 de salariaţi, s-a menţinut pentru al doilea an consecutiv pe profit, însă acesta s-a înjumătăţit la 2,2 mil. lei.

    Potrivit ultimelor date deţinute de ZF, compania Nestlé este prezentă în România prin intermediul a opt divizii, băuturi calde (cu bran­durile Nescafé, Nesquick şi Nescafé Dolce Gusto), dulciuri (JOE, Kit Kat, After Eight sau Lion), pe dry culinary (Maggi, îngheţată, cereale pentru mic dejun, mâncare pentru sugari şi copii mici, automate de cafea şi soluţii profesionale pentru HoReCa şi hrană pentru animale.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Povestea lui Henri Nestlé

    Henri Nestlé a fost un cofetar elveţian şi cel care a fondat Nestlé, cel mai mare producător de alimente şi băuturi din lume. El este cunoscut şi drept unul dintre cei mai importanţi creatori ai laptelui condensat.

    Henri Nestlé, numit la naştere Heinrich Nestle, a fost al 11-lea copil al lui Johann Ulrich Matthias Nestle şi al Annei-Maria Catharina Ehemann. S-a născut la 10 august 1814, la Frankfurt, în Germania. La 22 de ani şi-a încheiat stagiul de patru ani de ucenicie la un farmacist şi până în 1839 a fost autorizat să desfăşoare experimente chimice, să prescrie reţete şi să vândă medicamente. Până la acest moment, când împlinise 25 de ani, îşi schimbase deja numele, pentru a se adapta mai bine la zona în care locuia, adică în Vevey, Elveţia, un oraş în care se vorbeşte franceză.

    În 1843 el a investit în producţia de ulei de rapiţă, una dintre cele mai progresiste industrii la acea vreme. S-a implicat şi în alte arii industriale, cum ar fi producţia de lichioruri, rom, absint, oţet şi ulei de nuci, folosit la acea vreme la lămpile de iluminat. A început să îmbutelieze şi să vândă ape minerale şi limonadă, dar în perioada crizei din 1845-1847 Nestlé a renunţat la această afacere. În schimb, în 1857 a început să-şi concentreze atenţia asupra producţiei de gaz lampant şi a fertilizatorilor.

    Nu se cunoaşte precis momentul în care industriaşul elveţian a început să lucreze la o formulă de lapte praf, însă în 1867 acest produs ieşea deja din fabricile sale. Interesul lui vizavi de acest produs a fost stârnit de mai mulţi factori. Deşi Nestlé şi soţia sa nu au avut copii, erau conştienţi de rata de mortalitate infantilă; pe de altă parte, laptele proaspăt nu era accesibil în marile oraşe, iar femeile din înalta societate începuseră să considere că alăptatul nu era ”la modă„. Pentru a produce un substitut al laptelui matern, Henri Nestlé a folosit lapte de vacă, făină şi lapte.

    În plus, el era prieten cu Jean Balthasar Schnetzler, un om de ştiinţă specializat în nutriţie, iar împreună cei doi au reuşit să înlăture amidonul şi acidul din făină, deoarece bebeluşilor le este greu să digere aceste substanţe. Farine Lactée Henri Nestlé a început să se vândă în înteaga Europă şi până în 1870 Nestlé’s Infant Food se vindea şi în SUA, la preţul de jumătate de dolar sticla.

    Industriaşul şi-a vândut compania în 1875 asociaţilor săi şi apoi şi-a petrecut restul vieţii, până în 1890, când a murit în urma unui atac de cord, în Montreux (Franţa) şi Glion (Elveţia). Familia Nestlé obişnuia să acorde mici împrumuturi băneşti şi să se implice în dezvoltarea infrastructurii locale. În Glion, locuinţa familiei a primit numele de Villa Nestlé.

    Compania fondată de industriaşul elveţian de origine germană a fuzionat în 1905 cu Anglo-Swiss Condensed Milk Company, fondată de americanii Charles şi George Page

    Este greu de crezut că Henri Nestlé şi-a imaginat vreodată că afacerea pe care a început-o în urmă cu 140 de ani va ajunge să aibă activităţi în 13 segmente diferite de piaţă, între care se numără mâncarea pentru copii, apa îmbuteliată, cerealele, lactatele, îngheţata, alimentele pentru animale, ciocolata şi alte dulciuri. Compania deţine peste 2.000 de mărci, are peste 330.000 de angajaţi, operaţiuni în 86 de ţări, iar cifra de afaceri înregistrată în 2013 a fost de 92 de miliarde de franci elveţieni (aproape 76 de miliarde de euro).

  • Strauss Coffee, pe locul doi pe piaţa cafelei solubile din România, după preluarea mărcii Amigo

     “Cel mai important concurent pe această piaţă (de cafea solubilă, n.r.) este Nestle. Concurenţi importanţi sunt şi Mondelez şi Maspex Polonia. Prin urmare, Strauss ocupă, după realizarea concentrării economice, locul doi în piaţă după Nestle, ceea ce accentuează îngrijorările de natură concurenţiale, referitoare la o posibilă creştere unilaterală a preţurilor”, se arată în decizia Consiliului Concurenţei care aprobă tranzacţia, fără a menţiona însă cotele de piaţă ale companiilor menţionate.

    Strauss Coffee a anunţat în februarie preluarea brandului de cafea solubilă Amigo, comercializat în principal în România, tranzacţie care urma să fie aprobată de Consiliul Concurenţei.

    Activele preluate constau în mărcile de cafea Amigo, drepturile de proprietate intelectuală aferente Amigo, numele de domeniu şi stocul de cafea şi produse finite Amigo existente în proprietatea vânzătorului, la momentul tranzacţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nestle exportă 40% din napolitanele şi cafeaua solubilă produse la fabrica din Timişoara

    “Aproximativ 25% din exporturi sunt reprezentate de napolitane, sub brandurile Balaton în Ungaria, Mura în Bulgaria şi Nesquick în celelalte state. Explorăm toate statele din Europa cu brandul Nesquick, sunt proiecte care se realizează în timp”, a declarat directorul fabricii din Timişoara, Ramon Mendivil.

    Oficialii companiei au arătat că nu au fixat un target pentru creşterea ponderii exporturilor. Printre alte state în care exportă se numară Grecia, Olanda, Franta, Marea Britanie şi Israel.

    În ceea ce priveşte brandul Joe, acesta este destinat exclusiv pieţei româneşti şi este al treilea contributor la businessul Nestle România, cu o pondere de 10%, incluzând atât napolitanele, cât şi îngheţata. Acesta este devansat în ordine de brandul Nescafe, care are o pondere de 18% din afaceri, şi produsul culinar Maggi, cu 17%. În total, segmentul dulciuri reprezintă 16% din cifra de afaceri a Nestle România.

    Potrivit datelor Nielsen, citate de companie, Joe deţinea la finele lunii martie 25% din piaţa de napolitane în valoare.

    “Vânzarile de napolitane se ridică la 55 milioane euro, reprezentând circa 10% din piaţa totală de dulciuri”, a arătat Eduard Gongonie, business executive manager confectionary.

    La fabrica din Timişoara sunt produse anual peste 90 de milioane de napolitane. Unitatea are un număr de 440 de angajaţi şi o suprafaţă totală de 21.360 metri pătraţi.

    Nestle a intrat pe piaţa românească în 1995, în 2001 a cumpărat fabrica de napolitane Joe, de la Timişoara, de la omul de afaceri Florentin Banu, unde ambalează şi cafeaua solubilă Nescafe. După achiziţia Joe, cifra de afaceri a Nestle pe piaţa românească s-a dublat. Ulterior, în 2006, a achiziţionat Delta Ice Cream, care avea o unitate de producţie lângă Bucureşti. În 2008, compania a transferat producţia în Bulgaria.

    “Am investit în România şi vom continua să investim, să ne îmbunătăţim fabrica”, a declarat directorul general al Nestle Romania, Herve de Froment.

    Întrebat de evoluţia afacerilor anul trecut, şeful companiei nu a dorit să dezvaluie cifrele, dar a dat de înţeles că Nestle România a rămas profitabilă.

    În ultima parte a anului trecut, de Forment estima că Nestle Romania va încheia 2013 cu o cifră de afaceri similară cu cea din 2012 şi avea ca obiectiv creşterea şi rămânerea pe profit.

    În 2012, compania a raportat o cifră de afaceri de 718 milioane lei (161 milioane euro), în creştere cu 8% comparativ cu anul anterior, şi a trecut pe profit, de 5,5 milioane lei (1,23 milioane euro), după mai mulţi ani în care a înregistrat pierderi.

    “Trebuie să avem o vară bună, ca să avem un an mai bun. Îngheţata poate face diferenţa. Anul trecut nu a fost un an bun. Piaţa de cafea este în scădere, la fel şi cea de alimente pentru bebeluşi, pentru că şi numarul de naşteri este în scădere. Segmentul petfood este în creştere. Joe este în creştere. Este un mix: unele segmente cresc, altele au dificultăţi”, a arătat de Froment.

    Portofoliul Nestle România cuprinde cereale pentru micul dejun şi batoane de cereale, băuturi calde, divizia Nestle Professional, dulciuri, îngheţată, produse culinare, produse pentru sugari şi hrană pentru animale.

    Şeful companiei a arătat că Nestle are un portofoliu echilibrat, cele mai multe dintre branduri fiind lideri pe categoriile lor.

    Grupul elveţian Nestle este prezent în 86 de ţări, cu un număr de 468 de fabrici şi 300.000 de angajaţi.

  • Nestle exportă 40% din napolitanele şi cafeaua solubilă produse la fabrica din Timişoara

     “Aproximativ 25% din exporturi sunt reprezentate de napolitane, sub brandurile Balaton în Ungaria, Mura în Bulgaria şi Nesquick în celelalte state. Explorăm toate statele din Europa cu brandul Nesquick, sunt proiecte care se realizează în timp”, a declarat directorul fabricii din Timişoara, Ramon Mendivil.

    Oficialii companiei au arătat că nu au fixat un target pentru creşterea ponderii exporturilor. Printre alte state în care exportă se numară Grecia, Olanda, Franta, Marea Britanie şi Israel.

    În ceea ce priveşte brandul Joe, acesta este destinat exclusiv pieţei româneşti şi este al treilea contributor la businessul Nestle România, cu o pondere de 10%, incluzând atât napolitanele, cât şi îngheţata. Acesta este devansat în ordine de brandul Nescafe, care are o pondere de 18% din afaceri, şi produsul culinar Maggi, cu 17%. În total, segmentul dulciuri reprezintă 16% din cifra de afaceri a Nestle România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Holdingul german Joh. A. Benckiser preia proprietarul brandului de cafea Jacobs, pentru 5 miliarde dolari

     Grupul american Mondelez va avea o participaţie de 49% la compania care va fi formată prin fuziunea diviziei sale de cafea cu compania D.E Master Blenders, deţinută de Joh. A. Benckiser, relatează Bloomberg.

    Noua companie se va numi Jacobs Douwe Egberts şi va fi înregistrată în Olanda.

    Joh. A. Benckiser a cumpărat anul trecut Master Blenders, producătorul cafelei Douwe Egberts, pentru circa 7,5 miliarde de euro (10,4 miliarde dolari), în cadrul celei mai mari tranzacţii care a avut loc vreodată în industria cafelei.

    Anterior, Joh. A. Benckiser a preluat Peet’s Coffee&Tea şi Caribou Coffee.

    Acţiunile Mondelez au urcat cu până la 9,2% la bursa din New York. Compania a anunţat miercuri că intenţionează să micşoreze costurile cu cel puţin 1,5 miliarde de dolari până în 2018, pentru creşterea marjei de profit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nestle pregăteşte ieşirea din acţionariatul L’Oreal, cedând 8% din acţiuni pentru 6 miliarde euro

     L’Oreal va plăti 3,4 miliarde euro cash pentru 27,3 milioane de acţiuni proprii deţinute de Nestle, potrivit unui comunicat al companiei franceze, transmite Bloomberg.

    De asemenea, L’Oreal va prelua de la Nestle alte 21,2 milioane de acţiuni proprii, evaluate la 2,6 miliarde euro, în schimbul participaţiei de 50% pe care o deţine la Galderma, companie specializată în produse de îngrijire a pielii.

    Nestle este unul dintre cei mai importanţi acţionari ai L’Oreal de mai bine de 40 de ani şi analizează încă din anul 2000 diverse variante pentru valorificarea acestei poziţii. Între timp, board-ul Nestle a ajuns la concluzia că o extindere a operaţiunilor în zona cosmeticelor ar fi un proiect prea ambiţios, iar compania elveţiană ar trebui să se concentreze pe produse de nutriţie şi sănătate.

    Astfel, prin preluarea a 50% din acţiunile Galderma, Nestle se va extinde în zona produselor şi tratamentelor pentru îngrijirea pielii, urmând să înfiinţeze o nouă companie, Nestle Skin Health SA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 75 de locuri de muncă şi 105 programe de internship în cadrul Nestlé România în următorii trei ani

    În al doilea trimestru din 2013, şomajul în rândul persoanelor cu vârste de până la 25 de ani a atins o rată ridicată, de 23%, în România. Procentul este de trei ori mai mare faţă de şomajul total la nivel naţional (7,5%). Rata de neangajare a tinerilor apţi de muncă implică lipsa unui venit stabil şi a unei activităţi susţinute, ceea ce dă naştere unor previziuni incerte asupra viitorului lor profesional şi, pe termen lung, se reflectă în economia ţării.

    Situaţia este similară şi la nivel european. 1 din 4 tineri nu are un loc de muncă în Europa, problemă ce afectează dezvoltarea economiei şi are un impact direct asupra societăţii actuale.

    Demersul ”Nestlé needs YOUth” vizează crearea a peste 20.000 de oportunităţi pentru tinerii cu vârste de până la 30 de ani din Europa, în următorii trei ani, reprezentate de 10.000 de locuri de muncă şi 10.000 de stagii de practică în diverse sectoare, precum producţie, administraţie, resurse umane, vânzări, marketing, finanţe, inginerie sau cercetare din cadrul companiei Nestlé.

    Ca parte din iniţiativa europeană, Nestlé România va investi în dezvoltarea şi consolidarea aptitudinilor profesionale ale tinerei generaţii, prin crearea a 180 de oportunităţi profesionale, respectiv 75 de locuri de muncă şi 105 programe de internship.

    ”Tinerii aflaţi la început de drum au nevoie de susţinere, însă mulţi dintre ei găsesc cu dificultate un loc de muncă. Lipsa de experienţă nu ar trebui să fie un impediment în startul carierei, dimpotrivă, angajatorii pot găsi soluţii pentru a-i ghida spre un parcurs profesional adaptat nevoilor lor. Prin programul european ”Nestlé needs YOUth”, le oferim tinerilor şansa de lucra într-un mediu în care au parte de toate resursele pentru a avea o carieră de succes,” a declarat Hervé de Froment, CEO Nestlé România, în cadrul evenimentului de lansare a iniţiativei Nestlé de angajare a tinerilor.

    Pentru a facilita tranziţia din mediul educaţional pe piaţa muncii, programul din România va include o serie de seminarii de pregătire, dar şi sesiuni interactive de consiliere în carieră şi dezbateri interactive cu reprezentanţii Nestlé, destinate studenţilor din întreaga ţară.

    Nestlé este lider mondial în industria alimentară, fiind prezent în 86 de ţări, cu un număr de 468 de fabrici şi 300.000 de angajaţi.

    Nestlé în România

    Nestlé a intrat pe piaţa din România în 1995, în momentul de faţă având 928 de angajaţi în Bucureşti şi în Timişoara, unde este localizată fabrica Nestlé.

    În România, Nestlé este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa alimentară, cele mai multe dintre branduri fiind lideri în categorie (locul 1 sau 2 pentru majoritatea segmentelor în care este prezent). În 2012, Nestlé România a avut o cifră de afaceri de 718 milioane lei.

    Portofoliul Nestlé Romania cuprinde produse în mai multe segmente de piaţă, între care cereale pentru micul dejun şi batoane de cereale (precum Nestlé Fitness, Nestlé Musli, Nestlé Chocapic, Nesquik ), băuturi (Nescafé, Nesquik), divizia Nestlé Professional, dulciuri (Joe, Nesquik, Kit Kat, Lion, After Eight), îngheţată (Nestlé Ice Cream), produse culinare (Maggi), produse pentru sugari (Nestlé Nutrition) şi hrană pentru animale (Purina). Napolitanele Joe şi Nesquik, precum şi specialităţile de cafea NESCAFÉ 3in1 sunt produse în România, la fabrica din Timişoara.

     

  • Sezonul lansărilor: ceasul, telefoanele, sistemul de operare (FOTO)

    Ceasul le permite clienţilor să realizeze poze şi scurte clipuri video, dar poate fi utilizat şi pentru a realiza apeluri, a citi mesaje şi poate fi controlat şi prin voce. Ceasul inteligent de la Samsung are un ecran tactil de 1,63 inchi Super AMOLED, procesor de 800 MHz, memorie internă de 4GB, 512 MB RAM şi o cameră foto de 1,9 MP. Gear va ajunge luna viitoare în România, potrivit oficialilor companiei Samsung.

    A treia notă. În ceea ce priveşte noul smartphone din gama Samsung Note, Galaxy Note 3, acesta este mai uşor (168 g) şi mai subţire (8,3 mm) decât modelul anterior şi are un ecran puţin mai mare, de 5,7 inchi. Samsung Galaxy Note II are un display de 5,5 inchi, cântăreşte 183 g şi are o grosime de 9,4 mm. De asemenea, Galaxy Note 3 vine echipat cu o cameră foto de 13 MP, faţă de camera foto de 8 MP instalată pe modelul Galaxy Note II, iar bateria (3.200 mAh) oferă o durată mai lungă de utilizare. Samsung Galaxy Note 3 oferă utilizatorilor o experienţă îmbunătăţită în ceea ce priveşte funcţiile multitasking.

    Prin intermediul noului Multi Window, utilizatorii pot comuta între aplicaţii fără a închide fereastra sau a deschide o nouă pagină, ceea ce înseamnă că pot folosi simultan mai multe programe. Spre exemplu, se poate scrie un mesaj sau un mail simultan cu navigarea pe internet. Noul terminal de la Samsung va fi disponibil în două variante, de 32 GB şi de 64 GB.

    Nestlé face un pas în tehnologie. Noua versiune a sistemului de operare Android al Google va purta numele ciocolatei KitKat, decizie care în opinia analiştilor este o lovitură de imagine dată de compania Nestlé. Informaţia a venit ca o surpriză, din moment ce Google anunţase iniţial că noul sistem de operare va fi numit Key Lime Pie. Acordul de marketing dintre cele două companii nu implică vreun schimb de bani.

    “Google este un brand global uriaş, milioane de oameni îl folosesc în fiecare zi. Faptul că numesc noul sistem de operare KitKat va face brandul de ciocolată extrem de vizibil”, a declarat Stephen Cheliotis, director general al Centrului pentru Analiza Brandurilor. Cheliotis a arătat că “în ceea ce priveşte KitKat, este o lovitură pentru că Nestlé nu plăteşte nimic şi primeşte în schimb o expunere uriaşă pentru nimic, ceea ce este o raritate în zilele noastre”.

    Apple pregăteşte ecrane mai mari. Apple vrea să dezvolte modele iPhone mai mari, luând în calcul ecrane cu diagonala de până la 6 inchi, ceea ce ar marca o schimbare semnificativă de strategie şi intrarea companiei americane pe un segment de piaţă rezervat în prezent telefoanelor Android. Modelul actual iPhone 5, lansat la sfârşitul anului trecut, are un ecran cu diagonala de 4 inchi. Apple prezintă săptămâna aceasta, la sediul din Cupertino, California, atât un nou model premium, denumit probabil iPhone 5S, cât şi o variantă mai puţin scumpă, premieră pentru companie.

    Informaţiile arată cum Apple se îndepărtează tot mai mult de strategia impusă de fostul CEO Steve Jobs şi caută noi zone de creştere pe o piaţă care se apropie rapid de maturitate, contestată la toate nivelurile de grupul sud-coreean Samsung.

    Planurile Apple nu reprezintă o certitudine că grupul american va adopta o strategie de diversificare în ceea ce priveşte mărimea telefoanelor, compania fiind cunoscută pentru experimentele intense care precedă orice decizie semnificativă. Discuţiile interne sugerează însă că ideea a câştigat teren în conducerea Apple faţă de ultimii ani, potrivit unor surse apropiate companiei.

    HTC în gama de mijloc şi entry-level. HTC a lansat pe pieţele din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa două noi smartphone-uri, unul din gama de mijloc, HTC Desire 601, şi unul din categoria entry-level, HTC Desire 300. Modelul HTC Desire 601 are un ecran de 4,5 inchi, procesor dual-core de 1,4 GHz, memorie RAM de 1 GB, capacitate totală de stocare de 8 GB şi cameră foto de 8 MP.

    Spre deosebire de noul smartphone HTC din gama de mijloc, HTC Desire 300 dispune de un ecran de 4,3 inchi, procesor dual-core de 1 GHz, memorie RAM de 512 MB, spaţiu de stocare de 4 GB şi cameră foto de 5 MP. Ambele terminale rulează cu sistemul de operare Android de la Google. HTC Desire 601 va fi disponibil pe cele trei pieţe menţionate anterior încă de luna aceasta, iar HTC Desire 300 va putea fi achiziţionat începând cu luna octombrie.

  • Nestlé angajează 20.000 de tineri

    Nestlé îşi va încuraja furnizorii din Europa să asigure locuri de muncă şi stagii de practică pentru tinerii aflaţi la începutul carierei. Detaliile programului vor fi anunţate în luna septembrie.

    Printre investiţiile recente ale  Nestlé se numără o nouă fabrică Nescafé Dolce Gusto în oraşul german Schwerin, extinderea fabricii Davigel a diviziei Nestlé Professional din Noyal-Pontivy, Franţa, şi instalarea unor noi linii de producţie în fabrica Nescafé Dolce Gusto din Girona, Spania, pentru dublarea capacităţii de producţie a capsulelor de cafea.

    În cadrul acestei iniţiative, tinerii vor avea posibilitatea de a îndeplini diferite roluri, în toate liniile de activitate şi la toate nivelurile companiei – de la operatori în secţiile din fabrică la asistenţi de vânzări şi management.

    În trimestrul I al anului 2013, rata şomajului în rândul tinerilor români cu vârsta de până la 24 de ani a atins nivelul de 23.8%. În acest context, Nestlé va desfăşura în România workshop-uri şi traininguri adresate studenţilor din  ţară, precum şi sesiuni de coaching şi mentorat din partea reprezentanţilor Nestlé. Astfel, începând cu luna iunie 2013, programul Care & Share va include sesiuni interactive şi dezbateri în facultăţi, consilierea studenţilor privind aptitudinile pe care le pot dezvolta din punct de vedere profesional, precum şi discuţii cu reprezentanţii Nestlé din România pentru a prezenta oportunităţile de angajare în cadrul companie.