Tag: negociere

  • Cu cât au fost plătiţi concurenţii de la Exatlon? Diferenţe uriaşe dintre Faimoşi şi Războinici

     “Exatlon” a fost o mină de aur pentru vedete. “Faimoşii” au negociat la sânge, sume mari, în timp ce unii “Războinicii” s-au chinuit, la început, pe doar 700 de lei săptămânal.
     
    Solista Cream ar fi încasat 7.000 de euro pe săptămână, adică în jur de 28.000 de euro pentru cele patru săptămâni din Republica Dominicană. Potrivit surselor, Giani Kiriţă ar fi fost cel mai bine plătit concurent de la “Exatlon”, el rezistând 4 luni în concurs.
     
    Spre deosebire de “Faimoşi”, care au venit acasă cu zeci de mii de euro, cei din echipa „Războinicilor” au tras pe bani puţini. La început, fiecare dintre ei ar fi primit 700 de lei pe săptâmână, însă sumele s-au mărit la 1.500 de lei, iar spre final, când show-ul a avut audienţe enorme, fiecare Războinic ar fi primit câte 2.000 de lei săptămânal.
     
  • Rolul lui Gabriel Oprea în negocierea cu “statul de drept”: Stăteam la un pahar de vin, când m-a rugat să-l ajut (Dragnea-n.r.) să ia preşedinţia PSD

    “Haideti sa restabilim adevarul! Adevarul este ca inaintea Congresului PSD din 2015, Liviu Dragnea m-a sunat si m-a invitat la sediul PSD, spunandu-mi ca doreste sa ma roage ceva. I-am raspuns ca il astept la sediul UNPR din aceeasi curte. Imi amintesc si azi – poate domnul Dragnea a uitat – cum stateam noi doi fata in fata, la un pahar cu vin, cu presa in spatele nostru si cum ma ruga sa-l ajut sa castige presedintia PSD.

    Liviu Dragnea stie foarte bine ca nu am vorbit la telefon nici cu Florian Coldea, nici cu altcineva. In schimb, la finalul discutiei cu Dragnea, l-am sunat pe Vali Zgonea, in contextul in care intre cei doi era o competitie pentru nr. 1 si nr. 2 in partid. L-am sunat pentru ca am considerat ca e fair play sa discut deschis cu el despre acest subiect. Din pacate, la telefon mi-a raspuns aghiotantul domnului Zgonea, care mi-a comunicat ca presedintele Camerei Deputatilor, aflat la acel moment la vila RAAPPS din Neptun, este ocupat. Atunci am batut palma cu Dragnea, i-am promis sprijinul meu”, scrie Gabriel Oprea, pe Faacebook.

    Fostul preşedinte UNPR mai spune că la întâlnirea despre care vorbea Liviu Dragnea nu a fost prezent şi Valeriu Zgonea.

    “Peste cateva ore ne-am revazut la masa, nu in Piata Amzei, ci intr-un restaurant din zona Primaverii – Charles de Gaulle. Vali Zgonea nu a fost prezent acolo; asa cum am spus, el era la mare. Ma insoteau, in schimb, domnii Marian Oprisan si Nelu Mocioalca. Eram prieteni si ii rugasem sa vina sa discutam tocmai despre sustinerea candidaturii lui Liviu. Iar Liviu a venit insotit de prietenul lui si amicul meu, Vasile Dincu. Impreuna am stabilit doua lucruri: sa facem cu totii lobby pentru Liviu Dragnea si sa exprim sprijinul meu si al UNPR intr-un discurs pe care sa il sustin la inceperea lucrarilor Congresului, cred ca al doilea, dupa un important invitat strain.

    Am facut tot ce am promis: l-am sustinut total pe camaradul Liviu Dragnea. Si discursul meu s-a bucurat de aprecierea tuturor celor prezenti. Pe vecinul meu, Codrin Stefanescu, cel cu care m-am certat si m-am impacat de multe ori, il cunosc din 2002, cand eram prefectul Capitalei, iar el era la PSD Bucuresti. Am facut impreuna legea prin care prefecturile au dat cate 500 m de teren cuplurilor de tineri casatoriti, ca sprijin la inceput de drum, proiect care a avut sustinerea premierului si presedintelui PSD, Adrian Nastase. In preajma Congresului din 2015, Codrin m-a batut la cap, aproape in fiecare seara, sa-l sprijin pe prietenul lui, Liviu Dragnea si parerea lui a contat pentru mine, chiar daca luasem deja decizia in acest sens.Acesta este ADEVARUL”

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 500 de medici au protestat măririle salariale deoarece cred că sunt plătiţi prea mult

    Nu, nu este vorba de medicii din România, ci din Canada. “Noi, doctorii din Quebec credem în sistemul public de sănătate şi ne opunem măririle salariale recente care au fost negociate de asociaţia de care aparţine”, se arată în scrisoarea deschisă, potrivit CNBC.

    Ei au declarat că se opun măririlor salarile, în timp ce asistente medicale şi pacienţii se chinuie. Ei au declarat că aceste măriri sunt şocante deoarece asistenţii medicali şi alţi profesionişti care lucrează în sistemul medical în condiţii mai puţin decât ideale.

    Cei 213 medici generalişti, 184 de specialişti, 149 de rezidenţi medicali şi 162 de studenţi la medicină vor ca banii să se întoarcă în sistem. “Credem că există o modalitate de redistribuire a resurselor sistemului de sănătate din Quebec pentru a promova bunăstarea populaţiei şi pentru a răspunde nevoilor pacienţilor fără a pedepsii muncitorii”, spune ei.

     

     

     

     

     

     

     

     

     

  • Donald Trump, dispus să negocieze cu regimul din Coreea de Nord

    Kim Yong-Chol, un oficial nord-coreean responsabil de Afacerile intercoreene, a semnalat că Administraţia de la Phenian doreşte negocieri cu Washingtonul.

    Donald Trump a răspuns luni că pot fi lansate negocieri, însă “dacă sunt întrunite condiţiile”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Angela Merkel se va întâlni vineri cu Theresa May

    Discuţiile între cei doi demnitari se vor referi la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană şi la alte subiecte de interes internaţional, a afirmat Steffen Seibert.

    Guvernul de la Londra negociază termenii ieşirii din Uniunea Europeană şi vrea iniţierea discuţiilor pe tema viitoarelor relaţii bilaterale.

    Bruxellesul condiţionează progresele în negocieri de flexibilitatea Londrei în privinţa respectării principiilor comunitare.

  • Revoluţia fiscală a luat-o razna: Guvernul PSD obligă sute de mii de companii să negocieze contracte colective de muncă

    Guvernul a lăsat din nou fără re­plică mediul de afaceri după ce a adoptat neanun­ţat o ordo­nan­ţă de urgenţă care obligă toa­te companiile să nego­cie­ze/re­ne­go­cieze la nivel colectiv con­trac­tele de mun­că în vederea punerii în apli­care a ordo­nan­ţei ca­re trece sarcina fiscală de la angajator la angajat.

    Noua ordonanţă vine la doar câteva zile după ce premierul Mihai Tudose promisese mediului de afaceri că nu va mai provoca modificări în Codul fiscal. Ordonanţa în cau­ză nu modifică Codul fiscal, dar are efecte la fel de substanţiale pentru că trebuie ne­go­cia­te/re­ne­gociate într-o lună de zile (20 no­iem­brie – 20 de­cembrie), contractele de muncă la nivel colectiv chiar şi acolo unde ele există astăzi. Aşadar şi companiile care au sub 21 de angajaţi trebuie să facă astfel de negocieri – nu este foarte clar cum vor proceda – chiar dacă ele nu aveau până acum obligaţia aceasta.

    Concret, negocierea/renegocierea con­trac­telor colective ar trebui să fie un răspuns la decizia guvernului de mutare a obligaţiilor so­cia­le de la angajator la angajat. Dacă anga­ja­torul nu majorează însă salariul brut al anga­jatului în urma negocierii/rene­go­cie­rii contrac­telor nu se întâmplă nimic, iar sin­di­catele sus­ţin că, prin aceasta, guvernul se spa­lă pe mâini şi aruncă întreaga vină pe umerii an­gajaţilor când este limpede că guvernul poartă respon­sa­bilitatea întregului haos iscat.

    „Se aruncă răspunderea măririi brutului la angajat pe umerii acestuia, prin negocieri care sunt obligatorii, dar care nu se finalizează obligatoriu prin semnarea acordului. Dacă nu se finalizează, Guvernul scapă de răspunderea unei eventuale diminuări a salariului, chiar dacă <revoluţia fiscală> îi aparţine integral“, spune Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • CUTREMUR pe piaţa muncii: guvernul Tudose modifică Legea Dialogului Social şi obligă companiile să negocieze cu angajaţii

    Mai exact, în art. VII alineat 1 din actul mai sus menţionat se specifică următoarele: “Prin derogare de la prevederile art. 129 alin. 1 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în unităţile în care nu există încheiat contract/acord colectiv de muncă, iniţierea negocierii colective este obligatorie, pentru punerea în aplicare a OUG nr. 79/2017.”

    Guvernul PSD, care a făcut o revoluţie fiscală prin trecerea contribuţiilor sociale din sarcina companiei în sarcina angajatului, a găsit o soluţie prin care salariile brute să crească, astfel încât salariile nete să rămână identice: obligaţia unor negocieri colective pentru firmele care au peste 21 de salariaţi, indiferent de forma de proprietate a companiei, potrivit ZF.

    În articolul de la care se face derogare se specifica faptul că “Negocierea colectivă este obligatorie numai la nivel de unitate, cu excepţia cazului în care unitatea are mai puţin de 21 de angajaţi”.

    Noua ordonanţă, publicată pe 16 noiembrie, notează că “este obligatorie negocierea colectivă a actelor adiţionale la contractele şi acordurile colective de muncă în vigoare.”

    Guvernul se asigură astfel că angajatorii nu vor putea modifica contractele fără ca angajaţii să îşi dea acordul pe noua formă.

  • Angajatul, în postura de negociator

    ”Din ce în ce mai mulţi angajatori nu-şi vor mai permite să spună că angajaţii lor au opţiunea să plece dacă nu sunt mulţumiţi de locul de muncă; polul puterii de negociere se va schimba total: dacă înainte angajatorul era pe poziţie de negociere, acum angajatul este cel care va negoica, el va da trendul şi nu angajatorul“, descrie Dana Tudor, managing partner al companiei de consultanţă în resurse umane Creative & Bright, o tendinţă observată pe piaţa locală a muncii.

    Dana Tudor lucrează din 2011 în domeniul resurselor umane, iar din 2012 este antreprenor.

    Compania pe care a înfiinţat-o a bifat venituri de 200.000 euro anul trecut: dintre acestea, 60% au fost generate de activităţile de training şi consultanţă, de evenimente – aproximativ 15%, iar serviciile de well-being (programe dedicate îmbunătăţirii stării fizice şi psihice a angajaţilor) au generat în jur de 15% din venituri.

  • Boris Johnson crede că ieşirea Marii Britanii din UE poate fi negociată în doi ani

    “Putem efectua negocierile confortabil în doi ani”, a declarat Boris Johnson într-o conferinţă de presă organizată după întrevederea cu ministrul de Externe al Cehiei, Lubomir Zaoralek.

    Potrivit experţilor, Marea Britanie nu va avea timp suficient pentru negocierea ieşirii din UE şi a viitoarelor relaţii bilaterale în termenul legal prevăzut, de doi ani.

    Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană în martie 2019.

  • De ce salariul minim încă dă dureri de cap economiştilor la mai bine de 100 de ani de la apariţia sa

    Dezbaterea nu este nicăieri mai încinsă ca în SUA, cea mai mare economie a lumii. În urmă cu doi ani, Seattle a devenit primul mare oraş din Statele Unite care a consfinţit prin lege un salariu minim de 15 dolari pe oră. Creşterea este graduală. În prezent, salariul minim la nivel federal este de 7,25 de dolari pe oră. În Seattle, companiile mari au început anul acesta să-şi plătească angajaţii cu 13 dolari pe oră. 15 dolari ar urma să primescă de anul viitor. Până în 2021, salariul minim de 15 dolari ar trebui să fie valabil peste tot. Anul acesta California şi New York au aprobat legi care aduc salariul minim la 15 dolari pe oră. La fel au făcut multe alte oraşe şi localităţi. Însă nu toată lumea crede că a plăti mai mult oamenilor este un lucru bun. În urmă cu câteva zile s-a întâmplat ceva ce pentru mulţi a părut bizar în acest context. Guvernatorul statului Missouri, Eric Greitens, a aprobat o lege prin care remuneraţia minimă este redusă de la 10 dolari pe oră la 7,70 de dolari. Decizia a fost luată la trei luni de la majorare. Greitens s-a justificat spunând că majorarea salariilor ”ucide locuri de muncă“ şi ”scoate bani din buzunarele oamenilor“. Iar guvernatorul Bruce Rauner din Illinois a blocat o lege care ar fi ridicat salariul minim la nivel de stat la 15 dolari – o dovadă de ”raţionalitate economică“, după cum a descris decizia un contribuitor al Forbes.

    Revistele Quartz şi The Economist au făcut o incursiune în sfera dezbaterilor privind salariul minim.

    Piaţa locurilor de muncă, conform economiei elementare, este ca orice altă piaţă. Ea funcţionează cel mai bine dacă salariile sunt stabilite de ofertă şi de cerere, şi nu de vreun alt factor cum ar fi reglementările guvernului. Aşa cum guvernul nu stabileşte un preţ minim pentru cămăşi sau fructe de avocado, el nu ar trebui să le impună angajatorilor cel mai mic salariu pe care trebuie să-l plătească angajaţilor.

    Teoria economică standard spune că un salariu minim pe economie sprijinit de guvern ar putea duce la pierderi de locuri de muncă deoarece unii angajatori ar fi dispuşi să angajeze doar cu un salariu mai mic decât cel minim, iar unii şomeri ar accepta să muncească pe mai puţin decât minimul pe economie.

    Prin introducerea forţată a unui salariu minim, guvernul face rău atât angajatorilor, cât şi muncitorilor şi în cele din urmă reduce productivitatea economiei.

    Cu toate acestea, când un studiu recent a constatat că majorarea accentuată a salariului minim în Seattle a avut ca efecte pierderea unor locuri de muncă şi mai puţine ore pentru angajaţii cu salarii mici – exact ceea ce teoria ofertei şi a cererii prevede – dezbaterile din lumea economiştilor au explodat.

    Principalele critici aduse de cei care au descoperit greşeli în studiu sunt că anumite categorii de angajaţi care ar fi putut beneficia de creşterea salariilor au fost excluse din analiză.

    Salariul minim a devenit un teren de luptă pentru economişti. Thomas Leonard, de la Princeton, scrie într-o lucrare despre istoria salariului minim (”The Very Idea of Applying Economics: The Modern Minimum-Wage Controversy and Its Antecedents„) că energia care intră în argumentarea salariului minim depăşeşte, la cantitate, importanţa sa ca materie de politică. Probleme precum proiectarea asigurărilor de sănătate, politica fiscală şi reforma drepturilor salariale sunt aspecte politice mai importante, spune el, dar care nu creează ranchiună la acelaşi nivel – mai puţin de 2% dintre angajaţii americani au primit salarii la sau sub minimul federal în 2016.

    Leonard crede că salariul minim generează atât de multă nervozitate pentru că se duce direct la inima modului în care sunt văzute pieţele libere. În cazul în care salariul minim se dovedeşte o politică bună, răstoarnă toată teoria economică ortodoxă.

    Originile salariului minim pot fi urmărite până la mişcările muncitorilor din naţiunile industrializate ale secolului al XIX-lea. Programele lungi, salariile scăzute şi lipsa de siguranţă au determinat sindicatele şi reformatorii sociali să pledeze pentru o varietate de legi care să-i protejeze pe lucrătorii din fabrici. Primele legi privind salariile minime au apărut în anii 1890 în Noua Zeelandă şi Australia şi în anii 1900 în Regatul Unit; acestea nu prevedeau salarii minime la nivel naţional, aşa cum există astăzi în SUA şi în cele mai multe dintre statele Uniunii Europene (Germania a introdus de la 1 ianuarie 2015 un salariu minim la nivel naţional stabilit de guvern; în unele state europene salariul minim se stabileşte prin negocieri colective între asociaţiile patronale şi cele sindicale), ci minimele pentru industrii specifice în care existau îngrijorări că muncitorii sunt dezavantajaţi.

    Salariul minim a ajuns în SUA în anii 1910, dar numai în unele state şi numai pentru femei şi copii. ”Până la apariţia unui salariu minim federal în 1938, s-a considerat că bărbaţii nu au nevoie de această protecţie paternă, având în vedere protecţia dreptului la un contract liber garantată explicit de Constituţia SUA“, explică Leonard. Statele Unite au stabilit un salariu minim de 25 de cenţi pe oră în 1938 şi intermitent au mai ridicat nivelul de atunci (şi nu în funcţie de inflaţie). De la început era clar că salariul minim va fi un test pentru teoria economică. ”Funcţionarea acestei stabiliri virtuale a unui salariu minim va fi urmărită cu interes de economişti“, scriau economiştii Beatrice şi Sidney Webb în cartea lor din 1897 ”Democraţia industrială“ (soţii Webb se numără printre fondatorii London School of Economics).