Tag: motorina

  • Decizia Chinei răstoarnă industria automobilelor pe benzină şi motorină. Demersul surprinzător al asiaticilor

    China doreşte să se alăture unei liste în creştere a ţărilor care doresc să interzică maşinile care merg pe combustibil fosil, ceea ce înseamnă o lovitură puternică pentru industria maşinilor tradiţionale.

    Din 2009, China are cea mai mare piaţă a maşinilor mici, iar în ritmul prezent această piaţă chineză ar creşte cu 30% până în 2025, scrie Science Alert.

    De asemenea, China nu are numai cea mai mare piaţă de automobile din lume, ci şi cea mai mare piaţă de automobile electrice, fiind cu mult înaintea Statelor Unite, care se află pe locul 2.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Surpriza pe care au avut-o românii la pompă, în prima zi cu accize mai mari la carburanţi

    Din momentul anunţării până în prezent, preţurile carburanţilor au crescut la pompă cu până la 10 bani pe litru. În şedinţa din 30 august, Guvernul a aprobat Ordonanţa de modificare a Codului Fiscal şi majorarea accizelor pentru benzină şi motorină gradual, în două etape: cu 0,16 lei/litru, începând cu 15 septembrie 2017, şi cu încă 0,16 lei/litru, începând cu 1 octombrie 2017, niveluri valabile până în anul 2022, inclusiv.

    De atunci, transportatorii profesionişti, care sunt şi cei mai mari consumatori de carburanţi, au ameninţat cu proteste şi au avertizat că vor alimenta dinafara ţării dacă nu li se va restitui o parte din acciză. „În lipsa dialogului constructiv şi la presiunea absolut firească a firmelor de transport, probabil doar prin ample manifestări publice se pot rezolva aceste situaţii, iar transportatorii sunt oricând gata să reînceapă acţiunile de protest în toată ţara, după modelul celor organizate în 2016 din cauza tarifelor RCA”, au avertizat patronatele de profil.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • Prima ţară din lume care vrea să interzică complet autovehiculele pe benzină şi pe motorină. Anunţul a fost făcut chiar de premier

    Nicola Sturgeon a precizat că a conturat un plan pentru extinderea masivă a infrastructurii punctelor de încarcare a maşinilor electrice. Ea a adăugat că Guvernul scoţian va demara proiecte pentru a încuraja vânzarea vehiculelor electrice, afirmând că îşi doreşte să încurajeze soluţiile pentru combaterea schimbărilor climatice.

    ”Scopul nostru este să eliminăm treptat autovehiculele pe benzină şi diesel până în 2032”, a afirmat Sturgeon.

    Reprezentanţii Guvernului scoţian şi-au afirmat angajamentul de a lua măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii aerului.

    La sfârşitul lunii iulie, Guvernul Marii Britanii a anunţat că va interzice vânzarea maşinilor care merg pe benzină sau motorină din 2040.

    Şi oficiali ai Guvernului francez au mai anunţat că intenţionează să ia o măsură similară.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Fiecare din maşinile acestui Consiliu Judeţean din România poate înconjura Pământul cu raţia de motorină pe care o are

    Valoarea este de 98.750 lei cu TVA inclus iar termenul de valabilitate a contractului este 31 decembrie 2017. Cantitatea de combustibil necesara Consiliului Judetean Salaj in intervalul mai – decembrie a fost estimata la 23.300 litri motorina si 1.000 litri benzina fara plumb. 
     
    Alimentarea, la orice statie OMV, se face pe baza de bonuri valorice, valoarea unui bon fiind de 50 de lei. Un carnet are 25 de file (bonuri). Potrivit informatiilor de pe site-ul institutiei, la Consiliul Judetean a fost nevoie de 67 de astfel de carnete. Valoarea unui carnet este de 1.250 lei (25 file X 50 lei), astfel ca valoarea celor 67 de carnete este de 83.750 lei. Atat costa carburantul (motorina) la Consiliul Judetean anul acesta. 
     
    Restul pana la 98.750 de lei consuma Centrul Judetean Militar Salaj si Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta.
    Necesarul de carburant (motorina) al Centrului Judetean Militar Salaj a fost de 6 carnete a cate 25 de file cu valoare de 50 de lei fiecare. Asta inseamna un cost total de 7.500 lei. 
     
    La Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta au fost atribuite 6 carnete a cate 25 de file cu valoare de 50 de lei fiecare (3 pentru benzina, 3 pentru motorina). Asta inseamna o cheltuiala totala de 7.500 lei, la fel ca in cazul Centrului Judetean Militar Salaj. 
     
    La un calcul simplu, constatam ca pentru masinile de la Consiliul Judetean este nevoie de o cantitate de carburant de peste 11 ori mai mare decat la Centrul Judetean Militar sau la Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta.
     
    De departe se observa ca cea mai mare cantitate de carburanti o consuma cele 7 masini de la Consiliul Judetean; motorina in valoare de 83.750 lei.
     
    Valoarea totala a contractului este de 98.750 lei, pentru 24.300 litri de carburant. Din cei 83.750 lei, banii de carburant ai Consiliului Judetean, constatam ca se pot cumpara 20.628 litri carburant.
     
    Cu aceasta cantitate, la un consum mediu de 7,5 litri/100 km, se pot face 275.041 kilometri, iar circumferinta Pamantului are 40.075 kilometri.
     
  • Este OFICIAL: acciza la combustibil va creşte cu 0,32 lei pe litru, în două etape

    ”Termenele pe care l-am stabilit sunt 15 septembrie, dată la care va fi o creştere cu 0,16 lei pe litru pentru toate cele trei categorii de combustibil – benzină cu plumb, fără plumb şi motorină – şi data de 1 octombrie la care va creşte cu încă 0,16 lei pe litru pentru cele trei categorii”, a declarat Ionuţ Mişa.

    Ministrul de Finanţe a precizat că majorarea se face etapizat pentru a nu genera creşterea preţului la pompă şi scăderea consumului. ”Această măsură pe produce în etape pentru a nu crea un şoc la nivelul consumului, şoc care poate genera creşteri de preţ, automat scade consumul şi poate afecta bugetul de stat prin încasări mai mici”, a explicat Ionuţ Mişa

  • Vestea care dă PESTE CAP industria de maşini. Ce tip de automobile va fi INTERZIS în mai multe oraşe din Europa

    Şoferii vehiculelor cu motoare diesel riscă să fie vizaţi de interdicţii în oraşele Stuttgart, Düsseldorf, Hamburg şi München.

    “Aş fi bucuros să nu ajungem la astfel de restricţii, dar nu văd cum vom putea continua fără astfel de bariere”, a declarat miercuri Dieter Reiter, primarul oraşului Munchen, citat de publicaţia Süddeutsche Zeitung.

    Guvernul de la Berlin a semnalat că nu este de acord cu decizii unilaterale luate de landuri sau oraşe în sensul interzicerii maşinilor diesel.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro