Tag: modele

  • Apple a lansat noile modele iPhone 11, iPhone 11 Pro şi iPhone 11 Pro Max. Cum arată acestea/ FOTO

    Modelul iPhone 11 a fost primul anunţat, fiind modelul de bază anunţat pentru noua generaţie a telefoanelor Apple. Acesta va fi disponibil în mai multe culori (negru, verde, galben, mov, roşu şi alb), iar preţul de pornire este de 699 de dolari.

    iPhone 11 va păstra ideea de design concepută pentru iPhone XR şi este realizat din sticlă şi aluminiu. De asemenea, se va păstra ecranul Liquid Retina LCD de 6,1″, îmbunătăţirile fiind făcute pe partea de cameră foto şi video. Noul model de iPhone va avea un sistem cu două camere: o cameră principală, de 12MP f/1.8 şi o cameră ultra-wide f/2.4. Camera frontală va avea de asemenea 12MP, o îmbunătăţire considerabilă faţă de modelul anterior, a cărui cameră frontală avea 7MP. Camera frontală poate acum să filmeze în rezoluţie 4K şi în slow-motion.

    Modelul iPhone 11 Pro a fost creat pentru a înlocui modelul XS, dar cu un aspect îmbunătăţit, cu spate din sticlă mată şi oţel inoxidabil pe partea laterală. iPhone 11 Pro va fi disponibil în patru culori (verde, auriu, argintiu, gri), la preţuri începând de la 999 de dolari.

    iPhone 11 Pro vine cu îmbunătăţiri şi în ceea ce priveşte camera foto, urmând să aibă trei camere, una dintre acestea cu zoom, cu f/2.0, o îmbunătăţire de la f/2.4 pe modelele precedente. Modelul nou vine echipat cu un ecran OLED „Super Retina XDR” de 5,8″ cu luminozitate de 1.200 nits. În ceea ce priveşte durata bateriei, modelul 11 Pro ar trebui să aibă patru ore de autonomie în plus faţă de iPhone XS.

    iPhone 11 Pro Max este o variantă îmbunătăţită a modelului Pro 11, ambele fiind însă echipate cu trei camere foto şi finisaje premium. Dimensiunea ecranului este de 6.5″, comparativ cu 11 Pro, al cărui ecran este de 5.8″. Durata bateriei ar urma să fie cu cinci ore în plus faţă de modelul iPhone XS Max. Preţul acestui model va începe de la 1.099 dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Apple lansează cele mai noi modele de iPhone. Ce aduc acestea nou?

    Compania va lansa trei modele noi: upgrade-uri „Pro” la iPhone XS şi iPhone XS Max şi un înlocuitor pentru iPhone XR. De asemenea, compania pregăteşte noi ceasuri Apple.

    Care ar putea fi schimbările? Camerele foto, încărcarea wireless, rezistenţa.

    Aceste telefoane vor avea trei camere principale, pentru fotografii cu unghi larg, imagini cu rezoluţie mai mare şi înregistrare video îmbunătăţită. Vor fi noi funcţii bazate pe inteligenţa artificială, pentru fotografii cu corecţie automată, sau pentru editare video în timpul înregistrării. Apple va pune accent pe îmbunătăţirea fotografiilor făcute în medii cu lumină scăzută. Camera Face ID va primi şi o actualizare.

    Încărcarea wireless primeşte şi ea o actualizare: dispozitive precum AirPods şi Apple Watch se vor încărca când vor fi aşezate pe spatele telefonului. Logo-ul Apple de pe spatele noilor telefoane va fi centrat astfel încât utilizatorii să ştie unde să-şi pună AirPod-urile şi ceasul pentru încărcare.

    Apple doreşte ca noile dispozitive să dureze mai mult. Noile telefoane rezistă la apă, au sticlă mai rezistentă la spargere şi rezistenţă sporită la şocuri. Dispozitivele vor putea să reziste sub apă timp de câteva ore, faţă de cele 30 de minute cât rezistă iPhone XS.

    iPhone XR va avea o nouă cameră: Apple va adăuga o a doua cameră în spatele iPhone-ului mai ieftin, oferindu-i o capacitate îmbunătăţită de mod portret şi zoom optic. Telefonul va avea şi un nou procesor, mai rapid, la fel ca noile modele high-end.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Fabrica de SUV-uri din Bănie

    Era sfârşitul lunii iunie când Ford Motor Company se pregătea să anunţe reforma pregătită pentru divizia de pe Bătrânul Continent. Aceasta include reducerea costurilor, dar şi lansări de noi modele. Cu doar câteva luni înainte, americanii prezentau la Amsterdam planul lor pentru electrificarea întregii game, pornind cu mild-hybrid, adică un motor electric care ajută motorul termic în sarcină, la maşini şi vehicule comerciale complet electrice. La Craiova însă, americanii decid să prezinte oficial Puma, SUV-ul de clasă mică ce va fi produs în România alături de EcoSport, iar noul model este prezentat direct de către Ian Pearson, preşedintele Ford România, cel implicat direct în conducerea uzinei de la Craiova.

    Uzina Ford din România este printre puţinele la nivel european care nu vor fi afectate de restructurările pe care urmează să le implementeze constructorul american, ci are în plan majorarea numărului de salariaţi. „La Craiova vom merge la capacitate maximă cu producţia de maşini odată cu intrarea în producţie a noului Puma, iar acolo avem şi producţia motorului EcoBoost de

    1,0 litri. Momentan nu avem în plan să lansăm noi motoare sau modele în producţie în România“, a declarat Stuart Rowley, preşedintele Ford Europa.
    În plus, Ford a recrutat deja la Craiova aproape 500 de oameni în acest an, iar până la final de 2019 va angaja 1.700 de noi salariaţi, ajungând la peste 6.000. Recrutările din România vin într-o perioadă în care americanii restructurează masiv divizia din Europa, însă uzina de la Craiova este ferită de astfel de decizii în prezent.

    Ford Europa are în plan să restructureze 12.000 de salariaţi la nivel de continent, adică 20% din forţa de muncă totală, şi să închidă şase din cele 24 de fabrici ale sale din 2020. Mai mult, Ford vine cu un model nou de business şi noi modele de autoturisme, pentru ca în 2019 să ajungă la o marjă EBIT de 6% (profitul înainte de plata dobânzilor şi a taxelor).

    În acest context, compania a oprit sau va opri producţia modelelor C-Max şi Grand C-Max, dar şi vânzarea Ka în Europa. De asemenea, Ford va închide uzina de motoare Bridgend din Marea Britanie, uzina Ford Aquitaine de cutii de viteze din Franţa, cele trei uzine din Rusia şi uzina Kechnec de transmisii din Slovacia, care va fi vândută către Magna. Totodată, Ford va reduce numărul de schimburi din Saarlouis, Germania, unde pe lângă Focus era produs şi C-Max, care va fi eliminat, dar şi la Valencia, Spania, unde în prezent produce şase modele – Mondeo, S-Max, Galaxy, Kuga, Transit Connect şi Tourneo Connect.

    De partea cealaltă, modelele Ford produse local fac parte din segmentul cu cea mai puternică creştere. Mai mult, dacă vechiul EcoSport importat din India avea vânzări modeste, noua generaţie lansată în producţie la Craiova în octombrie 2017 a urcat spre top cinci cele mai vândute din segmentul său, punctând o creştere puternică. În plus, noul Puma vine să concureze cu Renault Captur, cel mai bine vândut model din segment, adică să urce spre 200.000 de unităţi anual la nivel european.

    „Puma este un model foarte important pentru Ford şi va contribui la îmbunătăţirea performanţelor financiare ale Ford Europa“, a subliniat preşedintele Ford.
    Miza lansării lui Puma este una uriaşă pentru România, pregătirile pentru demararea producţiei noului Puma la Craiova au intrat în linie dreaptă, constructorul recrutând mai bine de o treime din necesarul noilor angajaţi şi aproape finalizând investiţia de 200 mil. euro în uzină.

    Primele modele Ford Puma au fost deja asamblate la Craiova, iar linia de asamblare a noului SUV alături de EcoSport este deja testată, aşteptând lansarea oficială a producţiei.

    Ford şi-a propus să atace direct cel mai bine vândut SUV mic de pe piaţa europeană, Renault Captur, şi a adus în uzina din România cel mai avansat automobil de clasă mică, venind cu echipamente care nu s-au mai regăsit niciodată pe un automobil produs local.

    Astfel, Puma va concura pe segmentul clasei SUV-urilor mici care vinde peste 200.000 de maşini anual. Cu o astfel de producţie, într-un an americanii ar putea asambla la Craiova cel puţin 300.000 de maşini Puma şi EcoSport, cu o valoare de piaţă de cel puţin 5,4 miliarde de euro.

    „Ford Puma a fost testat inclusiv pe drumurile din România, pe unde a parcurs 4.000 km şi nu am întâmpinat niciun fel de probleme“, a spus Ian Pearson, preşedintele Ford România.

    Cu câteva luni înainte de lansarea producţiei, aşteptată spre sfârşitul toamnei, cel mai probabil în a doua parte a lunii octombrie, cum a fost şi cazul lui EcoSport în 2017, Ford a prezentat oficial primele două prototipuri de Puma şi a comunicat primele informaţii oficiale. Astfel, americanii promit că noul SUV Puma va fi cea mai „verde“ şi hi-tech maşină produsă vreodată în România. Puma este primul automobil hibrid produs vreodată în România, primul proiectat pentru a primi cinci stele la Euro NCAP şi, atunci când va fi lansată, va readuce în curtea Ford titlul de cea mai puternică şi rapidă maşină produsă local.

    nterior, EcoSport – cu 140 CP – deţinea titlul, după care Dacia a lansat Duster 1,33 l de 150 CP, iar acum Ford revine cu Puma de 155 CP.

    Mai mult, Ford Puma a fost proiectat pentru a atrage clienţi şi dinspre segmentul premium, motiv pentru care este primul automobil de clasă mică ce dispune de închiderea automată a portbagajului alături de sisteme precum condusul semiautonom.

    „Maşina este proiectată pentru a atrage clienţi dinspre brandurile premium, iar marca-cheie este MINI“, a declarat Sigurd Limbach, directorul Ford Europa pentru maşini de clasă mică, citat de Automotive News Europe. El a subliniat că lansarea Puma în 2019 este similară cu a monovolumului S-Max în 2006, care era un automobil sportiv de familie, practic şi încăpător, potrivit acelor vremuri. De partea cealaltă, în prezent trendul este unul de downsizing. Spre exemplu, sloganul pentru Puma este „Living big in a small place“ – Trăind pe picior mare într-un loc mic, lansat într-o vreme în care în SUA la modă sunt casele tot mai mici, de circa 20 mp, denumite „tiny houses“.

    În gama Ford, Puma se va încadra între EcoSport, de asemenea produs la Craiova, şi Kuga. Astfel, gama de crossovere şi SUV-uri de clasă mică este alcătuită acum de Fiesta Active, EcoSport şi Puma, iar gama de SUV-uri se continuă cu Focus Active, Kuga, Edge şi Explorer. SUV-urile reprezintă acum mai mult de 20% din vehiculele comercializate de Ford în Europa. Vânzările de SUV-uri Ford au crescut în 2018 la nivel european cu peste 19 procente.

    Sistemul de propulsie mild-hybrid integrează asistenţa electrică a cuplului cu un motor pe benzină EcoBoost de 1,0 litri, cu trei cilindri şi frecare redusă, oferind un vârf de putere de până la 155 CP. Tehnologiile avansate de asistenţă a şoferului care oferă o experienţă de conducere mai simplă şi mai puţin stresantă includ: tempomatul adaptiv cu oprire-pornire (Adaptive Cruise Control with Start & Stop), sistemul de recunoaştere a indicatoarelor rutiere (Speed Sign Recognition) şi sistemul de centrare pe mijlocul benzii (Lane Centring), care să-i ajute pe şoferi să ruleze fără efort pe autostradă sau în zonele cu trafic intens.

    Noul sistem de avertizare asupra pericolelor locale (Local Hazard Information) poate informa şoferul cu privire la situaţiile periculoase de pe şosea înainte ca acestea să devină vizibile şoferului.

    Puma este, de asemenea, primul vehicul din segmentul său care oferă sistemul de deschidere a hayonului fără utilizarea mâinilor şi scaun cu masaj lombar.
    Noul model va intra în vânzare la finalul acestui an şi va fi produs la uzina Ford din Craiova, în urma unei investiţii începute în anul 2008 şi care astăzi totalizează aproape 1,5 miliarde de euro. Lansările noilor modele vin în contextul unei pieţe europene în scădere şi tot mai competitive, pe măsură ce constructorii lansează noi modele pe piaţă.

    Spre exemplu, dacă la începutul anului Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) şi-a revizuit estimările cu privire la piaţa auto europeană în 2019, mizând pe o creştere de 1%, datele actuale indică o scădere de 1%.

    În ceea ce priveşte ofensiva Ford, americanii vor miza în Europa pe împărţirea businessului în trei, pentru vehicule comerciale, autoturisme şi importuri, alături de lansarea de trei noi nume pe piaţa europeană în următorii cinci ani, printre care primul în 2020 va fi un SUV electric inspirat din legendarul Mustang.

    Într-un an americanii ar putea asambla la Craiova cel puţin 300.000 de maşini Puma şi EcoSport, cu o valoare de piaţă de cel puţin 5,4 miliarde de euro, potrivit calculelor ZF, luând în calcul un preţ mediu de piaţă de 18.000 de euro pentru Puma şi EcoSport.

  • Numărul modelelor de maşini electrice se va tripla în Europa până în 2021

    Intrarea pe piaţă a maşinilor electrice a avut un ritm mai lent din cauza lipsei unei infrastructuri de încărcare a bateriilor şi a preţurilor ridicate.

    Ultimele informaţii arată că în 2021 numărul modelelor de maşini oferite spre vânzare va creşte la 214, faţă de cele 60 de la finele anului 2018.

    Mai multe variante accesibile ca preţ ar putea determina clienţii să facă trecerea de la motoarele cu combustie internă spre cele electrice mai devreme decât este anticipat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum se ţese arta

    Artiştii învaţă să ţeasă ca să se exprime, iar ţesătorii consideră că pictează cu fire de lână sau alte materiale, creând opere de artă textilă. Ambele categorii apelează însă la tehnologie pentru a crea modele complexe sau pentru a descoperi materiale noi din care să lucreze. Printre artiştii ţesători se numără Brent Wadden, scrie Financial Times, care foloseşte fire de bumbac şi lână recuperate de la alte articole şi la ale cărui expoziţii se înghesuie colecţionarii, Heather Cook, care-şi vopseşte atent firele înainte de a se apuca de lucru, sau Ethan Cook, care mai întâi îşi ţese lucrările la război, după care şi le înrămează ca pe tablouri. Artista daneză Astrid Krogh ţese fibră optică, conectându-şi apoi lucrările la surse de lumină colorată, ce dau impresia că firele ţesăturii îşi schimbă culoarea. La rândul său, artistul american Channing Hansen apelează la tehnologia modernă pentru a  crea modele complexe pentru lucrările sale de artă textilă, tricotate din fibre colorate. Finlandeza Ulla-Maija Vikman pictează pe firele pe care le va folosi, după care le asamblează ca să formeze imaginea gândită. Chiar dacă artiştii apelează la tehnologie ca să-i ajute în realizarea lucrărilor lor, experţii de pe piaţa operelor de artă susţin că publicul apreciază operele acestora mai ales pentru senzaţia de prezenţă a creatorului în creaţia lui datorită imperfecţiunilor şi greşelilor inerente care apar în transpunerea viziunii lui într-o ţesătură.

  • Proiectarea viitoarelor modele Dacia a dus centrul de inginerie Renault Technologie Roumanie la peste 1 miliard de lei în 2018

    Renault Technologie Roumanie (RTR), centrul de inginerie al grupului francez din România, a realizat anul trecut afaceri de aproape 1,1 mld. lei sau 234 mil. euro, în creştere cu 22% faţă de anul anterior, potrivit datelor Ministerului Finanţelor.

    RTR, care are acum birourile în Preciziei, alături de celelalte divizii ale Group Renault România coordonează atât activitatea de proiectare, cât şi de testare a viitoarelor automobile Dacia şi Renault de la Titu. RTR este în principal responsabil de gama entry a Renault, care include modelele Dacia, iar în prezent inginerii lucrează la viitoarele generaţii ale Logan, Sandero, dar şi Lodgy, Dokker şi Duster. Actuala generaţie a lui Duster este spre exemplu primul automobil conceput integral în România, iar modelul este în prezent al doilea cel mai bine vândut în segmentul său la nivel european după Renault Captur.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • De la vânzare de legume in piaţă la afaceri în 40 de ţări. Cum a reuşit o femei de afaceri din România o aşa performanţă

    •   Lucrează de la 18 ani în industria modei, iar în urmă cu nouă ani s-a alăturat echipei Orka Holding.
    •   A fondat două branduri de haine, Ziggo, la începutul anilor 2000, şi Styland, în 2016.
    •   Consideră că pentru a reuşi în mediul de afaceri local este nevoie de experienţă, practică şi informare zilnică.
    •   Îi sfătuieşte pe cei care doresc să înceapă o carieră în acest domeniu să aleagă altceva dacă nu sunt cu adevărat pasionaţi, deoarece este un domeniu cu o dinamică incredibilă care necesită foarte multă muncă.

    Ea declara anterior că la vârsta de cinci ani, a decretat că trebuie să câştige proprii bani, aşa că şi-a însuşit o mică parcelă din grădina casei părinţilor ei pentru a cultiva cu grijă şi simţ de răspundere vinete, roşii, ceapă şi ardei. „Atunci mi s-a dezvoltat cel mai bine simţul competiţiei şi al lucrului bine-făcut“, spunea Burz, pentru tirnaveni.ro. După „recoltă“, îşi ducea legumele la piaţa din Târnăveni, de una singură „Oamenii erau încântaţi să cumpere de la un copil, aşa că eram prima care-şi vindea marfa“, mai spunea Burz.

    De aproximativ opt ani este country manager al Orka Holding (care operează magazine sub mărcile Damat, Tween şi D’S) în România şi se ocupă de marketingul şi expansiunea grupului turc la nivel internaţional, care deţine în portofoliu peste 400 de magazine de modă pentru bărbaţi deschise pe aproape 40 de pieţe.

    Profilul Teodorei Burz a apărut în catalogul 100 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, 2019.

  • RCS&RDS atacă piaţa şi cu smartphone-uri sub brandul propriu Digi. „Nu avem aşteptări de volum, dacă putem aduce modele perfor­mante la un preţ rezo­nabil, acesta este scopul.”

    Compania de cablu RCS&RDS / Digi, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de comunicaţii, cu peste 3 milioane de clienţi pentru serviciile de telefonie mobilă, a intrat şi pe piaţa de smartphone-uri lansând trei modele de terminale sub brandul propriu Digi, care vor fi disponibile exclusiv pentru clienţii operatorului.

    „Nu avem aşteptări de volum, vrem să ne deservim clienţii cât mai bine şi dacă putem aduce modele perfor­mante la un preţ rezo­nabil, acesta este scopul”, a declarat pentru ZF Serghei Bu­lgac, CEO al grupului Digi. „Nu vrem neapă­rat să ne poziţionăm ca un jucător în zona de echipamente, dar spe­răm să avem succes în faţa clien­ţilor noştri”. Cele trei modele lansate, C1, K1 şi R1, care poartă bran­dul Digi, sunt asam­blate în China de către furnizori sub­con­tractaţi. Cel mai scump dintre aceste modele este Digi K1, care se co­mercializează la 1.099 lei, este dual-sim şi dispune de un display de 6 inchi, procesor octa-core, memorie de 6 GB RAM şi cameră duală de 21 MP.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum poţi transforma datele în soluţii de business

    SAS Institute este un producător de software de analiză avansată a datelor, iar filiala din România lucrează cu unele dintre cele mai mari bănci şi firme de telecomunicaţii şi de utilităţi. Soluţiile SAS Institute permit companiilor să analizeze datele pe care le deţin cu scopul de a realiza segmentări avansate ale portofoliului de clienţi pentru a lansa oferte personalizate sau pentru a identifica soluţii de reducere a costurilor, fiind utilizate în general de companii medii şi mari. În România compania lucrează în general cu clienţi din sectorul privat, potrivit ZF.

    Ştefan Baciu a preluat funcţia de country sales lead la SAS România la începutul lui 2018; anterior, el a activat în industria soluţiilor avansate de business analytics, având mai multe roluri, de la vânzări la marketing. El deţine un MBA de la Universitatea Warwick din Marea Britanie, cu o diplomă de merit în fuziuni şi achiziţii.

    „Inteligenţa artificială (IA) e acum un buzzword, la fel şi RPA (robot process automation – n.red.) sau machine learning; au mai fost şi altele înainte”, remarcă Ştefan Baciu. E un lucru pozitiv că oamenii se uită în zona respectivă şi pot obţine avantaje competitive „substanţiale”, dar totul trebuie pus într-un context specific de business şi cu nişte rezultate concrete. „Dacă vorbeşti de IA, dar înţelegerea faţă de aceasta e că faci un chatbot în care scrii «probleme factură» şi robotul răspunde «n-am înţeles, te conectez la un operator uman», atunci nu poţi să afirmi că te foloseşti de aceste tehnologii. Noi suntem în acest business specific de analiză şi modelare de date cam de 43 de ani, am început cu zona de statistică şi am trecut spre zona de modelare.”

    În abordarea statistică, explică Baciu, pleci de la o ipoteză şi încerci să o validezi aducând şi analizând mai multe date. Cea de modelare, mai recentă, se datorează evoluţiei tehnologice. Mai exact, în cadrul acesteia porneşti de la un volum foarte mare de date şi, prin modele avansate matematice, ajungi la nişte aspecte legate de segmentare sau performanţa diverselor produse.

    Discutând despre sectorul bancar, în care SAS România are mai mulţi clienţi, Ştefan Baciu spune că fintech-urile duc abordarea relaţiilor cu clienţii cu un pas înaintea băncilor. „Cu toate acestea, băncile sunt cheie, nu e ca şi cum un fintech ar putea să joace rolul unei bănci.” Totuşi, arată el, fintech-urile forţează băncile să se ducă mai aproape de client. „Toate interacţiunile dintre bancă şi client spun ceva despre comportamentul celui din urmă. Spre exemplu, să spunem că eşti la mall într-o perioadă de reduceri şi începi să cumperi; banca ştie că tu, pe data de X, trebuie să plăteşti rata la casă şi te-ai apropiat de suma minimă de care ai nevoie ca să plăteşti acea rată. Şi aici, prin abordarea de real-time banking, poate să îţi trimită o notificare sau să îţi ofere, pe loc, un overdraft pe care poţi, printr-o simplă apăsare, să îl accepţi, explică managerul SAS.

    O altă abordare este cea legată de analiza textului: „Când faci o tranzacţie, scrii la detalii că sunt bani pentru credit, pentru maşină şi aşa mai departe. Când suni în call center, operatorul trebuie să noteze ceea ce s-a discutat; putem lua în calcul şi textele de pe social media. Tot acest text, acest volum uriaş, poate fi analizat; noi putem identifica entitatea, problema şi chiar sentimentul – fie el negativ, pozitiv sau neutru. În această zonă, Baciu spune că au existat câteva proiecte interesante: „O bancă a vrut să îşi modeleze activitatea şi deciziile strategice luând în calcul ce cred clienţii despre ei; vedeau pe o hartă toate sucursale şi sentimentele clienţilor lor pe fiecare sucursală în parte, dar şi sentimentele faţă de competiţie. Având aceste informaţii, poţi să înţelegi ce se întâmplă bine sau rău şi unde.”

    Un alt sector în care analiza datelor ar putea juca un rol important este cel al asigurărilor. „Văd un interes crescut şi avem discuţii avansate pe zona de asigurări, în special pe segmentul de fraude. Analiza îi poate ajuta din două perspective: în primul rând cu reducerea fraudei şi reducerea costurilor legate de aceasta – şi avem aici o platformă de identificare şi prevenire a fraudelor. E suficient să ai 4-5% din total cereri frauduloase, pentru că asta înseamnă un volum foarte mare. Tu ai o echipă limitată dedicată investigaţiilor şi trebuie să îi trimiţi pe oamenii aceia acolo unde e cea mai mare probabilitate de fraudă, explică Baciu. În al doilea rând, el se referă la clienţii corecţi ai companiilor de asigurări, care pot suferi şi ei din cauza incidenţei mari a fraudelor. „De ce să îi penalizezi pe ei (întârziind procesul n.red.), care reprezintă probabil 95% din total? Având un sistem eficient, ai posibilitatea să facilitezi procesul de rambursare a banilor.

    La nivel global, compania SAS va investi în următorii trei ani un miliard de dolari în inteligenţa artificială, sprijinind inovaţia în dezvoltarea de softuri, educarea, crearea unor pachete de servicii profesionale şi multe altele. Planurile companiei sunt construite pe o fundaţie care include un portofoliu de soluţii de advanced analytics (analiză avansată a datelor), machine learning (învăţare automatizată), deep learning (analiza datelor în detaliu însoţită de o capacitate superioară de învăţare automatizată), NLP (procesarea limbajului natural) şi computer vision (metode şi sisteme computaţionale capabile să perceapă lumea pe baza unor imagini şi înregistrări video). Programele educaţionale şi expertiza oferită vor ajuta companiile să echipeze personalul de conducere şi analiştii de date pentru viitorul IA, oferind tehnologia, abilităţile şi sprijinul necesar pentru transformarea organizaţiilor acestora. Investiţia de un miliard de dolari pentru dezvoltarea de soluţii IA ţinteşte trei mari domenii: inovare în cercetare (R&D) – domeniu în care SAS creşte în urma succesului eforturilor sale globale în domeniul inteligenţei artificiale; educaţie, respectiv iniţiative pentru nevoile şi sprijinul clienţilor în a înţelege şi profita mai mult de avansul IA; servicii profesionale pentru optimizarea câştigurilor companiilor în proiecte de IA.

    Prin departamentul de cercetare, SAS va investi în inovare în toate aspectele inteligenţei artificiale, punând accent pe facilitarea utilizării acestor soluţii de persoane cu abilităţi diverse – de la experţi în afaceri până la analişti de date. SAS are deja incluse în platforma sa soluţii IA pentru administrarea datelor, analiza datelor despre clienţi, siguranţa şi depistarea fraudelor, administrarea riscurilor, precum şi aplicaţii pentru diverse industrii cum sunt serviciile financiare, sănătatea, producţia sau comerţul.

    Cât de complicat este însă pentru o companie specializată în analiza de date, un domeniu de nişă, să găsească personal? „Avantajul nostru este că activăm pe piaţa locală de aproximativ 12 ani şi că avem instalată o bază de clienţi destul de mare – majoritatea băncilor, toate companiile din telco, câteva şi din manufacturing. E mai facil astfel să atragem oameni. Sigur, în ziua de azi trebuie să oferi lucrurile de bază – salariu, beneficii şi altele – dar ce caută oamenii e să lucreze la ceva interesant, să lucreze la ceva care să le crească posibilităţile de angajare şi nivelul de profesionalism şi să aibă şi flexibilitatea să lucreze de unde vor, când vor, atât timp cât îşi ating obiectivele, spune Baciu.

    “Proiectele din zona de data science sunt foarte inovatoare, găseşti o grămadă de idei interesante şi îţi oferă o pregătire într-un rol care chiar e de viitor.

    În anul 2017, SAS România (prin SAS Anaytical Solutions SRL) a avut venituri de 11,9 mil. lei, cu un profit net de aproape 750.000 de lei şi un număr mediu de 8 angajaţi.

    Anul trecut a fost un an de consolidare pentru companie, aducându-se noi resurse în echipă. „Am crescut – nu potrivit ambiţiilor noastre, dar am fost totuşi pe un trend pozitiv. Pentru anul acesta ne aşteptăm la cifre mai optimiste, eu estimez o creştere de două cifre. Oricum, trendul de creştere e susţinut de eforturile de anul trecut, pentru că în businessul în care suntem noi există un ciclu de vânzare destul de lung, de 6-9 luni”, explică Ştefan Baciu.

    „Pentru anul viitor sunt un pic preocupat, să spun aşa, pentru că avem câteva proiecte întârziate; avem clienţi majori din industria bancară, cea telecom, sunt şi câteva proiecte întârziate în zona de banking din cauza presiunilor pe noile taxe.” Baciu spune că este însă optimist, pentru că zona pe care activează SAS România e foarte specifică. „Noi ne uităm şi la zona de costuri, avem diverse instrumente pentru optimizarea costurilor, vizualizarea cererii pentru anumite produse, astfel încât să se poată face economii consistente.”

  • În timp ce vedetele Hollywoodului sunt ocupate de injecţiile cu botox, o agenţie a hotărât să promoveze modelele de vârsta a treia, pentru a arăta că frumuseţea nu are vârstă

    Într-o societate care crede că femeile au o dată de expirare, frumuseţea celor care îmbătrânesc cu graţie a început să fie trecută cu vederea. De aceea, agenţie rusă de modeling Oldushka a realizat un proiect care surprinde frumuseţea îmbătrânirii într-o serie de imagini uimitoare.

    Agenţia reprezintă modele cu vârste cuprinse între 45 şi 85 de ani, pentru a arăta că, în afară de etnie, culoare sau reutate, şi vârsta reprezintă o barieră care ar trebui îndepărtată din industria modei. Agenţia a fost creată în urma unui proiect al fotografului Igor Gavar, care a realizat un album cu modele de vârsta a treia. Majoritatea au peste 60 de ani, singurul model masculin mai tânăr fiind Sergey, cu vârsta de 45 de ani.