Tag: Ministere

  • Ministrul Justiţiei: Procurorii şi judecătorii le vor preda educaţie civică elevilor din clasele VII şi VIII

     Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, marţi, la Cluj, că procurorii şi judecătorii vor preda ore de educaţie civică elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a, în cadrul unui proiect comun al ministerului pe care îl conduce şi al Educaţiei.

    Potrivit ministrului, vor fi predate noţiuni simple, de bază, legate de justiţie.

    “Vor învăţa ce înseamnă o normă, ce consecinţe sunt pentru nerespectarea unor norme, în măsura în care poţi să ai acest dialog la clasa a VII-a sau a VIII-a. În cadrul unor ore de educaţie civică, unde se vorbeşte despre organizarea societăţii, cu siguranţă putem vorbi şi despre justiţie”, a afirmat Cazanciuc.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Rectificare negativă cu încasări mai mici cu 3,8 miliarde lei, bani mai puţini la toate ministerele

     “Avem o rectificare bugetară negativă pentru că încasările prevăzute sunt mai mici cu aproximativ 3,8 miliarde lei. Asta înseamnă pentru fiecare dintre dumneavoastră resurse mai puţine până la sfârşitul anului”, a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern.

    El a arătat că, pentru anul viitor, proiectul de buget va fi construit pe baza unor estimări “mai realiste” ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

    Premierul a asigurat din nou că nu va fi majorată cota unică de impozitare, chiar dacă nu a reuşit să “oprească” televiziunile şi oamenii politici din afara Guvernului să emită opinii în acest sens.

    Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că după primele nouă luni, veniturile bugetare au fost cu aproximativ 6 miliarde de lei sub estimarea de la începutul anului, din cauza unor performanţe sub aşteptări la nivelul sistemului bancar, provenite şi din modificări ale legislaţiei fiscale, o colectare mai slabă, explicată inclusiv prin procesul de reorganizare a ANAF, şi nerealizarea profitului estimat la BNR.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta cere ministerelor să încerce să-i convingă pe gălăţenii aflaţi în zona seismelor să se mute

     El a precizat că în dialog va fi abordată şi problema reparării caselor avariate de aceste seisme.

    “Rog şi Ministerul de Interne, şi Ministerul Administraţiei, să fiţi pregătiţi în continuare dacă putem şi avem cum să-i ajutăm pe oamenii de acolo, inclusiv să vedem dacă-i convingem, dacă vor să-i relocăm, însă asta se poate face doar în dialog cu oamenii respectivi, sau repararea caselor. Vreau să-mi faceţi clar o propunere pentru următoarea şedinţă de guvern”, le-a cerut Ponta reprezentanţilor celor două ministere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul pregăteşte Ordonanţă de Urgenţă pentru “marea descentralizare”

     Conform “Gândul”, de la ministerul lui Liviu Dragnea a plecat în teritoriu pe 24 septembrie o circulară privind propunerea legislativă intitulată “Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de ministere şi celelalte organe de specialiate ale administraţiei publice centrale”. Dacă proiectul regionalizării nu a avansat, şefii din teritoriu au discutat insistent cu vicepremierul Dragnea în ultimele luni despre realizarea descentralizării. Termenul limită până la care cei din teritoriu trebuie să vină cu amendamente este 1 octombrie 2013, ora 12.00.

    Intenţia că procesul descentralizării se doreşte a fi realizat imediat, începând cu 1 ianuarie 2014, se regăseşte chiar în preambulul proiectului de OUG, unde se vorbeşte despre necesitatea demarării procesului de elaborare a legii bugetului de stat pentru anul 2014 şi, subsecvent, a bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, cu respectarea calendarului bugetar prevăzut de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare şi de Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga: Guvernul alternativ al PDL va avea puţine ministere. În Germania ajung 15, România are acum 27

     “Da, guvernul alternativ al PDL are un număr de ministere mult mai mic. Cine îşi poate permite să aibă un guvern mamut cu 27 de ministere? Numai în România s-a văzut, în Germania ajung 15. Vedeţi că doamna Merkel a câştigat detaşat alegerile într-o criză, făcându-şi datoria faţă de Germania cu un guvern de 15 persoane”, a precizat Blaga înainte de şedinţa BPN al PDL.

    El a evitat să facă alte precizări, arătând că guvernul alternativ al PDL al cărui prim-ministru este Cătălin Predoiu va fi prezentat după şedinţa BPN al PDL.

    Blaga a mai spus că PDL a făcut acest guvern alternativ nu atât ca obligaţie statutară, arătând că rolul acestuia va consta în “sarcini precise de a monitoriza exact actualul guvern”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Nu dăm afară zeci de mii de oameni. Desfiinţăm 60.000 posturi vacante şi restructurăm 2.800 din toate ministerele

     “Am văzut că «zeci de mii de oameni» dăm afară astăzi. Nu dăm afară zeci de mii de oameni, desfiinţăm cele 60.000 de posturi vacante, care însemnau în general mai multe posturi de conducere. Nu ne atingem nici măcar de posturile vacante din sănătate şi educaţie, însă în acest fel trecem la regula «unu la unu». Dacă vor pleca până la finalul anului cei 2.800 din aparatul central, din toate ministerele, Secretariatul General al Guvernului, cred că e un lucru bun sau, cel puţin, pentru un politician de dreapta e un lucru bun. Noi, cei de stânga, nu suntem foarte fericiţi că mai restructurăm aparatul public”, a afirmat Ponta, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern.

    El a adăugat că, probabil, un ministru de dreapta, precum cel al Economiei, Varujan Vosganian, va fi fericit cu un aparat guvernamental mai suplu, care cheltuie mai puţin, însă ministrul Vosganian a replicat în engleză “no comment” (fără comentariu – n.r.).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Serviciile şi ministerele au muncit pentru aducerea lui Hayssam. Preşedinţia a dat comunicat

     El a mai afirmat că Preşedinţia, Guvernul şi Ministerul de Externe au avut o poziţie comună privind menţinerea reprezentanţei diplomatice a României în Siria, dar a insistat că serviciile de informaţii şi ministerele enumerate au lucrat efectiv pentru aducerea lui Hayssam.

    “La televizor o să vedeţi o groază de oameni care vorbesc de acest caz, eu vă spun cine a muncit ca să se întâmple acest lucru”, a spus Ponta presei.

    Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române, vineri dimineaţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, precizând ulterior că acesta se află în arestul Poliţiei, fiind predat poliţiştilor la ora 6.40.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce-au ajuns restaurantele din Franţa: mâncare pregătită industrial, congelată şi încălzită la microunde

    Mitul micului restaurant parizian care serveşte bucate alese a fost spulberat recent de rezultatele unui sondaj care a relevat că o treime dintre localuri, deşi se laudă cu mese gourmet, oferă clienţilor produse pregătite industrial, congelate şi încălzite la cuptorul cu microunde.

    Proprietarii de restaurante estimează că numărul real al cârciumarilor care optează pentru această „scurtătură” este cu mult mai mare, deoarece multor bucătari-şefi le-ar fi prea ruşine să recunoască un asemenea sacrilegiu.

    PE LÂNGĂ ELEMENTUL DE FRAUDĂ, BUCĂTARII NEMULŢUMIŢI SUBLINIAZĂ CĂ MÂNCĂRURILE PREPARATE ÎN FABRICĂ REPREZINTĂ TRĂDAREA TRADIŢIEI DE PATRIMONIU A MESEI GOURMET ŞI SUBMINAREA UNEIA DINTRE PRINCIPALELE ATRACŢII TURISTICE FRANCEZE. Un bucătar care nu se sfieşte să admită că a apelat la controversata practică este Bernard Grateloup, proprietarul Cafe de la Poste din Carmaux, un oraş mic, situat la aproximativ 80 de kilometri nord-est de Toulouse.

    Grateloup a declarat că achiziţionează „când poate„ fructe şi legume proaspete de la piaţă, însă apelează fără resentimente la cărnuri congelate şi produse vegetale extrasezon, deoarece sunt mult mai ieftine şi mai uşor de depozitat.

    O porţie de ton gătit „provencal„ cu garnitură ratatouille poate fi cumpărată congelat, dintr-o fabrică specializată, pentru 3 euro. Preparatul poate fi depozitat pentru perioade îndelungate în camera frigorifică a restaurantului şi vândut unui client pentru 13 euro, după trei minute la microunde, potrivit informaţiilor publicate de revista Marianne. Un ecler cu ciocolată, de asemenea congelat, costă 45 de eurocenţi la poarta fabricii şi ajunge în farfuria clientului cu un adaos de câteva sute de procente, scrie Washington Post.

    Practica bucătăriei gourmet congelate s-a răspândit la scară largă în rândul restaurantelor din Franţa în ultimii ani, din cauza dificultăţilor economice şi odată cu evoluţia tehnicilor de congelare rapidă. Astfel, mulţi proprietari de restaurante sunt determinaţi să încerce să-şi asigure profitul prin renunţarea la personalul de bucătărie. Totodată, situaţia din restaurante coincide cu industrializarea tot mai acută a industriei alimentare în Europa, dramatizată în acest an de scandalul cărnii de cal, cu repercusiuni puternice în Franţa.

    Bucătarul Alain Fontaine, şeful restaurantului Le Mestruret din apropierea Operei din Paris, pregăteşte „în casă„ toate preparatele din meniu. Fontaine se plânge că tendinţa tot mai răspândită de servi mese congelate la restaurante, pe lângă faptul că trădează încrederea mesenilor, distruge cultura culinară şi gusturile clientelei deoarece toată lumea mănâncă acelaşi lucru, produs în masă, cu gust omogenizat, fără caracteristici diferenţiate. „Nu este normal. Ne vom atrofia simţurile!„, spune bucătarul parizian.

    Însă corectitudinea şi respectarea tradiţiei pot afecta profitul, recunoaşte Fontaine. Bucătarii din restaurantul său câştigă 2.000 de euro pe lună, iar asistenţii 1.500 de euro, cheltuieli care ar putea fi reduse substanţial prin utilizarea unei baterii de cuptoare cu microunde, cu echipaj de imigranţi ilegali fără pretenţii financiare. Costul în creştere al ingredientelor şi cheltuielile ridicate cu personalul împiedică multe restaurante să respecte tradiţia gătitului în bucătăria proprie, notează şi The Economist. Presiunile sunt accentuate de situaţia economică dificilă, care limitează puterea de cumpărare a francezilor. Tot mai multe persoane merg la lucru cu sandvişuri preparate de acasă, după modelul englezesc, iar numărul buticurilor care vând snacks a crescut. Ieşirile la restaurant, tot mai rare, sunt caracterizate de o atenţie sporită la preţuri.

  • Grapini: Am observat un “dezechilibru” între interesele publice şi cele private

     “Am constatat un dezechilibru între interesele publice şi cele private. Am încercat un echilibru, pentru că nu putem trăi doar cu vise. Am ajuns, după 23 de ani, să avem un mediu de afaceri neetic şi plin de inechităţi. (…) Vrem un mediu de afaceri echitabil şi predictibil”, a afirmat Grapini într-o conferinţă.

    Ea a spus că va căuta, alături de ministerele Economiei, Finanţelor Publice, Bugetului şi Marilor Proiecte, modalităţi de reducere a “nenorocitei poveri fiscale pe IMM-uri”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lazea vrea “liste albe” cu firmele care plătesc la timp creditele şi taxele către stat

     “Ce-ar fi dacă băncile şi instituţiile ar avea şi liste albe cu firmele care se achită la timp de obligaţiile lor? Să avem – de pildă băncile – o listă albă cu cei care întotdeauna şi-au achitat creditele la timp”, a spus Lazea la o conferinţă.

    El a arătat că Ministerul Finanţelor ar trebui, la rândul său, să aibă o listă albă cu cei care nu au întârziat la plata taxelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro