Tag: Milano

  • Guvernul aprobă semnarea unui protocol de colaborare între Agenţia pentru Romi şi Primăria Milano

    Protocolul are în vedere implementarea unui proiect-pilot destinat consolidării incluziunii sociale a cetăţenilor români de etnie romă care locuiesc în campusurile sau taberele autorizate sau tolerate din raza oraşului Milano. Proiectul va avea o abordare integrată, având în vedere legăturile şi modul în care se influenţează domeniile esenţiale în viaţa comunităţii: ocuparea forţei de muncă, educaţie, locuire, sănătate, dezvoltare comunitară, combaterea discriminării şi se va derula în parteneriat cu autorităţile locale din Milano.

    “În cadrul proiectului-pilot vor fi avute în vedere următoarele etape: cunoaşterea şi evaluarea comunităţilor/taberelor autorizate şi neautorizate în care trăiesc cetăţenii români aparţinând minorităţii rome, aflaţi în situaţie de mobilitate intra-UE, prin documentare, cercetare de teren; identificarea nevoilor pe care le au aceste persoane şi a potenţialilor lideri ai comunităţii; organizarea de întâlniri cu reprezentanţii comunităţii sau taberelor de romi, inventarierea problemelor şi identificarea posibilelor soluţii, formarea unui Grup local de lucru constituit din lideri ai romilor şi reprezentanţi ai instituţiilor şi ong-urilor locale; organizarea de întâlniri tematice ale reprezentanţilor instituţiilor şi organizaţiilor locale şi/sau regionale, organizarea de sesiuni de informare şi formare; elaborarea de propuneri privind sprijinul pentru integrarea cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome în societatea italiană. În acest scop vor fi facilitate parteneriate între grupul de lucru (asociaţie a romilor) şi ong-uri, alte instituţii, în scopul dezvoltării unor proiecte de incluziune socială (educaţie, piaţa muncii, locuire, sănătate, dezvoltare comunitară)”, se precizează într-un comunicat emis de Biroul de presă al Guvernului.

    Protocolul de colaborare va fi valabil pe o perioadă de un an, cu posibilitatea de a fi prelungit şi va intra în vigoare la data semnării de către ambele părţi, respectiv Agenţia Naţională pentru Romi şi Primăria Milano, prin Asesoratul pentru Siguranţă, Coeziune Socială, Poliţie Locală, Protecţie Civilă şi Voluntariat.

  • Cum a reuşit un tânăr actor să includă iluzionismul pe lista meseriilor din România

    La momentul scrierii acestui articol Andrei Teaşcă se afla la Expo Milano 2015, manifestare la care participă patru echipe de artişti români, specializaţi în magie, dans, pantomimă şi muzică.

    Andrei Teaşcă a terminat facultatea de teatru la clasa lui Mircea Albulescu, iar după aceea a decis să plece în străinătate. Acolo, cumva, pantomima şi mişcarea scenică s-au amestecat cu iluzionismul şi din această mişcare Andrei Teaşcă a creat un nou stil artistic, teatrul de magie.

    A avut mai multe contracte în străinătate, iar în 2007 a  decis să se întoarcă în ţară. A avut succes, aşa că în februarie 2009 a înfiinţat Academia de Magie, o şcoală de iluzionism la care au tot venit tineri, în următorii ani, tineri care au crescut şi au devenit profesionişti.

    Andrei Teaşcă a creat Federaţia Română de Iluzionism şi Magie, ba a făcut posibilă şi includerea iluzionismului în nomenclatorul meseriilor. Acţiunile de promovare, dar şi numărul de spectacole în creştere, la care s-au adăugat concursurile de talente de la televiziuni au făcut ca iluzionismul să capete noi dimensiuni, să devină popular, să atragă tot mai mulţi oameni. „Tinerii sunt atraşi de efecte, de feedback-ul pe care îl obţin în faţa celor apropiaţi, după care descoperă că pot avea şi satisfacţii financiare. Dacă ştii să te promovezi este o meserie bănoasă.“

    Cursurile nu-l învaţă pe tânărul aspirant atât trucuri, cât îi oferă o identitate, o traiectorie. „Dacă nu ştii să te organizezi, dacă nu ai cunoştinţe despre marketingul cultural, degeaba eşti talentat şi degeaba faci bine ce faci. Trebuie să ştii să te vinzi.“ Teaşcă spune că acum s-a depărtat de latura pragmatică a meseriei şi se desfăşoară în teatru. Îşi dă doctoratul cu tema „Teatrul de magie, inovaţie în artele spectacolului“, o formă nouă de manifestare teatrală care o să se dezvolte din ce în ce mai mult.

    Este o meserie costisitoare? Andrei Teaşcă spune că sunt magicieni care pot realiza momente inedite cu un minim de recuzită, dar, din punctul lui de vedere, trebuie investiţii majore. Crede că jumătate din tot ce înseamnă un spectacol de magie reprezintă ambientul şi atmosfera. Ambientul se creează cu tehnică, cu construcţii, cu decoruri, cu elemente, de la fum până la cutii. În spate există o întreagă industrie, inventatori, constructori, dar şi fabrici de elemente şi aparate pentru iluzionişti.

    A stat o perioadă în Coreea de Sud şi acolo a văzut că există locuri unde pasionaţii se pot întâlni şi vorbi; la noi nu exista aşa ceva şi a deschis, în august anul trecut, Magic Bar, care combină magazinul de magie cu funcţiile unui bar şi cu un loc de întâlnire al meseriaşilor. Andrei Teaşcă crede că pe la Teatrul de Magie sau pe la federaţie au trecut câteva zeci de magicieni, mai mult de jumătate din numărul iluzioniştilor ce activează acum. Nu-i place faptul că mulţi tineri vor atestatul de profesionist nefiind destul de pregătiţi, nu au răbdare pentru studiu şi pentru dobândirea unui statut.

  • Vacanţe de Sf. Valentin cu un buget de sub 250 de euro – este posibil?

    Ofertele publicate pe site-urile de reduceri oferă preţuri atractive, dar nu sub 300-400 euro pentru două persoane. Deşi agenţiile de turism beneficiază de reduceri importante la curse de avion şi unităţi hoteliere, de multe ori se pot obţine costuri mai scăzute atunci când toate rezervările se fac individual.

    Prima variantă propusă este o călătorie la Milano. Preţurile oferite de agenţii pe Internet sunt cuprinse între 340 şi 500 euro pentru două persoane, pe o perioadă de trei nopţi la hoteluri de 2-3 stele.

    Dacă vă decideţi să organizaţi totul pe cont propriu, primul pas este alegerea biletelor de avion. Cel mai ieftin bilet Bucureşti-Milano (preţ calculat pe data de 24 ianurie) este cel cu plecare pe 12 februarie de la o companie low-cost. Costul este de doar 42 euro de persoană. Pentru a găsi ofertele de transport cele mai convenabile, accesaţi unul din motoarele de căutare specializate în această direcţie.

    Hoteluri de două stele se găsesc pentru un buget de 100-150 euro. Un exemplu este Hotel Bonola, care oferă cazare în perioada aleasă cu 125 euro pentru trei nopţi. Ca şi alte unităţi de cazare, Hotel Bonola oferă reduceri importante pentru perioada de Sf. Valentin. Pentru a decide ce hotel să alegeţi, este bine să consultaţi site-uri precum Booking.com sau Trivago.com. Un alt site cu opinii extrem de pertinente este Tripadvisor.com (nu ofera posibilitatea de a rezerva, doar păreri împărtăşite de alţi turişti care s-au cazat la hotelurile respective).

    De la aeroportul din Milano (Bergamo) puteţi ajunge în centru luând autobuzul (cursa costă 9 euro dus-întors). Pentru siguranţă, vă puteţi cumpăra biletele chiar înainte de a pleca din ţară (informaţii şi rezervări găsiţi pe site-ul http://www.terravision.eu/).

    Trăgând linie, costul pentru o excursie la Milano de trei nopţi, începând cu 12 februarie, este de 216 euro pentru două persoane.

    O doua variantă propusă este Roma, cetatea eternă. Pentru excursii de Sf. Valentin în capitala Italiei, preţurile agenţiilor de turism pleacă de la 350-400 euro pentru două persoane.

    Cel mai ieftin bilet de avion la Roma l-am găsit tot la o companie low-cost, respectiv 32 euro (preţ calculat pe data de 24 ianurie pentru plecările de pe 9 februarie). Pentru a ajunge de la aeroport în centrul oraşului, aveţi la dispoziţie un autobuz care pleacă din 30 în 30 de minute (15 euro dus-întors). La un hotel de două stele, trei nopţi de cazare costă în jur de 90 euro.

    În total, pentru trei nopţi la Roma de Sf. Valentin va trebui să platiţi în jur de 180 euro pentru două persoane.

  • Berlusconi a alterat probe şi a cumpărat martori în cazul Ruby, arată Tribunalul din Milano

     În motivaţia hotărârii, publicată joi de presa italiană, Tribunalul relevă “capacitatea” lui Il Cavaliere de a “persista în infracţionalitate” şi anume prin “alterarea sistematică a unor probe” şi “cumpărarea unor martori”.

    S-a dovedit, adaugă judecătorii, că Berlusconi era “cel care punea în scenă exhibiţii sexuale ale unor tinere (şi) cel care dădea undă verde aşa-ziselor serate Bunga Bunga, în timpul cărora invitatele de sex feminin acţionau să îi satisfacă dorinţele”.

    Pe 24 iunie, magnatul media a fost condamnat în cazul Ruby, numele de scenă al tinerei marocane care se afla în centrul atenţiilor lui Il Cavaliere. În afară de pedeapsa cu închisoarea, i s-a interzis să mai exercite, pe viaţă, vreun mandat public.

    El a făcut apel împotriva acestei hotărâri, iar un nou proces este prevăzut în 2014.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Berlusconi are de optat între arest la domiciliu şi muncă în folosul comunităţii

     Potrivit Corriere della Sera, Procuratura din Milano va emite vineri ordonanţa de punere în aplicare a condamnării confirmată vineri de Curtea de Casaţie. Silvio Berlusconi, 76 de ani, fusese condamnat în prima instanţă şi în apel la patru ani de închisoare pentru fraudă fiscală, cu o interdicţie de cinci ani privind deţinerea de funcţii publice.

    Pedeapsa de condamnare la închisoare a fost confirmată de instanţa supremă, care a decis rejudecarea la Curtea de Apel din Milano a sancţiunii suplimentare, cea de interzicere a funcţiilor publice. În privinţa condamnării la închisoare, trei din cei patru ani beneficiază de o amnistie, astfel că Berlusconi ar avea de executat doar un an de închisoare. Însă fostul premier italian ar putea fi plasat în arest la domiciliu sau ar putea efectua muncă în folosul comunităţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Brandul Dolce&Gabbana dispare?!

     Stiliştii italieni Domenico Dolce şi Stefano Gabbana au fost condamnaţi de Tribunalul din Milano la o pedeapsă de un an şi opt luni de închisoare pentru fraudă fiscală.

    Tribunalul din Milano a reţinut împotriva celor doi un singur delict, din cele două de care erau învinuiţi, “nedeclararea anumitor venituri”, renunţând la acuzaţia de “declaraţie falsă de venituri”. În plus, din suma de 1 miliard de euro de care cei doi creatori au fost acuzaţi, iniţial, că au sustras-o de la fiscul italian, tribunalul a reţinut în final doar nereguli în valoare de 200 milioane de euro.

    “Dacă merităm sentinţa, nu va mai fi nimic de spus. Dar nu o merităm, motiv pentru care, din nefericire, vom fi nevoiţi să închidem”, a spus Gabbana.

    Cititi mai multe pe www.apropo.ro

  • “Weekend-urile combinate”, noutatea acestei veri pe LITORAL

     “Poate că noutatea va fi faptul că lansăm weekend-urile combinate Mamaia – Miami, Mamaia – Dubai, Mamaia – Hong Kong, Mamaia – Milano. (…) Într-un club din Mamaia vin DJ din oraşul respectiv, noi facem show-ul nostru, ei fac show-ul lor şi în general promovăm ambele destinaţii”, a declarat Corina Martin, după lansarea oficială a melodiei dedicate staţiunii Mamaia.

    Ea a precizat că aceste spectacole vor avea loc în lunile iulie şi august.

    Corina Martin a mai spus că intenţionează să organizeze un carnaval al staţiunii Mamaia la Bucureşti pentru atragerea unui număr şi mai mare de turişti pe litoral.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Wizz Air intră pe culoarul liber lăsat de plecarea easyJet şi anunţă zboruri către Milano-Malpensa

    Wizz Air va adăuga Milano-Malpensa reţelei actuale de 11 aeroporturi italiene, prin urmare acoperirea Wizz Air asupra regiunii de nord fiind extinsă. Compania va opera zboruri spre aeroporturile din zona Milano de două ori, în fiecare zi. Patru curse săptămânale vor fi operate spre Milano Malpensa, adiţional celor zece zboruri săptămânale ce vor fi operate în continuare spre Milano Bergamo. Tarifele spre Milano Malpensa încep de la 19,99 euro pe zbor, cu toate taxele incluse, biletele putând fi rezervate începând de astăzi pe wizzair.com.

    “Adăugarea acestei noi rute consolidează poziţia noastră de cea mai mare linie aeriană din România. Cu tarife mai mici decât ale competiţiei şi cu acces mai convenabil spre centrul oraşului Milano, anticipăm că această rută va fi foarte populară pentru cei care călătoresc în interes de serviciu sau pentru petrecerea timpului liber, preconizând creşterea traficului şi a operaţiunilor în viitor”, a declarat György Abrán, directorul comercial al Wizz Air.

    easyJet, a doua cea mai mare companie low-cost din Europa, cu 44,8 milioane de pasageri la nivel internaţional, anuţa în luna octombrie a anului trecut că se va retrage din România în 2012, după ce a operat timp de patru ani curse spre Milano şi Madrid (şi câteva luni către Londra) de pe aeroportul Otopeni.

    Compania Wizz Air a transportat anul trecut 2,7 milioane de pasageri din şi spre România, în creştere cu 29% faţă de 2010.

  • Bucureştiul, cu mai mulţi turişti străini decât Atena şi Milano

    Topul relevă declinul oraşelor europene pe fondul crizei datoriilor de stat, care a afectat turismul din zona euro, şi ascensiunea destinaţiilor turistice din regiunea Asia-Pacific, aflată în plin boom economic, potrivit unui top realizat de Euromonitor International.

    Bucureştiul se plasează la mijlocul clasamentului, depăşind oraşe precum Atena (locul 77, 1,7 milioane vizitatori străini, în scădere cu 7%), Munchen, Mexico City, Jakarta, Rio de Janeiro, Milano, Lisabona, Sao Paulo, Veneţia, Florenţa sau Washington DC.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro