Tag: mesaje

  • Avertisment de la ANAF: “Nu răspundeţi la aceste SMS-uri, ar putea ascunde o fraudă”

    „ANAF transmite SMS-uri doar de la nr. 1300 şi numai la solicitarea contribuabilului, dar în care nu sunt transmise informaţii personale, sume de plată sau alte informaţii confidenţiale”, precizează instituţia.

    „În ultimele 24 de ore, persoane necunoscute au transmis în numele ANAF SMS-uri aparent inofensive, dar care ar putea ascunde o fraudă. Atragem atenţia că ANAF nu transmite aceste mesaje, iar contribuabilii, pentru a evita o eventuală pierdere de bani, ar trebui să nu transmită vreun reply sau să acceseze linkuri indicate în mesajele text”, se precizează în comunicat.

    Cu privire la situaţia expusă, ANAF va sesiza organele competente.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea, despre înmulţirea mesajelor anti-PSD, inclusiv cel de pe câmp: Sunt mulţi colegi care vor să vină cu contra-replici, le freamătă mâinile

    “Este o campanie mizerabilă, şi arată la ce nivel, cât de adânc s-au dus în mocirlă toţi adversarii noştri politici. Asta este tot ce vă pot spune. Asta înţeleg ei din politică. Ei nu pot propune, şi nu au propus niciodată ceva coerent, ceva sănătos pentru români, aşa cum noi nu numai că am propus, ci facem, şi toate se văd, şi au ajuns la această situaţie. Sigur că sunt mulţi colegi de-ai noştri cărora le freamătă mâinile să vină şi ei cu o contra sau cu contra-replici, pentru că fiind un partid mare există foarte multă inventivitate. Eu zic că, totuşi, este mai bine să ne uităm la acest spectacol”, a afirmat, marţi, liderul PSD, Liviu Dragnea, la Parlament.

    Întrebat dacă oamenii care au lansat astfel de mesaje sunt organizaţi politic sau sunt membri ai partidelor de Opoziţie, Liviu Dragnea a răspuns afirmativ.

    Un mesaj cu conţinut obscen la adresa PSD a fost scris de doi protestatari din Cluj-Napoca pe un deal situat la 40 de kilometri de municipiu, cu litere pe o lăţime de 60 de metri, să poată fi citit din avion. Cei doi au discutat cu poliţiştii din Apahida, duminică, şi au concluzionat că mesajul rămâne scris până când va fi lucrat terenul. Un alt mesaj, preluat din Sibiu, a fost scris pe un deal din Sâmboleni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O celebră actriţă, arestată la un protest anti Trump

    Actriţa Susan Sarandon a transmis mesaje pe platforma de socializare online Twitter în timpul protestului.

    Femeile au afişat pancarte cu mesajul “Ne pasă”, o referire la un text imprimat pe o jachetă purtată de prima doamnă a SUA, Melania Trump, în timp ce a efectuat o vizită la un centru pentru imigranţi, săptămâna trecută.

    De asemenea, protestatarele au scandat mesaje precum “Ce vrem? Familii libere!” şi “Aşa arată democraţia”.

    Protestatarele au fost arestate, puse sub acuzare şi apoi eliberate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ATENŢIE la notificările de pe telefonul mobil! ISU TESTEAZĂ sistemul de avertizare a populaţiei RO-ALERT

    În zonele unde vor avea loc testele, pe terminalele conectate la reţelele operatorilor de telefonie mobilă din România, vor apărea notificări cu mesajul: “Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecţie. DSU-IGSU.”

    Sistemul RO-ALERT permite transmiterea mesajelor pe telefoanele mobile, pentru avertizarea şi alarmarea populaţiei în situaţii de urgenţă sau în caz de urgenţă majoră. Ssitemul va fi folosit când viaţa şi sănătatea persoanelor sunt puse în pericol iminent: inundaţii ameninţătoare, atac terorist sau alte situaţii care ameninţă grav comunităţile.

    Citiţi mai multe pe www.gandul.info

  • Dăncilă, în şedinţa de Guvern: Măsurile economice pe care le-am luat şi-au atins scopul – mai mulţi bani în buzunarele cetăţenilor

    ”Datele Institutului Naţional de Statistică publicate la începutul acestei săptămâni arată că măsurile pe care le-am luat şi pe care vom continua să le luăm au fost cele bune şi şi-au atins scopul – mai mulţi bani în buzunarele cetăţenilor”, a declarat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

    Ea a precizat că, potrivit datelor INS, câştigul salarial mediu net a crescut în aprilie 2018 cu 14,7% faţă de luna aprilie a anului trecut, iar puterea de cumpărare a crescut cu 9%.

    ”Mai mult, creşterea din luna aprilie vine după ce şi în martie câştigul salarial mediu net a crescut cu 15,5% faţă de martie anul trecut. Acest lucru este foarte important şi important este şi faptul că salariile nete au crescut în toate sectoarele econonmice. Sunt cifre care ne arată faptul că mesajele alarmiste transmise de diverşi critici nu au niciun fundament, nu au nicio bază. De aceea cred impiortant e să ne bazăm pe cifre, nu pe ce vrea să creadă o persoană sau alta”, a adăugat premierul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reacţii emoţionante din WTA, după reuşita istorică a Simonei. Marile adversare au uitat de rivalitate. Halep, mesaj special pentru Kvitova şi Begu

    “În primul rând, aş vrea să le mulţumesc Petrei Kvitova şi Irinei Begu, care mi-au trimis mesaje. Le-am citit, le-am răspuns. Au fost foarte drăguţe cu mine. Petra chiar mi-a trimis câteva mesaje anul trecut, după ce am pierdut aici, dar şi după finala pierdută în Australia. Mi-a zis: ”O să vină şi ziua ta. Continuă să munceşti!”. E plăcut să vezi că jucătorii şi jucătoarele se bucură pentru mine. Suntem ca o familie în circuit şi e frumos să vezi când unul se bucură pentru celălalt. Numai lucruri pozitive. Iar faptul că am reuşit să câştig poate că va inspira şi alţi români, poate alte generaţii de copii. Trebuie să vadă că e posibil să reuşeşti, chiar dacă vii dintr-o ţară mică precum România; trebuie să crezi şi să munceşti”, a spus Simona, la conferinţa de presă.

    Iată şi câteva dintre mesajele primite de Simona Halep de la celelalte jucătoare:

    Viktoria Azarenka, fost lider mondial: “Felicitări Simonei Halep şi echipei ei. Grozavă muncă!”

    Elina Svitolina, jucătoarea văzută cu a doua şansă la titlul de la Roland Garros: “Multe felicitări, Simona Halep şi Darren Cahill!”

    Citiţi toate mesajele pe prosport.ro

  • Firea: Organizăm pe data de 9 iunie un miting la Bucureşti pentru susţinerea cabinetului Dăncilă

    “Într-adevăr, organizăm pe data de 9 iunie un miting, atât la Bucureşti, de cea mai mare amploare. De asemenea, vor fi acţiuni similare în întreaga ţară pentru a ne exprima şi de această manieră, susţinerea pentru cabinetul Viorica Dăncilă, pentru implemtarea măsurilor economice care sunt apreciate de români. Avem susţinerea parlamentară pentru că citit comentarii că doar în parlament poate fi susţinut un guvern. Nu e adevărat, în toate ţările democrate pot să iasă oameni în stradă şi cu mesaje pozitive, nu doar pentru a striga jos ceva sau cineva”, a declarat Gabriela Firea la un post de televiziune.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raed Arafat: Când eşti la volan răspunzi de viaţa ta şi de viaţa altora. Nu stai nici să dai mesaje, nici să faci live-uri pe Facebook

    “O tragedie care a fost cauzată de cineva care nu a fost atent la volan. Când eşti la volan nu stai nici să dai mesaje, nici să faci live-uri pe Facebook, nici nimic. Când eşti la volan răspunzi de viaţa ta şi de viaţa altora. Asta înseamnă că tu conduci maşina şi nu faci nimic altceva”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

    Nouă persoane au murit, marţi seara, în urma coliziunii între un microbuz înmatriculat în România şi un camion, în zona Cegledbercel, Ungaria, a comunicat Poliţia din zona Pest. Victimele accidentului din Ungaria se întorceau din Slovenia, unde munceau în agricultură.

    Şoferul microbuzului implicat în accident, transmitea live pe Facebook în momentul impactului, potrivit unei înregistrări apărute pe reţelele de socializare.

  • Graţiela Gavrilescu, sarcină de partid pentru tinerii din ALDE: Să fiţi la concurenţă cu #rezist

    ”Suntem la trei ani de existenţă, scorul nostru se dublează, aţi văzut sondajele – 12-13% este un scor bun astăzi, dar insuficient pentru 2020. Voi, viitorul politicii româneşti, viitorul ALDE, trebuie să luptaţi alături de noi ca scorul în 2020 să fie ca ALDE să fie al doilea partid puternic din România. Cred că putem să demonstrăm lucrul acesta”, a spus Graţiela Gavrilescu în cadrul Galei premiilor TDLE, acţiune care se desfăşoară la Palatul Parlamentului.

    Ea le-a mulţumit tinerilor din ALDE pentru că, în zi de duminică, au venit la acţiunea de partid.

    ”Eu vă mulţumesc că astăzi, în zi de duminică, aţi reuşit după o seară în care, poate, aţi vrut să vă duceţi cu prietena la discotecă sau la un spectacol, dar totuşi aţi reuşit să vă treziţi devreme şi să fiţi prezenţi aici, în această sală. Asta înseamnă că vă doriţi, voi tinerii liberali, să trăiţi în pace în această frumoasă ţară, să trăiţi în democraţie.

    De aceea o să vă rog ca, aşa cum #Rezist postează zilnic împotriva noastră pe Facebook şi pe toate reţelele de socializare, împotriva poporului român, împotriva unităţii noastre, aşa să postaţi dvs în permanenţă cu sigla ALDE şi promovaţi-vă. Aveţi posibilitate. Meritaţi pentru ca noi şi dvs să putem să păstrăm această minunată ţară aşa cum există ea astăzi pentru viitoarele generaţii. Vă mai rog ceva (…) să fiţi la concurenţă cu #rezist, trebuie, pentru că ALDE merită. Aşa vom putea să fim a doua putere politică a României în 2020”, a mai spus Gavrilescu.

  • Proteste cu panouri publicitare

    Grupul de artişti Brandalism, care se revoltă împotriva controlului corporatist asupra culturii şi nu numai, a instalat, spre exemplu, postere în spaţiile de afişaj stradal din Paris în perioada unei conferinţe a ONU din 2015 pe tema schimbărilor climatice, ca o critică la adresa ipocriziei corporaţiilor care o sponsorizau.

    Un grup de studenţi, Legally Black, a pus stăpânire pe spaţiile de afişaj din staţiile de autobuz din Londra, unde călătorii erau întâmpinaţi de o reclamă la un film Harry Potter în care personajele erau toate negre, pentru a atrage atenţia că negrii nu sunt suficient de bine reprezentaţi în cultura populară.

    Nici măcar înlocuirea panourilor obişnuite cu unele de afişaj electronic nu a reuşit să-i oprească pe aşa-numiţii subvertiseri, care au reuşit să preia controlul asupra acestora în zone din diverse oraşe ca Londra sau Liverpool. Uneori subervertiserii îşi unesc forţele creând iniţiative ca Subvertisers International, cu membri din Argentina până în Australia, care s-a lansat în 2017 cu acţiuni în 40 de oraşe ale lumii. Mai există şi subvertiseri care deturnează spaţiile de afişaj stradal în scopuri pur artistice şi nu de protest, cum ar fi Art in Ad Places, care a expus opere de artă în cabine telefonice la New York.