Sâmbătă, Ilie Năstase a ţinut prima pagină în publicaţiile din România şi din străinătate. Antenorul echipei de Fed Cupa a României a fost dat afară de pe stadion, în timpul meciului dintre Sorana Cîrstea şi Johanna Konta. Năstase a avut o izbucnire după ce arbitrul a oprit meciul, deoarece Konta s-a plâns că un suporter a insultat-o.
Tag: meci
-
Ministrul de Interne, după incidente: Eu nu am primit informări despre eventuale intenţii. Era de notorietate faptul că la Clubul Sportiv Dinamo se desfăşura meciul de handbal între Dinamo şi Steaua
“Eu nu am primit informări cu privire la eventuale intenţii de provocare. Aseară, între orele 19.43 şi 22.55, în mijlocul protestelor, secretarul de stat Viorel Ştefu şi şeful Poliţiei Bogda Despescu au primit mesaje sms din partea unui ofiţer din cadrul SRI în care se face referire exclusiv la posibila prezenţă la protest a anumitor persoane, în general, actvişti care participă constant la astfel de activităţi de acest gen precum şi prezenţa unor membri ai galeriilor la modul general. Datele primite prin SMS nu semnalau riscuri în ceea ce priveşte tulburarea ordinii publice, intenţia de a denatura caracterul manifestaţiei, respectiv dacă persoanele în cauză urmau să desfăşoare acte de violenţă şi nici dacă aveau asupra lor mijloace pe care să le utilizeze în acest scop”, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.
Ministrul de Interne a precizat că Serviciul Român de Informaţii nu a transmis informaţii “inedite”.
“Informaţiile transmise erau de notorietate publică, cunoscându-se faptul că în apropierea zonei de desfăşurare a protestelor avea loc o partidă de handbal între Dinamo şi Steaua la care participau suporteri ai celor două echipe. Informaţiile cu privire la acest eveniment fuseseră deja analizate în cadrul unei şedinţe operative care a avut loc în dimineaţa zilei de 1 februarie 2017 , la orele 09.00, iar măsurile au fost adaptate la dinamica situaţiei. Nu au fost informaţii inedite din partea SRI. Era de notorietate faptul că între orele 18.45 şi 20.00, la Clubul Sportiv Dinamo, situat la situat la aproximativ 1,5 kilometri de Piaţa Victoriei, se desfăşura meciul de handbal între echipele Dinamo şi Steaua. La eveniment au participat 1.500 de spectatori. După terminarea meciului, grupurile de suporteri s-au dispersat şi unii dintre membri acestora s-au deplasat individual în Piaţa Victoriei. Acest lucru a făcut imposibil controlul şi stoparea apariţiei lor la proteste”, a mai spus Carmen Dan.
-
Roger Federer a câştigat turneul de mare şlem de la Australian Open, învingându-l în finală pe Rafel Nadal
Roger Federer, favorit 17, devine astfel primul jucător din istorie care câştigă cel puţin cinci titluri la trei turnee diferite de mare şlem: Wimbledon (7 titluri), Australian Open (5 titluri) şi US Open (5 titluri). La Roland Garros elveţianul are un singur titlu obţinut în 2009.
Federer, cel mai vârstnic câştigător de turneu de mare şlem din ultimii 45 de ani, depăşeşte cu această ocazie şi pragul celor 100 de milioane de dolari câştigaţi din premii (al doilea după Novak Djokovic).
Roger Federer va urca de pe locul 17 pe locul 10 în clasamentul ATP.

FELICITĂRI! Naţionalele României s-au calificat la turneul final al Campionatelor Europene 2017
Şi echipa masculină de tenis de masă a României s-a calificat la turneul final al Campionatelor Europene din 2017, marţi seara, după ce a învins Cehia în deplasare cu scorul de 3-1, într-un meci din Grupa J a preliminariilor.Tricolorele s-au impus prin punctele realizate de Elizabeta Samara, Bernadette Szocs şi Daniela Dodean-Monteiro, la capătul unui meci foarte disputat, la care au asistat ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Alexandru Dunca, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, şi preşedintele Federaţiei Române de Tenis de Masă, Cristinel Romanescu.România a ocupat primul loc în grupă, cu 8 puncte (maximum), urmată de Olanda, 4 puncte, Grecia, 3 puncte.Echipa masculină a câştigat în faţa Cehiei mai clar decât în meciul tur, de acasă, când victoria a fost la limită, cu 3-2. Victoria din Cehia s-a conturat după ce românii s-au impus la limită în şapte din cele nouă seturi în meciurile câştigate. -
Simona Halep, prestaţie extrem de slabă la primul turneu de mare şlem al anului. Jucătoarea a fost eliminată în primul tur al Australian Open
Simona Halep, cap de serie numărul 4, a fost eliminată, luni, în runda inaugurală a turneului de Mare Şlem de la Australian Open, după ce a pierdut meciul jucat cu americanca Shelby Rogers, aflată pe locul 57 WTA, scor 3-6, 1-6.
Partida a durat o oră şi 17 minute, iar Simona Halep nu a reuşit nici măcar un break. În schimb, sportiva din Constanţa a cedat de patru ori pe propriul serviciu — o dată în primul set şi de trei ori în al doilea.
La conferinţa de presă de la finalul meciului, Halep a pus această eliminare pe seama unei probleme medicale. Halep a precizat că a resimţit dureri la genunchi, problemă pe care a avut-o şi la Turneul Campioanelor.
“Am avut dureri la genunchi, iar în setul secund îmi era dificil să mă mai mişc, însă ea a meritat să câştige. A fost agresivă şi a lovit foarte puternic mingile. Nu m-am gândit să mă retrag înaintea turneului deoarece nu îmi stă în fire. Însă am încercat, am luat anti-inflamatoare înaintea meciului şi în zilele precedente. Dar când eşti în tensiunea meciului devine mai greu. Am avut dureri insuportabile şi nu am putut să fac ce mi-am dorit. Am durerile de la Singapore. În fiecare zi am avut dureri, dar în perioada de pregătire a fost OK, nu mă durea prea tare. Însă apoi în China, la finalul primului meci, le-am simţit iar. Am avut dureri în fiecare zi”, a declarat Halep la conferinţa de presă.
Pentru participare, Halep va primi un cec în valoare de 50.000 de euro şi 10 puncte WTA. Este al doilea an consecutiv când Simona Halep iese din primul tur la primul turneu de la Grand Slam al anului. Sezonul trecut, Halep a fost învinsă de chinezoaica Zhang Shuai.
Simona mai jucase împotriva americancei Shelby Rogers o singură dată, tot în cadrul unui Grand Slam – la US Open 2015, iar constănţeanca s-a impus fără probleme, cu 6-2, 6-3.
-
Simona Halep a pierdut meciul cu Angelique Kerber din Grupa Roşie a Turneului Campioanelor, dar păstrează şanse de calificare
Jucătoarea de tenis Simona Halep (locul 4 în clasamentul mondial) a pierdut, marţi, meciul cu sportiva germană Angelique Kerber (poziţia 1 WTA), scor 4-6, 2-6, în Grupa Roşie a Turneului Campioanelor de la Singapore, disputat în sală.
Partida a durat o oră şi 23 de minute, iar Kerber s-a aflat mereu la conducere. Halep a fost jucătoarea mai agresivă, dar a ratat multe lovituri. Românca a avut 24 de puncte direct câştigătoare, faţă de cele 11 ale germancei. În schimb, Simona a comis de două ori mai multe erori neforţate decât Angelique, raport 35-16.
Halep a avut procentaje slabe de reuşită la serviciu (55% cu primul şi 45% cu al doilea). De cealaltă parte, Kerber a reuşit patru break-uri şi a cedat o singură dată serviciul.
În urma acestui rezultat, bilanţul întâlnirilor directe dintre Halep şi Kerber a devenit egal, 4-4. Angelique a câştigat patru dintre cele cinci partide disputate în acest an.
Angelique Kerber are maximum de puncte în Grupa Roşie, în timp ce Simona Halep rămâne cu un punct, după succesul împotriva americancei Madison Keys (7 WTA), scor 6-2, 6-4. Dominika Cibulkova şi Madison Keys nu au niciun punct, dar se vor confrunta marţi.
Pentru Simona Halep urmează partida cu Dominika Cibulkova (Slovacia, poziţia a 8-a WTA), joi, în timp ce Madison Keys va evolua în faţa liderului mondial, germanca Angelique Kerber.
-
Simona Halep, învinsă în decisiv de Serena Williams în sferturile US Open: “A fost cel mai bun meci pe care l-am făcut vreodată în faţa ei”
Partida a durat două ore şi 14 minute. Simona Halep a câştigat un singur punct direct din serviciu, iar Serena Williams a reuşit 18 astfel de lovituri. Halep a comis cinci duble greşeli, iar procentajul primului serviciu a fost de 65 la sută. Sportiva din Constanţa a avut nouă şanse de break, dintre care a concretizat două, în timp ce americanca a reuşit patru break-uri.
Simona Halep a pierdut în faţa Serenei Williams pentru a opta oară în carieră şi rămâne astfel cu o singură victorie în faţa Serenei, obţinută în grupele Turneului Campioanelor de la Singapore 2014. Halep este însă prima jucătoare care câştiga îi ia set liderului mondial la US Open 2016.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
De ce un japonez a donat 390.000 de dolari echipei de fotbal a Nigeriei care s-a clasat pe locul trei la Jocurile Olimipice de la Rio
Pe 20 august echipa de fotbal a Nigeriei a învins echipa din Honduras şi jucătorii africani au sărbătorit cu medaliile de bronz atârnându-le la gât, dar şi cu câteva mii de dolari în buzunare datorită generozităţii arătate de Katsuya Takasu, un chirurg plastician din Tokyo, relatează Quartz
Japonezul a zburat la Rio pentru a le înmâna personal banii jucătorilor. De ce? a fost impresionant de performanţa echipei nigeriene care a reuşit să obţină un onorabil loc trei în ciuda dificultăţilor pe care le-au întâmpinat.
În primul rând, nigerienii au fost uitaţi pe aeroportul din Atlanta, SUA, pentru că biletele lor de avion nu au fost plătite. Într-un final, au ajuns la Rio cu doar şapte ore înainte de primul meci, împotriva Japoniei. Cu toate acestea, Nigeria a învins Japonia şi la finalul tuturor meciurilor, echipa africanilor s-a clasat pe primul loc în grupă. Ghinioanele nu s-au oprit aici pentru echipa de fotbal a Nigeriei. Înainte de meciul din sferturile competiţiei, jucătorii de fotbal au ameninţat că nu se prezintă la meci drept protest pentru că nu li s-au plătit diurnele. Japonezul a citit despre problemele echipei şi a decis să facă ceva: a donat 200.000 de dolari pentru a acoperi bonusurile şi diurnele apoi a mai donat câte 10.000 de dolari fiecărui membru al echipei pentru performanţa obţinută la Rio.
“Echipa a dovedid o ambiţie remarcabilă şi s-au luptat din greu pentru a obţine o clasare cât mai bună în ciuda ghinioanelor. Alţi oameni, alte echipe ar fi renunţat”, a spus Takasu pentru BBC.