Tag: Mazare

  • Mazăre, despre proteste: Doar aşa pot fi daţi jos Chioru’ şi tanti Nuţi şi toată şleahta lor

    “Le spun bravo, bravo, bravo. De un an de zile spun că doar aşa pot fi daţi jos Chioru’ şi tanti Nuţi şi toată şleahta lor care cheltuiesc banii ţării pe fel de fel de trăznăi. Dacă simt că le-a ajuns cuţitul la os, bravo, în stradă”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Radu Mazăre.

    El a spus că este posibil să participe şi el la un miting, cel mai probabil în Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statul reduce impozitele pentru hotelierii de pe litoral care ţin deschis cel puţin 6 luni pe an

    “Prevederea de până acum din Codul fiscal era că, dacă hotelurile sunt deschise mai puţin de 6 luni, atunci ele plătesc jumătate din impozit, ceea ce putea să pară logic, dar nu pe litoralul românesc, unde obiectivul nostru este să creştem sezonul. Noi am schimbat şi am spus: pe litoral, dacă hotelurile sunt deschise minimum 6 luni pe an, atunci ele plătesc jumătate din impozit, pentru a-i încuraja pe hotelieri să ţină deschis”, a declarat Elena Udrea, ministrul dezvoltării şi al turismului.

    Tot prin modificare a Codului fiscal, Guvernul a decis introducerea unui impozit suplimentar penalizator de 5% pentru proprietarii sau administratori de clădiri cu destinaţie turistică şi care nu ţin în circuitul turistic respectivele clădiri. “Proprietarii de hoteluri pe care le ţin închise vor fi afectaţi de introducerea acestui impozit de 5%, desigur prin decizia consiliului local”, a precizat Elena Udrea.

    În şedinţa de miercuri, Guvernul a hotărât şi preluarea Cazinoului din Constanţa de la primăria locală la Ministerul Dezvoltării şi al Turismului, pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a acestuia, după care clădirea va fi transmisă înapoi, în administrarea Primăriei Constanţa.

    “Vă reamintesc că, după 100 de ani de existenţă în proprietatea statului, Cazinoul era cât pe ce să fie dat de domnul primar al Constanţei unei companii private, urma să îl înstrăineze – decizia fusese luată – dar, la presiunea opiniei publice, s-a încercat găsirea unei alte soluţii”, a spus Udrea. Ministerul Dezvoltării a decis să finanţeze lucrările de reabilitare, scopul fiind de a menţine cazinoul în proprietatea statului, cu destinaţie publică. “Indiferent ce fel de activităţi se vor desfăşura acolo, ele trebuie să fie destinate publicului, constănţenilor, turiştilor de pretutindeni, nu numai din România, şi trebuie să se constituie într-un punct de atracţie pentru litoralul românesc”, a adăugat ministrul.

    Costurile reabilitării Cazinoului urmează să fie stabilite în urma elaborării studiului de fezabilitate, care vor fi costurile. “Dacă Primăria Constanţa ar fi fost în stare şi ar fi avut interesul să elaboreze un proiect cu finanţare europeană, se putea reabilita acest cazinou pe fonduri europene”, a comentat Elena Udrea, arătând că la un total de 93 de milioane de euro disponibili pentru Constanţa pentru finanţare cu fonduri europene, nu au fost depuse proiecte decât pentru 20% din bani.

  • Mazare: Cand o sa ma vedeti imbracat militar cu bereta rosie, inseamna ca voi candida

    “Nu ma pot gandi in liniste in Brazilia, sus pe car, acolo cand
    defilez o ora jumatate . Am tot timpul sa ma gandesc. Dar nu mai
    veniti la mine. Cand o sa ma vedeti militar si cu bereta rosie, si
    cu patru soldati-soldate in spate, la tribuna, inseamna ca voi
    candida, deocamdata nu sunt militar. (…) N-am bereta rosie pentru
    ca nu m-am hotarat inca”, a sustinut Radu Mazare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mazare: PSD nu ar trebui sa sustina motiunea de cenzura

    “Eu am mai declarat in cateva randuri, inclusiv la Congres, ca
    nu este bine ca PSD, acum, cu o luna si jumatate inainte de
    alegeri, sa sprijine aceasta motiune de cenzura, sa o voteze si sa
    darame Guvernul, sa arunce tara intr-o criza. Sunt stupefiat si
    contrariat de banii pe care i-a gasit Boc in sase ore”, a spus
    liderul PSD Constanta.

    “Stiu ca noua luni de zile n-am gasit bani si nu am reusit sa
    platim profesorii, n-am reusit sa gasim bani pentru infrastructura,
    au fost date ordonante de guvern, care gatuiau autoritatile locale
    doar, doar se mai intorc ceva bani catre Bucuresti, iar acum domnul
    Boc a gasit bani in sase ore. Dar, in acelasi timp, nu cred ca este
    bine sa fie provocata o criza majora, pentru ca daramarea
    Guvernului cu o luna si jumatate inainte de alegeri este o criza
    majora si voi vota in consecinta la partid daca se va pune problema
    sustinerii sau nesustinerii motiunii de cenzura”, a afirmat Radu
    Mazare.

    Cititi mai multe pe
    www.mediafax.ro